Alte cereri legea 193/200 + pretentii

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEŞ*

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIE CIVILA Nr. 3877/2015

Şedinţa publică de la 09 Decembrie 2015

Obiectul cauzei:alte cereri LEGEA 193/200 + PRETENTII

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de faţă ;

Constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătorie Piteşti la data de 29.04.2014 sub nr 11141/280/2014  reclamanţii (...) şi (...) a solicitat instanţei în contradictoriu cu pârâtele (...)  şi (...) , ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate caracterul abuziv, nulitatea clauzei înscrise la pct. 9 lit b din contractul de credit bancar  nr (...)  şi pct. 3.3. din condiţiile generale de creditare anexa la contractul de credit bancar începând cu data pronunţării hotărârii şi obligarea pârâtelor la restituirea sumelor plătite cu titlu de comision de administrare în suma de 286 lei lunar începând cu data de 27.04.2011 conform graficului de rambursare a creditului, inclusiv dobânda  legală aferenta acestor sume şi până la momentul  pronunţării hotărârii , cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 04.01.2011 a fost încheiata Contractul de credit nr. (...)  şi odată cu modificarea legislaţiei bancare prin Ordonanţa nr 59/2010, a solicitat modificarea clauzelor contractuale în acord cu legislaţia în domeniu, fapt care nu a fost acceptat de către intimată.

Contractul de credit este un contract standard în care clientul nu are posibilitatea de a negocia clauza, iar în conformitate cu prevederile art. 1 alin 3 din Lg. nr 193/2000, se interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contratele încheiate cu consumatorii.

Clauza contractuală care nu a fost negociata cu consumatorul va fi considerata abuziva daca crează în detrimentul acestuia un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile parţilor, fara a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei.

La pct 9 lit b s-a inserat un comision lunar de administrare credit de 287 Ron lunar, respectiv un procent de 0350 % din valoarea creditului prevăzut la pct. 1 din contract, suma de 82000 lei, iar pct. 3 ind 3 arata că acest comision este în suma fixa lunara clientul urmând să achite comisionul lunar de administrare odată  cu rata de credit şi dobândă, ponderea obligaţiilor împrumutatului este mult mai mare faţa de obligaţiile băncii având în vedere că aceasta a creat un sistem de clauze menite să o asigure perfect împotriva oricărui risc, riscuri împovărătoare pentru client prin achitarea comisionului.

Arta ca banca dă dovada de rea-credinţa prin inducerea în eroare a clienţilor şi se impune anularea acestora şi emiterea unui nou grafic de rambursare.

În drept sunt invocate prevederile art. 4 şi urm din Lg. nr 193/2000, OUG. nr 50/2010, art. 1530, 1635 C.Civ. şi OUG. nr 13/2011.

Anexat au fost depuse înscrisuri (f. 6-20).

La data de 01.07.2014 pârâta (...)  a formulat întâmpinare solicitând respingerea acţiunii ca fiind prescrisă şi ca neîntemeiată.

 Referitor la excepţie arata că nulitatea este una relativă având la baza viciile de consimţământ invocate de către clienţii băncii, iar termenul de prescripţie este de 3 ani conform art. 3 alin 1 din Decretul nr 167/1958 având în vedere că acţiunea a fost înregistrata la data  de 29.04.2014, iar clauzele înscrise în cererea formulată, nu fac obiectul caracterului abuziv potrivit Lg. nr 193/2000.

Referitor la clauza privind comisionul de administrare, arata ca în conformitate cu art. 3 lit g şi i din Directiva 2008/48, dobânda  anuala efectivă  reprezintă  costul total al creditului care include dobânda , comisioanele, taxele şi alte costuri, clauze care sunt clare şi care prevăd o suma de plătit la care s-a obligat reclamantul, fiind prevăzuta  în suma fixa.

La data de  21.07.2014 reclamantul formulează răspuns la întîmpinare  solicitnîd respingerea  excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune admiterea cererii formulate ,constatarea carecetrului abuziv a clauzei înscrise la pct. 9 lit b din contractul de credit bancar  nr (...)  şi pct. 3.3. din condiţiile generale de creditare anexa la contractul de credit bancar începând cu data pronunţării hotărârii şi obligarea pârâtelor la restituirea sumelor plătite cu titlu de comision de administrare în suma de 286 lei lunar începând cu data de 27.04.2011 conform graficului de rambursare a creditului, inclusiv dobânda  legală aferenta acestor sume şi până la momentul  pronunţării hotărârii , cu cheltuieli de judecată.

Arată ca legea 193/2000 interzice comercianţilor  stipularea  de clauze abuzive  în contractele încheiate cu consumatorii  ,fiind o dispoziţie imperativă a legii iar sancţiunea este nulitatea absolută a clauzei

Conform menţiunilor de la pct.3  din Condiţiile generale de creditare –Anexă la contractul de credit bancar Comisionul de administrare  se percepe  la fel ca si dobânda , nu este definit în contract şi se percep două costuri  fără ca acestea sa fie precizate în conformitate cu  prevederile art.4 alin.6 Legea 193/2000 ,reclamanţi au luat la cunoştinţă de prevederile contractului în ziua semnării lui la bancă  04.01.2011  şi nu la data de 31.12.2010 conform actelor anexate la întâmpinare., contracte de credit standard iar condiţiile acestor contracte nu sunt supuse negocierii astfel încât condiţia prevăzută de art. 4 alin.2 din legea 193/2000  privind negocierea este îndeplinită.

