Deducere t.v.a. Dovada faptului că lucrurile sau achiziţiile au fost efectuate în scopul realizării obiectului de activitate, în scopul afacerii

Deducere T.V.A. Dovada faptului că lucrurile sau achiziţiile au fost efectuate în scopul realizării obiectului de activitate, în scopul afacerii.

Cod fiscal, art. 145 alin. 2

Achiziţionarea unui imobil cu intenţia reală, dovedită, de schimbare a sediului social şi mutarea acestuia în imobilul achiziţionat, se circumscrie sferei noţiunii de operaţiune taxabilă, prevăzută de art. 145 alin. 2 lit. „a” din Codul fiscal.

Organele de control fiscal au obligaţia de a avea în vedere circumstanţele edificatoare ale fiecărei caz şi de a aprecia în mod obiectiv intenţia persoanei de a încheia operaţiunea taxabilă.

Achiziţia de bunuri electronice şi echipamente de navigaţie destinate a fi utile mediului social, respectiv desfăşurării obiectului principal de activitate, este o operaţiune pentru care se conferă dreptul de deducere T.V.A.

Prin Sentinţa nr. 1214/28.04.2010 a Tribunalului Harghita, s-a respins acţiunea reclamantei S.C. I.W. S.R.L., formulată în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Harghita, ca neîntemeiată, reţinându-se în considerentele hotărârii atacate următoarele:

Prin acţiunea introductivă, reclamanta a solicitat anularea în tot a Deciziei nr. 24/23.04.2009 – act administrativ individual, privind soluţionarea contestaţiei formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr.77 din 09.03.2009 emisă de A.F.P. Miercurea Ciuc, privind suma de 53.764,00 lei reprezentând taxa pe valoarea adăugată respinsă la rambursare şi anularea în parte a Deciziei nr. 33 din 26 iunie 2009 – act administrativ individual, privind soluţionarea contestaţiei formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. 481 din 03.06.2009 emisă de A.F.P. Miercurea Ciuc, privind suma de 5.318,00 lei reprezentând taxa pe valoarea adăugată respinsă la rambursare.

În legătură cu achiziţionarea unui imobil, a arătat în primul rând că TVA-ul aferent autentificării contractului de vânzare cumpărare prin care a dobândit imobilul respectiv, în baza Încheierii de autentificare nr. 1781 din 13 noiembrie 2008, a fost admisă la drept de deducere, a fost admisă şi la cheltuieli, în schimb nu s-a admis rambursarea TVA-ului din factura de valorificare a construcţiei emisă de S.C. H. SRL, în valoare de 47.722,89 lei.

În decizia atacată nr. 24/2009 s-a arătat că „organele de inspecţie fiscală nu au acceptat la deducere taxa pe valoarea adăugată aferente acelui imobil pe motiv că această achiziţie de casă de locuit nefiind în folosul realizării operaţiunilor sale taxabile” şi, de asemenea, s-a mai menţionat că la data controlului, societatea nu şi-a schimbat sediul şi nu a efectuat operaţiuni economice taxabile la imobilul achiziţionat şi nu a declarat la Primăria municipiului Miercurea Ciuc imobilul pentru  impozitare aşa cum prevede legea”.

În ceea ce priveşte suma de 563,13 lei reprezentând TVA deductibil din achiziţia de aparatură electronică, s-a menţionat că echiparea sediului cu aparatură electronică în limite rezonabile, nu constituie o ilegalitate pentru care să nu se aplice dreptul de deducere, în condiţiile în care inclusiv instituţiilor de stat finanţate de bugetul de stat le este permis achiziţionarea de astfel de aparatură şi nu plătesc taxă pe valoarea adăugată.

În legătură cu achiziţionarea de GPS – sisteme de navigaţie în sumă de 281,41 lei s-a arătat că acesta este necesar exercitării obiectului de activitate al societăţii, în condiţiile în care, şoferii care sunt plecaţi pentru firme din Germania numai cu astfel de sisteme îşi stabilesc rutele de transport cele mai scurte şi cele mai economicoase.

