Greşita încadrare juridică şi individualizare a pedepsei. Nereţinerea unei cauze legale de reducere a pedepsei.

Hotărâre 114 din 22.02.2016


DREPT PENAL

Greşita încadrare juridică şi individualizare a pedepsei. Nereţinerea unei cauze legale de reducere a pedepsei.

Modificările ivite în cursul procesului penal, ca urmare a succesiunii în timp a celor două legi penale, Codul penal anterior şi Codul penal în vigoare, au impus soluţionarea acestui conflict al legilor în timp în scopul determinării legii penale aplicabile în această situaţie tranzitorie.

Cu privire la mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile, Curtea Constituţională, sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 Cod penal a pronunţat Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 372 din 20 mai 2014, prin care a statuat aplicarea globală a legii penale mai favorabile.

Determinarea legii penale mai favorabile şi alegerea acesteia dintre legile succesive implică, în prealabil, evaluarea, prin comparare, a dispoziţiilor penale din legi succesive care îşi găsesc aplicarea în cauză, utilizând criteriul aprecierii in concreto.

Pentru a deveni aplicabile dispoziţiile mai favorabile din legile succesive, în afara condiţiei de existenţă a unei situaţii tranzitorii, care a fost anterior constatată în cuprinsul acestor considerente, mai este necesar ca fapta ce face obiectul acuzaţiei să fie infracţiune atât potrivit legii sub imperiul căreia a fost comisă, cât şi conform legii în vigoare la data judecării cauzei, iar dintre legile penale succesive una să fie mai favorabilă.

Curtea a reţinut  că prima instanţă nu a făcut o corectă determinare a legii penale mai favorabile interpretând eronat dispoziţiile art. 5 Cod penal în lumina deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014.

Prin compararea legilor penale succesive Curtea a apreciat  că legile penale mai favorabile sunt Codul penal 1969, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 şi Legea nr. 39/2003 având în vedere atât limitele speciale de pedeapsă prevăzute de norma de incriminare, cât şi tratamentul sancţionator semnificativ mai favorabil al concursului de infracţiuni potrivit Codului penal din 1969. Deopotrivă, sunt relevante şi dispoziţiile Codului penal din 1969 sub aspectul reţinerii circumstanţelor atenuante şi al efectelor acestora, precum şi regimul modalităţilor de individualizare a executării pedepselor.

În cauză, Curtea a apreciat  că faţă de conduita buna a inculpaţilor G.A.C., N.C.I. şi M.I.  înainte de comiterea infracţiunilor de care sunt acuzaţi se impune reţinerea cu privire la fiecare dintre aceştia a circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) Cod penal 1969 şi a efectelor prevăzute de art. 76 alin. (1) Cod penal 1969, caz în care legea penală mai veche se înfăţişează a fi în mod evident legea penală mai favorabilă. Lipsa antecedentelor penale este de natură să conducă în acest caz concret la necesitatea stabilirii unor pedepse sub minimul special prevăzut de legea veche faţă de modalitatea de comitere a faptelor de care sunt acuzaţi inculpaţii G.A.C., N.C.I. şi M.I.

Curtea a constatat  că în mod nelegal prima instanţă nu a dat eficienţă cauzei de reducere a pedepsei pentru infracţiunea de grup infracţional organizat în condiţiile în care din actele dosarului de urmărire penală rezultă că inculpaţii G.A.. şi N.C.I au denunţat şi facilitat identificarea şi tragerea la răspundere penală a unor membri ai grupului infracţional organizat. Prin urmare, cu privire la aceşti doi inculpaţi pe lângă circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) Cod penal 1969 vor fi incidente şi două cauză speciale de reducere a pedepsei prevăzute de art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 şi art. 396 alin. (10) Cod de procedură penală.

- art. art. 263 alin. (1) Cod penal

- art. 367 alin. (1) Cod penal

Decizia penală 114/A/22.02.2016

Dosar nr. 1983/111/2014

Prin sentinţa penală nr. 106 din 17 august 2015 Tribunalul B. a făcut aplicarea art. 5 Cod penal şi în baza  art. 263 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 35 Cod penal, 396 alin. (10) Cod de procedură penală a fost condamnat inculpatul G. A.-C. la o pedeapsă de  2 ani închisoare.

În baza art. 396 alin. (6) Cod de procedură penală s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 48 alin. (1) Cod penal rap. la art. 320 alin. (1) Cod penal.

În baza  art. 367 alin. (1)  şi (5) Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod de procedură penală a fost condamnat inculpatul G. A.-C. la o pedeapsă de 1 an închisoare.

În baza art. 67 Cod penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor  prev. de art. 66 lit. a), b)  Cod penal pe o durată de 1 an.

În baza art. 65 Cod penal i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal cu titlu de pedeapsa accesorie.

În baza art. 38, art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal, art. 45 Cod penal au fost contopite pedepsele de mai sus în pedeapsa rezultantă de 2 ani si 4 luni închisoare, precum si interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) Cod penal pe o durata de 1 an cu titlu de pedeapsa complementară şi interzicerea aceloraşi drepturi cu titlu de pedeapsa accesorii.

În baza art. 91 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. 

