Cerere cu valoare redusa

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA ONEŞTI

 JUDEŢUL BACĂU

Dosar nr. 442/270/2016 - cerere cu valoare redusă -

Înreg.  03.02.2016

SENTINŢA CIVILĂ NR. 942

Şedinţa  publică din  data de 26.04.2016

Instanţa constituită din:

Preşedinte – Emanuela Popescu

Grefier – Mihaela Ladan

Pe rol se află judecarea cererii cu valoare redusă formulată de către reclamanta …, în contradictoriu pârâtul …, având ca obiect „cerere cu valoare redusă”.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică nu au răspuns părţile. 

 Procedura de citare este legal îndeplinită.

 S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:

- cauza are ca obiect „ cerere de valoare redusă-pretenţii”,

 - se află la  al doilea  termen de judecată,

- procedura  de citare legal îndeplinită,

- stadiul procesual fond,

- reclamanta nu a răspuns la solicitările instanţei,

Nemaifiind formulate alte cereri, chestiuni prealabile de discutat, excepţii  de invocat ori probe de administrat, instanţa potrivit art. 244 Cod procedură civilă, constată terminată cercetarea judecătorească.

 În  temeiul art. 394 al. 1 din Codul de procedură civilă, instanţa declară dezbaterile închise şi rămâne în pronunţare asupra cererii.

I N S T A N Ţ A,

-deliberând-

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Onești sub nr. 442/270/2016 la data de 03.02.2016, reclamanta … a solicitat în contradictoriu cu pârâtul …, obligarea acestuia la plata sumei de:

-  421,51 lei reprezentând debit principal,

-  421,51 lei reprezentând penalităţi de întârziere conform contractului,

-  32,68 lei reprezentând dobânzi legale.

- 359,76 reprezentând taxă de reziliere.

- cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între … şi pârât a fost încheiat contractul de servicii de telecomunicaţii atașat cererii în baza căruia … s-a obligat să presteze servicii de telecomunicaţii integrate, pârâtul având obligaţia să achite contravaloarea serviciilor prestate, în aceste sens fiindu-i atribuit codul de client 0449308089. În acest sens, … a prestat serviciile la care s-a obligat şi a emis mai multe facturi în care este menționată și data scadenței, însă pârâtul  nu a achitat contravaloarea acestora. S-a mai arătat că pentru serviciile prestate şi neachitate în termen s-au calculat penalităţi conform contractului până la concurența debitului principal și apoi s-au calculat dobânzi legale conform OG 13/2011.

S-a mai precizat că dreptul de creanță al … față de debitor a fost cesionat către … iar … efectuează activități de recuperare a creanțelor cedate în calitate de  comisionar. În ce privește opozabilitatea față de terți, dovada publicității a fost îndeplinită prin înscrierea cesiunii de creanță la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare.

În drept, au fost invocate prevederile art.1025 și urm. C.pr.civ., art. 969 și urm. Art. 1073, art. 1084 Vechiul Cod Civil, Titlul VI, Capitolul I din Noul Cod civil.

În dovedirea cererii reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri. Reclamanta a depus la dosar: motivele cererii(f.10-15), împuternicire(f. 16), facturi(f. 17-25), contractul seria 45210461/22.07.2013 cu anexă(f. 26-28), termeni și condiții generale(f. 29-56), notificare(f. 57), extras Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare(f. 58,59).

Cererea a fost legal timbrată conform art.6, alin.2 din OUG 80/2013 cu taxă de timbru în valoare de 50 lei(f. 61).

Reclamanta a cerut judecata cauzei în lipsă.

Pârâtul, deşi i s-a comunicat formularul de răspuns în temeiul art. 1030 alin. 3 din codul de procedură civilă, nu a completat acest formular şi nici nu a depus vreun alt răspuns astfel că, în temeiul art. 1031 alin. 2 din codul de procedură civilă, instanţa se va pronunţa asupra cererii reclamantei pe baza înscrisurilor aflate la dosar.

La termenul din data de 05.04.2016, instanța și-a verificat competența și a solicitat reclamantei punctul de vedere asupra cererii de eșalonare a datoriei, formulată de pârâtul prezent la termenul de judecată.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt, între …. şi pârâtul …, s-au derulat raporturi contractuale concretizate în contractul seria 45210461/22.07.2013 (f. 26) pentru numărul de telefon 0374057011, beneficiarul fiind identificat cu codul de abonat 0449308089. Prin actul adițional încheiat la aceeași dată, pârâtul a contractat un abonament și pentru numărul de telefon 0752120255(f. 28).

