Procedura insolventei. Anularea unor acte frauduloase încheiate de debitorul aflat în dificultate economico-financiara în perioada de observatie. Exceptia lipsei calitatii procesual active a reclamantei. Exceptia lipsei capacitatii procesuale de folo...

Decizie 523/COM/ din 03.07.2008


Legea nr.85/2006 art.80, alin.1 lit. „a”; art.79; art.83 alin.1 - alin.3

Pornind de la continutul textului cuprins în art.80 al.1 lit. „a” din Legea nr.85/2006, se poate concluziona asupra împrejurarii ca, acesta concorda cu principiul mostenit din dreptul roman „nemo liberalis, nisi liberatus” , si astfel, sunt anulabile nu numai donatiile, ci si toate celelalte acte prin care debitorul a suferit o diminuare a activului patrimoniului sau prin acte fara contraprestatie, cum sunt actele dezinteresate si remiterile de datorii.

Este de netagaduit ca, actele vizate de legiuitor se raporteaza la aceeasi perioada suspecta, de 3 ani anteriori deschiderii procedurii, ca si în cazul art.79 din lege, astfel încât, anularea unui act cu titlu gratuit efectuat de debitor va antrena nulitatea actului subsecvent, neavând relevanta buna-credinta a debitorului.

Sunt acte de transfer cu titlu gratuit orice acte juridice – dezinteresate sau liberalitati – prin care debitorul transmite o valoare patrimoniala fara sa dobândeasca în schimb o contraprestatie.

În aceste conditii, calitatea procesuala activa a lichidatorului judiciar desemnat al debitoarei si admisibilitatea cererii dedusa judecatii este data de prevederile art.79 cu referire la art.80 al.1 lit.”a” din Legea nr.85/2005 (art.60 si art.61 al.1 lit.”a” din Legea nr.64/1995 la data introducerii actiunii).

Este cunoscut ca, exercitiul actiunii în anularea actelor frauduloase este o facultate (posibilitate) a administratorului sau lichidatorului, iar nu o obligatie, acest lucru rezultând din exprimarea legiuitorului care foloseste termenul „poate” în continutul art.79 din Legea nr.85/2005, conform cu care: „Administratorul judiciar sau, dupa caz, lichidatorul poate introduce la judecatorul sindic actiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii”.

În speta, proba existentei caracterului fraudulos al actului în dauna drepturilor creditorilor s-a apreciat a fi facuta urmare a încheierii contractului de cesiune cu titlu gratuit autentificat de catre societate prin administrator tata, catre fiica sa.

Astfel cum au fost concepute dispozitiile art.79 din legea insolventei, este de necontestat ca, legiuitorul a avut în vedere doua dintre notiunile principale de frauda identificate si anume: frauda de re ad tertium sau de persona ad personam – comisa de parti/concert fraudulos prin întelegere, împotriva tertilor si fraus legis sau frauda la lege , atunci când vorbim despre creante bugetare.

Cu alte cuvinte, în speta, ne aflam în situatia unei fraude împotriva creditorilor a caror drepturi au fost afectate, în sensul de a le fi fost scazute sansele satisfacerii cerintelor acestora, prezumtia de frauda fiind fundamentata pe obligatia administratorului societatii de a nu-si înstraina activele daca starea de insolventa este vadita.

În cazul actelor prevazute de art.80 al.1 lit.”a” din legea insolventei, de fapt nu este vorba despre sanctiunea nulitatii, ci mai degraba despre o forma speciala de revocare a actelor cu titlu gratuit, întrucât din partea tertului beneficiar lipseste contraprestatia, astfel ca este preferabila desfiintarea actului în detrimentul tertului, dar în favoarea creditorilor debitorului insolvent.

Calificarea juridica a actului este atributul judecatorului-sindic, care poate stabili ca un act aparent cu titlu oneros este, în realitate cu titlu gratuit, si aceasta indiferent de denumirea data de parti actului în cauza.

