Contestaţie decizie suspendare contract individual de muncă. Neantrenarea răspunderii disciplinare ca urmare a săvârşirii unei abateri disciplinare de către contestator în momentul în care acesta nu avea calitate de salariat, fiind concediat disciplinar.

Anularea deciziei de concediere produce efecte în ceea ce priveşte drepturile salariale cuvenite salariatului pe perioada în care a fost concediat în mod nelegal şi reintegrarea acestuia în cazul în care este solicitată în mod expres, dar în nici un caz nu poate da naştere unor obligaţii retroactive ce ar putea izvorî din calitatea de salariat pentru perioada în cauză.

Numai după reintegrarea efectivă salariatul îşi reia atribuţiile prevăzute prin contractul individual de muncă şi fişa postului, şi poate fi sancţionat pentru eventualele abateri pe care le-ar putea săvârşi începând cu acest moment.

Chiar dacă prin lege nu se prevede obligativitatea angajatorului de a emite o decizie de reintegrare întrucât într-un astfel de caz operează efectele hotărârii prin care s-a dispus reintegrarea, totuşi angajatorul în cazul în care doreşte să pună benevol în executare hotărârea trebuie să îl notifice pe salariat să se prezinte la locul de muncă pentru punerea în executare a hotărârii.

Art. 52 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 251din Legea nr. 53/2003

Art. 80 din Codul muncii

Decizia Curţii Constituţionale nr. 261 din 5 mai 2016

Prin cererea înregistrată la data de 29 decembrie 2015 sub nr. 2396/88/2015, contestatorul [...] a chemat în judecată pe intimata SC [...] SRL solicitând anularea Deciziei nr. 927 din data de 18.12.2015 ca fiind nelegală şi netemeinică, repunerea părţilor în situaţia anterioară, plata unor despăgubiri egale cu veniturile de care acesta ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost emisă decizia contestată, precum şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată, contestatorul a arătat că la data de 22.12.2015, i-a fost comunicată Decizia nr. 927/18.12.2015, prin care se dispune suspendarea contractului său individual de muncă, în calitate de administrator, începând cu data de 18.12.2015, în temeiul art. 52 alin. l lit. a din Codul Muncii, reclamantul având calitatea de asociat la societatea intimată, precum şi pe cea de administrator/director general.

O primă critică pe care contestatorul înţelege să o aducă deciziei nr. 927/18.12.2015 se referă la faptul că angajatorul nu putea emite o decizie de sancţionare fără a exista anterior o decizie de reîncadrare. Acesta apreciază că numai după o reintegrare efectivă, aşa cum a dispus şi instanţa, angajatorul putea emite orice act cu privire la suspendarea contractului de muncă.

În situaţia în care se apreciază că nu era necesară o astfel de decizie, în contextul în care intimata nu a pus în executare niciuna din hotărârile judecătoreşti mai sus enunţate, nu i-a recunoscut calitatea de salariat nici anterior pronunţării sentinţelor civile mai sus enunţate şi nici ulterior acestora, apreciază că la data săvârşirii faptei, considerată abatere disciplinară, acesta avea doar calitatea de administrator statutar, situaţie în care intimata nu putea uza de prorogativa prevăzută de art. 52 alin. l lit. a din Codul Muncii, fapta nefiind săvârşită de o persoană care să deţină calitatea de salariat. Una dintre condiţiile esenţiale pentru a fi atrasă răspunderea disciplinară este aceea a calităţii de salariat, iar fapta trebuie să fie în legătura normele de disciplină a muncii. În cazul de faţă contestatorul nu mai avea nici calitatea de salariat şi nici fapta nu are legătură cu această calitate.

Ori, la data la care se pretinde că a săvârşit contestatorul fapta prejudiciabilă nu avea calitatea de salariat şi implicit drepturile şl obligaţiile izvorâte din contractul individual de muncă. Având în vedere că la data la care s-a produs fapta prejudiciabilă nu deţinea calitatea de salariat, decizia este lovită de nulitate, pentru că, potrivit art. 247 din Codul Muncii „Angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancţiuni disciplinare salariaţilor săi ori de câte ori constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară.

