Aplicarea criteriilor de prioritate

DOMENIU Concediere colectivă.

Aplicarea criteriilor de prioritate. Justificarea criteriului concret aplicat de angajator.

-Codul muncii, art. 76 lit. c)

Aflându-ne în ipoteza unei desfiinţări a locului de muncă din motive obiective, legiuitorul a impus existenţa unor criterii pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere, în conformitate cu art. 69 lit. d) şi art. 76 lit. c) din Codul muncii, exigenţa fiind nu doar de ordin formal, ci vizând fondul procedurii de concediere. Cu alte cuvinte, angajatorul are îndatorirea de a selecta salariaţii care ocupă posturile ce urmează a fi desfiinţate în raport de anumite criterii şi trebuie să justifice în concret, în cazul fiecărui salariat, ce criteriu a fost avut în vedere, în scopul excluderii unei decizii arbitrare a angajatorului şi înlăturării unui eventual abuz al acestuia.

Aceste criterii nu reprezintă simple enunţuri ori motive formale pentru departajarea salariaţilor, ci trebuie să reflecte în mod real situaţia în care se găseşte salariatul concediat, în raport cu alţi salariaţi.

În măsura în care criteriile stabilite şi discutate cu reprezentanţii salariaţilor nu sunt îndestulătoare, angajatorul nu este scutit de a menţiona această împrejurare pentru a fi cunoscută de salariat şi de instanţă, precum şi de a justifica în alt mod măsura luată, ceea ce, în speţă, nu este cazul.

În speţă, deoarece criteriul utilizat de intimată nu se verifică în concret, în privinţa recurentului, măsura concedierii acestuia nu poate fi justificată din perspectiva dispoziţiilor legale.

 (CURTEA DE APEL BUCUREŞTI  - SECŢIA A VII A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE,  DECIZIA NR. 5474

din  15.10.2012)

Prin sentinţa civilă nr. 1009 din data de 04.05.2012 pronunţată de Tribunalul Teleorman Secţia Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale şi Contencios Administrativ şi Fiscal, a fost respinsă contestaţia formulată de contestatorul F.C. în contradictoriu cu  pârâta S.N.T.F.M  SA, ca nefondată.

În considerentele hotărârii judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut că decizia contestată în cauză a fost emisă în temeiul art. 18, art. 65, art. 68 din Codul muncii şi prevederile Programului de Restructurare şi Reorganizare a CFR M. S.A, aprobate prin Hotărârea AGA.

 În conformitate cu decizia precizată, contestatorului i-a încetat contractul individual de muncă, din iniţiativa angajatorului, pentru motive ce nu ţin de persoana reclamantului, ca urmare a concedierii colective.

A reţinut instanţa de fond că prima cerinţă presupune ca postul să nu se mai regăsească în structura organizatorică a angajatorului, să fi fost realmente suprimat, iar nu reorganizat sau reînfiinţat sub altă denumire. Or, organizarea activităţii societăţii intimate în condiţiile cele mai profitabile pentru eficienţa acesteia este exclusiv la latitudinea organului de conducere, în speţă, Consiliul de Administraţie, care, în limita puterilor acordate, a aprobat statul de funcţii detaliat şi atribuţiilor structurilor din cadrul societăţii.

Caracterul efectiv, real şi serios al desfiinţări postului ocupat de salariat rezultă din programul de restructurare şi reorganizare a societăţii, proiectul de concediere colectivă, tabelul nominal al personalului disponibilizat, organigramele şi statele de funcţii ale unităţii, anterioare şi posterioare concedierii.

A mai arătat instanţa de fond că din probele administrate a rezultat că măsura luată faţă de contestator a fost efectivă, a avut o cauză reală şi serioasă.

În consecinţă, instanţa, constatând că intimata a respectat întru-totul dispoziţiile legale, a respins cererea ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul F.C.

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de criticile formulate şi de prevederile art. 3041 C.pr.civ., Curtea a reţinut următoarele:

Recurentul a fost salariatul societăţii intimate în postul de revizor tehnic de vagoane II la Revizia de Vagoane Bucureşti Triaj .

Prin decizia contestată, intimata a dispus încetarea contractului individual de muncă al recurentului, începând cu data de 8.07.2011, în baza art. 65 alin. 1 şi art. 68 din Codul muncii, recurentul aflându-se în perioada de preaviz în intervalul 9.06.2011-7.07.2011.

Măsura concedierii a fost motivată, aşa cum s-a menţionat în cuprinsul deciziei contestate, prin situaţia economico-financiară a societăţii care a impus măsuri de echilibrare a cheltuielilor în raport cu nivelul prestaţiilor şi al veniturilor, măsuri concretizate prin Programul de Restructurare şi Reorganizare.

Decizia de concediere a menţionat, totodată, şi criteriile prioritare şi pe cele minimale la concediere, acestea din urmă fiind aplicabile dacă, după aplicarea celor din prima categorie, mai mulţi salariaţi afectaţi de reducerea posturilor s-ar afla în situaţii similare.

 Potrivit aceleiaşi decizii, criteriul avut în vedere de angajator pentru concedierea recurentului a fost cel prevăzut de art. 4 lit. h), şi anume că nu are o altă calificare ori o pregătire profesională suplimentară celei necesare postului ocupat.

Din apărările formulate de intimată pe parcursul procesului în faţa instanţei de fond, s-a reţinut că aceasta procedat mai întâi la o departajare a salariaţilor ale căror posturi au fost afectate de măsura desfiinţării în funcţie de evaluarea obiectivelor de performanţă profesională. Întrucât rezultatele verificării activităţii pentru anul 2010 nu au condus la o departajare clară a salariaţilor, toţi primind calificativul „corespunzător”, au fost aplicate criteriile următoare.

Motivele de nulitate a deciziei de concediere invocate de recurent privesc modalitatea de aplicare a criteriilor de selectare a salariaţilor ale căror posturi vor fi desfiinţate. Prin urmare, nefiind contestate de recurent caracterul efectiv al desfiinţării postului şi existenţa unei cauze reale şi serioase, Curtea nu a reluat  concluziile instanţei de fond sub acest aspect, din probele administrate rezultând că, într-adevăr, numărul de posturi de revizor tehnic de vagoane a fost redus, fapt menţionat inclusiv de recurent, iar raţiunile care au condus la declanşarea procedurii de concediere colectivă au fost de natură financiară şi organizare eficientă a activităţii, intimata realizând o analiză aprofundată a situaţiei din aceste puncte de vedere.

În privinţa modalităţii în care angajatorul a aplicat criteriile pe care le-a menţionat în decizia ce face obiectul prezentei cauze, Curtea a constatat că susţinerile recurentului sunt întemeiate.

Aflându-ne în ipoteza unei desfiinţări a locului de muncă din motive obiective, legiuitorul a impus existenţa unor criterii pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere, în conformitate cu art. 69 lit. d) şi art. 76 lit. c) din Codul muncii, exigenţa fiind nu doar de ordin formal, ci vizând fondul procedurii de concediere. Cu alte cuvinte, angajatorul are îndatorirea de a selecta salariaţii care ocupă posturile ce urmează a fi desfiinţate în raport de anumite criterii şi trebuie să justifice în concret, în cazul fiecărui salariat, ce criteriu a fost avut în vedere, în scopul excluderii unei decizii arbitrare a angajatorului şi înlăturării unui eventual abuz al acestuia.

Având în vedere că intimata nu a desfiinţat toate posturile de natura celor ocupate de recurent, respectiv revizor tehnic de vagoane II, avea obligaţia de a justifica măsura în privinţa salariaţilor propuşi spre concediere.

Intimata a considerat că recurentului îi este aplicabil criteriul prevăzut de art. 4 lit. h) din decizie, „nu are o altă calificare ori o pregătire profesională suplimentară celei necesare postului ocupat”.

Având în vedere că intimata a aplicat un criteriu ce priveşte chiar situaţia profesională a recurentului, după ce a constatat că departajarea în funcţie de evaluarea obiectivelor de performanţă nu a putut fi concludentă, Curtea a înlăturat  susţinerea acestuia în sensul că nu a fost respectat art. 69 alin. 3 Codul muncii.

Recurentul a susţinut că alţi salariaţi au fost menţinuţi în funcţie, deşi nu au o astfel de calificare, aspect necombătut de intimată, care nu a motivat în vreun fel aplicarea acestui criteriu recurentului şi nu oricărui alt salariat care nu avea o astfel de calificare sau pregătire suplimentară, de vreme ce a afirmat că la evaluarea periodică toţi salariaţii au obţinut calificativul „corespunzător”, cum, de altfel, figurează şi în tabelul depus în dosarul de fond format după reînregistrarea dosarului în urma casării cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă (fila 23 şi urm. dosar fond). 

Din tabelul cu personalul rămas în unitate după disponibilizare depus de intimată în dosarul de fond, fila 33, rezultă că persoanele menţinute în funcţie nu au altă formă de calificare, iar unele persoane au şi sancţiuni disciplinare.

Criteriile la care trimite legiuitorul nu reprezintă simple enunţuri ori motive formale pentru departajarea salariaţilor, ci trebuie să reflecte în mod real situaţia în care se găseşte salariatul concediat, în raport cu alţi salariaţi.

În măsura în care criteriile stabilite şi discutate cu reprezentanţii salariaţilor nu sunt îndestulătoare, angajatorul nu este scutit de a menţiona această împrejurare pentru a fi cunoscută de salariat şi de instanţă, precum şi de a justifica în alt mod măsura luată, ceea ce, în speţă, nu este cazul.

Faţă de mai sus expuse, s-a constatat că criteriul utilizat de intimată nu se verifică în concret, în privinţa recurentului, astfel că măsura concedierii acestuia nu poate fi justificată din perspectiva dispoziţiilor legale şi urmează a fi anulată, iar sentinţa atacată este sub acest aspect nelegală.

Drept consecinţă a anulării deciziei de concediere contestate, făcând aplicarea art. 78 şi art. 80 din Codul muncii republicat, instanţa a dispus repunerea în situaţia anterioară în sensul dispunerii reintegrării recurentului în postul deţinut anterior concedierii şi obligării pârâtei să-i plătească despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii până la data reintegrării.

Cererea recurentului având ca obiect plata de despăgubiri morale nu este întemeiată, anularea măsurii atacate şi restabilirea legalităţii constituind o măsură suficientă pentru repararea prejudiciului cauzat salariatului. Acesta nu a făcut dovada unor prejudicii de natură morală distincte de starea de tensiune pe care o provoacă în mod obişnuit concedierea.

Curtea a înlăturat motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 7 Codul de procedură civilă, deoarece prima instanţă a răspuns cererilor reclamantului şi apărărilor pârâtei în raport de probele administrate şi de prevederile legale şi contractuale considerate pertinente şi concludente în cauză. Faptul ca nu s-a răspuns detaliat la fiecare argument nu poate duce la concluzia nemotivarii hotararii.

Nu poate fi reţinut ca fondat nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, deoarece instanţa de fond nu a interpretat greşit natura juridică a actului dedus judecăţii, ci a stabilit o anumită situaţie de fapt şi de drept pe baza probelor administrate.

Pentru aceste considerente, văzând dispoziţiile art.3041 şi art. 312 alin. 1 -3 Cod procedură civilă, Curtea a constatat că recursul este fondat, l-a admis cu consecinţa modificării în parte a sentinţei atacate, în sensul admiterii în parte a acţiunii, constatării nulităţii deciziei de concediere, dispunerii reintegrării recurentului  pe postul deţinut anterior şi obligării pârâtei să-i plătească despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii la data reintegrării.

Domenii speta

Spete similare