În baza art. 93 alin. (1) Cod penal a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune A., la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei A.  pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) Cod penal i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal.

În baza art. 262 alin. (1) Cod penal. cu aplicarea art. 35 Cod penal, 396 alin. (10) Cod de procedură penală a fost condamnat inculpatul L. I.-T. la o pedeapsa de 7 luni închisoare.

În baza art. 263 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 35 Cod penal, art. 396 alin. (10) Cod de procedură penală a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare.

În baza art. 367 alin. (1) Cod penal cu aplicarea 396 alin. (10) Cod de procedură penală a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 8 luni închisoare.

În baza art. 67 Cod penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) Cod penal pe o durată de 1 an.

În baza art. 65 Cod penal i s-a interzis  inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 38, art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal, art. 45 Cod penal s-au contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa rezultantă de 1 an si 9 luni închisoare, precum si interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) Cod penal pe o durata de 1 an cu titlu de pedeapsa complementara şi interzicerea exercitării aceloraşi drepturi cu titlu de pedeapsa accesorie.

În baza art. 91 Cod penal s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal.

În baza art. 93 alin. (1) Cod penal a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune B., la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei R.  pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) Cod penal i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal

În baza art. 289 alin. (1) Cod penal, art. 396 alin. (10) Cod de procedură penală a fost condamnat inculpatul B. G.-T. la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 67 Cod penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsă complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) Cod penal pe o durată de 1 an.

În baza art. 65 Cod penal i s-a interzis inculpatului  exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b), g) Cod penal cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 263 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 35 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod de procedură penală a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare.

În baza art. 67 Cod penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii executării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) Cod penal pe o durată de 1 an.

În baza art. 65 Cod penal i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 367 alin. (1) şi (5) Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod de procedură penală a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 5 luni închisoare.

În baza art. 67 Cod penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) Cod penal pe o durată de 1 an.

În baza art. 65 Cod penal i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 38, art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal, art. 45 Cod penal s-au contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa rezultantă de 2 ani si 7 luni închisoare, precum şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) Cod penal pe o durata de 1 an cu titlu de pedeapsă complementară şi interzicerea aceloraşi drepturi cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 91 Cod penal s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal.

În baza art. 93 alin. (1) Cod penal a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune B., la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să presteze a o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei R. pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) Cod penal i s-a atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal.

În baza art. 263 alin. (1) Cod penal a fost condamnat inculpatul M. I. la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 367 alin. (1) Cod penal a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 67 Cod penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) Cod penal pe o durată de 1 an.

În baza art. 65 Cod penal i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 38, art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal, art. 45 Cod penal s-au contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare, precum şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) Cod penal pe o durată de 1 an cu titlu de pedeapsă complementară şi interzicerea exercitării aceloraşi drepturi cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 91 Cod penal s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal.

În baza art. 93 alin. (1) Cod penal a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune A., la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei A. pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) Cod penal i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal.

În baza art. 263 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 35 Cod penal, 396 alin. (10) Cod de procedură penală a fost condamnat inculpatul N. C.-I. la o pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 367 alin. (1) şi (5) Cod penal, art. 396 alin. (10) Cod de procedură penală a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare.

În baza art. 67 Cod penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) Cod penal pe o durată de 1 an.

În baza art. 65 Cod penal i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 38, art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal, art. 45 Cod penal s-au contopit de mai sus în pedeapsa rezultantă de 1 an şi 10 luni închisoare, precum şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) Cod penal pe o durată de 1 an cu titlu de pedeapsă complementară şi interzicerea exercitării aceloraşi drepturi cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 91 Cod penal s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 4` ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal

În baza art. 93 alin. (1) Cod penal a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune B., la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să presteze a o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei A. pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) Cod penal i s-a atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal.

În temeiul art. 112 lit. b) Cod penal s-a dispus confiscarea specială a cărţilor de identitate falsificate, aflate la dosarul cauzei, după cum urmează: seria TM, nr. xxxxxx emisă la data de 09.11.2005 de SPCLEP T., pe numele P. C., descoperită la data de 25.07.2008 asupra inculpatului G. A. C., în care este aplicată fotografia numitei Ţ. I., aflată în plicul de la fila 124 din dosar; seria TM, nr. xxxxxx emisă la data de 04.06.2005 de SPCLEP T., pe numele C. M.-N., descoperită la data de 25.07.2008 asupra inculpatului G. A. C., în care este aplicată fotografia numitului Ţ. G., aflată în plicul de la fila 157 din dosar; seria TM, nr. xxxxxx emisă la data de 14.03.2005 de SPCLEP T., pe numele D. M., descoperită la data de 25.07.2008 asupra inculpatului G. A. C., în care este aplicată fotografia numitului P. I., aflată în plicul de la fila 191 din dosar, deoarece au fost folosite la comiterea unei fapte prevăzute de legea penală ca infracţiune.

În temeiul art. 112 lit. b) Cod penal cu ref. la art. 289 alin. (3) Cod penal s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul B. G. T. a sumei de 1.250 euro, de la inculpatul L. I. T. suma de 1.600 euro şi de la inculpatul N. C. I. suma de 240 euro, ce a constituit obiectul infracţiunii de luare de mită pentru care acesta este cercetat, sumă de bani primită de acesta pentru neîndeplinirea obligaţiilor pe care le avea.

