Domeniu public. Trecerea unui bun din domeniul public în domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale. Interesul public local.

Domeniu public. Trecerea unui bun din domeniul public în domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale. Interesul public local.

- art.10 din Legea 213/2001;

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI-SECŢIA A VIII A CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL, DECIZIA CIVILĂ NR. 513/04.02.2013)

Prin sentinţa civilă nr. 931 din 07.03.2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a IX-a Contencios Administrativ şi Fiscal în dosarul nr. 15841/3/2011 a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul P. J. I. în contradictoriu cu pârâtul C. L. C. S. şi s-a dispus anularea HCL Snagov nr. 66/29.09.2010 emisă de Consiliul Local al Comunei Snagov. Prin aceeaşi sentinţa a fost respinsă cererea de intervenţie accesorie pârâtului, formulată de intervenientul M. N. E.

În motivarea sentinţei, tribunalul a reţinut următoarele:

Prin Hotărârea Consiliului Local al Comunei Snagov nr.66/29.09.2010 s-a aprobat, la art.1, diminuarea suprafeţei "stufăriş", poziţia nr.262 din inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al com. Snagov cu suprafaţa de 1.800 mp teren. La art.2 din aceeaşi hotărâre se aproba trecerea bunului imobil teren de 1.800 mp situat in  tarla 10, parcela Hs 122/2, sat C., comuna Snagov, jud. Ilfov in domeniul privat al comunei, la dispoziţia Comisiei Locale pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor .

In motivarea actului administrativ de autoritate, in preambulul său este trecut ca si temei al emiterii sale art.10 alin.2 din Legea nr.213/2001 pentru justificarea legalităţii iar pentru justificarea oportunităţii luării măsurii respective sunt trecute raportul de specialitate al biroului juridic,registrului agricol,cadastru cu nr.11587/2010.

Intr-adevăr, conform art.10 din Legea 213/2001 „(1) Dreptul de proprietate publică încetează, dacă bunul a pierit ori a fost trecut în domeniul privat.

(2) Trecerea din domeniul public în domeniul privat se face, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local, dacă prin Constituţie sau prin lege nu se dispune altfel.

(3) Hotărârea de trecere a bunului în domeniul privat poate fi atacată în condiţiile art. 8 alin. (2).”

Astfel, din acest text de lege, instanţa reţine că există posibilitatea legală ca un teren din domeniul public al statului să treacă in domeniul privat al statului, dar această măsura, faţă de schimbarea regimului juridic, trebuie să fie justificată pentru motive temeinice.

Astfel, chiar dacă pârâta C. L. C. S. avea competenţa materială de a emite această hotărâre de schimbare a regimului juridic al  terenului de 1.800 mp, instanţa reţine din verificarea documentaţiei care a stat la baza emiterii hotărârii atacate, că nu este justificată legal luarea acestei măsuri.

Din referatul consilierului biroului de cadastru - fila 11, rezultă că pe raza comunei nu au fost puşi in posesia terenurilor in baza Legii nr.991 toate persoanele îndreptăţite, unul dintre aceştia fiind ş intervenientul M. N. E. care a dobândit prin cumpărare de la un beneficiar al Legii nr.18/1991, terenul de 1.800 mp, iar acesta a fost pus in posesie in cvartalul 5 parcela 286. Prin adresa OCIPI Ilfov documentaţia a fost returnata pe motiv ca locul de punere in posesie este diferit, acesta fiind tarlaua 10,Hs 122/2. Se mai arata ca locul Hs 122/2 face parte din domeniul public ca teren instufizat iar din expertiza geotehnică întocmită la solicitarea domnului M. N. E., rezultă ca acest teren nu este într-o zonă cu stufăriş.

