. Insolvenţa. Îndeplinirea condiţiilor pentru admiterea cererii de atragere a răspunderii.

. Insolvenţa. Îndeplinirea condiţiilor pentru admiterea cererii de atragere a răspunderii.

 - Art. 138  lit. a din Legea nr. 85/2006.

  Trebuie observat ca textul de lege impune necesitatea ca bunurile/creditele societatii sa fi fost folosite de persoana care a cauzat starea de insolventa in folos propriu sau in cel al unei alte persoane.

 Simpla indicare a faptei  astfel cum este prevazuta de art.138 al.1 lit.a din lege nu este suficienta, trebuind sa se arate si sa se probeze care sunt bunurile/creditele ce au fost folosite si cum au fost folosite acestea in fapt, pentru a putea determina astfel scopul utilizarii lor.

Doar constatarea faptului ca debitorul avea inregistrate in contabilitate anumite active imobilizate/ stocuri/disponibilitati banesti/creante nu duce in mod automat la concluzia ca acestea au fost insusite de recurenţii – paraţi, in lipsa probarii efective a acestui aspect. Este necesar sa se probeze in concret care active imobilizate/stocuri/disponibilitati banesti/creante au fost folosite, cum au fost folosite acestea in fapt si cine a folosit in aceste bunuri, pentru a putea determina astfel scopul utilizarii lor.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA A V-A CIVILĂ,

DECIZIA CIVILĂ NR. 1145 din 29.05.2013)

 Prin Sentinţa civilă nr.115/09.01.2013  pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII a Civilă în dosarul nr.47225/3/2010/a1, a fost admisă cererea formulata de reclamantul LLR SPRL în contradictoriu cu pârâţii MBC şi MBM şi s-a dispus obligarea în solidar a pârâţilor la plata sumei de 331.600,12 lei reprezentand pasivul societăţii debitoare SC M-J C SRL.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele :

„Cu privire la incidenta art.138 lit.a din lege, in cursul procedurii, in urma verificarilor efectuate de lichidatorul judiciar s-a constatat ca în patrimoniul debitorului s-a aflat un vehicul tip furgon marca R an de fabricatie 2007, cu o valoare de 67.545 lei, care nu a fost predat in vederea valorificarii.

 Retinem de asemenea ca potrivit ultimului bilant intocmit la data de 31.12.2009, in patrimoniul societatii s-a aflat un stoc de marfuri in valoare de 104.168 lei, iar  in casierie s-a aflat suma de 98.182 lei.

 Bunurile nu au putut fi identificate şi valorificate de catre lichidator in cursul procedurii, iar in evidentele contabile nu s-a reflectat modalitatea de instrainare a autovehicului şi a bunurilor reprezentând stocuri si suma existenta in casa, de inlocuire a valorii contabile a bunurilor, ceea ce conduce la concluzia sustragerii lor de catre pârâti in scopul utilizarii sau valorificarii in interes personal.

 Se retine astfel ca fiind dovedita vinovatia pârâtilor in savârsirea faptei prevazute de art.138 lit.a din legea 85/2006, din probatoriul administrat rezultând ca pârâtii au folosit bunurile persoanei juridice in interes personal, neinregistrarea operatiunilor privind instrainerea bunurilor creând prezumtia ascunderii activelor societatii.

În aceste conditii, sarcina probei este rasturnata, pârâtilor revenindu-le obligatia procesuala de dovedire a contrariului.

Cu privire la incidenta dispozitiilor art. 138 alin. 1 lit. c din legea insolventei, retinem ca paratii au dispus in interes personal continuarea unei activitati care ducea in mod vadit persoana juridica la incetare de plati, avand in vedere ca, desi la data de 31.12.2007 societatea se afla in vadita stare de incapacitate de plata, datoriile acesteia fiind de 128.625 lei iar lichiditatea fiind de 81.392 lei, administratorul statutar nu s-a conformat obligatiilor prev de art 27 din legea 85/2006 de a solicita declansarea procedurii de insolventa.

Astfel, a crescut gradul de indatorare al societatii, la data de 31.12.2009, datoriile totale ale firmei fiind de 503.609 lei in timp ce disponibilitatile banesti erau de 98.182 lei (respectiv 19% din total datorii).

Pentru aceste motive, instanta va admite cererea formulata de lichidatorul judiciar şi va obliga paratii in solidar sa suporte pasivul societatii debitoare, astfel cum acesta rezulta din tabelul definitiv al creantelor”.

 Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii MBC şi MBM, solicitând admiterea recursului, casarea sentintei atacate şi respingerea cererii ca neintemeiata.

In motivarea recursului s-a aratat că incapacitatea de plată a societăţii debitoare s-a datorat mediului general de afaceri, scăderii capacităţii de cumpărare şi a imposibilităţii recuperării creanţelor.