Referitor la deducerea TVA.-ului aferent materialelor de construcţie în cuantum de 5.197,28 lei, a arătat că organele de control fiscal nu a luat în considerare că anterior încheierii contractului de vânzare - cumpărare autentic a fost încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare pentru care s-a acordat dată certă de către Cabinetul de avocatură S.I. şi că aceste materiale fuseseră achiziţionate după data acordării de dată certă şi anume după data de 10.01.2008.

Prima instanţă a reţinut că, la momentul efectuării inspecţiei fiscale, reclamanta încă nu utiliza imobilul pentru achiziţionarea căruia a solicitat deducerea taxei pe valoarea adăugată. Împrejurarea nu este contestată de reclamantă, care a arătat că nu s-a putut muta în noul sediu deoarece lucrările de modificare au fost finalizate în luna martie 2009. Imobilul a fost cumpărat în luna noiembrie 2008, iar inspecţia a fost finalizată la începutul lunii martie 2009.

Pe de altă parte, reclamanta nu a dovedit că a achiziţionat casa de locuit de 172 mp în folosul operaţiunilor legate de activitatea pe care o desfăşoară efectiv, şi care constă în plasarea de forţă de muncă, în speţă, şoferi de autocamion, pe teritoriul Uniunii Europene, aşa cum impune art. 145 alin. 2 C. fiscal.

Niciunul din argumentele reclamantei nu este de natură să infirme constatările organului de control, faptul că imobilul este înscris în cartea funciară şi este descris ca „sediu de firmă” nu presupune neapărat că este folosit potrivit destinaţiei, şi cu atât mai puţin că este folosit în întregime pentru realizarea operaţiunilor legate de activitatea desfăşurată efectiv, iar descrierea este cea furnizată de reclamantă. Nici faptul că în luna iunie 2009 reclamanta şi-a stabilit sediul în imobilul în discuţie nu este relevant, având în vedere activitatea pe care o desfăşoară reclamanta în mod efectiv (pct. IV alin. 2) şi structura imobilului, care, potrivit antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la 10.01.2008, este compus din sufragerie, bucătărie, două toalete şi patru dormitoare. Descrierea din antecontract reprezintă practic comanda pe care reclamanta a adresat-o antreprenorului şi se referă la o casă de locuit. Faptul că reclamanta plăteşte impozit pentru imobil nu are nicio legătură cu condiţia care se cere a fi îndeplinită pentru a beneficia de deducerea taxei pe valoarea adăugată (pct. IV alin. 2). Împrejurarea că reclamanta realizează operaţiuni taxabile nu este concludentă, atâta timp cât nu s-a dovedit că imobilul este folosit pentru aceste operaţiuni. Chiar dacă reclamantei i s-a acceptat deducerea taxei pe valoarea adăugată plătită pentru autentificarea contractului de vânzare-cumpărare, acest lucru nu înseamnă că are dreptul la deducere pentru imobilul cumpărat, în situaţia în care nu sunt îndeplinite condiţiile legale.

Reclamanta a dotat imobilul cu un cuptor încorporabil, cu o maşină de spălat vase Bosch şi cu o plită încorporabilă, pentru a căror achiziţionare a solicitat deducerea taxei pe valoarea adăugată. Pe lângă argumentele expuse, cu referire la imobil (pct. IV şi V), valabile pentru că bunurile urmează soarta imobilului de care aparţin, Tribunalul a constatat că în niciun caz nu se poate reţine că au fost achiziţionate în folosul operaţiunilor legate de activitatea pe care reclamanta o desfăşoară efectiv, din moment ce aceasta nu a dovedit în niciun fel că ar servi masa angajaţilor săi. Dimpotrivă, achiziţia acestor bunuri şi starea de fapt legată de imobil în general, precum şi activitatea pe care o desfăşoară reclamanta conduc la concluzia că imobilul a fost construit şi dotat şi este folosit în scopuri personale şi nu societare.

