Recunoaşterea hotărârilor penale străine pe cale principală şi incidentală. Art. 116, 117, 118 din Legea nr. 302/2004, modificată şi actualizată

Recunoaşterea hotărârilor  penale străine pe cale principală şi incidentală.

Art. 116, 117, 118 din Legea nr. 302/2004, modificată şi actualizată

Hotărârile penale pronunţate de către instanţele străine pot fi recunoscute pe cale principală sau incidentală chiar dacă pedeapsa pentru una dintre acestea a fost executată în totalitate pe teritoriul statului străin.  Dacă infracţiunea pentru care a fost dispusă este concurentă cu altele săvârşite pe teritoriul României se poate dispune contopirea respectivelor pedepse. Chiar dacă printr-o hotărâre străină executarea  pedeapsei cu închisoarea este suspendată condiţionat, respectiva hotărâre poate fi recunoscută având efecte juridice în România.

Decizia penală nr. 936, din 23.09.2010

Prin sentinţa penală nr. 238/6.08.2010 Tribunalul Dâmboviţa a respins cererea formulată de către condamnatul T.N. privind recunoaşterea hotărârilor penale pronunţate la 01.12.2009 de către Tribunalul Raional Gorna Oriahovitza Bulgaria, definitivă la 03.01.2000 şi cea pronunţată de către Tribunalul Ordinar din Florenţa la 10.12.2003 şi modificată la 4.05.2004 de către Curtea de Apel Florenţa, definitivă la 19.06.2004 precum şi contopirea pedepselor aplicate prin aceste sentinţe.

A mai constatat că petiţionarul nu a solicitat recunoaşterea şi executarea sentinţei din 20.02.2007 a Tribunalului Ordinar din Florenţa definitivă la 05.06.2007.

Pentru a dispune  astfel instanţa de fond a reţinut că în conformitate cu disp. art. 116 alin.1 din legea nr. 302/2004 actualizată – recunoaşterea pe teritoriul României a unei hotărâri penale străine poate avea loc dacă: România şi-a asumat o asemenea obligaţie printr-un tratat internaţional la care este parte; a fost respectat dreptul la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950, ratificată de România prin Legea nr.30/1994; nu a fost pronunţată condamnarea pentru o infracţiune politică sau pentru o infracţiune militară care nu este o infracţiune de drept comun; respectă ordinea publică a statului român; hotărârea poate produce efecte juridice în România, potrivit legii penale române; nu s-a pronunţat o condamnare pentru aceleaşi fapte împotriva aceleiaşi persoane în România; nu s-a pronunţat o condamnare pentru aceleaşi fapte împotriva aceleiaşi persoane într-un alt stat, care a fost recunoscută în România.

Pe de altă parte, dispoziţiile alineatului 3 al art. 116 din Legea nr. 302/2004 actualizată statuează că „executarea hotărârii este posibilă, independent de verificarea condiţiilor prev. la alin.1 şi atunci când se referă la un cetăţean român a cărui extrădare a fost, în prealabil acordat de România statului străin în care s-a pronunţat hotărârea.

Din modul în care a fost redactat textul alin.3 al art. 116 ar rezulta în mod explicit că recunoaşterea unei hotărâri penale străine se poate realiza exclusiv în scopul executării acesteia pe teritoriul României. De altfel, lit. e) a alin.1 al art. 116  prevede că recunoaşterea hotărârilor penale străine se poate face dacă acestea pot produce efecte juridice în România, potrivit legii penale române.

Pe de altă parte, nu pot fi supuse contopirii decât pedepse „executabile” .

Astfel, instanţa de fond motivează că prin sentinţa pronunţată de către Tribunalul Raional Gorna Oriahovitza în dosarul nr. 749/1998 la 1.12.1999, definitivă la 3 ianuarie 2000, numitului T.N. i-a fost aplicată o pedeapsă de 3 ani închisoare, a cărei executare a fost suspendată pentru o perioadă de încercare de 5 ani, calculată de la data intrării în vigoare a sentinţei, fiind luată în considerare perioada de reţinere a acestuia, de la 08.09.1998 până la 23.09.1999 şi de la 04.11.1999 până la 01.12.1999. S-a reţinut ca situaţie de fapt că la 07.09.1998, în trenul internaţional nr.40 Istanbul – Bucureşti, în perimetrul gării Gorna – Oriahovitza a sustras din posesia a 4 persoane bunuri mobile străine şi valută în valoare totală de 786.565 leva (vechi), punându-le în imposibilitatea de a se apăra – infracţiune prevăzută de disp. art. 198 alin.4 rap. la alin.1 Cod penal ”.

