Drepturi salariale ale personalului didactic şi didactic auxiliar. Condiţiile de acordarea sporului de 15% din salariul de bază pentru condiţii vătămătoare şi periculoase

- Legea nr. 63/2011, Anexa nr. 5: art. 9

- Contractul colectiv de muncă la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar nr. 1483/13.11.2014: art. 45

Prin dispoziţiile art. 9 din Anexa 5 privind Metodologia de calcul al drepturilor salariale care se acordă personalului didactic şi personalului didactic auxiliar din învăţământ la Legea nr. 63/2011, nu se reglementează un drept necondiţionat, ci posibilitatea ordonatorului de credite de a dispune, pentru salariaţii din învăţământ, plata unui spor de până la 15% din salariul de bază, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum şi condiţiile de acordare a acestuia se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea partenerilor sociali, în limita prevederilor din regulamentul aprobat, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare emise de către autorităţile abilitate în acest sens. Această procedură administrativă trebuie urmată de către ordonatorul de credite. Ea nu poate fi suplinită pe cale judiciară.

Art. 45 din contractul colectiv de muncă la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar, înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice sub nr. 1483/13.11.2014, nu consacră un drept necondiţionat la plata sporului de 15% din salariul de bază pentru salariaţii din învăţământul preuniversitar, ci stipulează, generic, că salariaţii vor beneficia de sporurile la salariul de bază şi de alte drepturi dacă lucrează în condiţii grele, periculoase sau penibile. Prin urmare, întinderea acestui drept, condiţiile de acordare, precum şi procedura administrativă de încadrare a locurilor de muncă în condiţii periculoase sau vătămătoare sunt reglementate de dispoziţiile art. 9 din Anexa nr. 5 a Legii nr. 63/2011.

(Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale,

Decizia civilă nr. 953 din 12 septembrie 2016 , rezumată de

judecător dr. Carmen Pârvulescu)

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 06 aprilie 2016, reclamantele A… şi B…, reprezentate prin Sindicatul Democratic de Învăţământ A..., au chemat în judecată pârâta C…, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la calcularea şi plata către reclamante a contravalorii sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, în cuantum de 15% din salariul de bază, pe o perioadă de trei ani anteriori introducerii cererii, precum şi actualizarea acestor drepturi până la data plăţii efective; obligarea la plata dobânzii legale, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 392/31.05.2016, Tribunalul Arad a respins acţiunea reclamantelor, reţinând, în esenţă, că reclamantele sunt angajate ale unităţii şcolare pârâte şi lucrează pe calculator cel puţin 50% din programul de muncă, fără a beneficia de plata unui spor de 15% din salariul de bază pentru condiţii vătămătoare de muncă.

Începând cu data de 01.01.2011 a fost abrogată atât Legea nr. 330/2009, cât şi Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, prin art. 39 lit. w) şi x) din Legea nr. 284/2010.

În prezent, salariile personalului didactic şi didactic auxiliar sunt calculate potrivit Legii nr. 63/2011, care a intrat în vigoare la data de 13.05.2011.

Conform art. 9 din Anexa 5 la privind Metodologia de calcul al drepturilor salariale care se acordă personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ din Legea nr. 63/2011, în raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea, condiţii periculoase sau vătămătoare, personalul salarizat poate primi un spor de până la 15% din salariul de bază, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, iar locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum şi condiţiile de acordare a acestuia se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea partenerilor sociali, în limita prevederilor din regulamentul aprobat, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare emise de către autorităţile abilitate în acest sens.

Prin urmare, potrivit acestui text de lege, sporul nu este de 15%, ci poate fi de până la 15% din salariul de bază şi „poate” fi acordat, nu se acordă în mod obligatoriu. Posibilitatea acordării acestui spor este lăsată la latitudinea ordonatorului de credite, care stabileşte locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului şi condiţiile de acordare a acestuia, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare emise de către autorităţile abilitate în acest sens.

