Partaj bunuri comune

PARTAJ BUNURI COMUNE

Admisă în parte şi în principiu acţiunea precizată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mizil la data de 08.05.2015 sub nr……./259/2015, repartizat în mod aleatoriu, reclamanta I.(fosta P.)G. a chemat în judecată pe pârâtul P.D.O., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să constate că reclamanta şi pârâtul au dobândit în timpul căsătoriei cu o cotă de contribuţie de 50% fiecare, următoarele bunuri comune: tv marca Daewoo an 2003, preţ 200 lei, congelator Arctic an 2003, preţ 100 lei, maşina de spălat Whirlpool an 2003, preţ 150 lei, tv plasma (primit cadou de la fini), preţ 1.800 lei, centrală de casă Ariston an 2004, preţ 2400 lei, hotă bucătărie an 2004, preţ 50 lei, geamuri termopan la toata casa, an 2002-2013, preţ 10.000 lei, gresie, faianţă baie şi bucătărie plus manoperă şi materiale, preţ 5.000 lei, 4 uşi de exterior din termopan la casă, preţ 1.000 lei, 6 uşi de interior din lemn, preţ 1.800 lei, parchet în toata casa 2.000 lei, mobilă în cele 2 dormitoare, preţ 1.800 lei, mobilă de bucătărie preţ 1.000 lei, mobilă de sufragerie preţ 1.800 lei, baie renovată, montat baterii, cadă, chiuvetă, preţ 2.000 lei, acoperiş nou la toată casa, preţ 15.000 lei, gardul de la poartă, preţ 5.000 lei, pavelele din curte, preţ 5.000 lei, hidrofor, preţ 300 lei, ladă frigorifică, preţ 1.000 lei, materiale utilizate la renovarea şi izolarea casei pe interior cât şi pe exterior, preţ 5.000 lei, dar de nuntă, utilizat la renovatul casei în cuantum de 9.7000 lei, 9 buc. calorifere montate în casă preţ 1.800 lei, instalaţie de gaze la casa 1.500 lei, jaluzele verticale la geamurile termopan preţ 2.500 lei.

A solicitat să se dispună partajarea bunurilor comune dobândite de părţi în timpul căsătoriei prin atribuirea în natura a bunurilor mobile pârâtului şi obligarea acestuia la plata către reclamantă a unei sulte corespunzătoare cotei de contribuţie a acesteia.

 S-a învederat faptul că toate bunurile comune dobândite de părţi în timpul căsătoriei se află în posesia şi folosinţa pârâtului, respectiv în imobilul din comuna T., sat M. nr…. Jud. Prahova.

Reclamanta a mai solicitat obligarea pârâtului la restituirea către reclamantă a sumei de 6.320 euro (28.440 lei), sumă expediată de această pentru efectuarea diferitelor plăţi privind activităţi şi munci efectuate pentru pârât .

S-a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, prin sentinţa civilă nr. 1102/12.12.2014, pronunţată de Judecătoria Mizil, în dosar nr.1005/259/2014, definitivă şi irevocabilă, a fost desfăcută căsătoria dintre părţi.

A mai arătat că, în timpul căsătoriei cu pârâtul a dobândit  bunurile mobile anterior enumerate, fiecare dintre părţi având o contribuţie de 50 % la dobândirea bunurilor comune.

În drept, s-au invocat disp. art. 669 - 686 Noul Cod Civil şi art. 979 - 995 Noul Cod de Procedură Civilă.

În dovedirea cererii de chemare în judecată, reclamanta a solicitat proba cu  înscrisuri, martori, interogatoriul pârâtului, expertiză bunuri mobile, precum şi orice alte probe a căror necesitate ar rezulta din dezbateri, martorii fiind: S. A., I. C.T., şi F.R.,

Reclamanta a depus la dosar următoarele înscrisuri certificate pentru conformitate:sentinţa civilă nr.1102/12.12.2014, chitanţe şi declaraţii de martori.

În cadrul procedurii prealabile, prin rezoluţia din data de 11.05.2015, completul căruia i-a fost repartizată cauza a dispus emiterea unei comunicări către reclamantă, cu menţiunea ca, în termen de cel mult 10 zile de la primirea înştiinţării, sub sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată, să achite taxa de timbru în cuantum de 3190,2 lei, conform art. 5 alin. 1 lit. f din OUG 80/2013, cu menţiunea că are posibilitatea de a formula cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării.