Prin urmare, chiar dacă în cauză apar îndeplinite condiţiile prevăzute de disp. art. 116 alin.1 lit. a – d şi lit. f şi g din Legea nr.302/2004 actualizată, atâta timp cât nu vizează o pedeapsă executabilă, hotărârea în discuţie nu poate produce efecte juridice în România, potrivit legii penale române, condiţie cerută imperativ de lit. e a aceluiaşi articol din Legea nr. 302/2004 actualizată.

Analizând cerinţele prevăzute de disp. art. 116 alin.1 din Legea nr.302/2004 actualizată, tribunalul a constatat că cele prevăzute la literele b-d şi f-g sunt satisfăcute în cauză, condamnatului fiindu-i respectat dreptul la un proces echitabil, în sensul disp. art. 6 din Convenţia Pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale încheiată la Roma la 04.11.1950, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, hotărârile a căror recunoaştere a fost solicitată nefiind pronunţate pentru infracţiuni politice sau infracţiuni militare care nu sunt infracţiuni de drept comun.

Totodată, Tribunalul Ordinar din Florenţa prin sentinţa din 10.12.2003 l-a condamnat pe inculpatul T.N. reţinând că „ la 06.09.2003 acesta a fost prins în interiorul supermarketului Coop din strada Carlo del Prete din Florenţa de către un gardian, în timp ce sustrăgea şi ascundea în propriile haine 13 rezerve pentru aparate de ras, ca şi bunuri alimentare pe care le ascundea într-un rucsac, trecând bariera caselor supermarketului fără să plătească, fiind invitat să le restituie şi să-l urmeze în biroul directorului. La apariţia neaşteptată a directorului magazinului, avertizat de către gardian, inculpatul a scos un cuţit pe care şi l-a pus la gât, simulând că vrea să se rănească, ameninţându-i apoi pe director şi pe gardian şi reuşind astfel să fugă. După câteva secunde inculpatul a fost blocat de către gardian în afara spaţiului comercial iar între cei doi a avut loc o primă încăierare ( în urma căreia s-au mai descoperit şi alte mărfuri asupra inculpatului ), urmată de o altă încăierare în care inculpatului l-a ameninţat din nou cu arma pe gardian, acesta fiind nevoit să scoată pistolul din dotare şi să-l oprească, predându-l carabinierilor ” – infracţiunea fiind reglementată de disp. art. 628 II şi III nr.1,4 din Legea nr.110/75.

Au fost aduse în discuţie tratatul încheiat între România şi Bulgaria privind asistenţa juridică în cauzele civile, familiale şi penale, ratificat prin Decretul nr. 109/1959 publicat în B.Of. nr.11 din 31.03.1960 şi Convenţia încheiată între România şi Republica Italiană privind asistenţa judiciară în materie civilă şi penală, ratificată prin Decretul nr.288/1973, publicat în B.Of. nr.77 din 02.06.1973, care  cuprinde în capitolul 2 dispoziţii privind asistenţa juridică în cauzele penale sau în materie penală.

Tribunalul a mai constatat că şi pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată aceluiaşi condamnat de către Tribunalul Ordinar din Florenţa la 10.12.2003, modificată la 04.05.2004 de către Curtea de Apel Florenţa, definitivă la 19.06.2004, pentru săvârşirea infracţiunii comisă la 06.09.2003 a fost executată în perioada 06.09.2003 – 28.10.2004.

Mai mult decât atât, s-a menţionat că infracţiunea prev. de art. 628 II şi III nr.1,4, Legea nr. 110/75 a fost comisă de către condamnat ulterior datei de 3.01.2000 la care a rămas definitivă hotărârea pronunţată de către Tribunalul Raional Gorna Oriahovitza  - la 6.09.2003, astfel încât nu poate face obiectul unei contopiri de pedepse.

