Plângere contravenţională

Distincţia dintre excepţiile procesuale şi apărările asupra fondului. Lipsa din procesul verbal de constatare a contravenţiei a datei săvârşirii contravenţiei prevăzute de Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. Prescripţia răspunderii contravenţionale.

Excepţia procesuală priveşte neregularităţi care, în esenţă, se referă la forma cererii cu care instanţa e sesizată, la procedura urmată în faţa instanţei, la competenţa, compunerea instanţei, la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească dreptul material la acţiune. Nulitatea absolută a procesului verbal şi prescrierea aplicării sancţiunii nu privesc procedura de judecată, ci reprezintă aspecte de drept material, substanţial şi ating chiar fondul plângerii, în condiţiile în care petenta s-a adresat instanţei tocmai pentru anularea procesului verbal.

Aplicarea art. 31 din Legea nr. 50 din 1991, care reglementează prescripţia răspunderii contravenţionale trebuie raportată la momentul terminării construcţiei, având în vedere că fapta contravenţională continuă a edificării construcţiilor fără autorizaţie de construire are un moment de consumare, care coincide cu începerea executării lucrărilor de construcţie, precum şi un moment de epuizare, care constă în terminarea acestor lucrări, acesta fiind momentul săvârşirii faptei.

Nu se poate considera că săvârşirea faptei de efectuare a lucrărilor de construire fără a avea autorizaţie în acest sens, ori cu încălcarea autorizaţiei se comite continuu, până la finalizarea în sens juridic a construcţiei, respectiv până la intrarea în legalitate prin obţinerea autorizaţiei sau prin respectarea prevederilor acesteia.

Interpretarea contrară, potrivit căreia săvârşirea contravenţiilor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 50/1991 poate fi sancţionată o perioada de timp nedeterminată, de la momentul începerii lucrărilor de construcţie, până la momentul obţinerii autorizaţiei de construire, ar fi nu doar contrară textului legal, dar şi raţiunii instituţiei prescripţiei răspunderii contravenţionale.

Din modul de redactare al procesului verbal reiese fără dubiu că la data constatării contravenţiei lucrarea fusese finalizată, astfel că nu poate fi reţinută apărarea apelantului potrivit căreia data săvârşirii faptei este data constatării.. Agentul constatator avea obligaţia de a face cercetări pentru a afla data terminării acestei lucrări, aceasta fiind şi data săvârşirii contravenţiei, cu atât mai mult cu cât procesul verbal de contravenţie, fiind un act administrativ, nu poate fi completat cu elemente extrinseci. Întrucât procesul-verbal atacat nu cuprinde o asemenea menţiune, referitoare la data edificării gardului, potrivit art. 17 din OG nr. 2/2001, acest act este lovit de nulitate absolută.

OG 2/2001 privind regimul contravenţiilor, Legea nr. 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii

Decizia nr. 437/A /17 Mai 2016 - Secţia a II a Civilă,  de Contencios Administrativ şi Fiscal

Prin  plângerea transmisă recomandat şi înregistrată la Judecătoria Caransebeş la data de 01.09.2015 petenta GA SRL a contestat procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr.7 încheiat la data de  14.08.2015.

Prin sentinţa civilă nr. 1769/22.12.2015, Judecătoria Caransebeş a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a intimatului Municipiul Caransebeş şi a respins plângerea contravenţională formulată în contradictoriu cu acesta, ca fiind  introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A admis plângerea formulată în contradictoriu cu Primarul Municipiului Caransebeş şi a anulat procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 07/14.08.2015, luând actă că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că prin procesul verbal de constatare a contravenţiei nr. 07 încheiat la data de 14.08.2015 s-a aplicat petentei SC GASA amenda contravenţională în valoare de 1000 lei în baza art. 26 al 1 lit. a din Legea 50/1991.S-a reţinut în sarcina petentei că a realizat lucrări de construire, respectiv împrejmuire în dreptul restaurantului Nord, fără a deţine autorizaţie de construire.

Instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a intimatului Municipiul Caransebeş,  reţinând că potrivit art. 27 alin 3 din Legea 50/1991 contravenţiile prevăzute la art. 26 alin. (1), cu excepţia celor de la lit. h)-l), se constată şi se sancţionează de către compartimentele de specialitate cu atribuţii de control ale autorităţilor administraţiei publice locale ale municipiilor iar conform  art. 27 alin.5 procesele-verbale de constatare a contravenţiilor, încheiate de organele de control ale administraţiei publice locale, se înaintează, în vederea aplicării sancţiunii, şefului compartimentului care coordonează activitatea de amenajare a teritoriului şi de urbanism sau primarului.

Din dispoziţiile legale indicate instanţa a reţinut că Municipiul Caransebeş nu are calitate procesuală pasivă în cauză, aceasta nefiind titularul dreptului de a constata şi aplica sancţiuni contravenţionale.

Verificând procesul verbal de contravenţie din perspectiva condiţiilor de legalitate impuse, sub sancţiunea nulităţii, de art. 17 din OG nr. 2/2001, instanţa a reţinut că în actul de sancţionare s-a consemnat generic că petenta a realizat o împrejmuire în dreptul restaurantului situat în str. 1 Decembrie 1918, fără a deţine autorizaţie de construire, fără să fie indicată data săvârşirii contravenţiei.

Deşi intimata prin adresa depusă la dosar la termenul de judecată din data de 10.12.2015 a precizat că împrejmuirea a fost realizată în perioada martie - iulie 2015, nu a depus nici o dovadă în acest sens. Instanţa a reţinut că, oricum, data săvârşirii faptei trebuie menţionată în cuprinsul procesului verbal sub sancţiunea nulităţii, nefiind admisibilă completarea cu înscrisuri ulterioare întocmirii sale.

Dincolo de aspectele formale care atrag nulitatea procesului vrebal, instanţa a constatat că potrivit art. 31 din aceeaşi lege dreptul de a constata contravenţiile şi de a aplica amenzile prevăzute la art. 26 se prescrie în termen de 3  ani de la data săvârşirii faptei.

Din declaraţia martorilor GI şi LA instanţa a reţinut că petenta a realiza împrejmuirea în anul 2002. Declaraţiile martorilor se coroborează cu fotografia printată de pe Google mape şi datată iulie 2012 din care se poate observa că împrejmuirea era edificată la acea dată, iar din compararea acestei fotografii cu fotografia depusă de intimat, instanţa a constatat că este vorba despre aceeaşi împrejmuire.

Astfel instanţa a reţinut că deşi împrejmuirea a fost edificată în anul 2002, intimatul a constatat contravenţia în 14.08.2015, după mai mult de 3 ani de la data săvârşirii faptei.

Având în vedere motivele de nulitate deja reţinute, instanţa a apreciat că nu se mai impun a fi analizate şi celelalte apărări invocate de către petentă.

În baza art. 453 C.pr.c a obligat intimatul Primarul Municipiului Caransebeş la plata sumei de 20 lei către petentă cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru  şi a lua act că intimaţii nu au solicitat cheltuieli de judecată.

În ceea ce priveşte onorariul apărătorului ales al petentei, instanţa a reţinut că dovada acestuia nu a fost depusă până la închiderea dezbaterilor în fond potrivit art. 452 C.pr. civ.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel intimaţii Municipiul Caransebeş prin Primar şi Primarul Municipiului Caransebeş solicitând modificare sentinţei civile nr. 1769/22.12.2015 pronunţată de Judecătoria Caransebeş, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului Municipiul Caransebeş, respingerea excepţiei prescripţiei aplicării sancţiunii şi respingerea ca netemeinrcă şi nelegală a plângerii contravenţionale.

În ceea ce priveşte excepţiei lipsei calităţii procesuale a Municipiului Caransebeş, apelanţii au arătat că plângerea a fost formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, întrucât potrivit art.27. al.1 din Legea 50/1991 aplicarea sancţiunii s-a făcut de către primar.

