Art.139 Cod Procedură penală– Arestarea preventivă

Prin încheierea de  şedinţă din 9.04.2008 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosar nr.8299/121/2007, s-a dispus  în baza art.139 alin.1 Cod procedură penală înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului N. C. cu măsura obligării de a nu părăsi municipiul Galaţi, fără încuviinţarea Tribunalului Galaţi.

În baza disp. art. 145 al .1 indice 1 C.pr.pen.  s-a dispus ca inculpatul să  respecte următoarele obligaţii:

- să se prezinte  la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

- să se prezinte la secţia de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Galaţi, în a cărei  rază teritorială locuieşte, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;

- să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei;

- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme.

În baza disp. art. 145 al .1 indice 2 C.pr.pen. s-a dispus ca inculpatul să  respecte şi următoarele obligaţii:

- să nu se apropie de partea vătămată, membrii familiei acesteia, martorii din lucrări, şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect;

-  să nu se afle în locuinţa părţii vătămate.

S-a atras atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a  obligaţiilor ce îi revin, se va lua faţă de el măsura arestării preventive.

S-a dispus  punerea  în libertate a  inculpatului la rămânerea definitivă a prezentei încheieri, dacă nu este arestat în altă cauză.

Pentru a dispune astfel, prima  instanţă a reţinut următoarele:

Prin încheierea  din data de  15.11.2007  a Tribunalului Galaţi, pronunţată  în dosarul  nr.  7608/121/2007  s-a dispus  arestarea preventivă  a  inculpatului  N. C. pentru săvârşirea infracţiunii prev.  de art. 20 C.penal  în referire la art. 174 al .1 C.penal  raportat la art. 175 al .1 lit. i C.penal.

Pentru a dispune luarea acestei măsuri  preventive  instanţa  a apreciat  că  există  indicii temeinice de  natură a  crea presupunerea că inculpatul , în noaptea de  10/11.11.2007 , în timp ce se  afla în discoteca „Aisberg” din Galaţi, pe fondul unui conflict spontan , ia-a aplicat  părţii  vătămate Ş.M.  o lovitură cu un cuţit  , tip  briceag , în zona  abdomenului  , cauzându-i  leziuni  ce i-au pus în primejdie  viaţa.

De asemenea , s-a apreciat că  sunt incidente  cazurile prevăzute de art. 148 lit. d şi f C.pr.pen.

La reţinerea cazului prevăzut de art. 148 lit. d C.pr.pen.,  s-a avut în vedere  faptul că  inculpatul a  săvârşit  cu intenţie  o  nouă infracţiune  întrucât , prin sentinţa  penală  nr. 1875/2005  a Judecătoriei Galaţi  fusese condamnat la o pedeapsă  rezultantă  de 6,6 ani închisoare pentru comiterea, în minorat, a  unor infracţiuni de furt calificat şi  tâlhărie.

În privinţa cazului  prevăzut de art. 148  lit. f C.pr.pen.  s-a reţinut  că  lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta  un pericol concret pentru ordinea publică raportat la natura  infracţiunii presupus comise, modalitatea şi  împrejurările  concrete  în care se reţine  săvârşirea fapte (în loc public, pe fondul unui  conflict spontan declanşat  de inculpat care,  fără  motiv, a îmbrâncind pe  partea vătămată şi pe  care după  ce acesta din urmă  l-a lovit  cu pumnul, a tăiat-o  cu  un cuţit  tip  briceag), urmarea  produsă  şi nu în ultimul  rând  rezonanţa unei  astfel de  fapte  şi impactul social  negativ  în rândul  comunităţii.

Faţă de toate aceste considerente s-a apreciat  oportună  luarea măsurii  arestării  preventive  faţă de  inculpatul N. C.

Prin  rechizitoriul  Parchetului de  pe lângă  Tribunalul  Galaţi  , dosar nr. 410/P/2007,  sa dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a  inculpatului  N. C.  pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.  20 Cod penal  raportat la art. 174  al .1 C.penal  în referire la art. 175  al .1 lit. i C.penal.

La Tribunalul Galaţi, cauza a fost înregistrată  sub numărul 8299/121/2007 la data de 11.12.2007.