 S-a susţinut că prima instanţă a avut în vedere doar raportările bilaţiere din perioada 2007 – 2009, iar faptul că în aceste raportări se înregistrau stocuri de marfă s-a datorat lipsei de profesionalism a persoanei care a ţinut contabilitatea, precum şi faptului că nu a existat posibilitatea plăţii serviciilor de contabilitate în perioada 2008 şi 2009.

 S-a indicat că la data de 31.12.2009 nu a existat un stoc de marfă la valoarea înscrisă în contabilitate şi nici lichidităţi de 98.182 lei.

 S-a învederat că pe fondul neachitării serviciilor de contabilitate şi profitandu-se de lipsa de cunoştinţe contabile a paraţilor, înregistrările în contabilitate au fost efectuate fără ca acestea să corespundă adevărului.

 S-a menţionat că autovehiculul marca Renault a fost implicat într-un accident rutier în anul 2009 şi nu a putut fi reparat întrucat nu a beneficiat de asigurare.

 S-a precizat că în luna ianuarie 2013 a fost reparat autovehiculul, urmand a fi scos la vanzare după achitarea asigurărilor şi impozitelor.

  S-a susţinut că este eronată aprecierea instanţei de fond privitoare la folosirea în interes personal a bunurilor societăţii de către paraţi.

 În drept, s-au invocat dispozitiile art.12 din Legea nr.85/2006.

 În faza recursului s-a încuviinţat şi s-a administrat proba cu înscrisuri.

 Analizând recursul declarat, raportat la dispoziţiile art. 304 şi 3041 Cod procedură civilă, Curtea reţine următoarele:

 Este întemeiată critica recurenţilor - pârâţi MBC şi MBM referitoare la greşita admitere a cererii de atragere a răspunderii patrimnoniale.

 Trebuie observat că răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personala, care intervine numai atunci cand, prin savarsirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, acestia au contribuit la ajungerea societatii debitoare in stare de insolventa.

 Natura juridica a raspunderii reglementate de procedura insolventei este aceea a unei raspunderi speciale, care imprumuta cele mai multe din caracteristicile raspunderii delictuale.

 Pentru a putea fi angajata raspunderea membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condiţiile generale ale raspunderii civile delictuale: fapta ilicita, prejudiciul, legatura de cauzalitate si culpa.

 Insa, pe lângă condiţiile generale, art.138 prevede şi condiţii speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârşit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societăţii, iar faptele enumerate in dispozitiile art.138 trebuie sa fi contribuit la ajungerea debitorului in stare de insolventa.

 Ca atare, aceasta forma de raspundere reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o raspundere contractuala izvorata din mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la raspunderea contractuala.

 Totodata, nu sunt suficiente simple afirmatii pentru a opera angajarea raspunderii patrimoniale, deoarece partilor le revine, potrivit art.1169 din fostul Cod civil (aplicabil în cauză), sarcina de a-si dovedi sustinerile, invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nefiind de natura să atragă în mod automat răspunderea membrilor organelor de conducere căci legiuitorul nu a înţeles să instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere in sarcina acestora, ci a prevazut doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dar dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa.

 Prin urmare, toate conditiile raspunderii reglementate de procedura insolventei trebuie dovedite, neoperand nicio prezumtie de culpa.

 Faptele ilicite care pot atrage raspunderea patrimoniala a organelor de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a) - g) ale art. 138 din lege.

 Prin cererea formulata lichidatorul LLR SPRL a solicitat ca pasivul debitorului SC M – J C SRL rămas neacoperit să fie suportat de către recurenţii – pârâţi MBC şi MBM, invocand incidenţa art.138 lit.a,c din Legea nr.85/2006.

 În susţinerea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale lichidatorul a învederat că :

 -în bilanţul la 31.12.2009 figurează un stoc de mărfuri în sumă de 104.168 lei, disponibilităţi băneşti în sumă de 98.182 lei

 -societatea debitoare deţine în patrimoniu un autovehicul marca Renault în sumă de 67.545 lei

 -lipsa de preocupare în încasarea integrală şi la termen a creanţelor

 -au fost angajate cheltuieli peste posibilităţile societăţii

 -a fost menţinută în activitate societatea, deşi capitalurile proprii şi rezervele legale aveau valori negative

 -nu s-a solicitat declansarea procedurii insolvenţei conform art.27 din Legea nr.85/2006.

 Curtea nu poate reţine susţinerea primei instanţe potrivit căreia în cauză ar fi incidente dispoziţiile art.138 lit.a din Legea nr.85/2006.

Lichidatorul a susţinut că în bilanţul la data de 31.12.2009 societatea debitoare figura cu un stoc de mărfuri în sumă de 104.168 lei, disponibilităţi băneşti în sumă de 98.182 lei, creanţe în sumă de 20.296 lei şi un autovehicul marca Renault în sumă de 67.545 lei care nu au fost predate.

 Însă, din aceleaşi date financiar - contabile rezulta ca la data de 31.12.2009 societatea debitoare avea datorii de 503.609 lei (f.14 dosar nr.47225/3/2010/a1).