Pentru a retine frauda este suficient ca debitorul sa fi fost constient ca, prin încheierea transferului patrimonial îl prejudiciaza pe creditor, deoarece, prezumtia de frauda se fundamenteaza pe obligatia care incumba administratorului societatii de a nu-si înstraina activele în momentul în care starea de insolventa este vadit

Prin cererea  adresata Tribunalului Tulcea - Sectia comerciala si înregistrata sub nr.1403/88/03.03.2006, reclamanta E.G. SRL Tulcea, lichidator judiciar al debitoarei S.C. A. SRL Babadag, a chemat în judecata pe pârâta S.C. G. SRL Babadag pentru ca, prin hotarâre judecatoreasca sa se dispuna anularea urmatoarelor acte frauduloase:

-anularea contractului de cesiune autentificat sub nr.1018/22.04.2004 la Biroul Notarului Public „A.G.” – Tulcea, prin care au fost cedate cu titlu gratuit toate drepturile si obligatiile din contractul de vânzare-cumparare sub semnatura privata încheiat la data de 17.04.2003;

-anularea contractului de vânzare-cumparare autentificat sub nr.1019 din 22.04.2004 la Biroului Notarului Public „A.G.” prin care au fost înstrainate constructiile (fabrica de mezeluri, atelier, anexe, spatii de productie) si terenul aferent în suprafata totala de 652,78 mp.;

-restituirea cotei de 3/4 din bunurile imobile transferate în patrimoniul debitoarei falite sau, daca bunurile nu mai exista, valoarea acestora de la data transferului efectuat de catre debitoare actualizata cu indicele de inflatie, cu cheltuieli de judecata.

Motivând actiunea, reclamanta învedereaza în esenta ca, prin încheierea nr.1627/2.09.2005 pronuntata de Tribunalul Tulcea s-a dispus intrarea debitoarei S.C. A.SRL Babadag în procedura falimentului, fiind desemnat lichidator S.C. E.G. SRL Tulcea (în prezent E.G. I.P.U.R.L. Tulcea).

Examinând activitatea debitoarei în raport cu situatia de fapt, în temeiul art.29 lit.a din Legea nr.64/1995 rep. si modificata, lichidatorul a constatat ca din patrimoniul debitoarei a fost înstrainat un bun imobil, proprietatea debitoarei.

Prin contractul de cesiune autentificat sub nr. 1018/22.04.2004 la Birou Notar Public A.G. – Tulcea, S.C. A.SRL Babadag, reprezentata de asociat unic C.N., în calitate de cedent s-au cesionat cu titlu gratuit catre S.C. G. SRL Babadag, în mod ferm si irevocabil, toate drepturile si obligatiile din contractul de vânzare-cumparare sub semnatura privata din 17.04.2003 încheiat între S.C. C. SRL Braila lichidator al S.C. D. SRL Babadag si S.C. A. SRL Babadag, urmare licitatiei din 17.04.2003.

Prin contractul de vânzare-cumparare sub semnatura privata sus amintit, S.C.A.SRL Babadag a cumparat la pretul de 100.079 lei urmatoarele bunuri situate în Babadag, în intravilan, jud.Tulcea: fabrica de mezeluri; investitie neterminata; teren aferent în suprafata de  1575 mp.

Arata în continuare reclamanta ca, la data cesionarii, respectiv 22.04.2004, S.C. A. SRL Babadag achitase 74.260,8370 lei din pretul total, reprezentând 3/4 din valoarea imobilelor, urmând ca diferenta de 25.818,1630 lei, sa o plateasca S.C. G. SRL Babadag.

S.C. A. SRL Babadag a achitat catre S.C. D. SRL prin lichidator S.C. C. SRL Braila suma de 74.260,8370 lei cu urmatoarele documente de plata: chitantele de la 3492819 la 3492832 din 2003 si chitantele de la 3668309 la 3668315 din 2003.

Precizeaza reclamanta ca, administrator al S.C. G. SRL Babadag este C.G., fiica fostului administrator al S.C. A. SRL Babadag, fiind evident ca prin aceasta cesionare nu s-a încercat decât scoaterea acestor bunuri din patrimoniul societatii.

Desi starea de insolventa era evidenta, societatea debitoare având o pierdere de 38121 lei la sfârsitul anului 2003, fostul administrator al S.C. A. SRL a procedat în mod fraudulos la înstrainarea bunurilor imobile descrise mai sus.

Tot la data de 22.04.2004, între S.C. D.R. SRL Babadag, prin lichidator S.C. C. SRL Braila, în calitate de vânzator si S.C. G. SRL Babadag în calitate de cumparator, a fost încheiat contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr.1019/22.04.2004 la Birou Notar Public  „A.G.” – Tulcea, contract prin care se vinde catre S.C.G. SRL la pretul de 84100 lei, fara TVA, imobilul din Babadag, jud.Tulcea, compus din fabrica de mezeluri, constructie noua si teren în suprafata de 652,78 mp.

