Nulitate absolută decizie de sancţionare disciplinară. Lipsa menţiunilor din decizie referitoare la termenul şi instanţa competentă la care poate fi atacată decizia de sancţionare.

Prin cererea adresată T.S., la data de 15.03.2016 şi înregistrată sub nr. 1141/86/2016, contestatoarea A.M. a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 7/09.03.2016, emisă de intimata C. nr. S., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună  anularea deciziei contestate, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, contestatoarea a arătat că este angajată pe postul de contabil şef la C. nr. S. În ultimii 20 de ani, s-a confruntat cu o atitudine ostilă din partea conducerii unităţii, care a înţeles să-i reproşeze ei culpe imaginare şi să o hărţuiască în mod constant.

În acest context, în data de 09.03.2016 i s-a înmânat decizia ce face obiectul prezentei cauze, document fără antet sau stampilă, fără număr de înregistrare în Registrul de intrare-ieşire a instituţiei.

În cuprinsul înscrisului, cu privire la sancţiunea disciplinară aplicată, respectiv avertismentul scris conform art. 248 alin. 1 lit. a Codul muncii, nu s-au evidenţiat fapte în concret şi nici nu s-a precizat prevederile din codul de conduită sau din contractul de muncă pe care le-ar fi încălcat, sens în care apreciază că acest document este nul absolut.

În subsidiar, a arătat că acuzele aduse în cuprinsul decizie sunt neîntemeiate.

S-a reţinut că a încălcat codul de conduită şi normele din contractul individual de muncă, nu a întocmit fişele postului pentru compartimentul Financiar - Contabil Administrativ (FCA) pentru anii 2015, 2016, nu a elaborat riscurile pe grupe pentru acelaşi compartiment şi a refuzat semnarea de documente pe care le-ar fi elaborat incorect şi nu a întocmit fişele de evaluare pentru angajaţii din domeniul FCA.

Consideră toate acuzaţiile cuprinse în argumentele consumate nu sunt reale. Potrivit singurei fişe a postului care i-a fost adusă la cunoştinţă şi ataşată la dosarul său de resurse umane, nu prevede niciuna din obligaţiile despre care se afirmă că nu le-a îndeplinit. De altfel, în general, contabilul şef are cu totul altfel de atribuţii.

A precizat că activitatea sa este constant verificată de auditori din cadrul Primăriei  S., şi că nu i s-a reproşat niciodată întocmirea incorectă a documentelor sau depunerea acestora în afara termenelor legale.

În mod normal, instituţia ar fi trebuit condusă în baza unui plan de management întocmit de conducătoarea unităţii în baza căruia aceasta ar fi avut posibilitatea de a-i delega atribuţii de felul celor menţionate anterior.

De altfel, enumerarea generală a unor încălcări ale prevederilor documentelor interne, lipsa unui singur exemplu de obligaţie neîndeplinită raportată la o normă prevăzută expres în sarcina contabilului şef, nu reprezintă, o descriere a faptelor comise în concret.

Modul de întocmire al prezentei decizii este lapidar, neclar şi echivoc, aspecte care atrag anularea acestui înscris.

În drept, a invocat disp. art. 252, alin. 2, lit.b, e şi f şi art. 269 Codul muncii şi art. 208 şi 210 din Legea 62/2011 a dialogului social, modificată prin Legea 2/2013.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat  respingerea contestaţiei ca nefondată.

Prin sentinţa civilă nr. 785 din 27 iunie 2016, T.S. a respins, ca nefondată, excepţia nulităţii absolute a deciziei nr. 7/09.03.2016, invocată de contestatoarea A.M.; a respins ca nefondată contestaţia formulată de contestatoarea A.M. şi a respins ca nefondată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanta A. M. este salariata unităţii intimate, C. Nr. S., fiind angajată în baza contractului individual de muncă de la fila 7 dosar, începând cu data de 01.08.2001, pe postul de contabil-şef cu normă întreagă, contract completat prin actele adiţionale ulterioare, depuse la filele 16 – 30 dosar.

Prin decizia nr. 7/09.03.2016, reclamanta a fost sancţionată disciplinar, cu avertisment scris, pentru încălcarea codului de conduită din unitate, (cod care prevede sarcinile de serviciu), pentru neîntocmirea fişelor postului pentru compartimentul FCA pentru anii 2015 – 2016; nu a evaluat riscurile pe grupe de activitate pentru acelaşi compartiment; nu a întocmit fişele de evaluare pentru anii 2014 – 2015, iar pentru aceeaşi perioadă, nu a întocmit corect, inventarele, stocurile, balanţa şi dările de seamă.

