Acţiune în revendicare a unui imobil naţionalizat

Acţiune în revendicare a unui imobil naţionalizat.

Art. 2 din Legea nr. 10/2001.

Potrivit art. 166 Cod procedură civilă raportat la art. 1201 Cod civil există autoritate de lucru judecat doar dacă hotărârea care se invocă este definitivă şi irevocabilă pentru că potrivit art. 311 alin.1 Cod procedură civilă hotărârile casate nu au nici o putere.

În speţă statul a preluat abuziv imobilul pe care apoi l-a transmis pârâtei prin emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Pe de altă parte, Curtea de Apel Cluj-Napoca nu a analizat pe fond legalitatea titlului pârâtei pentru a opune hotărârea acestei instanţe.

Apoi reclamantul a început demersurile sale pentru a  obţine restituirea imobilului cu mult înainte de a se emite certificatul de atestare a dreptului de proprietate, iar pârâta avea cunoştinţă de aceste demersuri de care, aşa cum s-a arătat, au fost fie suspendate fie nesoluţionate, dovedind astfel reaua sa credinţă.

Astfel că, potrivit art. 2 din Legea nr. 10/2001 sunt considerate abuzive preluările de imobile în temeiul Decretului nr. 90/1952. Constatându-se că însuşi Statul Român nu avea un titlu valabil, nici nu se mai impunea verificarea legalităţii titlului subdobânditorului său, pârâta S.C. T. S.A. Băile Tuşnad.

Prin Sentinţa civilă nr. 363 din 03.03.2003 pronunţată de Tribunalul Harghita s-a dispus declinarea competenţei materiale de soluţionare a acţiunii civile formulate de reclamantul Z.A. în contradictoriu cu pârâţii C.L. Băile Tuşnad, C.J. Harghita, Comisia Locală pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001, B.T., M.F.P., prin D.G.F.P. Harghita, A.P.A.P.S. Bucureşti, A.P.A.P.S. Braşov, M.T. Bucureşti, S.C. T. S.A., R. I. şi S.C. F.V.K. R. S.R.L.

În esenţă, Tribunalul Harghita a constatat că cererile reclamantului privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare a unui imobil din localitatea Tuşnad Băi; constatarea nulităţii trecerii imobilului în proprietatea Statului Român; restabilirea dreptului său de proprietate în cartea funciară şi revendicarea imobilului în mâna oricărui deţinător nu se întemeiază pe Legea nr. 10/2001, şi deci, sunt aplicabile normele de competenţă de drept comun.

La rândul său Judecătoria Miercurea Ciuc şi-a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii civile formulată de reclamantul Z. A., prin Sentinţa civilă nr. 1787 din 04.12.2003, în favoarea Curtea de Apel Cluj-Napoca, invocând faptul că printr-un petit al acţiunii sale reclamantul a solicitat constatarea nulităţii unui certificat de atestare a dreptului de proprietate.

În drept s-a invocat dispoziţiile art. 3 pct. 1 Cod procedură civilă şi ale art. 6 din Legea nr. 29/1990.

Curtea de Apel Cluj-Napoca a respins prin Sentinţa civilă nr. 451 din 23.03.2004, cererea de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, hotărâre ce a fost menţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 4094 din 28.06.2005 pentru ca mai apoi cauza a fost trimisă Judecătoriei Miercurea Ciuc pentru soluţionarea celorlalte petite ale acţiunii reclamantului.

Cauza a fost înregistrată sub nr.1016/2006 la Judecătoria Miercurea Ciuc, care, prin Sentinţa civilă nr. 989/07.07.2006 a admis excepţia privind autoritatea de lucru judecat. Pentru a dispune astfel, Judecătoria Miercurea Ciuc a constatat că a fost dezînvestită de soluţionarea acţiunii declinându-şi competenţa Curţii de Apel Cluj-Napoca pentru soluţionarea întregii acţiuni a reclamantului şi nu poate fi din nou învestită printr-o simplă adresă sau încheiere a acestei instanţe. Recursul reclamantului Z. A. a fost respins de Tribunalul Harghita prin Decizia civilă nr. 126/R din 15.02.2007, care a constatat că în privinţa declinării competenţei, hotărârea Judecătoriei Miercurea Ciuc a rămas definitivă.

