Tulburarea de posesie. Elemente constitutive

Prin sentinţa penală nr. 137 din data de 20.06.2011  Judecătoria Săveni i-a achitat pe inculpaţii M.M şi M.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburare de posesie, prev. de art. 220 alin. 1 Cod penal, în baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a, art. 10 lit. d Cod procedură penală

În baza art. 14, 346 Cod procedură penală, au fost obligaţi inculpaţii să lase în liniştită posesie părţii vătămate B.V. suprafaţa de 870 mp teren situat în intravilanul satului C., com. în p.c. 133, identificată în schiţa anexă nr. 1 la raportul de expertiză tehnică întocmit de expert tehnic prin punctele 27, 28, 14, 26 şi 27).

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni din data de  20.04.2010, s-a reţinut în sarcina inculpaţilor că, începând cu luna august 2009, au ocupat fără drept o suprafaţă de teren aparţinând părţii vătămate, au cosit în mai multe rânduri lucerna de pe această suprafaţă de teren şi au depozitat gunoi furajer.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut în fapt că, în anul 1994, partea vătămată a dobândit prin cumpărare de la numitul DM o locuinţă şi grădina aferentă în suprafaţă de 1.942 m.p. pe raza localităţii C.. După dobândirea acestei gospodării, a avut numeroase probleme cu inculpaţii MM şi MC, care-i ocupau fără drept o poţiune din suprafaţa de teren în cauză, sub pretextul că îi aparţine în fapt lui MM ca moştenitoare a tatălui acesteia.

Aceste probleme au culminat în anul 2002, când partea vătămată a formulat o plângere împotriva  inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie, şi  pentru care au fost condamnaţi.

La aceea dată, Judecătoria Săveni a reţinut că, în anul 1962 părinţii lui M.M au deţinut 0,50 ha teren în intravilanul satului C., iar după cooperativizare, o parte din acest lot i-a fost atribuit lui DM pentru a-şi ridica o gospodărie, în aceeaşi situaţie fiind şi martorul B I, care i-a cedat din lotul său o parte lui D.M. din aceleaşi motive. Suprafeţele de teren deţinute de familiile V şi B încadrează pe două laturi suprafaţa de teren ce i-a fost atribuită prin titlul de proprietate lui DM, fapt confirmat şi în prezent atât de martori cât şi de înscrisuri.

În anul 1988 VC a decedat, iar copii acestuia, inclusiv MM au renunţat la moştenire (fapt confirmat şi de Decizia nr. 618 A din 09.07.2003 a Tribunalului Botoşani) şi astfel cererea numitei MM de a i se reconstitui dreptul de proprietate pentru terenul care a aparţinut părintelui său (în speţă terenul cedat lui D M) a fost respinsă, iar pentru terenul aparţinând familiei V s-a eliberat titlu de proprietate pe numele martorei V S.

După rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti amintită mai sus, inculpaţii au mai ocupat fără drept parte din suprafaţa de teren aparţinând părţii vătămate, mai puţin însă cea atribuită lui D M din lotul lui BI.

În anul 2009, partea vătămată a lăsat gospodăria în cauză spre folosinţă soţilor AD şi C., ce doreau să cumpere această proprietate, iar odată cu mutarea acestora actele de tulburare comise de inculpaţi  s-au înmulţit.

În luna iunie 2009, inculpaţii au început cu acte izolate, în sensul că, în două rânduri, au cosit şi au luat lucerna de pe o bucată de aproximativ 200 m.p. din suprafaţă de teren în cauză, fapte ce au format obiectul dosarului nr. 493/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni, jud. Botoşani şi au fost calificate în infracţiunea de furt calificat, iar prin Ordonanţa din 14.08.2009 s-a dispus faţă de susnumiţi scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ.

Ulterior faptelor de furt, inculpaţii au continuat să exercite acte de posesie asupra unei părţi din suprafaţa de teren aparţinând părţii vătămate, însă de această dată suprafaţa vizată a fost cea pe care D M o primise din diminuarea lotului lui BI.

Astfel, inculpaţii au mai recoltat lucernă de pe aceea suprafaţă de teren de aproximativ 10 ari, iar începând cu luna august 2009, în mai multe rânduri, au depozitat pe acel teren o cantitate destul de mare de gunoi furajer.

 Până în anul 2009, inculpaţii nu au mai tulburat posesia părţii vătămate pe acea bucată de teren şi, mai mult, pentru ocuparea acestei suprafeţe de teren nu au nici o justificare, întrucât în trecut nu a aparţinut tatălui inculpatei.

În timpul urmăririi penale, inculpatul MC a recunoscut fapta reţinută în sarcina sa, însă a declarat că acel teren, în fapt îi aparţine mamei sale ca moştenire de la bunicul lui şi astfel este în drept să-l ocupe.

Inculpata MM a recunoscut fapta reţinută în sarcina sa, însă a declarat că acel teren, în fapt îi aparţine, fiind moştenire de la tatăl său şi astfel este în drept să-l ocupe.