Contestatoarea a invocat excepţia nulităţii absolute a deciziei de sancţionare, invocând incidenţa art. 252 alin. 1 Codul muncii, întrucât actul sancţionator nu face referire la data abaterii, ci enumeră, generic, pretinse abateri şi nici nu menţionează prevederile din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil.

Potrivit art. 252 alin. 1 Codul muncii, angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei. Sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu, descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat; termenul în care sancţiunea poate fi contestată şi instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.

Conform fişei postului aferentă postului de contabil şef, depusă la filele 14 – 15 şi 39 - 47 dosar, reclamanta avea diverse atribuţii, după cum urmează: respectarea programului de 8 ore, semnarea situaţiilor finale privind salarizarea, ordinele de plată, chitanţele fiscale. Se antrenează răspunderea contabilului şef pentru situaţiile ce trebuie raportate de unitate lunar, trimestrial, semestrial şi anual, execuţii bugetare, bilanţuri; întreprinde demersurile pentru aducerea fondurilor bugetare alocate prin fila de plan aprobată de Primărie; face propuneri de surse de creştere a sponsorizărilor, a altor venituri extrabugetare; participă la colectarea restanţelor de plată a contribuţiei părinţilor; întocmeşte cu ordonatorul terţiar de credite, proiectele de buget ale C.nr. S. şi le transmite spre aprobare Consiliului Local; urmăreşte execuţia cheltuielilor prevăzute în bugetul unităţii, a fondurilor extrabugetare, informând periodic, directorul, despre modul de realizare al acestora şi propune măsurile necesare de luat, atunci când constată că aceasta nu realizează potrivit procedurilor legale; coordonează şi controlează activitatea de venituri şi cheltuieli şi răspunde de aceasta; organizează, îndrumă, conduce, controlează şi răspunde de desfăşurarea în mod eficient, a activităţii financiar – contabile şi administrative (FCA) a C. nr. S.  , în conformitate cu dispoziţiile în vigoare;  răspunde, organizează şi coordonează contabilitatea operaţiilor de capital, contabilitatea imobilizărilor, a stocurilor, a terţilor, a trezoreriei, a cheltuielilor, veniturilor şi rezultatelor, contabilitatea angajamentelor şi a altor elemente patrimoniale, contabilitatea de gestiune în conformitate cu legislaţia în vigoare; organizează şi coordonează controlul financiar preventiv, stabilind operaţiunile şi documentele ce se supun controlului financiar preventiv; răspunde de consemnarea corectă şi la timp, în scris, în momentul efectuării ei, în documente justificative, a oricărei operaţii care afectează patrimoniul C. nr. S.  şi de înregistrarea cronologică şi sistematică în evidenţa contabilă a documentelor justificative în conformitate cu prevederile legale în vigoare; răspunde de stabilirea corectă a documentelor care se întocmesc şi de circuitul lor în cadrul unităţii; de efectuarea inventarierii generale a patrimoniului la începutul activităţii, odată pe an cel puţin; organizează şi participă la întocmirea lucrărilor de închidere a exerciţiului financiar – contabil, la operaţiunile de inventariere a patrimoniului, urmărind modul de valorificare a rezultatelor inventarierii şi cuprinderea corectă a acestora în situaţiile financiare, răspunzând de acestea; răspunde de evidenţa formularelor cu regim special; organizează controlul asupra operaţiunilor patrimoniale şi răspunde de el; de disciplina casei, a regulamentului operaţional de casă şi a celorlalte dispoziţii privind operaţiunile cu numerar, efectuând personal sau prin altă persoană împuternicită, lunar şi inopinat, controlul casieriei; asigură şi răspunde de îndeplinirea la termen a obligaţiilor unităţii faţă de bugetul statului şi terţi în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare; asigură şi răspunde de elaborarea balanţei de verificare la termenele stabilite de legislaţia în vigoare, termene prevăzute în normele MFP; pentru toţi salariaţii, în legătură cu problemele referitoare la salarizare, concediu de odihnă, concediu medical, verifică şi răspunde de corectitudinea şi legalitatea salarială; întocmeşte aprecieri asupra activităţii desfăşurate de personalul din subordine, pentru care întocmeşte şi fişele postului; răspunde de respectarea programului de lucru şi a disciplinei muncii în cadrul compartimentului pe care îl coordonează; răspunde de respectarea programului de lucru şi a disciplinei muncii în cadrul compartimentului pe care îl coordonează; întocmeşte lucrări pe probleme de contabilitate a stocurilor, de urmărire, evidenţă, decontări, cheltuieli – venituri, situaţii financiare, analize de sistem, tehnică de calcul; răspunde de îndeplinirea oricăror altor sarcini prevăzute de legea contabilităţii, de regulamentul de aplicare a acesteia; verifică şi răspunde de FAZ – uri, modul de calcul în conformitate cu legislaţia în vigoare; va păstra toate documentele în arhiva unităţii în ordine cronologică, îndosariate, numerotate şi arhivate pe compartimentul FCA şi răspunde de modul de întocmire şi numărul documentelor ce se vor înregistra de comisia de arhivare, răspunzând disciplinar, civil, material şi penal pentru pagubele provocate unităţii prin executarea defectuoasă a atribuţiilor sau prin neexecutarea acestora.