Prin urmare, deşi condiţiile reglementate de disp. art. 116 alin.1 lit. a – d şi lit. f şi g din Legea nr. 302/2004 sunt îndeplinite, întrucât hotărârea invocată a fost executată pe teritoriul Italiei în Pentinziario Solliciano Firenze/ Scandici Via Minervini 2/R, se arată că nu poate fi recunoscută, deoarece nu poate produce efecte juridice în România, potrivit legii penale române.

Pe cale de consecinţă, cererea privind recunoaşterea sentinţelor pronunţate împotriva sa în Bulgaria şi Italia, şi contopirea pedepselor care i-au fost aplicate de către Tribunalul Raional Gorna Oriahovitza şi Tribunalul Ordinar din Florenţa cu pedeapsa de 5 ani închisoare stabilită prin sentinţa penală nr.8 pronunţată de către Tribunalul Dâmboviţa la 16 ianuarie 2007 în dosarul nr. 7645/2005, s-a  considerat că este nefondată.

De asemenea s-a luat act că petiţionarul T.N. nu a solicitat recunoaşterea în vederea executării a sentinţei din 20.02.2007 pronunţată de către Tribunalul Ordinar din Florenţa, definitivă la 5.06.2007.

Împotriva acestei soluţii a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea acestei căi de atac petiţionarul a precizat că în mod greşit nu au fost recunoscute cele două hotărâri judecătoreşti şi nu s-a dispus contopirea pedepselor cu cea pe care o execută în prezent, deşi acestea sunt concurente.

Curtea, analizând recursul formulat, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, a criticilor invocate cât şi sub toate aspectele conform art. 385/6 alin.3 Cod procedură penală, a apreciat că această cale de atac a fost fondată pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Condamnatul T.N., în prezent, se află în executarea unei pedepse rezultante de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 8 din 16.01.2007 de către Tribunalul Dâmboviţa, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4954 din 23.10.2007 pronunţată de către I.C.C.J. Această rezultantă derivă din contopirea a două pedepse a câte 5 ani închisoare aplicate pentru două infracţiuni prev. de art. 211 alin. 1, 2 lit. b), d), e) Cod penal, pentru faptele din 4/5.08.1998 respectiv, 25/26.08.1998.

În executarea acestei pedepse, astfel cum se reţine, prin sentinţa penală nr. 439/6.10.2009, T.N. se află din data de 27.06.2008 dată la care a fost încarcerat la Penitenciarul Rahova, după ce anterior a fost reţinut şi arestat provizoriu în Finlanda, în baza aceleiaşi condamnări în perioada 25.04.2008 – 27.06.2008.

Prin sentinţa pronunţată în dosarul nr. 748/1998 de către Tribunalul Raional Gorna Oriahovitza la data de 01.12.1999, definitivă la 03.01.2000, T.N. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare a cărei executare a fost suspendată pentru o perioadă de încercare de 5 ani de la data intrării în vigoare a acestei sentinţe pentru o faptă de furt prev. de art. 198 alin.4 rap. la alin.1 Cod penal din data de 7.09.1998. S-a avut totodată în vedere perioada reţinerii lui T.N. de la 08.09.1998 până la 23.09.1999 şi de la 04.11.1999 şi până la 01.12.1999.

Totodată, prin sentinţa Tribunalului Ordinar din Florenţa pronunţată la 10.12.2003 şi modificată la 04.05.2004 de către Curtea de Apel Florenţa şi definitivă la 19.06.2004, T.N. a fost condamnat pentru infracţiunea prev. de art. 628 Cod penal şi art. 4 din Legea nr. 110/1975, la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare pe care a executat-o în perioada 06.09.2003 -28.10.2004, pentru o faptă de furt şi port de armă nejustificată în loc public, din 06.09.2003.

S-a observat că infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat în România sunt concurente cu cele comise pe teritoriul statului bulgar şi totodată cu cele comise pe teritoriul statului italian, fără însă ca acestea două din urmă să fie concurente şi între ele. Infracţiunile comise pe teritoriile statelor italian şi bulgar nu sunt concurente deoarece cele dintâi au fost săvârşite după ce inculpatul a fost condamnat definitiv de către Tribunalul Raional Gorna Oriahovitza.