Susţine pârâta că acest comision de administrare reprezintă preţ- operaţiile băncii  desfăşurate în legătură cu utilizarea creditului, urmărirea derulării creditului  pentru fiecare plată lunară  efectuată de împrumutaţi  respectiv riscuri posibile ,viitoare şi incerte  ceea ce conduce la  o îmbogăţire fără just temei  a pârâtei şi crearea dezechilbrului semnificativ  între drepturile şi obligaţiile  părţilor.

S-au depus la dosar înscrisuri- filele36-60.

Prin sentinţa civilă nr. 566 din data de 23.01.2015 pronunţată de Judecătoria Piteşti  s-a respins excepţia  prescripţiei ca neîntemeiată. 

S-a admis  în parte cererea formulată de reclamanţii  (...) şi (...) şi  în contradictoriu cu pârâtele (...)  şi (...) .

S-a constatat  că  pct.9 lit.b din  contractului de credit  nur. (...) şi punctul 3.3. din Condiţiile generale  de creditare –anexă la contractul de credit  bancar  constituie clauze abuzive  în sensul Legii 193/2000.

Au fost obligate pârâtele (...) , şi (...) , sa  emită un nou grafic de  rambursare

Pentru a dispune astfel s-a reţinut de prima instanţă că, între reclamanţi  şi pârâte  a intervenit la data de  04.01.2011 Convenţia de credit nr. (...)  prin care reclamanţii au împrumutat suma de 82.000 lei Ron pe o durată de 120 de luni, cu o dobândă  fixă de 287 lei lunar, respectiv  în procent de 0,35 % lunar din valoarea creditului raportat la prevederile pct. 3.3 în care se precizează suma fixă lunara a comisionului de administrare în care clientul achita lunar comisionul de administrare odată cu rata de credit şi dobânda.

Dobânda anuală efectivă  ( DAE ) reprezintă  costul total al creditului  şi este format din toate costurile respectiv dobânda, comisionul, taxele şi orice tip de  costuri  pe care trebuie sa le suporte  consumatorul  în legătură cu contractul de credit şi reprezintă contraprestaţia  datorată de  împrumutat pentru suma avansată de  de împrumutător.

 Se observă în acest caz ca banca  îşi rezervă mai multe drepturi  iar în sarcina clientului se stabilesc mai multe  obligaţii

Acest comision de administrare vizează riscul posibil care poate să apară  până la recuperarea sumelor acordate.  de către  cei împrumutaţi susţinere care nu poate fi  reţinută de instanţă  fiind incidente dispoziţiile  art.4 alin.1 legea 193/2000

Pentru a nu fi considerate abuzive, clauzele nenegociate trebuie să nu creeze, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. Contractul încheiat de părţi este preformulat, standard, iar eventualele diferenţe între alte contracte nu se datorează negocierii cu clienţii, ci particularităţilor fiecărui client in parte.

 Reclamantul urmăreşte in primul rând un interes personal privat, însă prin Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori se urmăreşte, alături de interesul privat, un interes general, de ordine publică, de protecţie a consumatorilor faţă de poziţia dominantă a prestatorului de servicii. Astfel, sancţiunea care intervine este nulitatea absolută a unei clauze abuzive, concluzie care se desprinde neîndoielnic din art. 6 din Legea 193/2000: clauzele abuzive cuprinse în contract şi constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua. De asemenea, Curtea Europeană de Justiţie a stabilit că se poate invoca caracterul abuziv al unei clauze chiar de instanţă din oficiu (Asturcom Telecomunicaciones, Mostaza Claro etc)

În ce priveşte caracterul abuziv al clauzei contractuale privind perceperea unui comision de risc, potrivit pct. 3.3 a din Condiţiile generale ale convenţiei încheiate de părţi, banca percepe un comision de risc de 0,35% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadenţă, pe toată perioada de derulare a Convenţiei de credit. Conform art. 3.3 din Condiţiile generale, pentru punerea la dispoziţie a creditului, împrumutatul datorează băncii un comision de administrare, aplicat la soldul creditului, care se plăteşte lunar, pe toată perioada creditului; modul de calcul şi scadenţa plăţii se stabilesc prin contract.

Conform disp. art. 4 din Lg. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori: „(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv. (3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidenţiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. (4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. (5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcţie de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toţi factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. (6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil.”

Legea 193/2000 transpune prevederile Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele încheiate cu consumatorii. O condiţie contractuala care nu s-a negociat individual se considera ca fiind inechitabila daca, in contradicţie cu condiţia de buna credinţa, provoacă un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligaţiile parţilor care decurg din contract, in detrimentul consumatorului.

S-a considerat  întotdeauna ca o condiţie care nu s-a negociat individual este condiţia care a fost redactata in prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influenta conţinutul condiţiei, in special in cazul unui contract standard formulat in avans. In jurisprundenţa sa, Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene, s-a pronunţat in repetate rânduri asupra interpretarii Directivei nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive in contractele încheiate cu consumatorii (Hotararea pronuntata la data de 27.07.2000 in cauza Océano Grupo Editorial SA v Roció Murciano Quintero Curtea de Justitie, Hotararea pronuntata la 26.10.2006 in cauza Elisa Maria Mostaza Claro c. Centro Movil Milenium SL, Hotararea Curtii de Justitie din data de 4 iunie 2009 pronuntata in cauza Pannon GSM Zrt. C. Erszebet SustiknéGyőrfi).