În cursul judecăţii, în cauză s-a efectuat un raport de expertiză tehnică cadastrală, din concluziile căruia rezultă următoarele: terenul în suprafaţă de 1.942 m.p. proprietatea părţii vătămate se află în intravilanul satului C. şi este prezentat  în planul de situaţie din Anexa nr. 1 a raportului de expertiză, fiind delimitat de punctele 17, 28,14, 13, 15, 16 şi 17; din suprafaţa de 1.942 m.p. cât este proprietatea părţii vătămate, aceasta deţine efectiv o suprafaţă de 1.072 m.p., diferenţa de teren de 870 m.p. este deţinută de către inculpaţi, terenul proprietatea părţii vătămate este împrejmuit cu gard pe perimetrul delimitat de punctele 17, 16, 15, 13, 14 şi 16, nu este împrejmuită şi pe aliniamentul 14-28, iar pe terenul în litigiu a existat în anul 2010 o cultură de porumb.

Examinând materialul probator administrat în cauză, instanţa a reţinut în fapt că partea vătămată BV este proprietarul imobilului compus din casă de locuit şi suprafaţa de 1942 mp teren aferent situat în intravilanul satului C., în p.c. 133, în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 7619/29.05.1994 de către Notariatul de Stat Botoşani încheiat cu fostul proprietar D. M.

Imobilul arătat mai sus se învecinează cu proprietatea numitei VS, mama şi respectiv bunica inculpaţilor MM şi MC.

De la data dobândirii, partea vătămată BV nu a exercitat niciodată posesia imobilului în litigiu, aspect ce rezultă din însăşi declaraţia părţii vătămate în care acesta a arătat că deţine propria locuinţă în satul C. şi că nu a putut intra în stăpânirea terenului aferent imobilului dobândit de la numitul D.M. datorită atitudinii inculpaţilor, precum şi din declaraţia martorului T. M.

În acest context,  inculpaţii au ocupat o parte din terenul aferent (grădina) aparţinând părţii vătămate, respectiv suprafaţa de 870 mp teren, învecinat cu proprietatea numitei V. S., teren identificat în schiţa anexă nr. 1 la raportul de expertiză tehnică prin punctele 14, 28, 27, 26, având convingerea că sunt îndreptăţiţi să deţină acest teren, ce a aparţinut anterior colectivizării autorilor acestora, V.C. şi V.S.

Pe acest teren, inculpaţii au cultivat porumb, expertul identificând resturile unei astfel de culturi ce a fost înfiinţată în anul 2010. De asemenea, inculpaţii au recoltat ocazional lucerna înfiinţată de fostul proprietar D.M. şi au depozitat gunoi de grajd, fără însă ca aceste acte să se circumscrie noţiunii de tulburare de posesie, ce presupune o ocupare efectivă şi cu caracter de continuitate a terenului aflat în posesia altei persoane.

În raport de situaţia de fapt reţinută mai sus, instanţa a constatat că în sarcina inculpaţilor nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tulburare de posesie, de vreme ce partea vătămată BV nu a exercitat o posesie efectivă asupra suprafeţei de 870 mp teren arabil, apreciind că, în cauză, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 220 alin. 1 Cod penal, ce constă în ocuparea în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altei persoane, fără consimţământul acesteia, ori refuzul de a elibera imobilul astfel ocupat.

 În consecinţă, în baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală, a achitat pe cei doi inculpaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii menţionate mai sus.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, a constatat că partea vătămată BV nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, solicitând doar ca inculpaţii să-i lase liber terenul pe care l-a dobândit de la D M.

În baza art. 14, 346 Cod procedură penală, a obligat pe inculpaţi să lase în liniştită posesie părţii vătămate BV suprafaţa de 870 m.p. teren situat în intravilanul satului C., în p.c. 133, identificată în schiţa anexă nr. 1 la raportul de expertiză tehnică întocmit de expert tehnic Ţăruş Cornel prin punctele 27, 28, 14, 26 şi 27.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Parchetul de pe lângă  Judecătoria Săveni, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. În motivarea recursului, s-a arătat că greşit au fost achitaţi inculpaţii, în condiţiile în care partea vătămată a exercitat posesia asupra terenului în litigiu, prin intermediul soţilor AD şi C., care l-au primit spre folosinţă, în vederea încheierii unui contract de vânzare-cumpărare cu cea dintâi, având astfel cel puţin calitatea de detentori precari. În plus, nu se poate reţine că inculpaţii nu ar fi exercitat acte de ocupare efectivă a terenului, în condiţiile în care au procedat la cultivarea lui efectivă. Nici aspectul că ar fi îndreptăţiţi să stăpânească terenul nu poate fi reţinut, în condiţiile în care instanţele civile au respins în mod constant toate cererile formulate de inculpaţi în scopul de a li se recunoaşte dreptul de proprietate, anterior fiind de altfel condamnaţi pentru comiterea aceleiaşi infracţiuni. A solicitat condamnarea inculpaţilor pentru comiterea faptelor ce au făcut obiectul sesizării instanţei.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, precum şi cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 3856 alin.3 Cod procedură penală, Curtea constată că acesta este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt şi încadrarea în drept, dând o justă interpretare probatoriului administrat în cauză.

