Fond funciar

Sentinţă civilă 3825 din 18.12.2015


Dosar nr. __

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TULCEA

SECTIA CIVILA SI PENALA

Sentinţa civilă nr. 3825/2015

Şedinţa publică din data de 18 Decembrie 2015

INSTANŢA,

 

Deliberând asupra prezentei cauze funciare, în conformitate cu prevederile art.395 alin.1 Cod proc.civ., constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de ___ sub nr.__, reclamantul __ a solicitat în contradictoriu cu pârâţii ___, a se dispune nulitatea parţială a titlului de proprietate nr.__, în ceea ce priveşte titularul dreptului de proprietate reconstituit, în sensul menţionării numitei ___ca unic titular al dreptului de proprietate pe acest titlu.

În fapt, s-a arătat că terenul pentru care s-a eliberat titlul de proprietate nr. __, aparţine bunicilor reclamantului __ (decedat la data de __) şi __ (decedată la data de __),  descendetii celor doi ¬¬__ fiind ___.

Învederează reclamantul că la decesul numitei __, în anul 1973, fiica sa __, a declarat în mod expres în faţa Notariatului de Stat, faptul că nu a făcut nici un act de acceptare expresă, forţată sau tacită a succesiunii rămasă de pe urma defunctei mame __, decedată la data de ___, aspect ce rezultă din declaraţia notarială nr.__.

Mai arată că la decesul numitului __, în anul __, aceeaşi fiică, __, a declarat, din nou, în faţa Notariatului de stat, că renunţă la moştenirea defunctei __ şi la moştenirea defunctului __, potrivit declaraţiilor notariale nr. __ şi nr.___. Totodată, la data de __, s-a dezbătut moştenirea de pe urma defuncţilor __, iar la secţiunea renunţători, notarul public a notat că au renunţat la succesiune pentru ambii defuncţi: __- fiică, aspect ce rezultă din certificatul de moştenitor __. Astfel, a rămas ca unică moştenitoare numita __.

Arată că în anul 1995, Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Tulcea emite titlul de proprietate nr. __, prin care se reconstituie atât numitei __, dar şi numitei ___, dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 6 ha şi 1500mp teren în extravilanul satului __, com. __,  jud. Tulcea. 

În drept, s-au invocat dispoziţiile art.1.120 şi urm. noul cod civil, Decizia ICCJ nr. XI din 05 februarie 2007, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art.13 din Legea 18/1991.

 În susţinerea cererii, reclamantul a depus un set de înscrisuri.

Pârâta __ a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca nefondată. În esenţă, s-a arătat că titlul de proprietate se emite pe numele tuturor moştenitorilor, însă numai în privinţa acelora care au formulat cerere de reconstituire. Dreptul de reconstituire este un „drept” şi nicidecum o „obligaţie” şi tocmai de aceea legiuitorul a instituit obligativitatea exteriorizării manifestării de voinţă a persoanei îndreptăţită la reconstituire, prin depunerea cererii.

La dosarul cauzei au fost ataşate actele care au stat la baza emiterii titlului de proprietate a cărui modificare se solicită.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.__ – pârâta __ a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului arabil din satul Murighiol, judeţul Tulcea,deţinut de tatăl său – __, teren cu care acesta a intrat în C.A.P.  (fila 155).

Totodată, sora pârâtei __, numita __ a depus cererea de reconstituire înregistrată sub nr. __ cu privire la suprafaţa de teren de 6,45 ha deţinută anterior de tatăl său __, precizând că are o soră pe nume __ (fila 152).

Prin HCJ nr.__, s-au admis cererile formulate de numitele __ şi ___, pentru suprafaţa de 6 ha  şi 1500 mp, fiind validate propunerile Comisiei comunale __, consemnate in anexele 2a, 2b, 3, 4, 7, 9a, 10, 11, 12a, 13, 15 si 19, in anexa 3 la poziţia 431 fiind menţionate __ şi __.

În acest context a fost emis titlul de proprietate nr.__, pe numele __ şi __ pentru suprafaţa de 6 ha şi 1500 mp teren situat în satul __, comuna __, judeţul Tulcea. 

 Referitor la declaraţia pârâtei __ autentificată sub nr. __, se constată că prin aceasta pârâta a arătat că înţelege să rămână străină faţă de succesiunea rămasă de pe urma mamei sale, __, iar nu pe urma tatălui său (fila 25).