Această clauză nu a fost negociată direct cu consumatorul, ci a fost inserată în contractul preformulat, fără ca împrumutatul să aibă posibilitatea să-şi exprime punctul de vedere, după cum reiese şi din interogatoriul administrat reclamantului care a precizat ca nu a avut întâlniri cu reprezentanţii băncii anterior încheierii contractului şi nu i-au fost explicate toate componentele acestuia. De asemenea, banca nu a adus vreo dovadă în sensul că această clauză a fost negociată sau ca reclamantul ar fi avut posibilitatea de a negocia, cum ar fi discuţii prealabile, corespondenta etc.

Această clauză a creat un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului, deoarece  şi reiese  i din ansamblul clauzelor contractuale astfel încât banca nu suporta riscul contractului sau riscul determinat de schimbarea situaţiei economice in nici o situaţie. Acest lucru este pus in evidenta şi de clauzele privind dobânda contractuală şi conduita bancii care a procedat la majorarea acesteia motivat de conjunct. Totalul comisionului de risc reprezintă o sumă foarte mare din totalul sumei de rambursat –mai mult de jumătate din valoarea ratei de credit suma de  34.440 lei, cu privire la care nu s-a precizat ce se întâmplă, dacă se  achită integral creditul, conform ratelor lunare scadente şi nu intervine nici un fel de risc pentru bancă. În mod normal, acest comision de risc trebuia rambursat de bancă dacă s-ar fi achitat integral creditul la scadenţă, conform graficului stabilit între părţi. fără a fi  stipulată o clauză în acest sens în contract, banca s-ar îmbogăţi fără o justă cauză, ceea ce creează un dezechilibru consumatorului, prin plata unor sume mari şi nejustificate. În acest sens, instanţa a reţinut că dacă aprecia că ar putea avea riscuri mult mai mari banca ar fi putut pretinde garanţii reale imobiliare dar în nici un caz nu putea dubla aceste garanţii cu perceperea şi a unui comision distinct pentru risc, nerambursabil în situaţia în care creditul ar fi fost achitat integral la scadenţă.

În ce priveşte susţinerea pârâtei privind  contractul de credit ca fiind un contract cu executare succesivă  nu poate fi primită deoarece  contractul de credit, este prin natura lui un contract cu executare uno ictu (dintr-o dată), iar faptul că banca îşi asumă o obligaţie care se execută dintr-o dată, iar cealaltă parte îşi asumă o obligaţie de restituire succesivă nu face ca natura contractului să fie succesivă, ştiut fiind că contractul nu poate să aibă natură dublă, cu executare dintr-o dată pentru o parte şi cu executare succesivă pentru cealaltă parte. Restituirea creditului cu dobânda în rate lunare nu este decât o modalitate de executare a obligaţiei, obligaţia de restituire fiind unică, ratele succesive alcătuind prin natura lor un tot unitar.

Mai mult, în cazul restituirii de către bancă a sumelor plătite cu titlu de comision de risc,  împrumutaţii nu ajung la o îmbogăţire fără justă cauză, ştiut fiind că banca, pentru sumele acordate cu titlu de împrumut, a încasat şi încasează dobândă, care constituie echivalentul folosinţei sumelor acordate prin contractul de credit. 

Prin urmare acest contract şi clauzele aferente nu au fost negociate de către parti, nefiind dovedit acest lucru prin nici un mijloc de proba, conform art. 1169 Cod civil.

Pentru considerentele expuse, instanţa va constata nulă absolut clauza prev. de pct 9 lit b raportat la pct. 3.3  din Convenţia de credit nr. (...) din condiţiile generale intervenită între părţi, fiind abuzivă.

Nu poate fi reţinută apărarea pârâtei privind excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune  deoarece  legea 193/2000 interzice comercianţilor  stipularea  de clauze abuzive  în contractele încheiate cu consumatorii ,fiind o dispoziţie imperativă a legii ,este imprescriptibilă  iar sancţiunea este nulitatea absolută a clauzei  fapt pentru  care instanţa va respinge excepţia invocată.

Pentru considerentele expuse  instanţa a admis  cererea în parte  cererea formulată conform dispozitivului.

Împotriva sentinţei instanţei de fond a declarat  apel reclamanţii (...) şi (...) şi pârâta (...) , apel înregistrat pe rolul Tribunalului Argeş la data de 10.06.2015  sub nr.  11141/280/2014.

Apelanţii reclamanţi arată că  prin sentinţa atacată  instanţa de judecată în mod  greşit a reţinut că solicitările aşa cum au fost cele menţionate în cererea introductivă  fără să aibă în vedere răspunsul la întâmpinare în cadrul căreia  a modificat parţial obiectul cererii de chemare în judecată  modificare făcută în termenul prevăzut de lege şi ca atare , trebuia avută în vedere de către  instanţa de fond , sens în care se impune îndreptarea erorii din cuprinsul sentinţei civile nr. 566&23.01.2015 a Judecătoriei Piteşti în sensul că obiectul acţiunii este cel arătat în cuprinsul răspunsului la întâmpinare  identificat mai sus.

În mod corect a fost  admis capătul 1  din cererea apelanţilor  , în dispozitivul sentinţei menţionându-se în mod  expres că „admite în parte cererea formulată, constată  că pct. 9 lit. b din Contractul de credit nr. (...)  şi pct. 3.3. din Condiţiile generale de creditare –anexa  la contractul de credit  bancar constituie clauze abuzive” însă nu s-a pronunţat şi cu privire la  celelalte capete de  cerere formulate, acest lucru , în condiţiile în care dezbaterile pe fond au privit toate aspectele , iar instanţa de fond în considerente a apreciat  şi cu privire la aceste capete de cerere.

Apelanta pârâtă  consideră că apelul  este declarat în termen având în vedere  împrejurarea că nu a fost îndeplinită în mod legal procedura de citare .