Apelanţii au arătat că aspectele reţinute în considerentele hotărârii apelate sunt neconforme cu realitatea, întrucât, din eroare, agentul constatator nu a menţionat perioada în care au fost executate lucrările de construcţie, dar acest aspect a fost lămurit prin adresa nr. 30190/09.12.2015, care a fost depusă la dosarul de fond.

Mai mult, data săvârşirii contravenţiei este considerată data 14.08.2015, dată la care agentul constatator a făcut verificările în teren şi a constatat şi sancţionat fapta contravenţională. Legiuitorul a condiţionat legalitatea actului de menţionarea datei săvârşirii contravenţiei, nicidecum de perioada săvârşirii acesteia. Or, în cazul executării unor lucrări de construcţie este de notorietate faptul că aceste lucrări se pot executa pe o anumită perioadă de timp, neputând fi executate într-o singură zi.

De asemenea, procesul-verbal considerat ca fiind lovit de nulitate de către instanţa de fond, nu este doar un proces-verbal de sancţionare, ci şi un proces-verbal de constatare a contravenţiei, aşa cum rezultă din titlul acestuia.

Faţă de aceste aspecte, consideră că prima instanţă, în mod eronat şi nefondat a constatat că actul sancţionator este lovit de nulitate. Mai mult, în cazul în care instanţa a constatat ca există motive de nulitate a actului sancţionator, acest aspect ar fi trebuit soluţionat ca excepţie, instanţa de fond având obligaţia să hotărască asupra nulităţii, nu doar să reţină în considerentele sentinţei că procesul-verbal este lovit de nulitate.

În susţinerea celor menţionate au fost invocate, art. 237 alin. 2, pct. 3 C.proc.civ, art. 22 alin. 6 C.proc.civ., şi art. 3 alin. 1 din Legea nr. 50/1991.

Apelanţii au mai arătat că conţinutul hotărârilor judecătoreşti a fost stabilit de legiuitor potrivit art. 425 alin. 1 lit. b C.proc.civ.

De asemenea au invocat art. 3 alin.1 din Legea nr. 50/1991 şi au arătat că, procesul-verbal este întocmit cu respectarea tuturor condiţiilor ce valabilitate impuse de art. 16 alin. 1 din O.G nr. 2/2001, nefiind încălcate prevederile art. 17 din O.G. nr. 2/2001.

În drept, au invocatart. 466 şi următ. C.proc.civ., Legea nr. 50/1991, cu completările şi modificările ulterioare, O.G.nr. 2/2001, Ordinul nr. 839/2009, art. 205 C.proc.civ.

Intimata GA S.R.L. a depus la dosar, la data de 29.02.2016, în apărare, întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii atacate.

În susţinere, a arătat că precizarea făcută de apelant la termenul din 10.12.2015 că împrejmuirea s-a realizat în perioada martie - iulie 2015, fără să facă o dovadă în acest sens, nu are nicio valoare întrucât data săvârşirii faptei trebuie menţionată în cuprinsul procesului-verbal sub sancţiunea nulităţii, nefiind admisibilă completarea acestuia cu înscrisuri ulterioare întocmirii sale.

A mai arătat că, pe lângă aspectele formale care atrag nulitatea procesului-verbal, instanţa în mod corect a reţinut faptul că împrejmuirea a fost realizată în anul 2002, iar procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor a fost întocmit în 14.08.2015, cu încălcarea prevederilor art. 31 din Legea 50/1991.

De asemenea, a mai arătat că în mod temeinic şi legal instanţa de fond a analizat probele administrate.

Examinând apelul formulat de către apelantul Municipiul Caransebeş, tribunalul constată că acesta este lipsit de interes.

Prin sentinţa civilă nr. 1769/22.12.2015, Judecătoria Caransebeş a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a intimatului Municipiul Caransebeş şi a respins  plângerea contravenţională formulată în contradictoriu cu acesta, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă, aşa cum a solicitat apelantul şi potrivit întâmpinării pe care acesta a depus-o la dosar.