De asemenea, solicitarea de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferentă sistemelor de navigaţie GPS achiziţionate este neîntemeiată, întrucât reclamanta nu a dovedit că este obligată să furnizeze astfel de echipamente angajaţilor săi. În consecinţă, nici pentru aceste bunuri nu sunt îndeplinite condiţiile art. 145 alin. 2 C.fiscal.

În ceea ce priveşte materialele de construcţie şi lucrările efectuate la imobil după cumpărarea acestuia, situaţia, din punctul de vedere al deducerii taxei pe valoarea adăugată, este identică cu a imobilului (pct. IV-VI), întrucât cel puţin lucrările efectuate sunt încorporate în acesta. În privinţa materialelor de construcţie, Tribunalul a constatat că reprezentantul antreprenorului S.C. H. S.R.L. a declarat în faţa organelor fiscale că reclamanta nu a contribuit cu materiale la edificarea construcţiei. Declaraţia nu a fost combătută în nici un fel de reclamantă, astfel că prima instanţă a reţinut că este veridică şi deci cu atât mai puţin se impune deducerea taxei pe valoarea adăugată.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs, în termenul legal reclamanta, criticând hotărârea atacată ca nelegală, susţinând, în esenţă că, în scopul dezvoltării activităţii, în luna noiembrie 2008, s-a achiziţionat de la S.C. H. S.R.L. un imobil având destinaţia de sediu social şi spaţiu de desfăşurare a activităţii societăţii şi chiar dacă societatea care a vândut acest imobil, l-a edificat şi valorificat ca şi casă de locuit, pentru reclamantă, în calitate de cumpărător al  imobilului acest lucru nu este relevant, având în vedere destinaţia pentru care el a fost achiziţionat, respectiv sediu social şi loc de desfăşurare al activităţii.

Potrivit O.M.F.P. nr. 3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conform cu directivele europene, un activ reprezintă o resursă controlată de către entitate ca rezultat al unor evenimente trecute, de la care se aşteaptă  să genereze beneficii economice viitoare pentru entitate (pct. 20 alin.3).

De asemenea, la pct. 20.4 din ordin se precizează că beneficiile economice reprezintă potenţialul de a contribui, direct sau indirect, la fluxul de numerar sau echivalente de numerar către entitate. Această contribuţie se reflectă fie sub forma creşterii intrărilor de numerar, fie sub forma reducerii ieşirilor de numerar, de exemplu, prin reducerea costurilor.

Organele de control au interpretat  această operaţiune-achiziţia imobilului/activului ca o cheltuială şi au solicitat dovada participării acestui activ/imobil la activitatea de exploatare a societăţii.

Această interpretare a organelor de control fiscal, preluată de instanţa de fond, este eronată, deoarece, imobilul /activ reprezintă, în mod evident, o investiţie care urmează să producă efecte în următorii ani şi nici o dispoziţie legală nu prevede un anumit termen în care activele fixe să fie puse în funcţiune sau dat în exploatare, pentru simplu motiv că acest lucru nu este posibil, entitatea economică ( proprietarul ) fiind singura care poate asigura bugetul în vederea achiziţionării şi punerii în funcţiune a unui activ potrivit politicilor proprii, necesităţii şi surselor de finanţare aferente.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, cu modificările şi completările ulterioare, imobilul în care societatea a investit urmează a se amortiza în 50 de ani, ceea ce înseamnă că va înregistra pe cheltuieli lunar o cotă de amortizare pentru această perioadă. Astfel, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că la momentul achiziţionării activului/imobilului acesta nu avea număr, era situat pe str. Şumuleu, strada şi numărul actual al activului/imobilului au fost stabilite doar după cumpărarea, schimbări obţinute la O.R.C. Harghita, activitatea se desfăşoară la noul sediul social, de asemenea, s-au făcut o serie de lucrări suplimentare necesare pentru funcţionarea acestuia conform noii sale destinaţii, impozitele  aferente imobilului/activului fiind plătite şi demersurile arătate erau în curs de derulare la data efectuării controlului fiscal.