În baza art. 272 Cod de procedură penală s-a dispus achitarea din fondurile Ministerului Justiţiei a onorariilor pentru avocat N. A. în sumă de 400 lei conform, conform delegaţiei nr. xxxx/22.04.2014, avocat C. S. în sumă de 400 lei, conform delegaţiei nr. xxxx/22.04.2014, avocat L. M., în sumă de 400 lei, potrivit delegaţiei nr. xxxx/22.04.2014, avocat F. A., în sumă de 400 lei, potrivit delegaţiei nr. xxxx/22.04.2014, avocat R. I., în sumă de 400 lei, conform delegaţiei nr. xxxx din 23.05.2014.

În baza art. 275 Cod de procedură penală au fost obligaţi inculpaţii la câte 900 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului.

În motivarea soluţiei pronunţate prima instanţă a reţinut că grupul infracţional organizat a fost iniţiat la începutul lunii martie 2008 de inculpaţii G. A.-C. şi L. I.-T., la care mai apoi au aderat şi ceilalţi inculpaţi, respectiv B. G.-T., M. I. şi N. C.-I., şi că durata acestuia s-a întins până la data de 27.05.2008, când au intervenit organele judiciare, atribuţiile membrilor acestuia, care au avut un caracter permanent, fiind bine planificate şi conspirate, au fost, după cum rezultă din actele dosarului:

S-a reţinut că inculpatul G. A.-C., în cadrul grupului infracţional organizat, a avut următoarele atribuţii: a fost cel care în Portugalia, unde a lucrat în cursul anului 2007, a cunoscut un cetăţean moldovean, care i-a cerut să găsească în România o modalitate prin care cetăţenii moldoveni să ajungă în mod fraudulos în ţările din spaţiul Schengen, fiind astfel iniţiatorul grupului infracţional organizat; a fost cel care i-a recrutat în cadrul grupului infracţional organizat şi pe inculpaţii L. I.-T. şi N. C.-I.; a asigurat sumele de bani necesare în avans, pe care în parte şi le-a recuperat ulterior; a depus toate diligenţele necesare pentru ca migranţii să obţină în schimbul sumei de 250 euro cărţi de identitate româneşti falsificate de la o persoană necunoscută din T.; a asigurat transportul migranţilor din diverse locuri din ţară până în mun. A. şi mai apoi până la frontieră, iar în continuare a asigurat transportul acestora până în Austria, Italia sau chiar Portugalia; a asigurat cazarea migranţilor cetăţeni moldoveni.

S-a reţinut că faptele inculpatului G. A.-C. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de migranţi în formă continuată, prev. de art. 263 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 35 Cod penal, aflată în concurs cu complicitatea la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 48 alin. (1) Cod penal, rap. la art. 320 alin. (1) Cod penal şi în concurs cu infracţiunea de constituire sau aderare la un grup infracţional organizat în vederea comiterii unei infracţiuni grave, prev. de art. 367 alin. (1) şi (5) Cod penal, toate cu aplicarea art. 5 şi 38 Cod penal.

În fata instanţei de fond inculpatul a recunoscut faptele şi, precizând că i-a propus călăuzei L. I. să îl ajute contra unei sume de bani să scoată cetăţenii moldoveni din ţară şi că a fost implicat şi poliţistul B., care i-a sprijinit. De asemenea, a arătat că le-a procurat celor patru cetăţeni moldoveni pe care i-a dus în Graz acte false din T. şi că nu i-au dat bani lui N., ci doar l-a ajutat să îşi plătească nişte rate.

Inculpatul L. I.-T., în cadrul grupului infracţional organizat, a avut următoarele atribuţii: l-a racolat pe inculpatul B. G. T., consătean al său, poliţist de frontieră în cadrul SPF D. la acea dată, prin zona de activitate a căruia au fost trecuţi fraudulos frontiera de stat migranţii; a remis coinculpatului B. G. T. suma de 800 euro, pentru trecerea primilor 4 migranţi peste frontieră; a trecut în trei rânduri în mod fraudulos frontiera de stat în Ungaria, în timp ce îi călăuzea pe cei 9 migranţi, cetăţeni moldoveni.

Inculpatul L. I.-T. a recunoscut în faţa instanţei de fond comiterea faptelor, dând detalii despre implicarea inculpaţilor N. şi G. şi despre faptul ca a mai transportat cetăţeni moldoveni în mai multe rânduri.

S-a reţinut că faptele inculpatului L. I.-T. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat în formă continuată, prev. de art. 262 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 35 Cod penal, aflată în concurs cu infracţiunea de trafic de migranţi în formă continuată, prev. de art. 263 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 35 Cod penal şi în concurs cu infracţiunea de constituire sau aderare la un grup infracţional organizat în vederea comiterii unei infracţiuni grave, prev. de art. 367 alin. (1) Cod penal, toate cu aplicarea art. 5 şi 38 Cod penal.

