Respingerea propunerii de arestare preventivă

DREPT PROCESUAL PENAL

Respingerea propunerii de arestare preventivă

Art. 204 Noul Cod procedură penală

În contestaţia formulată de inculpatul Z.R. a fost desfiinţată încheierea contestată şi  în consecinţă, în  temeiul art.227 alin.1 Cod procedură penală s-a respins  propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul B., ca nefondată. În baza art.204 alin.11 coroborat cu  art. 227 alin. 2 Cod procedură penală  raportat la art. 215 Cod procedură penală  s-a dispus  luarea faţă de inculpatul Z.R. a măsurii controlului  judiciar pe o durată de 60 zile, începând cu data de  23 noiembrie 2015.

Potrivit art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, la dispunerea măsurii arestării preventive trebuie avute în vedere, dincolo de probele din care rezultă suspiciunea rezonabilă a comiterii infracţiunii, ?i caracterul necesar al privării de libertate pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, caracter necesar care se apreciază pe baza evaluării gravită?ii faptei, a modului ?i a circumstan?elor de comitere a acesteia, a anturajului ?i a mediului din care provine inculpatul, a antecedentelor penale ?i a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia.

Se constată astfel că dispozi?iile legale invocate, respectiv art. 202 alin. 3 ?i art. 223 alin. 2 Cod procedură penală impun un dublu examen al caracterului necesar al măsurii arestării preventive, pe de-o parte pentru realizarea scopului prevăzut de art. 202 alin. 1, iar pe de altă parte pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

Prin prisma condi?iilor prevăzute de art. 223 alin. 2 teza finală, judecătorul de drepturi ?i libertă?i constată că în prezenta cauză, urmărirea penală s-a dispus prin rezolu?ia numărul 846/ P/2013 din data de 02.12.2013, a Parchetului de pe lângă  Tribunalul B. pentru comiterea infrac?iunii de omor calificat prevăzută de art. 174, 175 lit. i) Cod penal din 1968, iar din actele ?i lucrările dosarului a rezultat că până în prezent nu s-a apreciat ca fiind necesară dispunerea vreunei măsuri preventive.

 În raport de conţinutul referatului de propunere de luare a măsurii arestării preventive, judecătorul de drepturi ?i libertă?i constată că elementele care au condus la convingerea organului de urmărire penală în sensul că se impune privarea de libertate a inculpatului, vizează concluziile raportului de expertiză genetică judiciară, apreciat de altfel  ca fiind irelevant din cauza administrării deficitare ?i postarea de către inculpat pe o re?ea de socializare a unui mesaj ?i a unor fotografii prin care sus?inea că ar fi fost la rândul său agresat de victimă.

Indiscutabil, infrac?iunea de care este acuzat inculpatul prezintă o gravitate deosebită, însă, din actele ?i lucrările dosarului rezultă că inculpatul nu are antecedente penale, nu a comis alte fapte de natură penală între momentul începerii urmăririi penale până în prezent, iar datele care conturează profilul psiho-social al acestuia, chiar dacă generează îndoieli cu privire la anturajul ?i mediul din care acesta provine, nu sunt suficient de puternice pentru a determina concluzia că privarea acestuia de libertate este necesară pentru a înlătura un risc de recidivă sau că ar putea încerca să influen?eze aflarea adevărului în cauză. Relevantă în acela?i sens este ?i atitudinea procesuală adoptată de inculpat care s-a prezentat la chemarea organelor de urmărire penală, a dat declara?ii în cauză ?i a în?eles să-?i exercite drepturile procesuale în limitele legii.

În ceea ce prive?te argumentele expuse prin încheierea atacată referitoare la rezonan?a socială extrem de puternică a faptei pe care inculpatul se presupune că a comis-o, judecătorul de drepturi ?i libertă?i re?ine că, de?i reală ?i indiscutabil intensă în perioada imediat următoare comiterii faptei, aceasta s-a estompat pe parcursul ultimilor 2 ani, iar realizarea scopului prevăzut de art. 202 alin. 1 Cod procedură penală nu mai impune în mod necesar privarea de libertate a acestuia, măsura arestării preventive fiind cea mai gravă dintre cele prevăzute de lege.

Curtea de Apel Oradea, Secţia penală

Încheierea nr.112/JDLC/23.11.2015; Dosar nr. 3996/111/2015

Prin încheierea penală nr. 214/DL din 17 noiembrie 2015 pronunţată de judecătorul drepturi şi libertăţi a Tribunalului B., s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul B.

În baza art. 202, art. 226 raportat la art. 223 alin. 1 şi 2 Cod de procedură penală s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului Z. R. - fiul lui I. ?i F. M., ns. la xx.xx.1990 în O., jud. B., cetăţean român, domiciliat în mun. O., str. I., nr.xx, jud. B., CNP xxxxxxxxxxxxx pe o durată de 30 de zile, de la 17 noiembrie 2015 până la data de 16 decembrie 2015 inclusiv.

În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunţa această hotărâre, judecătorul de drepturi şi libertăţi a Tribunalului B. a reţinut următoarele:

S-a constatat că prin propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul B., înregistrată în data de 17.11.2015, s-a solicitat arestarea preventivă a inculpatului Z. R. cercetat pentru comiterea infracţiunii de omor calificat prev. de art. 188 raportat la art. 189 alin. 1 lit. h Cod penal.

În fapt, s-a reţinut că inculpatul ar fi săvârşit infracţiunea de omor calificat, prin cruzimi, constând în aceea că în data de 02.12.2013, în jurul orei 18, după ce victima a spart geamul autoturismului inculpatului, acesta a plecat în urmărirea ei şi i-a aplicat multiple lovituri de cuţit, în zone vitale ale organismului. Victima D. M. a mai reuşit să se deplaseze circa 300 metri până la locuinţa sa, unde a fost găsită de martorii ce au anunţat ambulanţa, fără însă ca intervenţia medicală de urgenţă să fi fost în măsură să salveze viaţa acesteia date fiind leziunile grave produse.

Faţă de inculpat a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru comiterea acestei infracţiuni prin ordonanţa din 10.11.2015, fiind reţinut în data de 16.11.2015 începând cu ora 14:10.

Inculpatul a negat acuzaţia adusă, atât în declaraţiile date în faţa procurorului, precum şi cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă, susţinând că intenţia sa a fost doar de a se apăra.

Analizând actele şi lucrările dosarului, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul B. a constatat, în conformitate cu dispoziţiile art. 226 alin. (1), art. 227 alin. (1) Cod procedură penală, că în cauză au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii arestării preventive a inculpatului.

Potrivit art. 202 alin. (1) Cod procedură penală, măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni.

Măsura arestării preventive poate fi luată de judecătorul de drepturi şi libertăţi în cursul urmăririi penale, potrivit art. 223 alin. (1) Cod procedură penală, numai dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit o infracţiune şi există una dintre situaţiile expuse la literele a) – d) sau în alineatul 2 al aceluiaşi articol.

Sub aspectul primei condiţii, aceea a existenţei unor probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit infracţiunea reţinută, din analiza probelor administrate în cursul urmăririi penale până la acest moment a rezultat că aceasta este îndeplinită, chiar dacă încadrarea juridică stabilită de către procuror, cel puţin sub aspectul identificării normei de trimitere, ar putea suferi unele critici, fără vreo influenţă însă asupra caracterului fondat al propunerii de arestare preventivă.

Astfel, probatoriul administrat până în prezent în cauză justifică presupunerea că evenimentele s-au desfăşurat după cum urmează:

Inculpatul se afla în data de 02.12.2013, în jurul orei 18, în autoturismul personal parcat pe strada Transilvaniei împreună cu martora M. A. (a se vedea foto fila 22 dosar urmărire penală). La un moment dat, cineva aflat pe trotuar a lovit o dată sau de două ori puternic în geamul pasagerului stânga-faţă spărgându-l.

