Contestatie întemeiata pe Legea nr. 10/2001. Decizia nr.830/2008 a Curtii Constitutionale. Aplicarea sa unui litigiu pendinte. Efecte sub aspectul incidentei art.29 (fost 27) din Legea nr. 10/2001 republicata.

Contestatie întemeiata pe Legea nr. 10/2001. Decizia nr.830/2008 a Curtii Constitutionale. Aplicarea sa unui litigiu pendinte. Efecte sub aspectul incidentei art.29 (fost 27) din Legea nr. 10/2001 republicata.

Legea nr. 10/2001, art.29, art.21;

1. Desi la data emiterii dispozitiei contestate, 19.07.2005, Decizia nr.830/2008 a Curtii Constitutionale nu era înca pronuntata, procedura administrativ jurisdictionala pendinte are ca scop determinarea inclusiv a masurii reparatorii cuvenita notificatorului, astfel încât, câta vreme dispozitia nu a primit efecte depline prin respingerea irevocabila a contestatiei îndreptata împotriva sa, nu se poate considera ca raportul juridic nascut din formularea notificarii s-a încheiat, decizia Curtii Constitutionale primind efecte depline.

2. Prin amintita decizie s-a constatat ca dispozitiile art. I pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente sunt neconstitutionale si ca, prin abrogarea sintagmei "imobilele preluate cu titlu valabil" din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acesta încalca dispozitiile art. 15 alin. (2) si art. 16 alin. (1) din Constitutie.

În consecinta, textul art.29 (fost art.27) este în prezent aplicabil numai imobilelor preluate cu titlu valabil, impunându-se verificarea valabilitatii titlului statului (distinct de chestiunea preluarii abuzive, examinata mai sus prin prisma art.2 din lege). (Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a Civila si pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuala, decizia civila nr. 122A din 11 mai  2010)

Prin contestatia înregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a IV-a Civila la data de 13.09.2005, contestatorii B M, B N, S I,  B I C,  B P I, B E, P M, O I si B V au solicitat instantei ca în contradictoriu cu intimata  S.C. Y. S.A. sa dispuna anularea deciziei nr.1/2005 emisa de intimata în temeiul Legii nr.10/2001 si obligarea acesteia la restituirea în natura a imobilului situat în Bucuresti, str. M.A. nr.., sector 1.

În motivarea cererii s-a aratat ca imobilul a fost preluat de catre stat în baza Decretului nr. 92/1950, iar contestatorii au depus în baza Legii nr.10/2001 notificarea nr. 2987/2001, prin care au solicitat restituirea în natura a imobilului.

La 13.07.2004 PNA a preluat dosarul ce continea notificarea si care continea avizul favorabil de restituire în natura, iar prin dispozitia nr. 3614/2004, Primaria Municipiului Bucuresti a declinat competenta de solutionare a notificarii catre unitatea detinatoare, respectiv S.C. Y S.A.

La întâlnirile cu reprezentatii acestei unitati li s-a spus contestatorilor ca în situatia în care nu vor accepta vânzarea imobilului în conditiile impuse de catre intimata, aceasta va da o decizie de respingere a cererii de  restituire în natura.

Contestatorii, nefiind de acord cu aceasta propunere, la 18.08.2005 au primit decizia nr. 1/2005 de respingere a restituirii în natura, sugerându-li-se ca se pot îndrepta împotriva AVAS cu o cerere de restituire în echivalent.

Se precizeaza ca petentii s-au confirmat dispozitiilor art. 22 din Legea nr.10/2001, iar referitor la motivul din decizia de respingere a restituirii în natura se arata ca prin decizia emisa de AVAS s-a precizat ca imobilul revendicat nu este în evidenta patrimoniului vreunei societati comerciale privatizate de AVAS.

Prin încheierea de sedinta din data de 05.09.2006 tribunalul a luat act de renuntarea la judecata formulata de contestatorii B M, S I,  B I C,  B P I, B E, P M, O I si B V, conform declaratiei autentificate depuse la dosar.