În cele din urmă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 2909 din 06.06.2007 a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Miercurea Ciuc, invocând dispoziţiile art. 53 alin.2, art. 58 şi ale Cap. VI1 din Legea nr. 19/1991.

Judecătoria Miercurea Ciuc pe baza probelor administrate în cauză a hotărât prin Sentinţa civilă nr. 921 din 26.05.2008 să admită excepţiile privind lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului C.J. Harghita şi a pârâtei A.V.A.S. continuatoarea pârâtei A.P.A.P.S.; pe fond să respingă acţiunea faţă de cele două pârâte şi să o admită faţă de ceilalţi pârâţi şi, în consecinţă: a constatat nulitatea absolută a licitaţiei organizată de pârâta S.C. T. S.A. Băile Tuşnad, din data de 6.06.1996 privind imobilul situat în localitatea Căile Tuşnad, str. Oltului, judeţul Harghita; a constatat nulitatea absolută a Contractului de vânzare-cumpărare nr. 776 din 21.06.1996 încheiat între pârâţii S.C. T. S.A. Băile Tuşnad şi pârâtul R. I. precum şi a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâtul R.I. şi S.C. F.V.K. R. S.R.L.; a constatat că proprietarii imobilului mai sus identificaţi sunt K.A. şi soţia K.M.; a constatat că reclamantul este unicul moştenitor ai defuncţilor proprietari şi a dispus înscrierea dreptului de proprietate în C.F. în favoarea reclamantului.

Apelurile formulate de pârâţii M.F.P. – D.G.F.P. Harghita, S.C. T. S.A. şi S.C. F.V.K. R. S.R.L., precum şi de reclamantul Z. A. au fost respinse ca nefondate, pârâţii apelanţi fiind obligaţi la 27,70 lei cheltuieli de judecată.

În soluţionarea apelurilor, Tribunalul Harghita a pornit de  la limitele stabilite de însăşi criticile de nelegalitate şi netemeinicie formulate de apelanţi.

Astfel, în privinţa apelurilor M.E.F. şi D.G.F.P. Harghita, Tribunalul Harghita a constatat că prin criticile formulate  se susţine practic legalitatea titlurilor pârâtelor S.C. T. S.A. Băile Tuşnad şi S.C. F.V.K. R. S.R.L. precum şi a pârâtului R. I. şi a apărat poziţia Autorităţii Naţionale pentru Turism, ori cei doi pârâţi nu au un interes juridic, motiv pentru care apelul lor nu poate fi admis.

Cu privire la apelul pârâtei S.C. T. S.A. Băile Tuşnad, Tribunalul Harghita a stabilit că instanţa de fond nu a fost învestită cu soluţionarea cererii de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Apoi, Tribunalul Harghita a constatat că judecata cauzei nu s-a făcut în echitate, aplicarea art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale având drept bază dispoziţiile art. 20 din Constituţia României. S-a mai apreciat că nu a fost contestat caracterul ilegal, fără titlu, a preluării imobilului în litigiu de către S.R. şi ca urmare autorii reclamanţii nu au pierdut niciodată dreptul de proprietate iar prin comparaţie titlul reclamantului este preferabil celui care a fost deţinut de pârâta S.C. T. S.A. Băile Tuşnad .

În baza acestei constatări Tribunalul Harghita a concluzionat că pârâta S.C. T. S.A. Băile Tuşnad nu a fost vânzătoare de bună-credinţă, adică a vândut un bun care nu îi aparţinea, în condiţiile în care reclamantul solicitase imobilul încă din 1994 prin notificarea înregistrată sub nr. 1198.

De asemenea s-a constatat de către Tribunalul Harghita că nulitatea titlului statului a atras nulitatea celor două contracte de vânzare-cumpărare pentru cauză ilicită.

În altă ordine de idei, făcând trimitere la jurisprudenţa CEDO (cauza Bărcănescu contra României), Tribunalul Harghita a stabilit că reclamantul are un bun în sensul art. 1 din Protocol şi drept urmare înstrăinarea acestui bun de către Statul Român reprezintă o lipsire de proprietate contrară art. 1 din Protocol.

În fine, în privinţa criticilor formulate de S.C. F.V.K. R. S.R.L., Tribunalul Harghita a constatat că instanţa de fond nu a fost investită cu soluţionarea unei acţiuni reconvenţionale.