Martora M. A. a declarat că persoana respectivă a fost un „bărbat atletic, la 1,70 - 1,80 m, îmbrăcat cu o geacă neagră cu o glugă trasă pe cap cu blăniţa pe margine” care ulterior „a traversat strada în fugă pe diagonală spre strada care dă spre Master” (fila 65 dosar urmărire penală). Aceeaşi martoră a arătat că „Z. a deschis portiera, a lăsat-o deschisă şi a alergat după acel bărbat în aceeaşi direcţie. Amândoi au intrat pe strada menţionată şi au depăşit câmpul meu vizual” … „bărbatul şi Z. au ieşit din raza mea vizuală, întrucât au intrat pe strada Selimbarului” (fila 71 dosar urmărire penală).

Declaraţia sa s-a coroborat cu declaraţiile inculpatului Z. în ce priveşte modul în care a fost spart geamul autoturismului, sub aspectul susţinerilor că fizionomia bărbatului era ascunsă de glugă şi fularul amplasat pe faţă, precum şi în ce priveşte împrejurarea că a plecat în urmărirea autorului distrugerii „pentru a-i cere socoteală”. Însă, este contradictorie cu privire la direcţia de deplasare, inculpatul susţinând că l-a urmărit pe bărbat până la intersecţia străzii Transilvaniei cu str. Posada (aflata în faţa autoturismului inculpatului astfel cum era parcat în seara incidentului, spre deosebire de strada Şelimbarului care era situată în spatele maşinii). Pe de altă parte, conform procesului verbal din 03.12.2013 (fila 130 dosar urmărire penală), martora H. F. a sesizat telefonic un scandal în faţa Barului M. situat pe str. Transilvaniei (punct situat la fel în zona din faţa autoturismului inculpatului, însă mult mai departe, dincolo de intersecţia cu str. Posada). Date fiind aceste contradicţii nelămurite printr-o eventuală reaudiere asupra acestor aspecte a martorei M. A. (contradicţii ce nici nu sunt de altfel singulare) şi în lipsa identificării locului faptei în procesul verbal de cercetare din 02.12.2013, judecătorul de drepturi şi libertăţi a reţinut că locul în care a avut loc confruntarea dintre cei doi bărbaţi este situat în zona cuprinsă între intersecţia străzilor Posada şi Transilvaniei şi zona din faţa Barului M. de pe aceeaşi stradă.

Inculpatul a mai adăugat că a luat în momentul ieşirii din autoturism un spray iritant din portieră.

Modul în care a decurs urmărirea acelui bărbat de către inculpatul Z. este relatată şi de către doi martori oculari. Martora L. L. X. (fila 117 dosar urmărire penală) care arată că „în data de 02.12.2015, în jurul orei 18.05, mă aflam ca pasager pe bancheta din spate a autoturismului … condus de N. M. pe strada Transilvaniei având direcţia de mers Piaţa Rogerius - Borş. La un moment dat, de pe trotuarul din partea stânga a direcţiei noastre de mers am văzut doi tineri alergând unul după altul care au traversat strada în fugă prin spatele maşinii în care mă aflam, … prima persoană … avea faţa acoperită, posibil cu un fular de culoare închisă … Cu aproximaţie 1 metru înainte ca primul tânăr să urce pe trotuarul din dreapta direcţiei noastre de mers, respectiv după traversarea străzii, a fost prins din urmă de tânărul care îl urmărea, am văzut când cel de-al doilea tânăr l-a prins pe primul de undeva din zona umăr – braţ drept”. Aceleaşi împrejurări sunt relatate şi de către martorul N. M. (fila 115): „am observat că din partea stângă a carosabilului aleargă spre partea dreaptă doi bărbaţi, care erau foarte aproape unul de altul şi care erau să intre în faţă autoturismului meu. I-am evitat prin virare bruscă la dreapta, iar ei au continuat să alerge pe lângă maşina mea. Eu mi-am continuat deplasarea şi am văzut în oglinda laterală dreapta că cei doi ajunseseră pe trotuarul din dreapta. Am observat că primul bărbat avea faţa acoperită cu ceva negru”.

Inculpatul însă, susţine că bărbatul ce a spart geamul autoturismului s-ar fi oprit după circa 10 metri, s-ar fi întors spre el, iar apoi a continuat să se deplaseze „la pas”. Mai departe, inculpatul arată că „în momentul în care am ajuns lângă el, era cu faţa la mine, a încercat să mă lovească cu mâna dreaptă, în care cred că avea un obiect cu care m-a tăiat pe faţă în zona buzei şi a frunţii … eu am folosit spray-ul împotriva sa, însă întrucât era vânt, o parte din gaz a venit spre mine. Ulterior, am început să ne batem însă nu aş putea să spun cine a lovit primul ci doar că ne-am lovit reciproc”. Solicitându-i-se precizări, inculpatul a menţionat că „în momentul în care am început să ne batem, eram în apropierea şoselei pe partea dreaptă, aceeaşi cu locul parcării maşinii, însă în timp ce ne încăieram, am traversat strada pe cealaltă parte” (declaraţie instanţă).

S-a constatat, în raport de conţinutul declaraţiilor martorilor audiaţi, ca relatările inculpatului referitor la starea de fapt descrisă până la momentul prinderii victimei sunt lipsite de veridicitate, probele administrate reliefând împrejurarea că a avut loc o urmărire rapidă, în fugă, a victimei şi că primul contact fizic între cei doi a avut la iniţiativa inculpatului care a prins-o pe victimă de braţ sau umăr, comportament concordant cu propria afirmaţie „am plecat să îi cer socoteală” (declaraţie instanţă).

Din acest moment şi până la cel al găsirii victimei în faţa locuinţei sale de pe strada P. (o distanţă de circa 300 metri), mijloacele de probă apte să conducă la stabilirea stării de fapt sunt, în principal, declaraţiile de suspect şi inculpat, relatările sale iniţiale consemnate în actele de constatare întocmite în seara incidentului, convorbirea telefonică purtată de către acelaşi inculpat în data de 04.12.2013 cu un cunoscut în care se face referire la incident şi rapoartele de constatare medico-legale privind pe victima şi inculpat.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi a Tribunalului B. a constatat că, potrivit raportului din 02.12.2013, întocmit de către echipajul de poliţie ajuns iniţial la faţa locului, inculpatul le-a fi spus poliţiştilor verbal că „l-a urmărit iar la intersecţie cu Aleea Posada l-a ajuns din urma şi s-au luptat, în cursul luptei Z. l-a dezarmat de cuţit pe agresor şi l-a înjunghiat de mai multe ori pe acesta la nivelul spatelui, în cele din urma agresorul a reuşit să fugă” (fila 60 dosar urmărire penală). După cum reiese foarte clar din citatul de mai sus, în prima descriere a incidentului, inculpatul a susţinut că, după dezarmarea victimei, el a fost cel care a avut iniţiativa actelor de violenţă, înjunghiindu-o pe aceasta de mai multe ori – semnificativ – în spate, până în momentul în care aceasta a reuşit să fugă.

În fişa de intervenţie întocmită cu acelaşi prilej, organele de poliţie au consemnat relatarea verbală inculpatului: „după ce a fost atacat şi înjunghiat de către acea persoană, a fugit după el şi l-a reţinut la intersecţia străzilor Transilvaniei cu Aleea Posada, agresorul l-a lovit în continuare, Z. l-a imobilizat, i-a smuls cuţitul cu care l-a atacat şi l-a înjunghiat la rândul sau la nivelul pieptului. În cele din urmă agresorul a reuşit să scape şi să fugă în direcţia străzii P.” (fila 35 dosar urmărire penală).