Prin sentinta civila nr. 1661/2006, Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a Civila a respins ca neîntemeiata contestatia formulata.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre instanta de fond a retinut ca notificarea nr.2987/2001 a fost formulata si pentru contestatorul B.N., nefiind semnata de catre acesta si nefacându-se dovada existentei uni mandat dat de contestator celorlalti notificatori pentru a formula notificare în numele sau, astfel încât s-a apreciat ca nu exista manifestarea de vointa a acestei parti în sensul formularii notificarii.

S-a mai retinut ca însusi contestatorul a sustinut ca notificarea formulata este cea înregistrata sub nr. 2987/2001, astfel încât în raport si de dispozitiile art. 22 alin. 5 din Legea nr.10/2001 acesta este decazut din dreptul de a solicita în justitie masuri reparatorii în natura sau prin echivalent.

S-a apreciat ca petentul nu a facut nici dovada calitatii de persoana îndreptatita în sensul art. 3 si 4 din Legea nr.10/2001, în sensul ca exista o hotarâre irevocabila prin care s-a retinut ca autoarea contestatorului, B E nu a acceptat succesiunea defunctei M.E., astfel încât nu putea transmite contestatorului drepturile succesorale cu privire la aceasta defuncta.

Ca urmare a acestor considerente, s-a retinut ca instanta nu poate avea în vedere certificatul de mostenitor nr.41/2003 prin care se atesta ca mostenitorii defunctei M.E. au fost B.M. si B.E., aceasta întrucât pentru defuncta M.E. era deja eliberat certificat de mostenitor nr. 515/1970 care stabilea alti mostenitori ai defunctei si care a fost mentinut printr-o hotarâre judecatoreasca irevocabila. Prin urmare nu se putea elibera un al doilea certificat de mostenitor cu privire la acelasi defunct, certificatul nr.41/2003 fiind emis cu încalcarea dispozitiilor art. 88 din Legea nr. 36/1995 deoarece primul certificat nu fusese anulat prin hotarâre judecatoreasca.

Instanta de fond a apreciat ca prevederile art.4 alin.2 si 3 din Legea nr.10/2001 nu sunt aplicabile contestatorului B N, conform acestor dispozitii fiind repusi de drept în termenul de acceptare a mostenirii acei succesibili care nu au acceptat succesiunea, însa normele susmentionate trebuie interpretate în raport cu principiile devolutiunii legale a mostenirii în sensul ca sunt repusi în termenul de acceptare acei succesibili care nu sunt înlaturati de la mostenire de succesibilii în grad mai apropiat de cujus. Prin urmare, ar fi fost necesar ca petentul sa aiba vocatie concreta la succesiunea defunctei si nu doar o vocatie generala, pentru ca desi prin efectul Legii nr.10/2001 opereaza o repunere în termenul de acceptare a succesiunii, contestatorul este îndepartat de la mostenire de B.M., în privinta careia s-a stabilit prin hotarâre judecatoreasca irevocabila ca a acceptat succesiunea defunctului.

Cât priveste pe autoarea contestatorului, B.E., aceasta a decedat la 17.06.1969, astfel încât nici în privinta acesteia nu pot fi aplicate prevederile art. 4 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.

S-a mai retinut ca în cauza sunt aplicabile dispozitiile art.29 din Legea nr. 10/2001, conform principiului aplicarii imediate a legii civile noi, astfel încât pentru imobilul în cauza persoanele îndreptatite au dreptul la despagubiri în conditiile legii speciale, situatie în care masurile reparatorii se propun de catre institutia publica ce a efectuat privatizarea.

Noua reglementare nu mai reia distinctia continuta de art.27 din Legea nr.10/2001 între imobilele preluate cu titlu valabil si cele preluate abuziv, prevederile art. 29 aplicându-se tuturor imobilelor preluate abuziv.

A apreciat instanta de fond ca preluarea imobilului în cauza s-a facut fara un titlu valabil, însa acest aspect este irelevant în raport de dispozitiile art.29 din Legea nr. 10/2001, ce prevad aceleasi masuri reparatorii indiferent de modalitatea preluarii imobilului.

Împotriva acestei hotarâri a declarat apel contestatorul B.N., cauza fiind înregistrata pe rolul Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a Civila si pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuala la data de 24.04.2007.