Cu referire la materialele de construcţie şi lucrările efectuate la imobil după cumpărarea lui, precum şi la aparatura electronică destinată dotării activului/imobilului, instanţa de fond a reţinut că nu s-a combătut în nici un fel declaraţia reprezentantului S.C. H. S.R.L. dată în faţa organelor de control fiscal, deşi din  înscrisuri reiese în mod cert că societatea a achiziţionat materialele de construcţie şi s-a achitat contravaloarea lucrărilor suplimentare. De asemenea, s-a solicitat un deviz detaliat cu lucrările efectuate, dar a refuzat să ridice corespondenţa.

Totodată, recurenta arată că, înainte de autentificarea contractului de vânzare-cumpărare, a fost un antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la activul/imobilul care a stat la baza lucrărilor suplimentare.

De asemenea, este eronată susţinerea instanţei de fond, în sensul că era necesar dovedirea dotării angajaţilor cu sisteme de navigaţie GPS, deoarece într-un contract de muncă nu se cuprind asemenea clauze, iar instanţa de fond trebuia să analizeze dacă muncitorii aveau nevoie de aceste sisteme pentru desfăşurarea activităţii sau dacă folosind un asemenea sistem de navigaţie, costurile societăţii aferente deplasării muncitorilor în străinătate sunt mai scăzute sau nu prin folosirea acestor sisteme.

Prin întâmpinare, pârâta D.G.F.P. Harghita, a solicitat respingerea recursului, susţinând în esenţă că, referitor la Decizia nr. 24/23 aprilie 2009, A.F.P. Miercurea Ciuc, prin Raportul de inspecţie fiscală nr. 6092/09.03.2009, care a stat la baza Deciziei de impunere nr. 77/09.03.3009, a constatat că, inspecţia fiscală s-a efectuat în vederea verificării sumei negative a TVA, solicitată la rambursare cu control anticipat, în valoare de 57.934 lei, aferentă perioadei fiscale de la 01.09.2008 -31.12.2008, contribuabilul fiind în situaţia de rambursare a soldului sumei negative a TVA. Decontul de TVA a fost înregistrat la organul fiscal teritorial A.F.P. Miercurea Ciuc sub nr. 16011/21.01.2009, care a fost soluţionat astfel: TVA solicitat la rambursare 57.934 lei, TVA aprobat la rambursare 4.170 lei şi TVA respinsă la rambursare 53.764 lei.

Cu referire la taxa pe valoarea adăugată deductibilă, se arată că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1781/13.11.2008, încheiat între S.C. H. S.R.L. ca vânzător şi S.C. I.W. S.R.L., prin asociatul unic G.W., a dobândit un imobil din Miercurea Ciuc, str. Şumuleu, format din teren intravilan în suprafaţă de 474 m.p. cu o casă de locuit cu suprafaţă desfăşurată de 172 m.p., preţul vânzării fiind de 79.000 euro, echivalentul sumei de 298.896 lei.

Organul de inspecţie fiscală nu a acceptat la deducere taxa pe valoarea adăugată aferentă acestui imobil pe motiv că această achiziţie de „casă de locuit”, nefiind în folosul realizării operaţiunilor sale taxabile, iar pentru justificarea acestui argument organul de inspecţie fiscală a menţionat, că la data controlului S.C. I.W. SRL, nu şi-a schimbat sediul şi nu a efectuat operaţiuni economice taxabile la imobilul achiziţionat, societatea are ca obiect de activitate plasarea forţei de muncă (şoferi de autocamion), angajaţii societăţii sunt permanent în delegaţie pe teritoriul Uniunii Europene, fiind plasaţi în Germania la F.W.G. şi P.T.G. pentru care primesc şi diurna conform legii.