Analizând conţinutul acestui referat, care a primit avizul favorabil de la cele 3 comisii de specialitate din cadrul pârâtei, instanţa reţine că in acest referat nu se indicat care sunt motivele temeinice ale schimbării destinaţiei terenului. Astfel se arată că există o sentinţa de obligare a pârâtei să  pună in posesie pe intervenientul M. N. E.  cu suprafaţa de 1800 mp, dar nu se indică cu privire le legalitatea hotărârii ca la nivelul com. Snagov nu mai există teren agricol pus la dispoziţia comisiei pentru executarea sentinţei-titlu executor. Sub acest aspect nu se face nicio referire la motivele justificate legal care ar justifica schimbarea regimului juridic al terenului proprietate publică. Nefiind indicat dacă la acel moment la nivelul comunei există excedent sau deficit de teren agricol pentru aplicarea Legii nr.18/1991, nu se indică câţi beneficiari ai Legii nr.18 au fost puşi in proprietate, cât au rămas de puşi in proprietate, dacă mai există şi/sau câte alte titluri executorii există in sarcina  pârâtei Comisia de aplicare a Legii nr.18,  adică nu există indicate criteriile obiective avute in vedere la  emiterea hotărârii.

De asemenea, nu există in dosarul administrativ avut in vedere la emiterea hotărârii, nici un punct de vedere al comisiei de aplicare a legii 18/1991 care sa indice imposibilitatea sa de executare a titlului executor invocat in referat şi nici modalitatea efectivă de apreciere cu privire la modalitatea de punere in executare a acestui titlu.

Din acest dosar administrativ subsecvent rezultă doar abuzul de putere al pârâtei in sensul că la solicitarea expresă a intervenientului, s-a urmărit  reconstituirea dreptului său de proprietate pe un amplasament ales expres de către acesta, in condiţiile in care nu se justifică de autoritatea administrativă dacă există sau nu excedent/deficit de teren in aplicarea Legii nr.18, a acel moment,  iar beneficiarii Legii nr.18 nu isi pot alege ei amplasamentul ci se pun in posesie conform regulilor prevăzute in Legea nr.18.

Mai mult, din lecturarea studiului geotehnic si hidrogeologic asupra terenului efectuat la solicitarea intervenientului M. N. E., instanţa constată că acest studiu nu a avut ca scop determinarea calităţii terenului ci a fost realizat pentru determinarea capacitaţii terenului de a fi construibil. Ori, atâta timp cât  expertiza nu a avut scopul determinării calităţii terenului de a fi instufizat sau teren agricol.

Pe de altă parte, in mod corect reclamantul invocă că la momentul emiterii hotărârii atacate, pârâta avea la dispoziţia Comisiei de aplicare a Legii nr. 18/1991 o suprafaţă de 62,74 ha prin diminuarea izlazului comunal, teren trecut in domeniului privat al localităţii prin Ordinul nr.67/2008 a Prefectului Ilfov - fila 77. De asemenea, ulterior actului atacat, reclamanta a făcut dovada ca parata deţinea teren excedentar care putea si trebuia folosit pentru punerea in aplicare a legii 18/1991, prin depunerea hotărârii 58/6.12.2010 prin care s-a acordat 16 ha in baza legii 18.

Deoarece in actele subsecvente şi anterioare emiterii hotărârii rezultă că există excedent teren agricol in comuna pentru aplicarea Legii nr.18/1991, instanţa retine ca această hotărâre atacată a fost emisă cu exces de putere. Astfel, oportunitatea actelor administrative emise de autorităţile publice locale, marja de apreciere a acestor organisme, trebuie să se circumscrie limitelor şi scopului Legii nr. 215/2001 privind administraţia publică locală şi, evident, Constituţiei.

Având in vedere că trecerea din domeniul public in domeniul privat al localităţii se poate realiza doar in baza unor motive temeinice, că in documentaţia care a stat la baza emiterii actului nu rezultă aceste motive temeinice prin indicarea dacă la acel moment la nivelul comunei există excedent sau deficit de teren agricol pentru aplicarea Legii nr.18/1991, nu se indica câţi beneficiari ai Legii nr.18 au fost puşi in proprietate, cât au rămas de puşi in proprietate, dacă mai există  şi/sau câte alte titluri executorii există in sarcina  pârâtei Comisia de aplicare a Legii nr.18,  adică nu există indicate criteriile obiective de individualizare a acestui teren şi justificarea oportunităţii alegerii acestui teren, nefiind o solicitarea a comisiei beneficiare a actului atacat cu privire la imposibilitatea sa de executare a titlului invocat in referat, nu există un act subsecvent emis la solicitarea  pârâtei şi in scopul declarat al hotărârii adică de determinare a calităţii terenului dacă este teren agricol/teren instufizat, motiv pentru care in baza art.1,18 din Legea nr.554/2004 coroborat cu art.10 din Legea nr. 213/2001 tribunalul a admis acţiunea şi a anulat Hotărârea Consiliului Local al Comunei Snagov nr. 66/29.09.2010 ca nelegală.