Prin încheieri succesive, s-a dispus  menţinerea măsurii arestării preventive a  inculpatului  ultima  încheiere de acest  gen  fiind  pronunţată  la data de 12.03.2008.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti  efectuate până în prezent au fost audiaţi  inculpatul N. C., partea vătămată  Ş.M.  şi martorii  B.G., B. C. D.,  F.S.P., M. S. , R. M. A., B. A., L. O. G.

La termenul de judecată din data de 09.04.2008 , procedând  la verificarea cazurilor şi  a condiţiilor  avute în vedere la luarea, respectiv menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului, cu luarea  în considerare a probelor administrate  pe parcursul  urmăririi  penale şi a cercetării judecătoreşti, instanţa  constată că la acest moment  menţinerea măsurii arestării preventive  nu mai este justificată, urmare a  schimbării  temeiurilor care au determinat luarea  măsurii  arestării preventive.

În prezenta cauză, hotărârea instanţei de a dispune  luarea şi, ulterior  menţinerea măsurii  arestării  preventive a avut la  bază  doar existenţa unor indicii  temeinice pe baza  cărora a rezultat  presupunerea  că  inculpatul N. C. este autorul faptei  pentru care este încriminat  , indicii aspra  cărora la acest moment, planează serioase dubii.

În acest sens,  s-a avut  în vedere poziţia constantă  pe care  inculpatul a avut-o  pe tot parcursul  procesului penal , de  negare  a  faptului  că  ar fi  avut un briceag asupra s-a  şi că ar fi tăiat-o pe partea vătămată cu un astfel de obiect.

Iniţial, conflictul a  început  între inculpat şi  partea  vătămată  care s-au lovit  reciproc, însă, în foarte  scurt  timp, în sprijinul lor au  intervenit în bătaie mai mulţi prieteni  de-ai  amândurora.

Ca urmare a  învălmăşelii create , nici  chiar partea  vătămată  nu a putut  observa  cine l-a tăiat cu briceagul.

De altfel,  nici unul dintre martorii  prezenţi la  incident nu a putut declara, cu certitudine,  că inculpatul N. C. este cel care a tăiat-o pe partea vătămată  cu briceagul.

Chiar dacă martora B.G., audiată fiind în cursul cercetări judecătoreşti  şi-a modificat declaraţia de  la  urmărire penală , susţinând  că l-a văzut pe inculpat  scoţând un briceag  de  la glezna  piciorului, briceag  cu care la tăiat pe Ş. M., pe finalul acestei declaraţii a spus  că nu crede că  T. A. ar fi  autorul faptei, întrucât inculpatul N. C. era  mai aproape  de partea vătămată atunci când acesta a strigat „m-a tăiat „.

Ori, în condiţiile în care aceasta ar fi  văzut pe  inculpat folosind  briceagul,  nu se justifică  această din urmă  apreciere a martorei cu privire la  autorul faptei ,  funcţie de  distanţa la care  se află o persoană sau alta faţă de partea vătămată.

Dubii în privinţa  autorului faptei creează şi declaraţia  martorului  A. A. care, audiat fiind în faza de urmărire penală, a susţinut  că  a văzut  un tânăr  îmbrăcat în  pantaloni  de culoare  albă  şi geacă  de culoare  maro, cum a scos  de la ciorap  un briceag şi a  lovit  cu el  în  spate, zonă  în care se  afla Ş.M.  care  a strigat  imediat  că  a fost  tăiat

Declaraţia  acestui martor privitor la vestimentaţia autorului faptei este foarte importantă  întrucât inculpatul, toţi martorii  şi chiar partea vătămată  au  relatat că  Ş. M. purta  o maletă  albă  şi că  nu avea nici un fel  de geacă  (cu atât mai puţin una de culoare  maro).

Relevante sunt şi  declaraţiile martorilor  M. S. , F. S. P. (prieteni cu  inculpatul ), R. M. A., .L. O. G. (prieteni cu T.A)

Astfel, martora L. O. G.  a relatat  că  în ziua de  după  incident s-a întâlnit  cu prietenul ei, martorul  T. A. cu care a discutat despre ce sa întâmplat  în discotecă, prilej cu care  ea i-a spus  că a fost tăiat  un băiat iar el ia spus că ştie  întrucât el a făcut  acest lucru.