Apelantul-contestator a criticat decizia primei instante pentru urmatoarele motive:

1. Hotarârea este nelegala si netemeinica, fiind data cu încalcarea dispozitiilor art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, instanta facând o gresita aplicare a dispozitiilor Legii nr.10/2001, în sensul ca a considerat în mod eronat  ca reclamantul nu are dreptul la restituirea în natura a imobilului.

Astfel, se precizeaza ca preluarea imobilului a fost facut fara titlu legal întrucât autoarea contestatorului era exceptata de la nationalizare, Statul nedevenind niciodata proprietar asupra imobilului nationalizat. Prin urmare, este lipsit de relevanta faptul ca societatea a fost privatizata întrucât aceasta nu putea dovedi prin efectele legii un drept de proprietate pe care nici Statul Român nu l-a detinut vreodata. Se invoca în sustinerea acestui argument Decizia AVAS nr. 169/2004, din care rezulta ca imobilul nu se afla în patrimoniul unei societati comerciale privatizate.

Tot în sustinerea preluarii fara titlu a imobilului se invoca si Hotarârea Judecatoreasca prin care s-a constatat ca autoarea petentului era pensionara si deci nu se încadra în categoriile de persoane vizate de prevederile art. II din Decretul nr. 92/1950.

Se invoca de asemenea si împrejurarea ca intimata S.C. Y S.A. nu a cumparat ca activ imobilul în litigiu, privatizarea vizând doar cumpararea de actiuni - componente ale capitalului social. Se invoca în acest sens practica Înaltei Curti de Casatie si Justitie în aceasta materie, precum si Hotarârea CEDO în cauza Toganel si Gradinaru contra României.

Apelantul apreciaza ca în cauza nu sunt aplicabile dispozitiile art. 27 din Legea nr.10/2001, invocate de intimat deoarece una dintre conditiile esentiale privind aplicabilitatea acestui text de lege era aceea ca bunul sa fi fost preluat cu titlu valabil.

Concluzioneaza apelantul în sensul ca instanta de fond a facut o gresita aplicare a prevederilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, în sensul ca petentul nu ar avea dreptul la restituirea în natura a imobilului.

2. A doua critica vizeaza gresita interpretare a actului juridic dedus judecatii, în sensul ca instanta de fond a schimbat natura si întelesul vadit neîndoielnic al acestuia, constatând lipsa de vocatie succesorala, iar pe de alta parte lipsa semnaturii de pe somatia adresata intimatei.

Apreciaza apelantul ca instanta de fond a constatat în mod gresit ca certificatul de mostenitor nr. 41/2003 nu îsi produce efectele. În acest sens se mentioneaza ca prin manopere frauduloase B A, fiul lui B M, a reusit sa obtinut un certificat de mostenitor din care rezulta calitatea de unic mostenitor al matusii sale.

Cât priveste lipsa semnaturii de pe notificare, se mentioneaza ca aceasta a fost din eroare retinuta de instanta de fond întrucât în realitate notificarea este semnata atât de catre recurent cât si de ceilalti petitionari. Ca un argument în acest sens se arata ca institutiile investite cu solutionarea notificarii nu au formulat nici un fel de obiectiune privind calitatea acestuia.

Prin decizia civila nr.298A/27.11.2007, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a Civila si pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuala, apelul a fost respins ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelantul-contestator B.N., cauza fiind înregistrata pe rolul Înaltei Curti de Casatie si Justitie la data de 01.02.2008.

Prin decizia nr.2240/27.02.2009, Înalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia Civila si de Proprietate Intelectuala a admis recursul, a casat decizia recurata si a trimis cauza spre rejudecare instantei de apel.

A retinut instanta de recurs ca, fara a intra în cercetarea fondului pretentiilor reclamantului, privitoare la restituirea în natura a imobilului, Curtea de Apel a mentinut solutia de respingere a actiunii, pe considerentul ca reclamantul B N nu are calitatea de notificator si nici de persoana îndreptatita la masuri reparatorii pentru imobilul în litigiu.

Prima statuare a instantei este nelegala, în conditiile în care prin decizia atacata S.C. Y. S.A. a respins cererea de restituire în natura formulata de toate persoanele mentionate în notificare, inclusiv de reclamantul B.N.