Pentru aceleaşi motive expuse pentru cererea principală, in anularea hotărârii atacate, tribunalul a respins şi cererea de intervenţie accesorie formulata de M. N. E. in susţinerea hotărârii atacate, in baza art. 49-60 Cod procedură civilă.

Împotriva acestei sentinţe au fost formulate recursuri de către pârâtul Consiliul Local Snagov şi intervenientul M. N. E.

Prin recursul formulat de pârâtul C. L. S. s-a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 4, 8 şi 9 din Codul de procedură civilă.

Recurentul-pârât susţine că în mod netemeinic şi nelegal judecătorul fondului şi-a depăşit atribuţiile analizând circumstanţele cauzei cu privire la oportunitatea adoptării unei astfel de hotărâri de către Consiliul Local al Comunei Snagov.

În lumina art. 123 alin. 5 din Constituţia României, Prefectul poate ataca în faţa instanţei de contencios - administrativ un act al Consiliului Judeţean, al Consiliului Local sau al Primarului în cazul în care consideră actul ilegal.

În considerarea acestor prevederi constituţionale prin Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, cu modificările şi completările ulterioare, art. 115 alin.7, s-a prevăzut că hotărârea Consiliului Local este supusă controlului de legalitate al Prefectului, în condiţiile legii, care îi reglementează activitatea. Activitatea Prefectului este reglementată de Legea nr. 340/2004 care în cuprinsul art. 24 prevede atribuţiile acestuia. În acest sens, potrivit art. 3 din Legea nr.554/2004, modificată şi completată, Prefectul poate ataca în faţa instanţei de contencios administrativ actele emise de autorităţile publice locale, dacă le consideră nelegale.

Aşadar, tutela administrativă exercitată de Prefect se circumscrie exclusiv motivelor de nelegalitate a actelor administrative emise de autorităţile publice locale, fără a fi cenzurabilă în ceea ce priveşte oportunitatea emiterii actelor respective.

În considerentele sentinţei atacate prima instanţă a reţinut în mod eronat că din verificarea documentaţiei care a stat la baza emiterii hotărârii atacate că nu este justificată legal luarea acestei măsuri (fila 4), analizând astfel cauza în ceea ce priveşte oportunitatea adoptării unei astfel de hotărâri ci nicidecum cu privire la legalitatea actului administrativ, aşa cum impune textul Legii Contenciosului Administrativ, 554/2004, modificată.

Prefectul judeţului, ca reprezentant al Guvernului în teritoriu, veghează ca activitatea consiliilor locale să se desfăşoare în conformitate cu prevederile legii, iar între prefect şi consiliul local nu există raporturi de subordonare, astfel că acesta nu poate exercita acţiune în justiţie decât pentru motive de nelegalitate a actului.

Recurentul-pârât consideră că din motivarea acţiunii se constată că Prefectul nu a invocat niciun motiv de nelegalitate a hotărârii nr. 66/2010 şi numai motive de oportunitate, iar aceste motivări au fost reţinute şi de judecătorul fondului. Reclamantul nu a invocat în acţiune niciun text de lege pe care l-ar fi încălcat la adoptarea hotărârii. La motivarea în drept a acţiunii s-au arătat temeiurile legale care conferă Prefectului drepturile de a ataca în justiţie hotărârile Consiliului Local, Legea nr.554/2004 şi Legea nr.340/2004.

Ori, examenul de legalitate implică în mod necesar indicarea textului de lege nesocotit la adoptarea actului administrativ.

Arată că potrivit art. 121 din Legea nr.215/200, art. 10 alin. (2) din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică, trecerea din domeniul public în domeniul privat al unităţii administrativ - teritoriale se face prin hotărâre a consiliului local iar în cauză s-a respectat procedura legală .

