Litigii cu profesioniştii. Drept procesual civil. Criticarea, pe calea recursului, a modului de apreciere a probelor de instanţa de apel. Solicitarea de complinire a omisiunii de acordare a cheltuielilor de judecată pe calea recursului. Inadmisibilitatea

Litigii cu profesioniştii. Drept procesual civil.

Criticarea, pe calea recursului, a modului de apreciere a probelor de instanţa de apel. Solicitarea de complinire a omisiunii de acordare a cheltuielilor de judecată pe calea recursului. Inadmisibilitatea acestora

Aspectele invocate de recurentul-reclamant referitoare la modalitatea în care instanţa de apel a apreciat probatoriul nu se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art. 304 Cpc şi nu pot constitui temeiuri de nelegalitate a deciziei recurate.

Tribunalul, deşi a admis apelul şi, modificând sentinţa apelată, a soluţionat cauza pe fond, a omis să se pronunţe şi asupra acestei cereri. În opinia Curţii, o astfel de omisiune se preta a fi complinită pe calea cererii de completare a dispozitivului, iar nu pe calea recursului, faţă de prevederile art. 2812a C.proc.civ.

Pârâta a formulat o astfel de cerere, care a fost respinsă ca neîntemeiată prin decizia civilă nr…. În acest context, calea procesuală de urmat era recursul împotriva acestei decizii, iar nu împotriva deciziei iniţiale. Prin intermediul recursului formulat împotriva acestei decizii, nu pot fi valorificate criticile recurentei-pârâte privind omisiunea instanţei de apel de acordare a cheltuielilor de judecată aferente judecăţii în primă instanţă.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 11 din 14.01.2016)

I. Hotărârea primei instanţe:

Prin sentinţa civilă nr. 5137/21.05.2013 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în dosarul nr.15007/303/2012, a fost admisă cererea precizată formulată de reclamantul SA în contradictoriu cu pârâta SC C E A R SA, fiind obligată pârâta să plătească suma de 111.330,00 lei reclamantului, reprezentând despăgubiri, precum şi suma de 4.587,60 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut în esenţă că reclamantul era utilizatorul autovehiculului marca Nissan Patfmder nr. B-04-…, proprietatea C E L IFN, aşa cum rezultă din certificatul de înmatriculare de la fila 10. Totodată, reclamantul asigurase autovehiculul la pârâtă, C E A R SA, aşa cum rezultă din poliţa aflată la filele 21-27. La data de 6 ianuarie 2012, autovehiculul a luat foc în două rânduri, pentru stingerea incendiului fiind necesară intervenţia pompierilor, cu această ocazie întocmindu-se şi procesul-verbal de intervenţie, fila 9.

În urma daunei totale suferite ca urmare a incendiului reclamantul a solicitat plata de către pârâtă a indemnizaţiei de asigurare, dar aceasta a refuzat, fila 8, motivând că la producerea incendiului au fost prezenţi acceleratori de ardere, adică reclamantul ar fi stropit cu o substanţă inflamabilă compartimentul motor al autovehiculului şi i-ar fi dat foc, pentru a încasa indemnizaţia de asigurare.

S-a reţinut că din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de Conf. univ. dr. ing. P.A. rezultă că primul incendiu a fost determinat de  posibile neconformităţi tehnice la reperele aflate în zona adiacentă acumulatorului electric, la nivelul platoului de relee şi a cutiei de siguranţă. În ceea ce priveşte al doilea incendiu, s-a stabilit că s-a produs în partea dreaptă faţă a autoturismului, în compartimentul motor, în zona de amplasare a elementelor electrice care prezentau neconformităţi tehnice, urmare a avarierii în incendiul iniţial, factorul favorizant pentru iniţierea celui de-al doilea incendiu fiind activarea de către reclamant a funcţiilor sistemului electric.

S-a apreciat că din cele arătate se infirmă apărarea iniţială a pârâtei, în sensul că nu doreşte si plătească indemnizaţia de asigurare, deoarece reclamantul a stropit cu combustibil motorul şi a dat foc singur la maşină.