Astfel, fara a invoca lipsa semnaturii numitului B.N. pe cererea transmisa prin executorul judecatoresc si fara a cere, eventual, ca acesta sa se prezinte si sa declare daca a formulat sau nu notificare ori a mandatat pe ceilalti notificatori sa înainteze cererea si în numele sau, pârâta a solutionat pe fond notificarea formulata de toate persoanele care s-au pretins îndreptatite la masuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.

Calitatea procesuala activa a reclamantului este data, în atare situatie, chiar de dispozitiile art.26 alin.3 din Legea nr. 10/2001.

Totodata, reclamantul avea dreptul sa continue procedura declansata si sa conteste în instanta decizia emisa de pârâta si în calitate de mostenitor al mamei sale, B.E., care a formulat notificare, dar a decedat la data de 18 ianuarie 2004.

S-a retinut ca, în ceea ce priveste calitatea reclamantului de persoana îndreptatita la masuri reparatorii, stabilind ca acesta nu are calitatea de mostenitor al defunctei M.E., de la care a fost preluat abuziv imobilul în litigiu si nici nu beneficiaza de repunerea în termen prevazuta de art.4 alin.3 din Legea nr. 10/2001, ambele instante au încalcat limitele în care au fost sesizate si dispozitiile art.129 alin. ultim Cod procedura civila, agravând totodata situatia reclamantului în propria cale de atac, respectiv în contestatia formulata în temeiul art.26 din Legea nr. 10/2001 împotriva deciziei emisa de pârâta.

Astfel, prin decizia nr.1 din 19 iulie 2005 pârâta a respins cererea de restituire în natura a imobilului formulata de persoanele mentionate în notificare, în calitate de mostenitori ai defunctei E.M. - V., cu motivarea ca acestea nu au dovedit ca autoarea lor se încadra în dispozitiile art. II din Decretul nr. 92/1950 si ca, în atare situatie, devin aplicabile dispozitiile art.27 alin.1 si 2 din Legea nr. 10/2001, conform carora persoanele îndreptatite au dreptul numai la masuri reparatorii prin echivalent.

Cu alte cuvinte, temeiul respingerii notificarii nu a fost acela ca persoanele care au formulat-o sau o parte din acestea nu ar avea calitate de mostenitori ai fostei proprietare deposedat abuziv de imobil, cu acela ca vocatia notificatorilor vizeaza doar masurile reparatorii prin echivalent pe care urmeaza sa le propuna A.V.A.S., ca institutie implicata în privatizare.

Pe cale de consecinta, ceea ce s-a contestat prin cererea de chemare în judecata a fost numai natura masurilor reparatorii care pot fi acordate potrivit legii pentru imobilul în litigiu, în aceste limite fiind obligata instanta a se pronunta.

Prin solutia adoptata de tribunal si mentinuta de curtea de apel s-a ajuns la situatia în care vocatia la masuri reparatorii pentru imobilul în litigiu sa fie recunoscuta - conform deciziei emise de pârâta - numai reclamantilor care au renuntat la judecata, nu si reclamantului B.N., singurul care a continuat judecata si caruia, prin acest fapt, i s-a agravat situatia.

Chiar daca principiul non reformatio in pejus a capatat o reglementare expresa prin modificarea dispozitiilor art.296 Cod procedura civila referitoare la procedura apelului, aplicabilitatea acestui principiu a fost recunoscuta pe cale jurisprudentiala si anterior, cu privire la orice cale de atac.

Acestea sunt considerentele pentru care Înalta Curte a constatat ca pricina a fost în mod gresit solutionata pe cale de exceptie în apel, fara a se analiza motivul de nelegalitate vizând fondul pricinii, referitor la gresita aplicare a dispozitiilor art.29 alin.1 din Legea nr. 10/2001 modificata prin Legea nr. 247/2005 unui raport juridic nascut anterior modificarii legii si în baza art.304 pct.5 si 312 alin.5 Cod procedura civila, a admis recursul, a casat decizia si a trimis cauza spre rejudecare la aceeasi curte de apel.