A reţinut tribunalul, că în decizia de sancţionare sunt descrise faptele reţinute în sarcina contestatoarei, fiind menţionate după cum urmează: neîntocmirea fişelor postului pentru compartimentul FCA pentru anii 2015–2016; nu a evaluat riscurile pe grupe de activitate pentru acelaşi compartiment; nu a întocmit fişele de evaluare pentru anii 2014–2015, iar pentru aceeaşi perioadă, nu a întocmit corect, inventarele, stocurile, balanţa şi dările de seamă.

Toate aceste activităţi sunt cuprinse în fişa postului contestatoarei, act semnat de aceasta, ceea ce prezumă că a luat la cunoştinţă despre cuprinsul înscrisului – fila 44, 47 dosar.

Trebuie de precizat că aceste atribuţii nu sunt numerotate nici în fişa postului şi nici în Codul de conduită depus la dosar, fiind enumerate cu liniuţă în actele normative menţionate şi, tot aşa, au fost indicate şi în decizia de sancţionare.

Aşadar, criticile referitoare la lipsa elementelor prevăzute prin art. 252 alin. 2 lit. b Codul muncii nu este întemeiată, urmând a fi înlăturată ca atare.

Apărările formulate de contestatoare, referitoare la faptul că un contabil-şef are alte atribuţii decât cele reţinute în sarcina sa nu pot fi primite de către instanţă, întrucât, aşa cum rezultă fără echivoc din fişa postului şi din codul de conduită, tocmai sarcinile de serviciu enumerate ca nefiind îndeplinite corespunzător de către contestatoare sunt prevăzute printre sarcinile sale de serviciu.

În ceea ce priveşte lipsa menţiunilor referitoare la termenul şi instanţa competentă la care poate fi atacată decizia de sancţionare, tribunalul a avut în vedere că această împrejurare nu a fost de natură să o împiedice pe contestatoare să formuleze prezenta contestaţie imediat după emiterea ei, la instanţa competentă.

Aşadar, contestatoarea a declanşat controlul judecătoresc asupra actului contestat, încât nu se poate reţine sancţiunea nulităţii absolute a deciziei de sancţionare din această perspectivă.

Atâta timp cât reclamanta a formulat în termen, contestaţia la instanţa competentă, nu a fost prejudiciată cu nimic prin neindicarea acestor elemente, în speţă pentru a fi atrasă nulitatea absolută fiind necesar a se demonstra vătămarea cauzată contestatoarei.

Or, aşa cum arătam, reclamanta nu poate pretinde o astfel de vătămare, tocmai prin faptul că a declanşat controlul judecătoresc asupra actului sancţionator în termenul legal şi la instanţa competentă.

Prin urmare, şi aceste critici vor fi înlăturate ca neîntemeiate.

În speţă nu se pune problema analizării prevederilor art. 252 alin. 1 Codul muncii, din perspectiva termenelor, întrucât contestatoarei i s-a aplicat sancţiunea avertismentului, singura care poate fi aplicată fără cercetarea prealabilă disciplinară, astfel cum rezultă expres, din prevederile art. 251 alin. 1 Codul muncii.

Astfel, în conformitate cu acest text de lege, sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia celei prevăzute de art. 248 alin. 1 lit. a, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.

Având în vedere cele expuse anterior, tribunalul a respins excepţia nulităţii absolute a deciziei nr. 7/09.03.2016, invocată de contestatoarea A.M., ca nefondată.

Pe fond, tribunalul a reţinut că decizia de sancţionare cuprinde faptele reţinute în sarcina contestatoarei; că reclamanta a îndeplinit necorespunzător sarcinile de serviciu ce-i reveneau prin fişa postului şi codul de conduită.

