Contestatie la executare

Prin cererea înregistrată sub nr. …/207/2016, pe rolul Judecătoriei Caracal, contestatorul D.N.M. a formulat contestaţie la executare, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să constate intervenită prescripţia executării pedepsei de 3 ani închisoare la care am fost condamnat prin sentinţa penală nr.694/30.06.2000, modificată prin decizia penală nr.594/20.11.2001 a Tribunalului Olt, definitivă prin decizia penală nr.276/08.03.2002 a Curţii de Apel Craiova şi să se dispună  punerea sa, de îndată, în libertate de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 1040/18.03.2002 emis de Judecătoria Caracal.

În  fapt, se arată că prin sentinţa penală nr.694/30.06.2000, modificată prin decizia penală nr.594/20.11.2001 a Tribunalului Olt, definitivă prin decizia penală nr.276/08.03.2002 a Curţii de Apel Craiova, contestatorul D.N.M. a fost condamnat la 3 ani închisoare cu executare în regim privativ de libertate, din pedeapsa aplicată fiind dedusă perioada executată în baza reţinerii din 24.02.2000 şi MAP nr. 11/25.02.2000, respectiv de la 24.02.2000 până la 23.10.2000 când a fost liberat la termen.

Se arata ca MEPI nr.l040/18.03.2002 emis de Judecătoria Caracal a fost pus în executare abia la 12.11.2015 când a fost depistat şi reţinut de autorităţile române în Aeroportul Internaţional Otopeni din Bucureşti.

Ulterior, după emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii, acesta nu a fost găsit de autorităţile române, fiind plecat în străinătate.

La data de 25.12.2005,  acesta a fost arestat provizoriu de autorităţile spaniole în vederea extrădării în favoarea statului român, urmare faptului că din 05.03.2003 fusese dat în urmărire internaţională de către Interpol, fiind  închis în Penitenciar în Spania, din 25.12.2005 şi până în 05.09.2007, când a evadat din penitenciar.

De la acea dată, 05.09.2007 şi până la venirea sa în România, în noiembrie 2015, nu a mai fost localizat nicăieri de către autorităţi.

Se mentioneaza ca potrivit art.126, alin. 1, lit.b C.Pen vechi (preluate de art.162, C.Pen.nou), în cazul infracţiunilor pentru care a fost condamnat , termenul de prescripţie este de 5 ani plus durata pedepsei aplicate, respectiv 8 ani în total.

De asemenea, conform art.127, alin.2, C.Pen.vechi." Sustragerea de la executare, după începerea executării pedepsei face să curgă un nou termen do prescripţie de la data sustragerii", prevederea fiind preluată şi de art. 163. alin.1 din noul Cod Penal.

In speţă, momentul evadării sale, respectiv data de 05.09.2007 a întrerupt cursul prescripţiei executării pedepsei, de la acel moment începând să curgă un nou termen de prescripţie.

Aşa cum se poate constata însă, termenul de prescripţie care a început să curgă la 05.09.2007 s-a împlinit peste 8 ani, respectiv la data de 05.09.2015, dată până la care nu a mai existat în speţă nici o cauză de întrerupere a cursului prescripţiei.

Se mai arata ca la data de 05.09.2015 s-a împlinit termenul de prescripţie a executării pedepsei pentru care s-a emis MEPI nr. 1040/18.03.2002 şi cum aceasta este o cauză care înlătură executarea pedepsei, strict prevăzută de lege, nu mai există temei legal pentru reţinerea sa într-un penitenciar pentru a executa în regim privativ de libertate pedeapsa pentru care a intervenit prescripţia executării, impunându-se punerea sa de îndată în libertate.

S-a precizat că emiterea Mandatului European de Arestare nr.03/14.09.2010 nu a întrerupt cursul prescripţiei deoarece, nici la momentul la care acesta a fost emis şi nici ulterior, eu nu am fost localizat nicăieri de către autorităţi, iar mandatul european nu a fost transmis direct, într-o astfel de situaţie, niciunei autorităţi străine.

Ori, în acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr.2/2012 dată în RIL, a statuat că:" Transmiterea directa a mandatului european de arestare emis de autorităţile romane către autorităţile judiciare ale altui stat membru, pe teritoriul căruia a fost localizata persoana, indiferent daca aceasta este sau nu arestata provizoriu in vederea predării, are efect de întrerupere aprescripţieiexecutăriipedepsei. Nu produce efect intreruptiv de prescripţie transmiterea mandatului european de arestare prin difuzare."

În  speţă, Mandatul European de Arestare nr.3/14.09.2010 nu a fost transmis direct niciunei autorităţi judiciare a unui alt stat membru pe teritoriul căruia să fi fost localizat acesta, ci probabil, după emiterea lui (care emitere, conform ICCJ, nu întrerupe cursul prescripţiei), a fost difuzat de Interpol prin canalele sale specifice, ceea ce, conform ICCJ, nu produce efect intreruptiv de prescripţie.

