Abuz in serviciu

Cu participarea Ministerului Public reprezentant de procuror CM, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

 Pe rol fiind soluţionarea cauzei penale privind plângerea împotriva rezoluției procurorului formulată de către petenta MA ş.a.

La apelul nominal făcut în cameră de consiliu, nu se prezintă părţile şi nici reprezentanta petenţilor, av. MM.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care,

Se constată comunicat la dosar punctul de vedere al petenţilor cu privire la motivul repunerii pe rol a cauzei şi anume competenţa teritorială a instanţei, în care se menţionează că potrivit dispoziţiilor art. 41 al.1 lit.a NCpp consideră că Judecătoria Sibiu este competentă să judece infracţiunea săvârşită şi solicită ca această instanţă să procedeze la soluţionarea plângerii.

Judecătorul de cameră preliminară arată că prezenta cauză a fost repusă pe rol pentru a se pune în discuţie competenţa teritorială de soluţionare a plângerii prin raportare la dispoziţiile art. 340 al.1 Cpp raportat la art. 41 al.5 Cp referitoare la aplicarea obligatorie a ordinii de prioritate prevăzută la al.1 al art. 41 Cp în situaţia în care urmărirea penală s-a efectuat cu nerespectarea ordinii prevăzute de art. 41 al.1 lit.a Cp.

Reprezentanta Ministerului Public apreciază că urmărirea penală a fost legal efectuată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu şi pe cale de consecinţă Judecătoria Sibiu este legală a soluţiona plângerea.

Judecătorul de cameră preliminară rămâne în pronunţare asupra excepţiei de necompetenţă teritorială.

JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ

Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu din data de 14.10.2014 emisă în dosarul nr.5698/P/2011 s-a dispus, în temeiul art. 315 alin. 1 lit. b C.p.p, cu referire Ea 16 alin.l lit. b şi e C.p.p, clasarea cauzei având ca obiect infracţiunea de abuz în serviciu coi intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 Cp. 1968, cu aplicarea art. 5 C.pen. cu privire la suspecţii TIŞ,  CG, GD, FM, MV, CI, PI.

În motivarea soluţiei s-a arătat că prin rezoluţia organelor de cercetare penală din data de 14.02.2013, confirmată procuror, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de învinuiţii TIŞ, CG, GD, FM, MV, CI, PI,  pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 Cod Penal din 1968, reţinându-se că aceştia nu au respectat dispozitivul sentinţei civile nr. 224/2008 a Judecătoriei Făgăraş, modificată prin decizia civilă revocabilă nr. 42I/R/ 14.05.2009, prin care Comisia Locală de Fond funciar M a fost obligată să întocmească documentaţia în vederea emiterii titlului de proprietate şi punerii în posesie a persoanelor vătămate.

S-a mai reţinut că prin ordonanţa organelor de cercetare penală din 03.06.2014 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care se efectuează urmărirea penală faţă de suspecţii TIŞ,  CG, GD, FM, MV, CI, PI, din infracţiunea prevăzută de art. 246 Cod Penal 1968, în infracţiunea prevăzută de art. 246 Cod Penal din 1968, cu aplic. art. 5 Cod Penal, reţinându-se că prevederile Codului Penal din 1968 sunt mai favorabile pentru suspecţi.

S-a arătat că din actele de urmărire penală efectuate şi mijloacele de probă administrate în cauză a rezultat că la data de 24.10.201 I a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu dosarul penal cu nr. 5698/P/201 1, ca urmare a plângerii formulată de numiţii MA şi MOM împotriva numitului TIŞ şi a membrilor Comisiei Locale M, de aplicare a Legii nr. 18/1991, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 Cod Penal din 1968, constând în faptul că persoanele acuzate, în mod abuziv, refuză să pună în posesie persoanele vătămate cu suprafaţa de 5,62 ha. teren agricol, pe vechile amplasamente, conform hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile.

S-a mai arătat că iniţial, plângerea persoanelor vătămate, înregistrată la Poliţia Municipiului Sibiu în data de 06.09.2011, a fost înaintată pe cale administrativă către Municipiului Făgăraş din cadrul LP.J. Braşov, fiind înregistrată la Parchetul lângă Judecătoria Făgăraş sub nr. unic 1.456/P/2011. Prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraş din data de 17.10.2011 s-a dispus declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria dosarul fiind înregistrat sub nr. unic 5698/P/2011.

