Furt calificat

Hotărâre 1905 din 21.12.2015


Asupra procesului penal de faţă, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 00 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău,  au fost trimişi în judecată în stare de libertate inculpatul x pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin.1-229 alin.1 lit.b,d, alin.2 lit.b Noul Cod penal cu aplicarea art. 113 alin.2 Noul Cod penal, inculpatul y pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin.1-229 alin.1 lit.b,d, alin.2 lit.b Noul Cod penal cu aplicarea art. 113 alin.3 Noul Cod penal, inculpatul z pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin.1-229 alin.1 lit.b,d, alin.2 lit.b Noul Cod penal cu aplicarea art. 113 alin.2 Noul Cod penal, inculpatul w pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin.1-229 alin.1 lit.b,d, alin.2 lit.b Noul Cod penal cu aplicarea art. 113 alin.2 Noul Cod penal, faptă constând în aceea că în noaptea de 06/07.04.2012 inculpaţii xyzw pătruns fără drept în curtea persoanei vătămate T, după care au sustras mai multe bunuri dintr-o magazie situată în spatele casei în care au pătruns prin efracţie.

Prin încheierea din data de 16.07.2015 a judecătorului de cameră preliminară, în temeiul art. 346 alin. (2) C.P.P., s-a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii.

La termenul de judecată din data de 15.12.2015, avându-se în vedere că pe parcursul desfăşurării procedurii de cameră preliminară nu au fost invocate excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor, că în cursul judecăţii nu au fost contestate probele şi nici nu s-a propus administrarea unor noi probe şi inculpaţii au recunoscut săvârşirea infracţiunii pentru care au fost trimişi în judecată, instanţa a făcut aplicarea art.374 alin.7 C.p.p.

Examinând ansamblul materialului probator administrat în cauză, în ambele faze ale procesului penal, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

În noaptea de 06/07.04.2012, în jurul orelor 24,00, inculpaţii xyzw au plecat de la barul S din zona U, şi ajungând  pe str. I. au luat hotărârea să fure fier vechi din curtea persoanei vătămate T. În acest scop, inculpatul x a sărit gardul în curtea locuinţei persoanei vătămate, după care a deschis poarta pentru a permite celorlalţi inculpaţi accesul în curte.

 Inculpaţii xyzw s-au deplasat în spatele casei unde se găsea o magazie, au rupt uşa de acces al acesteia şi au sustras din interior mai multe bunuri aparţinând persoanei vătămate T, anume două ciocane rotopercutoare, patru polizoare unghiulare, patru flexuri, o bormaşină, două redresoare auto, un aparat de sudură, un fierăstrău circular şi două fierăstraie pendulare, un magnetofon, un cleşte, un patent, un prelungitor, două rucsacuri şi o geantă.

Inculpaţii, în scopul transportării acestor bunuri, au sustras şi folosit o roabă din curtea persoanei vătămate T, roabă care ulterior a fost găsită în posesia martorei M, mama inculpatului x. Aparatul de sudură şi cablurile electrice sustrase au fost topite şi valorificate de inculpaţii x,y,z la un centru de colectare a fierului vechi contra sumei de 225 lei pe care inculpaţii i-au împărţit în mod egal, iar o parte din bunuri au fost înstrăinate de inculpatul w şi mama acestuia, suspecta R.C., numitului M.M., în schimbul sumei de 150 lei.

 Efectuându-se percheziţii domiciliare, au fost identificate o parte din bunurile sustrase, acestea fiind ridicate de organele de cercetare penală de la numitul M.M. şi fiind apoi restituite persoanei vătămate P.I, aşa cum rezultă din procesul verbal de predare bunuri. A fost restituită persoanei vătămate T şi roaba folosită de inculpaţi la transportarea bunurilor.

În cursul urmăririi penale, au fost expertizaţi inculpaţii x,y,z, stabilindu-se că aceştia au capacitate psihică de apreciere critică asupra faptei de care sunt învinuiţi şi faţă de care discernământul este păstrat. În cursul judecăţii, s-au întocmit pentru fiecare inculpat referate de evaluare de către Serviciul de probaţiune Bacău.