O altă critică pe care contestatorul o aduce actului contestat se referă la faptul că măsura a fost dispusă de persoane care nu aveau competenţe, potrivit Actului Constitutiv al societăţii, în ceea ce îl priveşte, având calitatea de administrator şi, orice act cu privire la mandatul pe care l-a primit neputând fi dispus decât de Adunarea Generală a Asociaţilor, organul de conducere ce are puteri de numire, revocare şi eventual o suspendare a mandatului.

A mai susţinut contestatorul că măsura a fost dispusă de două persoane, intitulate „reprezentanţi legali” dar fără a se preciza exact calitatea acestora. Atât calitatea de salariaţi, cât şi cea de reprezentanţi legali este pusă sub semnul întrebării, potrivit eviden?elor din REVISAL domnul [...] având contractul de muncă încetat din luna august, iar doamna [...] fiind o simplă salariată şi neputând reprezenta legal societatea.

În situaţia în care domnul [...] semnează actul în calitate de administrator, înseamnă că se află în situaţia anterioară anulării Hotărârii AGA din august 2014 (pentru că prin această hotărâre şi administratorul [...] a fost revocat din funcţie), iar potrivit art. 6.5 din actul constitutiv, administratorul care coordonează compartimentul respectiv al societăţii este cel ce are competenţe să semneze actele ce privesc angajarea, promovarea, sancţionarea personalului, deci actele în legătură cu contractele de muncă ale salariaţilor. Contestatorul arată că el avea aceste competenţe şi nu domnul [...], astfel că şi sub acest aspect decizia de suspendare este lovită de nulitate.

Prin sentinţa civilă nr. 426 din 14 martie 2016, Tribunalul Tulcea a admis cererea formulată de contestatorul [...] în contradictoriu cu intimata S.C. [...] S.R.L., a anulat decizia nr. 927/18.12.2015, emisă de S.C. „[...]” S.R.L. Tulcea, ca netemeinică şi nelegală şi a dispus repunerea contestatorului în situaţia anterioară emiterii deciziei contestate. A fost obligată intimata la plata către contestator a tuturor drepturilor salariale cuvenite, începând cu data de 18.12.2015 şi până la repunerea contestatorului în situaţia anterioară, precum şi la plata către contestator a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin Decizia nr. 523/22.05.2015, intimata a dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă al contestatorului  în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) lit. e) raportat la art. 247 şi art. 61 din Legea nr. 53/2003 şi a Regulamentului intern.  Prin Decizia nr. 586/17.06.2015, contestatorului i-a fost din nou desfăcut contractul de muncă  disciplinar conform art. 248 raportat la art. 247 şi art. 61 lit. a) din Legea nr. 53/2003.

Prin sentinţa civilă nr. 2352/17 decembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Tulcea in dosarul civil nr. 1128/88/2015, instanţa a dispus anularea Deciziilor nr. 523/22.05.2015 şi nr. 586/17.06.2015  emise de S.C. “[...]” S.R.L. Tulcea şi reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior deciziilor de concediere”.

Potrivit art. 448 alin. 1 pct. 2 Cod proc.civ., „(1) Hotărârile primei instanţe sunt executorii de drept când au ca obiect:… plata salariilor sau a altor drepturi izvorâte din raporturile juridice de muncă, precum şi a sumelor cuvenite, potrivit legii, şomerilor”.

Faţă de această dispoziţie legală, hotărârea instanţei de fond prin care s-a dispus reintegrarea contestatorului pe funcţia deţinuta anterior era executorie de drept. Prin punerea în executare a acestei hotărâri, contestatorul a redobândit calitatea de salariat, fiind îndreptăţit şi la plata drepturilor salariale de care a fost lipsit in intervalul cuprins intre desfacerea contractului individual de munca si data pronunţării sentinţei.