S-a arătat că din declaraţiile persoanelor vătămate rezultă faptul că au promovat o acţiune la instanţa civilă, urmare a faptului că nu au fost puse în posesie şi nu au primit titlul de proprietate, conform hotărârilor nr. 31/02.08.1991 (f.60) şi nr. 184/02.08.2002 (f.25) ale Comisiei judeţene Braşov.

S-a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 2224/16.12.2008 a Judecătoriei Făgăraş, pronunţată în dosarul nr. 1821/226/2008, Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului Proprietate Privată asupra Terenurilor a fost obligată să efectueze formalităţile şi operaţiunile de punere în posesie a numitei MS pe suprafaţa de 2,60 ha., conform hotărârii nr. 31/02.08.1991 a Comisiei judeţene Braşov şi a numiţilor MS, NM, MR şi MR pentru suprafaţa de 3,02 ha., conform hotărârii nr. 184/02.08.2002 a Comisii judeţene Braşov (f.38-47). Această sentinţa a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 42l/R/14.04.2009 a Tribunalului Braşov, care a menţinut soluţia instanţei de fond în ceea ce priveşte punerea în posesie şi eliberarea procesului verbal definitiv de punere în posesii astfel că persoanele vătămate au pornit executarea silită, în dosarul execuţional 444/02.11.2009 al Biroului executorului judecătoresc FVA (f. 37). Prin sentinţa civilă nr. 378/1.02.2010, pronunţată în cadrul dosarului 4342/226/2009, Judecătoria Făgăraş a admis în parte contestaţia la executare formulată de Comisia Locală de Fond Funciar, reţinând că punerea efectivă în posesie a intimaţilor nu face parte din acţiunile care pot fi puse în executare (f. 107-110).

S-a mai reţinut că prin încheierea din 19.08.2010, pronunţată în dosarul nr.1532/226/2010, Judecătoria Făgăraş a obligat debitoarea Comisia Locală de Fond Funciar la plata unei amenzi civile de 30 lei pe zi de întârziere, începând de la data încheierii menţionate anterior şi până la executarea obligaţiei de punere în posesie(f.62-63), iar prin sentinţa civilă nr. 1477 din 21.09.2011, pronunţată în dosarul C nr. 2.375/226/2011 al Judecătoriei Făgăraş, instanţa a hotărât obligarea primarului comunei la plata de daune cominatorii în cuantum de 50 lei / zi întârziere, începând cu data pronunţării deciziei civile nr. 421/R/2009 până la punerea efectivă în posesie pentru întreaga suprafaţă de teren(f.64-66).

S-a mai reţinut că în ambele cazuri, instanţa civilă de judecată a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 64 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 18/ 1991 republicată care prevăd că „în cazul în care comisia locală refuză punerea în posesie, petenţii pot face plângere la instanţa raza căreia se află terenul Dacă instanţa admite plângerea, primarul comunei în calitate de preşedinte al comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar va fi obligat să pună efectiv în posesie sub sancţiunea plăţii de penalităţi în condiţii prevăzute la art. 894 din Codul de procedură civilă".

S-a mai reţinut că din declaraţiile suspecţilor  GD, FM, MV, CI, PI, rezultă că antecesorii persoanelor vătămate au avut într-adevăr teren agricol înscris în Registrul agricol al comunei Mândra, pe raza satului Ileni şi că, de la colectivizare la intrarea în vigoare a Legii nr. 18/1991, intravilanul mun. Făgăraş s-a extins fel încât terenul aflat la hotarul localităţii a ajuns la dispoziţia Comisiei de Fond Funciar Făgăraş. În anul 1991 terenul a fost cerut de moştenitori şi a fost primit prin dispoziţia Comisiei Locale de Fond Funciar Făgăraş. Suspecţii au precizat că reclamanţii au solicitat atribuirea unui teren din satul Ileni, intabulat în 8887, nr. top 2489, teren care a fost expropriat de către Combinatul Chimic (f. 124-143).

Din declaraţia suspectului CG,  s-a arătat că rezultă că, în anul 2009, când a intenţionat să pună în posesie petenţii în parcela numită Coanţa, mai mulţi cetăţeni aflaţi pe câmp tot pentru punere în posesie au reacţionat dur împotriva numiţilor MOM şi NM, reproşându-le că nu mai au niciun drept deoarece şi-au primit pământul de la Comisia Locală de Fond Funciar Făgăraş, pământ pe care aceştia l-au vândut imediat.