Această împrejurare rezultă fără echivoc, din documentaţia amplă depusă la filele 69 – 150 dosar, care relevă că, încă din luna ianuarie 2016, contestatoarei i s-a solicitat în repetate rânduri, predarea referatelor necesare pentru calculul salariilor, că prin nepredarea acestor acte, unitatea a fost în imposibilitatea efectuării plăţii salariilor; că fişele de post din anul 2014 luna septembrie – după efectuarea controlului – nu au fost predate; că pentru luna septembrie 2015, i s-a solicitat fişa postului de casier, casiera fiind în concediu, însă contestatoarea a motivat că nu o poate prezenta întrucât nu a salvat-o în calculator; că nu există o inventariere a patrimoniului; că nu a procedat la calculul carburantului pentru FAZ; coeficientul de drum.

Din analiza adreselor de la filele 79 şi următoarele, rezultă că pentru îndeplinirea fiecărei sarcini de serviciu ce-i revenea contestatoarei, conducerea unităţii, şi respectiv colegii săi erau nevoiţi să întocmească note interne, adrese, prin care să-i solicite acest lucru, ceea ce nu este normal.

Această împrejurare relevă, într-adevăr, existenţa unei situaţii tensionate între părţile din litigiu, situaţie determinată însă, de modul în care contestatoarea a înţeles să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu.

Rezultă, aşadar, că în speţă se conturează elementele răspunderii disciplinare, în sensul prevăzut prin art. 247 Codul muncii.

De asemenea, la emiterea deciziei de sancţionare, angajatorul a respectat criteriile de individualizare a sancţiunii prevăzute de art. 250 Codul muncii, făcând vorbire despre împrejurările săvârşirii faptei; gradul de vinovăţie; consecinţele abaterii disciplinare; comportarea generală în serviciu a salariatului şi eventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior. Astfel, unitatea a reţinut că salariata sa nu a mai fost sancţionată anterior, că nu s-au înregistrat perturbări deosebite în activitatea instituţiei, astfel că reclamanta a fost sancţionată cu sancţiunea avertismentului scris.

Faţă de cele ce preced, în considerarea art. 272 Codul muncii, prin raportare şi la contextul legislativ menţionat anterior, tribunalul a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de A.M. împotriva deciziei nr. 7/09.03.2016, emisă de intimata C. nr. S.

  Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel contestatoarea A.M., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

În motivarea apelului, arată că prin cererea adresată instanţei la data de 15.03.2016 şi înregistrată sub nr. 1141/86/2016, a formulat contestaţie împotriva deciziei nr.7/09.03.2016, emisă de intimata C. nr. S. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea deciziei contestate, cu cheltuieli de judecată.

A arătat că este angajată pe postul de contabil şef la C. nr. S. În ultimii 20 de ani, s-a confruntat cu o atitudine ostilă din partea conducerii unităţii, care a înţeles să-i reproşeze culpe imaginare şi să o hărţuiască în mod constant.

În acest context, în data de 09.03.2016, i s-a înmânat decizia ce face obiectul prezentei cauze, document fără antet sau ştampilă, fără număr de înregistrare în Registrul de intrare-ieşire a instituţiei. În cuprinsul înscrisului cu privire la sancţiunea disciplinară aplicată, respectiv avertismentul scris conform art. 24% alin. l lit. a Codul muncii, n-au evidenţiat fapte în concret şi nici nu s-au precizat prevederile din codul de conduită sau din contractul de muncă pe care le-ar fi încălcat, sens în care apreciază că acest document este nul absolut.

În subsidiar, arată că acuzele aduse în cuprinsul deciziei sunt neîntemeiate.

S-a reţinut că a încălcat codul de conduită şi normele din contractul individual de muncă, nu a întocmit fişele postului pentru compartimentul Financiar – Contabil Administrativ (FCA) pentru anii 2015-2016, nu a elaborat riscurile pe grupe pentru acelaşi compartiment şi a refuzat semnarea de documente pe care le-ar fi elaborat incorect şi nu a întocmit fişele de evaluare pentru angajaţii din domeniul FCA.

Consideră că toate acuzaţiile cuprinse în argumentele consumate nu sunt reale. Potrivit singurei fişe a postului care i-a fost adusă la cunoştinţă şi ataşată la dosarul său de resurse umane nu prevede niciuna din obligaţiile despre care se afirmă că nu le-a îndeplinit. De altfel, în general, contabilul şef are cu totul altfel de atribuţii.

Precizează că activitatea sa este constant verificată de auditori din cadrul Primăriei S. şi nu i s-a reproşat niciodată întocmirea incorectă a documentelor sau depunerea acestora în afara termenelor legale.