La data de 21.05.2015, reclamanta a depus la dosarul cauzei chitanţa nr. 3066/21.05.2015, reprezentând plata taxei judiciare de timbru.

Prin rezoluţia din data de 21.05.2015, s-a dispus comunicarea către pârât a cererii de chemare în judecată şi a înscrisurilor ataşate acesteia, cu menţiunea că are obligaţia de a depune întâmpinare în 25 de zile de la comunicare.

La data de 19.06.2015, pârâtul a depus la dosarul cauzei întâmpinare, solicitând admiterea în parte a acţiunii având ca obiect partaj de bunuri comune şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, pârâtul a arătat că reclamanta I.G.a solicitat partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, solicitând instanţei de judecată să constate faptul că aceasta are o contribuţie de 50% în dobândirea bunurilor ce fac obiectul masei partajabile însă  la masa partajabilă a indicat ca fiind bunuri mobile ş şi îmbunătăţirile ce au fost aduse casei în care au locuit pe perioada în care soţii se aflau în ţară.

Referitor la bunurile menţionate de către reclamantă în cuprinsul cererii

introductive, doar o mică parte din ele pot face obiectul prezentei acţiuni

de partaj putând fi considerate bunuri mobile.

În acest sens,  a învederat instanţei de judecată faptul că este de acord cu partajarea următoarelor bunuri mobile: tv plasmă, mobila din cele 2 dormitoare, mobila de bucătărie, mobila de sufragerie, precum şi lada frigorifică în valoare de 1000 lei.

În ceea ce priveşte însă preţuirea făcută de reclamantă referitor la valoarea mobilei de sufragerie, bucătărie şi dormitor, a precizat că nu este de acord valorile menţionate, motivat de faptul că în timp acestea s-au degradat şi nu mai au aceeaşi valoare.

Referitor la tv marca Daewoo an 2003, maşina de spălat Whirlpool an 2003, precum şi hidroforul în valoare de 300 lei, precizează faptul că acestea s-au defectat de mai multă vreme, nemaifiind funcţionale, dată fiind uzura morală a acestora (anul 2003), astfel cum rezultă din chiar cuprinsul cererii de chemare în judecată.

În ceea ce priveşte hidroforul, a precizat faptul că de la momentul instalării lui, acesta a fost schimbat de 3 ori având în vedere durata de funcţionare normală a acestuia iar congelatorul Arctic an 2003 a fost vândut de soţi încă din timpul căsătoriei, iar banii încasaţi în urma vânzării au fost cheltuiţi de soţi pentru alte diverse activităţi.

Referitor la darul de nuntă în cuantum de 9.700 lei, astfel cum este indicat de către reclamantă, învederează faptul că nici acesta nu poate face obiectul masei partajabile, având în vedere faptul că soţii au folosit aceşti bani după nuntă pentru a merge în diferite excursii cu caracter recreativ, banii fiind cheltuiţi de ambii după nuntă.

În ceea ce priveşte celelalte bunuri descrise în cuprinsul cererii de

chemare în judecată, respectiv centrala de casa Ariston an 2004, hota bucătărie an 2004, geamuri termopan an 2002-2003, gresie, faianţa baie şi bucătărie plus manoperă, 4 uşi de exterior termopan, 6 uşi de interior din lemn, parchet în toată casa, baia renovată, mobilier baie, acoperiş nou la toată casa, gardul de la poartă, pavelele din curte, materialele utilizate la renovarea şi izolarea casei pe interior cât şi exterior, 9 buc calorifere, instalaţie gaze la casă, precum şi jaluzelele verticale, consideră ca acestea nu pot face obiectul masei partajabile dintre cei doi soţi, reprezentând doar îmbunătăţiri aduse unui imobil care nu este proprietatea foştilor soţi.

În acest sens, a precizat faptul că imobilul la care au fost aduse îmbunătăţirile se află în proprietatea mamei pârâtului şi a pârâtului, fiind moştenitorii legali ai defunctului P.N., aşa cum rezultă şi din cuprinsul certificatului de moştenitor nr. 292/19.02.1990.

A mai arătat că este adevărat faptul că la momentul achiziţionării lor, în mod individual, toate bunurile enumerate mai sus puteau fi considerate bunuri mobile, susceptibile de a fi evaluate, însă odată cu punerea lor în opera acestea au devenit imobile prin destinaţie, astfel că la acest moment nu se mai poate vorbi ca acestea ar putea fi comod partajabile în vreun fel, de vreme ce ele fac parte integranta dintr-un bun imobil.