În mod greşit instanţa de fond a respins excepţia prescripţiei  acţiunii . Aceasta nu a observat că normele Legii nr. 193/2000 nu ocrotesc  un interes general, ci unul particular al consumatorului .

Clauzele privind comisionul de administrare constituie preţul contractului , iar în conformitate cu art.  4 alin.6 din Legea 193/2090, analizarea acestor clauze poate fi făcută  numai în ipoteza în care clauzele nu sunt exprimate într-un  limbaj  inteligibil ,viciu de raţionament  al instanţei de fond .

Clauzele referite nu întrunesc condiţiile prev.de art. 4  alin.1 din legea 193/200 pentru a putea di considerate abuzive viciu de raţionament al instanţei de fond.

Sancţiunea din domeniul protecţie consumatorului este una specifică /specială – neaplicându-se mutatis mutandi principiile  efectelor nulităţii din materie pur civilă.

Cu privire la cererea de renunţare la judecata apelului, formulată de apelanţii-reclamanţi, faţă de prevederile art. 406-407 Cod Procedură Civilă instanta de apel a luat act de renuntarea  la judecata apelului, fiind vorba despre drepturi de care apelanţii pot să dispună, iar intimaţii şi-au exprimat poziţia de acord faţă de cererea de renunţare la judecata apelului, prin incheierea pronuntata la data de 11.11.2015.

Analizând sentinţele civile  apelate  de pârâta (...)  în nume propriu şi pentru (...) în complet de divergenţă, in  majoritate se constata asupra caracterului nefondat al apelului  faţă de sentinţa civilă nr.566/23.01.2015  si urmeaza a se admite  apelul faţă de  sentinţa civilă nr.4234/15.05.2015, se va anula  sentinţa civilă nr.4234/15.05.2015 şi rejudecând cererea privind completarea  sentinţei civile nr.566/23.01.2015  se va dispune admiterea cererii de completare şi completarea sentinţei civile nr.566/23.01.2015 în sensul că:  pct.9 lit.b din contractul de credit nr.(...)  şi punctul 3.3.  din  Condiţiile generale de creditoare – anexă la contractul de credit bancar -  dispoziţie contractuală instituită în mod abuziv şi urmează a constata nulitatea clauzei prevăzute de pct.9 lit.b din contractul de credit nr.(...)  şi punctul 3.3. din Condiţiile generale de creditoare – Anexa la contractul de credit bancar, privind comisionul lunar de  administrare credit. Totodata se va obliga  pârâta  la plata sumei de 13.776 lei cu titlu de comision de administrare şi dobândă legală în sumă de 2595 lei începând cu data de 27.01.2011 şi până în prezent.

 Tribunalul va constata ca se impune  anularea  sentinţei civile nr.4234/15.05.2015 şi rejudecarea cererii privind completarea  sentinţei civile nr.566/23.01.2015, avind in vedere ca la solutionarea acestei cereri  pirita nu s-a citat in mod corect  la sediul sau procesual, cu respectarea prevederilor art. 158 Cpr civ..

Astfel, în faţa instanţei de fond, pârâta a ales ca sediu pentru comunicarea tuturor actelor de procedură cel de la sediul (…), potrivit cererii depuse la data de 01.07.2014, fila 25 cu caracter de întâmpinare.

Prin urmare nu poate fi vorba despre legala citare a piritei la solutionarea cererii  privind completarea sentintei de fond , aceasta nefiind citata la sediul ales  si astfel sentinta nr. 4234/15.05.2015 este supusa anularii prin prisma prevederilor art. 174 al. 3, 175 al. 1  C proc civ , iar in rejudecarea cererii de completare se va dispune asupra admiterii cererii.

 Tribunalul va raspunde criticilor apelantei ce vizeaza apelurile fata de cele doua hotariri judecatoresti prin prisma unor considerente comune.

Instanţa  de fond cit si  de tribunalul va retine ca  este  vorba de o  clauză abuzivă în raport de prevederile art. 4 alin.1 şi 2  ale Legii 193/200, ceea ce determină aplicarea sancţiunii  nulităţii absolute , deoarece nu a fost negociată , că această clauză , prin ea însăşi  creează  un dezechilibru semnificativ  între drepturile şi obligaţiile părţilor, nefiind indicate  în contract toate elementele necesare pentru perceperea acestui comision  , că în cuprinsul convenţiei de credit nu există o definire a activităţilor pe care pârâta  le prestează  în schimbul comisionului de administrare precum şi faptul că nu  respectă exigenţele  bunei -  credinţe, înserarea comisionului de administrare vătămând  interesele patrimoniale ale reclamantilor urmărindu-se în realitate obţinerea unui avantaj  disproporţional faţă de prestaţia efectuată de pârâtă , stabilirea comisionului în discuţie reprezentând o modalitate de percepere a unei dobânzi mai mari decât  cea menţionată cu acest titlu în contract în detrimentul partilor, ori fata de aceste considerente trebuie retinuta nulitatea absoluta , si astfel criticile piritei pe acest aspect sunt neintemeiate.

În ce priveşte natura interesului protejat, normele cuprinse în Legea nr. 193/2000, ocrotesc un interes general, nu unul individual, protecţia legii referindu-se la o categorie generică, aceea a consumatorilor.

Legea nr. 193/2000 reprezintă transpunerea, în legislaţia românească, a Directive nr. 93/13/CEE, or, potrivit jurisprudenţei C.J.U.E. dispoziţiile acestei directive sunt de ordine publică (cauza Mostaza Claro).

