Acţiune în recuperarea unor sume de natură salarială plătite angajaţilor ca urmare a deciziei Curţii de Conturi prin care s-a constatat că aceste sume sunt nedatorate.

Art.256 C.muncii „Salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie”.

Art. 268 alin.1 litera c) Codul muncii „ Cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator”.

Art. 2523 C. civil instituie regula generală potrivit căreia „prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui”

Problema pusă în discuţie este stabilirea datei de la care începe să curgă termenul de prescripţie, distingându-se două momente şi anume: data la care s-a făcut plata drepturilor şi data la care Curtea de Conturi a stabilit că plata  este nelegală.

Prin urmare, instanţa de judecată trebuie să verifice dacă titularului dreptului i se poate repro?a inac?iunea câtă vreme nu avea posibilitatea reală de a face acte de întrerupere, din cauza necunoa?terii existenţei dreptului sau a exigibilită?ii acestuia ori a celui care ar fi ţinut să răspundă, după caz.

Ordinul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale nr. 50/1990

Prin cererea formulată de reclamanta CN [...] SA şi înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr…./118/2014 se solicită obligarea pârâţilor [...], [...], [...], [...], [...], [...], [...], [...], [...], [...], [...], [...], [...], [...] şi [...] la restituirea sumei de 22370 lei reprezentând contravaloare prime şi tichete cadou remisă fără a fi datorată.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art.256 C.muncii.

Pârâţii au formulat întâmpinare prin care au invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fond au solicitat respingerea acţiunii.

Prin sentinţa civilă nr. 401/25.02.2015, Tribunalul Constanţa a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune ca nefondată, a admis acţiunea formulată de reclamanta Compania Naţională [...] SA şi a dispus  obligarea pârâţilor la restituirea următoarelor sume de bani: [...] - 600 de lei; [...]-650 lei; [...]-350 lei; [...]-4605 lei; [...]-150 lei; [...]-150 lei; [...]-1746 lei; [...]- 3299 lei; [...] - 959 lei; [...] - 5401 lei; [...] - 1364 lei; [...] - 800 lei; [...] - 396 lei. Totodată, a luat act că reclamanta a renunţat la judecata acţiunii în contradictoriu cu pârâţii [...] şi [...].

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:

Cu privire la prescripţia dreptului material la acţiune, pârâţii au susţinut că sumele ce au fost încasate anterior datei de 11.06.2011, raportat la data introducerii acţiunii, s-au prescris.

 Tribunalul a apreciat că data naşterii dreptului material la acţiune este data la care angajatorul a luat cunoştinţă de producerea prejudiciului în patrimoniul său prin efectuarea unor plăţi nelegale de drepturi de natură salarială, respectiv data constatării existenţei acestui prejudiciu prin Decizia nr.84/16.11.2012, a Curţii de Conturi – Camera de conturi Constanţa.

 Raportând această dată la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 11.06.2014, s-a constatat că termenul reglementat prin dispoziţiile art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii nu s-a împlinit, motiv pentru care instanţa a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Asupra fondului cauzei, s-a reţinut că prin Decizia nr.84/16.11.2012 a Curţii de Conturi – Camera de conturi Constanţa şi raportul de control nr.310/19.10.2012 s-a constatat printre alte nereguli şi că reclamanta în perioada 2010-2011 a stabilit şi acordat drepturi salariale nelegale reprezentând premii ce au fost acordate personalului fără ca acestea să fi fost aprobate conform reglementărilor legale, tichete cadou necuprinse în buget şi fără justificarea eliberării lor către salariaţi .

Prin decizia nr.12/19.02.2014 a Curţii de Conturi – Camera de conturi Constanţa s-a constatat că s-au încălcat prevederilor art.33 alin.3 din legea nr.94/1992 societatea neaducând la îndeplinire parţial măsurile referitoare la stabilirea întinderii şi mărimii prejudiciului pentru plăţile nelegale reprezentând premii, tichete cadou, indemnizaţiei şi recuperarea acestuia.

Curtea de Conturi a decis ca reclamanta să continue să dispună măsurile legale pentru ducerea la îndeplinire a tuturor măsurilor dispuse prin decizia nr. 84/16.11.2012. Conform art.64 din legea nr.94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, rep., nerecuperarea prejudiciilor ca urmare a nedispunerii şi neurmăririi măsurilor dispuse, constituie infracţiune.

