Conflict negativ de competenţă. Stabilirea instanţei competente în soluţionarea cererii formulată de Inspectoratul de Poliţie împotriva unui fost angajat în funcţia de politist, la restituirea sumelor achitate cu titlu de ajutor.

Normele de dreptul muncii, ca drept comun şi în ceea ce priveşte statutul funcţionarilor publici, pentru cazurile în care acesta nu prevede derogări, nu se aplică în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a litigiilor referitoare la raporturile de serviciu, deoarece instanţele de contencios administrativ au plenitudine de competenţă potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999 care dispun astfel: „cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenta secţiei de contencios administrativ si fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenta altor instanţe”.

Prevederile Legii nr. 188/1999 nu pot fi aplicate pentru că funcţionarul public nu se mai află în raport de serviciu cu autoritatea publică prejudiciată, însă angajarea răspunderii patrimoniale, calificată generic în art. 75 şi 84 din Legea nr. 188/1999 ca fiind o răspundere civilă, nu poate fi făcută decât pe calea de drept comun a răspunderii civile delictuale.

Art. 20 alin. 2 din Anexa nr. VII la Legea nr. 284/2010

Art. 109 din Legea nr. 188/1999

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Medgidia la data de 10.03.2015 sub număr de dosar …/256/2015, reclamantul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a solicitat în contradictoriu cu pârâtul [...] obligarea acestuia la plata sumei de 14047 lei, reprezentând contravaloarea ajutorului prevăzut de art. 20 alin. 2 din Anexa nr. VII la Legea nr. 284/2010, plătit acestuia fără a fi fost cuvenit.

În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 1345 C. civ., respectiv îmbogăţirea fără justă cauză.

Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.

La termenul de judecată din data de 8.09.2015, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Medgidia.

Prin sentinţa civilă nr. 1017/8.09.2015, instanţa a admis excepţia invocată şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 07.10.2015 sub număr de dosar  …/256/2015 iar la termenul de judecată din data de 02.11.2015, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Constanţa.

Prin sentinţa civilă nr. 2892/02.11.2015, Tribunalul Constanţa a admis excepţia şi a declinat cauza la Judecătoria Medgidia, înaintând dosarul Curţii de Apel Constanţa  pentru soluţionarea conflictului negativ de competentă.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reţinut ca prezenta cauză are ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale ca urmare a încasării de către un fost poliţist a unei sume pretins necuvenite, în vederea obţinerii restituirii acesteia.

În speţă, prevederile Legii nr. 188/1999 nu pot fi aplicate pentru că funcţionarul public nu se mai află în raport de serviciu cu autoritatea publică prejudiciată, însă angajarea răspunderii patrimoniale, calificată generic în art. 75 şi 84 din Legea nr. 188/1999 ca fiind o răspundere civilă, nu poate fi făcută decât pe calea de drept comun a răspunderii civile delictuale.

Cum în prezenta cauză, raportat la obiectul şi cauza cererii de chemare în judecată, respectiv îmbogăţirea fără justă cauză, reclamantul a formulat o acţiune de drept comun în faţa instanţei civile, invocând expres un temei juridic din dreptul comun, acţiune a cărei admisibilitate a fost recunoscută de instanţa supremă, s-a constatat că temeiul juridic invocat concordă cu natura juridică a raportului juridic dedus judecăţii, fiind astfel în prezenţa unei acţiuni de drept comun, iar nu a unei acţiuni în contencios administrativ şi cu atât mai puţin a unui conflict de muncă.

Soluţionând conflictul de competentă ivit între cele două instanţe, Curtea constată că Judecătoriei Medgidia îi revine competenţa în cauza de faţă pentru următoarele considerente:

Dispoziţiile art. 266 din C. muncii şi art. 94 şi art. 95 C.pr.civ., conferă tribunalului plenitudine de jurisdicţie în materia litigiilor de muncă, acesta fiind cel care soluţionează în primă instanţă toate procesele şi cererile care decurg din încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau după caz, colective de muncă.

Prin urmare, cererile privind conflictele de muncă nu intră în sfera de competenţă a judecătoriei însă, în cauza de faţă nu era supusă judecăţii o astfel de cerere.

 Reclamantul nu invocă încălcarea unor dispoziţii legale care guvernează raportul său de muncă cu pârâtul ci, pretinde obligarea acestuia la restituirea unei sume de bani rezultate din plata necuvenita a unor ajutoare invocându-se dispoziţiile art. 1345 care reglementează răspunderea civilă delictuala.

Pârâtul este un fost poliţist, care s-a aflat în timpul exercitării funcţiei în raport de funcţie publică cu reclamantul. În acest sens, art. 1 alin. 1 din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului prevede că acesta este funcţionar public cu statut special.

Pe cale de consecinţă, poliţistul nu este salariat şi nu se află în raporturi de muncă cu instituţia publică la care funcţionează, ceea ce determină necompetenţa completelor specializate în soluţionarea conflictelor de muncă.

Faptul că raportul de serviciu a încetat nu-l transformă pe fostul poliţist în fost salariat.

Aplicarea normelor de dreptul muncii ca drept comun şi în cazul statutului funcţionarilor publici, pentru cazurile în care acesta nu prevede derogări, nu are relevanţă în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a litigiilor referitoare la raportul de serviciu, cu privire la care instanţele de contencios administrativ au plenitudine de competenţă potrivit art. 109 din Legea nr. 188/199 – „cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenta secţiei de contencios administrativ si fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenta altor instanţe”.

Având de soluţionat un conflict de competenţă între o instanţă de contencios administrativ şi o instanţă civilă, privind un litigiu având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a unui fost funcţionar public, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a constatat prin decizia nr. 1026/2012 competenţa instanţei civile. S-a reţinut că „într-o situaţie ca aceea de faţă, în care prevederile art. 85 alin. 1 [din Legea nr. 188/1999] nu pot fi aplicate pentru că funcţionarul public nu se mai află în raport de serviciu cu autoritatea publică prejudiciată, angajarea răspunderii patrimoniale, calificată generic în art. 75 şi 84 din Legea nr. 188/1999 ca fiind o răspundere civilă, nu poate fi făcută decât pe calea de drept comun a răspunderii civile delictuale, conform prevederilor cuprinse în codul civil”.

Întrucât reclamantul a formulat o acţiune de drept comun în faţa instanţei civile, invocând expres un temei juridic din dreptul comun, se constată că temeiul juridic invocat concordă cu natura juridică a raportului juridic dedus judecăţii, fiind astfel în prezenţa unei acţiuni de drept comun, iar nu a unei acţiuni în contencios administrativ şi cu atât mai puţin a unui conflict de muncă.

În concluzie, având în vedere că cererea a fost formulată în baza disp. art.1345 NCPC, raportat la valoarea obiectului cererii şi la faptul că domiciliul pârâtului este situat în circumscripţia Judecătoriei Medgidia, instanţa competentă să se pronunţe cu privire la cererea formulată de reclamantul IPJ Constanţa împotriva pârâtului [...] este Judecătoria Medgidia.

Domenii speta

Spete similare