Tot în acest sens, în cauza C-76/10, în considerentul nr. 50, s-a precizat că „dată fiind natura şi importanţa interesului public pe care se întemeiază protecţia pe care Directiva nr. 93/13/CEE o asigură consumatorilor, art. 6 din aceasta trebuie să fie considerat ca o normă echivalentă cu normele naţionale, care ocupă, în cadrul ordinii interne, rangul de ordine publică".In cauza C-241/98 (Salvat Editores SA v Jose M. Sânchez Alcon Prades) C.J.U.E. a arătat că „recunoaşte judecătorului puterea de a declara din oficiu, ca nule, clauzele abuzive ale unui contract", arătând totodată, că această putere „se încadrează pe deplin în contextul general al protecţiei speciale pe care directiva tinde să o recunoască interesului colectivităţii, care, făcând parte din ordinea publică economică, depăşeşte interesele specifice ale unor părţi. Există, cu alte cuvinte, un interes public ca aceste clauze, prejudiciabile pentru consumatori, să nu-şi producă efectele".

În ceea ce priveşte noţiunea de consumator se constată că art. 2 din Legea nr. 193/2000, astfel cum a fost modificată, a preluat definiţia dată de art. 2 alin. (1) lit. b) din Directiva nr. 93/13/CEE, atribuind această calitate oricărei persoane fizice sau grup de persoane fizice care, prin încheierea contractului de consum, acţionează în afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale sau liberale. Se reţine astfel că protecţia consumatorului este asigurată atât de norma internă, cât şi de cea comunitară, prin consumator fiind vizată direct persoana fizică sau grupul de persoane fizice care, acţionează în afara activităţii sale profesionale şi care nu urmăresc obţinerea unui profit, urmărindu-se protejarea consumatorului ce se află într-o situaţie de inferioritate faţă de profesionist atât în ceea ce priveşte puterea de negociere, cât şi nivelul de informare.

Astfel art. 4 alin. (6) din lege transpune art. 4 alin. (2) din Directiva nr. 93/13 şi  prevede că, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil. Sub rezerva analizării acestei prevederi în cadrul fiecărei clauze a convenţiei de credit se poate constata că nici legea internă şi nici Directiva nr. 93/13 nu exclud clauzele referitoare la obiectul contractului de la controlul caracterului abuziv, fiind reglementată, cu titlu de excepţie, posibilitatea analizării acestora, numai în situaţia in care aceste clauze nu sunt exprimate în mod clar şi inteligibil.

Este de observat că art. 3 din Directiva nr. 93/13, atribuie noţiunii de clauză abuzivă, clauzelor contractuale care nu s-au negociat individual şi, în contradicţie cu exigenţa de bună credinţă, atunci când provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor ce decurg din contract, în defavoarea consumatorului.

Art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, prevede că sunt abuzive acele clauze care nu au fost negociate direct cu consumatorul şi care prin ele însele sau împreună cu alte prevederi contractuale creează în detrimentul consumatorului şi contrar bunei credinţe un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. Rezultă astfel că din cele două reglementări, din dreptul intern şi din dreptul comunitar, se desprind aceleaşi condiţii care imprimă unei clauze contractuale caracter abuziv, respectiv, clauza să nu fie negociată individual şi să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorilor. Prin art. 4 alin. (3) din Lege, se instituie o prezumţie relativă a caracterului abuziv al clauzelor în cazul contractelor prestabilite ce conţin clauze standard, preformulate, prezumţie ce poate fi înlăturată numai prin dovada scrisă, făcută de profesionist, a caracterului negociat al contractului ori a unor clauze ale acestuia.

În cauză, cum banca nu a probat că a negociat efectiv şi direct cu reclamanta clauzele a căror nulitate s-a solicitat, deşi această probă îi incuba conform art. 4 alin.(3) din lege, prezumţia relativă instituită de lege nu a fost răsturnată, astfel că în mod corect că, contractul de credit este unul preformulat de bancă, standardizat, în care consumatorul nu poate să intervină, putând doar să adere sau nu la el. Faptul că, clauza contestată a putut fi cunoscută de către reclamanti de la momentul  încheierii contractului nu este suficient pentru a înlătura lipsa negocierii, în condiţiile în care aceştia nu au posibilitatea de a influenţa conţinutul respectivei clauze, putând doar să refuze încheierea contractului. Or, tocmai această situaţie, de abuz de putere dominantă şi de necesitate pentru consumator de a accepta condiţiile impuse de profesionistul instituţie de credit, este cea care a impus adoptarea legislaţiei în materia protecţiei consumatorului, cu scopul declarat comunitar şi naţional, de a proteja categoria consumatorilor de practicile  abizive. Mai mult decât atât, art. 3 pct. 2 din Directiva nr. 93/13, prevede că se consideră întotdeauna că o clauză nu s-a negociat individual atunci când a fost redactată în prealabil, iar consumatorul nu a putut să influenţeze conţinutul clauzei, cum este şi contractul de credit în cauză. Referitor la aprecierea bunei credinţe, care deşi nu constituie o condiţie în sine a stabilirii caracterului abuziv a unor clauze, urmează a fi analizată poziţia de negociere a părţilor în vederea constatării, dacă profesionistul a acţionat corect şi echitabil faţă de consumator, de ale cărui interese legitime trebuie să ţină cont. În cauză, faţă de cele de mai sus, nu se poate reţine că interesele legitime ale consumatorilor au fost luate în considerare, în condiţiile în care aceştia se află într-o poziţie de inferioritate faţă de profesionist atât în ceea ce priveşte puterea de negociere, cât şi nivelul de informare, în condiţiile unui contract de adeziune.