În calitate de contestatoare, a invocat excepţia nulităţii absolute a deciziei de sancţionare, susţinând incidenţa art. 252 alin. I Codul muncii, întrucât actul sancţionator nu face referire la data abaterii, ci enumera generic pretinse abateri şi nici nu menţionează prevederile din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil.

Potrivit art. 252 alin. 1 Codul muncii, angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei. Sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu, descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; precizarea prevederilor statului de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat; termenul în care sancţiunea poate fi contestată şi instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.

Excepţia nulităţii absolute a fost respinsă pe considerentul că dispoziţiile art. 252, alin. 2 se referă doar la sancţiunile prevăzute în art. 248 alin. 1, cu excepţia art. 248, alin. 1 lit. a, Codul muncii. Ori, art. 251, alin. l din Codul muncii prevede obligativitatea cercetării disciplinare prealabile cu excepţia sancţiunii prevăzute avertismentului scris. Art. 252 Codul muncii prevede că aplicarea sancţiunii disciplinare se realizează prin decizie emisă în formă scrisă şi, cât timp avertismentul scris reprezintă o sancţiune disciplinară, este firesc ca acestuia să i se aplice aceeaşi formă ca a oricărei sancţiuni disciplinare.

Deosebit de aceasta, instanţa a reţinut că nulitatea absolută prevăzută de art. 252, alin. 2 este condiţionată de prejudicierea sa, efect juridic de natura nulităţii relative. Nulitatea absolută priveşte încălcarea unei dispoziţii legale instituite pentru ocrotirea unui interes general şi nu de interesul personal, nulitatea absolută nu se poate nici ignora şi nici nu poate fi confirmată.

Prin urmare, apreciază că respingerea nulităţii absolute invocată este nelegală şi netemeinică.

Pe fondul cauzei,  arată că nenumăratele note interne emise de directorul C. nr. S.nu au nici o bază reală.

În drept, şi-a întemeiat apelul pe prevederile art. 486, şi următoarele NCPC art. 248, 251 şi 252 Codul Muncii.

Reclamanta-intimată a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Analizând cauza, prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea constată că apelul este fondat, pentru următoarele considerente:

Reclamanta a invocat în cererea de chemare în judecată nulitatea absolută a deciziei de sancţionare, în conformitate cu prevederile art.252 literele b şi e din Codul muncii, care prevăd, sub această sancţiune, obligativitatea prevederii în decizie, printre altele, şi a următoarelor elemente:

e) termenul în care sancţiunea poate fi contestată;

f) instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.”

Prima instanţă a reţinut că lipsa menţiunilor referitoare la termenul şi instanţa competentă la care poate fi atacată decizia de sancţionare nu au împiedicat-o pe contestatoare să formuleze prezenta contestaţie, imediat după emiterea ei, la instanţa competentă. Reclamanta nu a fost prejudiciată cu nimic prin indicarea acestor elemente, pentru a fi atrasă nulitatea absolută fiind necesar a se demonstra vătămarea cauzată contestatoarei.

Astfel cum a arătat şi apelanta, nulitatea absolută prevăzută de art.252 din Codul muncii priveşte încălcarea unei dispoziţii legale instituite pentru ocrotirea unui interes general, şi nu a unuia particular. Curtea reţine că omisiunea pârâtei de a insera în dispoziţia atacată menţiunile referitoare la termenul şi instanţa competentă la care poate fi atacată decizia de sancţionare aduce nulitatea absolută pentru nerespectarea cerinţelor de formă şi nu poate fi acoperită prin confirmare, întrucât nulitatea prevăzută de art.252 din Codul muncii are caracterul unei nulităţi exprese, anume prevăzute de lege. În cazul nulităţilor exprese, legea instituie o prezumţie ,,juris tantum” de vătămare, astfel încât beneficiarul prezumţiei nu trebuie să dovedească faptul vătămării, ci doar neobservarea formelor legale.

Faţă de o asemenea omisiune ce conduce la nulitatea absolută a deciziei de sancţionare pentru nerespectarea condiţiilor de formă cerute de lege cu ocazia emiterii acesteia, Curtea apreciază că nu se mai impune cercetarea celorlalte critici din memoriul de apel, legate de fondul cauzei.

Având în vedere aceste considerente, în conformitate cu prevederile art. 480 alin.2 din Codul de procedură civilă, Curtea va admite apelul şi va schimba în tot sentinţa atacată, iar, în rejudecare, va admite excepţia nulităţii absolute a deciziei nr.7/09.03.2016, emisă de pârâtă, şi va constata nulă absolut această decizie.

Domenii speta

Spete similare