Vis a vis de cele două consemnări, judecătorul de drepturi şi libertăţi a apreciat că se impune a se aminti aici manifestările surprinzătoare ale organelor de poliţie prezente în seara incidentului în zona comiterii faptei şi atestate de două declaraţii de martori oculari: „poliţistul a afirmat ca M. (victima, n.n.) nu ar fi victima şi că de fapt el a făcut o spargere şi a fost prins de proprietar, pe care M. l-a înţepat iar apoi l-a înţepat cu cuţitul şi proprietarul pe M. ” (fila 172 declaraţie martor C. N.) şi „unul dintre poliţişti a coborât din maşină şi atunci când l-am rugat să solicite şi el prin staţie ambulanţa mi-a spus dă-l dracului că ăsta-i hoţu” – referitor la victima (fila 137 dosar urmărire penală - declaraţie martor M. C.). Ca atare, ţinând cont de poziţia subiectivă manifestată de către organele de poliţie în acea seară, ce stabiliseră deja vinovatul în cauză, trebuie exclusă o eventuală consemnare tendenţioasă, în defavoarea inculpatului, a relatărilor verbale din cele două înscrisuri amintite.

În continuare, s-a arătat că în prima declaraţie olografă dată procurorului chiar în seara incidentului – 02.12.2013, inculpatul a susţinut că „am fugit spre el, ajungând aproape după ce a traversat şoseaua am strigat către el Bă! El s-a întors spre mine şi a dat să mă lovească cu pumnul … moment în care eu l-am spray-at, dar în mare parte gazul a ajuns pe mine deoarece eu mergeam spre el. Apoi am ripostat lovindu-l în faţă cu pumnul după care am început să ne batem. Am ajuns pe celălalt trotuar, acesta reuşind să mă doboare, am căzut amândoi între spaţiul verde şi trotuar. În timp ce ne luptam, bărbatul a scos un cuţit tip briceag, cel mai probabil din buzunarul de la geacă … a dat cu cuţitul spre mine încercând să mă înjunghie în partea stângă a pieptului, afirmând repetat că - pentru asta o să mori. Eu am ridicat mâna stângă pentru a mă apăra, iar atunci a înfipt cuţitul în palma stângă. Eu am strâns cu putere de cuţit speriat că mă va mai lovi. L-am tot lovit să lase cuţitul, apoi cu mâna dreaptă l-am tras şi l-am muşcat de mâna în care avea cuţitul. Mâna acestuia a cedat, eu reuşind să iau cuţitul. Acesta tot încerca să îl ia înapoi. Atunci am reuşit să îl ţin cumva cu o mână de cap (?), iar cu cealaltă l-am lovit cu cuţitul în partea stângă şi în umăr de mai multe ori pentru a mă lăsa în pace şi a scăpa. Eu am vrut să îl lovesc în (?) pentru a mă lasă în pace şi pentru a nu reuşi să îmi ia cuţitul şi nu ştiu să îl fi lovit în altă parte a corpului, apoi bărbatul a luat de pe jos spray-ul meu şi m-a sprayat în faţă după care a luat-o la fugă spre Liceul B.” (fila 41-43 dosar urmărire penală).

În declaraţia de a doua zi – 03.12.2013 (fila 92 dosar urmărire penală), inculpatul a susţinut că „am alergat spre bărbat pentru a-l imobiliza şi anunţa organele de poliţie. Am traversat astfel strada Transilvaniei, după care am ajuns pe trotuar şi i-am strigat bărbatului să se oprească. Acesta s-a întors spre mine şi a încercat să mă lovească cu pumnul în faţă. Nu mai reţin dacă atunci m-a şi lovit în faţă. Eu atunci l-am sprayat am înaintat spre el, iar atunci gazul mi-a intrat şi mie în ochi. Apoi, eu şi acel bărbat am început să ne lovim reciproc cu pumnii … la un moment dat, în timp ce ne băteam, am observat că acesta a scos de undeva dintr-un buzunar un briceag … spunându-mi ceva de genul – Pentru asta o să mori!. Bărbatul respectiv a vrut să mă lovească cu cuţitul în partea stângă a pieptului, iar eu am ridicat mâna stângă pentru a mă apăra şi astfel am fost împuns în palmă. Am ţinut cu mâna stângă de briceag pentru a nu mă lovi, timp în care îl loveam cu cealaltă mână pentru a mă apăra. La un moment dat, l-am muşcat de încheietura mâinii drepte iar atunci a eliberat cuţitul, care a rămas la mine în mâna stângă. Am luat apoi cuţitul în mâna dreaptă şi, pentru că bărbatul a încercat să îmi smulgă cuţitul din mână, eu l-am lovit de câteva ori cu cuţitul în umărul şi omoplatul stâng pentru a mă apăra. Precizez că în acele momente stăteam oarecum faţă în faţă sau el era uşor cu o parte spre mine, stând amândoi în genunchi. Nu ştiu de câte ori l-am lovit cu cuţitul şi nici dacă l-am lovit în alte zone ale corpului. Oricum, în tot acest timp, bărbatul încerca să îmi smulgă cuţitul din mână, fără ca în tot acest timp să-mi spună ceva. La un moment dat, bărbatul a luat sprayul meu de jos şi m-a sprayat în faţă, după care a fugit spre Liceul L. B.”.

În declaraţia de inculpat dată în faţa procurorului în data de 16.11.2015, acesta a reiterat aceleaşi afirmaţii, reţinându-se următoarele modificări: inculpatul ar fi încercat după dezarmarea victimei să îi imobilizeze acesteia mâinile „am mutat cuţitul în mâna dreaptă şi am încercat să o imobilizez mâinile … am vrut să-l imobilizez prin aceea că am vrut să-l rănesc la mâini … i-am aplicat lovituri de cuţit acelei persoane, indirect, fără nicio intenţie, decât de a-l imobiliza. Arăt că am vizat doar zona mâinilor” (fila 297 dosar urmărire penală). De asemenea, s-a reţinut afirmaţia inculpatului în sensul că în cadrul acestei din urmă încleştări, „persoana m-a călcat, am căzut în fund şi acesta a luat sprayul meu şi când am vrut să mă ridic mi-a dat cu sprayul în faţă. Atunci am aruncat cuţitul jos, iar persoana s-a întors şi a fugit sărind un gard viu” (fila 298 dosar urmărire penală).

În declaraţia dată cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă, inculpatul a susţinut că „am început să ne batem însă nu aş putea să spun cine a lovit primul ci doar că ne-am lovit reciproc. Nu aş putea spune unde l-am lovit însă cred că la nivelul capului, de asemenea şi el a acţionat în acelaşi fel. În momentul în care am început să ne batem, eram în apropierea şoselei pe partea dreaptă, aceeaşi cu locul parcării maşinii, însă în timp ce ne încăieram am traversat strada pe cealaltă parte. La un moment dat ajuns pe partea cealaltă într-un loc unde era o bordură mai înaltă eu m-am împiedicat şi am căzut în genunchi în faţa victimei. Eu am încercat să mă ridic trăgându-mă în acelaşi timp de el iar atunci am văzut-o pe victimă desfăcând un briceag în mână şi înjurându-mă spunându-mi totodată „o să mori pentru asta”. Victima a lovit cu cuţitul din mâna dreaptă cu o mişcare de sus în jos spre mine, eu am încercat cu mâna stângă să-l prind de încheietură, iar în acel moment victima m-a înţepat cu cuţitul în palmă străpungându-mi palma. În acel moment eu m-am speriat am strâns cuţitul în palmă pentru că mi-a fost teamă să nu mă lovească în altă parte şi l-am lovit concomitent cu pumnul, de asemenea l-am şi muşcat de braţul cu care ţinea cuţitul şi atunci a dat drumul la cuţit care a rămas în palma mea. După ce a dat drumul la cuţit victima a sărit din nou şi mai agresiv pentru a recupera cuţitul. Văzându-l am mutat cuţitul din palma stg. în mâna dreaptă am ţinut bine de cuţit şi am încercat să-l imobilizez ţinându-l de mâini şi de corp ca să nu mă atace. Nu vroiam să ajungă la cuţit pentru a mi-l lua. De asemenea, atunci când băga mâinile să-mi ia cuţitul eu l-am lovit cu cuţitul peste mâini dar şi cu cealaltă mână liberă. Nu pot spune dacă l-am prins cu mâna de gât, a fost vorba de câteva secunde în care nu îmi aduc aminte mişcările. În timpul acestei încăierări, îmi aduc aminte că am fost călcat pe picior iar atunci mi-am pierdut echilibrul şi am căzut. Am apucat să o văd pe victimă cum ia de jos sprayul meu ce îmi căzuse în timpul încăierării, l-a folosit pe tot împotriva mea după care a sărit două gărduleţe din apropiere şi a fugit”.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul B. a constatat din nou numeroase contradicţii atât între declaraţiile inculpatului şi celelalte probe administrate în cauză, cât şi între propriile sale declaraţii.

