Radierea disciplinară. Efecte

- Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată: art. 248 alin. (3)

Conform dispoziţiilor legale care o reglementează, radierea sancţiunii disciplinare operează de drept. Aşadar, nu angajatorul este cel care radiază sancţiunea disciplinară, decizia sa, emisă în formă scrisă, neavând decât un rol constatator.

Radierea sancţiunilor disciplinare se aplică pentru toate categoriile de sancţiuni prevăzute de lege.

Fiecare angajator are dreptul de a-şi selecta propriul personal conform standardelor pe care le consideră necesare, raportat şi la specificul activităţii pe care o desfăşoară, însă criteriile de selecţie trebuie să fie în acord cu prevederile legale, respectiv să nu limiteze sau să îngrădească drepturile recunoscute salariaţilor prin dispoziţiile legale, inclusiv dreptul la radierea sancţiunii disciplinare.

(Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale,

Decizia civilă nr. 921 din 20 iulie 2016 , rezumată de

judecător dr. Carmen Pârvulescu)

Prin sentinţa civilă nr. 484/10.03.2016, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/30/2015, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta A... împotriva pârâtei C.N.A.D.N.R. SA Bucureşti, prin D.R.D.P. Timişoara şi a fost obligată pârâta să încheie cu reclamanta contractul individual de muncă pentru postul de controlor trafic, ca urmare a câştigării concursului organizat în data de 12 octombrie 2015.

Totodată, a fost respinsă cererea reclamantei de constatare a nulităţii parţiale a art. 13 alin. (2) lit. b) din contractul colectiv de muncă nr. 277/2015 şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 2000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a analizat cu prioritate excepţia de inadmisibilitate şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de pârâtă, reţinând că motivarea pârâtei referitoare la faptul că nu a participat la încheierea contractului a cărui nulitate s-a solicitat priveşte calitatea procesuală a reclamantei, iar nu admisibilitatea acţiunii. Reclamanta invocă nulitatea absolută a art. 13 alin. (2) lit. b) din contractul colectiv de muncă, iar potrivit art. 1247 alin. (2) din Codul civil, „nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată, pe cale de acţiune sau de excepţie”. Or, reclamanta a susţinut că a promovat concursul organizat de către pârâtă, astfel că are interes şi, corespunzător, calitate procesuală activă.

În ceea ce priveşte lipsa calităţii procesuale pasive a D.R.D.P. Timişoara, tribunalul a constatat că reclamanta a chemat în judecată C.N.A.D.N.R. SA Bucureşti, iar nu D.R.T. Această direcţie regională a fost indicată ca fiind reprezentanta pârâtei, astfel că nu se pune problema lipsei calităţii ei procesuale pasive.

În consecinţă, tribunalul a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de către pârâtă.

Pe fond, verificând, în limitele competenţei conferite de lege, demersul judiciar dedus judecaţii raportat la probatoriul administrat şi la prevederile legale aplicabile speţei, prima instanţă a reţinut că reclamanta s-a prezentat, în data de 12.10.2015, la concursul organizat de către pârâtă în cadrul D.R.D.P. Timişoara, pentru ocuparea unei funcţii vacante de controlor trafic.

În urma susţinerii concursului, reclamanta a fost declarată câştigătoare, însă. după efectuarea unor reverificări prealabile a dosarului de personal şi înaintea încheierii contractului individual de muncă, pârâta, prin serviciul de resurse umane si salarizare, i-a comunicat reclamantei, prin adresa nr. 50/20.10.2015, faptul că nu îndeplineşte condiţia prevăzută la art. 13. alin. (3) lit. b) din contractul colectiv de muncă nr. 277/18.07.2015, care prevede că: „persoanelor care au avut contractul individual de muncă desfăcut pentru abateri disciplinare sau condamnări penale, pentru care nu a intervenit reabilitarea sau alte cazuri speciale prevăzute de lege şi care le fac incompatibile cu activitatea ce urmează a o desfăşura ...”.