Inculpatul B. G.-T., în cadrul grupului infracţional organizat, a avut următoarele atribuţii: a comunicat coinculpaţilor L. I. T. şi respectiv G. A.-C. data şi ora la care poliţia de frontieră (el fiind la data comiterii faptelor agent în cadrul SPF D.) nu efectuează activităţi de patrulare pe raza comunei R., pentru ca astfel grupurile de migranţi să nu poată fi descoperite; a patrulat pe drumurile din comuna R. în momentele premergătoare ajungerii migranţilor, pentru a se asigura că nu există probleme în sensul descoperirii acestora.

S-a reţinut că faptele inculpatului B. G.-T. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) Cod penal, aflată în concurs cu infracţiunea de trafic de migranţi în formă continuată, prev. de art. 263 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 35 Cod penal şi în concurs cu infracţiunea de constituire sau aderare la un grup infracţional organizat în vederea comiterii unei infracţiuni grave, prev. de art. 367 alin. (1) şi (5) Cod penal, toate cu aplicarea art. 5 şi 38 Cod penal.

În faţa instanţei de fond inculpatul B. G.-T. a declarat că a ajutat la scoaterea din ţară a celor nouă cetăţeni, la solicitarea călăuzei L. I., recunoscând că a primit bani de la L. şi G., în schimbul acestui ajutor, iar ajutorul a constat în anunţarea graficului patrulelor de serviciu ale poliţiei de frontieră.

Inculpatul M. I., în cadrul grupului infracţional organizat, a avut următoarele atribuţii: a depus diligenţe şi a avansat sume de bani pentru procurarea de către ultimii trei transfugi a cărţilor de identitate româneşti falsificate; a transportat cu autoturismul său pe învinuiţii Ţ. din localitatea C. C. până în municipiul A., unde aceştia au fost cazaţi; le-a asigurat alimente transfugilor pe perioada în care aceştia au stat în mun. A. în aşteptarea trecerii frauduloase a frontierei de stat; în data de 27.05.2008 s-a deplasat în Ungaria pentru a-i căuta pe transfugi, deoarece aceştia fuseseră abandonaţi de călăuza lor, inculpatul L. I. T. şi pentru că nu i-a găsit, împreună cu acest inculpat s-a dus pentru a doua oară la aceeaşi dată în Ungaria pentru a căuta transfugii.

S-a reţinut că faptele inculpatului M. I. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de migranţi, prev. de art. 263 alin. (1) Cod penal, aflată în concurs cu infracţiunea de constituire sau aderare la un grup infracţional organizat în vederea comiterii unei infracţiuni grave, prev. de art. 367 alin. (1) Cod penal, toate cu aplicarea art. 5 şi 38 Cod penal.

Inculpatul N. C.-I., în cadrul grupului infracţional organizat, a avut următoarele atribuţii: a transportat toţi cei 9 transfugi cu autoturismul său (înmatriculat pe mama acestuia), atât din diverse locuri din ţară până în mun. A. unde transfugii erau adunaţi şi găzduiţi o perioadă în aşteptarea trecerii frauduloase a frontierei de stat cât şi mai apoi din mun. A. până pe raza com. R., de unde erau preluaţi de către călăuză; a transportat transfugii şi în străinătate până la destinaţie, respectiv pe primii patru până în Austria, iar pe cei doi transfugi reprezentând al doilea grup, pe unul până în Italia, iar pe al doilea până în Portugalia; l-a transportat pe inculpatul G. A. C. la întâlnirile acestuia cu coinculpaţii L. I. T. şi B. G. T..

Inculpatul a recunoscut în şedinţa din 23.09.2014 comiterea faptelor, menţionând că a transportat de mai multe ori cetăţeni moldoveni din localitatea A. până în localitatea R., indicând faptul că a fost sprijinit de inculpaţii B. şi L. şi că, după ce transfugii au trecut peste fâşie, i-a aşteptat şi au continuat călătoria până în Bologna.

S-a reţinut că faptele inculpatului N. C.-I. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de migranţi, în formă continuată, prev. de art. 263 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 35 Cod penal, aflată în concurs cu infracţiunea de constituire sau aderare la un grup infracţional organizat în vederea comiterii unei infracţiuni grave, prev. de art. 367 alin. (1) şi (5) Cod penal, toate cu aplicarea art. 5 şi 38 Cod penal.

Constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) Cod de procedură penală întrucât rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele, există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de către inculpaţi, instanţa de fond a dispus condamnarea acestora.

La stabilirea şi aplicarea pedepselor ce le-au fost aplicate inculpaţilor s-a avut în vedere pe lângă criteriile generale prevăzute la art. 74 Cod penal că au recunoscut şi regretat faptele comise şi s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea efectivă a pedepsei de către inculpaţi, condiţii în care, în baza art. 91 Cod penal s-a suspendat executarea pedepselor sub supraveghere.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel inculpaţii G. A.-C., N. C. I. şi M. I.

Inculpaţii G. A. C. şi N. C. I. au criticat sentinţa sub aspectul nelegalităţii, respectiv al omisiunii reţinerii cu privire la infracţiunea de aderare la un grup infracţional organizat a cauzei de reducere prevăzute de art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 şi a aplicării pedepselor accesorii şi complementare doar alături de pedeapsa rezultantă, iar nu şi alături de pedepsele individuale, iar sub aspectul netemeiniciei în ceea ce priveşte stabilirea legii penale mai favorabile, a modalităţii de individualizare a executării pedepselor rezultante şi a stabilirii cheltuielilor de judecată în primă instanţă.