Astfel, acest spor nu se acordă în mod automat tuturor persoanelor, ci acelor persoane care lucrează în locuri de muncă care justifică condiţii periculoase sau vătămătoare, iar aceste condiţii se determină pe baza unor buletine de expertizare emise de autorităţile abilitate, ele neputând fi stabilite de către instanţele judecătoreşti. 

În anexele II.1-4, pct. 17 şi 18 la Legea nr. 330/2009 exista o dispoziţie asemănătoare celei în vigoare şi care prevedea că poate fi acordat, pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, iar aceste locuri de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporurilor, precum şi condiţiile de acordare a acestora se stabilesc prin regulament, de către ordonatorul principal de credite, cu consultarea sindicatelor şi cu avizul comun al Ministerului Finanţelor Publice şi al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

De asemenea, în reglementarea prevăzută de Legea nr. 330/2009, suma sporurilor acordate cumulat pe ordonator principal de credite nu putea depăşi 30% din suma salariilor de bază.

Prin urmare, şi în reglementarea anterioară, sporul de până la 15% pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, nu era obligatoriu a fi acordat, ci putea fi acordat de către ordonatorul principal de credite, care a hotărât că nu se acordă, motiv pentru care reclamantele nu l-au primit.

Astfel, în situaţia în care reclamantele nu au primit acest spor potrivit reglementării anterioare, ele nu îl pot primi conform reglementării actuale, deoarece, potrivit art. 9 alin. (3) din Anexa 5 privind Metodologia de calcul al drepturilor salariale care se acordă personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ din Legea nr. 63/2011, sporurile pentru condiţii de muncă, aprobate în condiţiile legii, se acordă numai persoanelor care au beneficiat de aceste sporuri şi numai în măsura în care activitatea se desfăşoară în aceleaşi condiţii. Reclamantele nu au beneficiat de sporul de 15% de condiţii periculoase sau vătămătoare, aşa cum, de altfel, chiar ele recunosc.

În condiţiile în care salariul reclamantelor este prevăzut de Legea nr. 63/2011, stabilirea de către instanţă a unei alte modalităţi de calcul al salariului decât cea prevăzută de această lege sau acordarea de sporuri care nu sunt reglementate în lege reprezintă un exces de putere săvârşit de către aceasta prin îndeplinirea unor atribuţii care revin exclusiv puterii legislative.

Instanţele judecătoreşti nu au competenţa de a desfiinţa norme juridice instituite prin lege şi de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, întrucât încalcă principiul separaţiei puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituţie, precum si prevederile art. 61 alin. (1) din Constituţie, în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.

Având în vedere considerentele anterior menţionate, în temeiul Legii nr. 63/2011, instanţa de fond a respins acţiunea reclamantelor ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii primei instanţe au declarat apel reclamantele, solicitând admiterea acestuia şi modificarea în tot a hotărârii Tribunalului Arad, în sensul admiterii acţiunii, aşa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.

În motivarea apelului, s-a susţinut că hotărârea Tribunalului Arad este netemeinică şi nelegală, fiind dată cu încălcarea şi interpretarea greşită a prevederilor legale, în condiţiile în care, potrivit art. 2 alin. (l) al Anexei 5 a Legii nr. 63/2011, salariul brut al personalului didactic este compus din salariul de bază la care se adaugă sporurile, indemnizaţiile, precum şi alte drepturi salariale prevăzute de lege. Modul de calcul pentru salariul de bază al personalului didactic încadrat pe funcţiile prevăzute în anexele nr. l şi nr. 2 la lege este indicat în art. 3 al Anexei 5 a Legii nr. 63/2011 iar drepturile salariale astfel determinate nu pot fi inferioare celor de care au beneficiat până la intrarea în vigoare a noii legi.

Reclamantele au mai precizat că pârâta doreşte să acorde acest spor, dar nu cunoaşte modalitatea prin care poate fi acordat, astfel că instanţa poate să o oblige la acordarea lui, în limitele legale.