Potrivit art. 80 alin. 1 din Legea nr. 53/2003, „În cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.”, iar potrivit alin. 2 ”La solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere.”

Repunerea în situaţia anterioară desfacerii contractului de muncă echivalează cu redobândirea de către persoana concediată a calităţii de salariat, iar perioada de timp cuprinsă între desfacerea contractului individual de muncă şi data reintegrării pe funcţia avută anterior va constitui vechime în muncă. Totodată, persoana concediată este îndreptăţită la toate drepturile salariale de care a fost lipsită pe această perioadă.

Acordarea tuturor drepturilor de care a fost lipsită persoana reintegrată pe funcţia deţinută anterior, urmare a anulării deciziei de concediere, are drept scop repararea prejudiciului suferit de acesta, având caracter reparatoriu, şi nicidecum nu operează şi în ceea ce priveşte obligaţiile părţii, atât timp cât acesta nu avea, la momentul săvârşirii pretinsei fapte ilicite, calitatea de salariat.

În ceea ce priveşte răspunderea disciplinară, dreptul de a aplica sancţiuni disciplinare aparţine angajatorului, aceasta putând fi antrenată in cazul săvârşirii unei abateri disciplinare. Abaterea disciplinară este definită de textul de lege ca fiind acea faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.

Deci sancţiunea disciplinară, dar şi masurile premergătoare efectuării cercetării disciplinare pot fi luate de angajatori numai in privinţa salariaţilor. Ori, la data la care se pretinde de către intimată că reclamantul a săvârşit fapta prejudiciabilă, acesta din urmă nu avea calitatea de salariat şi implicit drepturile şi obligaţiile izvorâte din contractul individual de muncă. Drept urmare, acestuia nu i se poate imputa vreo faptă in legătură cu munca, răspunderea sa putând fi antrenată cel mult pe temei delictual.

Pe cale de consecinţă, motivele invocate de intimată în susţinerea deciziei de suspendare a contractului individual de muncă sunt nelegale, fapt ce atrage nelegalitatea deciziei contestate.

Apărarea contestatorului în sensul că decizia de suspendare a contractului individual de muncă nu este legală atât timp cât nu a fost emisă în prealabil o decizie de reîncadrare nu poate fi primită.

De vreme ce instanţa a dispus anularea deciziei de concediere, anularea produce efecte retroactive, înlăturând efectele concedierii produse între momentul emiterii actului şi cel al anularii de către instanţă.

Altfel spus, persoana este repusă în situaţia anterioară concedierii prin recuperarea tuturor drepturilor de care a fost lipsita prin decizia nelegala, respectiv statutul de salariat, funcţia, postul, locul de munca, precum si despăgubiri echivalente cu salariul datorat pe acea perioada cât a fost împiedicat să-?i îndeplinească atribuţiile de serviciu.

În aceste condiţii nu este necesară emiterea unei decizii noi prin care angajatorul să dispună repunerea salariatului în postul deţinut anterior, deoarece cu ocazia soluţionării litigiului s-a tranşat această problemă a funcţiei ocupate de salariat, astfel că angajatorul trebuie să se conformeze, reintegrându-l pe salariat în litera şi în spiritul titlului executoriu.

Pentru toate aceste considerente, instanţa a anulat Decizia nr. 927/18.12.2015 emisă de pârâta S.C. [...] S.R.L. ca netemeinică şi nelegală, a dispus repunerea contestatorului în situaţia anterioară emiterii deciziei contestate, obligând intimata la plata către contestator a tuturor drepturilor salariale cuvenite, începând cu data de 18.12.2015 şi până la repunerea sa în situaţia anterioară.

Totodată, instanţa a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat).