Cu ocazia rejudecarii, instanta de trimitere va avea în vedere si împrejurarea ca în legatura cu abrogarea sintagmei "imobile preluate cu titlu valabil" din cuprinsul art.29 din Legea nr. 10/2001 modificata, Curtea Constitutionala s-a pronuntat prin decizia nr. 830 din 8 iulie 2008, în sensul încalcarii dispozitiilor art.15 alin.2 si art.16 alin. 1 din Constitutie.

Cauza a fost înregistrata spre rejudecare pe rolul Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a Civila si pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuala.

Cu ocazia rejudecarii intimata SC Y SA a invocat prevederile art.139 Cod Proc.Civ., solicitând înfatisarea de catre apelantul-contestator a originalului adeverintei ce atesta calitatea de pensionar a autoarei apelantului, M.E., înscrisul fiind depus la grefa instantei spre conservare.

La termenul de judecata din 29.04.2010, intimata SC Y SA a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale active a contestatorului apelant, solicitând schimbarea sentintei apelate în sensul respingerii contestatiei pentru lipsa calitatii procesuale active.

Exceptia a fost respinsa de instanta de apel la acelasi termen, pentru considerentele aratate în încheierea de dezbateri.

Examinând sentinta apelata prin prisma motivelor de critica expuse mai sus si în raport de dispozitiile art.295 si art.315 Cod Proc.Civ., curtea constata ca apelul este fondat.

Se impune a consemna cu prioritate ca, urmare a admiterii recursului si casarii deciziei instantei de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare, devin incidente dispozitiile art.315 Cod Proc.Civ., potrivit cu care: "În caz de casare, hotarârile instantei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum si asupra necesitatii administrarii unor probe sunt obligatorii pentru judecatorii fondului".

Prin urmare, fata de considerentele deciziei de casare, mai sus expuse, curtea retine ca nu mai pot fi puse în discutie aspectele legate de calitatea de persoana îndreptatita la reparatie a contestatorului apelant B.N., deoarece instanta suprema a dezlegat aceste chestiuni.

Astfel, s-a statuat în sensul ca principiul non reformatio in pejus împiedica instantele examineze lipsa calitatii de persoana îndreptatita a apelantului, de vreme ce demersului judiciar de fata, ce are ca obiect controlul judecatoresc asupra actelor emise de entitatea învestita cu solutionarea unei notificari în temeiul Legii nr.10/2001, îi sunt aplicabile pe deplin regulile procedurale specifice cailor de atac, iar intimata a recunoscut calitatea de persoana îndreptatita a apelantului.

Acestea sunt considerentele, expuse si în încheierea din 29.04.2010, pentru care curtea a respins exceptia lipsei calitatii procesuale active a apelantului, invocata pentru motive care tin de calitatea de mostenitor a lui B N fata de M E, motive ce nu mai puteau fi repuse în discutie.

A mentionat intimata cu ocazia dezbaterilor împrejurarea ca la emiterea deciziei contestate persoana juridica detinatoare a imobilului nu a beneficiat de consiliere juridica de specialitate, justificând astfel posibilitatea de a invoca la acest moment neîndeplinirea conditiilor legale pentru a se retine calitatea de persoana îndreptatita a titularului notificarii.

Or, acest argument nu poate fi luat în considerare, nefiind o cauza care sa poata înlatura aplicarea principiului non reformatio... si nici incidenta dispozitiilor imperative ale art.315 Cod Proc.Civ.

Procedând potrivit celor indicate de instanta de casare, la examinarea chestiunilor legate de modalitatea de preluare a bunului imobil notificat, curtea constata ca, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, imobilul situat în Bucuresti. str. M A nr., sectorul 1, ce face obiectul notificarii (aflata la fila 115 în dosarul Tribunalului Bucuresti), a fost preluat de statul român de la M.E.V., în temeiul Decretului nr.92/1950, pozitia 5051 din anexa (a se vedea adresa nr.7998/8390/28.07.2003 a Primariei Municipiului Bucuresti - Directia Patrimoniu, Evidenta Proprietati, Cadastru - fila 252 în dosarul Tribunalului Bucuresti).

Imobilul a fost dat în administrarea Int. Com. Alimentara 1 Bucuresti, conform aceleiasi adrese, iar ulterior emiterii Legii nr.15/1990, a intrat în patrimoniul SC Y. SA, succesoarea în drepturi a fostei ICS Y, (dupa cum aceasta însasi afirma în cuprinsul cererii aflata la fila 125 în dosarul primei instante).