Având în vedere dispoziţiile art. 40 alin. (2) lit. c) din Codul muncii coroborate cu cele ale art. 41 alin. (5) din Constituţie, angajatorul are obligaţia de a acorda salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil şi din contractele individuale de muncă.

Or, contractul colectiv de muncă la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar, înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice sub nr. 1483/13.11.2014, stipulează, la art. 34 alin. (3) lit. c), că, „Pe lângă salariul de bază, personalul nedidactic beneficiază, după caz, de sporuri pentru condiţii de muncă”. Tot astfel, prin art. 45 din acelaşi contract, se prevede că, „Pentru prestarea activităţii în locuri de muncă cu condiţii grele, periculoase, nocive, penibile sau altele asemenea, salariaţii primesc sporuri la salariul de bază, durată redusă a timpului de lucru, alimentaţie specifică, concedii suplimentare, reducerea vârstei de pensionare, echipamente şi materiale de protecţie gratuite”.

Obligativitatea dispoziţiilor contractelor colective de muncă este de netăgăduit, în conformitate cu prevederile art. 133 şi art. 148 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În drept, au fost invocate prevederile art. 466, art. 480 alin. (2) şi art. 471 pct. 7 din Codul de procedură civilă.

Pârâta-intimată nu a depus întâmpinare, însă, la termenul de judecată din 12.09.2016, a precizat în scris că este de acord cu admiterea apelului şi cu modificarea sentinţei apelate, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.

În apel nu au fost administrate probe noi.

Analizând apelul reclamantelor, prin prisma motivelor invocate şi a actelor de procedură efectuate în faţa primei instanţe, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 466 şi următoarele din Codul de procedură civilă, Curtea a apreciat că este nefundat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Reclamantele-apelante sunt angajatele unei instituţii de învăţământ, calitate care le atribuie statutul de salariate plătite din fonduri publice, iar potrivit art. 162 alin. (3) din Codul muncii, „sistemul de salarizare a personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale se stabileşte prin lege, cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative”.

 Dacă, până la data de 1 ianuarie 2010, s-a acordat o interpretare permisivă prevederilor legale de mai sus, Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a exclus, în termeni categorici, în conţinutul art. 1 alin. (2), orice acord prin care personalul plătit din fonduri publice îşi mai poate negocia drepturi salariale prin contracte colective de muncă.

În contextul prevederilor legale de mai sus, Curtea a constatat că în mod corect instanţa de fond a observat că, în prezent, salariile personalului didactic şi didactic auxiliar sunt calculate conform Legii nr. 63/2011, care a intrat în vigoare la data de 13.05.2011, şi că, potrivit art. 9 din Anexa 5 a legii privind Metodologia de calcul al drepturilor salariale care se acordă personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, „în raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea, condiţii periculoase sau vătămătoare, personalul salarizat poate primi un spor de până la 15% din salariul de bază, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, iar locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum şi condiţiile de acordare a acestuia se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea partenerilor sociali, în limita prevederilor din regulamentul aprobat, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare emise de către autorităţile abilitate în acest sens”.

 La fel ca şi tribunalul, instanţa de apel a constatat că prevederile legale sus-citate nu sunt de natură a acorda salariaţilor din învățământ un drept necondiţionat, ele reglementând o posibilitate lăsată la latitudinea ordonatorului de credite, care stabileşte locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului şi condiţiile de acordare a acestuia, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare emise de către autorităţile abilitate în acest sens.

Pe de altă parte, sporul salarial este condiţionat de existenţa în concret la locul de muncă al cadrelor didactice a unor condiţii periculoase sau vătămătoare, ce se determină printr-o procedură administrativă care nu poate fi suplinită pe cale judiciară.