Împotriva sentinţei civile nr. 426/14.03.2016, pronunţată de Tribunalul Tulcea, în termen legal a declarat apel pârâta S.C. “[...]” S.R.L. Tulcea, pe care a criticat-o pentru netemeinicie şi nelegalitate sub următoarele aspecte:

În motivarea apelului său, apelanta pârâtă a arătat că prin Deciziile nr. 523/22.05.2015 si 586/17.06.2015 emise de S.C. [...] S.R.L., contestatorul [...] a fost sancţionat cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă nr. 01/17.08.2011 pentru săvârşirea unor abateri grave.

Mai arată că [...] a contestat aceste decizii, iar pe rolul Tribunalului Tulcea a fost înregistrat dosarul nr. 1128/88/2015, instanţa de judecată pronunţând sentinţa civilă nr. 2352/17.12.2015 prin care s-a admis cererea contestatorului şi s-a dispus reintegrarea acestuia. Hotărârea menţionată nu este definitivă, S.C. [...] S.R.L. declarând apel, cauza fiind în prezent înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, fără a se fi stabilit  termen de judecata.

La data de 18.11.2015 numitul [...] aflat la sediul fermei din localitatea  [...], comuna [...], clădirea …, judeţul Tulcea, a ameninţat-o pe salariata [...], prezentând un comportament agresiv, fizic şi verbal.

Astfel, după ce instanţa a admis contestaţia iniţială şi a dispus reintegrarea contestatorului prin sentinţa civilă nr. 2352/17.12.2015, la data de 18.12.2015 angajatorul S.C. [...] S.R.L. a dispus suspendarea contractului de muncă şi cercetarea disciplinară a numitului [...] pentru abaterile disciplinare săvârşite la data de 18.11.2015, sens în care salariatul a fost convocat pentru cercetarea disciplinară prealabilă.

La data de 05.01,2016 salariatul [...] nu s-a prezentat la locul menţionat pentru realizarea procedurii de cercetare disciplinara prealabilă.

Prin sentinţa civilă nr. 426/14.03.2016, instanţa a reţinut în considerente, în esenţă, că: „… sancţiunea disciplinară, dar şi măsurile premergătoare efectuării cercetării disciplinare pot fi luate de angajatori numai în privinţa salariaţilor. Ori, la data la care se pretinde de către intimată că reclamantul a săvârşit fapta prejudiciabilă, acesta din urmă nu avea calitatea de salariat şi implicit drepturile şi obligaţiile izvorâte din contractul individual de muncă. Drept urmare, acestuia nu i poate imputa vreo faptă în legătură cu munca, răspunderea sa putând fi antrenată cel mult pe temei delictual”.

Consideră apelanta pârâtă că acesta reprezintă singurul argument în raport de care instanţa a admis contestaţia formulata de [...]. Aprecierea instanţei de fond este greşită şi în totală contradicţie cu restul considerentelor sentinţei, întrucât, tot instanţa de fond arată că:  „De vreme ce instanţa a dispus anularea deciziei de concediere, anularea produce efecte retroactive, înlăturând efectele concedierii produse între momentul emiterii actului şi cel al anularii de către instanţă. Altfel spus, persoana este repusa în situaţia anterioară concedierii prin recuperarea tuturor drepturilor de care a fost lipsită. prin decizia nelegală, respectiv statutul de salariat, funcţia, postul, locul de muncă, precum ?i despăgubiri echivalente cu salariul datorat pe acea perioadă cât a fost împiedicat să-?i îndeplinească atribuţiile de serviciu.

În aceste condiţii nu este necesară emiterea unei decizii noi prin care angajatorul să dispună repunerea salariatului în postul deţinut anterior, deoarece cu ocazia soluţionării litigiului s-a tranşat această problemă a funcţiei ocupate de salariat, astfel că angajatorul trebuie să se conformeze, reintegrându-l pe salariat în litera şi în spiritul titlului executoriu."