S-a mai reţinut că din declaraţia suspectului TIŞ,  rezultă faptul că, în anul 2002, la momentul validării de către Comisia judeţeană Braşov a anexelor menţionate în hotărârea nr. 184/02.08.2002 (f.25), nu se cunoştea situaţia exactă din Municipiul Făgăraş, Comisia Locală de Fond Funciar Mândra propunând Comisiei Judeţene de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Braşov validarea suprafeţei de 3,02 a. pentru reconstituirea dreptului de proprietate al numiţilor MR, MR, NM şi MS având la bază doar extrasele de carte funciară neoperate din anul 1917 şi 1927, iar numita MS neavând poziţie în Registrul agricol din perioada 1956 - 1958 şi 1959 - 1963 al C.A.P.  În urma propunerii făcute de Comisia Locală de Fond Funciar s-a emis de către Comisia judeţeană de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Braşov hotărârea nr. 54/22.03.2005 prin care s-a aprobat propunerea Comisiei Locală de Fond Funciar şi s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate al numiţilor MR, MR, NM şi MS pentru suprafaţa de 3,02 ha pe raza comunei. Suspectul TIŞ a precizat că a promovat la Judecătoria Făgăraş acţiunea civilă înregistrată sub nr. 5116/226/23.10.2013, în contradictoriu cu Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra Terenurilor Braşov, MOM, MRI, MS, NS şi MA, solicitând constatarea nulităţii absolute parţiale a hotărârii nr. 54/22.03.2005 emisă de Comisia Judeţeană de Aplicare a Legii Fondului Funciar Braşov (f.98-103, 118-123). Suspectul a invocat în apărare faptul că dispozitivul sentinţei civile 2224/16.12.2008 a Judecătoriei Făgăraş obligă Comisia Locală de Fond Funciar la emiterea titlurilor de proprietate şi punerea în posesie a persoanelor pe vechile amplasamente, fără ca aceste amplasamente să fie identificate de instanţa de judecată în considerentele hotărârii sau de solicitanţi cu ocazia cererilor formulate. Lipsa identificării cadastrale a numerelor topografice coroborată cu punerea în posesie a altor persoane pe unele terenuri care ar putea fi cele solicitate de persoanele vătămate au condus la imposibilitatea practică de punere în posesie a persoanelor vătămate conform dispozitivului sentinţei 2224/16.12.2008 a Judecătoriei Făgăraş.

S-a arătat că, potrivit art. 246 Cp. 1968 „fapta funcţionarului public, care, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în  mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

S-a arătat că orice faptă care există obiectiv şi a fost săvârşită de către o persoană responsabilă penal poate atrage această răspundere penală doar în măsura, care sunt realizate condiţiile de tipicitate ale infracţiunii, respectiv atunci când există o corespondenţă deplină între trăsăturile faptei concrete şi modelul abstract  prevăzut în norma de incriminare. Prevederea faptei în legea penală (tipicitatea) este cerinţa ca fapta săvârşita o persoană să corespundă întocmai tiparului sau modelului existent în norma incriminare. Pentru realizarea trăsăturii esenţiale a tipicităţii, este necesar să exist; corespondenţă pe planul elementelor de factură obiectivă (acţiune, urmare, calitatea subiectului activ sau pasiv etc.) şi a celor de natură subiectivă (forma de vinovăţie având în vedere că norma de incriminare cuprinde atât elementele obiective, cât cele subiective ale faptei.

S-a menţionat că lipsa de identitate între cerinţele normei care sancţionează fapta penală şi fapta efectiv comisă este echivalentă neincriminării acesteia din urmă, astfel încât absenţa oricărui element constitutiv al infracţiunii lipseşte acţiunea penală de temeiul său drept, fapta nefiind prevăzuta de legea penală (art. 16 alin. 1 lit. b teza I C.p.p.) nefiind săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege (art. 16 alin. 1 lit. b teza II C.p.p.).