Şi apelul reclamantului, aşa cum a fost calificată calea de atac, a fost respins ca nefondat deoarece reclamantul nu a putut dovedi decât 27,70 lei din totalul cheltuielilor solicitate.

Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti au declarat recurs reclamantul, precum şi pârâţii Di.G.F.P. Harghita în nume propriu şi în reprezentarea M.F.P., S.C. T. S.A. Băile Tuşnad şi S.C. F.V.K. R. S.R.L.

Reclamantul a solicitat modificarea hotărârii atacate şi obligarea pârâţilor la plata sumei de 1265,05 lei reprezentând onorarii plătite avocaţilor precum şi alte cheltuieli de judecată.

La rândul său pârâta D.G.F.P. Harghita a solicitat modificarea deciziei atacate şi respingerea acţiunii reclamantului. Pârâta a considerat că imobilul revendicat de reclamant a intrat în mod legal în patrimoniul pârâtei S.C. T. S.A. Băile Tuşnad, licitaţia şi adjudecarea ulterioară a imobilului a urmat procedura legală, cumpărătorul, pârâtul R. I., a fost de bună credinţă la fel ca şi S.C. F.V.K. R. S.R.L. Braşov.

În susţinerea recursului, pârâta D.G.F.P. Harghita, a mai adăugat că certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost emis în favoarea pârâtei S.C. T. S.A. Băile Tuşnad cu respectarea procedurilor legale.

În drept s-a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Pârâta S.C. T. S.A. Băile Tuşnad a solicitat, în principal, casarea deciziei pronunţată în apel de Tribunalul Harghita  iar în subsidiar, modificarea în tot a hotărârii atacate şi obligarea reclamantului la cheltuieli de judecată.

În principal, pârâta a susţinut că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unuia din capetele principale ale acţiunii, a cărui analiză determina lămurirea tuturor celorlalte capete de cerere. Este vorba de cererea de constatarea nulităţii certificatului de atestare a dreptului de proprietate eliberat pe numele pârâtei S.C. T. S.A. Băile Tuşnad.

Doar în condiţiile în care se constata nulitatea titlului în baza căruia au operat transferurile succesive de proprietate se putea dispune ulterior anularea actelor de transfer al proprietăţii. Or, în privinţa acestui titlu de proprietate există autoritate de lucru judecat prin Sentinţa civilă nr. 1973/28.11.2001 a Tribunalului Harghita rămasă definitivă prin Decizia nr. 13/A/13.03.2002 a Curţii de Apel Târgu Mureş.

De asemenea pârâta a subliniat că ulterior desfăşurării acestei proceduri, Curtea de Apel Cluj Napoca a respins ca tardivă cererea reclamantului de a se verifica valabilitatea acestui certificat de atestare a titlului de proprietate.

Prin note de şedinţă depuse la data de 28.01.2010, pârâta S.C. T. S.A. Băile Tuşnad a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Miercurea Ciuc  ca instanţă de fond având în vedere că potrivit art. 26 alin.3 din Legea nr. 10/2001 decizia sau după caz dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată la secţia civilă a tribunalului în a  cărei circumscripţie se află imobilul.

În probaţiune s-au depus următoarele înscrisuri: copia fidelă a C.F. 168/N Băile Tuşnad, copia certificatului de moştenitor nr. 712 din 28.ş11.1989 a fostului Notariat de Stat Judeţean Harghita, testamentul defunctului K.A.; acte notariale din care rezultă calitatea de coproprietari ai soţilor K.A. şi M. şi certificatul de naştere a reclamantului şi certificatul de căsătorie a soţilor K.

Pârâta S.C. F.V.K. R. S.R.L. a criticat decizia Tribunalului Harghita  sub mai multe aspecte.

În primul rând susţine pârâta, Tribunalul Harghita nu a soluţionat cererea reconvenţională prin care a solicitat restituirea sumei de 37.292,80 lei reprezentând  preţul plătit pentru imobilul din litigiu şi investiţiile efectuate la acest imobil.

În al doilea rând, susţine pârâta, Tribunalul Harghita a calificat greşit calea de atac exercitată împotriva hotărârii Judecătoriei Miercurea Ciuc tocmai în raport cu cererea reconvenţională pe care a depus-o.

Asupra fondului cauzei, pârâta critică hotărârea atacată şi pentru că nu a observat că încă de la judecata de fond în dosarul nr. 1569/1999 al Tribunalului Harghita, a solicitat plata acestor sume de bani, cerere care s-a bazat pe faptul că la momentul cumpărării a fost de bună credinţă, spre deosebire de pârâta S.C. T. S.A. Băile Tuşnad care fiind de rea credinţă răspunde evicţiunea totală a lucrului vândut.

Pârâtul C.J. Harghita a formulat întâmpinare, prin care a susţinut, la fel ca  la fond, că nu are calitate procesuală pasivă în cauză deoarece nu a fost administrator sau proprietar al imobilului în litigiu.

Reclamantul Z. A. a formulat întâmpinare, prin care a arătat că recursul D.G.F.P. Harghita este nemotivat în fapt şi în drept şi că imobilul în litigiu a fost preluat fără titlu aşa cum este prevăzut de Legea nr. 10/2001.

De asemenea, reclamantul a apreciat că recursul pârâtei S.C. T. S.A. Băile Tuşnad este abuziv şi ilegal, deoarece atunci când a vândut imobilul era de rea-credinţă şi cunoştea toate demersurile pe care le-a efectuat încă din anul 1990.

În privinţa recursului pârâtei S.C. F.V.K. R. S.R.L. Braşov, reclamantul a susţinut că cererea de a fi obligat la restituirea preţului plătit şi a investiţiilor este neîntemeiată pentru că nu a încasat nici o sumă din vânzarea imobilului şi nu s-au făcut investiţii aşa cum rezultă din fotocopiile depuse la dosar.

În cursul  judecăţii recursului s-a stabilit că A.V.A.S. Braşov nu mai exista, singura care are capacitate procesuală în cauză fiind AVAS Bucureşti, de asemenea, ca urmare a reorganizării, prin H.G. nr. 1631/2003 pârâtul intimat Ministerul Turismului a devenit Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Verificând decizia atacată şi având în vedere înscrisurile administrate în recurs, instanţa reţine următoarele:

În fapt, reclamantul Z. A., în calitate de moştenitor a defunctei K. M., care la rândul său l-a moştenit pe defunctul K. A. a introdus o acţiune civilă prin care, iniţial contesta vânzarea la licitaţie a unui imobil situat în localitatea Tuşnad, str. Oltului. Ulterior, reclamantul şi-a modificat acţiunea, revendicând imobilul mai sus identificat. Soluţionarea cauzei a fost declinată prin Sentinţa civilă nr. 1007 din 27.04.1999 a Judecătoriei Miercurea Ciuc în favoarea Tribunalului Harghita, care, iniţial, a admis acţiunea civilă aşa cum a fost modificată (Sentinţa civilă nr. 378 din 11.05.2005), şi a respins ca tardivă acţiunea reconvenţională a S.C. FVK R. S.R.L. Braşov, însă, ulterior, după desfiinţarea hotărârii de către Curtea de Apel Târgu Mureş dispusă prin Decizia nr. 1/A din 18.01.2001, în rejudecarea fondului, Tribunalul Harghita a respins acţiunea civilă precum şi acţiunea reconvenţională (Sentinţa civilă nr. 1973 din 28.11.2001). Dezlegarea dată pricinii a fost menţinută în apel de către Curtea de Apel Târgu Mureş, care, prin Decizia nr. 13/A fin 13.03.2002, a respins apelul reclamantului.

Această hotărâre judecătorească nu a rămas irevocabilă pentru că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis prin Decizia nr. 52 din 15.01.2003 recursul reclamantului şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, constatând că instanţele nu au clarificat starea de fapt, argumentaţia este contradictorie atât în hotărârea instanţei de fond cât şi în apel. Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Miercurea Ciuc, iar judecarea ei a fost suspendată până la soluţionarea prezentei cauze (Dosar nr. 1124/R/2003).

Paralel cu procedura desfăşurată în faţa instanţelor, reclamantul a solicitat restituirea imobilului în temeiul Legii nr. 112/1995 cât şi în  temeiul Legii nr. 10/2001 (fila 25 şi 45 din dosarul nr. 2598/R/2001). Ambele proceduri nu au fost însă finalizate, procedura întemeiată pe Legea nr.112/2005 fiind suspendată (filele 44–46 din dosarul nr. 2598/R/2001) iar cererea de restituire întemeiată pe Legea nr. 10/2001 nefiind soluţionată (fila 172 dosar nr. 1806/258/2007 dosar recurs).