Deoarece ambele contracte de vânzare-cumparare au ca obiect vânzarea acelorasi bunuri, iar S.C. A.SRL a achitat suma de 74.260,8370 lei, considera reclamanta ca actul prin care a fost efectuat transferul dreptului patrimonial este fraudulos, întrucât prin acest act fostul administrator a urmarit înselarea creditorilor, micsorându-si intentionat patrimonial, provocându-se si agravându-se insolvabilitatea.

Conform art.61 alin. (1) lit.a din Legea nr.64/1995 rep. si modificata, lichidatorul poate introduce la judecatorul sindic actiuni pentru anularea transferurilor de drepturi patrimoniale catre terti si pentru restituirea de catre acestia a bunurilor transmise prin acte de transfer cu titlu gratuit, efectuate în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii.

În drept îsi întemeiaza actiunea pe disp.art.60 coroborate cu art.61 alin.(1) lit.a, art.62 alin.(1) si art.64 alin.(1) din Legea nr.64/1995.

La data de 27 martie 2006, pârâta S.C. G. SRL Babadag a formulat întâmpinare solicitând respingerea actiunii ca inadmisibila în raport de temeiul de drept si obiectul cererii,neîncadrându-se în conditiile prevazute de Legea nr.64/1995 art.61 alin.(1) lit. „a”.

Pe fondul cauzei, apreciaza ca actiunea este nefondata, nefiind dovedit caracterul fraudulos al actului pentru care se solicita anularea.

La data de 25 august 2006 pârâta a solicitat introducerea în cauza si a pârâtei S.C. D. SRL prin lichidator judiciar S.C. C. SRL Braila, parte în contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr.1019/22.04.2004, pentru a-i fi opozabila hotarârea.

La data de 8 septembrie 2006 S.C.D.R. SRL prin lichidator judiciar S.C.C. SRL Braila a formulat cerere de interventie în interes propriu solicitând sa se constate rezolutiunea contractului de vânzare-cumparare încheiat sub semnatura privata în data de 17.04.2003 între S.C. D.R.SRL prin lichidator S.C.C.  SRL Braila si S.C. A.SRL Babadag si în consecinta sa se constate ca în conformitate cu prevederile contractuale S.C. A. SRL a pierdut sumele achitate în cuantum de 74.410,84 lei; sa se respinga ca nefondata cererea formulata de lichidatorul S.C. E.G. SRL desemnat la debitoarea S.C. A. SRL Babadag, cu cheltuieli de judecata.

Arata intervenienta ca îsi justifica interesul prin aceea ca este parte în contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr.1019/22.04.2004 a carui anulare se cere, contract încheiat ca urmare a faptului ca S.C.A.SRL Babadag nu si-a îndeplinit obligatia de plata a pretului asumata prin contractul de vânzare-cumparare încheiat sub semnatura privata la data de 17.04.2003.

Pe fondul cererii, se solicita a se constata rezolutiunea contractului de vânzare-cumparare încheiat sub semnatura privata la data de 17.04.2003 încheiat între S.C. D.R. SRL prin lichidator judiciar S.C.C. SRL Babadag si S.C. A. SRL Babadag aratând în esenta ca S.C. A.SRL Babadag si-a asumat obligatia de a achita pretul în trei rate, la anumite date, obligatie pe care nu si-a respectat-o, achitând doar partial pretul. De asemenea tot prin contract si-a asumat un pact comisoriu si o clauza penala în sensul ca neplata la termenele stabilite a uneia din ratele scadente, atrage dupa sine rezolutiunea contractului, cumparatorul pierzând sumele achitate anterior.

Intervenientul în interes propriu învedereaza instantei ca, conform acestor clauze, contractul este rezolvit, iar S.C. A. SRL a pierdut sumele achitate anterior, respectiv suma de 74.410,84 lei.

Cu privire la cererea principala se solicita respingerea ei ca nefondata motivat de faptul ca prin neplata integrala a pretului nu a probat transferul dreptului de proprietate asupra constructiilor potrivit contractului de vânzare cumparare sub semnatura privata din 17.04.2003.

Cu privire la contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr.1019/22.04.2004, actiunea este nefondata nefiind îndeplinite conditiile art.79, 80 si 81 din  Legea nr.85/2006, S.C. A. SRL fiind tert fata de contract, iar al treilea capat de cerere decurge din al doilea, societatea debitoare  nefiind proprietatea constructiilor, nu poate solicita restituirea lor.