Raportat la realizarea trăsăturii esenţiale a tipicităţii pe planul elementelor factură subiectivă, având în vedere faptul că infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor se săvârşeşte cu intenţie, procurorul a constatat că nu se poate dovedi dincolo de orice îndoială rezonabilă, că suspecţii au urmărit sau acceptat produce unei vătămări legale a intereselor legale ale persoanelor vătămate prin neîndeplinirea prevederilor dispozitivului sentinţei civile 2224/16.12.2008 a Judecătoriei Făgăraş în condiţiile în care „vechile amplasamente" nu au fost identificate cu certitudine nici de instanţa civilă de judecată nici de persoanele vătămate, astfel că membrii Comisiei Locale de Fond Funciar nu puteau executa, în fapt, dispoziţia respectivă. Analizând mijloacele de probă administrate în cauză, procurorul a considerat că nu se poate stabili existenţa unui refuz arbitrar al membrilor Comisie Locale de Fond Funciar de a nu îndeplini prevederile dispozitivului sentinţe civile 2224/16.12.2008, apărările formulate de suspecţi neputând fi înlăturate dincolo de orice dubiu rezonabil.

Raportat la realizarea trăsăturii esenţiale a tipicităţii pe planul elementelor de factură obiectivă, procurorul a constatat că prin Legea nr. 247/2005 privind reforma domeniul proprietăţii şi justiţiei a fost abrogat art. 109 din Legea nr. 18/1991 privire la abuzul în serviciu al membrilor comisiei de aplicare a legii fondului funciar şi a fost introdus art. 110 ind. 1, care, la lit. a) prevedea că, constituie contravenţie la normele privind reconstituirea dreptului de proprietate, ,fapta persoanei fizice care are calitatea de membru al comisiei locale sau judeţene de aplicare a prezentei legi de a împiedica în orice mod sau de a întârzia nejustificat reconstituirea s constituirea, după caz, a dreptului de proprietate ori eliberarea titlului proprietate către persoanele îndreptăţite, precum şi eliberarea titlului de proprietate fără îndeplinirea condiţiilor legale". S-a arătat că acest articol a fost abrogat la data de 1.02.2014, prin intrarea în vigoare a Legii 178/2012 privind Codul Penal, însă a fost în vigoare la data săvârşirii presupusei infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, iar organul de urmărire penală a constatat faptul că legiuitorul a să incrimineze distinct fapta sesizată de persoanele vătămate, respectiv întârzierea nejustificată a Comisiei Locală de Fond Funciar de a elibera titlul  de proprietate persoanelor vătămate (care presupune punerea anterioară în posesie a acestora), ca şi contravenţie, astfel că nu se poate reţine că fapta respectivă este prevăzută de legea penală, infracţiunea de abuz în serviciu având un caracter subsidiar şi putând fi reţinută doar în lipsa existenţei unor norme speciale de minare.

Având în vedere faptul că la trimiterea în judecată a unei persoane procurorul trebuie  să-şi formeze convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă şi întrucât, în cauză, probele în acuzare nu sunt decisive, lăsând unei nesiguranţe cu privire la realizarea trăsăturii esenţiale a tipicităţii, atât pe planul elementelor de factură obiectivă cât şi a celor de natură subiectivă, procurorul a arătat că se impune a da eficienţă art. 4 alin. 2 C.p.p, potrivit căruia „după administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului”, motiv pentru care s-a arătat că se va dispun clasarea cauzei cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 Cp. 1968, cu aplicarea art. 5 Cp, cu privire la suspecţii TIŞ,  CG, GD, FM, MV, CI, PI, deoarece fapta nu este prevăzută de legea penală şi nu a fost săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de lege.

S-a mai menţionat că aceeaşi stare de fapt expusă anterior a fost cercetată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Făgăraş în cadrul dosarului penal cu nr. unic 60/P/2008, iar, prin rezoluţia procurorului din data de 30.03.2009 a fost confirmată propunerea organului de cercetare penală de a nu se începe urmărirea penală faţă de membrii Comisiei Locale de Fond Funciar  în temeiul art. 228, lin, 6 raportat la art. 10, lit. b din C.p.p. 1968, fară să fie formulate plângeri potriva soluţiei procurorului (f. 170-174). Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraş a reţinut că, în conformitate cu prevederile art. 110 ind. 1 it. a) din Legea nr. 18/1991, fapta sesizată de persoanele vătămate constituie contravenţie şi nu este prevăzută de lege penală.