Contestatorul  invocă  Decizia nr.2/2012 a ICCJ care prevede:" Cea de-a doua ipoteza, aceea in care persoana solicitata nu este localizata, mandatul european de arestare fiind transmis prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţieneasca Internaţionala, in scopul difuzării sale pe canale specifice, nu poate fi asimilata unei cereri de extrădare, atat timp cat na se identifica elementele de esenţa ale extrădării, si anume o solicitare expresa de predare adresata autorităţilor statului de executare care sa vizeze persoana căutata si care sa fi fost efectiv localizata pe teritoriul acelui stat.

Este evident intr-o asemenea situaţie ca procedura nu este efectiv îndreptata împotriva persoanei căutate, iar exigentele art. 33 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicata, nu sunt satisfăcute".

In atare condiţii, urmează să se constate că la data de 05.09.2015 s-a împlinit termenul de prescripţie a executării pedepsei de 3 ani închisoare pentru care s-a emis MEPI nr. 1040/18.03.2002 şi să se dispună punerea sa de îndată în libertate de sub puterea acestui mandat.

La dosar s-au depus înscrisuri: hotărârile de condamnare, MEPI nr. 1040/18.03.2002, referatul încheiat la 02.11.2015 de Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Caracal, adresa nr. 120268/13.11.2015 emisă de ANP-Penitenciarul Bucureşti-Rahova.

La solicitarea instantei, a fost înaintat la dosar de catre Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin referatul nr. 11405 din 05.07.2016 şi de catre Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Caracal referatul incheiat la data de 12.01.2017.

Totodată, la dosar s-a înaintat copie de pe cazierul judiciar al contestatorului D.N.M. .

 Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele :

Prin sentinţa penală nr. 694 din 30.06.2000, pronunţată de Judecătoria Caracal în dosarul penal nr.1722/2000, numitul D.N.M., a fost condamnat la  6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de  art.208-209 lit.a, e. g. i Cp,  Cod penal, cu aplicarea art. 74-76 Cp.

Această sentinţă a rămas definitivă prin decizia penală nr.276 din 8.03.2002 a Curţii de Apel Craiova care, a respins ca nefondat recursul inculpatului D.N.M. împotriva deciziei penale nr.594 din 20.11.2001 a Tribunalului Olt, prin care s-a admis apelul Parchetului Caracal şi s-a majorat pedeapsa aplicată acestui inculpat, la 3 ani închisoare cu art.71 Cp.

Prin sentinţa penală nr.433 din 8.05.2002 Judecătoria Caracal, a respins cererea condamnatului de amânarea a executării pedepsei ca neîntemeiată.

Poliţia Mun. Caracal, prin adresa nr.66642 din 21.10.2002, a comunicat că inculpatul se sustrage executării pedepsei şi este dat în urmărire generală la data de 27.04.2002 prin ordinul S/123475 de IPJ Olt.

Judecătoria Caracal prin încheierea – şedinţei camerei de consiliu din data de 28.12.2005, în baza art.67 al.2,3 şi 4 din Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materia penală a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile cerute de această lege pentru a se solicita extrădarea condamnatului.

Biroul Naţional Interpol cu adresa nr.16357/CB/RRC din 23.06.2010 în continuarea corespondenţei anterioare, remite copia mesajului recepţionat de la Interpol Madrid din care reiese că la data de 5.09.2007, numitul D.N.M., a evadat dintr-un penitenciar spaniol, fiind urmărit şi de către autorităţile judiciare spaniole pentru fapte comise pe teritoriul statului spaniol. Din aceeaşi adresă instanţa reţine că, la data de 25.12.2005, autorităţile spaniole l-au arestat provizoriu pe condamnatul D.N.M., în vederea extrădării, în favoarea statului român, fiind emis împotriva acestuia MEPI nr.1040/2000 din 18.03.2002 de Judecătoria Caracal.

În ce priveste prescripţia executării pedepsei aceasta reprezintă o cauză care înlătură executarea pedepsei.

Prescripţia executării pedepsei constă în înlăturarea forţei coercitive a unei hotărâri definitive de condamnare, prin trecerea unei perioade de timp prevăzută de lege, fără ca ea să fie executată, reprezentând o cauză de stingere a dreptului de a impune, prin constrângere executarea pedepsei ce a fost aplicată unei persoane.

În ceea ce priveste cauzele  care întrerup cursul prescripţiei executării pedepsei, legislaţia română  reglementează trei cauze şi anume: când infractorul se sustrage de la executarea pedepsei, când începe executarea pedepsei şi când  săvârşeşte o nouă infracţiune.

De la data sustragerii de la executare după începerea executării pedepsei, începe să curgă un nou termen de prescripţie.

Analizând actele şi lucrările dosarului nr. 1722/2000 rezultă că a fost emis pe numele condamnatului D.N.M. mandatul european de arestare nr. 3/14.09.2010, care a fost comunicat cu adresa nr. 8131/14.09.2010 catre IGPR- CPPI-Biroul internaţional Interpol.