Instanţa a respins a doua apărare a pârâtei, în sensul că vinovat de producerea celui de-al doilea accident ar fi reclamantul, care a încercat să pornească maşina, după primul incendiu, deoarece această acţiune a reclamantului nu îi poate fi imputată şi oricum a acţionat din culpă, fapt acoperit de poliţa de asigurare.

II. Hotărârea instanţei de apel:

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta SC C E A R SA, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei atacate în sensul înlăturării obligaţiei de plată reţinute în sarcina sa, respingerea cererii de chemare în judecată şi obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1228A din 10.12.2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă, în dosarul nr. 15007/303/2012 a fost admis apelul formulat de apelanta-pârâtă SC C E A R SA, a fost modificată sentinţa apelantă în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată şi al obligării intimatului la plata către apelantă a sumei de 6.137,32 lei cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut în esenţă că din analiza probelor administrate rezultă că în data de 06.01.2012 s-a petrecut un incident referitor la autoturismul Nissan Patchfinder B-04-…, asigurat la societatea apelantă-pârâtă.

S-a reţinut caracterul parţial contradictoriu al declaraţiilor date de intimatul-reclamant şi, consecutiv, nesinceritatea acestora.

Cu privire la modul de producere a daunei, s-au reţinut cele rezultate din raportul de expertiză tehnică auto efectuat la solicitarea asigurătorului, conform căruia incendiul produs a avut o cu totul altă cauză faţă de cea declarată.

În raportul de expertiză tehnică administrat în cauză expertul reţine că nu se pot stabili cu grad de certitudine circumstanţele genezei primului incendiu, dar se apreciază ca posibil element generator al frontului de flacără producerea unui scurt circuit la instalaţia electrică amplasată în partea dreaptă a compartimentului motor. Referitor la cel de-al doilea incendiu se apreciază că iniţierea frontului de flacără la nivelul autovehiculului s-a putut produce în partea dreaptă faţă, în compartimentul motor în zona de amplasare a elementelor electrice care prezentau neconformităţi tehnice urmare a avarierii incendiului iniţial.

Expertul a concluzionat că nu se poate stabili cu exactitate geneza incendiului, în condiţiile în care gradul de avariere după incendiu a compartimentului motor a fost semnificativ; singurul element cu grad de certitudine care se poate stabili este zona de unde a pornit incendiul.

Expertiza administrată în cauză nu reţine dovezi privind existenţa unui accelerant de ardere, contrazicând raportul de expertiză extrajudiciară.

Cu privire la cel de-al doilea incendiu expertiza concluzionează însă, că „factorul favorizant pentru iniţierea celui de-al doilea incendiu a fost activarea de către conducătorul auto a funcţiilor sistemului electric (iluminarea habitaclului), prin utilizarea cheii în contact şi selectarea poziţiilor active ale comutatorului, în condiţiile în care chiar conducătorul auto stinsese anterior incendiul iniţial produs la elementele din sistemul electric al autovehiculului”.

Din concluziile referatului cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale s-a reţinut distrugerea prin incendiere a autoturismului, produsă ca urmare a unui scurt circuit  fără intervenţia vreunei persoane.

S-a mai reţinut împrejurarea că referatul întocmit de organele de cercetare penală se întemeiază pe relaţiile furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dealu Spirii” al Municipiului Bucureşti, care stabileşte cauza probabilă a evenimentului ca fiind: sursa probabilă de aprindere – scurt circuit, mijlocul probabil care a produs aprinderea – cutie de conexiuni, primul material care a ars – izolaţie (material plastic), împrejurare determinantă – tablou de distribuţie cu defecţiuni.

Instanţa de apel a considerat aplicabile prevederile art. IV din Condiţiile generale privind asigurarea de avarii şi furt a autovehiculelor, conform cărora asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru pagubele produse prin acţiunea curentului electric asupra oricăror componente ale instalaţiei electrice, respectiv partea din pagubă care s-a mărit ca urmare a neluării măsurilor pentru limitarea acesteia; asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru cazurile în care persoana cuprinsă în asigurare a favorizat producerea riscurilor asigurate sau a diminuat posibilitatea de reducere a urmărilor acesteia.