Inculpatul apelant M. I. a criticat hotărârea instanţei de fond sub aspectul netemeinicie, solicitând să se reţină ca lege penală mai favorabilă legea veche şi să se dispună suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin raportare la motivele de apel, cât şi sub toate aspectele de fapt şi de drept potrivit dispoziţiilor art. 417 alin. (2) Cod procedură penală Curtea a reţinut următoarele:

Curtea a constatat că inculpaţii G. A. C., M. I. şi N. C. I. au uzat în faţa primei instanţe de procedura abreviată a recunoaşterii învinuirii recunoscând in integralitate acuzaţiile formulate de procuror şi însuşindu-şi probele administrate în cursul urmăririi penale.

Faţă de ansamblul materialului probator administrat în cursul urmăriri penale şi de declaraţiile de recunoaştere a învinuirii ale inculpaţilor Curtea a reţinut următoarele:

a.existenţa unui grup infracţional organizat în vederea realizării de activităţi specifice traficului de persoane, pluralitate constituită de infractori în cadrul căreia au acţionat şi inculpaţii G. A. C., M. I. şi N. C. I.;

b.inculpatul G. A. C. a iniţiat grupul infracţional organizat, i-a recrutat în cadrul grupului infracţional organizat şi pe inculpaţii L. I. T. şi N. C. I., a asigurat finanţarea activităţii grupului, a efectuat demersuri pentru ca migranţii să obţină în schimbul sumei de 250 euro cărţi de identitate româneşti falsificate de la o persoană necunoscută din T., a asigurat transportul migranţilor din diverse locuri din ţară până în mun. A. şi mai apoi până la frontieră, iar în continuare a asigurat transportul acestora până în Austria, Italia sau Portugalia;

c.inculpatul M. I. a efectuat demersuri pentru procurarea de către ultimii trei transfugi a cărţilor de identitate româneşti falsificate, a transportat cu autoturismul său migranţii, le-a asigurat cazarea şi alimentele necesare pe perioada în care migranţii au stat în mun. A. în aşteptarea trecerii frauduloase a frontierei de stat;

d.inculpatul N. C. I. a transportat 9 migranţi cu autoturismul său atât din diverse locuri din ţară până în mun. A., cât şi din mun. A. până pe raza com. R., de unde erau preluaţi de către călăuză. De asemenea, a transportat migranţii în străinătate până la destinaţie.

Curtea a apreciat că faptele inculpaţilor G. A. C., M. I. şi N. C. I. sunt tipice fiind întrunite atât sub aspect subiectiv cât şi sub aspect obiectiv elementele constitutive ale infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi.

Pe de o parte, Curtea a reţinut că, în mod întemeiat prima instanţă, a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul G. A. C. sub aspectul acuzaţiei de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale în condiţiile intervenţiei prescripţiei răspunderii penale pentru această faptă. Pe de altă parte, Curtea a apreciat că nu există niciun impediment la exercitarea acţiunii penale cu privire la acuzaţiile de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi.

Examinând incidenţa legii penale mai favorabile, Curtea a constatat că în cursul procesului penal a intrat în vigoare noul Cod penal.

Modificările ivite în cursul procesului penal, ca urmare a succesiunii în timp a celor două legi penale, Codul penal anterior şi Codul penal în vigoare, impun soluţionarea acestui conflict al legilor în timp în scopul determinării legii penale aplicabile în această situaţie tranzitorie.

Cu privire la mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile, Curtea Constituţională, sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 Cod penal a pronunţat Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 372 din 20 mai 2014, prin care a statuat aplicarea globală a legii penale mai favorabile.

Determinarea legii penale mai favorabile şi alegerea acesteia dintre legile succesive implică, în prealabil, evaluarea, prin comparare, a dispoziţiilor penale din legi succesive care îşi găsesc aplicarea în cauză, utilizând criteriul aprecierii in concreto.

Pentru a deveni aplicabile dispoziţiile mai favorabile din legile succesive, în afara condiţiei de existenţă a unei situaţii tranzitorii, care a fost anterior constatată în cuprinsul acestor considerente, mai este necesar ca fapta ce face obiectul acuzaţiei să fie infracţiune atât potrivit legii sub imperiul căreia a fost comisă, cât şi conform legii în vigoare la data judecării cauzei, iar dintre legile penale succesive una să fie mai favorabilă.

Curtea a reţinut că prima instanţă nu a făcut o corectă determinare a legii penale mai favorabile interpretând eronat dispoziţiile art. 5 Cod penal în lumina deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014.

Prin compararea legilor penale succesive Curtea a apreciat că legile penale mai favorabile sunt Codul penal 1969, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 şi Legea nr. 39/2003 având în vedere atât limitele speciale de pedeapsă prevăzute de norma de incriminare, cât şi tratamentul sancţionator semnificativ mai favorabil al concursului de infracţiuni potrivit Codului penal din 1969. Deopotrivă, sunt relevante şi dispoziţiile Codului penal din 1969 sub aspectul a reţinerii circumstanţelor atenuante şi al efectelor acestora, precum şi regimul modalităţilor de individualizare a executării pedepselor.