Cu privire la declaraţiile notariale nr. __ şi nr.__, prin care numita __ a arătat că renunţă la moştenirea defunctei __ şi la moştenirea defunctului __, se constată că acestea sunt emise ulterior formulării cererii pentru reconstituirea dreptului de proprietate, respectiv  cererea înregistrată sub nr.__.

Verificând normele legale aplicabile la momentul emiterii titlului de proprietate se constată că:

Potrivit art.8 alin.3 din Legea nr.18/1991:

Stabilirea dreptului de proprietate se face, la cerere, prin eliberarea unui titlu de proprietate în limita unei suprafeţe minime de 0,5 ha pentru fiecare persoană îndreptăţită, potrivit prezentei legi, şi de maximum 10 ha de familie, în echivalent arabil.

 Potrivit art.10 alin.4 din Legea nr.18/1991:

Cererea de stabilire a dreptului de proprietate se introduce şi se înregistrează la primărie în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

 Potrivit art.12 din HG nr.131/1991:

Potrivit prevederilor legii, stabilirea dreptului de proprietate se face numai la cerere, formulată de  fiecare persoana îndreptăţită.  Când sunt mai mulţi moştenitori, cererea se poate face  şi  în comun,  fiecare dintre ei semnând-o.

În cerere se vor menţiona următoarele date şi elemente: numele şi prenumele solicitantului şi ale părinţilor, calitatea, gradul de rudenie, suprafaţa de teren la care se socoteşte îndreptăţit, precum şi orice alte date necesare pentru stabilirea dreptului de proprietate potrivit legii.

La cerere se vor anexa: acte de proprietate, certificat de moştenitor, hotărâre judecătorească, dacă există, în toate cazurile certificat de naştere, certificat de deces al autorului în cazul moştenitorilor, precum şi orice alte acte din care sa rezulte dreptul de proprietate asupra terenului solicitat.

Totodată, la cerere se va anexa declaraţia prevăzută în art. 9 alin. 2 din lege.

Cererea împreună cu actele menţionate mai sus, se depun la primăria în a cărei raza teritorială este situat terenul, fie personal, fie prin poşta, înăuntrul termenului de 30 de zile prevăzut de lege.

Legiuitorul a reglementat şi situaţia în care există mai mulţi moştenitori, instituind obligativitatea ca fiecare dintre aceştia să semneze cererea de reconstituire.

Din textele normative anterior indicate, rezultă în mod evident că reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, se putea face numai la cerere, de către persoanele îndreptăţite, iar pârâta __ a formulat o astfel de cerere înainte de a formula declaraţia pe proprie răspundere din __, astfel că în mod legal a fost emis titlul de proprietate pe numele ambelor moştenitoare ale defunctului __.

Pe de altă parte, potrivit art. 12 alin.1 şi 2 din Legea fondului funciar nr.18/1991, astfel cum era în vigoare la data emiterii titlului de proprietate,

 „ (1) Calitatea de moştenitor se stabileşte pe baza certificatului de moştenitor sau a hotărârii judecătoreşti definitive ori, în lipsa acestora, prin orice probe din care rezultă acceptarea moştenirii.

 (2) Moştenitorii care nu-şi pot dovedi această calitate, întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil, sunt socotiţi repuşi de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparţinut autorului lor. Ei sunt consideraţi că au acceptat moştenirea prin cererea pe care o fac comisiei.”

Astfel, prin formularea cererii de reconstituire înregistrată sub nr.___, pârâta  __ a acceptat moştenirea lăsată de defunctul tată __, cererea înaintată comisiei constituind un act de acceptare expresă a moştenirii.

Prin urmare, atat __ cat si __ au solicitat, prin cererile nr. __, respectiv nr. __, ca moştenitoare ale defunctului __, stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului cu care tatal lor a intrat in CAP. Totodată, se reţine că in cererea numitei __ se mentioneaza faptul ca aceasta mai are o sora - __, fara a se face insa nicio precizare cu privire  la renunţarea acesteia la moştenirea tatălui său si fara a fi depuse declaraţii de renunţare.

Pentru aceste considerente, se constată ca titlul de proprietate nr. ___ a fost emis in concordanta cu dispoziţiile legale in vigoare la data emiterii acestuia privind procedura reconstituirii dreptului de proprietate, întrucât ambele titulare au depus cerere prin care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, condiţie necesara si suficienta impusa de lege.

În consecinţă, se va respinge ca neîntemeiată cererea prin care reclamantul a solicitat a se dispune nulitatea parţială a titlului de proprietate nr.__, în ceea ce priveşte titularul dreptului de proprietate reconstituit.

Domenii speta