La data de 18 septembrie 2006, reclamanta si-a modificat actiunea în sensul ca a solicitat:

-anularea contractului de cesiune autentificat sub nr.1018/22.04.2004; constatarea nulitatii absolute a contractului de vânzare-cumparare autentificat sub nr.1019/22.04.2004;

-constatarea dreptului de proprietate al S.C. A.SRL Babadag pentru cota de ¾ din imobilul cumparat prin licitatie publica, în temeiul art.111  C.proc.civ. si obligarea pârâtei S.C. D.  SRL prin lichidator S.C. C. SRL Braila sa încheie cu S.C. A. SRL Babadag prin lichidator S.C. E.G. SRL Tulcea un contract de vânzare-cumparare în  forma autentica.

La data de 26.09.2006 reclamanta a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii de interventie ca nefondata.

Prin încheierea din data de 29.09.2006 s-a admis în principiu cererea de interventie în interes propriu formulata de S.C. D.R. SRL prin lichidator S.C.C. SRL Braila.

La acelasi termen de judecata pârâta S.C. G. SRL Babadag a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei, motivat de faptul ca nu poate solicita restituirea unor imobile care nu au intrat niciodata în patrimoniul debitoarei falite S.C.A. SRL Babadag prin neplata integrala a pretului în contractul de vânzare-cumparare încheiat la data de 17.04.2003 cu S.C.D.R. SRL Babadag.

Prin încheierea din data de 20 octombrie 2006 s-a unit exceptia invocata cu fondul cauzei pentru analizarea ei fiind necesara aprecierea unor probe ce tin de fondul cauzei.

La data de 18 octombrie 2007, reclamanta si-a precizat actiunea în sensul ca solicita anularea contractului de cesiune autentificat sub nr.1018/22.04.2004 la Birou Notarial A.G. si obligarea tertului dobânditor sa restituie averii debitoarei bunul transferat, sau daca bunul nu mai exista, valoarea acestuia la data efectuarii transferului, respectiv suma de 74.260,8370 lei, actualizata cu inflatia.

Totodata arata reclamanta ca renunta la capatul al doilea de cerere întrucât fata de debitoarea S.C. D.R. SRL s-a închis procedura falimentului prin sentinta civila nr.779/25.05.2007 pronuntata de Tribunalul Tulcea în dosarul nr.57/2000, fiind si radiata de la ORC Tulcea.

La termenul de judecata din data de 12 octombrie 2007, instanta din oficiu a pus în discutia partilor exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta a intervenientei S.C. D.R.SRL Babadag fata de care s-a dispus radierea de la Registrul Comertului.

Prin sentinta civila nr.1981/1 noiembrie 2007, pronuntata de Tribunalul Tulcea – Sectia comerciala – judecatorul sindic se resping exceptiile inadmisibilitatii actiunii si a lipsei calitatii procesuale active a reclamantei, fiind respinsa si cererea de interventie în interes propriu formulata de SC D.R. SRL Babadag prin lichidator C. IPURL Constanta, pentru lipsa capacitatii procesuale de folosinta.

Prin aceeasi sentinta se admite actiunea formulata de reclamanta E.G. IPURL Tulcea – lichidator al debitoarei SC A.SRL Babadag judet Tulcea, prin care au fost cedate cu titlu gratuit toate drepturile si obligatiile din contractul de vânzare-cumparare sub semnatura privata încheiat la data de 17.04.2003 între SC D.R. SRL Babadag si SC A.SRL Babadag, pârâta SC G. SRL Babadag fiind obligata sa restituie averii debitoarei SC A. SRL Babadag bunul transferat sau daca bunul nu mai exista, valoarea acestuia la data transferului, respectiv suma de 74.260,87 lei actualizata cu indicele de inflatie.

S-a luat act de renuntarea reclamantei la capatul de cerere privind constatarea nulitatii absolute a contractului de vânzare cumparare autentificat sub nr.1019/22.04.2004 de Biroul Notarial G. Tulcea, pârâta SC G. SRL Babadag fiind obligata la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata catre reclamant.

Pentru a aprecia de aceasta maniera, instanta a procedat cu prioritate la examinarea exceptiilor  deduse judecatii, în considerarea dispozitiilor art.137 Cod pr.civila, retinând, în esenta, urmatoarele:

Asupra exceptiilor inadmisibilitatii actiunii si a lipsei calitatii procesuale active a reclamantei instanta retine ca sunt neîntemeiate deoarece:

Exceptie facând sponsorizarile în scop umanitar, toate celelalte transferuri patrimoniale cu titlu gratuit, efectuate de debitor în cei trei ani anteriori datei deschiderii procedurii, pot face obiectul actiunii pentru anulare si recuperare introduse de administratorul / lichidatorul judiciar sau, în situatia prevazuta de art.81 alin. (2) din Legea nr.85/2006, de comitetul creditorilor. Daca se cere anularea unor acte juridice încheiate  de debitor cu terte persoane, este necesara citarea acestora pentru a le fi opozabila hotarârea judecatorului sindic.