Totodată, la art. X se prevede obligaţia asiguratului de a lua măsuri pentru limitarea pagubelor, în cazul producerii riscului asigurat; în cazul nerespectării acestei obligaţii asigurătorul având dreptul de a refuza plata despăgubirii.

Din probele administrate rezultă aşadar că a avut loc un prim incendiu, generat cel mai probabil de un scurt circuit la compartimentul electric, eveniment neacoperit de poliţa de asigurare, acesta încadrându-se la art. IV Excluderi lit.d, fiind vorba de pagube produse prin acţiunea curentului electric asupra componentelor instalaţiei electrice.

Cel de-al doilea incendiu, care a generat avarierea totală a autoturismului se încadrează de asemenea la capitolul Excluderi lit.i şi x, fiind cauzat de acţiunea reclamantului care, în condiţiile unor avarii evidente la componente electrică a autoturismului (a stins focul produs în zona motorului, pe partea cu bateria) a revenit la autoturism, a introdus cheia în contact şi a pornit motorul, cauzând astfel cel de-al doilea incendiu. S-a reţinut că, în contextul în care dispoziţiile contractuale îi impuneau să ia toate măsurile necesare pentru limitarea pagubei, intimatul reclamant nu numai că nu a procedat astfel, dar a acţionat favorizând producerea celui de-al doilea incendiu.

Faţă de cele reţinute mai sus, în raport de dispoziţiile contractuale care reprezintă legea părţilor conform dispoziţiilor art.969 Cod civil, tribunalul a apreciat că nu se poate declanşa răspunderea contractuală, prin voinţa părţilor stabilindu-se că situaţia creată este exclusă de la declanşarea răspunderii contractuale.

S-a constatat că criticile apelantei referitoare la cuantumul despăgubirii acordate nu se mai justifică a fi analizate, raportat la împrejurarea că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii contractuale.

În temeiul dispoziţiilor art.274 Cod procedură civilă, tribunalul a obligat intimatul la plata către apelantă a sumei de 6.137,32 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar, onorariu de avocat, conform facturii şi chitanţelor depuse la dosar.

III. Recursurile declarate:

Împotriva acestei decizii au formulat recurs ambele părţi.

1. Prin recursul formulat, recurenta-pârâtă SC C E A R SA a solicitat modificarea deciziei civile nr. 1228/A/10.12.2014 in sensul acordării cheltuielilor de judecata prilejuite cu ocazia soluţionării prezentei cauze de către Tribunalul Bucureşti, respectiv onorariu de expert in cuantum de 1000 lei, achitat prin OP nr. 806; acordării cheltuielilor de judecata prilejuite cu ocazia soluţionării prezentei cauze de către Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, respectiv onorariu de avocat in cuantum de 8427,04 lei şi onorariu de expert in cuantum de 500 lei.

În motivare, recurenta-pârâtă a învederat în esenţă că instanţa de apel nu a acordat cheltuielile de judecata solicitate, respectiv cheltuielile de judecata ocazionate de judecata in prima instanţa a cauzei, incalcandu-se astfel dispoziţiile art. 274 alin.1 C.proc.civ. De asemenea, instanţa nu a acordat in integralitate cheltuielile de judecata efectuate de către pârâtă in faza apelului, respectiv onorariul de expert in cuantum de l .000 lei, deşi toate aceste cheltuieli au fost solicitate.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 299 si următoarele C.p.c., art. 304 pct 9 din C.p.c., art. 274 Cod procedura civila.

În probaţiune, a solicitat proba cu înscrisuri.

2. Prin recursul formulat, recurentul-reclamant S.A. a solicitat modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii apelului ca nefondat şi al obligării intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, recurentul-reclamant arată în esenţă că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C.proc.Civ.

Apreciază că, reţinând o pretinsă nesinceritate a reclamantului, Tribunalul Bucureşti a încălcat dispoziţiile art. 129 al. 5 din C.proc.Civ., având în vedere că aspectele declarate în cadrul înscrisurilor completate la sediul asigurătorului sunt aceleaşi cu cele declarate în faţa organelor de Poliţie.