Astfel, între partea vătămată, pe de o parte, şi inculpaţi, pe de altă parte, există neînţelegeri legate de o suprafaţă de teren situată situat în intravilanul satului C. în p.c. 133, cu privire la dreptul de proprietate (şi implicit de folosinţă) asupra ei.

Prin sentinţa penală nr. 348 din data de 30.10.2002 pronunţată de Judecătoria Săveni în dosar nr. 1029/2002, au fost condamnaţi inculpaţii din prezenta cauză pentru comiterea, fiecare, a infracţiunii de tulburare de posesie, prev. de art. 220 alin. 1 Cod penal, parte vătămată fiind B V.

Au fost obligaţi inculpaţii să lase părţii vătămate în liniştită posesie  suprafaţa de teren ocupată situată în intravilanul satului C.

 La cererea părţii vătămate, s-a încercat executarea silită a acestei sentinţe, şi care a făcut obiectul dosarului execuţional nr. 40/2003 al executorului judecătoresc C F.

Or, după cum rezultă din procesul verbal întocmit la data de 27.05.2003  „nu s-a putut proceda la punerea în posesie (a părţii vătămate, n.n.) întrucât în dispozitivul hotărârii judecătoreşti nu este precizată suprafaţa concretă pe care inculpaţii sunt obligaţi să o lase în posesia părţii vătămate”.

Prin urmare, nu se poate reţine că partea vătămată a avut delimitată suprafaţa de teren indicată în sentinţa penală anterior arătată sau că a intrat efectiv în stăpânirea ei, în condiţiile în care executarea silită nu a fost finalizată.

De altfel, în declaraţiile date în cauză, inculpaţii recunosc faptul că au ocupat în mod constant acest teren, pe care l-au cultivat, considerându-se îndreptăţiţi în acest sens, deoarece anterior colectivizării aparţinuse lui VC (decedat), tatăl inculpatei.

Martora AC a precizat  că nu a reuşit să intre în stăpânirea efectivă a suprafeţei pusă la dispoziţie de către partea vătămată din prezenta cauză, întrucât „inculpata…spunea că este proprietatea ei şi făcea scandal”; „inculpata venea şi cosea lucerna”, „…a depozitat gunoi”, etc.

Este real că, potrivit art. 1846 alin. 2 Cod civil, posesia este definită ca fiind „deţinerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitate, una sau alta, de noi înşine sau de altul în numele nostru”.

După cum corect a reţinut judecătoria, fapt ce rezultă şi din cele mai sus-arătate, partea vătămată nu a avut niciodată, nici personal şi nici prin intermediul soţilor AD şi C, posesia terenului în litigiu, ulterior cumpărării lui de la numitul DM. De altfel, în declaraţia dată înaintea instanţei de fond, recunoaşte acest aspect.

Nu se poate aşadar conchide că partea vătămată ar fi exercitat o posesie utilă, neviciată, direct ori  prin intermediul altei persoane, asupra suprafeţei în litigiu.

Este real că inculpata a făcut demersuri, la instanţele civile, în vederea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului. Astfel, prin sentinţa civilă nr. 20/2003 a Judecătoriei Săveni s-a respins acţiunea formulată de aceasta, prin care solicita introducerea sa pe titlul de proprietate emis pe numele lui VS şi majorarea suprafeţei reconstituite cu 50 ari. Motivul respingerii a fost acela că reclamanta (inculpata din prezenta cauză) nu a solicitat, la apariţia Legii nr. 18/1991, reconstituirea dreptului de proprietate după defunctul VC (tatăl său), singura care a procedat astfel fiind VS (soţia supravieţuitoare a defunctului). Prin urmare, nu se poate conchide că prin această hotărâre s-ar fi recunoscut părţii vătămate vreun drept asupra terenului în litigiu.

Având în vedere, pe de o parte, că inculpaţii se consideră îndreptăţiţi să stăpânească terenul (ca moştenire după defunctul VC), iar pe de altă parte, că partea vătămată nu a avut niciodată posesia acestuia, temeinic prima instanţă a reţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii reclamate, achitând inculpaţii, în conformitate cu prevederile art. 10 lit. d Cod procedură penală.

Cum în cauză s-a efectuat o expertiză topografică, putându-se astfel delimita dispunerea şi întinderea terenului în litigiu, şi fără a aduce atingere dreptului de proprietate, corect au fost obligaţi inculpaţii să-i lase părţii vătămate în liniştită posesie terenul reclamat de către aceasta. 

Pentru considerentele arătate, constatând că hotărârea atacată este legală şi temeinică, în conformitate cu disp. art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală recursul a fost respins ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare