Apărare formală a unui inculpat. Consecinţe

Apărare formală  a unui inculpat. Consecinţe.

C.pr.pen., art. 3859, pct. 6 teza a – II – a, art. 197, alin. 2

În cazul în care apărătorul desemnat din oficiu să-l apere pe inculpat, declară că lasă la aprecierea instanţei soluţia ce urmează a fi pronunţată în cauză reprezintă o apărare formală echivalând practic cu lipsa apărării, consecinţa fiind nulitatea absolută a hotărârii pronunţate, în conformitate cu dispoziţiile art. 197, alin. 2, C. pr. pen.

 Prin cererea înregistrată la această instanţă sub dosar nr. .../7 august 2009, inculpatul D. L. a declarat recurs împotriva încheierii penale nr. 208/4 august 2009 pronunţate de judecătorul delegat de la Tribunalul Harghita în dosarul nr. ….

În motivarea căii de atac, inculpatul contestă legalitatea şi temeinicia încheierii penale vizate. Este contestată legalitatea, întrucât judecătorul delegat a prezentat o motivare ambiguă a hotărârii şi este criticată temeinicia încheierii, întrucât la dosar nu există dovezi care să susţină temeiurile arestării preventive şi nici că lăsat în libertate, ar prezenta un pericol concret pentru colectivitate.

Analizând recursul declarat prin prisma materialului aflat la dosarul nr. ... al Tribunalului Harghita, a motivelor invocate şi a concluziilor avocatului recurentului şi ale reprezentantului Ministerului Public, precum şi din oficiu, în limitele efectelor devolutiv şi neagravării situaţiei în propria cale de atac, se reţin următoarele:

Prin încheierea penală nr. 208/4 august 2009, judecătorul delegat de la Tribunalul Harghita a admis propunerea procurorului şi a dispus prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpatului D.L. pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 9 august 2009 şi până la data de 7 septembrie 2009.

În motivarea acestei soluţii, se arată că « temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se menţin, fără a interveni niciun element noucare să impună o reapreciere asupra măsurii dispuse. Aceste temeiuri, arătate mai sus, impun în continuare privarea de libertate a inculpatului… în cursul urmăririi penale ».

Recursul declarat de inculpat împotriva acestei hotărâri este fondat, pentru următoarele considerente:

Subliniem, mai întâi, principiul rolului activ, care impune judecătorului să se îngrijească de asigurarea calităţii actelor procesuale efectuate în faţa sa, veghind asupra efectivităţii drepturilor procesuale ale părţilor. Invocăm, apoi, o componentă esenţială a echităţii procedurilor –dreptul la apărare, drept efectiv şi nu doar formal, tocmai efectivitatea apărării fiind o premisă a contradictorialităţii şi egalităţii armelor.

În cauza de faţă, cum rezultă din partea introductivă a încheierii recuzate, cu prilejul discuţiilor purtate asupra stării de arest preventiv a inculpatului, avocatul desemnat din oficiu pentru acesta nu a exercitat o apărare eficientă, nu a expus punctele de vedere asupra acestei chestiuni din perspectiva  apărării, limitându-se la o simplă afirmaţie lapidară: „lasă la aprecierea instanţei”. Într-o asemenea situaţie, judecătorul trebuia să intervină cu fermitate pentru asigurarea drepturilor apărării, fie cerând avocatului să prezinte profesional şi detaliat punctul de vedere asupra chestiunii discutate, fie să constate că avocatului nu îşi îndeplineşte în mod corespunzător atribuţiile şi să desemneze un alt apărător pentru inculpat. Această atitudine era cu atât mai necesară cu cât soluţionarea propunerii de prelungire a duratei arestării preventive s-a făcut în lipsa inculpatului, în condiţiile art. 159 alin. 4 C. pr. Pen., situaţie în care acesta nu a avut ocazia efectivă să-şi prezinte personal apărările. Neprocedând în niciuna din cele două maniere, judecătorul a analizat unilateral doar susţinerile acuzării, necunoscând argumentele apărării. Prin aceasta, considerăm că judecătorul delegat de la Tribunalul Harghita a asigurat acuzatului doar o apărare formală, iar formalitatea apărării d-lui D. L. echivalează practic cu lipsa apărării, consecinţa fiind nulitatea absolută a încheierii penale nr. 208/4 august 2009 a judecătorului delegat de la Tribunalul Harghita, nulitate prescrisă de art. 197 alin. 2 C. pr. pen. Şi care atrage incidenţa cazului de casare cu trimitere spre rejudecare prevăzut de art. 3859 pct. 6 teza a doua C. pr. Pen.

 Orice dispoziţie cu privire la deţinerea preventivă a unei persoane pe durata procedurilor, dată fiind însemnătatea deosebită a principiului libertăţii persoanei, impune motivarea expresă şi detaliată atât a temeiurilor de fapt ale privării de libertate (însemnând fapta pentru care poartă acuza, cu arătarea dovezilor care susţin presupunerea rezonabilă că inculpatul şi nu o altă persoană a comis infracţiunea în cauză), cât şi a temeiurilor de drept ale arestării (dintre cele prevăzute de art. 148 C. pr. pen. şi care au fost discutate în contradictoriu, cu prezentarea probelor care le justifică), precum şi necesitatea imperioasă ca procesul penal să se desfăşoare pe mai departe cu acuzatul în stare de arest preventiv.

Numai în acest fel, rezolvarea chestiunii aduse în faţa judecătorului este completă, exclude arbitrariul şi corespunde dreptului inculpatului să beneficieze de posibilităţi reale, în deplină cunoştinţă de cauză, să-şi organizeze apărarea prin atacarea hotărârii, aducându-şi contraargumente în faţa instanţei superioare, dar şi dreptului instanţei de al doilea grad să efectueze un control eficient. În aceeaşi ordine de idei, la speţă, motivarea lapidară a hotărârii echivalează practic cu nemotivarea acesteia, fiind incident astfel cazul de casare cu trimitere spre rejudecare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. pr. Pen.

În strânsă legătură cu cele expuse constatăm că judecătorul a soluţionat propunerea procurorului, fără să dispună de dosarul complet de urmărire penală, piesele trimise de procuror fiind incomplete şi insuficiente să ducă cel puţin la o bănuială că inculpatul ar fi autorul infracţiunii de omor deosebit de grav. În această situaţie, pe de o parte, judecătorul ar fi trebuit să facă demersurile necesare la parchet să obţină dosarul complet de urmărire penală (aflând, în acest fel, dacă documentele procedurale transmise sunt singurele sau există şi altele, iar, în acest ultim caz, care sunt acestea), iar, pe de altă parte, doar în prezenţa pieselor existente nu avea posibilitatea rezonabilă să ajungă la concluzia îndeplinirii cumulative a condiţiilor prelungirii duratei arestării preventive şi a motivării adecvate a acestei concluzii, dovadă, de altfel, că hotărârea nici nu a fost motivată.

Primele două motive dezvoltate vor determina, potrivit art. 38515 pct. 2 lit. c C. pr. pen., admiterea recursului inculpatului, cu consecinţele casării integrale a încheierii penale atacate şi trimiterii cauzei spre rejudecare Tribunalului Harghita.

În rejudecare, judecătorul delegat se va preocupa să asigure inculpatului o apărare efectivă, va obţine dosarul complet al cauzei şi va motiva în mod detaliat dispoziţia la care se va opri.

Văzând soluţia principală adusă recursului, potrivit art. 192 alin. 3 C. pr. Pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în judecarea recursului au rămas în sarcina statului.

Onorariul avocatului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, a fost  plătit din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Domenii speta

Spete similare