Mai invocă recurentul greşita aplicare a disp. art. 969, 970, 977 şi următoarele din Codul Civil, referitor la concluzia Tribunalului privind excluderea de la despăgubire a oricăror componente ale instalaţiei electrice conform Cap. IV lit. d din contractul CASCO, respectiv nelegala interpretare a dispoziţiilor contractuale. Consideră că Tribunalul nu a reţinut nici dispoziţiile Legii 193/2000 privind interpretarea clauzelor contractuale în favoarea consumatorului.

Arată că a fost obligat de către SC C E L IFN SA să asigure autoturismul marca Nissan Pathfinder la SC C E A SA, încheind astfel un contract ale cărui clauze nu a avut posibilitatea de a le negocia, contract încheiat pentru o perioadă de trei ani, respectiv 2009-2012.

Deşi a arătat că obiectul cauzei îl constituie acordarea despăgubirii pentru întregul autoturism, şi nu pentru componente ale instalaţiei electrice, Tribunalul, în mod nelegal faţă de disp. art. 969, 970, a admis critica apelantei. Arată că a solicitat acordarea despăgubirii din cauza faptului că asupra întregului autoturism a intervenit focul, mistuindu-1 în totalitate, împrejurarea că incendiul a fost cauzat de acţiunea curentului electric nu este de natură a atrage incidenţa şi aplicarea respectivelor dispoziţii contractuale. Aceasta pentru că dispoziţiile contractuale evocate exclud de la despăgubire componente ale instalaţiei electrice precum becuri, siguranţe, relee, deteriorate de acţiunea curentului. Arată că acesta este sensul pe care l-a înţeles din dispoziţia contractuală atunci când a încheiat poliţa CASCO. În cauză nu se poate pune identitate între ipoteza contractuală a literei d a cap. IV şi situaţia de fapt, respectiv avarierea întregului autoturism din cauza incendiului.

Mai arată că în cadrul dispoziţiilor Cap. III Riscuri Asigurate - C E acordă despăgubiri - lit. A - Avarii, lit. b - incendiu, explozie (inclusiv explozia rezervorului de carburant), etc. Astfel, însuşi contractul prevede ipoteza despăgubirii în cazul incendiului, acelaşi contract nefăcând diferenţa între incendiu cauzat de acţiunea curentului electric sau orice altă cauză a sa.

A treia critică vizează greşita aplicare a art. 969 Cod Civil faţă de împrejurarea că nu poate fi declanşată răspunderea contractuală, reclamantul având obligaţia de a lua măsuri pentru limitarea pagubelor în cazul producerii riscului asigurat.

Arată că nu a prevăzut că faptul de a băga cheia în contact, fără a porni motorul, poate fi o chestiune aptă de a putea incendia întreaga maşină, gândindu-se că acest lucru ar putea fi posibil doar dacă se ating temperaturile ridicate din comportamentul motor din timpul funcţionării acestuia.

Solicită a se reţine poziţia expertului desemnat de către Judecătoria Sectorului 6 care contrazice expertiza efectuată la cererea Credit Europe în cadrul procedurii de despăgubire, arătând că nu există potenţiatori de incendiere, excluzând ipoteza potrivit căreia reclamantul ar fi dat foc la maşină, confirmând, asemeni raportului ISU - Pompieri - că incendiul a apărut din cauza unui scurt circuit.

Apreciază că a favoriza, în sensul literei x a pct. IV - Excluderi, presupune o acţiune intenţionată a reclamantului de a produce riscul asigurat. De asemenea, reţinerea prevederilor literei i a aceluiaşi punct, presupune, ca şi în cazul criticii anterioare o aplicare greşită a legii.

În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 cu raportare la textele legale invocate.

În probaţiune, a solicitat proba cu înscrisuri.

IV. Apărările formulate:

Recurenta-pârâtă SC C E A R SA a depus întâmpinare la recursul formulat de recurentul-reclamant, solicitând respingerea acestuia ca neîntemeiat şi obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, recurenta-pârâtă a arătat în esenţă că instanţa de apel a soluţionat litigiul cu respectarea tuturor principiilor procesului civil, inclusiv principiul rolului activ si principul aflării adevărului.