Referitor la taxa pe valoarea adăugată colectată, s-a constatat că societatea a dedus TVA în sumă de 563,13 lei, aferent facturii emise de F. sub nr. 2049272/13.09.2008 reprezentând cuptor incorporabil, maşină de spălat vase Bosch, plită incorporabilă, precum şi TVA în sumă de 281,41 lei, aferentă facturilor emise de D.R. şi M.G. sub nr. 1183382/24.09.2008 şi 0461662/13.09.2008 reprezentând GPS – sisteme de navigaţie.

Organul de inspecţie fiscală a constatat că societatea având ca obiect de activitate plasarea forţei de muncă ( şoferi de autocamion) în Germania, aceste cheltuieli nu sunt justificate neavând legătură cu activitatea declarată a societăţii.

Cu privire la Decizia nr. 33/26 iunie 2009, activitatea de inspecţie fiscală, prin Raportul de inspecţie fiscală nr. 4658/02.06.2009, care a stata la baza emiterii Deciziei de impunere nr. 77/09.03.2009, a constatat că, în perioada verificată, respectiv 01.01.2009 – 31.03.2009, inspecţia fiscală s-a efectuat în vederea verificării sumei negative a TVA, solicitată la rambursarea cu control anticipat, în valoare de 6.360 lei, aferentă perioadei indicate, iar decontul de TVA a fost înregistrat la organul fiscal teritorial A.F.P. Miercurea Ciuc sub nr. 3177/24.04.2009, care a hotărât astfel: TVA solicitat la rambursare 6.360 lei; TVA aprobat la rambursare 1.042 lei şi TVA respins la rambursare 5.318 lei. De asemenea, S.C. I.W. SRL a mai comandat modificări faţă de oferta standard a vânzătorului, pentru care S.C. H. S.R.L., a emis factura nr. 157/03.03.2009 reprezentând „Lucrări efectuate opţional în afara contractului de vânzare-cumpărare”, în  valoare totală de 32.520 lei, din care taxa pe valoarea adăugată în sumă de 5.192,26 lei.

Organul de inspecţie fiscală nu a acceptat la deducere taxa pe valoarea adăugată aferentă lucrărilor efectuate la imobilul achiziţionat de la aceeaşi firmă, imobil folosit ca şi casă de locuit şi nefiind în folosul realizării operaţiunilor sale taxabile, S.C. I.W. S.R.L. nu şi-a schimbat sediul, nu a declarat ca punct de lucru imobilul respectiv şi nu a efectuat operaţiuni economice taxabile la imobilul achiziţionat.

Examinând hotărârea atacată, prin prisma acestor considerente, precum şi din oficiu, potrivit art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea a constată  următoarele:

În ceea ce priveşte Decizia nr. 24/23.04.2009, emisă de pârâta D.G.F.P. Harghita, prin care s-a respins de la rambursare suma de 53.764 lei, reprezentând TVA, Curtea apreciază că aceasta este nelegală, pentru cele ce urmează:

Astfel, TVA-ul în valoare de 47.722,89 lei, aferent facturii nr.120/14.11.2008, prin care reclamanta a achitat către S.C. H. S.R.L. contravaloarea imobilului din Miercurea Ciuc, str. Şumuleu, f.n., format din teren  intravilan în suprafaţă de 474 m.p., şi casă de locuit, cu suprafaţă desfăşurată de 172 m.p., este deductibilă întrucât voinţa reală a reclamantei a fost aceea a achiziţionării unui sediu pentru desfăşurarea activităţii acesteia şi nicidecum unei case de locuit.

În considerarea dispoziţiilor art. 145 alin.2 lit. a din Codul fiscal, având în vedere şi înscrisurile depuse în probaţiune de reclamantă, este cert că reclamanta a consimţit la achiziţionarea unui imobil– denumit casă de locuit – şi că potrivit antecontractului a stabilit de comun acord cu vânzătoarea, finisajele ce trebuiau efectuate la acest imobil.