A făcut precizarea că bunurile imobile prin destinaţie sunt, prin natura lor, lucruri mobile, însă, dată fiind destinaţia lor, stabilită de proprietar, legea le consideră imobile.

A mai arătat că, potrivit art. 538 alin. (1) C.civ., rămân bunuri imobile materialele separate în mod provizoriu de un imobil, pentru a fi din nou întrebuinţate, atât timp cât sunt păstrate în aceeaşi formă, precum şi părţile integrante ale unui imobil care sunt temporar detaşate de acesta, dacă sunt destinate spre a fi reintegrate, iar alineatul 2 al aceluiaşi articol prevede că materialele aduse pentru a fi întrebuinţate în locul celor vechi devin bunuri imobile din momentul în care au dobândit aceasta destinaţie.

În ceea ce priveşte suma de 6.320 Euro (28.440 lei), sumă ce ar fi fost trimisă de reclamanta pentru diferite plăţi, a învederat instanţei de judecată faptul că, în realitate, acea sumă de bani reprezenta economiile făcute de soţi pe parcursul lunilor de muncă, banii fiind strânşi de amândoi şi trimişi în ţară în principiu de către reclamanta care avea mai mult timp liber .

Aceste sume de bani nu erau destinate efectuării plăţilor privind costul materialelor necesare realizării îmbunătăţirilor aduse imobilului locuinţă sau al manoperelor de lucru, ci erau folosite tot de soţi la momentul la care ajungeau în ţară pentru a-si petrece concediul, închiriind diverse autoturisme pentru a se deplasa în ţară şi în micile vacanţe pe care le petreceau în ţară împreună cu fiica lor.

Pentru toate aceste considerente, a solicitat admiterea în parte a acţiunii, în măsura dovedirii pretenţiilor reclamantei şi pe cale de consecinţă să dispună obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în funcţie de gradul de culpă procesuală.

A solicitat proba cu înscrisuri, proba cu expertiză, proba cu interogatoriul reclamantei, proba testimonială cu 2 martori, precum si orice alt mijloc de probă util şi concludent soluţionării cauzei ce va reieşi din dezbateri.

Prin rezoluţia din data de 22.06.2015, s-a dispus comunicarea către reclamantă a întâmpinării formulate de către pârât, cu menţiunea de a depune răspuns la aceasta în termen de 10 zile de la comunicare.

La data de 02.07.2015, reclamanta a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare.

Pe această cale, reclamanta a solicitat instanţei să dispună admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată şi respingerea întâmpinării pe care o consideră nelegală şi netemeinică, reiterând solicitările din cererea introductivă .

Reclamanta  a subliniat faptul că sumele de bani reprezentând darul de nuntă nu au fost folosite pentru a achita  contravaloarea unor excursii, drumeţii efectuate cu pârâtul, singura mini vacanţă pe care a petrecut-o cu pârâtul au fost însoţiţi de martora pârâtului I.A., de B.E., sora pârâtului, soţul acesteia şi cei 2 copii, plus naşii de căsătorie, fam. F., iar costul acesteia a fost de 2.400 lei pe care i-au plătit împreună.

A arătat că alte vacante nu a petrecut cu acesta, nu au închiriat maşini, au beneficiat de maşini din partea rudelor fără a plăti vreun ban.

A precizat că, referitor la obligarea pârâtului la restituirea sumei de 6.320 euro (28.440 lei), sumă ce a fost trimisă de către pârât pentru diferite plăţi, activităţi şi munci efectuate pentru pârât, această sumă este reală, certă şi exigibilă putând fi dovedită cu înscrisuri.

Prin rezoluţia din data de 06.07.2015, s-a stabilit primul termen de judecată la data de 07.09.2015, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La termenul de judecată din data de 07.09.2015, instanţa, procedând la verificarea competenţei, conform art.131 C.proc.civ., a constatat că este competentă din punct de vedere general, material şi teritorial să soluţioneze prezenta cauză, potrivit art. 107 C.pr.civ., domiciliul pârâtului fiind în raza teritorială a Judecătoriei Mizil, în temeiul art. 255  C.p.c.  rap. la art. 258 şi art. 237 alin. 2 pct.7  C.pr.civ., a încuviinţat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, proba testimonială cu 2 martori şi interogatoriul pârâtului şi pentru pârât proba cu înscrisuri, proba testimonială cu 2 martori şi interogatoriul reclamantei şi a  prorogat discuţia cu privire la necesitatea efectuării expertizei în specialitatea merceologie după administrarea probelor privind compunerea masei partajabile.

