Legea nr. 10/2001.Prevalenţa reparării prejudiciului prin restituirea în natură. Cerere de constituire a unei căi de acces formulată direct în apel.

Dând eficienţă legislativă principiului general de drept RESTITUTIO IN INTEGRUM, art. 9 din Legea 10/2001 republicată prevede, ca regulă generală, faptul că „imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură, în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini”.

Aşadar, repararea integrală a prejudiciului rezidă în restituirea în natură a bunului, desprinzându-se din însăşi esenţa răspunderii civile.

Cererea de atribuire a terenului de sub clădirile existente pe suprafaţa în litigiu şi a celui aferent şi constituire a unei căi de acces  nu a constituit obiect de analiză la instanţa de fond. Fiind formulată pentru prima dată în apel aceasta  este inadmisibilă potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 294 alin. 1 Cod procedură civilă, care garantează respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie.

Soluţia contrară ar constitui o încălcare gravă a principiilor disponibilităţii, al dreptului la apărare şi al dreptului la un proces echitabil statuat de art. 6 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului.

Prin sentinţa civilă nr.239/ 29 ianuarie 2008 a Tribunalului Suceava – secţia civilă s-a admis contestaţia formulată de P.C. şi P.I. împotriva Dispoziţiei nr.31 din 9 februarie 2006, emisă de Primarul Comunei Bilca, jud.Suceava în aplicarea Legii nr.10/2001.

Drept urmare, s-a modificat parţial dispoziţia contestată, în sensul restituirii în natură în favoarea reclamanţilor a suprafeţei de teren, astfel cum a fost identificată prin expertiza de specialitate efectuată în cauză, menţinându-se măsura acordării de măsuri reparatorii prin echivalent pentru celelalte bunuri naţionalizate şi demolate, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. 

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamanţii au calitatea de persoane îndreptăţite la restituire în sensul dispoziţiilor Legii 10/2001, iar suprafaţa de teren liberă în sensul actului normativ citat este de 8850 mp, distinctă de cea înscrisă în titlul de proprietate emis după acelaşi autor, incluzând şi suprafaţa de 500 mp teren aferentă halei gater nou edificată.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel pârâta Comuna Bilca – prin primar, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de apel, pârâta a arătat, în esenţă, că amplasamentul suprafeţei de 8350 mp teren aferentă construcţiilor, astfel cum a fost identificat de expertul topo în cauză este eronat, motivat de faptul că reclamanţii s-au folosit de acelaşi plan de situaţie ce a stat la baza pronunţării sentinţei civile nr. 4983/1994 a Judecătoriei Rădăuţi şi a eliberării titlului de proprietate ; că în condiţiile restituirii în natură a suprafeţei de 8350 mp teren, se impune atribuirea în favoarea sa a terenului de sub clădirile existente, a celui aferent, precum şi constituirea unei servituţi de trecere (cale de acces) şi că în mod greşit a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr.75 din 1 iulie 2008, Curtea de Apel Suceava – secţia civilă- a respins ca nefondat apelul, cu următoarele considerente:

Dând eficienţă legislativă principiului general de drept RESTITUTIO IN INTEGRUM, art. 9 din Legea 10/2001 republicată prevede, ca regulă generală, faptul că „imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură, în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini”.

Aşadar, repararea integrală a prejudiciului rezidă în restituirea în natură a bunului, desprinzându-se din însăşi esenţa răspunderii civile.

Actul normativ citat legiferează prin alin. 1 şi 2 ale art. 10 şi posibilitatea restituirii în natură pro parte a imobilului preluat abuziv, restul imobilului urmând să facă obiectul restituirii prin stabilirea unor măsuri reparatorii prin echivalent, alin. 3 statuând asupra restituirii în natură şi a terenurilor pe care s-au ridicat construcţii neautorizate în condiţiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum şi construcţii uşoare sau demontabile, text ce trebuie coroborat cu prevederile Legii nr. 50/1991.

În speţă, deşi nu se contestă calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite la restituirea imobilelor teren şi construcţii preluate abuziv la stat de la autorul acestora Puha Iosif al lui Nicolai pârâta contestă întinderea dreptului de proprietate al defunctului, pretinzând că suprafaţa de 8350 mp teren în litigiu a făcut deja obiectul reconstituirii, prin emiterea titlului de proprietate  şi nu excede suprafeţei de 4,79 ha teren.

Ori, ansamblul probator al cauzei confirmă fără echivoc pretenţiile reclamanţilor, în sensul că suprafaţa de 4,79 ha teren extravilan Bilca, inclusă în titlul de proprietate  emis acestora după acelaşi autor este total distinctă de parcelele 636/1, 636/2 şi 799, în suprafaţă calculată grafic de 9144 mp, în litigiu, între acestea existând o suprapunere doar parţială, în limita suprafeţei de 294 mp teren, identică cu parcela E din planul de situaţie – anexa nr. 1 al raportului de expertiză T.M. (fila 161 dosar fond), împrejurare de natură să contureze îndreptăţirea reclamanţilor la restituirea în natură a suprafeţei de 8350 mp teren, prin excluderea suprafeţei de 500 mp teren aferentă halei gater şi prelucrare lemn, edificată cu autorizaţie în anul 1985 de CAP Bilca şi deţinută în prezent de pârâtă, astfel cum a fost identificată prin expertiza D., în conformitate cu prevederile art. 10 alin. 2 din Legea 10/2001, cum corect a reţinut prima instanţă.

De altfel, pârâta practic şi-a însuşit acest punct de vedere prin poziţia procesuală adoptată în faţa primei instanţe când, deşi a contestat iniţial concluziile expertizei T.M., solicitând admiterea probei cu o contraexpertiză, nu a mai insistat în această apărare, deşi sarcina probei revenea acesteia potrivit art. 1169 Cod civil conform căruia, „cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească”.

Cu referire la al doilea motiv de apel, se reţine că formularea acestuia este confuză, constituindu-se practic într-o cerere de atribuire a terenului de sub clădirile existente pe suprafaţa în litigiu, a celui aferent şi constituirea unei căi de acces, care  nu a constituit obiect de analiză la instanţa de fond, formulată pentru prima dată în apel şi, în consecinţă, inadmisibilă potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 294 alin. 1 Cod procedură civilă, care garantează respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie. Soluţia contrară ar constitui o încălcare gravă a principiilor disponibilităţii, al dreptului la apărare şi al dreptului la un proces echitabil statuat de art. 6 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului.

Pe de altă parte, apreciată doar ca mijloc de apărare, susţinerea pârâtei este nejustificată, motivat de faptul că, după cum s-a arătat, singura construcţie nouă, autorizată, amplasată pe terenul în litigiu este hala gaterului C 1, terenul aferent acesteia şi calea de acces fiind excluse de tribunal din totalul suprafeţei restituite în natură reclamanţilor, pârâta nefăcând dovada, potrivit art. 1169 Cod civil, îndeplinirii acestor condiţii de excepţie şi în raport cu celelalte construcţii existente, dezafectate.

Cheltuielile de  judecată ocazionate de desfăşurarea procesului în primă instanţă şi suportate de reclamanţi, reprezentând onorarii experţi şi apărător, au fost stabilite corect de tribunal în sarcina pârâtei, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, obligaţia de plată a acestora având la bază  ideea de culpă procesuală reţinută în sarcina părţii căzute în pretenţii – calitate îndeplinită în speţă de pârâtă, prin pierderea procesului.

Domenii speta

Spete similare