Reclamanta a susţinut că această clauză este lovită de nulitate absolută, întrucât interzice, fără limitare în timp, angajarea unei persoane sancţionate disciplinar cu desfacerea contractului individual de muncă, contrar dispoziţiilor art. 248 alin. (3) din Legea nr. 53/2003.

Contrar susţinerilor reclamantei, tribunalul a constatat că art. 13 alin. (2) lit. b) din contractul colectiv de muncă nu împiedică, în mod definitiv, angajarea unei persoane căreia, anterior, i s-a desfăcut disciplinar contractul colectiv de muncă. Dimpotrivă, art. 13 alin. (2) lit. b) din contractul colectiv de muncă prevede că o persoană căreia i s-a desfăcut contractul colectiv de muncă pentru abateri disciplinare sau condamnări penale se poate angaja dacă a intervenit reabilitarea sau „alte cazuri speciale prevăzute de lege”. Or, art. 248 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 reprezintă chiar un caz special prevăzut de lege.

Cu alte cuvinte, desfacerea disciplinară a contractului de muncă este radiată, îşi pierde efectele juridice în termen de 12 luni de la aplicarea sancţiunii, astfel că, după împlinirea acestui termen, persoana sancţionată poate încheia un nou contract de muncă.

Prin urmare, art. 13 alin. (2) lit. b) din contractul colectiv de muncă nu este contrar dispoziţiilor art. 248 alin. (3) din Legea nr. 53/2003, ci se completează cu acestea.

În consecinţă, cererea reclamantei de constatare a nulităţii absolute parţiale a art. 13 alin. (2) lit. b) din contractul colectiv de muncă a fost apreciată ca neîntemeiată.

Corespunzător, prima instanţă a reţinut că nu există nici un impediment pentru încheierea de către pârâtă a contractului individual de muncă cu reclamanta, în condiţiile art. 16 şi art. 30 din Legea nr. 53/2003, având în vedere că, pe de o parte, aceasta a fost declarată câştigătoare a concursului organizat de pârâtă la 12 octombrie 2015, iar pe de altă parte, desfacerea disciplinară anterioară a contractului individual de muncă al reclamantei a avut loc în anul 2008, astfel că această sancţiune şi-a pierdut efectele prin împlinirea termenului de 12 luni, prevăzut de art. 248 alin. (3) din Legea nr. 53/2003.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel, în termenul legal, pârâta C.N.A.D.N.R. S.A., prin D.R.D.P. Timişoara, solicitând schimbarea sentinţei supusă reformării, în sensul respingerii în totalitate a acţiunii formulată de reclamantă, cu consecinţa neîncheierii contractului individual de muncă.

În motivarea apelului, pârâta a criticat soluţia referitoare la modul de rezolvare, de către instanţa de fond, a petitului ce vizează constatarea nulităţii parţiale a art. 13 alin. 2  lit. b) din contractul colectiv de muncă nr. 277/2015, susţinând că, aceasta s-a bazat pe o interpretare eronată a clauzelor contractuale.

Prima instanţă nu a ţinut cont de faptul că reclamanta a dat o declaraţie pe propria răspundere că nu a avut contractul individual de muncă desfăcut pentru abateri disciplinare, omiţând, astfel, cu bună ştiinţă, să recunoască că a mai fost sancţionată disciplinar. Or, tocmai inexistenţa vreunei sancţiuni de desfacere disciplinară a contractului de muncă a fost una din condiţiile obligatorii pentru ocuparea posturilor scoase la concurs, potrivit „Procedurii de angajare a personalului” comunicată de către C.N.A.D.N.R. S.A. Prin depunerea declaraţiei pe propria răspundere, intenţionat frauduloasă, reclamanta a încercat să inducă în eroare  comisia de concurs şi să îşi creeze, astfel, un avantaj faţă de ceilalţi concurenţi.