Cuantumul drepturilor de natură salarială, plătite angajaţilor a fost stabilit prin raportul de control încheiat nr.310/19.10.2012

Textul art.256 alin. 1 din Codul muncii reglementează obligaţia de restituire, a salariaţilor faţă de angajatorii lor. Deşi ea apare ca o instituţie distinctă de răspunderea patrimonială, totuşi procedura pentru reîntregirea patrimoniului angajatorului este aceeaşi. Răspunderea patrimonială propriu-zisă se întemeiază pe o faptă săvârşită cu vinovăţie, pe când obligaţia de restituire are la bază plata lucrului nedatorat, îmbogăţirea fără justă cauză.

Obligaţia de restituire priveşte, după caz: sumele de bani primite nedatorat (de exemplu, salariul a fost calculat greşit ori s-a acordat o indemnizaţie de concediu superioară celei legale); bunuri care nu i se cuveneau (de pildă, echipamente de lucru sau de protecţie);

Curtea Constituţională a reţinut (Decizia nr.274/2011) că „într-adevăr, textul de lege criticat nu dă o definiţie exactă a noţiunii de «sumă nedatorată» şi nici nu detaliază condiţiile în care se naşte obligaţia de restituire. El vine să acopere însă, prin excluderea tuturor celorlalte situaţii prevăzute de lege care antrenează răspunderea patrimonială a salariatului, cazurile când, fără a fi reţinută vinovăţia acestuia, este obligat la restituirea unor sume încasate de la angajator, întrucât acestea nu i se cuveneau, neexistând o justă cauză. De asemenea, având în vedere contextul reglementării, este evident că obligaţia de restituire se naşte în legătură cu desfăşurarea raporturilor de muncă.”

Acţiunea formulată de reclamantă invocă această obligaţie de restituire, care revine pârâţilor salariaţi, a unor sume de bani primite nedatorat, astfel cum s-a constatat prin Decizia nr. 84/16.11.2012 a Curţii de Conturi – Camera de conturi Constanţa.În cauză nu s-a făcut dovada contestării ori anulării acestei decizii, motiv pentru care instanţa a constatat ca fiind întemeiată cererea privind obligarea pârâţilor la restituirea sumelor de bani.

Tribunalul a apreciat, totodată, că dispoziţiile Legii nr.124/2014 nu sunt aplicabile reclamanţilor deoarece reclamanta, deşi este societate comercială pe acţiuni, cu capital integral de stat, având ca obiect activităţi de interes public naţional, se organizează şi funcţionează pe baza de gestiune economică şi autonomie financiară.

 Raportat la considerentele expuse, instanţa a admis acţiunea. 

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel pârâţii [...], [...], [...], [...], [...], [...] şi [...].

 I. Apelanţii pârâţi [...] şi [...] arată că în ceea ce priveşte prescripţia extinctiva, în cauză sunt aplicabile în conformitate cu art. 201 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a prevederilor noului cod civil fie prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 fie prevederile Codului civil, în ceea ce priveşte termenul de prescripţie şi momentul de început al curgerii prescripţiei extinctive, având în vedere că termenul de prescripţie a început să curgă separat pentru fiecare plată de la data plăţii. Este redat textul art. 256 din Codul Muncii şi se relevă faptul că indiferent de reglementare, termenul de prescripţie extinctivă începe să curgă de la data la care reclamanta a avut cunoştinţă de caracterul necuvenit al sumelor de bani primite de către pârât, care este chiar data plăţii lor, având în vedere motivele caracterului necuvenit. În mod evident reclamanta a avut cunoştinţă la data plăţii sumelor, de neaprobarea acestora sau de neprevederea în bugetul de venituri şi cheltuieli şi nu la data controlului sau la data deciziei nr. 84/16.11.2012 a Curţii de Conturi cum reţine instanţa de fond.

În măsura în care prin neaprobarea acestora sau de neprevederea în bugetul de venituri şi cheltuieli a fost creat un prejudiciu reclamantei aceasta are dreptul de a solicita angajarea răspunderii patrimoniale a salariaţilor vinovaţi de aceste fapte prejudiciabile.