S-a menţionat în final că, deoarece în prezenta cauză este cercetată aceeaşi situaţie de fapt, iar, prin rezoluţia procurorului din data de 30.03.2009, neatacată în termenul legal şi devenită o „hotărâre penală" în accepţiunea practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului, a lest soluţionată o situaţie de fapt care se încadrează în noţiunea de „acuzaţie în materie penală" se impune a da eficienţă principiului „ne bis in idem", prevăzut de art. 4, alin. 7 din Protocolul Adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care interzice urmărirea penală a unei persoane de două ori pentru săvârşirea aceleiaşi fapte, indiferent de încadrarea juridică atribuită de organele judiciare. Ca urmare, datorită existenţei soluţiei menţionate anterior, procurorul a constatat că lipseşte o condiţie revăzută de lege pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, respectiv să nu fi fost dispusă o soluţie de „achitare" în accepţiunea jurisprudenţei CEDO cu privire la aceeaşi persoană, pentru aceeaşi situaţie de fapt reţinută, fiind incident şi cazul prevăzut de art. 16, alin. 1 lit. e C.p.p.

Împotriva acestei soluţii petenţii MA şi MOM au formulat plângere care a fost respinsă prin ordonanţa din 16.12.2014 dată în dosarul nr.1511/II/2/2014 de Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu ca nefondată.

Împotriva soluţiei petenţii MA şi MOM au formulat plângere în termen legal la Judecătoria Sibiu, înregistrată sub nr.155/306/2015, solicitând admiterea acesteia, desfiinţarea soluţiei atacate şi trimiterea motivată a cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale.

În motivarea plângerii petenţii au arătat următoarele:

1. Prin ordonanţa din 01.08.2012 de restituire a cauzei la organul de cercetare penală, procurorul a dispus efectuarea, în mod obligatoriu, a unor acte de cercetare penală care să clarifice dacă "terenurile care au fost reconstituite în Făgăraş sunt aceleaşi cu terenurile care fac obiectul Hotărârii 31/02.08.1991". De asemenea, acelaşi procuror a mai dispus administrarea oricăror alte probe care se vor dovedi necesare după efectuarea actelor de cercetare penală indicate în ordonanţă.

S-a menţionat că măsurile dispuse de procuror prin ordonanţa din 01.08.2012 nu au fost realizate în întregime, astfel încât nu s-a ajuns la lămurirea cauzei sub toate aspectele, urmărirea penală fiind incompletă (s-a arătat că procurorul a apreciat că fapta săvârşită de învinuiţi nu poate fi considerată contravenţie, ci trebuie urmărită ca infracţiune, întrucât persoanele vătămate au sesizat că în mod nejustificat Comisia Locală refuză punerea efectivă în posesie pe vechiul amplasament şi întocmirea procesului verbal de punere în posesie, şi nu faptul că nu li s-a reconstituit dreptul de proprietate).

S-a arătat că în acelaşi dosar, doi procurori care au supravegheat urmărirea penală au puncte de vedere diferite cu privire la încadrarea juridică a faptei. De asemenea, dacă organul de urmărire penală ar fi administrat toate probele dispuse de procurorul care a instrumentat iniţial cauza, ar fi ajuns la aflarea adevărului în legătură cu punerile în posesie pe vechile amplasamente solicitate de părţile vătămate, precum şi la concluzia că terenurile solicitate la Comisia locală Făgăraş sunt altele decât cele solicitate Comisiei locale. Mai mult decât atât,

s-ar fi putut constata că terenurile ce trebuiau să ne fie atribuite în zonele Răstoacă şi Solgoghirău  au ajuns în proprietatea celor doi suspecţi, T şi C. (Anexăm cererile adresate celor două comisii pentru a putea fi comparate). S-a apreciat că aceste probe care ar fi trebuit administrate în cauza de faţă întăresc concluziile Judecătoriei Făgăraş, care prin sentinţa civilă nr. 2224/2008 a stabilit caracterul arbitrar şi nejustificat al refuzului Comisiei locale de a ne pune în posesie pe vechile amplasamente.