În cauză, Curtea a apreciat că faţă de conduita bună a inculpaţilor G. A.-C., N. C. I. şi M. I. înainte de comiterea infracţiunilor de care sunt acuzaţi se impune a reţinerea cu privire la fiecare dintre aceştia a circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) Cod penal 1969 şi a efectelor prevăzute de art. 76 alin. (1) Cod penal 1969, caz în care legea penală mai veche se înfăţişează a fi în mod evident legea penală mai favorabilă. Lipsa antecedentelor penale este de natură să conducă în acest caz concret la necesitatea stabilirii unor pedepse sub minimul special prevăzut de legea veche faţă de modalitatea de comitere a faptelor de care sunt acuzaţi inculpaţii G. A.-C., N. C. I. şi M. I.

Curtea a constatat că în mod nelegal prima instanţă nu a dat eficienţă cauzei de reducere a pedepsei pentru infracţiunea de grup infracţional organizat în condiţiile în care din actele dosarului de urmărire penală rezultă că inculpaţii G. A.-C. şi N. C. I. au denunţat şi facilitat identificarea şi tragerea la răspundere penală a unor membri ai grupului infracţional organizat. Prin urmare, cu privire la aceşti doi inculpaţi pe lângă circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) Cod penal 1969 vor fi incidente şi două cauză speciale de reducere a pedepsei prevăzute de art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 şi art. 396 alin. (10) Cod de procedură penală.

În condiţiile situaţiei de fapt şi de drept reţinute mai sus Curtea a apreciat următoarele:

1. Cu privire la inculpatul G. A.-C.

În baza art. 5 Cod penal cu aplicarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/06.05.2014 a constatat că pentru inculpatul G. A.-C. legile penale mai favorabile sunt Codul penal 1969, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 şi Legea nr. 39/2003.

În baza art. 386 Cod de procedură penală având în vedere efectele apelului prevăzute de art. 418 Cod de procedură penală a schimbat încadrarea juridică a acuzaţiei privind pe inculpatul G. A. – C. din infracţiunea de trafic de migraţi prevăzută de art. 263 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 35 Cod penal şi art. 396 alin. (10) Cod procedura penală şi constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (5) Cod penal cu aplicarea art. 396 alin (10) Cod procedura penală în infracţiunea de trafic de migraţi prevăzută de art. 71 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal 1969, art. 5 Cod penal şi art. 396 alin. (10) Cod procedura penală şi infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 9 alin. (2) Legea nr. 39/2003, art. 396 alin. (10) Cod procedura penală şi art. 5 Cod penal.

Faţă de legea penală mai favorabilă astfel determinată Curtea a considerat că, prin raportare la criterii prevăzute de art. 72 Cod penal 1969 (gravitatea infracţiunii săvârşite, periculozitatea infractorului, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana infractorului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală) se impune stabilirea unor pedepse orientate spre minimul special reţinut în urma aplicării tuturor cauzelor de atenuare a răspunderii penale. Pe lângă incidenţa cauzelor de reducere a pedepselor prevăzute de art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 şi art. 396 alin. (10) Cod de procedură penală relevantă la individualizarea pedepsei este şi durata lungă de timp care s-a scurs de la data comiterii faptelor de care este acuzat inculpatul. În plus, trebuie avute în vedere şi efectele principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac prevăzut de art. 418 Cod de procedură penală în condiţiile în care inculpaţii au fost singurii subiecţi procesuali care au declarat apel în cauză.

Prin urmare, în baza art. 71 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal 1969, art. 74 alin. (1) lit. a) Cod penal 1969 şi art. 76 alin. (1) lit. d) Cod penal 1969, art. 396 alin. (10) Cod procedură penală şi art. 5 Cod penal Curtea a condamnat pe inculpatul G. A. – C. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi.

În baza art. 71 Cod penal 1969 cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 a interzis inculpatului G. A. - C. exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) Cod penal 1969 cu titlu de pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale, faţă de natura infracţiunii comise inculpatul fiind nedemn să exercite aceste drepturi electorale şi politice.

În baza art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, art. 74 alin. (1) lit. a) Cod penal 1969 şi art. 76 alin. (1) lit. e) Cod penal 1969, art. 396 alin. (10) Cod procedura penală şi art. 5 Cod penal a condamnat pe inculpatul G. A. – C. la pedeapsa de 7 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

În baza art. 71 Cod penal 1969 cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 a interzis inculpatului G. A. – C. exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) Cod penal 1969 cu titlu de pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale, faţă de natura infracţiunii comise inculpatul fiind nedemn să exercite aceste drepturi electorale şi politice.

În baza art.33 lit. a) Cod penal 1969 raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) Cod penal 1969 a contopit pedeapsa de 1 an închisoare cu pedeapsa de 7 luni închisoare în final inculpatul executând pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

În baza art. 71 Cod penal 1969 cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 a interzis inculpatului G. A. – C. exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) Cod penal 1969 cu titlu de pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale rezultante, faţă de natura infracţiunii comise inculpatul fiind nedemn să exercite aceste drepturi electorale şi politice.