Pe fondul cauzei, susţin apelanţii că acordarea tuturor tichetelor sociale (tichete de masă ori tichete cadou) s-a făcut în baza unor decizii interne ale directorului companiei.

 Nu poate fi luată în considerare solicitarea reclamantei privind plata contravalorii unor tichete sociale, prezumate a fi fost acordate, tocmai către salariaţii cărora nu li se poate opune primirea pe semnătură a acestor valori atâta vreme cât existau persoane desemnate prin decizii să se ocupe şi să răspundă de distribuirea tichetelor către salariaţi şi evident de întocmirea de borderouri de primire, liste de semnături, etc. Ori din exprimările cuprinse în măsurile formulate de Curtea de conturi se înţelege că se dispune recuperarea/încasarea sumelor, alegerea solicitării acestora de la salariaţi fiind una pur arbitrară a actualei conduceri a reclamantei.

Referitor la sumele încasate cu titlul de primă, societatea îşi întemeiază cererea pe art. 256 alin. 1 din Codul muncii, ori, în acest caz nu se poate concepe asocierea sumelor primite cu titlul de primă cu "sume nedatorate" (similare probabil cu sume virate eronat ori avansuri spre decontare nejustificate).

Pentru a susţine o corespondenţă reală între starea de fapt şi articolul 45 alin.1 din Regulamentul de ordine interioară al companiei, apelanţii menţionează faptul că în afara sarcinilor de serviciu, pe care le-au îndeplinit cu profesionalism şi eficienţă în cadrul biroului financiar-contabilitate, au avut şi o implicare personală evidentă, şi în alte activităţi ce nu ţineau strict şi direct de cadrul financiar, acţiuni care au generat recompensarea părţilor.

Apelanţilor nu li s-a solicitat de către şeful ierarhic, de a prezenta sau de a solicita Consiliului de Administraţie, situaţii referitoare la salarii ori prime, acestea fiind atribuţii şi sarcini clare ale directorului economic.

 Argumentul instanţei de fond privind decizia nr. 84/16.11.2012 a Curţii de Conturi prin care se dispune recuperarea prejudiciilor de la cei vinovaţi nu înseamnă că cei vinovaţi sunt pârâţii, ci sunt cei care nu au respectat prevederile legale şi care nu au prevăzut tichetele cadou în bugetul de venituri şi cheltuieli.

II. Apelanţii pârâţi [...] şi [...] consideră eronată soluţia instanţei de fond cu privire la excepţia prescrierii dreptului la acţiune.

În raport de prevederile pct. 1 din textul art. 2537 C.civ. - consideră că nu are nicio relevanţă semnarea aşa numitului acord de plată în raport de prevederile art. 38 Codul muncii, ce prevede nulitatea oricărei tranzacţii prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi. Sancţiunea prevăzută de legiuitor este imperativă.

Tot în raport de prevederile pct.1 precum şi cele ale pct. 4 consideră că nu are nicio relevanţă decizia nr. 84 din 16.11.2012 a Curţii de Conturi, deoarece această decizie nu le este opozabilă, nu îi pune întârziere ci constată aplicarea unor prevederi contractuale, temeinice sau netemeinice.

Prin Decizia nr. 274/2011 pronunţată de Curtea Constituţională s-a reţinut:

„interdicţia reţinerii din salariu cu titlu de daune, fără ca datoria să fie scadentă, lichidă şi exigibilă, constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, prevăzută de art. 164 alin. (2) din legea nr. 53/2003 - Codul muncii, este menită să elimine arbitrariul din reglementările anterioare, când conducerea unităţii stabilea existenţa pagubei, întinderea acesteia, lua măsuri de recuperare prin dispoziţie de imputare şl proceda de îndată la reţinerea din drepturile salariate, urmând ca salariatul să se adreseze organelor de jurisdicţie pentru apărarea intereselor sale legitime. În condiţiile statului de drept, valoare consacrată prin art. 1 alin. (3) din Constituţie, răspunderea patrimonială pentru daune se impune să se stabilească de către instanţele de judecată, care, potrivit art. 123 alin. (1) din Constituţie, înfăptuiesc justiţia în numele legii. Acelaşi principiu constituţional mai impune ca orice executare silită să aibă la bază un titlu executoriu valabil. În speţa dedusă judecăţii unitatea angajatoare are astfel obligaţia de a stabili întinderea şi existenţa pagubei.