Pârâta susţine că fiecare angajator are dreptul de a-şi selecta personalul conform standardelor pe care le consideră necesare, raportat şi la specificul activităţii pe care o desfăşoară societatea, care este una de interes internaţional şi strategic. Ca atare, pârâta nu poate efectua angajări de personal în orice condiţii, mai ales în posturile de control trafic din cadrul A.C.I. – urilor de la punctele de frontieră a României, aşa cum este cazul postului de faţă, pe care reclamanta doreşte  să-l ocupe. Reclamanta a fost angajată a societăţii, contractul individual de muncă fiindu-i desfăcut disciplinar, pentru o faptă de cea mai mare gravitate. Acea decizie de sancţionare nu a fost contestată de către reclamantă.

În drept, apelanta a invocat dispoziţiile art. 466 – art. 482 din Codul de procedură civilă.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în temeiul art. 480 alin. (1) din Codul procedură civilă, respingerea apelului şi menţinerea hotărârii atacate, ca legală şi temeinic, cu motivarea că apelanta nu a adus critici concrete hotărârii de fond, ci doar a contestat soluţia de obligare la încheierea contractului individual de muncă.

Susţinerea apelantei potrivit căreia una dintre condiţiile obligatorii pentru ocuparea posturilor nu ar fi fost respectată, dat fiind că intimata a fost sancţionată cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă, este nefondată, în condiţiile în care doar sancţiunea desfacerii disciplinare a contractului de muncă cu o vechime mai mică de 12 luni poate constitui un impediment la încheierea unui nou contract de muncă. În speţă, sancţionarea disciplinară a reclamantei a avut loc în anul 2008, prin Decizia nr. 29/15.01.2008, astfel încât au trecut peste 7 ani până la momentul prezentării sale la concursul organizat în data de 12.10.2015 pentru ocuparea postului de controlor trafic. Sancţiunea disciplinară aplicată reclamantei în anul 2008 a fost radiată de drept încă din data de 16.01.2009 şi, astfel, nu putea constitui un impediment la angajarea sa în octombrie 2015.

Analizând apelul pârâtei prin prisma motivelor invocate şi a actelor de procedură efectuate în faţa primei instanţe, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 466 şi următoarele din Codul de procedură civilă, Curtea a reţinut că, în urma susţinerii unui concurs organizat de unitatea pârâtă pentru ocuparea posturilor vacante de controlor trafic în cadrul A.C.I. Nădlac, Turnu şi Vărşand, reclamanta a fost declarată câştigătoare, însă, după efectuarea unor verificări prealabile a dosarului de personal şi înaintea încheierii contractului individual de muncă, pârâta, prin serviciul de resurse umane si salarizare, i-a comunicat reclamantei, prin adresa nr. 50/20.10.2015, că nu îndeplineşte condiţia prevăzută la art. 13 alin. (3) lit. b) din contractul colectiv de muncă nr. 277/18.07.2015, care prevede că „persoanelor care au avut contractul individual de munca desfăcut pentru abateri disciplinare sau condamnări penale, pentru care nu a intervenit reabilitarea sau alte cazuri speciale prevăzute de lege si care le fac incompatibile cu activitatea ce urmează a o desfăşura”.

Art. 248 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 prevede că: „Sancţiunea disciplinară se radiază de drept în termen de 12 luni de la aplicare, dacă salariatului nu i se aplică o nouă sancţiune disciplinară în acest termen. Radierea sancţiunilor disciplinare se constată prin decizie a angajatorului emisă în formă scrisă”.

Prin urmare, radierea sancţiunii disciplinare operează de drept, angajatorul doar o constată prin actul pe care îl emite salariatului. Aşadar, nu angajatorul este cel care radiază sancţiunea disciplinară, decizia sa emisă în formă scrisă neavând decât un rol constatator.