Prin urmare calitatea procesuala activa a lichidatorului judiciar desemnat la debitoarea S.C. A. SRL Babadag si admisibilitatea prezentei cereri este data de prevederile art.79 si art.80 alin.(1) lit.a din Legea nr.85/2005 (art.60 si 61 alin.(1) lit.a din Legea nr.64/1995 la data introducerii actiunii).

În ce priveste cererea de interventie în interes propriu formulata de S.C. D.R. SRL Babadag prin lichidator judiciat S.C. C. SRL Braila (în prezent C.I. I.P.U.R.L.), instanta retine ca, întrucât prin sentinta civila nr.779/25.05.2007 pronuntata de Tribunalul Tulcea în dos.nr.57/2000 s-a dispus închiderea procedurii falimentului si radierea ei de la Registrul Comertului Tulcea, aceasta nu mai poate sta ca subiect de drepturi si obligatii în proces fiind lipsita de capacitate de folosinta.

Examinând cauza pe fond, instanta retine ca, prin încheierea nr.1627/02 septembrie 2005 pronuntata de Tribunalul Tulcea în dosarul nr.33/2004/JS, s-a dispus intrarea debitoarei S.C. A. SRL Babadag în procedura falimentului, fiind desemnat lichidator judiciar S.C. E.G. S.R.L. TULCEA  (în prezent E.G. I.P.U.R.L. Tulcea).

Examinând activitatea debitoarei în raport de situatia de fapt, în temeiul art.25 lit.a si c din Legea nr.85/2006, lichidatorul judiciar a constatat ca din patrimoniul S.C. A.SRL Babadag a fost înstrainat un bun imobil proprietatea debitoarei.

Prin contractul de cesiune autentificat sub nr.1018/22.04.2004 la Biroul Notarului Public „A.G.” – Tulcea, S.C.A. SRL Babadag reprezentata de asociat unic C.N., cesioneaza cu titlu gratuit catre pârâta S.C. G. SRL Babadag, reprezentata de C.G., fiica lui C.N., toate drepturile si obligatiile din contractul  de vânzare-cumparare sub semnatura privata din 17.04.2003, încheiat între S.C.D.R. SRL Babadag, prin lichidator S.C. C. SRL Braila si S.C. A.SRL Babadag, urmare licitatiei din 17.04.2003.

Prin contractul de vânzare-cumparare sub semnatura privata din 17.04.2003 S.C. A.SRL Babadag a cumparat la pretul de 100.079 lei, urmatoarele bunuri: Fabrica de mezeluri,  investitie neterminata si teren aferent în suprafata de 1575 mp..

La data cesionarii, respectiv 22.04.2004, S.C.A. SRL achitase suma de 74.260,8370 lei din pretul total, reprezentând c/val. a 3/4 din imobile, urmând ca diferenta de 25.818,1630 lei sa o plateasca S.C. G. SRL Babadag.

Desi pârâta S.C. G. SRL a sustinut ca cesiunea n-ar fi fost cu titlu gratuit, urmând sa plateasca restul de pret neachitat, în realitate S.C. A. SRL i-a cesionat în mod ferm si irevocabil, toate drepturile si obligatiile din contractul de vânzare - cumparare sub semnatura privata din 17.04.2003, fara a solicita restituirea sumei de 74.260,8370 lei (art.4 din contract).

Retine instanta ca, actele prevazute de art.80 alin.(1) lit.a din Legea nr.85/2006, sunt acte de transfer cu titlu gratuit, efectuate în cei trei ani anterior deschiderii procedurii, cu exceptia sponsorizarilor în scop umanitar.

Sunt vizate de textul art.80 alin.(1) lit.a din Legea nr.85/2006 toate actele cu titlu gratuit translative de proprietate mobiliara sau imobiliara.

Explicatia acestei norme consta în incompatibilitatea actelor cu titlu gratuit cu starea de insolventa. Ratiunea normei legale este evidenta. Debitorul poate fi generos sau pagubos, numai cu conditia executarii impecabile a obligatiilor proprii fata de creditori.