Acest aspect nu a fost realizat de pârâtă în termen de 3 ani de la momentul plăţii drepturilor băneşti ci numai odată cu comunicarea soluţiei luată de Curtea de Conturi.

 III. Apelanţii pârâţi [...], [...], [...] arată că eronat instanţa de fond a considerat că data de la care începe să curgă termenul de prescripţie este data când reclamanta a luat la cunoştinţă de decizia Curţii de Conturi, respectiv 16.11.2012. Însă termenul de prescripţie începe să curgă din momentul în care au fost plătite aceste sporuri, respectiv aprilie 2011. Data la care Curtea de Conturi a constatat că acele sporuri sunt ilegale nu are niciun fel de relevanţă, aceasta fiind un terţ în raportul de muncă dintre angajat şi angajator. Drepturile salariale au fost plătite de reclamantă pârâţilor în mai 2011, iar acţiunea a fost introdusă în iunie 2014, la mai mult de 3 ani de la data când au fost plătite.

 În baza art. 268, alin. 1, lit. c din codul muncii, urmează a se constata prescris dreptul material la acţiune al reclamantei.

 Pe fondul cauzei, apelanţii pârâţi solicită a se observa că în ceea ce priveşte sumele de bani plătite ca şi sporuri salariale, acestea au fost acordate în mod legal de către reclamantă. Reclamanta nu motivează în drept susţinerea că aceste premii au fost acordate fără a exista documente justificative şi nici nu au fost supuse aprobării Consiliului de Administraţie. Nu se precizează care sunt prevederile din Regulamentul de ordine interioara în baza cărora premiile puteau fi acordate numai după evaluarea condiţiilor prevăzute în Regulamentul de Ordine Interioară. Nu se specifică nici criteriile pe baza cărora trebuiau evaluaţi angajaţii, precum şi textul de lege care le prevede. În cuprinsul acţiunii reclamanta se limitează doar a aminti despre Regulamentul de Ordine Interioară şi a trata la modul general situaţia tuturor salariaţilor. În cauză, reclamanta îşi invocă propria culpă în acordarea sporurilor salariale, fără a exista o evaluare a activităţii angajatului. Nu i se poate cere angajatului să returneze sporuri care i s-au acordat fără a fi evaluat chiar de reclamantă. Era de datoria companiei să întocmească fişele de evaluare pentru fiecare angajat în parte.

Pentru aceste motive, apelanţii pârâţi solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.

Intimata reclamantă nu a formulat întâmpinare.

În apel nu s-au administrat alte probe.

 Analizând sentinţa apelată în raport de criticile formulate, de probele administrate şi de dispoziţiile legale incidente în speţă, Curtea constată că apelurile sunt  fondate.

Prin cererea adresată instanţei, CN [...] SA a solicitat obligarea pârâţilor [...], [...], [...], [...], [...], [...], [...], [...], [...], [...], [...], [...], [...], [...] şi [...] la restituirea sumei totale de 22.370 lei reprezentând contravaloare prime şi tichete cadou acordate acestora în luna mai 2011, deşi nu erau datorate.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art.256 C.muncii.

Potrivit acestui text „Salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie”.

 Art. 268 alin.1 litera c) dispune că „Cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator”.

În baza acestor dispoziţii legale, pârâţii au invocat excepţia prescrierii dreptului la acţiune şi au solicitat respingerea acţiunii ca fiind prescrisă însă, instanţa de fond a stabilit că termenul de prescripţie nu e împlinit din moment ce nu au trecut 3 ani de la data deciziei emisă de Curtea de Conturi.

Prin urmare, problema pusă în discuţie în prezentul apel este data de la care începe să curgă termenul de prescripţie, distingându-se două momente şi anume: data la care s-a făcut plata acestor drepturi şi data la care Curtea de Conturi a stabilit că plata este nelegală.

Art. 2523 Cod civil instituie regula generală că „prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui” ceea ce înseamnă că titularului dreptului nu i se poate repro?a inac?iunea câtă vreme nu avea posibilitatea reală de a face acte de întrerupere, din cauza necunoa?terii existenţei dreptului sau a exigibilită?ii acestuia ori a celui care ar fi ţinut să răspundă, după caz.