S-a remarcat faptul că afirmaţiile inculpatului privind prima parte a confruntării (din momentul prinderii şi până la folosirea cuţitului) au fost în vădită contradicţie cu conţinutul convorbirilor telefonice interceptate purtate de către acesta cu un cunoscut de al său, în care modul de desfăşurare al conflictului este sensibil diferit de cel expus în declaraţii. Astfel, inculpatul susţine în convorbirea amintită că „şi am sărit pe el şi l-am lovit, i-am dat pumni de l-o … nu s-o mai văzut capu’ … i-am tot dat, ş-o picat pe jos. O mers la bordură, o picat pă jos, că l-am rupt din serie. Deci i-am dat bine, bine i-am dat! Ş-o picat pe jos” (fila 39).

Judecătorul de drepturi şi libertăţi a constatat că mai degrabă această convorbire telefonică se coroborează cu restul materialului probator, decât propriile declaraţii date în calitate de suspect sau inculpat. Astfel, pe de o parte, comportamentul său vădit agresiv a fost unul în continuarea rezoluţiei iniţiale (am plecat să îi cer socoteală) şi concordant cu declaraţiile martorilor oculari ce au observat urmărirea victimei, iar pe de altă parte semnele de violenţă, altele decât cele ce au fost rezultatul folosirii cuţitului şi care sunt rezultatul confruntării iniţiale, sunt mult mai numeroase în cazul victimei decât al inculpatului.

S-au amintit aici: excoriaţie buza inferioară şi mucoasa bucală infiltrată sanguin, echimoză la nivel cervical anterior şi supraclavicular, echimoză şi zona tumefiată (17/10 cm) la nivelul braţului drept, excoriaţii multiple la nivelul antebraţului drept şi stâng, precum şi multiple excoriaţii la nivelul ambilor genunchi, gambe şi glezna în cazul victimei (fila 226-231 up), iar în cazul inculpatului două echimoze la nivelul regiunii orbito-palprebale stg. şi buza superioară, precum şi o serie de excoriaţii la nivelul degetelor mâinilor şi genunchilor (fila 81 dosar urmărire penală).

Ca atare, apreciind că starea de fapt expusă în convorbirea telefonică a fost cea reală, s-a constatat că acţiunile inculpatului s-au constituit ca un veritabil atac împotriva victimei, iniţial just şi licit în raport cu prevederile art. 310 Cod de procedură penală, însă pierzându-şi aceasta natură odată cu folosirea unei violenţe disproporţionate şi inutile în raport cu scopul urmărit de către legiuitor prin prevederea legitimităţii acţiunilor descrise în textul legal amintit.

Pe de altă parte, s-a constatat cu caracter de evidenţă disproporţia de forţă dintre inculpat şi victimă. În acest sens, judecătorul de drepturi şi libertăţi a reţinut că inculpatul a reuşit să o domine din punct de vedere fizic pe victimă (contrar celor declarate în calitate de suspect şi inculpat), atacul său fiind atât de violent, încât a condus la doborârea victimei la pământ.

Deosebit de relevantă în aprecierea asupra raportului de forţă dintre cei doi combatanţi este şi împrejurarea că victima prezenta o proteză de glob ocular drept, deficienţă gravă de vedere cu influenţă majoră într-o astfel de confruntare (fila 226 dosar urmărire penală).

Or, se pare că, tocmai această disproporţie vădită de forţe a determinat-o pe victimă să apeleze la armă, pe care inculpatul susţine că aceasta o avea în buzunarul gecii, pentru a o folosi împotriva sa.

Mai mult decât atât, se ridică întrebarea dacă acest raport de forţe a fost modificat vreun moment în favoarea victimei, în condiţiile în care inculpatul pretinde că a fost în măsură să continue lupta cu victima chiar şi după ce aceasta s-a înarmat cu cuţitul. S-a arătat că inculpatul a susţinut că s-a opus loviturii cu cuţitul ridicând mâna, prinzând de lama şi mânerul cuţitului, concomitent cu aplicarea repetată de lovituri cu mâna liberă, precum şi cu aplicarea unei muşcături la nivelul încheieturii mâinii victimei cu care aceasta ţinea cuţitul, astfel încât a reuşit dezarmarea sa: „şi-o picat pă jos şi … nu m-am uitat! La un moment dat nu ştiu cum m-o împins şi am picat şi eu. Am dat sa mă ridic şi atunci, mi-o zis că – Pentru asta mori! Aşa mi-o zis! O scos cuţitu şi o vrut să mi-l bage sus, unde-i tatuaju, în stânga, la piept. Umăr. Şi-am băgat mâna! Şi mi-o trecut prin mâna cuţitu. Şi eu l-am ţinut! L-am ridicat, am întors înapoi, am strâns de cuţit tare. Nu i-am dat drumu la mână nicicum. Am strâns tare, ca tăt, tăt, tăt mana mi-e tăiată. L-am strâns tare, tare, tare şi l-am lovit cu dreapta! Tăt îi dădeam cu pumnii în cap… Şi tăt l-am lovit, l-am lovit, l-am lovit … am văzut că nu cedează, am luat mâna, l-am tras cu amândouă mâinile, i-am prins mâna şi l-am muşcat de mâna cu cuţitul. L-am muşcat rău! După aia a cedat, a scăpat cuţitu!” (fila 40 dosar urmărire penală convorbire telefonică).

Concluziile raportului de constatare medico-legală nr. 3503/IIa/55 din 02.12.2013 nu a confirmat susţinerile inculpatului privind muşcătura aplicată pe antebraţul victimei susţinându-se că mecanismul de producere al leziunilor de violenţă descrise a fost cel al lovirii „active cu un corp înţepător-tăietor cu vârf, o muchie rotunjită şi o muchie ascuţită (posibil briceag)” – fila 245 dosar urmărire penală.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi a constatat însă ca fiind foarte puţin probabil că toate excoriaţiile şi tumefacţiile constatate să aibă acest mecanism de producere, dar în lipsa unei expertize medico-legale care să fi lămurit în mod corespunzător aceste aspecte până la data formulării propunerii de arestare preventivă, s-a reţinut totuşi ca veridice aceste afirmaţii în condiţiile în care fotografiile efectuate reliefează într-adevăr o excoriaţie în zona antebraţului drept, în treimea distală, aproape de încheietură (fila 228 dosar urmărire penală).