În consecinta celor aratate, curtea retine incidenta art.2  lit. a din Legea nr. 10/2001, bunul fiind preluat abuziv în sensul actului normativ citat, ceea ce atrage aplicarea legii reparatorii si constatarea ca apelantului contestator i se cuvine fie reparatia în natura, fie prin echivalent.

Totodata, curtea retine ca, potrivit înscrisurilor depuse de intimata SC Y. la dosarul primei instante (filele 103-237 vol. II), societatea intimata era, la data intrarii în vigoare a Legii nr.10/2001, privatizata integral, având capital integral privat.

Nu sunt, deci, incidente dispozitiile art.21 din Legea nr. 10/2001, ci dispozitiile art.29 din lege, potrivit cu care: "Pentru imobilele evidentiate în patrimoniul unor societati comerciale privatizate, altele decât cele prevazute la art. 21 alin. (1) si (2), persoanele îndreptatite au dreptul la despagubiri în conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzatoare valorii de piata a imobilelor solicitate. (2) Dispozitiile alin. (1) sunt aplicabile si în cazul în care imobilele au fost înstrainate. (3) În situatia imobilelor prevazute la alin. (1) si (2), masurile reparatorii în echivalent se propun de catre institutia publica care efectueaza sau, dupa caz, a efectuat privatizarea, dispozitiile art. 26 alin. (1) fiind aplicabile în mod corespunzator. (4) În situatia bunurilor imobile preluate cu titlu valabil, înstrainate sub orice forma din patrimoniul administratiei publice centrale sau locale, persoana îndreptatita va notifica organele de conducere ale acesteia. În acest caz, masurile reparatorii în echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de catre entitatea învestita potrivit prezentei legi cu solutionarea notificarii, cu acordul persoanei îndreptatite, sau despagubiri acordate în conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv."

În privinta acestor dispozitii legale astfel cum au fost modificate, s-a pronuntat instanta de contencios constitutional, prin Decizia nr. 830 din 8 iulie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, publicata în Monitorul Oficial al României nr. 559 din 24 iulie 2008.

Asupra aplicabilitatii în speta a acestei decizii, pe de o parte curtea constata ca instanta de recurs a consemnat distinct obligatia instantei de apel de a examina textul luând în considerare efectele deciziei Curtii Constitutionale.

Pe de alta parte, desi la data emiterii dispozitiei contestate, 19.07.2005, Decizia nr.830/2008 nu era înca pronuntata, se retine ca procedura administrativ jurisdictionala pendinte are ca scop determinarea inclusiv a masurii reparatorii cuvenita notificatorului, astfel încât, câta vreme dispozitia nu a primit efecte depline prin respingerea irevocabila a contestatiei îndreptata împotriva sa, nu se poate considera ca raportul juridic nascut din formularea notificarii s-a încheiat, decizia Curtii Constitutionale primind efecte depline.

Astfel, se retine ca prin amintita decizie s-a constatat ca dispozitiile art. I pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente sunt neconstitutionale si ca, prin abrogarea sintagmei "imobilele preluate cu titlu valabil" din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acesta încalca dispozitiile art. 15 alin. (2) si art. 16 alin. (1) din Constitutie.

Anterior modificarii prin Legea nr. 247/2005, fostul art.27, devenit art.29 în urma republicarii legii, prevedea: "Pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidentiate în patrimoniul unei societati comerciale privatizate cu respectarea dispozitiilor legale, persoana îndreptatita are dreptul la masuri reparatorii prin echivalent, constând în bunuri ori servicii, actiuni la societati comerciale tranzactionate pe piata de capital sau titluri de valoare nominala folosite exclusiv în procesul de privatizare, corespunzatoare valorii imobilelor solicitate. (2) Notificarea prin care se solicita restituirea potrivit alin. (1) se adreseaza institutiei publice implicate care a efectuat privatizarea - Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, ministerul de resort, autoritatea administratiei publice locale - în a carei raza este sau era situat imobilul, indiferent de valoarea acestuia. (3) În situatia bunurilor imobile preluate cu titlu valabil, înstrainate sub orice forma din patrimoniul administratiei publice centrale sau locale, persoana îndreptatita va notifica organele de conducere ale acesteia. În acest caz masurile reparatorii în echivalent sunt cele prevazute la art. 9 alin. (2), la alegerea persoanei îndreptatite.  (4) Pentru imobilele preluate cu titlu valabil, care au fost detinute de o organizatie cooperatista si au fost înstrainate de aceasta cu respectarea legii, persoana îndreptatita are dreptul la masuri reparatorii în echivalent constând în bunuri ori servicii sau despagubiri banesti. Notificarea se adreseaza organizatiei cooperatiste care a detinut imobilul, indiferent de valoarea acestuia."