Faptele reţinute în sarcina inculpaţilor sunt dovedite cu următoarele mijloace de probă:

-proces-verbal de consemnare a plângerii orale (f. 8);

-proces-verbal de cercetare la faţa locului şi planşa foto (f. 9-15);

-declaraţii persoană vătămată P.I (f. 16-18):

-declaraţii persoană vătămată T (f.19-20);

-dovadă de ridicare a roabei de la numita M. (f. 21);

-dovadă de predare a roabei către persoana vătămată T (f. 22);

-proces-verbal de predare bunuri către persoana vătămată P.I  (f. 23);

-declaraţie martor M (f. 26);

-procese-verbale de efectuare a percheziţiei domiciliare şi planşele foto (f. 27-42);

-procese-verbale de reconstituire şi planşele foto (f. 43-56);

-proces-verbal de recunoaştere după fotografie şi planşa foto (f. 57-60);

-declaraţii martori F.F., D. şi U. B. (f. 61-63);

-declaraţii inculpaţi x (f. 64-66, 133-134), Y (f. 68-70, 117-118), Z (f. 72-74, 141-142) şi W (f. 77-78, 149-150);

-declaraţie suspectă R.C. (f. 81-82);

-declaraţie martor M.M. (f. 85);

-expertize medico-legale psihiatrice a inculpaţilor X,Y,Z (f. 92-98);

-fişe de cazier judiciar (f. 104-108);

În drept,  fapta inculpatului minor W care, în noaptea de 06/07.04.2012, împreună cu inculpaţii X, Y şi Z au pătruns fără drept în curtea persoanei vătămate T după care au sustras mai multe bunuri dintr-o magazie anexă unde au pătruns prin efracţie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 228 alin.1-art. 229 alin.1 lit.b,d, alin.2 lit.b C.pen. cu aplicarea art. 113 alin.2 C.pen.

Fapta inculpatului X care, în noaptea de 06/07.04.2012, împreună cu inculpaţii Y,Z,W au pătruns fără drept în curtea persoanei vătămate T, după care au sustras mai multe bunuri dintr-o magazie anexă unde au pătruns prin efracţie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 228 alin.1-art. 229 alin.1 lit.b,d, alin.2 lit.b C.pen. cu aplicarea art. 113 alin.3 C.pen.

Fapta inculpatului Y care, în noaptea de 06/07.04.2012, împreună cu inculpaţii X,Z,W au  pătruns fără drept în curtea persoanei vătămate T, după care au sustras mai multe bunuri dintr-o magazie anexă unde au pătruns prin efracţie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 228 alin.1-art. 229 alin.1 lit.b,d, alin.2 lit.b C.pen. cu aplicarea art. 113 alin.2 C.pen.

 Fapta inculpatului Z care, în noaptea de 06/07.04.2012, împreună cu inculpaţii X,Y,W au pătruns fără drept în curtea persoanei vătămate T, după care au sustras mai multe bunuri dintr-o magazie anexă unde au pătruns prin efracţie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 228 alin.1-art. 229 alin.1 lit.b,d, alin.2 lit.b C.pen. cu aplicarea art. 113 alin.2 C.pen.

Din perspectiva laturii obiective, inculpaţii au scos bunuri din patrimoniile persoanelor vătămate P.I. şi T, pe care şi le-au apropriat fără drept, furtul fiind comis prin efracţie, în timpul nopţii, prin violare de domiciliu.

Din perspectiva laturii subiective, inculpaţii au săvârşit faptele cu intenţie directă, premeditând comiterea infracţiunilor, întrucât au voit realizarea acţiunilor de sustragere a bunurilor, realizând caracterul lor injust. Aceştia şi-au conceput acţiunile şi le-au realizat în vederea obţinerii unor asemenea rezultate.

Făcându-se dovada existenţei faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor X,Y,Z,W, dar şi faptul că acestea sunt imputabile inculpaţilor, şi nefiind incidentă vreo cauză de justificativă ori de neimputabilitate în prezenta speţă,  inculpaţi şi că acestea constituie infracţiuni,  instanţa va dispune aplicarea de măsuri educative faţă de fiecare inculpat.

La individualizarea măsurilor educative ce urmează a fi aplicate inculpaţilor minori, instanţa va avea în vedere, potrivit art. 115 alin. (2) C. pen., criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

În concret, având în vedere şi concluziile referatelor de evaluare a inculpaţilor minori,  întocmite de Serviciul de Probaţiune Bacău,  instanţa reţine că  inculpaţii X,Y,Z,W au comis prezenta faptă de furt calificat de un grad ridicat de pericol social prin efracţie, în timpul nopţii şi prin violare de domiciliu, dovedind, în pofida vârstei lor fragede şi a lipsei de experienţă socială, că pot manifesta un comportament antisocial periculos.

Pentru aceste motive, în baza art.114 alin.1 Cpen. va aplica inculpatului W măsura educativă a consemnării la sfârşit de săptămână, prevăzută la art.119 C.pen., constând în obligaţia de a nu părăsi locuinţa în zilele de sâmbătă şi duminică pe o durată de 12 săptămâni, sub supravegherea Serviciului de Probaţiune Bacău, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 228 alin.1-229 alin.1 lit.b,d, alin.2 lit.b Cod penal cu aplicarea art. 113 alin.2 Cod penal şi art.5 Cod penal.

Se va atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.123 C.pen. în sensul că, dacă nu respectă, cu rea-credinţă, condiţiile de executare a măsurii educative sau obligaţiile impuse ori săvârşeşte o nouă infracţiune se poate prelungi durata acesteia sau se poate înlocui cu o măsura educativă neprivativă mai severă.

În baza art.114 alin.2 lit. b Cpen. va aplica inculpatului minor X mǎsura educativǎ privativǎ de libertate a internǎrii într-un centru educativ, prevăzută de art.124 C.Pen.,  pentru o perioadǎ de 1 an, pentru sǎvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin.1-229 alin.1 lit.b,d, alin.2 lit.b Cod penal cu aplicarea art. 113 alin.3 Cod penal şi art.5 Cod penal.

Analizând fişa de cazier judiciar a inculpatului, instanţa constatǎ cǎ infracţiunea dedusă judecǎţii în prezenta cauzǎ este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 11---/---2013 pronunţată de Judecătoria Bacău, definitivă prin Decizia penală nr. 3---/---2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău şi prin Sentinţa penală nr. 1----/---2013 pronunţată de Judecătoria Bacău, definitivă prin nerecurare la data de 17.09.2013.

În temeiul art. 22, alin. 2 şi 4 cu referire la art. 15, alin. 2 din Legea nr. 187/2012, se va  anula suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 11----/---.2013 pronunţată de Judecătoria Bacău, definitivă prin Decizia penală nr. 3--/---2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău şi se va înlocui această pedeapsă cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o durată de 1 an şi 6 luni.

În temeiul art. 22, alin. 2 şi 4 cu referire la art. 15, alin. 2 din Legea nr. 187/2012 se va  anula suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1--/---2013 pronunţată de Judecătoria Bacău, definitivă prin neapelare la data de 17.09.2013 şi se va înlocui această pedeapsă cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o durată de 1 an.

În baza art. 129, alin. 1 C. pen. se va lua faţă de inculpatul MANOLI BOGDAN IONUŢ măsura educativă unică a internării într-un centru educativ pe o durată de 1 an şi 6 luni pentru toate faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 1---/----2013 pronunţată de Judecătoria Bacău, definitivă prin Decizia penală nr. 3--/---2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău şi prin Sentinţa penală nr. 1--/----2013 pronunţată de Judecătoria Bacău, definitivă prin nerecurare la data de 17.09.2013, precum şi pentru prezenta infracţiune de furt calificat.