Deoarece hotărârea civilă are efecte numai cu privire la părţile care s-au judecat în faţa primei instanţe, acestea sunt de regulă singurele care pot exercita apelul împotriva unei hotărâri. Calitatea de parte în proces nu este însă suficientă pentru declararea apelului, fiind necesar pentru cel care face apel să justifice şi interesul de a ataca hotărârea, aceasta reprezentând o condiţie de exerciţiu a acţiunii civile. Practic înseamnă că legitimare activă are numai partea care a pierdut procesul, deoarece cel care a câştigat în faţa primei instanţe nu are interes, nu poate demonstra drepturile ce i-au fost lezate. Întrucât, în speţă, prin sentinţa civilă nr. 1769/22.12.2015, Judecătoria Caransebeş a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a intimatului Municipiul Caransebeş, dând câştig de cauză acestei părţi potrivit apărărilor formulate de aceasta, tribunalul constată ca fiind lipsit de interes apelul.

Examinând apelul formulat de către apelantul Primarul Municipiului Caransebeş, potrivit dispoziţiilor art.479 Cod procedură civilă, tribunalul constată că apelul este neîntemeiat, din următoarele considerente:

Prin procesul verbal de contravenţie nr.7/14.08.2015, intimata GA SRL a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 1.000 lei în temeiul prevederilor art. 26 alin. 1 lit. a din Legea nr. 50/1991.

La rubrica descrierea faptelor s-a reţinut în sarcina apelantei faptul a realizat o împrejmuire în dreptul restaurantului Nord, fără a deţine autorizaţie de construire.

În ceea ce priveşte neregularităţile procedurale invocate de către apelant în motivarea căii de atac, referitoare la pronunţarea primei instanţe pe fondul cauzei şi nu pe excepţie, tribunalul constată că în mod corect prima instanţa a analizat motivele de nulitate a procesului verbal de contravenţie şi prescripţia aplicării sancţiunii ca apărări asupra fondului şi nu ca excepţii procesuale.

Potrivit definiţiei cuprinse în art. 245 C.proc.civ., excepţiile reprezintă unul din mijloacele prin care, în condiţiile legii, partea interesată, procurorul sau instanţa din oficiu, invocă, fără a pune în discuţie fondul dreptului, neregularităţi procedurale privitoare la compunerea instanţei, competenta acesteia ori la actele de procedură sau lipsuri referitoare la dreptul material la acţiune, urmărind, după caz, declinarea competentei, amânarea judecăţii, refacerea unor acte, anularea ori respingerea cererii.

Astfel excepţia procesuală priveşte neregularităţile mai sus amintite, care în esenţă se referă la forma cererii cu care instanţa e sesizată, la procedura urmată în faţa instanţei, la competenţa, compunerea instanţei, la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească dreptul material la acţiune. În cazul de faţă, nulitatea absolută a procesului verbal şi prescrierea aplicării sancţiunii nu privesc procedura de judecată, ci reprezintă aspecte de drept material, substanţial şi ating chiar fondul plângerii, în condiţiile în care petenta s-a adresat instanţei tocmai pentru anularea procesului verbal.

Excepţiile procesuale sunt mijloace cu care, de regulă, intimatul urmăreşte să amâne sau să împiedice soluţionarea cauzei. Chiar dacă există situaţii în care şi reclamantul invocă excepţii, aceasta se întâmplă deoarece la acel moment reclamantul se afla pe o poziţie procesuală de apărare (faţă de o cerere reconvenţională, spre exemplu).

Însă în cadrul plângerii contravenţionale chemata în judecată este unitatea din care face parte agentul constatator. Judecata aşadar se deschide prin înregistrarea plângerii, iar eventualele excepţii procesuale sunt doar la îndemna celui chemat in judecată.

Verificând legalitatea procesului verbal de contravenţie, din perspectiva îndeplinirii condiţiilor menţionate la art. 17 din O.G. 2/2001, prima instanţă a reţinut în mod corect faptul că din cuprinsul procesului verbal de contravenţie lipseşte data săvârşirii faptei.