Prin textul declarat neconstitutional, art.I pct.60 din Titlul I al Legii nr.247/2005, art.27 alin.1 a fost modificat, având urmatorul cuprins: "Pentru imobilele evidentiate în patrimoniul unor societati comerciale privatizate, altele decât cele prevazute la art. 20 alin. (1) si (2) (actualul art.21, n.red), persoanele îndreptatite au dreptul la despagubiri în conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzatoare valorii de piata a imobilelor solicitate".

Se poate observa ca legea de modificare (declarata neconstitutionala) excludea din text distinctia între imobilele preluate cu titlu valabil si cele preluate fara titlu valabil atunci când reglementa dreptul la masuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele aflate la data intrarii în vigoare a legii în patrimoniul unor societati comerciale, altele decât cele de la art.21.

Prin urmare, de vreme ce s-a statuat în sensul ca abrogarea sintagmei "imobilele preluate cu titlu valabil" încalca dispozitiile constitutionale cuprinse în art.15 alin.(2) referitoare la principiul neretroactivitatii legii si art.16 care consacra egalitatea în drepturi a cetatenilor, curtea retine ca efectul deciziei, potrivit art.31 alin.3 din Legea nr. 47/1992 republicata, este acela ca dispozitiile din legile si ordonantele în vigoare constatate ca fiind neconstitutionale îsi înceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale, daca, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pune de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei.

Cum o asemenea punere în acord a art.I pct.60 din Titlul I al Legii nr.247/2005, ce modifica art.29 (fost art.27) din Legea nr. 10/2001, nu s-a realizat, partea din text ce are drept consecinta abrogarea sintagmei amintite nu mai produce efecte.

Retine astfel curtea ca textul art.29 (fost art.27) este în prezent aplicabil numai imobilelor preluate cu titlu valabil, impunându-se verificarea valabilitatii titlului statului (distinct de chestiunea preluarii abuzive, examinata mai sus prin prisma art.2 din lege).

În acest sens sunt aplicabile prevederile art.6 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, potrivit carora: "Fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale si bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, daca au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constitutiei, a tratatelor internationale la care România era parte si a legilor în vigoare la data preluarii lor de catre stat. (2) Bunurile preluate de stat fara un titlu valabil, inclusiv cele obtinute prin vicierea consimtamântului, pot fi revendicate de fostii proprietari sau de succesorii acestora, daca nu fac obiectul unor legi speciale de reparatie. (3) Instantele judecatoresti sunt competente sa stabileasca valabilitatea titlului."

Procedând la stabilirea valabilitatii titlului statului, astfel cum prevede textul citat, curtea constata ca imobilul a fost nationalizat în temeiul Decretului nr.92/1950, ale carui prevederi contraveneau dispozitiilor Constitutiei din 1948, art.8, 10 si 16, potrivit carora proprietatea particulara se bucura de o protectie speciala, cetatenii Republicii Populare Române fiind egali în fata legii. Art. 8 din Constitutia României din anul 1948 recunostea si garanta în mod expres, cu rang de principiu, dreptul de proprietate particulara.

Textele ulterioare ale art. 10 si 11 prevedeau anumite exceptii, care derogau de la principiul constitutional al garantarii dreptului de proprietate particulara. Astfel, în art. 10 se prevedea posibilitatea exproprierii pentru cauze de utilitate publica si cu o dreapta si justa despagubire, iar art. 11 prevedea ca mijloacele de productie, bancile, societatile de asigurare, proprietate particulara, pot deveni proprietate de stat.