Curtea a constatat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile obiective şi subiective prevăzute de art. 861 Cod penal 1969 cu referire la art. 16 alin (2) din Legea nr. 187/2012 pentru a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare stabilite inculpatului G. A. – C.. Prin urmare, în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, Curtea a apreciat că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

În baza art. 861 Cod penal 1969 cu referire la art. 16 alin (2) din Legea nr. 187/2012 a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare stabilite inculpatului G. A. – C.

În baza art. 862 Cod penal 1969 a stabilit un termen de încercare de 4 ani.

În baza art. 863 alin. (1) Cod penal 1969 pe durata termenului de încercare a obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune A.;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă.

Coordonarea procesului de supraveghere a inculpatului se va realiza de Serviciul de Probaţiune A.

În temeiul art. 404 Cod de procedură penală a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 864 Cod penal 1969 raportat la art. 83 – 84 Cod penal 1969 referitoare la revocarea suspendării.

În baza art. 71 alin. (5) Cod penal 1969 a constatat suspendată executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului G. A. – C. pe durata termenului de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

2. Cu privire la inculpatul M. I.

În baza art. 5 Cod penal cu aplicarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/06.05.2014 Curtea a constatat că pentru inculpatul M. I. legile penale mai favorabile sunt Codul penal 1969, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 şi Legea nr. 39/2003.

În baza art. 386 Cod de procedură penală având în vedere efectele apelului prevăzute de art. 418 Cod de procedură penală a schimbat încadrarea juridică a acuzaţiei privind pe inculpatul M. I. din infracţiunea de trafic de migraţi prevăzută de art. 263 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 35 Cod penal şi art. 396 alin. (10) Cod procedură penală şi constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (5) Cod penal cu aplicarea art. 396 alin (10) Cod procedură penală în infracţiunea de trafic de migraţi prevăzută de art. 71 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal 1969, art. 396 alin. (10) Cod procedură penală şi art. 5 Cod penal şi infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 39/2003, art. 396 alin. (10) Cod procedură penală şi art. 5 Cod penal.

Faţă de legea penală mai favorabilă astfel determinată Curtea a considerat că, prin raportare la criterii prevăzute de art. 72 Cod penal 1969 (gravitatea infracţiunii săvârşite, periculozitatea infractorului, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana infractorului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală) se impune stabilirea unor pedepse orientate spre minumul special reţinut în urma aplicării tuturor cauzelor de atenuare a răspunderii penale. Pe lângă incidenţa cauzei de reducere a pedepsei prevăzute de art. 396 alin. (10) Cod de procedură penală relevantă la individualizarea pedepsei este şi durată lungă de timp care s-a scurs de la data comiterii faptelor de care este acuzat inculpatul. În plus, trebuie avute în vedere şi efectele principiului neagravării situaţiei în propria calea de atac prevăzut de art. 418 Cod de procedură penală în condiţiile în care inculpaţii au fost singurii subiecţi procesuali care au declarat apel în cauză.

Prin urmare, în baza art. 71 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal 1969, art. 74 alin. (1) lit. a) Cod penal 1969 şi art. 76 alin. (1) lit. d) Cod penal 1969, art. 396 alin. (10) Cod procedura penală şi art. 5 Cod penal Curtea a condamnat pe inculpatul M. I. la o pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi.

În baza art. 71 Cod penal 1969 cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 a interzis inculpatului M. I. exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) Cod penal 1969 cu titlu de pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale, faţă de natura infracţiunii comise inculpatul fiind nedemn să exercite aceste drepturi electorale şi politice.

În baza art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) Cod penal 1969 şi art. 76 alin. (1) lit. d) Cod penal 1969, art. 396 alin. (10) Cod procedură penală şi art. 5 Cod penal a condamnat pe inculpatul M. I. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

În baza art. 71 Cod penal 1969 cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 a interzis inculpatului M. I. exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) Cod penal 1969 cu titlu de pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale, faţă de natura infracţiunii comise inculpatul fiind nedemn să exercite aceste drepturi electorale şi politice.

În baza art.33 lit. a) Cod penal 1969 raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) Cod penal 1969 a contopit pedeapsa de 1 an închisoare cu pedeapsa de 1 an închisoare în final inculpatul executând pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

În baza art. 71 Cod penal 1969 cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 a interzis inculpatului M. I. exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) Cod penal 1969 cu titlu de pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale rezultante.

Curtea a constatat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile obiective şi subiective prevăzute de art. 861 Cod penal 1969 cu referire la art. 16 alin (2) din Legea nr. 187/2012 pentru a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare stabilite inculpatului M. I.. Prin urmare, în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, Curtea a apreciat că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

În consecinţă, în baza art. 861 Cod penal 1969 cu referire la art. 16 alin (2) din Legea nr. 187/2012 a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare stabilite inculpatului M. I.

În baza art. 862 Cod penal 1969 a stabilit un termen de încercare de 4 ani.

În baza art. 863 alin. (1) Cod penal 1969 pe durata termenului de încercare a obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune A.;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă.

Coordonarea procesului de supraveghere a inculpatului se va realiza de Serviciul de Probaţiune A..

În temeiul art. 404 Cod de procedură penală a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 864 Cod penal 1969 raportat la art. 83 – 84 Cod penal 1969.