În cauza, este nefiresc ca o societate comerciala cu o situatie economica deficitara, care a înregistrat pierderi atât în anul 2003 (38.121 lei) cât si în anul 2004 (146.465 lei), având plati restante în anul 2004 în suma de 655.341 lei, cu o stare de insolventa iminenta, sa faca cesiuni cu titlu gratuit, transferul patrimonial cu scop vadit ilicit fiind de natura a afecta drepturile creditorilor.

Societatea debitoare, S.C. A. SRL Babadag, nu a obtinut nici o contraprestatie în schimbul bunurilor înstrainate, transferul patrimonial cu titlu gratuit având drept rezultat diminuarea patrimoniului în dauna drepturilor creditorilor.

Prezumtia de frauda este fundamentata pe obligatia administratorului societatii de a nu-si înstraina activele daca starea de insolventa este vadita. Frauda exista atunci când debitorul este constient ca prin încheierea transferului patrimonial prejudiciaza creditorii.

Nu se cere ca tertul beneficiar al actului cu titlu gratuit sa fie de rea credinta, însa atitudinea subiectiva a acestuia are relevanta juridica în ceea ce priveste întinderea obligatiei de restituire conform art.83 alin.(3) din Legea nr.85/2006.

Totodata, se mai retine si faptul ca, în cazul în care tertul este sot, ruda sau afin pâna la gradul al IV-lea inclusiv al debitorului este instituita prezumtia de cunoastere a împrejurarii ca actul de transfer este susceptibil de a fi anulat si ca starea de insolventa a debitorului este iminenta.

Din relatiile înaintate de O.R.C. Tulcea si chiar din recunoasterea pârâtei, între administratorii celor doua societati pârâta S.C. G. SRL si debitoarea S.C. A. SRL Babadag, exista o strânsa legatura de rudenie, fiind tata si fiica.

Art.84 din Legea nr.85/2006 instituie o prezumtie relativa conform careia administratorul pârâtei S.C.G. SRL, C.G., cunostea starea de insolventa a S.C. A. SRL, unde era administrator tatal sau, C.N., precum si faptul ca acest transfer era susceptibil de a fi anulat.

Pentru considerentele sus-expuse, instanta respinge exceptiile privind inadmisibilitatea actiunii si a lipsei calitatii procesuale active a reclamantei.

În referire la cererea de interventie în interes propriu formulata de S.C. D.R. SRL Babadag prin lichidator C.I. I.P.U.R.L. Constanta pentru lipsa capacitatii procesuale de folosinta, instanta dispune respingerea acesteia.

Pentru a aprecia de aceasta maniera, se retin ca fiind îndeplinite conditiile art. 80 alin.(1) lit.a din Legea nr.85/2006, împrejurare urmare careia se admite actiunea si se dispune anularea contractului de cesiune autentificat sub nr.1018/22.04.2004 la Biroul Notarului Public A.G. din Tulcea, încheiat între S.C. A.SRL Babadag jud.Tulcea si S.C.G. SRL Babadag, jud.Tulcea, prin care au fost cedate cu titlu gratuit toate drepturile si obligatiile din contractul de vânzare-cumparare sub semnatura privata încheiat la data de 17.04.2003 între S.C. D.R. SRL Babadag si S.C. A. SRL Babadag.

În temeiul art.83 alin.(1) din Legea nr.85/2006, tertul dobânditor în cadrul unui transfer patrimonial anulat conform art.80, este obligat sa restituie averii debitorului bunul transferat, sau, daca bunul nu mai exista, valoarea acestuia la data transferului efectuat de catre debitor, respectiv suma de 74.260,87 lei actualizata cu indicele de inflatie.

În temeiul art.246 Cod proc.civ. instanta ia act ca reclamanta renunta la capatul de cerere privind constatarea nulitatii absolute a contractului de vânzare-cumparare autentificat sub nr.1019/22.04.2004 de Biroul Notarului Public G.A. din Tulcea, obligând pârâta S.C. G. SRL la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata catre reclamanta, în temeiul art. 274 Cod proc.civ.

Împotriva sus-mentionatei hotarâri, în termen a declarat recurs recurenta pârâta SC G. SRL Babadag, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, cu indicarea temeiului de drept prev.de art.3041 Cod pr.civila, si urmatoarea motivatie, în esenta:

Între SC Continvest SRL Braila – lichidator al SC D.R.SRL Babadag si SC A. SRL Babadag, s-a perfectat la data de 17.04.2003 un act sub semnatura privata intitulat de parti Contract de vânzare-cumparare, prin care erau vândute urmatoarele bunuri: fabrica de mezeluri, investitie neterminata si teren aferent în suprafata de 1575 m.p , bunuri aflate în orasul Babadag.

