Contraventii, existenta contraventiei, dovezi

Sentinţă civilă - din 06.10.2014


ROMANIA

JUDECĂTORIA INEU,JUDEŢUL ARAD OPERATOR 2826

DOSAR NR. ….

SENTINŢA CIVILĂ NR. …./2014

Şedinţa publică din data de 06 octombrie 2014

Preşedinte : ….

Grefier : ….

S-a luat în examinare plângerea contravenţională formulată de  petentul D. I.-F. împotriva intimatei Direcţia Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor Arad (DSVSA Arad) pentru anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor la normele sanitare-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor seria AR 02, nr.00025 încheiat la data de 27.05.2014.

La apelul nominal se prezintă petentul D. I.-F. legitimat cu CI seria …., nr. …. eliberat la data de ….de SPCLEP …., CNP …. asistat de avocat S. E., lipsă fiind intimata.

Procedura de citare legal.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care se constată că s-au transmis prin fax şi depus la dosar prin biroul de registratură al acestei instanţe la data de 03.10.2014, relaţiile solicitate de la intimată, conform termenului anterior.

Reprezentantul petentului avocat S.E. arată că a luat cunoştinţă de răspunsul intimatei, prin studierea la dosarului cauzei.

Petentul personal şi asistat de avocat S. E. arată că numai are alte probe de propus sau cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri, constatând că probele de la dosar sunt concludente şi suficiente soluţionării cauzei, instanţa declară încheiată cercetarea procesului şi acordă cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentantul petentului solicită admiterea plângerii contravenţionale, anularea procesului-verbal de contravenţie, ce netemeinic şi nelegal, învederând instanţei că petentul nu deţine porcine, aşa cum rezultă şi din adeverinţa eliberată de Primăria H.; procesul-verbal de contravenţie prezentând greşeli atât cu privire la numele petentului cât şi la CNP-ul acestuia, iar din răspunsul intimatei, rezultă clar dovada faptului că petentul nu deţine suine.

Fără cheltuieli de judecată.

Plângerea este legal timbrată cu suma de 20 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, potrivit art.19 din OUG nr.80/2013.

J U D E C A T A,

Asupra plângerii de faţă, înregistrată la această instanţă la data de 17 19.06.2014, legal timbrată cu suma de 20 lei taxă judiciară de timbru, constată că petentul D. I.-F. CNP …., domiciliat în …. a solicitat în contradictoriu cu intimata Direcţia Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor Arad (DSVSA Arad), cu sediul în …., anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor seria AR, nr.000252 încheiat la data de 27.05.2014, dispunându-se exonerarea petentului de la plata amenzii în cuantum de 720 lei.

În motivarea plângerii, petentul  arată că a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 720 lei, pentru faptul că ar fi refuzat crotalierea unui număr de 6 capete porcine.

După aprecierea sa, se impune anularea procesului-verbal de contravenţie, pentru mai multe aspecte, atât de formă cât şi de fond.

Astfel, procesul-verbal de contravenţie prezintă mai multe greşeli, cum ar fi, agentul constatator a trecut un alt nume, fiind scris D. F. în loc de D. I.-F. aşa cum este corect; agentul constatator a şi compus un alt CNP, şi anume …., în loc de …., conform CNP-ului scris de agentul constatator petentul fiind născut în luna a 15-a.

Mai mult decât atât, procesul-verbal i-a fost întocmit pentru faptul că ar fi refuzat crotalierea unui număr de 6 porcine, însă acesta nici măcar nu deţine porcine, lucru are rezultă şi din adeverinţa eliberată de primăria H., anexată cauzei.

Întrucât procesul-verbal nu a fost întocmit pentru o contravenţie reală şi nici măcar nu a fost în mod corect întocmit, având o serie de greşeli, petentul solicită să se dispună anularea acestuia.

În drept s-au invocat disp.OG nr.2/2001.