În  mod corect  a reţinut  judecătoria  că, clauza referitoare la comisionul de administrare nu poate fi considerat ca fiind negociată direct cu reclamantii ,deoarece contractul  încheiat cu aceasta a fost unul tip, preformulat cu clauze  nenegociabile. Apelanta (...)  a susţinut că  perceperea comisionului de administrare  este pentru monitorizarea /înregistrarea  /efectuarea  de operaţiuni de  creditor  în scopul  utilizării /rambursării  creditorului acordat consumatorului.

Tribunalul constată că , comisionul de administrare este perceput pentru punerea la dispoziţie a creditului ,fără a exista precizări în cuprinsul contractului cu privire la  fundamentul perceperii acestui comision ori destinaţiei  acestuia şi cum clauza  referitoare la comisionul  de administrare  nu este exprimată în mod clar  şi inteligibil  ., în mod corect instanţa de fond a procedat la analizarea caracterului abuziv al acestei clauze  prin prisma dispoziţiilor Legii 193/2000.

Astfel  ,clauza privind comisionul de administrare este abuzivă în sensul art. 4 alin.1 şi 6 din Legea 193/2000  ,deoarece, pe de o parte, pentru acordarea creditorului se percep două costuri ,respectiv dobânda ( fără ca distincţia dintre acestea să fie exprimată în mod clar şi inteligibil ), iar pe de altă parte ,faţă de valoarea comisionului de administrare pe toată durata  contractului , s-a creat  în detrimentul  intimaţilor consumatori  şi contrar cerinţelor bunei – credinţe, un dezechilibru  semnificativ  între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Alegerea tipului de contract financiar nu echivalează cu negocierea care se poartă asupra clauzelor contractuale, contractele de credit fiind contracte preformulate impuse de bancă clienţilor în baza unui model validat în prealabil de B.N.R., „libertatea de voinţă" a clientului rezumându-se la a semna sau nu contractul pe care l-a ales în prealabil, alegere care este şi ea controlată de bancă, aceasta fiind cea care stabileşte scoringul/ratingul clientului, elemente în funcţie de care banca indică clientului tipul de credit în care se încadrează .

Prin  constatarea  nulităţii absolute  a acestor clauze  înseamnă că din acest punct de vedere  actul juridic  civil  va fi lipsit de efectele contrarii normelor edictate pentru incheierea sa valabila, astfel că  desfiinţarea  raporturilor juridice  generat de actul juridic  civil lovit de nulitate este urmarea firească  a nulităţii  şi prin acestea trebuie  restabilita legalitatea prin restituirea  sumelor percepute nelegal.

Principiul retroactivităţii nulităţii  presupune înlăturarea efectelor  actului  care s-au produs între  momentul încheierii actului juridic şi acela al anulării  efective , cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară  şi astfel  hotărârea ce s-a executat  în baza unui act anulat  trebuie  restituit şi astfel  modalitatea de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune nu  este  greşită.

In conformitate cu art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, aplicabil în speţă faţă de data încheierii Convenţiilor şi de art. 3 din Legea 71/2011, este incident termenul general de prescripţie de 3 ani pentru drepturile personale patrimoniale. Potrivit art. 7 alin. 1 din acelaşi act normativ, prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune. Pentru considerentele menţionate, reţinând că odată cu declararea caracterului abuziv al clauzelor contractuale menţionate (care poate fi invocat oricând conform art. 6 din Legea 193/2000 şi jurisprudenţei Curţii Europene de Justiţie (Asturcom Telecomunicaciones, Mostaza Claro etc) începe să curgă dreptul la acţiune privind restituirea sumelor plătite, în temeiul art. 3 alin. 1 rap. la art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, excepţia apare neintemeiată. Oricum  retinind ca este vorba despre o nulitate aboluta cererea privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor si cererea privind restituirea prestatiilor este accesorie cererii principale, cererile apar ca fiind imprescriptibile extinctiv.

Mai mult, potrivit art. 4 alin.3 din lege, dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens, ceea ce în cauză nu s-a probat, chiar daca in cauza consumatorul este unul mediu.

În plus, din modul de redactare a clauzelor contractuale în discuţie rezultă că banca a perceput comisionul de administrare pentru punerea la dispoziţie a creditului, situaţia fiind aceeaşi cu cea reglementată in  convenţie ce priveşte perceperea dobânzii curente, ceea ce induce ideea că pentru acelaşi serviciu al băncii – pentru acordarea (punerea la dispoziţie) a creditului - se percep două costuri, fără ca distincţia dintre acestea să fie exprimată clar şi inteligibil.

Mai mult, scindarea preţului în aceste componente duce la concluzia că s-au avut în vedere raţiuni diferite de percepere a acestora pentru aceeaşi prestaţie, fundamentul perceperii acestora nefiind cunoscut de consumator la momentul perfectării convenţiei de credit. Aşadar, în contextul inexistenţei unei reglementări clare şi neechivoce a clauzei în discuţie, a unui mod de exprimare clar şi  neechivoc– raportat şi la textele legale incidente –  instanţei îi este permisă analiza clauzei din perspectiva caracterului său abuziv.

Mai mult,  apelanta (...)  nu a făcut dovada unei negocieri a clauzei  analizate, obligaţie ce-i revenea în conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin. 3 teza II din Legea nr. 193/2000, nereuşind să răstoarne prezumţia relativă instituită în favoarea consumatorului prin acest text de lege, fiind evident dezechilibrul contraprestaţiilor părţilor.