Acest act este un antecontract în acceptiunea recurentei, deoarece, prevede anumite clauze care trebuiau sa fie respectate de cumparatorul SC A. SRL pentru a putea intra în posesia de drept a bunurilor.

Se arata ca, din actele dosarului instanta poate constata împrejurarea ca, pâna la data de 20.10.2003 SC A. SRL Babadag nu si-a îndeplinit obligatiile asumate prin antecontractul încheiat la data de 17.04.2003, nereusind sa achite integral pretul vânzarii, astfel cum s-a convenit printr-un pact comisoriu ce prevedea rezolutiunea de drept a contractului pentru neplata pretului.

Sustine recurenta ca, în speta, trebuie examinate  clauzele contractului cu executie succesiva, deoarece pentru neexecutarea acestuia intervine institutia rezilierii care face sa  înceteze efectele contractului numai pentru viitor, lasând neatinse prestatiile succesive ce au fost facute anterior, mai precis, SC A. SRL Babadag a pierdut sumele achitate anterior, iar în patrimoniul sau nu au intrat imobilele specificate în actul – contract de vânzare cumparare din 17.04.2003.

Fiind vorba de un imobil alcatuit din teren si constructii, arata recurenta ca, contractul de vânzare-cumparare nu este încheiat cât timp nu se întocmeste în forma prevazuta de lege, autentica.

În aceste conditii, se apreciaza de catre recurenta ca, SC E.G. SRL – lichidator al SC A. SRL Babadag, nu are calitate procesuala activa în cauza si nu poate solicita instantei restituirea unor bunuri imobile care nu au intrat niciodata în patrimoniul debitoarei falite.

Prin întâmpinare SC A.SRL Babadag prin lichidator judiciar E.G. IPURL, solicita respingerea recursului ca nefondat, cu motivatia în esenta ca, sustinerile recurentei sunt de neprimit în referire la exceptia lipsei calitatii procesuale active a SC A. SRL prin lichidator E.G. IPURL fata de prevederile cuprinse în art.79 si art.80 al.1 lit.”a” din Legea nr.85/2005, ce confera lichidatorului judiciar legitimare procesuala activa.

Pe fondul cauzei, învedereaza intimata ca sustinerile recurentei sunt nefondate, prezumtia de frauda fundamentându-se pe obligatia care incumba administratorului societatii de a nu-si înstraina activele în momentul în care starea de insolventa era vadita.

Se arata ca, în cazul în care tertul este sot, ruda sau afin pâna la gradul al IV-lea al debitoarei, în speta, tertul fiind fiica fostului administrator al debitoarei falite, este instituita prezumtia de cunoastere a împrejurarii ca, actul de transfer este susceptibil de a fi anulat si ca starea de insolventa a debitorului este iminenta.

Recursul este nefondat, urmând a fi respins conform art.312 Cod pr.civila, pentru urmatoarele considerente, în esenta:

În referire la sustinerile recurentei legate de exceptia lipsei calitatii procesuale active a lichidatorului judiciar desemnat, Curtea retine:

Calitatea procesuala activa a lichidatorului judiciar desemnat al debitoarei SC A. SRL Babadag si admisibilitatea cererii dedusa judecatii este data de prevederile art.79 cu referire la art.80 al.1 lit.”a” din Legea nr.85/2005 (art.60 si art.61 al.1 lit.”a” din Legea nr.64/1995 la data introducerii actiunii).

Este cunoscut ca, exercitiul actiunii în anularea actelor frauduloase este o facultate (posibilitate) a administratorului sau lichidatorului, iar nu o obligatie, acest lucru rezultând din exprimarea legiuitorului care foloseste termenul „poate” în continutul art.79 din Legea nr.85/2005, conform cu care: „Administratorul judiciar sau, dupa caz, lichidatorul poate introduce la judecatorul sindic actiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii”.

În acest context, examinând actele a caror anulare s-a solicitat, Curtea retine îndeplinirea si a conditiei ce priveste proba existentei caracterului fraudulos al actului în dauna drepturilor creditorilor, astfel cum legal si temeinic a retinut si instanta de fond, atât timp cât, prin contractul de cesiune autentificat sub nr.1018/22.04.2004 la BNP A.G., SC A. SRL Babadag reprezentata de asociat unic C.N. cesioneaza cu titlu gratuit catre pârâta SC G. SRL Babadag, reprezentata de C.G., fiica lui C.N., toate drepturile si obligatiile din contractul de vânzare-cumparare sub semnatura privata perfectat la data de 17.04.2003 de SC D.R. SRL Babadag, prin lichidator SC C. SRL Braila cu SC A. SRL Babadag, urmare a licitatiei din aceeasi data.