Instanţa a stabilit caracterul nesincer al declaraţiilor recurentului, comparând declaraţia data de către acesta in fata asigurătorului cu declaraţia data in fata organelor de urmărire penala.

In ceea ce priveşte critica recurentului referitoare la greşita aplicare a disp. art. 969, 970, 977 si următoarele din Codul Civil, respectiv nelegala interpretare a dispoziţiilor contractuale, arată că recurentul invoca imposibilitatea negocierii clauzelor contractuale direct in recurs.

Referitor la apărările formulate de către pârâtă, arată ca acestea au fost invocate inca din cursul judecaţii in fata primei instanţe, iar prin apelul formulat a criticat soluţia instanţei de neluare in seama a acestora.

In plus, potrivit art. 292 C.proc.civ., părţile se pot folosi inaintea instanţei de apel de toate motivele, mijloacele de apărare si dovezile invocate la prima instanţa sau arătate in motivarea apelului ori in întâmpinare.

In ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia nu sunt incidente prevederile Cap. IV lit. d) deoarece recurentul a solicitat despăgubiri pentru avarierea intregului autoturism din cauza incendiului, aceasta este de asemenea neîntemeiata, considerentele instanţei de apel fiind in conformitate cu o serie de clauze contractuale a cărei incidenţa a fost in mod corect constatata si motivata.

Având in vedere concluziile raportului de expertiză, coroborate cu prevederile contractuale, in mod corect instanţa de apel a reţinut ca asigurătorul este exonerat de răspundere, fiind vorba despre "pagube produse prin acţiunea curentului electric asupra oricăror componente ale instalaţiei electrice", potrivit lit. d) a Cap. IV denumit "Excluderi."

In ceea ce priveşte critica recurentului referitoare la greşita aplicare a art. 969 C.civ. fata de împrejurarea ca nu poate fi declanşata răspunderea contractuala deoarece recurentul avea obligaţia de a lua masuri pentru limitarea pagubelor, arată că nici aceasta critica a recurentului nu este fondata, instanţa motivând temeinic si legal incidenţa prevederilor contractuale raportat la situaţia de fapt reţinuta.

Astfel, instanţa de apel a reţinut ca asigurătorul nu acorda despăgubiri pentru partea din paguba care s-a mărit ca urmare a neluarii masurilor pentru limitarea acesteia, respectiv pentru cazurile in care persoana cuprinsa in asigurare a favorizat producerea riscurilor asigurate sau a diminuat posibilitatea de reducere a urmărilor acesteia. De asemenea, a reţinut si nerespectarea de către asigurat a obligaţiei de a lua masuri pentru limitarea pagubei, caz in care asigurătorul are dreptul de a refuza plata despăgubirii.

Învederează că poliţa/condiţiile aferente stipulează si excluderi, nu doar riscuri asigurate. In plus, existând clauze exprese derogatorii, forma de vinovăţie nu interesează.

În drept, au fost invocate prevederile art. 115 si următoarele din Codul de Procedura Civila, art. 969 si urm din Codul Civil.

V. Soluţia instanţei de recurs:

Prin recursul formulat, recurentul-reclamant a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă de la 1865, când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

În primul rând, Curtea constată că instanţa de apel nu a încălcat prevederile art. 129 alin. 5 Cpc, care reglementează rolul activ al judecătorului. Sub pretextul acestor prevederi legale, pentru a justifica incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cpc, recurentul-reclamant invocă, în esenţă, greşita interpretare de către prima instanţă a probelor, respectiv a declaraţiilor sale date pe parcursul soluţionării dosarului de daună. Or, modul de interpretare a probatoriului, reţinerea sau înlăturarea motivată a unor probe, stabilirea situaţiei de fapt nu pot fi supuse cenzurii instanţei de recurs, întrucât aceasta este limitată la motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 Cpc, recursul împotriva unei decizii pronunţate în apel nefiind o cale devolutivă de atac.

Prin urmare, Curtea reţine că aspectele invocate de recurentul-reclamant referitoare la modalitatea în care instanţa de apel a apreciat probatoriul nu se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art. 304 Cpc şi nu pot constitui temeiuri de nelegalitate a deciziei recurate.