Relevantă este în acest sens, data perfectării acestei tranzacţii,  respectiv 10.01.2008, dată  mult anterioară contractului, precum şi cea a încheierii în formă autentică a contractului – 13.11.2008.

În acelaşi sens este şi manifestarea de voinţa asociatului unic, cuprinsă în Decizia nr. 1/09.2009, care dispune schimbarea sediului social al societăţii  la adresa imobilului achiziţionat, precum şi certificatul de înregistrare emis de ORC de pe lângă Tribunalul Harghita, care indică drept sediu social adresa imobilului în cauză.

În aceeaşi ordine de idei, ca urmare a cererii reprezentantului societăţii reclamante, prin Încheierea nr. 3011/10.06.2009 a judecătorului delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Harghita, s-a dispus schimbarea sediului social al societăţii, din Aleea Pictor Nagy Istvan, în strada Tas-Vezer (a cărui identitate cu str. Şumuleu f.n., nu este contestată de părţi).

Mai mult, potrivit declaraţiei fiscale, reprezentantul societăţii a cuprins în declaraţia de impunere imobilul achiziţionat, indicând drept dată de referinţă 14.11.2008, pentru ca în Decizia de impunere aferentă anului 2009, să fie indicat acelaşi imobil achiziţionat de reclamantă.

În consecinţă, Curtea a apreciat că achiziţionarea imobilului în cauză de către reclamantă este circumscrisă sferei noţiunii de operaţiune taxabilă, prevăzută de art. 145 alin.2 lit. a din Codul fiscal. Acestea întrucât, este cert că intenţia reală a reclamantei era achiziţionarea unui sediul în vederea desfăşurării şi pentru o mai bună coordonare a activităţii relevante a acesteia –plasarea forţei de muncă în străinătate - cu atât mai mult cu cât personalul recrutat provenea din zonele limitrofe.

De altfel, în sarcina organelor de control, ca urmare a exercitării rolului activ, instituit în sarcina acestora prin dispoziţiile art. 7 din Codul de procedură fiscală, revine şi obligaţia de a avea în vedere circumstanţele edificatoare ale fiecărui caz, urmând a aprecia în mod obiectiv intenţia persoanei ce a încheiat operaţiunea taxabilă. Astfel, după cum este cazul şi în prezenta speţă, reclamanta a angajat costuri (prin achiziţionarea imobilului), efectuând investiţii (regăsite în materialele de construcţie şi lucrările suplimentare), necesare iniţierii acestei activităţi economice.

Şi nu în ultimul rând, împrejurarea că imobilul în cauză are în compunerea acestuia şi dormitoare, este relevantă, acestea fiind necesare  pentru asigurarea capacităţii fizice normale pentru şoferii ce urmează să plece în deplasările internaţionale.

Pe cale de consecinţă, dat fiind caracterul principal al imobilului achiziţionat, este cert că şi accesoriile acestuia (materialele de construcţii şi lucrările suplimentare care le încorporează în bunul principal ) vor urma aceeaşi soartă.

În acest sens este şi procesul verbal de recepţie  parţială din 18.11.2008, prin care părţile, de comun acord, convin la efectuarea unor lucrări suplimentare, facturate către reclamantă prin factura nr. 157/03.03.2009 de către prestatorul acestora, în valoare de 32.520 lei, pentru care s-a dedus TVA în valoare de 5192,26 lei, după cum rezultă din RIF nr. 4658/2.06.2009 şi decizia nr. 33/26.06.2009.

Potrivit acestui proces verbal, care de altfel constituie şi comanda fermă a cumpărătorului pentru executarea unor lucrări de finisaj, cu materiale aparţinând acestuia, la imobilul deja achiziţionat urmau să fie efectuate noi lucrări, care, în mod firesc dădeau naştere la deducerea TVA-ului aferent acestora.