S-a constatat că victima nu a reuşit să se opună inculpatului în prima fază când a fost atacat doar cu pumnii (faza în care poziţia sa a fost evidentă de apărare în faţa atacului inculpatului), dar nu a avut mai mult succes nici când s-a înarmat cu cuţitul, fiind dezarmată, iar propriul cuţit folosit împotriva sa prin aplicarea a 12 lovituri penetrante.

Or, în raport de această stare de fapt, judecătorul de drepturi şi libertăţi a constatat că acţiunile inculpatului, înarmat de această dată şi cu un cuţit împotriva victimei, nu se pot constitui ca şi apărare, ci dimpotrivă ca şi o continuare a atacului iniţial.

În cadrul acestei continuări a atacului iniţial, inculpatul a lovit-o pe victimă, după cum recunoaşte, de mai multe ori cu cuţitul producându-i leziunile constatate prin raportul de constatare medico-legală nr. 3504/III/437 din 03.12.2013 (fila 183 şi următoarele), dintre care s-au amintit în mod special (3 lovituri penetrante hemitorace, una deasupra inimii – zona claviculară şi una subaxilară chiar în zona inimii – precum şi o lovitură sub zona inimii în peretele abdominal la aproximativ 5 cm superior de spina iliacă anteroposterioară, dar toate în partea stângă a corpului victimei!!!).

S-a arătat că apărările sale în care a susţinut că şi-a limitat loviturile la nivelul mâinilor victimei pentru a preîntâmpina recuperarea cuţitului de către aceasta sunt contrazise de precizia loviturilor de mai sus care au vizat zona inimii. Faptul că au fost produse leziuni şi în alte părţi ale corpului – umeri, braţe, spate, reflectă însă lupta care s-a dat între cei doi şi faptul că victima a reuşit să pareze sau să evite o parte a loviturilor. De altfel, în acelaşi context, s-a făcut referire la relatările verbale ale inculpatului din momentele imediat următoare comiterii faptei şi în care a afirmat că „l-a înjunghiat de mai multe ori pe acesta la nivelul spatelui, în cele din urmă agresorul a reuşit să fugă” sau „În cele din urmă agresorul a reuşit să scape şi să fugă în direcţia străzii P.”.

Aşa cum s-a arătat mai sus, apărările inculpatului vizând situaţia de legitimă apărare în care s-ar fi aflat au fost neîntemeiate. Acţiunile sale nu s-au constituit ca şi o apărare împotriva atacului victimei.

De asemenea, chiar dacă s-ar da o altă interpretare faptelor probatorii reţinute în prezenta încheiere, acţiunile inculpatului nu ar putea realiza condiţiile apărării prevăzute de art. 44 Cod penal 1968 sau art. 19 Cod penal actual, sub aspectul proporţionalităţii dintre cele două acţiuni, pentru a se putea reţine existenta unei legitime apărări ca şi cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei în lumina vechiului Cod penal sau ca şi cauză justificativă din perspectiva noii reglementari substanţial penale.

S-a arătat că imaginea caracterului disproporţionat al forţei celor doi reiese ca fiind evidentă şi dacă am limita descrierea confruntării la scena în care victima încearcă să îl lovească pe inculpat cu cuţitul, iar acesta din urmă, înţepat în palmă fiind, prinde concomitent de lama armei şi reuşeşte să îl dezarmeze. Teza susţinută de către inculpat că ar fi reuşit să contracareze acţiunea mâinii drepte a victimei înarmate cu acel cuţit strângând cu putere de lama cuţitului, cu palma rănită deja, trebuie verificată însă în mod corespunzător de către organele de urmărire penală, mai ales că raportul de constatare medico-legală concluzionează că plaga înţepată palma drt. a inculpatului a fost fără interesare tendinoasă şi pachet vasculo-nervos palmar (fila 81 dosar urmărire penală). Dar, deocamdată, dat fiind materialul probator administrat în cauză, în lipsa unei probe care să infirme susţinerile inculpatului, aceasta teză nu poate fi contrazisă.

Pe de altă parte, s-a subliniat că, în acest moment, nu au putut fi identificate niciun fel de probe în raport de care să se poată reţine existenţa tulburării prevăzute de alineatul 3 al art. 44 Cod penal 1968 sau art. 25 Cod penal (de temere nici nu poate fi vorba, în opinia judecătorului de drepturi şi libertăţi, raportat la poziţia de urmăritor a inculpatului, precum şi la raportul de putere dintre cei doi).

Inculpatul a susţinut în declaraţia dată la instanţă că, după ce a dezarmat-o pe victimă, văzând că aceasta îl atacă din nou agresiv pentru a recupera cuţitul, a ţinut bine de armă şi a încercat să îl imobilizeze, menţionând că atunci când victima băga mâinile să ia cuţitul, îl lovea peste mâini. Din această declaraţie nu rezultă în niciun fel că atacul victimei ar fi fost în măsură să provoace vreo tulburare de natură celei impuse de textele legale amintite, cu atât mai mult cu cât, se pare că acţiunile victimei au vizat recuperarea cuţitului, iar nu punerea în primejdie gravă a persoanei inculpatului. Este adevărat că nu se poate contesta că în situaţia în care ar fi recuperat arma, victima ar fi putut să îl folosească tocmai împotriva inculpatului, însă nu se poate contesta nici împrejurarea că acţiunile victimei puteau fi foarte simplu şi uşor contracarate prin aruncarea armei la o distanţă apreciabilă, aşa după cum a şi făcut de altfel inculpatul atunci când, pretinde el, ar fi căzut la pământ şi s-ar fi simţit vulnerabil. Că lucrurile au stat însă în mod diferit o arată acele relatări verbale aparţinând inculpatului şi care sunt semnificative pentru poziţia dintre cele două persoane implicate în incident.

De asemenea, afirmaţiile inculpatului că ar fi încercat să o împiedice pe victimă să recupereze cuţitul limitând loviturile la nivelul mâinilor, reliefează persistenţa capacitaţii de raţionament incompatibilă cu starea de tulburare cerută de art. 26 Cod penal. Aceeaşi minte lucidă este relevată şi de conţinutul convorbirii telefonice în care afirma că „atuncea o sărit pe mine să-mi ia cuţitu şi no! L-am tăiat de zece ori, zice! S-o tăiat adică în cuţit când şi … două ori o fost împuns! Că-s 12 lovituri o avut … Şi apoi m-o împins! Eu nu am vrut să dau cuţitu la dungă, că şi dacă-l scap şi-l prinde în mână, mi-l bagă mie!”. Rezultă clar, în opinia judecătorului de drepturi şi libertăţi, caracterul pe deplin conştient al acţiunilor inculpatului din acele momente.

S-a arătat că inculpatul a mai invocat în apărarea sa antecedentele penale ale victimei, condamnat anterior pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de omor calificat, însă în condiţiile în care a susţinut că nu a cunoscut identitatea acesteia, trecutul violent al victimei nu avea cum să-l influenţeze în vreun fel pe inculpat în timpul confruntării.

Nici celelalte apărări în care inculpatul a susţinut că acţiunea victimei ar fi fost doar o parte a planului în care erau implicate mai multe persoane ce urmăreau să îi sustragă din maşină bunuri sau sume de bani, nu sunt fondate.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi a reţinut că deşi sunt unele indicii în cauză (prezenţa celor doi prieteni ai victimei în zonă, lipsa oricărui mobil pentru spargerea de către victimă a geamului maşinii inculpatului) nu este relevant dacă într-adevăr victima a acţionat în acest fel, câtă vreme inculpatul nu a avut în momentul comiterii faptei reprezentarea pretinsului plan invocat.