Prin întâmpinarea depusă la fila 21 dosar, intimata a solicitat respingerea plângerii petentului, ca netemeinică şi nelegală, procesul-verbal contestat îndeplineşte condiţiile de legalitate, prev.de art.16 din OG nr.2/12 iulie 2001, privind regimul juridic al contravenţiilor cu completările şi modificările ulterioare.

De precizat faptul că, cele menţionate în plângerea formulată de către reclamantă nu corespund realităţii, mai mul decât atât nulitatea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei intervine atunci când nu sunt respectate prevederile art.17 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor cu completările şi modificările ulterioare.

Procesul-verbal contestat cuprinde numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator, drept pentru care nu se poate ridica excepţia nulităţii procesului-verbal nr.AR, nr.000252, întocmit la data de 27.05.2014.

Faptul că s-a strecurat o eroare în procesul-verbal contestat, în sensul că, a fost trecut un alt prenume nu produce nulitatea acestuia, deoarece CNP-ul corespunde cu realitatea, conform cărţii de identitate al reclamantului.

Cu privire afirmaţia petentului că nu deţine porcine, aceasta este înlăturată de Baza Naţională de Date (BND) de unde rezultă faptul că, reclamantul încearcă să ducă în eroare instanţa de judecată.

Mai arată intimata că petentul a refuzat crotalierea unui număr de 6 capete suine, faptă care constituie contravenţie la normele sanitare veterinare privind circulaţia animalelor, produselor de origine animală, furajelor sau a produselor medicinale şi a altor produse de uz veterinar şi se sancţionează conform art.3 lit.b pct.8 din HG nr.984 din 25 august 2005, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, cu completările şi modificările ulterioare, respectiv cu amendă de la 720 lei la 1.500 lei, în cazul faptelor săvârşite de persoanele fizice.

Fapta săvârşită de către petent prezintă un pericol deosebit de grav pentru sănătatea consumatorului şi a animalelor.

În virtutea celor expuse, intimata solicită respingerea plângerii contravenţionale a petentului împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria AR 02 nr.000252 întocmit la data de 27.05.2014, ca fiind netemeinică şi nelegală şi menţinerea procesului-verbal contestat ca fiind temeinic şi legal.

În drept s-au invocat disp.HG nr.984/25.08.2005, Ordonanţa nr.23/2010, OG nr.2/2001, ordinul ANSVSA nr.40/2010.

Pentru soluţionarea cauzei s-a încuviinţat administrarea probei cu înscrisuri, fiind depuse la dosar următoarele: chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru f.3, împuternicire avocaţială f.4, copie CI petent f.5, copie proces-verbal de contravenţie f.6,14, copie adeverinţa nr.2151/13.06.2014 emisă de Primăria H. f.13, 34, întâmpinare f.21-22, substituire avocaţială f.33, declaraţie petent f.35, adresa nr.10343/01.10.2014 emisă de DSVSA Arad f.39, copie registru exploataţie f.40 dosar.

Din ansamblul probelor administrate, asupra legalităţii şi temeiniciei procesului verbal de contravenţie ce face obiectul plângerii, instanţa reţine în fapt următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor seria AR 02 nr.000252 întocmit la data de 27.05.2014 de intimata Direcţia Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor Arad, în copie la fila 6 dosar, petentul D. I.-F. a fost sancţionat contravenţional cu amenda de 720 lei,  în conformitate cu prevederile art.3 lit.b pct.8 din HG nr.984/25.08.2005.

S-a reţinut în sarcina petentului că la data crotalierii, D. I.-F. a refuzat crotalierea unui număr de 6 capete suine cu vârsta de aproximativ 6 luni în urma inspecţiei efectuate de Dr.B. T. - 20.03.2014.

Aşa cum rezultă din conţinutul procesului-verbal de contravenţie –fila 6 dosar, la întocmirea procesului-verbal petentul a fost de faţă, semnând de primire la rubrica contravenient, iar la rubrica alte menţiuni a fost trecută menţiunea „Refuzul de a colabora,,.

Împotriva acestui proces verbal petentul a formulat plângere, pentru considerente de nelegalitate şi netemeinicie expuse anterior.