Martora a mai relatat că după una sau  două zile , T.A.  i-a spus  că  băiatul  respectiv a depus plângere  la poliţie , şi că  , atunci  când l-a  întrebat ce  o să  facă  , acesta , deşi  părea puţin  speriat , i-a  răspuns „ nu-i nimic, o să  trec şi peste asta „.

În fine, a declarat  că acesta i-a spus  că pleacă la bunici, la ţară  însă,  în realitate , T. A. a  părăsit  teritoriul  României  fără a anunţa  pe nimeni.

Din declaraţiile martorilor  M. S.  , F. S. P. şi  ale inculpatului Ş. M.  rezultă că în una din zilele de după incident  s-a  întâlnit  cu  T. A. , acesta din  urmă  recunoscând  că l-a tăiat  pe  un băiat cu briceagul  şi spunându-le că  ar  trebui  să-i fie recunoscător întrucât datorită lui au scăpat  de  bătaie.

Şi martorul  R. M.  A.  a confirmat  existenţa  unei discuţii care a avut loc în  Micro 40, acest martor  însoţindu-l  pe T.A. până acolo  şi  înapoi către casă.

Acesta martor  a relatat că ,  la  întoarcere , T.A. i-a spus că trebuie  să ia legătura  cu  un avocat , fără să-i  dea alte explicaţii.

Cert este că la data de  13.11.2007  organele de poliţie au procedat la audierea lui T.A., în prezenţa  apărătorului  ales al acestuia, dată  după care acesta  nu  s-a  mai prezentat  la serviciul  şi nici la domiciliul părinţilor săi, părăsind teritoriul României .

Faţă de toate aceste probe,  s-a apreciat  că  nu se  mai justifică menţinerea  măsuri arestării preventive a inculpatului, existenţa  unor motive  verosimile cu privire  la  săvârşirea infracţiunii, ca  o  condiţie generală prealabile oricăror  altor  temeiuri, fiind  pusă  la  îndoială.

În atari condiţii instanţa a apreciat  că  menţinerea  măsurii arestării preventive a  inculpatului  ar  contraveni scopului  urmărit de  legislaţia  internă  dar mai ales de  art. 5 din CEDO, scop  care constă în protejarea individului  împotriva  privării  arbitrare de libertate.

Împotriva  acestei încheieri a declarat  recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi susţinând că instanţa a tras  concluzia existenţei unor puternice dubii , fără însă a administra  toate probele ce se impuneau  pentru lămurirea cazului şi fără a elucida contradicţiile  severe avute în vedre la ultimul termen de judecată.

Sunt argumente insuficiente  pentru ca judecătorul să se fi pronunţat potrivit art.139 Cod procedură penală, date fiind elementele  concrete  ale cazului şi necesitatea efectuării unei cercetări judecătoreşti complete pentru aflarea  adevărului.

Din punct de vedere  legal  singura  soluţie care apare raţională şi echilibrată, era ca instanţa să menţină  măsura arestării preventive  a inculpatului N. C., care să opereze până la intervenţia  unei hotărâri judecătoreşti în cauză.

Inculpatul N. C. are antecedente penale,  prin înlocuirea măsurii arestării preventive şi punerea sa în libertate cu obligarea  de a nu părăsi localitatea existând riscul  săvârşirii unei noi infracţiuni sau acela de a se sustrage cercetării judecătoreşti.

În raport de împrejurările  concrete comiterii faptei  şi de importanţa relaţiilor sociale încălcate de inculpat, nu a dispărut rezonanţa socială negativă  produsă la nivelul comunităţii  şi implicit  sentimentul de insecuritate  şi neîncredere  în buna desfăşurare a actului de justiţie,  elemente ce dau dimensiunea  pericolului  social concret pentru ordinea publică pe care inculpatul îl prezintă în continuare  prin lăsarea  în libertate, sigur constrâns  formal din punct de  vedere juridic  unor măsuri şi obligaţii  stabilite de către instanţă.