Prin urmare, instanţa trebuie să determine, ca element de stabilire a cursului prescripţiei, momentul naşterii dreptului material la acţiune în funcţie de data la care reclamantul ar fi trebuit să cunoască acest fapt deoarece acesta a făcut plata şi nu altcineva în numele său.

Sarcina probei în ce priveşte momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie revine desigur celui ce o invocă însă în cazul în care titularul dreptului contestă acest element de fapt, are la rândul său obligaţia de a dovedi data la care apreciază că a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască na?terea dreptului său la acţiune, respectiv efectuarea unei plăti nedatorate cum este în cazul de faţă.

CNRN [...] SA este societate comercială pe acţiuni cu capital integral de stat, având ca obiect activităţi de interes public naţional şi care se organizează şi func?ionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară, fiind sub autoritatea Ministerului Transporturilor.

Din înscrisurile depuse şi apărările părţilor, Curtea constată că sumele ce se solicită de către reclamantă, constau în premii şi tichete cadou acordate salariaţilor în perioada 2010-2011 în baza contractului colectiv de muncă/2011 şi Regulamentului de ordine interioară.

Însă, a?a cum s-a reţinut prin raportul Curţii de Conturi nr. 310/19.10.2012  acordarea acestor premii s-a făcut cu încălcarea disp. art. 101 din CCM  şi art. 121 care arată că „acordarea premiilor stabilite la nivelul unităţii trebuie să fie în funcţie de economiile la fondul de salarii”, precum şi ale art. 45 din ROI care prevede că „pot fi recompensa?i cei care depun o activitate deosebită …îşi îndeplinesc la timp şi în bune condiţii sarcinile de serviciu şi au o conduita irepro?abilă…” 

Prin urmare, plata acestor drepturi s-a făcut în deplină cunoştinţă de cauză de către reclamantă care, deşi ?tia că nu a făcut economii la fondul de salarii a apreciat că poate acorda astfel de prime şi, fără respectarea art. 45 din ROI.

În aceeaşi ordine de idei, se reţine tot din raportul Curţii de Conturi că propunerile de acordare a acestor prime au venit din partea conducerii sau a ?efilor ierarhic superiori ai reclamantei, fără alte documente din care să rezulte cuantumul aprobat pe fiecare persoană, şi fără a se supune aprobării Consiliului de administra?ie. 

Or, în condiţiile date, reclamanta nu poate susţine că nu a ?tiut la acel moment că afectează o plată nelegală şi că a aflat de acest lucru abia atunci când Curtea de Conturi a emis raportul de control.

Raportat la dispoziţiile legale invocate şi la probatoriul administrat, Curtea constată că termenul de prescripţie începe să curgă în speţa de faţă, de la data plăţii sumelor deoarece chiar la acel moment reclamanta a avut cunoştinţă de caracterul nelegal al acestora, neavând nicio relevanţă data la care s-a efectuat controlul sau data emiterii deciziei nr. 84/16.11.2012 a Curţii de Conturi a?a cum reţine instanţa de fond.

Întrucât drepturile salariale au fost plătite pârâţilor în mai 2011, iar acţiunea a fost introdusă în iunie 2014, la mai mult de 3 ani de la data când au fost plătite, în baza art. 268, alin. 1, litera ”c” din Codul muncii, urmează a se constata prescris dreptul material la acţiune al reclamantei.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 480 C.pr.civ. vor fi admise apelurile şi schimbată în parte sentinţa apelată în sensul admiterii excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâţii [...], [...], [...], [...], [...], [...] şi [...], cu consecinţa respingerii ac?iunii fa?ă de ace?ti reclaman?i ca fiind prescrisă.

Vor fi men?inute restul dispoziţiilor sentinţei  apelate.

De asemenea, având  în vedere că reclamanta a căzut în pretenţii ca urmare a pierderii procesului, va fi obligată în conformitate cu disp. art.453 alin.1 C.pr.civ. la plata cheltuielilor de judecată solicitate de pârâţii  [...] şi [...], respectiv la câte 300 lei pentru fiecare (onorariu avocat), conform dovezilor anexate la dosar.

Domenii speta

Spete similare