Prin acest contract … s-a obligat să presteze servicii de comunicaţii electronice, iar pârâtul s-a obligat să plătească tariful pentru serviciile de care beneficiază, în termen de cel mult 14 zile de la emiterea facturilor de către creditoare, iar în caz de întârziere în efectuarea plăţii, să plătească penalităţi de întârziere  în cuantum de 0.5% pe zi de întârziere(f. 38).

 În derularea acestui contract şi ca urmare a serviciilor prestate, pentru perioada 27.08.2013-27.09.2013 … a emis mai multe facturi, în valoare de 421,51 lei, pe care pârâtul nu le-a achitat.

În baza contractului de cesiune din data de 24,06.2011, cu actele adiționale subsecvente, cedentul … a cedat mai multe creanțe, printre care și creanța împotriva pârâtului(f. 59), identificat după codul de abonat, către …, urmând ca …  să efectueze activități de recuperare a creanțelor cedate în calitate de comisionar.

În drept, procedura cererilor de valoare redusă reglementată de art. 1025-1032 C.pr.civ este o procedură specială care se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată şi alte venituri accesorii, nu depăşeşte suma de 10.000 lei la data sesizării instanţei.

Potrivit art. 1350 C.pr.civ: ” (1) Orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat.

(2) Atunci când, fără justificare, nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii.

(3) Dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părţi nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile.”

Conform art. 1516 C.civ: ” (1) Creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei.

(2) Atunci când, fără justificare, debitorul nu îşi execută obligaţia şi se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa şi fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin:

1. să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligaţiei;

2. să obţină, dacă obligaţia este contractuală, rezoluţiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligaţii corelative;

3. să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său.”

Potrivit art. 1538 C.civ.:”(1) Clauza penală este aceea prin care părţile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestaţie în cazul neexecutării obligaţiei principale.

(2) În caz de neexecutare, creditorul poate cere fie executarea silită în natură a obligaţiei principale, fie clauza penală.

(3) Debitorul nu se poate libera oferind despăgubirea convenită.

(4) Creditorul poate cere executarea clauzei penale fără a fi ţinut să dovedească vreun prejudiciu.”

Examinând cererea reclamantei cu privire la obligarea pârâtului la plata debitului principal de 421,51 lei instanţa reţine următoarele:

În primul rând, instanţa constată că între părţi a fost încheiat contractul seria 45210461/22.07.2013, precum și un act adițional, având ca obiect prestarea de către …, în favoarea pârâtului, a unor servicii de telecomunicaţii integrate contra unei sume de bani.

Pentru serviciile prestate, … a emis următoarele facturi: nr. JAG025809710/27.08.2013 în cuantum de 365,30 lei (f. 17) din care penalități de întârziere în cuantum de 0,28 lei, nr. JAG025809709/27.08.2013 în cuantum de 13,73 lei (f. 17) reprezentând taxă de reconectare, nr. JAG025809708/27.08.2013 în cuantum de 45,51 lei (f. 20) din care 1,24 lei penalități de întârziere, nr. JAG029123040/27.09.2013 în cuantum de 20,08 lei (f. 22)  reprezentând penalități de întârziere, nr. JAG029123039/27.09.2013 în cuantum de 0,76 lei (f. 23)  reprezentând penalități de întârziere.

Având în vedere că contractul depus la dosar este semnat de ambele părţi şi văzând şi dispoziţiile art. 1516 C.civ, instanţa apreciază că în materie contractuală, sarcina dovedirii executării obligaţiei revine debitorului, creditorul nefiind ţinut să probeze decât existenţa obligaţiei.

În cauza, reclamanta a dovedit relaţiile contractuale cu pârâtul şi obligaţia acesteia de a-i achita suma pretinsă, contractul însuşit de către pârât fiind suficient în acest sens, fără a mai fi necesară acceptarea expresă a facturilor întrucât facturile se emit lunar şi se expediază clientului.

Totodată, instanţa reţine că în temeiul art. 663 alin.2 C.pr.civ, este certă acea creanţă a cărei existenţă neîndoielnică rezultă din însuşi titlul executoriu.

Obligaţiile comerciale se probează, printre alte mijloace de probă, cu facturi acceptate şi cu acte sub semnătură privată. Din acest punct de vedere, contractul depus la dosar de către reclamantă este un înscris sub semnătură privată şi, în măsura în care este însuşit de părţi are forţă juridică obligatorie, acestea fiind ţinute să-şi respecte întocmai obligaţiile asumate.

De asemenea, potrivit art. 663 alin. (3) C.proc.civ creanţa este lichidă, cuantumul său fiind determinat cu ajutorul facturilor depuse la dosarul cauzei (filele 17-25) și este exigibilă, conform art. 663, alin.4 C.pr.civ raportat la scadența fiecărei facturi.