Pe de altă parte, în susţinerea acuzaţiilor aduse inculpatului, în referatul procurorului se prezintă ca şi mobil al acţiunilor acestuia un conflict anterior cu victima, însă judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că mijloacele de probă administrate până în prezent sunt vădit contradictorii asupra acestui aspect şi nici nu sunt suficient de relevante pentru obiectul prezentei cauze în raport de stare de fapt deja descrisă. S-a arătat că toţi martorii oculari care au văzut-o pe victimă au remarcat faptul că faţa acestuia era ascunsă de glugă şi de un fular amplasat peste faţă, aspecte ce nu pot decât să confirme susţinerile inculpatului că nu a cunoscut identitatea victimei sens în care eventuala duşmănie dintre cei doi nu poate avea vreo legătură cu mobilul faptei.

Contradictorii au fost şi concluziile celor două rapoarte de constatare criminalistică asupra comportamentului simulat al cărui subiect a fost inculpatul Z. R., efectuate din dispoziţia organelor de urmărire penală (filele 190 şi 307), fără a-l omite pe cel de-al treilea efectuat de un specialist independent depus de către inculpat, astfel încât, dincolo de controversele de natură doctrinară şi jurisprudenţială referitoare la natura acestui mijloc de probă, opţiunea pentru unul sau altul dintre aceste rapoarte nu apare ca fiind justificat, impunându-se înlăturarea lor din ansamblul probator avut în vedere la soluţionarea prezentei propuneri de arestare preventivă.

Un alt mijloc de probă invocat de către procuror în susţinerea acuzaţiilor este expertiza genetică judiciară efectuată de către specialişti din cadrul INML Mina Minovici (fila 286 dosar urmărire penală) care, în opinia organului de urmărire penală, ar înlătura susţinerile inculpatului Z. conform cărora ar fi dus o luptă grea cu victima, întrucât nu au fost identificate urme de sânge aparţinând inculpatului pe bluza victimei.

Însă, judecătorul de drepturi şi libertăţi a constatat că şi acest mijloc de probă este irelevant în cauză în condiţiile administrării sale deficitare. Astfel, s-a constatat că teza probatorie ce se urmărea a fi dovedită de către acuzare (şi, în special de către partea civilă care a şi solicitat în mod repetat administrarea acesteia) a fost aceea că, în condiţiile în care susţinerile inculpatului au fost în sensul că ar fi fost tăiat la mână în cadrul confruntării cu victima, geaca acesteia din urmă ar fi trebuit să poarte fragmente din ţesutul sanguin al inculpatului. În caz contrar, s-ar fi verificat susţinerile părţii civile, fie că leziunea din palma inculpatului a fost rezultatul automutilării consecutivă aplicării loviturilor de cuţit victimei, fie că nu ar fi fost o reală luptă între cei doi, ci doar o agresiune unilaterală din partea inculpatului împotriva victimei.

În fapt, deşi partea civilă a solicitat această expertiză a fi efectuată în mod judicios asupra gecii (fila 208 dosar urmărire penală), organul de urmărire penală a dispus în mod greşit recoltarea de urme biologice în vederea stabilirii profilului genetic de pe bluza de trening aparţinând victimei şi purtată de către aceasta pe sub geacă (fila 197 dosar urmărire penală). Împrejurarea că victima era îmbrăcată ca şi ultim strat cu geaca ridicată potrivit procesului verbal de examinare criminalistică amintit rezultă şi din declaraţia martorei M. A. care a descris îmbrăcămintea victimei, iar diferenţele între cele două articole de îmbrăcăminte sunt bine reliefate de planşa fotografică efectuată în data de 03.12.2013 (fila 12 dosar urmărire penală).

Însă, aceste lipsuri ale materialului de urmărire penală (ca şi omisiunea efectuării unei expertize pentru clarificarea mecanismului de producere al tuturor leziunilor constatate, omisiunea reaudierii martorei M. A. pentru a se clarifica toate contradicţiile din declaraţiile sale, precum şi cu celelalte mijloace de probă, lipsa demersurilor pentru stabilirea locului faptei, lipsa unei reconstituiri), nu sunt în măsură să înlăture suspiciunea rezonabilă că inculpatul este autorul infracţiunii de omor asupra victimei D. M. C., al cărei deces a fost provocat prin aplicarea repetată a 12 lovituri de cuţit penetrante, inclusiv la nivel toracic şi abdominal.

Referitor la cea de a doua condiţie, s-a constatat că potrivit alin. (2) teza II al aceluiaşi articol 223 Cod de procedură penală, măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit o infracţiune intenţionată contra vieţii şi, pe baza evaluării gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia, a anturajului şi a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale şi a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, s-a constatat că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

În speţă, aşa cum s-a arătat mai sus, s-a constatat că probele administrate în cauză susţin suspiciunea că inculpatul a acţionat cu intenţia de a suprima viaţa victimei, realizând de altfel scopul urmărit, iar starea de pericol pentru ordinea publică pe care îl reprezintă lăsarea acestuia în stare de libertate este reliefată de criteriile legale menţionate.

În mod deosebit s-a apreciat că violenţa extremă folosită în cadrul confruntării cu victima, încă din prima fază a luptei, dar mai ales succesiunea celor 12 lovituri de cuţit, stopată doar de fuga victimei, reliefează un pericol real şi grav, în cazul în care inculpatul ar fi lăsat în libertate. Aceeaşi semnificaţie o are şi faptul că infracţiunea ce face obiectul acuzaţiei a fost comisă pe stradă, în public, într-o zonă relativ circulată.

Împrejurarea că acesta nu are antecedente penale şi nici nu a mai săvârşit alte infracţiuni de la data de 02.12.2013 şi până în prezent nu atenuează suficient acest pericol. Nu poate fi omis din această apreciere nici mediul din care provine inculpatul, printre cunoştinţele sale regăsindu-se atât victima condamnată anterior pentru comiterea infracţiunii de omor, dar şi alte persoane cu antecedente penale. Apartenenţa la această categorie de persoane este dovedită de limbajul folosit de către inculpat (a se vedea convorbirea telefonică), dar chiar şi de către concluziile apărătorului ce atestă activităţile sale ilicite având ca obiect comercializarea „la negru” de telefoane în cantităţi importante. De asemenea, conexiunile sale cu mediul infracţional este reliefată şi în dosarul nr. 1375/111/2013 al Tribunalului B., printre prietenii săi regăsindu-se şi inculpaţii judecaţi acolo.

Totodată, s-a constatat că privarea sa de libertate s-a impus şi din perspectiva pericolului ca opinia publică să perceapă reacţia organelor judiciare ca fiind una inadecvată în cazul omisiunii luării măsurii arestării preventive în cazul unei fapte atât de grave, iar cetăţenii să considere că nu este aplicată ferm legea penală, cu consecinţa afectării în mod negativ a sentimentului de siguranţă. Este adevărat că în cauză s-a scurs o perioadă lungă de la data comiterii faptei şi până în prezent, dar gravitatea unei astfel de fapte nu se estompează în percepţia publicului la fel de repede ca şi în cazul altor infracţiuni mai puţin grave, judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciind că perspectiva pericolului mai sus descrisă a fost în continuare actuală.

Astfel, ţinând cont şi de prevederile alin. (3) al art. 202 Cod procedură penală, ce stipulează că orice măsură preventivă trebuie să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă de care este luată şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia, s-a apreciat că, în speţă, singura măsură preventivă adecvată realizării scopului prevăzut de art. 202 Cod de procedură penală a fost cea privativă de libertate.