Din cuprinsul procesului verbal de contravenţie, fila 6, respectiv declaraţia petentului consemnată în şedinţă publică, fila 40 dosar, instanţa reţine că la data de 27 mai 2014 petentul nu deţinea în gospodărie porci, în acea zi în faţa porţii petentului au venit circa 10 persoane. Petentul a arătat că nu îşi aminteşte dacă a fost întrebat despre crotarierea unor porci, dar acestor persoane nu le-a permis accesul în curte, discutând la stradă, deoarece se grăbea să ajungă la serviciu. Ulterior a primit prin poştă procesul-verbal, pe care îl contestă.

Petentul a arătat că nu a declarat în anul 2014 deţinerea de porcine, acest lucru este atestat de evidenţele din registrul agricol, respectiv că nu cunoaşte nimic în legătură cu menţiunile din Baza Naţională de Date.

Din adeverinţa nr.2151/13.06.2014 emisă de Primăria H., fila 13 dosar, rezultă că petentul înscris în Registrul Agricol tipul 1, volumul 2, poziţia 39 nu deţine porcine.

Din Registrul Exploataţiei RO0112450055, perioada 01.01.2014-27.05.2014, conform Bazei Naţionale de Date, rezultă că petentul, persoană fizică nu deţine suine staţionare în această perioadă sau ieşite din această perioadă.

Potrivit prevederilor art.3 lit.b pct.8 din HG nr.984/25.08.2005: următoarele fapte constituie contravenţii la normele sanitare veterinare privind circulaţia animalelor, produselor de origine animală, furajelor sau a produselor medicinale şi a altor produse de uz veterinar şi se sancţionează după cum urmează: cu amendă de la 720 lei la 1.500 lei, în cazul faptelor săvârşite de persoanele fizice, refuzul identificării şi înregistrării animalelor de către deţinători, precum şi nepredarea către direcţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, a mărcilor auriculare şi a paşaportului individual pentru bovinele sacrificate, moarte sau ucise conform legislaţiei în vigoare,,.

Astfel, din textul de lege menţionat, rezultă că legiuitorul sancţionează refuzul identificării şi înregistrării animalelor de către deţinători, din starea de fapt reţinută în cuprinsul verbal rezultând că  la data crotalierii petentul a refuzat crotalierea unui număr de 6 capete suine cu vârsta de aproximativ 6 luni în urma inspecţiei efectuate de Dr.B.T. - 20.03.2014.

În susţinerea celor afirmate de petentă, respectiv că s-a stabilit data crotalierii suinelor iar petentul a refuzat crotalierea acestora,  intimata nu a produs nici o dovadă,  respectiv a faptului că petentul a fost înştiinţat sau anunţat cu privire la această operaţiune, iar pe de altă parte că acest a deţinut la acel moment suine, pentru a combate susţinerile petentului  menţionate în cuprinsul plângerii precum şi a celor susţinute la termenul din 22.09.2014.

În acest sens sunt prevederile art. 11 din OUG nr.23/2010 privind identificarea şi înregistrarea suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, potrivit cărora:,, Proprietarii exploataţiilor nonprofesionale de suine, ovine şi caprine sunt obligaţi să transmită, în scris, până la data de 30 iunie 2010, medicului veterinar de liberă practică împuternicit pentru localitatea în care se găsesc exploataţiile datele despre efectivele de suine, ovine şi caprine existente în exploataţii la data declarării acestora.

Medicul veterinar de liberă practică împuternicit este obligat să informeze, în scris, până la data de 31 mai 2010, proprietarii exploataţiilor nonprofesionale de suine, ovine şi caprine cu privire la obligaţia prevăzută la alin. 1.

Pentru animalele înregistrate în baza naţională de date informatice ca existente în exploataţie, dar care în realitate nu se mai află în exploataţie, proprietarul animalelor va declara, în scris, medicului veterinar de liberă practică împuternicit, pentru fiecare animal, cauza dispariţiei din exploataţie: vânzare/cumpărare fără documente sanitar-veterinare, moarte, sacrificare pentru consum propriu sau alte situaţii deosebite.