În consecinţă, instanţa urmează să admită acest capăt de cerere şi să oblige pârâtul să plătească reclamantei suma de 421,51 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate şi neachitate.

În ceea ce priveşte solicitarea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata penalităţilor de întârziere în valoare de 421,51 lei, instanţa reţine următoarele:

Clauza penală este o convenţie accesorie prin care părţile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligaţiei de către debitorul său. Prin urmare, clauza penală este un contract ce presupune exprimarea acordului de voinţă a părţilor în sensul stabilirii anticipate a prejudiciului cauzat creditorului şi are forţă juridică obligatorie faţă de acestea.

Având în vedere că pârâtul a recunoscut în fața instanței, la termenul din data de 05.04.2016, că a cunoscut cuantumul penalităților de întârziere  cuprinse în capitolul ”termeni și condiții generale”(f. 39), fiind astfel de acord să plătească penalităţi de 0,5% pe zi până la data achitării integrale a debitului, în cazul în care întârzie efectuarea plăţii facturilor, instanţa urmează să admită şi acest capăt de cerere.

Cu toate acestea, având în vedere că pârâtul a făcut o plată parțială în data de 26.01.2016, în baza art. 1509 C.civ., instanța va imputa această sumă asupra penalităților de întârziere şi va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 221,51 lei reprezentând penalităţi convenţionale.

De asemenea, reclamanta a calculat şi dobânzi legale aferente debitului principal în cuantum de 32,68 lei. Referitor la acest aspect, instanţa reţine că dobânda legală se aplică numai la obligaţiile care constau într-o sumă de bani şi numai în cazul răspunderii debitorului pentru întârzierea executării obligaţiilor băneşti, ea reprezentând daune interese moratorii. Clauza penală privind penalităţile de întârziere şi dobânda legală nu pot fi cumulate deoarece ambele reprezintă daune interese moratorii şi acoperă acelaşi prejudiciu. Întrucât reclamanta nu a precizat care este data de la care a calculat aceste dobânzi legale, numărul de zile de întârziere, cuantumul dobânzii și nici modul de calcul, instanța consideră că acestea nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 663 C.pr.civ., astfel că va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata dobânzii legale.

Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata taxei de reziliere în valoare de 359,76 lei, instanţa reţine următoarele:

Stipularea în condiţiile generale ale contractului a unei clauze prin care clientul este obligat la plata unei taxe de reziliere constând în contravaloarea abonamentului contractat înmulţit cu numărul de luni rămase până la expirarea perioadei minime contractuale în situaţia în care contractul încetează înainte de perioada minimă contractuală contravine dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, republicată.

Potrivit art. 4 din această lege, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. Potrivit literei i) din anexă, este considerată clauză abuzivă clauza care obligă consumatorul la plata unor sume disproporţionat de mari în cazul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant, ipoteză pe care instanţa o apreciază îndeplinită în cauză.

Având în vedere că legea a fost adoptată pentru a transpune în dreptul intern Directiva Comunităţii Europene nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, iar România şi-a asumat obligaţia transpunerii şi aplicării efective, în raporturile interindividuale, a legislaţiei comunitare (art. 2 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Uniunea Europeană) precum şi de a transpune corect directivele în dreptul intern, precum şi de a le interpreta în concordanţă cu deciziile Curţii de Justiţiei ale Comunităţilor Europene (art. 249 alin.3 din Tratatul Comunităţii Europene), numai o interpretare care să asigure eficacitatea reală a prohibiţiei stipulării unor clauze abuzive în contractele încheiate între comercianţi şi consumatori poate asigura atingerea scopului urmărit de legiuitor, aceea de a descuraja stipularea unor clauze dezavantajoase pentru consumatori, în cuprinsul unor condiţii generale impuse acestora.

În acest sens, Curtea Europeană de Justiţie a decis că protecţia recunoscută consumatorilor prin Directiva nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii presupune ca instanţa naţională să poată verifica din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecăţii are caracter abuziv (cauza Murciano Quintero, C – 240/98).

Curtea a statuat că „În ce priveşte problema dacă o instanţă învestită cu un litigiu decurgând dintr-un contract încheiat între un comerciant şi un consumator poate verifica din oficiu în ce măsură clauzele cuprinse în acest contract au caracter abuziv, trebuie constatat că sistemul de protecţie introdus prin directivă porneşte de la premisa potrivit căreia consumatorul se află, din punctul de vedere al echilibrului contractual şi al forţei de a negocia, într-o poziţie dezavantajoasă faţă de comerciant şi deţine un nivel mai scăzut de cunoştinţe faţă de acesta, ceea ce duce la acceptarea unor clauze prestabilite de comerciant, fără posibilitatea de a influenţa conţinutul acestora.