Faţă de cele de mai sus, reţinând că sunt realizate condiţiile luării măsurii arestării preventive inclusiv cea a caracterului proporţional cu gravitatea acuzaţiei aduse şi a necesităţii măsurii pentru realizarea scopului bunei desfăşurări a procesului penal, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului B. a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul B. şi, în baza art. 202, art. 226 raportat la art. 223 alin. 1 şi 2 Cod de procedură penală a dispus arestarea preventivă a inculpatului Z. R. pe o durată de 30 de zile, de la 17 noiembrie 2015 până la data de 16 decembrie 2015 inclusiv, urmând ca în baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat să rămână în sarcina acestuia.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat contestaţie inculpatul Z. R., solicitând prin intermediul apărătorului ales, admiterea contestaţiei, desfiinţarea încheierii cu consecinţa respingerii propunerii de arestare preventivă, iar în subsidiar, luarea faţă de inculpat a controlului judiciar.

În motivarea cererii, s-a susţinut că fapta s-a comis de inculpat în condiţiile legitimei apărări, iar pe de altă parte, s-a arătat că de la săvârşirea acesteia s-au scurs aproape doi ani, perioadă în care inculpatul nu a avut contact cu legea penală, nu s-a sustras cercetărilor şi s-a prezentat la chemările organelor de anchetă, context în care, s-a apreciat că nu se justifică luarea faţă de inculpat a măsurii arestării preventive.

În ceea ce priveşte cererea subsidiară, s-a susţinut că inculpatul a răspuns chemărilor organelor de poliţie timp de 2 ani, nu a influenţat în vreun fel celelalte persoane din dosar indiferent de calitatea lor, nu a îngreunat bunul mers al anchetei, condiţii în care s-a apreciat că judecarea inculpatului în stare de libertate nu ar împieta în vreun fel asupra desfăşurării în bune condiţii a urmăririi penale.

Examinând contestaţia declarată prin prisma motivelor invocate şi a actelor şi materialului din dosarul cauzei, judecătorul de drepturi şi libertăţi a reţinut următoarele:

Sub un prim aspect, în acord cu argumentele expuse prin încheierea atacată, judecătorul de drepturi şi libertăţi a constatat că din probele administrate în cauză rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul Z. R. a săvârşit infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 188 raportat la art. 189 alin. 1 lit. h) Cod penal, fiind astfel îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 223 alin. 2 teza I Cod de procedură penală.

Raportat la caracterul rezonabil al suspiciunii că inculpatul a săvârşit fapta, judecătorul de drepturi şi libertăţi a reţinut că, potrivit unei jurisprudenţe constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului în interpretarea art. 5 paragraful 1 litera c) din Convenţie, la momentul dispunerii măsurii arestului preventiv, nu sunt necesare probe apte să fundamenteze o soluţie de condamnare, ci doar cele apte să convingă un observator obiectiv că este posibil că persoana acuzată a comis infracţiunea.

În acest context, fără a relua argumentele expuse în încheierea atacată şi prin care s-a realizat o analiză extrem de laborioasă şi minuţioasă a probatoriului administrat judecătorul de drepturi şi libertăţi a constatat că datele existente în cauză conturează suspiciunea rezonabilă că inculpatul Z. R. a săvârşit la data de 02.12.2013 infracţiunea de omor calificat asupra victimei D. M.

Astfel, din probele administrate a rezultat că în seara zilei de 02.12.2013, inculpatul Z. R. se afla împreună cu martora M. A. în autoturismul său marca Mercedes care sta?iona pe strada Transilvaniei din O. La un moment dat victima D. M. a trecut pe lângă autoturismul inculpatului şi, fără niciun motiv aparent, a spart cu un corp dur geamul de la portiera dreapta faţă după care a fugit. Inculpatul Z. R. a luat un spray lacrimogen, din autoturism şi a plecat în urmărirea victimei, iar la momentul când s-a apropiat, i-a aplicat acesteia un jet de spray lacrimogen după care au început să se lovească reciproc. În ceea ce priveşte dinamica agresiunii, probele administrate în cauză au conturat presupunerea că după ce şi-au aplicat mai multe lovituri cu pumnii, victima a scos un briceag cu care a încercat să-i aplice inculpatului o lovitură în partea superioară a corpului, lovitură care se pare că a fost blocată de acesta din urmă, ocazie cu care a fost tăiat în palmă. Inculpatul se pare că a reuşit să o deposedeze pe victimă de acel cuţit şi în contextul aceleiaşi agresiuni i-a aplicat acesteia 12 lovituri penetrante în zona toracelui, lovituri care au condus la decesul victimei D. M.

În acord cu argumentele expuse prin încheierea atacată şi rezultate în urma unei analize judicioase a probelor administrate, judecătorul de drepturi şi libertăţi a constatat că în cauză există suspiciunea rezonabilă că inculpatul Z. R. a săvârşit infracţiunea de omor calificată asupra victimei D. M. şi că nu există la acest moment suficiente date pentru a se putea susţine existenţa unei legitime apărări. Oricum, existenţa unei cauze justificative, stabilirea propor?ionalită?ii actelor de agresiune exercitate de către inculpat ?i victimă, precum ?i întreaga dinamică a producerii acestora urmează a fi lămurite în baza unei analize coroborate a întregului ansamblu probator, la acest moment fiind suficientă pentru examinarea necesită?ii dispunerii unei măsuri preventive suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvâr?it fapta de care este acuzat.

Contrar însă celor expuse prin încheierea atacată, judecătorul de drepturi şi libertăţi a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile necesare pentru a se dispune măsura arestării preventive prevăzute de art. 202 ?i 223 Cod de procedură penală.

Astfel, judecătorul de drepturi ?i libertă?i a re?inut că dispoziţiile art. 202 alin. 3 Cod procedură penală impun realizarea unei examen de proporţionalitate al măsurii preventive fa?ă de gravitatea acuza?iei adusă persoanei ?i totodată al caracterului necesar al măsurii pentru realizarea scopului prevăzut la alin. 1 al aceluia?i articol ?i care poate consta în asigurarea bunei desfă?urări a procesului penal, împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărire penală sau judecată, ori prevenirii săvâr?irii unei alte infrac?iuni.

În cauza de fa?ă, judecătorul de drepturi ?i libertă?i a constatat că fapta de care este acuzat inculpatul Z. R. prezintă o gravitate deosebită, atât prin prisma împrejurărilor concrete în care se presupune că a fost săvâr?ită, cât ?i al rezultatului produs, elemente în raport de care măsura arestării preventive ar apărea ca fiind propor?ională cu gravitatea acuza?iei aduse.

De?i îndeplinită condi?ia de propor?ionalitate, judecătorul de drepturi ?i libertă?i a constatat însă, că măsura arestării preventive a inculpatului nu este necesară prin prisma dispozi?iilor art. 202 alin. 3 raportat la alin. 1 Cod procedură penală coroborat cu dispozi?iile art. 223 alin. 2 Cod procedură penală.

Potrivit art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, la dispunerea măsurii arestării preventive trebuie avute în vedere, dincolo de probele din care rezultă suspiciunea rezonabilă a comiterii infrac?iunii, ?i caracterul necesar al privării de libertate pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, caracter necesar care se apreciază pe baza evaluării gravită?ii faptei, a modului ?i a circumstan?elor de comitere a acesteia, a anturajului ?i a mediului din care provine inculpatul, a antecedentelor penale ?i a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia.

S-a constatat astfel că dispozi?iile legale invocate, respectiv art. 202 alin. 3 ?i art. 223 alin. 2 Cod procedură penală impun un dublu examen al caracterului necesar al măsurii arestării preventive, pe de-o parte pentru realizarea scopului prevăzut de art. 202 alin. 1, iar pe de altă parte pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

Prin prisma condi?iilor prevăzute de art. 223 alin. 2 teza finală, judecătorul de drepturi ?i libertă?i a constatat că în prezenta cauză, urmărirea penală s-a dispus prin rezolu?ia numărul 846/ P/2013 din data de 02.12.2013, a Parchetului de pe lângă Tribunalul B. pentru comiterea infrac?iunii de omor calificat prevăzută de art. 174, 175 lit. i) Cod penal din 1968, iar din actele ?i lucrările dosarului a rezultat că până în prezent nu s-a apreciat ca fiind necesară dispunerea vreunei măsuri preventive.