Din această succintă prezentare rezultă că încă din anul 1996, reclamantul a desfăşurat trei proceduri pentru a obţine restituirea imobilului, proceduri care nu au fost finalizate.

În data de 14.02.2002, reclamantul reia demersul său judiciar şi formulează cerere cu care a fost investită Judecătoria Miercurea Ciuc sub nr. 3184/2002, cerere care a fost admisă în parte prin Sentinţa civilă nr. 921 din 26.05.2001. Aşa cum s-a  reţinut deja, apelul formulat împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a fost respins ca nefondat de către Tribunalul Harghita.

Criticile aduse de pârâta D.G.F.P. Harghita împotriva acestei decizii dată în apel pe lângă faptul că nu pot justifica un interes sunt şi nefondate. Pârâta susţine că o altă pârâtă S.C. T. S.A. Băile Tuşnad a devenit în mod legal proprietara imobilului în litigiu conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Trebuie observat faptul că în cererea sa de chemare în judecată, reclamantul a formulat mai multe petite iar M.F.P. în reprezentarea căruia a participat D.G.F.P. Harghita are calitate şi interes doar în ceea ce priveşte analizarea preluării imobilului de către S.R. de la autorii reclamantului. Pentru a susţine legalitatea titlului de proprietate a S.C. T. S.A. Băile Tuşnad poate justifica interes această pârâtă sau dobânditorii subsecvenţi.

Criticile pârâtei nu sunt nici fondate pentru că aşa cum nici una din părţi nu a contestat, imobilul a trecut în proprietatea S.R. prin naţionalizare în baza Decretului 90/1952. Potrivit acestui decret trecerea s-a făcut în mod gratuit. Apoi, potrivit art. 2 din Legea nr. 10/2001 sunt considerate abuzive preluările de imobile în temeiul Decretului nr. 90/1952. Constatându-se că însuşi S.R. nu avea un titlu valabil, nici nu se mai impunea verificarea legalităţii titlului subdobânditorului său, pârâta S.C. T. S.A. Băile Tuşnad.

Pârâta S.C. T. S.A. Băile Tuşnad a cerut prin recurs casarea deciziei atacate pentru că instanţa de fond nu a analizat cererea de constatare a nulităţii certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M08 nr. 0836/23.03.2000. Şi de această dată trebuia verificat dacă pârâta are calitatea şi interesul de a critica o hotărâre care nu a soluţionat o cerere făcută de partea adversă, adică de reclamant. Doar reclamantul a investit instanţa de judecată cu soluţionarea unei cereri, pârâtul putând critica hotărârea doar dacă apărările sale nu au fost analizate de  instanţă.

Pe de altă parte, Curtea constată că instanţa de fond a fost investită şi cu o astfel de cerere, însă soluţionarea ei a fost disjunsă şi dată în competenţa Curtea de Apel Cluj-Napoca, care prin Sentinţa civilă nr. 451 din 23.03.2004 a respins-o ca tardivă. Aşadar, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că Judecătoria Miercurea Ciuc este competentă să soluţioneze restul cererilor formulate de reclamant în acţiunea sa, aceasta nu a mai fost investită să analizeze legalitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate. De altfel, aceleaşi sunt şi concluziile la care a ajuns Tribunalul Harghita în urma analizării criticilor din apel.

A doua critică formulată de pârâta S.C. T. S.A. Băile Tuşnad se întemeiază pe existenţa unei autorităţi de lucru judecat în privinţa legalităţii titlului deţinut de pârâtă. Analizând dosarul nr. 1124/R/2003 al Judecătoriei Miercurea Ciuc, acvirat la solicitarea Curţii, se constată că cele două hotărâri la care pârâta face referire au fost casate, cauza fiind trimisă spre rejudecare iar în prezent este suspendată.

Potrivit art. 166 Cod procedură civilă raportat la art. 1201 Cod civil există autoritate de lucru judecat doar dacă hotărârea care se invocă este definitivă şi irevocabilă pentru că potrivit art. 311 alin.1 Cod procedură civilă hotărârile casate nu au nici o putere.

A treia critică se referă la faptul că deşi acţiunea de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate  a fost respinsă totuşi s-a recunoscut autorilor reclamantului calitatea de proprietari ai imobilului din litigiu.