La termenul de judecată din data de 21.10.2015, sub prestare de jurământ s-au luat declaraţii martorilor reclamantei, S.A., F.R. şi martorilor pârâtului, D. C. şi I.A., răspunsurile acestora fiind consemnate în scris şi ataşate la dosarul cauzei.

La termenul de judecată din data de 16.12.2015, s-a administrat proba cu interogatoriul reclamantei şi pârâtului, conform art. 354 C.pr.civ., răspunsurile date fiind consemnate în scris şi ataşate la dosarul cauzei.

La termenul de judecată din data de 14.01.2016, instanţa a luat act de faptul că reclamanta şi-a precizat acţiunea introductivă, în sensul că solicită obligarea pârâtului la restituirea unei cote de 50% din suma de 6320 euro (28.440 lei), precizare ce echivalează cu o micşorare a pretenţiilor , pârâtul urmând să fie obligat la plata unei sulte corespunzătoare către reclamantă.

La acelaşi termen de judecată, instanţa a luat act de faptul că pârâtul, prin apărătorul său, nu mai înţelege să insiste în invocarea excepţiei tardivităţii precizării la acţiune.

La termenul de judecată din data de 05.02.2016, apărătorul pârâtului a depus la dosarul cauzei traducerea tuturor înscrisurilor depuse, precum şi precizare la acţiune, privind perioada dobândirii bunurilor, instanţa a acordat cuvântul pentru formularea concluziilor în vederea pronunţării încheierii interlocutorii şi a pus în discuţia părţilor admisibilitatea şi necesitatea efectuării expertizei în specialitatea merceologie.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa a reţinut  următoarea situaţie de fapt:

Potrivit sentinţei civile nr.1102/12.12.2014 pronunţată de Judecătoria Mizil în dosarul nr.1005/259/2014,  părţile au avut calitatea de soţi căsătoria fiind încheiată la data de 24.08.2002 şi înregistrată sub nr.15 în Registrul actelor de stare civilă al Primăriei comunei T., judeţul Prahova, căsătoria fiind desfăcută  din culpa exclusivă a pârâtului P. D.O.

Referitor la dispoziţiile legale în raport de care instanţă va aprecia caracterul de bunuri comune dobândite în timpul căsătoriei, în raport de disp. art.30 şi următoarele din Codul familiei având în vedere momentul încheierii căsătoriei (2002) şi mai ales  momentul dobândirii bunurilor comune (anterior anului 2011 conform menţiunilor părţilor), astfel cum reiese din  disp. art.6 din N.C.civ coroborat cu art.5 alin 2 , art.27, art.33 şi următ. din Legea nr.71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul Civil cu menţiunea că deşi comunitatea de bunuri a încetat la momentul rămânerii definitive a sentinţei de divorţ pronunţate la data de 12.12.2014,  respectiv după intrarea in vigoare a noului Cod civil, părţile nu au probat dobândirea de bunuri comune ulterior intrării in vigoare a noii legi (în acest sens disp.art.43 din Legea nr.  71/2011 ).

În ceea ce priveşte partajul, având în vedere faptul că prezenta cerere de sistarea a proprietăţii in devălmăşie asupra bunurilor dobândite în timpul căsătoriei a fost promovată după intrarea în vigoare a noului Cod civil, devin aplicabile prevederile art.669 şi următoarele din Codul civil conform disp.art.66 alin.2 din Legea nr.71/2011 care se completează cu dispoziţiile art.980 si următoarele din Noul Cod proc.civ, ce reglementează procedura partajului judiciar.

Observând cererea de chemare în judecată coroborat cu menţiunile pârâtului din cuprinsul întâmpinării, mărturisirea acestuia la momentul administrării probei interogatoriului (155-156) precum şi declaraţiile martorilor,  a rezultat faptul că în timpul căsătoriei părţile au dobândit următoarele bunuri mobile, ce au calitatea de bunuri comune conform prevederilor art.30 din Cod familiei, respectiv: tv marca Daewoo an 2003, maşina de spălat Whirlpool an 2003,  tv plasma, centrală de casă Ariston an 2004, hotă bucătărie an 2004, lei, mobilier cameră compus din canapea extensibilă şi o bibliotecă, mobilier cameră compusă din şifonier în două uşi, corp de bibliotecă cu dulap în două uşi şi alte corpuri de mobilă mai mici, mobilă de bucătărie compusă din masă de bucătărie, colţar, mobilier suspendat şi alte dulapuri la sol şi ladă frigorifică.