După colectarea informaţiilor prevăzute la alin. 1 şi 3, medicul veterinar de liberă practică împuternicit este obligat să actualizeze datele din baza naţională de date informatice până la data de 30 septembrie 2010.

Proprietarii de exploataţii comerciale de suine, ovine şi caprine, precum şi proprietarii exploataţiilor nonprofesionale de ovine şi caprine care au primit aprobarea direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti de a efectua activitatea de identificare şi înregistrare a animalelor aflate în proprietate sunt responsabili de actualizarea şi corectitudinea datelor din baza naţională de date informatice pentru respectivele exploataţii.

După expirarea termenului prevăzut la alin.1, proprietarii exploataţiilor nonprofesionale de suine, ovine şi caprine sunt obligaţi să notifice permanent, în termenul prevăzut de normele sanitar-veterinare, medicului veterinar de liberă practică împuternicit pentru localitatea în care se găsesc exploataţiile informaţiile referitoare la mişcările şi evenimentele intervenite cu privire la animalele din exploataţia proprie.

 Utilizatorii Sistemului naţional de identificare şi înregistrare a animalelor sunt responsabili de corectitudinea şi actualizarea datelor din baza naţională de date informatice cu privire la animalele identificate şi înregistrate de către aceştia.,,

 Din acest text rezultă că proprietarii de suine au obligaţia de a transmite medicului veterinar de liberă practică împuternicit pentru localitatea în care se găsesc exploataţiile datele despre efectivele de suine existente în exploataţii la data declarării acestora, dar petentul a făcut dovada că nu figurează în Registrul agricol cu suine, potrivit adeverinţei nr.2151/13.06.2014 eliberată de Primăria H., fila 13 dosar.

Nu se poate nega forţa probatorie a procesului verbal de constatare a unei contravenţii, însă jurisprudenţa CEDO admite că ,, orice sistem juridic cunoaşte prezumţiile de fapt şi de drept; Convenţia nu le împiedică din principiu, dar în materie penală obligă statele contractante să nu depăşească un anumit prag. În special art.6 alin.2, cere statelor să includă  aceste prezumţii în limite rezonabile luând în calcul gravitatea mizei şi păstrând drepturile la apărare(Salabiaku împotriva Franţei, Hotărârea din 7 octombrie 1988 seria A, nr. 141-A, pag.15, par.28; Telfner împotriva Austriei, nr. 33501/96, par.16,20 martie 2011)”.

Relativ la dreptul la apărare, tot jurisprudenţa CEDO a statuat cu privire la posibilitatea ca ,,partea acuzată”(contravenientul)să poată solicita şi obţine audierea unor martori în condiţii de contradictorialitate, ( pct.62,63 şi 64 din Hotărârea CEDO pronunţată în cauza ,,Anghel v/s România”, iar cu privire la aceste premize face referire cu privire la cea indicată de CEDO privind prezumţiile de fapt admisibile în principiul naţional juridic, care îndreptăţeşte instanţa să prezume că fapta descrisă în procesul verbal de contravenţie a fost constatată de agentul constatator prin propriile simţuri şi cea referitoare la modalitatea ocrotirii dreptului la apărare al petentului, sub aspect probator, împrejurarea că fapta a fost constatată de către agentul constatator prin propriile simţuri justifică recurgerea la prezumţia simplă a conformităţii stării de fapt reale cu constatările agentului constatator.

 De asemenea, relevantă şi incidentă cauzei este şi jurisprudenţa din cauza ,,Pop contra României ,, în care Curtea a reiterat faptul că prezumţiile de fapt şi de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Convenţia neinterzicându-le în principiu, impunând însă din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenţie, o anumită proporţie între acestea şi prezumţia de nevinovăţie instituită în favoarea acuzatului, fiind necesar a se ţine cont în analiza proporţionalităţii, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ şi, pe de altă parte, de dreptul său la apărare (  citate fiind cauzele Salabiaku c. Franţei, 7 octombrie 1988, par. 28; Anghel, par. 60).