Aşa cum s-a arătat deja în analiza recursului pârâtei D.G.F.P. Harghita, însăşi statul a preluat abuziv imobilul pe care apoi l-a transmis pârâtei prin emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Pe de altă parte, Curtea de Apel Cluj-Napoca nu a analizat pe fond legalitatea titlului pârâtei pentru a opune hotărârea acestei instanţe.

Apoi reclamantul a început demersurile sale pentru a  obţine restituirea imobilului cu mult înainte de a se emite certificatul de atestare a dreptului de proprietate, iar pârâta avea cunoştinţă de aceste demersuri de care, aşa cum s-a arătat, au fost fie suspendate fie nesoluţionate, dovedind astfel reaua sa credinţă.

Prin notele de şedinţă depuse pe parcursul judecăţii recursului, pârâta S.C. T. S.A. Băile Tuşnad a criticat  hotărârea instanţei de apel cât şi a celei de fond pentru încălcarea competenţei materiale stabilită de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.

Trebuie precizat faptul că pârâta S.C. T. S.A. Băile Tuşnad nu a invocat o excepţie de procedură pentru că nu priveşte competenţa Curţii ca instanţă de recurs ci în realitate reprezintă un motiv de casare de ordine publică.

În analiza acestei critici trebuie pornit de la obiectul acţiunii reclamantului. Aşa cum deja s-a menţionat, Judecătoria Miercurea Ciuc nu a fost investită cu soluţionarea unei decizii sau dispoziţii de soluţionare a unei notificări, care să atragă competenţa specială prevăzută de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001. Într-adevăr, reclamantul a formulat notificări în temeiul acestei legi, însă ele nu au fost soluţionate, fiind vorba de o procedură de restituire desfăşurată în paralel.

Recursul pârâtei S.C. F.V.K.R. S.R.L. critică decizia atacată pentru că nu a analizat cererea sa reconvenţională care ar fi atras o altă cale de atac, a recursului, Curtea, constată că, într-adevăr, pârâta a formulat o acţiune reconvenţională, însă aceasta într-un alt dosar cel cu nr.1124/R/2003 al Judecătoriei Miercurea Ciuc a cărui judecată este suspendată până la finalizarea prezentului dosar. Apoi, aşa cum corect a reţinut Tribunalul Harghita, obiectul cauzei nu poate fi modificat în căile de atac aşa cum prevede art. 294 alin.1 Cod procedură civilă, dispoziţie care se aplică în egală măsură atât în apel cât şi în recurs. Tribunalul Harghita nu se putea considera legal investit cu o astfel de cerere formulată în declaraţia de apel.

În ceea ce priveşte analiza calităţii de cumpărător de bună credinţă, aceasta urmează să fie făcută de Judecătoria Miercurea Ciuc în dosarul în care aşa cum s-a precizat deja judecata a fost suspendată.

Reclamantul a criticat decizia atacată doar în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată acordate în apel. Într-adevăr, din înscrisul aflat la fila 125 din dosarul nr. 3184/2002, rezultă că reclamantul a  plătit un onorariu avocaţial de 500 lei (5.000.000 lei vechi). De asemenea, la concluziile scrise, depuse la 25.02.2010, reclamantul a anexat chitanţe în valoare de 45,55 lei. În schimb nu s-au depus deconturile privind suma de 1200 lei, iar reclamantul nu a indicat ce anume reprezintă aceste deconturi.

În concluzie, Curtea reţine că au fost efectuate şi dovedite cheltuielile de judecată în valoare de 545,55 lei.

Pentru aceste motive, Curtea va respinge ca nefondate recursurile formulate de pârâţii D.G.F.P. Harghita – M.F.P., S.C. T. S.A. Băile Tuşnad şi S.C. FVK R. S.R.L. Braşov iar în temeiul art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă, va admite recursul formulat de reclamant şi, în consecinţă, va modifica decizia Tribunalului Harghita în sensul obligării pârâţilor la plata sumei de 545,55 lei.

Pentru că pârâţii recurenţi  au căzut în pretenţii, în temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea îi va obliga la plata cheltuielilor de judecată din recurs de 85,49 lei reprezentând cheltuieli de deplasare, conform, chitanţelor anexate la concluziile scrise.

Domenii speta

Spete similare