Referitor  la efectele emiterii mandatului european de arestare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr.2/2012 publicata in M. O. 281/27 aprilie 2012 a admis recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ICCJ stabilind, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoz. art.33 alin.2 din Legea 302/2004 privind cooperarea juridică, internaţională în materie penală, R, şi ale art.127 C. penal a stabilit că: transmiterea directă a mandatului european de arestare emis de autorităţile române către autorităţile judiciare ale altui stat membru pe teritoriul căruia a fost localizată persoana,  indiferent dacă aceasta este sau nu arestată provizoriu în vederea predării, are efect de întrerupere a prescripţiei executării pedepsei.

A reţinut ICCJ în considerentele deciziei că, instituirea mandatului european de arestare valabil numai în interiorul Uniunii Europene, a înlocuit practic Convenţia europeană de extrădare care rămâne valabilă în relaţia dintre un stat membru şi alte state din Europa ce nu sunt membre ale  Uniunii Europene.

Transmiterea mandatului european  de arestare, autorităţilor judiciare de executare se realizează în mod distinct în funcţie de localizarea persoanei solicitate.

Transmiterea directă a mandatului european  de arestare emis de către autorităţile române către autorităţile judiciare ale statului, membre pe teritoriul căruia a fost localizată persoana solicitată, întruneşte toate elementele care caracterizează o cerere de extrădare, caz în care se impune a fi recunoscut efectul prevăzut de lege şi anume, acela de cauză specială de întrerupere a prescripţiei prev. de art.33 alin.2  din Legea nr.302/2004R.

De asemenea, ICCJ a stabilit că nu produce efect întreruptiv de prescripţie transmiterea mandatului european  de arestare prin difuzare.

Observând actele şi lucrările dosarului mai sus mentionat, rezultă că mandatul european  de arestare a fost transmis prin difuzare, iar aceasta modalitate de transmitere nu produce efectul întreruptiv de prescripţie.

Din referatul întocmit de Biroul de executări penale din cadrul Judecătoriei Caracal rezultă că inculpatul a fost arestat de autorităţile spaniole la data de 25.12.2005 în vederea extrădării în favoarea statului român. Instanţa observă că la data de 5.09.2007 condamnatul a evadat  dintr-un penitenciar spaniol sustragându-se de la executarea pedepsei raportat la art 163 CP instanţa reţine că de la data de 09.05.2007 a început să curgă termenul de prescripţie de 8 ani în ceea ce priveşte pedeapsa de 3 ani aplicată  condamnatului. În speţă rezultă că  a fost întrerupt cursul prescripţiei executării pedepsei deoarece au fost săvârşite noi infracţiuni  de către inculpat .

Astfel, analizând fişa de cazier a condamnatului,  reactualizată , existentă la dosar, rezulta ca acesta are multiple condamnări în Germania pentru săvârşirea mai multor infractiuni de furt- sentinţa pen. din 27.10.2011 pronunţata in dosarul nr. 804JS10653/11 a Tribunalului AG Nurnberg definitiva la 13.02.2013, sentinţa pen. din 28.01.2013 în dosarul 11DS52JS108162/12323 a Tribunalului Sttudgad definitivă la 28.01.2013, sentinţa pen. din 20.01.2014 definitiva la 23.05.2014, sentinţa penala din 30.04.2014 definitiva la 15.08.2014.

În cea ce priveşte întreruperea cursului prescripţiei executării pedepsei, atât în vechea reglementare a codului penal, respectiv art. 127 cât şi în noua reglementare a codului penal , art. 163, rezulta ca acesta se întrerupe prin începerea executării pedepsei. Sustragerea de la executare, după începerea executării pedepsei, face să curgă un nou termen de prescripţie de la data sustragerii.

Alienatul (2) al art. 163 N.Cp stipulează ,,cursul termenului de prescripţie a executării se întrerupe şi prin săvârşirea din nou a unei infracţiuni.”

Aşadar, din fişa de cazier a condamnatului rezultă că acesta a savarsit mai multe infractiuni pana la împlinirea termenului de prescripţie, ori săvârşirea  unei noi infractiuni întrerupe cursul termenului de prescripţie a executării pedepsei.

Chiar dacă aceste pedepse nu au fost recunoscute în România, aşa cum rezulta din actele depuse la dosar,  în condiţiile in care ar fi recunoscute, chiar şi pe cale incidentală, în conformitate cu disp. art. 140 ind. 1 alin. 2  din Legea nr. 303/2004, nu contribuie la îmbunătăţirea situaţiei persoanei condamnate.

De mentionat este faptul că anterior acestei contestatii la executare, mai fost  promovate asemenea actiuni privind prescripţia executării pedepsei închisorii aplicată aceluiaşi condamnat, însă au fost respinse ca neîntemeiate: sentinţa penală nr.27 din 26 ian.2011 pronunţată de Judecătoria Caracal în dosarul nr……/207/2011, sentinţa penală nr.112/02.07.2015 pronunţată în dosarul nr……/207/2015 si sentinta penala nr. 154/11.11.2015.

În consecinţă instanţa urmează să respingă contestaţia la executare formulată de către condamnat , ca neîntemeiată.

Instanţa urmează ca în temeiul disp. art. 275 pct. 4 (2) Cpp să oblige condamnatul  la 50 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Postat 02.03.2017

Domenii speta

Spete similare