În consecinţă, reclamanta era îndreptăţită să procedeze la deducerea TVA-ului aferent atât materialelor de construcţie achiziţionate, cât şi punerii în operă a acestor materiale, prin lucrările efectuate de S.C. H. S.R.L., ceea ce atrage implicit constatarea, de către instanţa de control judiciar, a nelegalităţii Deciziei nr. 24/2009 - cu privire la TVA-ul aferent materialelor de construcţie achiziţionate, cât şi a Deciziei nr. 33/2009 – cu privire la TVA-ul aferent lucrărilor suplimentare de construcţie.

Acestea întrucât, nu există nici un temei rezonabil pentru care să fie înlăturată susţinerea reclamantei precum că materialele de construcţie achiziţionate au fost  folosite pentru a spori valoarea imobilului, chiar dacă vânzătorul – constructor a declarat că reclamanta nu ar fi suportat contravaloarea materialelor de construcţii.

Un prim argument este acela că susţinerii reclamantei, probată, de altfel, pârâta i-a exhibat un înscris cuprinzând declaraţia vânzătorului cu un conţinut opus reclamantei,  ceea ce reprezintă o îndoială ce profită, în mod cert, reclamantei.

Un al doilea argument este reprezentat de conţinutul facturii emise de vânzătoare, care a menţionat că serviciile prestate constau în lucrări efectuate opţional în afara contractului de vânzare-cumpărare.

Referitor la celelalte două operaţiuni, care în opinia organelor de control şi a organului de soluţionare a contestaţiei, nu dau drept de deducere de TVA, respectiv achiziţionarea de electronice ( TVA aferent de 563,13 lei ) şi de sisteme de navigaţie GPS (cu TVA aferent de 281,41 lei ), Curtea a constat următoarele:

În ceea ce priveşte achiziţia de bunuri electrocasnice, destinate a utila bucătăria sediului social al reclamantei, este de observat că raportat la prevederile art. 48 alin. 5 lit. b din Codul fiscal, respectiv pct. 39 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2006, cheltuielile de protocol sunt cheltuielile ocazionate de acordarea unor cadouri, trataţii şi mese partenerilor de afaceri, efectuate în scopul afacerii.

Or, în aceste condiţii, este cert că achiziţionarea acestor bunuri a fost făcută în scopul existenţei unei logistici necesare asigurării unei trataţii adecvate potenţialilor parteneri comerciali, demersuri circumscrise noţiunii de „mese de protocol”, care ar putea consta în gustări şi băuturi preparate prin intermediul electrocasnicelor achiziţionate.

Referitor la achiziţia echipamentelor de navigaţie este cert că acestea sunt destinate desfăşurării tocmai a activităţii ce formează obiectul principal de activitate al reclamantei  şi că prin intermediul acestora se realizează timpi de deplasare reduşi, ceea ce conduce la creşterea eficacităţii transporturilor şi implicit la un randament ridicat al activităţii reclamantei, astfel că instanţa de control judiciar apreciază că cerinţele prevăzute de art. 145 alin. 2 lit. a Cod fiscal sunt îndeplinite cu privire la această achiziţie.

În concluzie, pentru cele ce preced, Curtea a constat că toate operaţiunile pentru care reclamanta  a solicitat deducerea TVA-ului aferent, conferă acest drept, şi pe cale de consecinţă, întrucât Deciziile nr. 24/2009 şi 33/2009 ( în parte, cu privire la lucrările de construcţie ) şi sentinţa atacată au negat acordarea acestui drept, acestea sunt nelegale, ceea ce atrage, potrivit art. 312 alin. 1 şi 3 Cod procedură civilă, admiterea recursului declarat în prezenta cauză, şi ca urmare a modificării în tot a hotărârii atacate, admiterea acţiunii introductive şi anularea actelor atacate – Decizia nr. 24/2009, în tot şi Decizia nr. 33/2009, în parte.

Domenii speta

Spete similare