În contextul dinamicii activită?ilor de urmărire penală, prin ordonan?a din data de 10.11.2015, s-a dispus punerea în mi?care a ac?iunii penale fa?ă de inculpatul Z. R. pentru săvâr?irea infrac?iunii de omor calificat, în tot acest interval de timp fiind administrate probe inclusiv cu participarea inculpatului sau chiar la solicitarea acestuia ?i fără a se aprecia ca fiind necesară dispunerea vreunei măsuri preventive.

Fa?ă de inculpatul Z. R. s-a dispus măsura re?inerii pe o durată de 24 de ore prin ordonan?a din data de 16.11.2015, fiind formulată ulterior propunerea de arestare preventivă.

În raport de con?inutul referatului de propunere de luare a măsurii arestării preventive, judecătorul de drepturi ?i libertă?i a constatat că elementele care au condus la convingerea organului de urmărire penală în sensul că se impune privarea de libertate a inculpatului, vizează concluziile raportului de expertiză genetică judiciară, apreciat de altfel ca fiind irelevant din cauza administrării deficitare ?i postarea de către inculpat pe o re?ea de socializare a unui mesaj ?i a unor fotografii prin care sus?inea că ar fi fost la rândul său agresat de victimă.

Indiscutabil, infrac?iunea de care este acuzat inculpatul prezintă o gravitate deosebită, însă, din actele ?i lucrările dosarului rezultă că inculpatul nu are antecedente penale, nu a comis alte fapte de natură penală între momentul începerii urmăririi penale până în prezent, iar datele care conturează profilul psiho-social al acestuia, chiar dacă generează îndoieli cu privire la anturajul ?i mediul din care acesta provine, nu sunt suficient de puternice pentru a determina concluzia că privarea acestuia de libertate este necesară pentru a înlătura un risc de recidivă sau că ar putea încerca să influen?eze aflarea adevărului în cază. Relevantă în acela?i sens este ?i atitudinea procesuală adoptată de inculpat care s-a prezentat la chemarea organelor de urmărire penală, a dat declara?ii în cauză ?i a în?eles să-?i exercite drepturile procesuale în limitele legii.

În ceea ce prive?te argumentele expuse prin încheierea atacată referitoare la rezonan?a socială extrem de puternică a faptei pe care inculpatul se presupune că a comis-o, judecătorul de drepturi ?i libertă?i a re?inut că, de?i reală ?i indiscutabil intensă în perioada imediat următoare comiterii faptei, aceasta s-a estompat pe parcursul ultimilor 2 ani, iar realizarea scopului prevăzut de art. 202 alin. 1 Cod procedură penală nu mai impune în mod necesar privarea de libertate a acestuia, măsura arestării preventive fiind cea mai gravă dintre cele prevăzute de lege.

În acord cu jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, judecătorul de drepturi şi libertăţi a reţinut că gravitatea deosebită a unei infracţiuni şi reacţia publicului faţă de aceasta determină legitimitatea privării de libertate numai dacă ordinea publică continuă să fie ameninţată, arestarea preventivă neputând fi folosită ca o anticipare a pedepsei cu închisoarea (CEDO, Hotărârea din 26 iunie 1991 paragraf 51).

Din această perspectivă însă, având în vedere că inculpatul este acuzat de comiterea unei infrac?iuni de o gravitate extremă, că probele administrate conturează suspiciunea rezonabilă că acesta a săvâr?it fapta, judecătorul de drepturi ?i libertă?i a apreciat că scopul asigurării bunei desfă?urări a procesului penal poate fi realizat prin instituirea unei măsuri preventive alternative mai pu?in grave decât arestarea preventivă, respectiv cea a controlului judiciar.

Judecătorul de drepturi ?i libertăr?i a avut în vedere că din cauza mediului ?i a anturajului din care proveneau atât victima cât ?i inculpatul, există o stare de temere indusă unora dintre persoanele audiate în cauză în calitate de martori cu identitate protejată, astfel încât a apreciat că pentru a se asigura buna desfă?urare a procesului penal la care face referire art.202 alin. 1 Cod procedură penală, este propor?ională ?i necesară în cauză dispunerea fa?ă de inculpatul Z. R. a măsurii preventive a controlului judiciar ?i impunerea fa?ă de acesta a unor interdic?ii ?i respectiv a unor restric?ii ale libertă?ii de mi?care în condi?iile art. 215 Cod procedură penală.

În consecin?ă, judecătorul de drepturi şi libertăţi, în baza art.425/1 alin.7 punctul 2 litera a) Cod procedură penală raportat la art.204 Cod procedură penală a admis contestaţia formulată de inculpatul Z. R. împotriva încheierii penale nr. 214/DL din 17 noiembrie 2015 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul B. pe care a desfiinţat-o şi în consecinţă:

În temeiul art.227 alin.1 Cod procedură penală a respins propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul B., ca nefondată.

În baza art.204 alin.11 coroborat cu art. 227 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 215 Cod procedură penală a dispus luarea faţă de inculpatul Z. R. a măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 zile, începând cu data de 23 noiembrie 2015.

În baza art. 215 alin. 1 Cod procedură penală a obligat pe inculpatul Z. R. ca pe timpul cât se află sub control judiciar să respecte următoarele obligaţii:

- să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

- să informeze de îndată Parchetul de pe lângă Tribunalul B. cu privire la schimbarea locuinţei;

- să se prezinte la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului

B. desemnat cu supravegherea sa conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

În baza art. 215 alin. 2 Cod procedură penală a impus inculpatului ca pe timpul controlului judiciar să respecte următoarele obligaţii:

- să nu depăşească limita teritorială a judeţului B. decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar;

- să nu ia legătura direct sau indirect cu partea civilă D. I. I. domiciliată în O., str.B. P. nr.x, ap.xx, Judeţul B., cu martorii: M. A. domiciliată în O., str.C., nr.xx Y, Judeţul B.; H. F. domiciliată în O., str.B. V., nr.xx, judeţul B., B. A. N. domiciliată în O., str. S., nr.xx, bl.YY, xxx, ap.xx, judeţul B., C. C. domiciliat în O., str. L. R., nr.xx Y, bl.YY xx, et.x, ap.17, judeţul B., M. G. Y. domiciliată în A., Cartier Ş. bl.Y x, et.x, ap.xx, judeţul B., D. M.D. domiciliată în S. nr.xxx, bl. x, ap.x, judeţul B., N. M. G. domiciliat în com. H., sat H., nr. xxxY, judeţul B., L. L. X. domiciliată în comuna A. nr.xx /Y, judeţul B., M. C. V. domiciliat în O., str.A. nr.xx, judeţul B., K. V. domiciliată în O., str. P. nr.x, bl.YY xx, ap.x, judeţul B., cu martorele cu identitate protejată C. N. şi P. S., precum şi cu alte persoane ce urmează a fi audiate ca martor în prezenta cauză;

- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme;

În baza art. 215 alin. 7 Cod procedură penală a atras atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea credinţă a măsurii sau a obligaţiilor ce îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive.

A dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului Z. R. de sub efectul mandatului de arestare preventivă nr.xx/17.112015 emis de Tribunalul B. dacă nu este arestat în altă cauză.

În baza art. 215 alin. 5 Cod procedură penală copia încheierii s-a comunicat de îndată inculpatului, I.P.J. B., Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor B. şi Poliţiei Române de Frontieră.

În baza art.275 alin.3 Cod procedura penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor au rămas în sarcina acestuia.

Domenii speta

Spete similare