Mai retine curtea ca prevederile Decretului nr.92/1950 contravin dispozitiilor legale în vigoare la acea data, privitoare la proprietate, respectiv art.481 Cod Civil, potrivit caruia "nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afara numai pentru cauza de utilitate publica, primind o dreapta si prealabila despagubire".

 În aceste conditii, se constata ca nationalizarea imobilelor cu caracter de locuinta nu putea fi facuta în conditiile art.I pct.1, 2, 4 si 5 din Decretul nr. 92/1950, încalcându-se ordinea constitutionala a vremii, caci aceasta situatie nu se putea încadra în nici una din dispozitiile de exceptie ale art. 10 si 11 din Decretul nr. 92/1950, iar art. 6 din Legea nr. 213/1998 transeaza clar problema valabilitatii preluarii de catre stat, reglementând expres ca sunt preluate cu titlu valabil doar imobilele care au intrat în proprietatea statului cu respectarea legilor si a Constitutiei în vigoare la data preluarii de catre stat.

Curtea constata ca devin astfel, lipsite de relevanta, apararile intimatei SC Y SA din cursul judecatii în apel legate de chestiunea calitatii de pensionar a autoarei apelantului contestator E M (M) V si a formei concrete de pensie pe care aceasta o încasa (respectiv daca era vorba despre pensie pentru limita de vârsta sau de pensie de urmas), deoarece actul normativ prin care imobilul a fost preluat nu este prin el însusi susceptibil a constitui un titlu valabil pentru stat, deci nu se pune în discutie exceptarea de la nationalizare cuprinsa în art.II al decretului si înscrisurile contestate de intimata nu prezinta relevanta în solutionarea cauzei. 

În consecinta acestor constatari se retine inaplicabilitatea în speta a art.29 (fost 27) din Legea nr. 10/2001 în forma în vigoare dupa admiterea exceptiei de neconstitutionalitate amintita mai sus.

În aceste conditii, curtea constata ca, de vreme ce nici una dintre situatiile particulare reglementate de lege în art.21 (fost 20) si art.29 (fost 27) nu este aplicabila în speta, devine incident principiul general ce guverneaza legea reparatorie, si anume al restituirii în natura, reglementat de art.9.

Din înscrisurile aflate la dosarul primei instante curtea retine ca imobilul situat în Bucuresti, Bd. M.A. nr.... era format din teren (a carui întindere este, potrivit schitelor cadastrale si notei de reconstituire aflata la fila 219 în dosarul primei instante, vol. I, necontestata, de 2030 mp) si constructie compusa din parter cu 6 camere si dependinte iar în fundul curtii o camera mare de servitori (potrivit procesului verbal nr.5799/1940 emis de Comisiunea pentru Înfiintarea Cartilor Funciare în Bucuresti, aflat la fila 229 în acelasi dosar si certificatului nr.10487/ind.12-C/03.11.1994, emis de Primaria Municipiului Bucuresti, aflat la fila 250, si care atesta identitatea dintre imobilul de la nr.48-50 pe str. M.A. si nr.52 pe aceeasi strada, în urma renumerotarii), astfel ca acestea vor fi limitele restituirii.

În concluzia celor expuse, curtea constata ca în mod gresit prima instanta a respins contestatia, impunându-se admiterea apelului în temeiul art.295 si art.296 Cod Proc.Civ. si schimbarea în tot a sentintei în sensul ca, retinând caracterul nelegal al dispozitiei contestate, va fi admisa contestatia în baza art.26 din Legea nr. 10/2001 republicata, si odata cu anularea dispozitiei se va dispune si obligarea intimatei sa restituie apelantului-contestator B.N. imobilul ce face obiectul notificarii nr.2987/13.08.2001, situat în Bucuresti, Bd. M.A. nr., sectorul 1, compus din teren în suprafata de 2030 mp si constructia identificata în procesul-verbal nr.5799/1940 emis de Comisiunea pentru Înfiintarea Cartilor Funciare în Bucuresti.

Vazând si dispozitiile art.299 Cod Proc.Civ.,

Domenii speta

Spete similare