De asemenea, terenul poate forma obiectul proprietăţii private, cu precizarea că prin acţiune nu se arată că acest teren nu ar putea forma obiectul proprietăţii private, ci numai se pune în discuţie necesitatea şi oportunitatea măsurii. De altfel, prin Hotărârea Consiliului Local Snagov nr. 66/2010 s-a aprobat diminuarea suprafeţei stufăriş din Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Snagov, înscris în Hotărârea de Guvern nr. 930/2002, urmând ca în acest sens să fie modificată Hotărârea Guvernului României.

Împrejurarea că ar exista teren la dispoziţia comisie este nerelevantă sub aspectul obiectului cauzei. Punerea în posesie este potrivit Legii nr.18/1991 atributul exclusiv al comisiei locale de fond funciar. Din referatul 11587/28.07.2010 rezultă că pe raza comunei Snagov au fost puse în posesie iniţial persoanele îndreptăţite cu o reducere de 12 %. Apoi, în baza Legii nr.247/2005 s-a reconstituit dreptul de proprietate şi pentru diferenţa de 12 % , urmând ca persoanele respective să fie puse în posesie şi pentru diferenţa respectivă .

Punerea în posesie pentru cetăţeanul M. N. E. s-a efectuat pentru un teren care apărea în documentaţii ca fiind în cvartal 5, parcela 286, însă OCPI Ilfov a returnat documentaţia pe motiv că terenul pentru care s-a efectuat punerea în posesie este situat în tarlaua 10, Hs 122/2, care aparţine domeniului public.

În consecinţă, trecerea în domeniul privat s-a justificat pentru a respecta punerea în posesie. Precizează că pe terenul respectiv nu se află într-o zonă de stufăriş, potrivit expertizei geotehnice.

Pentru motivele de mai sus, recurentul-pârât C. L. S. solicită admiterea recursului şi respingerea acţiunii formulată de P. J. I.

Prin recursul formulat de intervenientul M. N. E. s-a solicitat modificarea, în tot, a sentinţei recurate, în sensul respingerii acţiunii.

În cuprinsul recursului, recurentul-interveneient arată că prin acţiunea principală, reclamantul P. J. I. a solicitat anularea Hotărârii Consiliului Local Snagov nr.66/29.09.2010 „ca nelegală", fără a indica, în cuprinsul acţiunii sale, vreun motiv de nelegalitate a acestei Hotărâri şi fără a preciza vreun text de lege a cărui pretinsă încălcare la data adoptării Hotărârii nr.66/29.09.2010 ar atrage nelegalitatea acesteia.

Toate argumentele prezentate de către reclamant în cuprinsul acţiunii principale vizează o eventuală lipsă de oportunitate a hotărârii atacate, însă oportunitatea unei Hotărâri a unui Consiliu Local nu poate face obiectul unui control de legalitate al Prefectului, care se rezumă strict la verificarea respectării prevederilor legale la momentul adoptării Hotărârii atacate.

La adoptarea Hotărârii atacate au fost respectate toate prevederile legale, trecerea terenului în cauză din domeniul public în domeniul privat al Comunei Snagov realizându-se, potrivit normelor legale în vigoare, prin Hotărârea Consiliului Local al Comunei Snagov adoptată în condiţiile legii şi având la bază documentele necesare pentru justificarea măsurii adoptate.

Motivarea instanţei de fond întemeiată pe pretinsa existenţă de teren la dispoziţia Comisiei Locale de fond funciar la momentul adoptării hotărârii atacate vine în contradicţie flagrantă cu soluţia sa de respingere a solicitării subsemnatului-intervenient privind emiterea unei Adrese către această Comisie pentru a se comunica suprafaţa de teren pe care o avea la dispoziţie la acel moment.

Trecând peste greşita consemnare a solicitării interveneientului, în sensul că data de referinţă invocată în cerere nu era data punerii sale în posesie, ci data emiterii hotărârii atacate, este evident că o asemenea adresă era absolut utilă în soluţionarea cauzei, mai ales în condiţiile în care chiar instanţa de fond a invocat, drept concluzie a unui raţionament discutabil, că respectiva Comisie de fond funciar ar fi avut teren la dispoziţie la data emiterii hotărârii.

