Revocarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara dispusă în cursul cercetării judecătoresti.condiţii

Prin încheierea din data de 17 septembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 5/314/2004 s-a revocat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, prev. de art.1451 Cod procedură penală, luată faţă de inculpat prin  încheierea de şedinţă din 18 mai 2005 a Judecătoriei Suceava dată în dosar nr. 8176/2004 şi menţinută, în conformitate cu art. 350 al. 1 Cod procedură penală, prin sentinţa penală nr. 237/23.03.2007 pronunţată de aceeaşi instanţă în dosar nr. 5/314/2004.

Prin sentinţa penală nr. 237/2007 pronunţată de Judecătoria Suceava, inculpatul a fost condamnat pentru :

- lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. 2 Cod penal, la pedeapsa de 7 ani închisoare,

- ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice prev. de art.  321 alin. 2 Cod penal cu  aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, la pedeapsa de 2 ani închisoare;

- lovire prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal, la pedeapsa  de 6 luni închisoare.

În baza art. 350 alin. 1 Cod procedură penală, s-a menţinut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, prev. de art. 1451 Cod procedură penală, luată faţă de inculpat prin încheierea din 18 mai 2005 a Judecătoriei Suceava.

Împotriva acestei sentinţe s-a declarat apel iar la termenul de judecată din data de 17.09.2007, s-a solicitat instanţei revocarea măsurii obligării de a  nu părăsi ţara,  considerând că la acel moment aceasta nu se  mai justifică a fi menţinută.

Tribunalul Suceava a considerat că în cauză nu se mai impune menţinerea măsurii restrictive de libertate, respectiv aceea a obligării de a nu părăsi ţara, luată faţă de inculpat, apreciind că buna desfăşurare a procesului penal ar putea fi asigurată şi în aceste condiţii. 

Astfel, în conformitate cu art. 25 din Constituţia României, dreptul la liberă circulaţie în ţară şi străinătate este garantat, fiecărui cetăţean fiindu-i asigurat dreptul de a-şi stabil domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, de a emigra, precum şi de a reveni în ţară, iar potrivit art. 53 din legea fundamentală, restrângerea unor drepturi sau a unor libertăţi poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică, cu condiţia ca această măsură să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o.

Tribunalul a apreciat că menţinerea faţă de inculpat a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara nu ar reprezenta o măsură proporţională cu situaţia care a determinat-o, întrucât restrângerea, în continuare, a libertăţii de circulaţie ar depăşi durata rezonabilă la care se referă art. 5 pct. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava este întemeiat.

Potrivit dispoziţiilor art. 136 Cod procedură penală,  în cauzele privitoare la  infracţiuni pedepsite cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua faţă de acesta una din măsurile preventive prevăzute de lege.

Iniţial, faţă de acesta a fost luată măsura arestării preventive care ulterior a fost înlocuită cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, considerându-se că deşi până la acea dată detenţia provizorie nu a depăşit un termen rezonabil, în înţelesul art. 5 pct. 3 din C.E.D.O., acordarea unei noi prelungiri ar depăşi acest termen.

Potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara este limitată în timp doar atunci când a fost luată în cursul urmăririi penale (art. 1451 alin. 2 rap. la art. 145 alin. 2 Cod procedură penală), pentru faza de judecată neexistând nici o reglementare expresă, ceea ce înseamnă că această măsură poate dura chiar şi până la sfârşitul procesului.

Dispoziţiile art. 5 pct. 3 din  Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, invocate de recurent se referă la durata rezonabilă a procedurii în cazul persoanei arestate sau deţinute, instanţele făcând aplicarea acestor dispoziţii cu ocazia revocării măsurii arestării preventive.

Potrivit disp. art. 2 alin. 3 din Protocolul nr. 4, exercitarea dreptului la liberă circulaţie şi de a părăsi ţara poate face obiectul unor restrângeri prevăzute de lege şi care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altor persoane.

În ultimii ani, instanţa europeană a precizat condiţiile în care aplicarea de către autorităţile naţionale a unei măsuri ce constituie o limitare a libertăţii de circulaţie este compatibilă cu disp. art. 2 paragraf 3 din Protocolul nr. 4, în special privind caracterul ei necesar într-o societate democratică şi respectarea raportului de proporţionalitate între asemenea măsuri şi scopul urmărit prin dispunerea lor.

În speţă, limitarea dreptului la libera circulaţie apare ca fiind necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal, în cazul în care instanţa va aprecia ca fiind absolut necesară prezenţa inculpatului putând apela la instituţia mandatului de aducere, neexistând nici un mijloc procedural pentru a asigura prezenţa inculpatului în situaţia în care acesta nu s-ar afla în ţară.

La aprecierea acestui caracter, Curtea va avea în vedere şi poziţia inculpatului care nu s-a mai prezentat la nici un termen de judecată după punerea sa în libertate.

De asemenea, Curtea consideră că există proporţionalitate între această măsură şi scopul urmărit – asigurarea unei bune desfăşurări a procesului penal şi împiedicarea sustragerii inculpatului de la judecată ori de la executarea pedepsei – mai ales că din interpretarea dispoziţiilor art. 1451 Cod procedură penală, rezultă că organul care a dispus această măsură poate încuviinţa părăsirea ţării dacă raţiuni urgente ar impune aceasta.

În concluzie, Curtea apreciază că, dat fiind că nu s-au schimbat temeiurile  care au stat la baza luării măsuri, iar aceasta apare ca fiind necesară şi proporţională cu scopul urmărit, cererea de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi ţara apare ca fiind neîntemeiată.

În consecinţă, în temeiul art. 38515  pct. 2 lit. d Cod procedură penală, Curtea va admite recursul şi, în rejudecare va respinge cererea de revocare a măsurii preventive ca nefondată.

Domenii speta

Spete similare