Cu toate că, în conţinutul acţiunii introductive, reclamantele au invocat, în principal, pentru argumentarea solicitării de acordare a sporului de 15% din salariul de bază pentru condiţii vătămătoare şi periculoase, normele tranzitorii conţinute de Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice în legătură cu păstrarea salariului avut în anul anterior, susţinând, în acelaşi timp, că, până la data de 1 ianuarie 2011, aceste drepturi li s-ar fi acordat în calitate de personal didactic, nici din expunerea motivelor de fapt şi de drept ale acţiunii şi nici din probatoriul administrat la dosar nu rezultă dacă ele au primit sau nu acest spor la salariu şi care este temeiul juridic al acordării drepturilor.

Pe de altă parte, Curtea a observat că Legea nr. 63/2011, care reglementează sistemul de salarizare al personalului din învăţământ, are un caracter special, derogatoriu de la dreptul comun în materie, reprezentat de Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în cursul anului 2011 a întregului personal plătit din fonduri publice. Că este aşa, rezultă din întregul său conţinut, deoarece actul stabileşte o nouă modalitate de salarizare a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, dar şi din faptul că legiuitorul precizează în mod expres care dispoziţii din Legea nr. 285/2010 rămân aplicabile în cazul salariaţilor în discuţie [art. 1 alin. (7) şi art. 2 alin. (3) din lege]. Potrivit art. 6 din Legea nr. 63/2011, orice alte dispoziţii contrare cu privire la stabilirea salariilor şi a celorlalte drepturi de natură salarială, în anul 2011, pentru personalul prevăzut la art. 1 alin. (1) se abrogă.

În consecinţă, după intrarea în vigoare a Legii de salarizare a personalului din învăţământ nr. 63/2011, nu mai pot fi invocate cu succes normele tranzitorii ale Legii nr. 285/2010 în privinţa păstrării salariilor avute în 2010, iar Legea nr. 63/2011 nu mai conţine o atare prevedere decât cu privire la sporul de doctorat pe care cadrele didactice l-au avut la data de 31 decembrie 2009 şi care a continuat să se acorde sub forma unei compensaţii tranzitorii, potrivit art. 8 din Capitolul I Anexa 5 a legii.

De asemenea, interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale în materia salarizării personalului bugetar din învăţământ, menţionate mai sus, permit concluzia că reclamantele apelante nu se pot prevala nici de normele Contractului colectiv de muncă unic la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar, înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice sub nr. 1483/13.11.2014, invocat în apel. Departe de a consacra un drept necondiţionat la sporul de 15% din salariul de bază în favoarea salariaţilor din învăţământul preuniversitar, art. 45 din acest contract stipulează generic că salariaţii vor beneficia de sporurile la salariul de bază şi de alte drepturi dacă lucrează în condiţii grele, periculoase sau penibile. Întinderea drepturilor, condiţiile de acordare, precum şi procedura administrativă de încadrare a locurilor de muncă în condiţii periculoase sau vătămătoare nu pot fi decât acelea prevăzute în detaliu de art. 9 din Anexa nr. 5 a Legii nr. 63/2011.

În fine, nici poziţia procesuală a intimatei, care, prin întâmpinarea depusă în faţa instanţei de apel, a arătat că este de acord cu admiterea cererii de chemare in judecată, nu a fost de natură a orienta instanţa de apel spre o altă soluţie decât cea atacată, deoarece, aşa cum s-a arătat mai sus, obiectul acţiunii vizează salarii ale personalului plătit din fonduri publice, stabilite în limitele unor prevederi legale în concordanţă cu normele art. 162 alin. (3) din Codul Muncii, ele nefiind drepturi de care părţile: angajatorul şi salariatul pot dispune prin acordul lor.

Având în vedere considerentele de fapt şi de drept expuse anterior, în baza art. 480 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Curtea a respins apelul reclamantelor, ca neîntemeiat luând act că părţile nu au solicitat cheltuieli de judecată în calea de atac.

Domenii speta

Spete similare