Deoarece textul de lege citat mai sus nu face nicio distincţie, radierea sancţiunilor disciplinare se aplică pentru toate categoriile de sancţiuni prevăzute de lege. Astfel, chiar şi cea mai energică dintre sancţiuni, respectiv desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă va fi radiată în cazul în care salariatul nu a fost sancţionat din nou într-un termen de 12 luni.

Aplicând speţei de faţă dispoziţiile legale reproduse şi interpretate mai sus, Curtea a reţinut că reclamanta a fost angajata pârâtei până în data de 22.01.2008, când a fost concediată disciplinar, prin decizia nr. 29/15.01.2008 a C.N.A.D.R., fără ca, pe toată perioada ulterioară, să se dovedească că fosta salariată ar mai fi săvârşit vreo abatere disciplinară. În aceste condiţii, a constatat că, la momentul prezentării la concursul organizat de pârâtă, în data de 12.10.2015, existau toate premisele legale pentru ca sancţiunea disciplinară aplicată anterior să fie radiată de drept şi, astfel, să nu mai producă nici un efect juridic.

Aşa cum corect a observat şi prima instanţă, în justificarea refuzului de a proceda la încheierea unui contract individual de muncă pe postul ocupat în urma câştigării concursului, pârâta nu poate pretinde că reclamanta nu îndeplineşte condiţia prevăzută de art. 13 alin. (2) lit. b) din contractul colectiv de muncă .Acest text nu împiedică, în mod definitiv, angajarea unei persoane căreia, anterior, i s-a desfăcut disciplinar contractul colectiv de muncă. Dimpotrivă, art. 13 alin. (2) lit. b) din contractul colectiv de muncă nr. 277/18.07.2015, încheiat la nivelul unităţii, prevede că o persoană căreia i s-a desfăcut contractul colectiv de muncă pentru abateri disciplinare sau condamnări penale se poate angaja dacă a intervenit reabilitarea sau „alte cazuri speciale prevăzute de lege”, situaţia avută în vedere de textul art. 248 alin. (3)  din Legea nr. 53/2003 reprezentând chiar un caz special prevăzut de lege.

Mai mult, dacă clauza contractuală permite angajarea unei persoane condamnată pentru o faptă penală, dacă a intervenit reabilitarea, cu atât mai mult ea trebuie interpretată în sensul că poate fi angajată şi persoana care a săvârşit o abatere disciplinară de o gravitate mult mai redusă decât infracţiunea, dacă termenul de 12 luni, prevăzut de lege pentru radierea de drept, a expirat fără ca salariatul să mai fie sancţionat disciplinar.

Este adevărat că fiecare angajator are dreptul de a-şi selecta propriul personal conform standardelor pe care le consideră necesare, raportat şi la specificul activităţii pe care o desfăşoară, mai ales că pârâta îşi desfăşoară activitatea într-un domeniu de interes internaţional şi strategic, însă aceste condiţii de selecţie trebuie să fie în acord cu prevederile legale şi să nu limiteze sau să îngrădească drepturi recunoscute, astfel, salariaţilor.

Curtea nu a identificat nicio dispoziţie legală derogatorie care să excepteze de la beneficiul radierii disciplinare, prevăzută de art. 248 alin. (3) din Legea nr. 53/2003, pe potenţialii salariaţi ai pârâtei, cărora să le stabilească criterii de selecţie mai riguroase în privinţa statutului disciplinar avut până la momentul angajării la C.N.A.D.R. În această situaţie, refuzul angajatorului de a încheia cu reclamanta contractul individual de muncă pe postul ocupat prin concurs, pe motivul săvârşirii în trecut a unei abateri disciplinare pentru care a intervenit radierea de drept, este nejustificat şi a fost în mod corect sancţionat de prima instanţă.

Pentru toate aceste motive, în baza art. 466 şi următoarele din Codul de procedură civilă, Curtea a respins, ca neîntemeiat, apelul pârâtei.

Domenii speta

Spete similare