Tribunalul retine  ca si judecătoria ca, clauza contractuala privind comisionul de  administrare este abuziva. Ea este în detrimentul consumatorului şi contrară cerinţelor bunei-credinţe, creând un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. In concluzie  retinem ca prevederea nu a fost negociată direct cu consumatorul, ci a fost inserată în contractul preformulat, fără ca împrumutaţii să aibă posibilitatea să-şi exprime punctul de vedere. Această clauză a creat un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului. Deşi Legea nr. 193/2000 nu prevede, ca sancţiune, anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea acestora în raport cu consumatorul, regimul juridic al acestei sancţiuni este identic cu cel al nulităţii absolute, acest fapt decurgând din practica C.J.U.E.

Avind in vedere prevedrile art. 453 Cpr civ,  se va obligă pârâta la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată catre reclamanti efectuate la judecatorie,  se va respinge cererea (...) pentru acordarea  cheltuielilor de judecată în apel, ca nefondată si se va obligă intimata (...)  la plata către reclamanţi a sumei de 800 lei cheltuieli de judecată în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În majoritate :

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă (...) în nume propriu şi pentru (...) faţă de sentinţa civilă nr.566/23.01.2015,  in contradictoriu cu apelantii reclamanţii  (...) şi (...) ,

Admite apelul declarat de apelanta-pârâtă, (...)  în nume propriu şi pentru (...)  faţă de  sentinţa civilă nr. 4234/15.05.2015.

Anulează sentinţa civilă nr.4234/15.05.2015 şi rejudecând cererea privind completarea  sentinţei civile nr.566/23.01.2015 dispune admiterea cererii de completare şi dispune completarea sentinţei civile nr.566/23.01.2015 în sensul că:  pct.9 lit.b din contractul de credit nr.(...)  şi punctul 3.3.  din  Condiţiile generale de creditoare – anexă la contractul de credit bancar -  dispoziţie contractuală instituită în mod abuziv şi urmează a constata nulitatea clauzei prevăzute de pct.9 lit.b din contractul de credit nr.(...)  şi punctul 3.3. din Condiţiile generale de creditoare – Anexa la contractul de credit bancar, privind comisionul lunar de  administrare credit.

Obligă pârâta  la plata sumei de 13.776 lei cu titlu de comision de administrare şi dobândă legală în sumă de 2595 lei începând cu data de 27.01.2011 şi până în prezent.

Obligă pârâta la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată.

Respinge cererea (...) pentru acordarea  cheltuielilor de judecată în apel, ca nefondată.

Obligă intimata (...)  la plata către reclamanţi a sumei de 800 lei cheltuieli de judecată în apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 09.12.2015.

OPINIE SEPARATĂ

 Consider ca, in raport de situatia de fapt ce reiese din probele administrate, se impunea solutia de admitere a apelului paratei (...) , cu consecinta schimbării sentinţelor, în sensul respingerii acţiunea în integralitate, ca neîntemeiată.

Apelanta-parata a sustinut incidenta prescriptiei dreptului material la actiune, intrucat normele Legii nr.193/2000 ocrotesc un interes particular, sanctiunea ce intervine in situatia incalcarii lor fiind nulitatea relativa, iar nu absoluta.

Consider ca solutia de respingere a acestei exceptii este legala si temeinica. Desi Legea nr.193/2000 ocroteste interese particulare, in speta interesele consumatorilor, modul de reglementare a clauzelor abuzive si de protectie impotriva acestora raspunde unui interes general, aspect ce rezulta nu doar din norma interna, ci si din reglementarea europeana- Directiva Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 si jurisprudenta in materie a CJUE. In plus, inserarea unor clauze abuzive conduce la ilicitatea cauzei contractului, situatie in care, potrivit normelor de drept comun, este incidenta nulitatea absoluta a actului juridic.

In ceea ce priveste sustinerea apelantei, ca respectiva clauza in discutie in cauza de fata nu poate face obiectul analizei din prisma caracterului abuziv, deoarece se refera la pretul contractului, fiind incidente disp. art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000, dispozitii ce transpun prevederile Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, consider ca aceste prevederi nu exclud o analiza a caracterului abuziv al clauzei, in masura in care aceste clauze nu  sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil. O astfel de interpretare rezulta si din jurisprudenţa CJCE [Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid împotriva Asociación de Usuarios de Servicios Bancarios (Ausbanc),cauza C-484/08, hotărârea din 3 iunie 2010], retinandu-se ca ” articolul 4 alineatul (2) și articolul 8 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale,  care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil. Articolul 2 CE, articolul 3 alineatul (1) litera (g) CE și articolul 4 alineatul (1) CE nu se opun unei interpretări a articolului 4 alineatul (2) și a articolului 8 din Directiva 93/13 potrivit căreia statele membre pot adopta o reglementare națională care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau al remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil”. O astfel de soluţie este justificată de faptul că potrivit unei jurisprudențe constante, sistemul de protecție pus în aplicare de directivă se întemeiază pe ideea că, în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, consumatorul se află într o situație de inferioritate față de vânzător sau furnizor, situație care îl determină să adere la condițiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora (Hotărârea din 27 iunie 2000, Océano Grupo Editorial și Salvat Editores, C 240/98-C 244/98, Rec., p. I 4941, punctul 25, precum și Hotărârea din 26 octombrie 2006, Mostaza Claro, C 168/05, Rec., p. I 10421, punctul 25).

Prin urmare, se impune a se analiza in ce masura suntem in prezenta unei clauze  exprimata intr-un limbaj neinteligibil.

Astfel, esential pentru aprecierea caracterului abuziv al clauzei referitoare la comisionul lunar de administrare credit este faptul ca actul juridic in care a fost inclusa aceasta clauza-contractul de credit bancar nr.(...) - a fost incheiat la data de 4.01.2011, sub imperiul OUG nr.50/2010, act normativ prin care legiuitorul a inteles sa reglementeze in conditii mai stricte desfasurarea relatiilor de creditare, tocmai pentru o mai buna protejare a drepturilor consumatorilor.