Or, dacă reintegrarea contestatorului a fost dispusă pentru trecut, efectele juridice  retroactive ale repunerii părţilor în situaţia anterioară nu se pot răsfrânge doar asupra  drepturilor contestatorului. ci şi asupra obligaţiilor acestuia, ceea ce nu îl exonerează pe [...] de răspunderea disciplinară pentru faptele săvârşite de el şi care se constituie in abateri disciplinare grave.

Susţinerea contestatorului că angajatorul S.C. [...] S.R.L. nu a pus în executare hotărârea instanţei privind reintegrarea acestuia pe funcţia ocupată anterior este neîntemeiată şi nefondată.

Subliniază apelanta că imediat după ce instanţa a pronunţat sentinţa civilă nr. 2352/17.12.2015, angajatorul a executat benevol dispoziţiile hotărârii, astfel că la data de 18.12.2015 s-a emis decizia privind suspendarea contractului individual de muncă al salariatului [...], iar aceasta decizie a fost comunicată contestatorului.

Totodată, înţelege să invoce excepţia puterii lucrului judecat, având în vedere că între aceleaşi părţi s-a mai judecat şi cauza înregistrată sub nr. 2001/88/2014, având ca obiect contestaţie decizie de suspendare a contractului individual de muncă, iar prin Decizia civilă nr.396/CM din 15.09.2015, Curtea de Apel Constanta a stabilit că „Potrivit art. 52 alin. 1 lit. a) din Codul Muncii, contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului, pe durata cercetării disciplinare, iar suspendarea contractului individual de muncă constituie o măsură temporară, putând fi dispusă de angajator pe durata cercetării disciplinare prealabile."

Analizând sentinţa apelată din prisma criticilor formulate, Curtea a respins apelul ca nefondat pentru următoarele considerente:

Prin deciziile nr. 523/22.05.2015 şi nr. 586/17.06.2015 emise de S.C. “[...]” S.R.L. Tulcea, contestatorul a fost sancţionat cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

Prin sentinţa civilă nr. 2352/17.12.2015, pronunţată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. 1128/88/2015, s-a admis cererea contestatorului, s-au anulat deciziile de concediere menţionate mai sus, dispunându-se reintegrarea contestatorului [...] pe postul deţinut anterior concedierii şi plata de despăgubiri.

Prin decizia nr. 927/18.12.2015 contestată în prezenta cauză s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului începând cu data de 18.12.2015, în temeiul dispoziţiilor art. 52 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 251din Legea nr. 53/2003.

În motivarea acestei decizii s-a reţinut că la data de 18.11.2015 contestatorul [...], aflat la sediul fermei din localitatea [...], comuna [...], a ameninţat-o pe salariata [...], prezentând un comportament agresiv, fizic şi verbal. 

Este de observat că la data de 18.11.2015 când se pretinde că s-a săvârşit abaterea disciplinară, contestatorul nu avea calitatea de salariat fiind concediat disciplinar prin deciziile nr. 523/22.05.2015 şi nr. 586/17.06.2015.

Prin urmare, contestatorul nu mai avea drepturile şi obligaţiile izvorâte din contractul individual de muncă şi nici nu i se putea antrena răspunderea disciplinară pentru vreo faptă în legătură cu activitatea sa la locul de muncă.

În situaţia în care în această perioadă contestatorul săvârşea vreo faptă ilicită i se putea antrena răspunderea civilă delictuală.

Art. 80 din codul muncii este o normă de protecţie a drepturilor salariatului, în faţa manifestării abuzive a angajatorului.

În momentul anulării deciziei angajatorului salariatul este repus în drepturile pe care le-ar fi avut dacă nu ar fi fost adoptată măsura concedierii nelegale.

Astfel, primul alineat al acestui articol prevede că angajatorul va fi obligat la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu toate celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, în situaţia în care decizia de concediere a fost anulată de către instanţa de judecată.

De asemenea, la solicitarea salariatului se poate dispune şi reintegrarea salariatului în funcţia deţinută anterior.