Referitor la bunul mobil „ladă frigorifică” instanţa a reţinut faptul că pârâtul nu a contestat caracterul de bun comun ci doar a susţinut că şi mama pârâtului a avut un aport financiar la dobândirea acestui bun, ceea ce l-ar fi putut îndreptăţi să solicite o cotă majorată de contribuţie la dobândirea tuturor bunurilor comune (şi nu numai în raport de anumite bunuri comune) dacă probele confirmau această contribuţie majorată în raport de ansamblul bunurilor ce compun comunitatea de bunuri comune .

În ceea ce priveşte congelatorul Artic şi hidroforul, instanţa a reţinut faptul că în speţă nu s-a probat că aceste bun mobile fac parte din masa partajabilă, deşi potrivit dispoziţiilor art.249 Cod proc civ, reclamanta avea obligaţia de a-şi dovedi pretenţiile.

Analizând solicitarea reclamantei în sensul a se constata că următoarele bunuri fac parte din comunitatea de bunuri  a celor doi soţi, respectiv : 4 uşi de exterior din termopan la casă, 6 uşi de interior din lemn, , parchet în toata casa, baie renovată, montat baterii, cadă, chiuvetă, acoperiş nou la toată casa, gardul de la poartă, pavelele din curte, materiale utilizate la renovarea şi izolarea casei pe interior cât şi pe exterior, instanţa nu va reţine caracterul de bunuri comune al acestora pentru următoarele considerente.

Potrivit certificatului de moştenitor nr.292/19.02.1990 (f.51) coroborat cu susţinerile părţilor,  a rezultat faptul că  imobilul –teren şi construcţie, în privinţa căruia au fost efectuate îmbunătăţiri cu ajutorul bunurilor menţionate de reclamantă, nu este un bun comun al celor doi soţi,  fiind proprietatea indiviză a pârâtului (prin efectul moştenirii) şi a unei terţe persoane, respectiv mama pârâtului .

În consecinţă, bunuri precum gresia, geamurile, uşile, pavele, gard etc. reprezintă bunuri imobile prin destinaţie, conform dispoziţiilor art.468-470 V.Cod civ, şi întrucât aceste îmbunătăţiri edificate au avut loc prin încorporarea valorii materialelor într-o construcţie preexistentă, care nu este deţinută în coproprietate de către cei doi soţi, neputând fi înlăturate fără distrugerea bunului imobil principal, soţul neproprietar are un drept de creanţă privind contravaloarea acestor îmbunătăţiri şi amenajări în limita cotei de contribuţie deoarece bunul imobil renovat continuă să rămână proprietatea pârâtului şi a mamei sale.

Numai valoarea acestor îmbunătăţiri aduse în timpul căsătoriei, de către ambii soţi unui imobil, proprietate indiviză a unuia dintre ei şi a altor persoane, constituie bun comun cu menţiunea că dreptul de creanţă al soţului neproprietar cu privire la valoarea îmbunătăţirilor şi amenajărilor poate fi valorificat prin obligarea fostului soţ şi /sau a celeilalte persoane coproprietare, la plata creanţei proporţional cu dreptul de coproprietate asupra imobilului fiind necesară rezolvarea prealabilă sau concomitentă a acţiunii de partajare a bunurilor comune în cadrul căreia se stabileşte cota de contribuţie a fiecărui soţ la dobândirea bunurilor comune. (în acest sens decizia Tribunalului Suprem nr.1797/36.10.1971).

Deşi pârâtul a menţionat în cuprinsul întâmpinării faptul că  bunurile precum  gresia, geamurile, uşile, pavele, gard etc., folosite la executarea lucrărilor de îmbunătăţire sau amenajare a unui imobil ce nu constituie bun comun, sunt bunuri imobile prin destinaţie şi nu pot face obiectul masei partajabile, reclamanta nu şi-a modificat cererea de chemare în judecată în sensul de a fi constatată calitatea de bun comun a sporului de valoare adus imobilului construcţie prin lucrările de renovare/îmbunătăţiri sau amenajări efectuate de către ambii soţi urmând a fi reţinut un drept de creanţă al reclamantei  reprezentând 50% din valoarea îmbunătăţirilor şi amenajărilor cu consecinţa obligării pârâtului la plata creanţei proporţional cu dreptul de coproprietate ala acestuia.