Ceea ce este complet inexact, mai ales în condiţiile în care Hotărârea nr. 58/06.12.2010, invocată de către reclamantă în dovedirea pretinsei existenţe de teren la dispoziţia Comisiei, nu numai că este ulterioară datei emiterii Hotărârii (29.09.2010), însă, mai mult, nu face vorbire despre o suprafaţă de 16,5 ha astfel cum indică reclamanta, ci de doar 0,5521 ha şi care, mai mult, fusese deja anterior atribuită, prin proces-verbal de punere în posesie, Parohiei Vlădiceasca.

Respingerea cererii intervenientului de emitere a acestei Adrese către Comisia Locală de fond funciar urmată de aprecierea total neîntemeiată, pe baza unui raţionament discutabil, a existenţei de teren la dispoziţia Comisiei la data emiterii Hotărârii atacate a condus, cel puţin sub acest aspect, la pronunţarea unei hotărâri evident nelegale şi netemeinice.

Tot fără nici un fel de suport este şi afirmaţia instanţei de fond, cuprinsă în considerentele sentinţei civile recurate, conform căreia reconstituirea dreptului de proprietate pe amplasamentul în cauză s-a realizat la solicitarea expresă a intervenientului. În realitate, suprafaţa respectivă a fost identificată ca fiind liberă, respectiv neatribuită, iar el a fost de acord cu punerea în posesie asupra acesteia. La momentul respectiv, cu toţii cunoşteau faptul că amplasamentul cadastral al respectivei suprafeţe de teren este cu totul altul decât cel indicat în hotărârea atacată în prezenta cauză. Abia după restituirea documentaţiei de către OCPI a aflat amplasamentul cadastral corect şi faptul că respectiva suprafaţă de teren se află în proprietate publică.

Faptul că în cuprinsul Referatului nu sunt indicate toate motivele pe care instanţa de fond le consideră, în opinia sa, necesare pentru a justifica trecerea unui teren din proprietate publică în proprietate privată nu înseamnă nicidecum că respectiva hotărâre de trecere a terenului din proprietate publică în proprietate privată este rezultatul unui abuz de putere, astfel cum în mod totalmente neîntemeiat, nejustificat şi nelegal reţine instanţa de fond în considerentele sentinţei civile recurate.

Esenţial este faptul că toate documentele cerute de lege pentru derularea procedurii de trecere a suprafeţei de teren din proprietate publică în proprietate privată există, iar procedura în sine a fost respectată întocmai.

Prin întâmpinarea depusă de intimatul-reclamant P. J. I. s-a solicitat respingerea recursurilor, ca neîntemeiate.

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât şi în limitele prevăzute de art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea reţine că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Cu privire la critica formulată atât de recurentul-pârât C. L. S. cât şi de recurentul-intervenient M. N. E., referitoare la faptul că intimatul-reclamant P. J. I. nu putea solicita anularea hotărârii Consiliul Local Snagov nr. 66/29.09.2010, decât pentru motive de nelegalitate, nu şi pentru motive de oportunitate, Curtea reţine următoarele:

Motivul invocat de P. J. I. în cuprinsul cererii de chemare în judecată îl reprezintă faptul că prin hotărârea contestată Consiliul Local Snagov a aprobat trecerea din domeniul public al comunei în domeniul privat al acesteia, în vederea punerii în posesie a intervenientului M. N. E., deşi în domeniul privat al comunei se aflau astfel de terenuri pe care Consiliul local le putea atribui intervenientului, fără a fi necesară diminuarea domeniului public al comunei.

Instanţa de fond a reţinut că, deşi, în baza art. 10 alin. 2 din Legea nr.213/1998, Consiliul Local avea competenţa de a dispune trecerea unui bun din domeniul public în domeniul privat al comunei, măsura trebuia justificată de către pârât, neputând fi abuzivă.

Curtea reţine că aprecierea instanţei de fond este întemeiată, întrucât art. 10 alin. 2 din Legea nr.213/2008 nu conferă o putere discreţionară absolută Consiliul Local Snagov de a aprecia asupra necesităţii trecerii unui bun din domeniul public în domeniul privat al comunei.