Astfel cum au fost concepute dispozitiile art.79 din legea insolventei, este de necontestat ca, legiuitorul a avut în vedere doua dintre notiunile principale de frauda identificate si anume: frauda de re ad tertium sau de persona ad personam – comisa de parti/concert fraudulos prin întelegere, împotriva tertilor si fraus legis sau frauda la lege, atunci când vorbim despre creante bugetare.

Cu alte cuvinte, în speta, ne aflam în situatia unei fraude împotriva creditorilor a caror drepturi au fost afectate, în sensul de a le fi fost scazute sansele satisfacerii cerintelor acestora, prezumtia de frauda fiind fundamentata pe obligatia administratorului societatii de a nu-si înstraina activele daca starea de insolventa este vadita.

Sustinerile recurentei referitoare la cesiunea cu titlu gratuit a bunului litigios si obligativitatea ulterioara a acesteia de a suporta restul de pret neachitat, nu pot fi primite de instanta, pur si simplu, deoarece în realitate SC A.SRL a cesionat în mod ferm si irevocabil, toate drepturile si obligatiile din contractul de vânzare-cumparare intervenit între aceasta societate si SC D.R. SRL Babadag prin lichidator SC C. SRL Braila la data de 17.04.2003, fara a solicita restituirea sumei achitate de 74.260,8370 lei.

Practica a statuat asupra faptului ca, sunt acte de transfer cu titlu gratuit orice acte juridice – dezinteresate sau liberalitati – prin care debitorul transmite o valoare patrimoniala fara sa dobândeasca în schimb o contraprestatie.

În cazul actelor prevazute de art.80 al.1 lit.”a” din legea insolventei, de fapt nu este vorba despre sanctiunea nulitatii, ci mai degraba despre o forma speciala de revocare a actelor cu titlu gratuit, întrucât din partea tertului beneficiar lipseste contraprestatia, astfel ca este preferabila desfiintarea actului în detrimentul tertului, dar în favoarea creditorilor debitorului insolvent.

Calificarea juridica a actului este atributul judecatorului-sindic, care poate stabili ca un act aparent cu titlu oneros este, în realitate cu titlu gratuit, si aceasta indiferent de denumirea data de parti actului în cauza, ori, în speta, la data cesionarii, respectiv 22.04.2004 debitoarea SC A. SRL Babadag achitase suma de 74.260,8370 lei RON din pretul total, reprezentând contravaloarea a ¾ din imobile, urmând ca diferenta de 25.818,1630 lei RON sa o plateasca SC G. SRL Babadag.

S-a încercat de catre recurenta a se sugera faptul ca, cesiunea nu ar fi cu titlu gratuit, deoarece s-a obligat sa plateasca restul de pret neachitat, o astfel de sustinere neputând fi primita de instanta, deoarece SC A. SRL Babadag i-a cesionat recurentei în mod ferm si irevocabil toate drepturile si obligatiile din contractul de vânzare-cumparare, fara a fi solicitat restituirea sumei care fusese achitata în rate.

Legal si temeinic retine instanta de fond ca, este nefiresc ca o societate comerciala cu o situatie economica deficitara, care a înregistrat pierderi atât în anul 2003 (38.121 lei), cât si în anul 2004 (146.465 lei), având plati restante în anul 2004 în suma de 655.341 lei, cu o stare de insolventa iminenta, sa faca cesiuni cu titlu gratuit, transferul patrimonial cu scop vadit ilicit fiind de natura a afecta drepturile creditorilor.

Curtea apreciaza ca, societatea creditoare nu a obtinut nici o contraprestatie în schimbul bunurilor înstrainate, iar transferul patrimonial gratuit a avut ca rezultat diminuarea patrimoniului în dauna drepturilor creditorilor.

Pentru a retine frauda este suficient ca debitorul sa fi fost constient ca, prin încheierea transferului patrimonial îl prejudiciaza pe creditor, deoarece, prezumtia de frauda se fundamenteaza pe obligatia care incumba administratorului societatii de a nu-si înstraina activele în momentul în care starea de insolventa este vadita.

Cum nu sunt motive pentru a se dispune reformarea hotarârii recurate, vazând si dispozitiile art.312 Cod pr.civila, Curtea respinge recursul ca nefondat.

Domenii speta