Or, potrivit art.36 din OUG nr.50/2010, in vigoare la data incheirii contractului dintre partile de fata, pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensaţie în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor şi, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terţi, precum şi un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor. Comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operaţiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului.

Rezulta asadar ca insusi legiuitorul a prezumat ca perceperea de catre creditorul-banca a unui comision de administrare credit este legala si raspunde drepturilor si obligatiilor pe care partile unui contract de credit si le asuma, intelegand chiar sa dea o definitie comisionului de administrare in alin.3 al articolului citat.

In acest context, sustinerile din actiune potrivit carora clauza privind comisinul de administrare credit ascunde un comision de risc, o clauza penala, reprezentand in fapt o dobanda mascata, nu pot fi retinute ca si argumente in aprecierea caracterului neinteligibil si abuziv al clauzei. Scopul acestui comision este stabilit chiar de legiuitor, iar reclamantii nu ii pot da o alta interpetare, contrara normei de drept pe care nimeni nu o poate ignora. Clauza este exprimata intr-un limbaj usor inteligibil, iar reclamantii au avut posibilitatea, lecturand conventia, sa constate ca respectivul comision de administrare credit este inclus in costul total al contractului, cum se stipuleaza expres in art.6 din clauzele specifice ale contractului.

Totusi, raportat la Hotararea CJUE din 3 iunie 2010 pronuntata in cauza C 484/08, Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid împotriva Asociación de Usuarios de Servicios Bancarios (Ausbanc), prin care s-a statuat ca articolul 4 alineatul (2) şi articolul 8 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naţionale, precum cea în cauză în acţiunea principală, care autorizează un control jurisdicţonal al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al preţului sau remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar şi inteligibil, se impune a se analiza daca sunt intrunite conditiile cumulative prevazute de Legea nr.193/2000 pentru a retine existenta unei clauze abuzive.

Potrivit art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Cat priveste negocierea clauzelor, sarcina dovedirii negocierii revine bancii, insa consider ca acesta dovada a fost facuta. Astfel, desi este adevarat ca actele juridice de creditare au un continut preformulat, continand clauze standard, respective clauzele generale ce fac parte din orice contract de credit, conditiile specifice pe care banca a inteles sa le ofere reclamantilor au fost aduse la cunostinta acestora, in scris, anterior perfectarii contractului. In acest se observa informatiile standard precontractuale comunicate la data de 21.12.2010 (f-.42 si urm. Dos. Fond), informatii care cuprind atat datele privind costul total al creditului, cat si datele privind comisionul de administrare credit. In masura in care reclamantii apreciau ca oferta bancii nu este satisfacatoare, aveau obligatia de a solicita bancii alte conditii de creditare. Probele administrate nu conduc insa la concluzia ca reclamantii au refuzat oferta de contractare si ca au solicitat o noua oferta sau ca au venit cu o contraoferta, acest schimb de pozitii reprezentand esenta mecanismului de negociere, ci, dimpotriva, dovedesc ca reclamantii au acceptat fara rezerve conditiile oferite de parata, semnand contractul de credit cateva zile mai tarziu.

Or, din punctul meu de vedere, nu se poate retine in aceste conditii ca parata nu a negociat contractul incheiat. Refuzul negocierii poate fi retinut in situatia in care este cert ca, intampinand nemultumirea potentialilor clienti cu privire la oferta de creditare, banca a refuzat orice discutie, impunand incheierea contractului in conditiile sale, insa, in masura in care nu intampina un refuz al ofertei sau nu se solicita o alta oferta de creditare, a cere bancii sa faca demersuri suplimentare in a asigura indeplinirea conditiei negocierii conventiei inseamna a-i impune o sarcina excesiva.

Pe de alta parte, nu rezulta in ce consta dezechilibrul smenificativ produs prin inserarea comisionului de administrare credit, in detrimentul consumatorului si al bunei-credinte. Asa cum am aratat anterior, legiuitorul a prezumat scopul legitim al includerii in costul creditului a comisionului de administrare credit, neputandu-se sustine ca este contrar bunei-credinte. Cat priveste cuantumul acestuia, apreciez ca acesta nu este element esential, in cauza de fata, pentru a se aprecia ca respectiva clauza produce un dezechilibru semnificativ in detrimentul consumatorilor. Acestia au cunoscut la momentul incheierii conventiei care era cuantumul acestui comision, putand aprecia la momentul respectiv asupra caracterului mai  mult sau mai putin oneros al comisionului. In plus, este greu de inteles de ce reclamantilor le-a trebuit mai bine de 3 ani sa resimta acest dezechilibru. Caracterul abuziv al unei clauze exista sau nu de la momentul incheierii contractului, neputand aparea in timp, in functie de cum unei parti contractante ii este mai greu sau mai usor sa isi respecte obligatiile asumate.

Pentru aceste considerente, apreciez ca nu se poate retine caracterul abuziv al clauzei analizate, actiunea reclamantilor fiind neintemeiata, impunandu-se, potrivit art.480 C.pr.civ., admiterea apelului si schimbarea hotararilor pronuntate, in sensul respingerii actiunii, in tot.

In temeiul art.453 C.pr.civ., solutia pe care o consider corecta ar fi impus si obligarea reclamanţilor la plata către pârâtă a sumei de 8676 lei, cheltuieli de judecată fond şi apel.

Domenii speta

Spete similare