Pentru a dispune soluţia de mai sus Tribunalul Dâmboviţa în sentinţa recurată a reţinut că, cele două hotărâri pronunţate împotriva lui T.N. în Bulgaria şi Italia nu pot fi recunoscute deoarece nu pot produce efecte juridice în România potrivit legii penale române. În acest sens se arată că nu pot produce efecte juridice deoarece, nu pot fi supuse contopirii decât pedepse executabile iar pedeapsa pronunţată de către statul bulgar s-a dispus cu suspendarea executării acesteia, iar cea pronunţată de către Tribunalul Ordinar din Florenţa a fost executată în integralitate.

Această din urmă opinie nu este însă, conformă cu legea română. Astfel, art. 449 alin.1 prevede că pedeapsa pronunţată poate fi modificată dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei  se constată, pe baza unei hotărâri definitive existenţa vreuneia din următoarele situaţii: a) concursul de infracţiuni; … iar 36 alin.2 şi 3 prevede că dispoziţiile art. 34 şi 35 Cod penal se aplica şi în cazul în care, după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, se constată că cel condamnat suferise şi o altă condamnare definitivă pentru o infracţiune concurentă şi dacă infractorul a executat în totul sau în parte pedeapsa aplicată prin hotărârea anterioară, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infracţiunile concurente.

Faţă de textele de lege mai sus invocate, Curtea a considerat că nu are importanţă dacă vreuna dintre pedepsele concurente a fost executată în integralitate pentru ca instanţa ulterior să constate că aceasta este concurentă cu alte pedepse în a căror executare se află respectivul petiţionar. În această situaţie instanţa sesizată cu cererea de contopire trebuia să dispună contopirea şi să deducă conform art. 36 alin.3 perioada deja executată. Petiţionarul respectiv neavând nici o culpă că organele judiciare nu l-au judecat în acelaşi timp pentru toate infracţiunile concurente şi că nu s-a dispus o singură pedeapsă.

Aşadar, în cazul în care s-ar contopi cele două pedepse de 5 ani închisoare aplicate prin sentinţa Tribunalului Dâmboviţa nr. 8/16.01.2007 cu pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa din 10.12.2003 de către Tribunalul Ordinar din Florenţa s-ar da curs textelor de lege mai sus menţionate.

Faţă de aceste considerente, Curtea a apreciat că instanţa de fond trebuia să recunoască sentinţa pronunţată de către Tribunalul Ordinar din Florenţa la 10.12.2003 şi să dispună contopirea acesteia cu pedepsele aplicate lui T.N. prin sentinţa penală nr.8/16.01.2007 de către Tribunalul Dâmboviţa.

Referitor la sentinţa  Tribunalului Raional Gorna Oriahovitza din Bulgaria, deşi, aparent aceasta nu este executabilă deoarece faţă de pedeapsa de 3 ani aplicată lui T.N. , s-a dispus suspendarea, totuşi nu se poate susţine că nu ar putea produce efecte juridice şi în România.

Curtea are în vedere în acest sens, dispoziţiile art. 83 şi 85 din Codul penal conform cărora, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revoca suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune respectiv, dacă se descoperă ca cel condamnat mai săvârşise o infracţiune înainte de pronunţarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sau până la rămânerea definitiva a acesteia, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea termenului de încercare, suspendarea condiţionată a executării pedepsei se anulează, aplicându-se, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni sau recidiva.

Aşadar, faţă de aceste dispoziţii legale şi pedeapsa cu suspendare dispusă de către instanţa bulgară poate avea efecte juridice în România motiv pentru care tribunalul ar fi trebuit, în temeiul aceloraşi texte, respectiv art.116, 117 şi 118 din Legea nr. 302/2004 modificată şi completată, să dispună recunoaşterea şi acestei sentinţe pronunţată de Tribunalul Raional Gorna Oriahovitza din Bulgaria.

Pentru aceste  considerente, Curtea, în a admis recursul, a casat recurată, a recunoscut sentinţa penală nr. 01.12.1999 a Tribunalului Regional Gorna Oriahovitza, pronunţată în dosarul nr. 749/1998 şi sentinţa penală nr. 10.12.2003 a Tribunalului Ordinar din Florenţa, modificată la data de 04.05.2004 de Curtea de Apel Florenţa, a admis în parte cererea de contopire, şi a computat din pedeapsa rezultantă perioada deja executată.

Domenii speta

Spete similare