Într-adevăr în speţă se impune a analiza şi a stabili cu prioritate  momentul epuizării contravenţiei şi a începerii termenului de prescripţie a aplicării sancţiunii, raportat la faptul că în cuprinsul procesului verbal se menţionează că apelanta a efectuat o împrejmuire, fără însă a fi stabilită data efectuării acestei lucrări.

Astfel potrivit art. 37 din Legea 50/1991 „(2) Lucrările de construcţii autorizate se consideră finalizate dacă s-au realizat toate elementele prevăzute în autorizaţie şi dacă s-a efectuat recepţia la terminarea lucrărilor. Efectuarea recepţiei la terminarea lucrărilor este obligatorie pentru toate tipurile de construcţii autorizate, inclusiv în situaţia realizării acestor lucrări în regie proprie. Recepţia la terminarea lucrărilor se face cu participarea reprezentantului administraţiei publice, desemnat de emitentul autorizaţiei de construire. (5) Construcţiile executate fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum şi cele care nu au efectuată recepţia la terminarea lucrărilor, potrivit legii, nu se consideră finalizate şi nu pot fi intabulate în cartea funciară. În această situaţie se aplică în continuare sancţiunile prevăzute de lege.”

Potrivit art. 31 din Legea nr. 50 din 1991, „dreptul de a constata contravenţiile şi de a aplica amenzile prevăzute la art. 26 se prescrie în termen de 3 ani de la data săvârşirii faptei.”, articolul fiind modificat prin Legea 82/2014 publicată în Monitorul Oficial nr. 469 din 26 iunie 2014, în forma anterioară legea stabilind un termen de prescripţie de 2 ani.

Prin Decizia nr. 7 din 2000 pronunţată, în soluţionarea unui recurs în interesul legii, Curtea Supremă de Justiţie a statuat următoarele:

„1. dreptul de a constata contravenţiile şi de a aplica amenzile prevăzute la art. 23 din aceasta lege (potrivit numerotării de la acel moment) se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârşirii faptei.

2. în cazul construcţiilor în curs de executare data săvârşirii faptei este data constatării contravenţiei, iar în cazul construcţiilor finalizate fapta se considera săvârşită la data terminării construcţiei.

3. obţinerea autorizaţiei de construire în timpul executării lucrărilor sau după finalizarea acestora nu înlătură caracterul ilicit al faptei, o atare împrejurare putând fi avută în vedere numai la individualizarea sancţiunii contravenţionale.”

Curtea Supremă nu a statuat cu privire la momentul terminării construcţiei în raport de prevederile art. 37 alin. 2 din Legea 50/1991, în actuala numerotare, reglementare care nu exista la momentul pronunţării deciziei. De asemenea, Curtea Supremă nu a statuat cu privire la momentul terminării construcţiei nici raportat la prevederile alineatului 4 al aceluiaşi articol întrucât, nici aceasta reglementare nu se regăsea în cuprinsul legii la acel moment.

În consecinţă, Decizia nr. 7 din 2000 nu poate fi reţinută ca argument în sensul în care momentul săvârşirii faptei în cazul edificării construcţiilor fără autorizaţie este acela al finalizării potrivit art. 37 din legea nr. 50/1991.

Astfel trebuie făcută o distincţie între terminarea construcţiei, ca fapt material obiectiv şi finalizarea acesteia, din punct de vedere juridic, pentru a putea fi înscrisă în cartea funciară. Aplicarea art. 31 din Legea nr. 50 din 1991, care reglementează prescripţia răspunderii contravenţionale trebuie raportată la momentul terminării construcţiei, având în vedere că fapta contravenţională continuă a edificării construcţiilor fără autorizaţie de construire are un moment de consumare, care coincide cu începerea executării lucrărilor de construcţie, precum şi un moment de epuizare, care constă în terminarea acestor lucrări, acesta fiind momentul săvârşirii faptei.