Se va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.124, alin.3 C.pen., în sensul că, dacă săvârşeşte o nouă infracţiune în perioada internării, se poate prelungi durata acesteia sau se poate înlocui cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie.

Se va dispune desfiinţarea formelor de executare emise în baza Sentinţei penale nr. 1---/---2013 pronunţată de Judecătoria Bacău, definitivă prin Decizia penală nr. 3--/---2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău şi a Sentinţei penale nr. 1---/---2013 pronunţată de Judecătoria Bacău, definitivă prin nerecurare la data de 17.09.2013 şi emiterea unor noi forme de executare conform dispoziţiilor din prezenta.

În baza art.114 alin.1 Cpen. va aplica inculpatului minor W măsura educativă a consemnării la sfârşit de săptămână, prevăzută la art.119 C.pen., constând în obligaţia de a nu părăsi locuinţa în zilele de sâmbătă şi duminică pe o durată de 12 săptămâni, sub supravegherea Serviciului de Probaţiune Bacău, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 228 alin.1-229 alin.1 lit.b,d, alin.2 lit.b Cod penal cu aplicarea art. 113 alin.2 Cod penal şi art.5 Cod penal.

Se va atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.123 C.pen. în sensul că, dacă nu respectă, cu rea-credinţă, condiţiile de executare a măsurii educative sau obligaţiile impuse ori săvârşeşte o nouă infracţiune se poate prelungi durata acesteia sau se poate înlocui cu o măsura educativă neprivativă mai severă.

În baza art.125 alin. 3 C.pen. se va prelungi faţă de inculpatul  Y măsura educativă a internării  într-un centru de detenţie în cuantum de 2 ani, astfel cum a fost dispusă prin Sentinţa penală nr. 6---/2015 a Judecătoriei Bacău, definitivă la data de 19.05.2015, la 3 ani pentru comiterea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 228 alin.1-229 alin.1 lit.b,d, alin.2 lit.b Cod penal cu aplicarea art. 113 alin.2 Cod penal şi art.5 Cod penal, Y, având de executat în final măsura educativă unică a internării într-un centru de detenţie, prevăzută de art. 125 C.pen., pe o durată de 3 (trei) ani.

În baza art. 125 alin.3 teza finală C.pen. şi  art. 127 C.pen. cu referire la art.72 alin.1 C.pen. se va scădea din măsura internării într-un centru de detenţie pe o durată de 3 ani, perioada deja executată prin reţinerea de 24 de ore din data de 18.02.2014, precum şi începând cu data de 04.02.2015 la zi.

Se va dispune anularea formelor de executare emise în baza Sentinţei penale nr. 6--/2015 a Judecătoriei Bacău, definitivă la data de 19.05.2015, precum şi emiterea de noi forme de executare conform prezentei hotărâri.

Se va menţine confiscarea specială, astfel cum s-a dispus prin Sentinţa penală nr. 6--/2015 a Judecătoriei Bacău, definitivă la data de 19.05.2015.

În latura civilă a cauzei, în baza art.25 C.p.p. şi art.397 al.1 C.p.p., art.1357 C.civ., art.1381 C.civ, art.1382 C.civ. se va lua act că persoanele vătămate P.I. şi T nu s-au constituit părţi civile în procesul penal, prejudiciul produs fiind acoperit parţial.

În baza art. 112 alin.1 lit.e, alin.5 C .pen. se va confisca de la fiecare dintre inculpaţii X,Y,Z suma de câte 75 lei, precum şi de la inculpatul minor W suma de 150 lei, bani obţinuţi din valorificarea bunurilor sustrase şi care nu au servit la despăgubirea persoanelor vătămate.

Se va dispune plata apărătorilor din oficiu din fondurile M.J.

În baza art.274 al.2 C.p.p., va obliga pe fiecare dintre inculpaţii minori  X,Y,Z,W la plata sumei de câte 800 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.