Susţinerea apelantei că efectele juridice retroactive ale repunerii părţilor în situaţia anterioară se resfrâng nu doar asupra drepturilor contestatorului ci şi asupra obligaţiilor acestuia, nu poate fi reţinută întrucât dispoziţiile art. 80 din codul muncii prevăd repunerea salariatului în situaţia anterioară în ceea ce priveşte drepturile acestuia nu şi obligaţiile.

Anularea deciziei de concediere produce efecte în ceea ce priveşte drepturile salariale cuvenite salariatului pe perioada în care a fost concediat în mod nelegal şi reintegrarea acestuia în cazul în care este solicitată în mod expres, dar în nici un caz nu poate da naştere unor obligaţii retroactive ce ar putea izvorî din calitatea de salariat pentru perioada în cauză.

Contestatorul neavând calitatea de salariat la data de 18.11.2015, nu poate fi antrenată răspunderea disciplinară pentru presupusa abatere săvârşită la această dată şi în consecinţă decizia nr. 927/18.12.2015 de suspendare a contractului individual de muncă este lovită de nulitate.

Susţinerea apelantei că şi-ar fi executat benevol obligaţiile stabilite prin sentinţa civilă nr. 2352/17.12.2015 nu poate fi reţinută, atâta timp cât nu a făcut dovada reintegrării efective a contestatorului pe funcţia deţinută anterior concedierii şi achitării drepturilor salariale ce i se cuveneau pe perioada suspendării sale nelegale.

De altfel, nici nu ar fi avut când să-l pună în executare, de vreme ce titlul executoriu prin care pârâta este obligată la reintegrare şi plata drepturilor salariale s-a pronunţat pe 17.12.2015, iar pe 18.12.2015 deja era e misă decizia nr. 927 de suspendare a contractului individual de muncă pe perioada cercetării disciplinare prealabile.

Numai după reintegrarea efectivă salariatul îşi reia atribuţiile prevăzute prin contractul individual de muncă şi fişa postului, şi poate fi sancţionat pentru eventualele abateri pe care le-ar putea săvârşi începând cu acest moment.

Chiar dacă prin lege nu se prevede obligativitatea angajatorului de a emite o decizie de reintegrare întrucât într-un astfel de caz operează efectele hotărârii prin care s-a dispus reintegrarea, totuşi angajatorul în cazul în care  doreşte să pună benevol în executare hotărârea trebuie să îl notifice pe salariat să se prezinte la locul de muncă pentru punerea în executare a hotărârii.

În cauză, nu poate fi reţinută autoritatea de lucru judecat raportat  la decizia civilă nr. 396/15.09.2015 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. 201/88/2014 întrucât nu există identitate de obiect, acest dosar privind o altă decizie de suspendare a contractului individual de muncă, respectiv decizia nr. 5/30.09.2014.

Curtea urmează a reţine şi decizia nr. 261/5 mai 2016 prin care Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. a) din legea nr. 53/2003 – codul muncii sunt neconstituţionale.

Curtea Constituţională a apreciat că lipsa unor criterii obiective pentru a analiza caracterul legal şi temeinic al măsurii suspendării dispuse de angajator potrivit art. 52 alin. (1) lit.a) din Legea nr. 53/2003 constituie, în fapt, doar un acces formal la instanţele de judecată, care nu poate fi considerat că satisface cerinţele art. 21 alin. (1) din Constituţie, atât timp cât judecătorul nu are la dispoziţie instrumente legale suficiente pentru a decide asupra pretenţiilor sau contestaţiilor formulate de salariatul reclamant, care privesc, în speţă, o eventuală conduită abuzivă a angajatorului, ce are drept consecinţă încălcarea dreptului la muncă.

Pentru considerentele expuse mai sus, potrivit art. 480 al.1 cod procedură civilă  Curtea a respins apelul ca nefondat. 

În conformitate cu prevederile art. 453 alin.1 cod procedură civilă Curtea a obligat apelanta la 900 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.

Domenii speta

Spete similare