Omisiunea instanţei de fond de a aplica regulile referitoare la concursul de infracţiuni.

Decizie 407 din 20.04.2011


Prin decizia nr. 407/20.04.2011 pronunţată de Curtea de Apel Suceava- Secţia Penală şi pentru cauze cu minori, s-au admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava şi de către inculpatul N.M. împotriva sentinţei penale nr. 44/26.01.2011 a Judecătoriei Suceava, care a fost casată în totalitate, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut că deşi prin concluziile procurorului din data de 19.01.2011, când au avut loc dezbaterile cauzei în fond, s-a solicitat să se constate că fapta dedusă judecăţii este concurentă şi cu cea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 88/12.03.2008 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc şi să se aplice regulile referitoare la concursul de infracţiuni, prima instanţă a omis să se pronunţe cu privire la această cerere.

Astfel, prin decizia în interesul legii nr. LXX/2007, publicată în M.O. nr. 539/17.07.2008, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie a decis că „Instanţele de control judiciar nu pot dispune direct în căile de atac, contopirea pedepsei aplicate pentru infracţiunea care a făcut obiectul judecăţii, cu pedepse aplicate infracţiunilor concurente pentru care există o condamnare definitivă, în cazul în care contopirea nu a fost dispusă de către prima instanţă.”

Or, în conformitate cu disp. art. 414/5 al. 4 Cod procedură penală, dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pentru aceste considerente, constatând că este dat cazul de casare prevăzut de art. 385/9 al. 1 pct. 10 Cod procedură penală, în temeiul disp. art. 385/15 pct. 2 lit. c Cod procedură penală, Curtea a admis recursurile, a casat în totalitate sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.