În această cauză, Curtea subliniază importanţa ca, în cadrul unui proces având ca obiect plângere contravenţională, instanţa naţională să ofere petentului cadrul necesar pentru a-si expune cauza în condiţii de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părţii responsabilitatea modalităţii efective în care a înţeles să uzeze de drepturile sale procedurale. Curtea a constatat că singurele probe pe baza cărora instanţele naţionale puteau pronunţa o hotărâre erau cele depuse de agentul constatator iar, în condiţiile în care reclamantului i s-a dat posibilitatea pe tot parcursul procesului să-şi dovedească afirmaţiile, acesta nu a fost plasat într-o situaţie dezavantajoasă, astfel încât nu a fost încălcat art. 6 CEDO.

În jurisprudenţa recentă, mai precis în cauza ,,Nicoleta Gheorghe împotriva României,, (hotărâre pronunţată în 03.04.2012) Curtea analizează echitatea unei proceduri contravenţionale în materia tulburării ordinii publice, după modificarea legislaţiei şi practicii naţionale, pe care anterior le considerase contrare art. 6 CEDO, şi a constatat respectarea art.6 din Convenţie, reclamanta având posibilitatea în cadrul procedurii interne să prezinte probe pentru a răsturna prezumţia relativă de care „beneficia” procesul-verbal contestat, potrivit legislaţiei naţionale. În opinia Curţii, nici un element din dosarul cauzei nu dovedea faptul că instanţele naţionale ar fi avut idei dinainte formate cu privire la vinovăţia reclamantei.,, Prin această hotărâre, Curtea a constatat că statul român a respectat exigenţele art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, în special sub aspectul respectării prezumţiei de nevinovăţie, specifică materiei penale, dar aplicabilă şi în domeniul contravenţional, în anumite condiţii.

Concluzionând, prezumţia de legalitate de care se bucură în sistemul de drept, procesul verbal de constatare a contravenţiilor, nu este contrară dispoziţiilor art.6 par.2, fiind necesar a se face de către instanţe o analiză de la caz la caz, dacă această prezumţie aduce sau nu atingere principiului proporţionalităţii între scopul urmărit şi mijloacele utilizate, mai ales în ceea ce priveşte dreptul la apărare al petentului care i-a fost acordat pe toată perioada controlului şi la încheierea actului sancţionator unde avea posibilitatea legală de a-şi formula obiecţiunile.

În speţă, instanţa constată deci că procesul-verbal este netemeinic întrucât petentul a prezentat dovezi concludente care să combată starea de fapt, în timp ce intimata nu depus nici o probă la dosar prin care să se verifice susţinerile petentului în raport de cele consemnate în procesul verbal.

Pe cale de consecinţă, văzând în drept prevederile art. 11 din OUG nr.23/2010 , HG nr.984/2005, OG nr.2/2001, cu modificări instanţa apreciază ca întemeiată plângerea, urmează să o admită, respectiv a se dispune anularea procesului verbal de contravenţie seria AR 02 nr.000253 întocmit de intimată la data de 27.05.2014 şi a măsurilor dispuse prin acesta.

 Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, în drept disp.art. 453 c.pr.civ., nu se vor acorda cheltuieli.

Pentru aceste motive, în numele legii,

H O T Ă R Ă Ş T E,

Admite plângerea formulată de petentul D. I. F., CNP …. domiciliat în …., în contradictoriu cu intimata Direcţia Sanitar Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor Arad, cu sediul în …., pentru anulare proces verbal de contravenţie şi în consecinţă:

-constată nelegalitatea şi netemeinicia procesului verbal de contravenţie, seria AR 02 nr.000253 întocmit la data de 27.05.2014,

-dispune anularea procesului verbal de contravenţie, seria AR 02 nr.000253 întocmit de intimată la data de 27.05.2014 şi a măsurilor dispuse prin acesta.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. În cazul exercitării căii de atac, cererea de apel se depune la Judecătoria Ineu.

Pronunţată în şedinţa publică din 06.10.2014.

Preşedinte,  Grefier