S-a  solicitat admiterea  recursului, casarea încheierii de şedinţă  din 9.04.2008 a Tribunalului Galaţi şi menţinerea  măsurii arestării  preventive a inculpatului.

Recursul nu este fondat urmând a  fi respins ca atare  pentru considerentele ce se vor arăta:

Potrivit art.136  alin.1 Cod procedură penală  scopul măsurilor preventive este acela de a asigura buna desfăşurare  a  procesului penal  ori pentru a se împiedica  sustragerea învinuitului sau inculpatului  de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, firesc fiind ca acestea  să fie adoptate în funcţie de temeiurile de fapt şi de drept  ale cauzei,  raportate la anumite împrejurări  concrete legate de cauza penală şi persoana făptuitorului.

În acest scop, art.139  alin.1 Cod procedură penală prevede că măsura preventivă  se înlocuieşte  cu o altă măsură  preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii iniţiale  ceea ce nu înseamnă dispariţia unii caz dintre  cele prevăzute  în art.148 alin. 1  Cod procedură penală  şi descoperirea altuia, întrucât măsura se menţine, ceea ce se schimbă fiind numai temeiul ei.

În cazul de faţă, măsura arestării preventive  faţă de inculpatul N. C., a fost luată de judecător  în cursul urmăririi penale, apreciindu-se că există indicii  temeinice de natură a crea presupunerea  că inculpatul ar fi săvârşit fapta penală reţinută în sarcina sa.

Faţă de formularea  art.681 Cod procedură penală care se referă expres  la urmărirea  penală , în condiţiile  în care inculpatul  a fost trimis în judecată, se presupune  că aceasta s-a făcut în baza unor probe  şi nu pe baza indiciilor temeinice avute în vedere  la momentul arestării.

Cum probatoriul administrat nemijlocit în faţa instanţei relevă împrejurări care au creat un dubiu  judecătorului asupra  autorului faptei deduse judecăţii, împrejurări care deşi cunoscute  de  organul de urmărire penală , au fost trecute cu vederea (declaraţia martorei L.O. G. - „Despre ce mi-a spus A.  am spus şi în faţa d-nei procuror care m-a audiat însă aceasta mi-a spus să nu consemnez asta în declaraţie deoarece nu am de unde să ştiu dacă  este real ce mi-a povestit A.

În declaraţia dată la procuror  am scris că T. A.  (prietenul martorei)  nu se afla lângă inculpat şi băiatul respectiv (partea vătămată) deoarece aşa mi-a spus d-na procuror  să scriu, deşi  eu îi relatasem situaţia  pe care am expus-o astăzi în faţa instanţei”- fila 104 din dosar  fond), Curtea constată că în mod corect  prima  instanţă , constatând că existenţa unor  motive  verosimile cu privire la săvârşirea infracţiunii este pusă la îndoială, şi că  deci temeiurile de fapt  avute în vedere  la momentul arestării  s-au schimbat, a procedat la înlocuirea  măsurii arestării  preventive cu aceea a obligării inculpatului de a nu părăsi municipiul Galaţi fără încuviinţarea Tribunalului.

Definind sintagma „ motive verosimile” Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat ( cauza Fox, Campbell şi Hartley c.-Marii Britanii- Hotărârea  din 30.08.1990) că acestea se bazează pe fapte  care trebuie  să fie nu doar sincere şi autentice, ci ele trebuie  să poată convinge  un observator  independent  că persoana faţă de care s-a luat  măsura  este  posibil să fi comis  respectiva infracţiune.

Cum posibilitatea ca inculpatul să fi săvârşit fapta penală nu a fost  exclusă,  ci doar pusă la îndoială, în mod corect  prima instanţă a impus inculpatului în condiţiile  art.139 alin. 1 combinat cu art.145  alin.11 şi alin. 12 Cod procedură penală să respecte obligaţiile  arătate  în încheiere , asigurând  pe de o parte garanţii suficiente  desfăşurării în bune condiţii  a procesului penal,  iar pe de altă parte  eliminarea riscului  săvârşirii unei noi infracţiuni.

Pentru toate aceste considerente constatând că recursul ca  nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit.b Cod procedură penală raportat la art.141 Cod procedură penală,  acesta a fost respins ca atare .

Domenii speta

Spete similare