Nefondate sunt şi susţinerile recurentului-reclamant privitoare la greşita aplicare de către instanţa de apel a prevederilor art. art. 969, 970, 977 şi următoarele din Codul Civil. Curtea constată că temeiul acţiunii formulate de reclamant este răspunderea civilă contractuală, fiind deduse judecăţii drepturi şi obligaţii izvorâte dintr-un contract de asigurare CASCO. Prin urmare, în mod legal Tribunalul a reţinut incidenţa în cauză a prevederilor anterior menţionate.

Invocarea de către recurentul-reclamant a dispoziţiilor Legii nr. 193/2000 este, în opinia Curţii, nelegală. Se constată că prin cererea de chemare în judecată reclamantul nu s-a prevalat de aceste prevederi legale. Or, conform art. 316 rap. la art. 294 alin. 1 Cpc, în recurs nu se poate schimba cauza cererii de chemare în judecată.

Indicarea de către apelanta-pârâtă a unor motive noi de respingere a cererii de despăgubiri, prin cererea de apel, nu contravine prevederilor legale. Având calitatea de pârâtă, aceasta poate formula orice apărări prin intermediul apelului, chiar diferite de cele formulate la fond, după cum rezultă din prevederile art. 292 alin. 1 Cpc, conform cărora părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi, decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori prin întâmpinare.

Cât priveşte modalitatea de interpretare a prevederilor contractuale, Curtea reţine că aceasta nu se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cpc, neavând legătură cu interpretarea şi aplicarea legii, ci motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 Cpc, privind situaţia în care instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

Pe de altă parte, Curtea apreciază nefondat şi acest motiv de recurs, constatând că instanţa de apel a dat o interpretare corectă clauzelor contractuale, conformă conţinutului neechivoc al acestora.

Astfel, a reţinut instanţa de apel că primul incendiu a fost determinat de un scurtcircuit la compartimentul electric, iar cel de-al doilea incendiu a fost cauzat de acţiunea reclamantului care a introdus cheia în contact şi a pornit motorul. În contextul acestei situaţii de fapt, definitiv stabilită de către instanţa de apel, Curtea constată că în mod temeinic s-a reţinut incidenţa în cauză a prevederilor Capitolului IV lit. d, i şi x din condiţiile generale de asigurare, care reglementează cazuri de excludere.

Conform lit. d, nu se acordă despăgubiri pentru pagubele produse prin acţiunea curentului electric asupra oricăror componente ale instalaţiei electrice. Din modul de formulare a acestei clauze reiese că are în vedere pagubele cauzate de acţiunea curentului electric, iar nu cele care vizează doar componentele sistemului electric. Prin urmare, în mod legal instanţa de apel a interpretat această clauză ca făcând referire la cauza prejudiciului.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar admite că această clauză vizează strict pagubele produse asupra elementelor instalaţiei electrice, oricum sunt incidente alte două cazuri de excludere, suficiente prin ele însele pentru refuzul plăţii despăgubirii, respectiv lit. i şi x din Capitolul IV, referitoare la partea din pagubă care s-a mărit ca urmare a neluării măsurilor pentru limitarea acesteia, respectiv cazurile în care persoana cuprinsă în asigurare a favorizat producerea riscurilor asigurate sau a diminuat posibilitatea de reducere a urmărilor.

În condiţiile în care s-a produs un prim incendiu la autovehicul, în zona bateriei, după cum reiese din chiar susţinerile reclamantului din cuprinsul cererii de chemare în judecată, apărea rezonabil ca acesta să nu mai activeze sistemul electric al autoturismului. Prin urmare, conduita prudentă care i s-ar fi cerut recurentului-reclamant nu era nicidecum nerezonabilă, pentru a putea susţine înlăturarea cazurilor de excludere anterior menţionate.

Aşadar, şi în privinţa acestor clauze contractuale Curtea constată că instanţa de apel a realizat o corectă interpretare, conform sensului care rezultă din cuprinsul lor.