În baza art. 71 alin. (5) Cod penal 1969 a constatat suspendată executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului M. I. pe durata termenului de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

3. Cu privire la inculpatul N. C. - I.

În baza art. 5 Cod penal cu aplicarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/06.05.2014 Curtea a constatat că pentru inculpatul N. C. - I. legile penale mai favorabile sunt Codul penal 1969, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 şi Legea nr. 39/2003.

În baza art. 386 Cod de procedură penală având în vedere efectele apelului prevăzute de art. 418 Cod de procedură penală a schimbat încadrarea juridică a acuzaţiei privind pe inculpatul N. C. - I. din infracţiunea de trafic de migraţi prevăzută de art. 263 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 35 Cod penal şi art. 396 alin. (10) Cod procedură penală şi constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (5) Cod penal cu aplicarea art. 396 alin (10) Cod procedură penală în infracţiunea de trafic de migraţi prevăzută de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal 1969, art. 396 alin. (10) Cod procedură penală şi art. 5 Cod penal şi infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 9 alin. (2) Cod procedură penală, art. 396 alin. (10) Cod procedură penală şi art. 5 Cod penal.

Faţă de legea penală mai favorabilă astfel determinată Curtea a considerat că, prin raportare la criterii prevăzute de art. 72 Cod penal 1969 (gravitatea infracţiunii săvârşite, periculozitatea infractorului, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana infractorului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală) se impune stabilirea unor pedepse orientate spre minumul special reţinut în urma aplicării tuturor cauzelor de atenuare a răspunderii penale. Pe lângă incidenţa cauzelor de reducere a pedepselor prevăzute de art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 şi art. 396 alin. (10) Cod de procedură penală relevantă la individualizarea pedepsei este şi durată lungă de timp care s-a scurs de la data comiterii faptelor de care este acuzat inculpatul. În plus, trebuie avute în vedere şi efectele principiului neagravării situaţiei în propria calea de atac prevăzut de art. 418 Cod de procedură penală în condiţiile în care inculpaţii au fost singurii subiecţi procesuali care au declarat apel în cauză.

În baza art. 71 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal 1969, art. 74 alin. (1) lit. a) Cod penal 1969 şi art. 76 alin. (1) lit. d) Cod penal 1969, art. 396 alin. (10) Cod procedură penală şi art. 5 Cod penal a condamnat pe inculpatul N. C. - I. la o pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi.

În baza art. 71 Cod penal 1969 cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 a interzis inculpatului N. C. - I. exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) Cod penal 1969 cu titlu de pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale, faţă de natura infracţiunii comise inculpatul fiind nedemn să exercite aceste drepturi electorale şi politice.

În baza art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, art. 74 alin. (1) lit. a) Cod penal 1969 şi art. 76 alin. (1) lit. e) Cod penal 1969, art. 396 alin. (10) Cod procedură penală şi art. 5 Cod penal a condamnat pe inculpatul N. C. - I. la pedeapsa de 7 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

În baza art. 71 Cod penal 1969 cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 a interzis inculpatului N. C. - I. exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) Cod penal 1969 cu titlu de pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale, faţă de natura infracţiunii comise inculpatul fiind nedemn să exercite aceste drepturi electorale şi politice.

În baza art.33 lit. a) Cod penal 1969 raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) Cod penal 1969 a contopit pedeapsa de 1 an închisoare cu pedeapsa de 7 luni închisoare în final inculpatul executând pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

În baza art. 71 Cod penal 1969 cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 interzice inculpatului N. C. - I. exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, şi b) Cod penal 1969 cu titlu de pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale rezultante, faţă de natura infracţiunii comise inculpatul fiind nedemn să exercite aceste drepturi electorale şi politice.

Curtea a constatat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile obiective şi subiective prevăzute de art. 861 Cod penal 1969 cu referire la art. 16 alin (2) din Legea nr. 187/2012 pentru a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare stabilite inculpatului N. C. - I. Prin urmare, în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, Curtea a apreciat că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

În consecinţă, în baza art. 861 Cod penal 1969 cu referire la art. 16 alin (2) din Legea nr. 187/2012 a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare stabilite inculpatului N. C. - I.

În baza art. 862 Cod penal 1969 a stabilit un termen de încercare de 4 ani.

În baza art. 863 alin. (1) Cod penal 1969 pe durata termenului de încercare a obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune A.;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă.

Coordonarea procesului de supraveghere a inculpatului se va realiza de Serviciul de Probaţiune A..

În temeiul art. 404 Cod de procedură penală a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 864 Cod penal 1969 raportat la art. 83 – 84 Cod penal 1969.

În baza art. 71 alin. (5) Cod penal 1969 a constatat suspendată executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului N. C. - I. pe durata termenului de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 421 pct. (2) lit. a) Cod procedură penală Curtea a admis apelurile declarate de inculpaţii G. A.-C., N. C. I. şi M. I. împotriva sentinţei penale nr. 106 din 17 august 2015 pronunţate de Tribunalul B. în dosarul nr. 1983/111/2014, a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând a dispus potrivit celor de mai sus.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

În baza art.275 alin.(3) Cod procedură penală cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.