Scopul art. 6 din Directivă, potrivit căruia statele membre vor prevedea că clauzele abuzive nu produc efecte faţă de consumatori, nu ar putea fi atins, dacă consumatorii ar trebui să invoce ei înşişi caracterul abuziv al unor asemenea clauze. În litigiile al căror obiect are o valoare redusă, onorariile avocaţiale ar putea fi mai mari decât suma litigioasă, ceea ce ar putea determina consumatorii să se abţină de la formularea unor apărări împotriva aplicării unor asemenea clauze abuzive. Este adevărat că procedurile mai multor state membre permit indivizilor să se apere ei înşişi în astfel de litigii, însă există pericolul deloc neglijabil ca, din neştiinţă, consumatorul să nu invoce caracterul abuziv al clauzei. Prin urmare, o protecţie eficientă a consumatorului poate fi atinsă numai dacă se recunoaşte posibilitatea instanţei naţionale de a verifica din oficiu o asemenea clauză” (considerentele 25 şi 26).

În ce priveşte condiţia lipsei negocierii directe a clauzei, opţiunea consumatorului de a încheia sau nu contractul cu operatorul de servicii de telefonie mobilă nu înlătură în nici un fel realitatea că, în măsura în care doreşte să beneficieze de servicii de telefonie pe o piaţă dominată de câţiva operatori ce practică în esenţă condiţii generale similare, trebuie să accepte în bloc condiţiile prestabilite de acesta, încheind astfel un contract eminamente de adeziune, fără posibilitatea reală de a negocia vreo clauză. 

Legea sancţionează situațiile în care consumatorul care doreşte să beneficieze de produsele sau serviciile unui anumit comerciant, trebuie să accepte în bloc condiţiile generale practicate de acesta, materializate într-un contract cu clauzele prestabilite, unele dintre acestea fiind abuzive în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000, sau să renunţe cu totul la a beneficia de respectivele produse sau servicii. Această opţiune nu poate fi considerată mulţumitoare şi nici concordantă cu principiul libertăţii de voinţă a părţilor, întrucât legislaţia pentru protecţia consumatorului urmăreşte să-l pună pe consumator în situaţia de a beneficia fără restricţii de produsele sau serviciile oferite pe o anumită piaţă, fără a fi nevoit să accepte clauze care creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul său şi contrar cerinţelor bunei-credinţe.

De aceea, declaraţia pârâtului …. în sensul că a luat la cunoştinţă de condiţiile generale ale prestatorului nu înlătură nici aplicabilitatea art. 4 din Legea nr. 193/2000 şi nici caracterul abuziv al clauzei, motivat în considerentele anterioare.

Faţă de aceste considerente urmează ca instanţa să constate caracterul abuziv al clauzei prin care reclamanta şi-a asigurat dreptul de a solicita de la beneficiar contravaloarea abonamentelor rămase până la sfârşitul perioadei contractuale distinct de despăgubirea întemeiată pe prejudiciul cauzat ca urmare a rezilierii culpabile şi pe cale de consecinţă să respingă ca neîntemeiată şi cererea de obligare la plata sumei de 359,76 lei, întrucât acesta are ca temei tocmai clauza apreciată ca abuzivă şi care potrivit celor anterior arătate este lipsită de efecte între părţi.

De asemenea, dat fiind că pârâtul a pierdut procesul, culpa sa procesuală fiind dovedită, instanţa, în temeiul art. 453 alin. 2 C.proc.civ., reținând admiterea în parte a cererii, urmează să îl oblige pe acesta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 30 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Hotărârea este executorie de drept, în baza art. 1031 alin. 3 C.pr.civ.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

H O T Ă R Ă Ş T E:

Admite în parte cererea formulată de reclamanta …., cu sediul în …, CUI …, J40/…, împotriva pârâtului …, cu domiciliul în …. 

Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 421,51 lei reprezentând contravaloare servicii telefonie și 221,51 lei reprezentând contravaloare penalităţi de întârziere.

Respinge capătul de cerere privind obligarea debitorului la plata dobânzii legale în cuantum de 32,68 lei.

Respinge capătul de cerere privind taxa de reziliere în cuantum de 359,76 lei.

Obligă pârâtul să achite reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 30 lei, reprezentând contravaloare taxă judiciară de timbru.

Executorie.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Oneşti. 

Pronunţată în şedinţă publică, azi 26.04.2016.

PREŞEDINTE,  GREFIER,

Emanuela Popescu  Mihaela Ladan

Red.-  jud. E.P. –05.05.2016

Tehnored.-M.L.-  05.05.2016

Ex.- 4/ comunicat 1 ex. rec./1 ex. pârât – 05.05.2016

Domenii speta

Spete similare