Faptul că anumite prevederi contractuale reglementează riscul asigurat de incendiu (Cap. III, lit. A pct. b) nu înlătură pertinenţa modului în care instanţa de apel a interpretat cazurile de excludere. Clauza contractuală invocată de recurentul-reclamant vizează doar incendiile care nu au fost cauzate prin acţiunea curentului electric. Prin urmare, cele două prevederi contractuale nu se exclud.

Nu în ultimul rând, din modul de formulare a clauzei stipulate la lit. x nu reiese că aceasta vizează doar acţiuni intenţionate, putând fi vorba şi de acţiuni din culpă. O limitare a cazului de excludere doar la acţiuni intenţionate ar fi trebuit să rezulte neechivoc din cuprinsul dispoziţiei contractuale, ceea ce nu este cazul.

Prin urmare, recursul formulat de recurentul-reclamant a fost respins ca nefondat.

În ceea ce priveşte recursul formulat de recurenta-pârâtă, Curtea reţine că, în privinţa cheltuielilor de judecată din etapa fondului, Tribunalul, deşi a admis apelul şi, modificând sentinţa apelată, a soluţionat cauza pe fond, a omis să se pronunţe şi asupra acestei cereri. În opinia Curţii, o astfel de omisiune se preta a fi complinită pe calea cererii de completare a dispozitivului, iar nu pe calea recursului, faţă de prevederile art. 2812a Cpc.

Pârâta a formulat o astfel de cerere, care a fost respinsă ca neîntemeiată prin decizia civilă nr. 640A/01.04.2015. În acest context, calea procesuală de urmat era recursul împotriva acestei decizii, iar nu împotriva deciziei iniţiale. Cum pârâta nu a formulat calea de atac aptă să conducă la valorificarea dreptului său, va putea să iniţieze o acţiune separată având ca obiect cheltuielile de judecată ocazionate în primă instanţă.

Ca atare, Curtea a reţinut că, prin intermediul recursului formulat împotriva deciziei civile nr. 1228A/10.12.2014, nu pot fi valorificate criticile recurentei-pârâte privind omisiunea instanţei de apel de acordare a cheltuielilor de judecată aferente judecăţii în primă instanţă.

În privinţa cheltuielilor de judecată în apel, Curtea constată că prin decizia civilă nr. 1228A/10.12.2014 Tribunalul s-a pronunţat asupra acestei cereri, acordând suma de 6137,32 lei, reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar şi onorariu de avocat. Prin urmare, criticile pârâtei privind neincluderea în cheltuielile de judecată acordate şi a cuantumului onorariului de expertiză ocazionat de această fază procesuală se pretează a fi analizate pe calea recursului.

Această critică a recurentei-pârâte se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cpc.

Conform actelor din dosarul de apel, pârâtei i-a fost încuviinţată proba cu expertiză tehnică auto, stabilindu-se în sarcina acesteia obligaţia de a achita onorariul de expertiză în cuantum de 1000 lei. Această sumă a fost achitată de apelanta-pârâtă prin ordinul de plată nr. 806/17.02.2014 (f. 32 dosar de apel).

Curtea constată însă că raportul de expertiză întocmit în apel nu a avut relevanţă în ceea ce priveşte soluţionarea cauzei, obiectivele sale privind valoarea autoturismului, iar nu aspecte referitoare la cauzele şi circumstanţele producerii evenimentului. De asemenea, astfel cum reiese din răspunsul la obiecţiuni, concluziile acestuia infirmă susţinerile apelantei-pârâte.

În acest context, Curtea apreciază că, în privinţa acestei probe, pârâta se află în culpă procesuală, pe de o parte, întrucât proba nu a fost folosită la soluţionarea cauzei, iar pe de altă parte, pentru că expertul a infirmat susţinerile apelantei-pârâte.

Astfel, şi recursul formulat de recurenta-pârâtă este socotit nefondat, şi a fost respins ca atare.

Având în vedere că recursurile ambelor părţi au fost socotite nefondate, acestea au căzut în pretenţii, urmând ca fiecare să suporte propriile cheltuieli de judecată ocazionate de această etapă procesuală.

Domenii speta

Spete similare