Prin urmare, instanţa, în temeiul art.468-470, art.494 V.Cod proc civ a înlăturat de la masa partajabilă următoarele bunuri: 4 uşi de exterior din termopan la casă, 6 uşi de interior din lemn, , parchet în toata casa, baie renovată, montat baterii, cadă, chiuvetă, acoperiş nou la toată casa, gardul de la poartă, pavelele din curte, materiale utilizate la renovarea şi izolarea casei pe interior cât şi pe exterior.

În ceea ce priveşte hota de bucătărie şi centrala termică ariston, instanţa a reţinut faptul că acestea sunt bunuri mobile, nefiind încorporate în bunul imobil astfel încât să nu existe posibilitatea detaşării lor fără distrugerea bunului imobil principal, astfel că le va reţine la masa partajabilă.

De asemenea, instanţa nu a reţinut la masa partajabilă darul de nuntă în cuantum de 9.700 lei în condiţiile în care ambele părţi au susţinut faptul că această sumă a fost cheltuită de cei doi soţi în timpul căsătoriei (răspunsurile la interogatoriul reclamantei la întrebarea cu nr.5 –f.159- şi cel al pârâtului la întrebarea cu nr.4 –f.155).

Referitor la solicitarea reclamantei de a fi obligat pârâtul la plata a 50% din valoarea sumei de 6320 euro cu menţiunea că această sumă a fost utilizată pentru a plăti „ activităţi si munci efectuate pentru pârât”, instanţa  a reţinut faptul că înscrisurile depuse de către reclamantă sau declaraţiile martorilor nu confirmă destinaţia sumelor de bani expediate de reclamantă, respectiv faptul că acestea ar fi fost folosite pentru a achita contravaloarea unor activităţi /munci prestate în interesul pârâtului , mai ales că reclamanta nu a făcut nicio menţiuni privind tipul de activităţi sau munci.

În consecinţă, instanţa a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată a reclamantei  referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata a 50% din valoarea sumei de 6320 euro.

Referitor la cota de contribuţia a soţilor la dobândirea bunurilor comune, din corelarea prevederilor art.30 alin.1 Cod familiei (potrivit cărora bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soţi, sunt de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soţilor) cu dispoziţiile art.29 din Codul familiei (conform cărora soţii sunt obligaţi să contribuie, în raport cu mijloacele fiecăruia, la cheltuielile căsniciei) a rezultat prezumţia relativă de contribuţie egală a soţilor la dobândirea bunurilor comune care poate fi răsturnată prin orice mijloace de probă.

La stabilirea întinderii cotelor care le revin părţilor, s-a ţinut seama de contribuţia efectivă a fiecăruia dintre soţi la dobândirea bunurilor supuse partajului cu menţiunea că participarea codevălmaşilor se raportează la totalitatea bunurilor supuse împărţelii, iar nu la categorii de bunuri sau cu atât mai puţin la bunuri individual determinate, precum si la întreaga durata a căsătoriei.

Întrucât în speţă pârâtul nu a contestat prezumţia de contribuţie egală,  instanţa a constatat că părţile au dobândit, în timpul căsătoriei, cu o contribuţie de 50% fiecare bunurile comune menţionate anterior, respectiv: tv marca Daewoo an 2003, maşina de spălat Whirlpool an 2003,  tv plasma, centrală de casă Ariston an 2004, hotă bucătărie an 2004, lei, mobilier cameră compus din canapea extensibilă şi o bibliotecă, mobilier cameră compusă din şifonier în două uşi, corp de bibliotecă cu dulap în două uşi şi alte corpuri de mobilă mai mici, mobilă de bucătărie compusă din masă de bucătărie, colţar, mobilier suspendat şi alte dulapuri la sol şi ladă frigorifică.

În consecinţă, în baza art.985 C.pr.civ. a admis în parte şi în principiu, acţiunea formulată de reclamantă şi a constatat calitatea de foşti soţi a părţilor, componenţa masei de partaj şi cotele ce revin părţilor conform celor menţionate anterior, urmând ca în temeiul art.6736 c.pr.civ. să fie desemnaţi expert specialitatea merceologie pentru identificarea şi evaluarea bunurilor mobile şi pentru întocmirea propunerilor de lotizare, în raport de cotele părţilor şi voinţa acestora.

Domenii speta

Spete similare