Dimpotrivă, pârâtul trebuia să justifice că măsura dispusă corespunde scopului pentru care legiuitorul i-a conferit această competenţă, şi anume realizarea interesului public local, astfel că pârâtul trebuia să justifice interesul public local care a impus trecerea terenului respectiv din domeniul public în domeniul privat al comunei.

În condiţiile în care, măsura dispusă prin hotărârea contestată nu era justificată de un interes public local, Curtea reţine că măsura era abuzivă,  aspect ce face parte din conceptul de legalitatea a actului administrativ, şi care poate fi supus cenzurii instanţei de contencios administrativ, inclusiv de către prefect, în baza tutelei administrative reglementată de art. 3 alin. 1 din Legea nr.554/2004.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentului-pârât potrivit căreia trecerea în domeniul privat a fost justificată pentru a respecta punerea în posesie a intervenientului M. N. E., Curtea reţine că această justificarea era în măsură să asigure realizarea interesului public local, doar în condiţiile în care pârâtul făcea o analiză temeinică a situaţiei, fiind corecte susţinerile instanţei de fond, referitoare la faptul că pârâtul nu a indicat dacă la acel moment la nivelul comunei exista excedent sau deficit de teren agricol pentru aplicarea Legii nr.18/1991, câţi beneficiari ai Legii 18/1991 au fost puşi în proprietate, câţi au rămas de puşi în proprietate, dacă mai există şi/sau câte alte titluri executorii există în sarcina Comisiei de aplicare a Legii nr.18/1991.

Prin urmare, pârâtul trebuia să dovedească nu numai că la dispoziţia Comisiei de aplicare a Legii nr.18/1991 nu se afla teren proprietate privată a comunei care să fie atribuit intervenientului, ci şi dacă mai existau alte persoane cărora trebuia să le fie atribuit teren în aplicarea Legii nr.18/1991, care era necesarul de teren şi criteriile stabilite pentru departajarea acestor persoane, altfel măsura apare ca fiind discriminatorie şi luată, în principal, pentru satisfacerea interesului privat al intervenientului, cu nesocotirea interesului public al comunei şi al celorlalte persoane îndreptăţite la atribuirea de terenuri în baza Legii nr.18/1991.

Legat de aspectul existenţei de teren, la momentul emiterii hotărârii contestate, la dispoziţia Comisiei de aplicare a Legii nr.18/1991, Curtea reţine că instanţa de fond a reţinut corect, că în înscrisul de la fila 77, se face referire la o suprafaţă de 62,74 ha teren arabil, stabilită prin ordinul Prefectului Judeţului Ilfov nr. 67/01.02.2008. Prin urmare, anterior emiterii hotărârii contestate exista teren excedentar. Un astfel de teren exista şi după emiterea hotărârii contestate, dovadă fiind emiterea hotărârii 58/06.12.2010 din care  rezultă că 16 ha  urmau să fie atribuiţi pentru realizarea unui Complex Balnear şi de agrement în staţiunea Snagov.

Faţă de cele de mai sus, Curtea reţine că raţionamentul instanţei de fond este corect, întrucât, în condiţiile în care, la puţin timp după emiterea hotărârii contestate în cauza de faţă, Comisia Locală face demersuri pentru atribuirea unei suprafeţe de 16 ha în vederea realizării unei investiţii pe acel teren, este evident că la data emiterii hotărârii contestate avea teren disponibil pe care îl putea atribui persoanelor îndreptăţite potrivit Legii 18/1991.

Aceste concluzii nu sunt contrazise nici de înscrisurile depuse în recurs, din care rezultă că prin hotărârea nr.1/11.01.2011 (ulterioară hotărârii contestate în cauza de faţă), s-a dispus diminuarea izlazului comunal cu 15 ha pentru realizarea proiectului Complex Balnear şi de agrement în staţiunea Snagov, ceea ce confirmă faptul că anterior acestei hotărâri, pârâtul avea teren disponibil pe care îl putea atribui persoanelor îndreptăţite potrivit Legii 18/1991.

Având în vedere considerentele anterior expuse, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge recursurile declarate de pârâtul Consiliul Local Snagov şi intervenientul M. N. E., ca nefondate.

Domenii speta

Spete similare