Nu se poate considera că săvârşirea faptei de efectuare a lucrărilor de construire fără a avea autorizaţie în acest sens, ori cu încălcarea autorizaţiei se comite continuu, până la finalizarea în sens juridic a construcţiei, respectiv până la intrarea în legalitate prin obţinerea autorizaţiei sau prin respectarea prevederilor acesteia.

Din punct de vedere material şi obiectiv fapta de construire fără autorizaţie are două momente esenţiale, unul de începere şi unul de terminare, în funcţie de care se determină şi răspunderea contravenţională.

Interpretarea contrară, potrivit căreia săvârşirea contravenţiilor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 50/1991 poate fi sancţionată o perioada de timp nedeterminată, de la momentul începerii lucrărilor de construcţie, până la momentul obţinerii autorizaţiei de construire, ar fi nu doar contrară textului legal, dar şi raţiunii instituţiei prescripţiei răspunderii contravenţionale.

Tribunalul reţine că Decizia nr. 7 din 2000 a avut în vedere tocmai împrejurarea că fapta este săvârşită în momentul terminării construcţiei, de atunci începând să curgă termenul de prescripţie, iar obţinerea autorizaţiei de construire ulterior terminării construcţiei, nu are efecte decât în ce priveşte individualizarea sancţiunii.

În ce priveşte teza finala a art. 37 alin. 4 din legea nr. 50 din 1991, potrivit căreia se aplică în continuare sancţiunile prevăzute de lege în situaţia construcţiilor executate fără autorizaţie sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum a celor care nu au efectuată recepţia la terminarea lucrărilor, care, potrivit legii, nu se considera finalizate şi nu pot fi întabulate în cartea funciară, nu se poate susţine că prin aceasta legiuitorul a înţeles să instituie un alt moment de început al termenului de prescripţie, respectiv al îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege, ci, prin raportare la art. 31 din acelaşi act normativ, singurul care reglementează prescripţia, sancţiunile contravenţionale la care face referire art. 37 se aplica în continuare, dar în interiorul termenului de prescripţie.

În plus, dacă s-ar admite interpretarea potrivit căreia termenul de prescripţie începe să curgă la momentul intrării în legalitate, aceasta ar aduce atingere însăşi raţiunii instituţiei prescripţiei.

Raportat la cele reţinute anterior tribunalul, analizând procesul-verbal de contravenţie atacat din punct de vedere al formei, constată că din cuprinsul acestuia lipseşte data săvârşirii contravenţiei de către apelantă, tribunalul fiind în acest caz în imposibilitatea de a verifica împlinirea termenului prescripţiei aplicării sancţiunii, prescripţie invocată de altfel şi de către apelantă în motivarea plângerii contravenţionale.

Din modul de redactare al procesului verbal reiese fără dubiu că la data constatării contravenţiei lucrarea fusese finalizată, verbul „a realiza” fiind folosit de agentul constatator la timpul trecut şi nu la prezent. Astfel nu poate fi reţinută apărarea apelantului potrivit căreia data săvârşirii faptei este data constatării, iar lipsa datei din cuprinsul actului este o simplă eroare materială.

Raportat la cele reţinute, agentul constatator avea obligaţia de a face cercetări pentru a afla data terminării acestei lucrări, aceasta fiind şi data săvârşirii contravenţiei, cu atât mai mult cu cât procesul verbal de contravenţie, fiind un act administrativ, nu poate fi completat cu elemente extrinseci.

Însă procesul-verbal atacat nu cuprinde o asemenea menţiune referitoare la data edificării gardului, prin urmare, potrivit art. 17 din OG nr. 2/2001, acest act este lovit de nulitate absolută.

Faţă de considerentele de fapt şi de drept enunţate mai sus, în temeiul art.480 alin.1 Cod procedură civilă, tribunal a respins ca nefondat, apelul declarat de apelantul Primarul municipiului Caransebeş, împotriva sentinţei civile 1769/22.12.2015 pronunţată de Judecătoria Caransebeş în contradictoriu cu intimata GA S.R.L

Domenii speta

Spete similare