 Trebuie observat ca textul de lege impune necesitatea ca bunurile/creditele societatii sa fi fost folosite de persoana care a cauzat starea de insolventa in folos propriu sau in cel al unei alte persoane.

 Simpla indicare a faptei  astfel cum este prevazuta de art.138 al.1 lit.a din lege nu este suficienta, trebuind sa se arate si sa se probeze care sunt bunurile/creditele ce au fost folosite si cum au fost folosite acestea in fapt, pentru a putea determina astfel scopul utilizarii lor.

 Doar constatarea faptului ca debitorul avea inregistrate in contabilitate anumite active imobilizate/ stocuri/disponibilitati banesti/creante nu duce in mod automat la concluzia ca acestea au fost insusite de recurenţii – paraţi, in lipsa probarii efective a acestui aspect. Este necesar sa se probeze in concret care active imobilizate/stocuri/disponibilitati banesti/creante au fost folosite, cum au fost folosite acestea in fapt si cine a folosit in aceste bunuri, pentru a putea determina astfel scopul utilizarii lor.

 În ceea ce priveşte autovehiculul marca Renault, aşa cum rezultă factura fiscală nr.0034/07.02.2013, a fost înstrăinat pentru suma 15.253 lei care a fost depusă în contul unic de lichidare la dispoziţia lichidatorului (f.8 – 9 dosar recurs, f.137 dosar 47225/3/2010).

 Raspunderea prevazuta de art.138 din lege nu este o raspundere contractuala in care culpa este prezumata, ci este o raspundere speciala care imprumuta din caracteristicile raspunderii delictuale, raspunderea contractuala operand doar in raporturile administratorului statutar cu societatea.

 Prin urmare, culpa nu este prezumata ca la raspunderea contractuala, ci trebuie dovedita impreuna cu indeplinirea celorlalte conditii cerute pentru antrenarea raspunderii delictuale.

 Ca atare, in lipsa unor dovezi din care sa rezulte in concret ce bunuri au fost folosite in interes propriu sau in cel al unei alte persoane, modalitatea in care s-a realizat aceasta fapta, perioada de timp, si nu in ultimul rand faptul ca aceasta fapta ar fi produs starea de insolventa, nu poate fi retinuta ca fiind dovedita fapta ilicita prevazuta de art.138 lit.a din Legea nr.85/2006.

 Nu poate fi reţinută nici susţinerea primei instanţe potrivit căreia în cauză ar fi incidente dispoziţiile art.138 lit.c din Legea nr.85/2006.

 Nu a fost indicata in concret nicio actiune sau fapta care ar conduce la concluzia ca s-a dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati.

 Trebuie observat ca derularea unei activitati economice este un aspect normal din timpul functionarii unei societati comerciale, in cadrul careia diversele raporturi contractuale sunt reglementate de contracte comerciale.

 Imposibilitatea de a face fata platilor si acumularea de pierderi nu este, prin ea insasi, un act imputabil administratorului, atata timp cat aceasta se poate datora si unor cauze obiective, independente de vointa administratorului.

 Faptul ca a fost continuata activitatea, deşi societatea avea capitaluri negative şi datorii, nu poate conduce in mod automat la concluzia s-a dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati atata timp cat nu se doveste interesul personal in continuarea activitatii si că datorită acestui fapt societatea a ajuns in stare de insolventa.

 Imprejurarea ca nu a fost formulata cerere de deschidere a procedurii nu poate echivala cu incidenta ipotezei reglementata de art.138 lit.c si nu poate conduce, prin ea insasi, la angajarea raspunderii patrimoniale.

 Curtea retine ca deciziile reprezentantilor unei societati se pot dovedi a fi gresite din punct de vedere economic, insa managementul defectuos/dezinteresul in functionarea normala a societatii nu se incadreaza printre faptele prevazute de art.138 din Legea nr.85/2006.

 Totodata, neplata datoriilor bugetare/civile nu poate echivala cu incidenta ipotezei reglementata de art.138 lit.c si nu poate conduce, prin ea insasi, la angajarea raspunderii patrimoniale.

 Mai mult, pentru ca aceste fapte sa poata determina atragerea raspunderii patrimoniale este necesar sa se dovedeasca ca acestea au determinat starea de insolventa, aspect care nu a fost probat in speta.

 Prin reglementarile din art.138 din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere, ci a prevazut doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dar dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa.

Ca atare, in lipsa unor dovezi din care sa rezulte in concret fapta prin care s-a dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati, modalitatea in care s-a realizat aceasta fapta, perioada de timp, si nu in ultimul rand faptul ca aceasta fapta ar fi produs starea de insolventa, nu poate fi retinuta ca fiind dovedita fapta ilicita.

 Pentru aceste considerente, în temeiul art.312 Cpc, instanta a admis recursul, a modificat în tot sentinţa recurată în sensul că a respins cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de reclamanta LLR SPRL împotriva pârâţilor MBC şi MBM ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare