Plângere contravenţionala

Sentinţă civilă 2085 din 29.06.2015


INSTANŢA,

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul instanţei la data de 12.01.2015 sub nr…, petentul DM a solicitat, în contradictoriu cu intimata IPJT, anularea procesului-verbal de contravenţie seria CP nr. …din data de ..

În motivare, petentul a invocat excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, arătând că procesul-verbal contestat a fost comunicat cu depăşirea termenului de o lună prevăzut de art. 25 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001.

În drept, au fost invocate dispoziţiile O.G. nr. 2/2001.

În dovedire, a fost anexat procesul-verbal contestat.

Plângerea contravenţională este legal timbrată cu suma de 20 lei (fila 13).

La data de 25.02.2015, intimata a formulat întâmpinare, solicitând instanţei de judecată respingerea plângerii contravenţionale, ca nefondată şi menţinerea procesului-verbal contestat, ca legal şi temeinic.

În motivare, intimata a arătat că procesul-verbal de constatare a contravenţiei a fost întocmit cu respectarea cerinţelor de legalitate şi temeinicie impuse de legiuitor, anexând – sub aspect probatoriu – înregistrarea video efectuată cu aparatul radar Autovision şi alte înscrisuri (filele 14-23).

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 205-208 C.proc.civ.

În şedinţa publică din data de 21.05.2015, instanţa, în baza art. 255 - art. 258 C.proc.civ., a încuviinţat în cauză administrarea probei cu înscrisuri şi mijlocul material de probă constând în înregistrarea video depusă la dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului sub aspectul excepţiei invocate, instanţa reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001, care constituie dreptul comun în materie contravenţională, “Instanţa competentă să soluţioneze plângerea contravenţională, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării”.

În fapt, prin procesul-verbal seria CP nr. ..din data de…, petentul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 180 lei şi două puncte penalizare, pentru săvârşirea contravenţiei prevăzută de art. 121 alin. (1) din H.G. nr. 1391/2006, sancţionată de art. 99 alin. (2) din OUG nr. 195/2002R.

Prin actul sancţionator s-a reţinut că în data de 20.11.2014, în jurul orei 09:01, pe DN 22 E 87, km 179+300 m, petentul a condus autoturismul marca.., fiind înregistrat de aparatul radar Autovision montat pe autospeciala MAI.., din dotarea Serviciului Rutier, circulând cu viteza de 69 km/h într-o zonă cu limitarea vitezei la 50 km/h.

În drept, potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanţa are obligaţia de a analiza legalitatea şi temeinicia procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei şi de a hotărî asupra sancţiunii aplicate.

Instanţa reţine în cauză incidenţa dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora comunicarea procesului-verbal de contravenţie se face de către organul care a aplicat sancţiunea, în termen de cel mult o lună de la data aplicării acesteia.

Prin adresa din data de.., instanţa i-a solicitat intimatei să depună la dosar dovada afişării procesului-verbal de contravenţie la adresa de domiciliu a petentului. Potrivit răspunsului intimatei nr. 4085 din data de 18.06.2015 (fila 35), procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare a fost trimis către unitatea administrativ-financiară de la domiciliul contravenientului, pentru a fi luat în debit.

Petentul susţine că procesul-verbal contestat, întocmit la data de..,  a fost găsit în cutia poştală la data de.., fără a avea ataşat vreun proces-verbal de afişare, conform legii.

Pe cale de consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 14 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora executarea sancţiunilor contravenţionale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancţiunii, prescripţia executării sancţiunilor contravenţionale putând fi constatată chiar şi de instanţa învestită cu soluţionarea plângerii contravenţionale şi întrucât intimata nu a făcut în cauză dovada comunicării în termen a procesului-verbal de contravenţie contestat, instanţa, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, va admite excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea sancţiunilor contravenţionale aplicate prin procesul - verbal de contravenţie seria CP nr. ..din data de.., cu consecinţa admiterii plângerii contravenţionale şi a anulării procesul-verbal seria CP nr.  ..emis de IPJ T.