2. Datorită urmăririi penale incomplete efectuate în cauză, procurorul care a

emis ordonanţa de clasare din 14.10.2014 a recurs la expresii de genul "nu se poate dovedi dincolo de orice îndoială rezonabilă", "apărările formulate de suspecţi neputând fi înlăturate dincolo de orice dubiu rezonabil", "probele în acuzare nu sunt decisive, lăsând loc unei nesiguranţe", iar toate aceste formulări au condus în final la concluzia că trebuie să se dea eficienţă art. 4 alin. 2 C.proc.pen., întrucât "orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului", ajungându-se în mod netemeinic şi nelegal la clasarea cauzei.

3. Organul de urmărire penală nu numai că nu a strâns probele necesare lămuririi cauzei sub toate aspectele, dar a şi apreciat greşit materialul probator şi, mai mult, nu a considerat necesară extinderea urmăririi penale şi cu privire la săvârşirea infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti prevăzută de art. 287 lit.g C.pen., deşi din materialul probator a rezultat cu claritate aceasta.

S-a arătat că, deşi la dosarul cauzei existau dovezi de necontestat (extrase de carte funciară şi hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile din care rezultau vechile amplasamente şi obligaţia suspecţilor de a pune în posesie persoanele vătămate), totuşi procurorul şi-a întemeiat ordonanţa atacată pe apărările formulate de suspecţi şi pe faptul că aceştia au solicitat constatarea nulităţii absolute parţiale a Hotărârii nr. 54/2005 a Comisiei Judeţene Braşov de aplicare a Legii nr. 18/1991, însă această acţiune a fost promovată după 8 ani şi jumătate de la emiterea hotărârii, cu scopul vădit de a nu răspunde penal.

S-a considerat nelegală poziţia procurorului de a nu dispune tragerea la răspundere penală a suspecţilor atât, timp cât aceştia cunoşteau foarte bine parcelele pe care trebuiau puse în posesie persoanele vătămate, iar obligaţia de punere în posesie era stabilită printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă (sentinţa civilă nr. 2224/2008 a Judecătoriei Făgăraş). În acest sens s-a arătat că din anul 1991 şi până în septembrie 2011 (data formulării plângerii penale ce face obiectul prezentului dosar), suspecţii (în calitate de membri ai Comisiei locale Mândra) au făcut numeroase puneri în posesie pe parcelele unde au avut teren şi antecesorii petenţilor, astfel că apărarea suspecţilor că Hotărârea nr. 2224/2008 a Judecătoriei Făgăraş nu conţine identificarea parcelelor şi numerele topografice pentru a putea fi pusă în executare nu poate fi primită, întrucât suspecţii, acolo unde au avut interes, au procedat la numeroase puneri în posesie, de bunăvoie şi fără să fie obligaţi la aceasta prin hotărâri judecătoreşti.

S-a menţionat că faptul că petenţii, după atâtea procese în care au avut câştig de cauză, nu sunt puşi în posesie nici în prezent, dovedeşte fără putinţă de tăgadă abuzul pe care suspecţii îl săvârşesc împotriva intereselor lor, menţionându-se faptul că suspectul TIŞ nu aduce la îndeplinire hotărârea judecătorească mai sus arătată întrucât are un interes direct în legătură cu parcela numită "Răstoacă" (identificată în CF vechi 3887 top 2489 Fânaţ Hot. Beclean) unde antecesorii petenţilor au avut 3,06 ha teren. Pe această parcelă a avut teren în proprietate şi soacra suspectului T ca succesoare a lui MS, poz. 12 din extrasul CF mai sus indicat, aceasta fiind singura dintre foştii proprietari căreia i-a fost reconstituit dreptul de proprietate. Suspecţii TIŞ şi CG, au un interes direct în a dobândi cât mai mult teren în zonele Răstoacă şi Solgoghirău (tarlale învecinate, aflate lângă râul Berivoi).

S-a menţionat că în acest scop au reconstituit drepturi de proprietate unor persoane care nu au avut ei, sau antecesorii lor, niciodată terenuri pe acele amplasamente în detrimentul foştilor proprietari, iar după aceasta au cumpărat de la persoanele astfel "împroprietărite" terenurile respective deoarece acestea au un potenţial economic deosebit prin exploatarea unor resurse minerale si prin construirea drumului expres Braşov-Sibiu.

S-a mai arătat că în felul acesta suspectul T a cumpărat de la numitul MI suprafaţa de 7400 mp şi de la MV 20.400 mp şi 9.700 mp, suprafeţe primite de aceştia, deşi nu au avut niciodată terenuri în tarlalele 93 şi 95 de pe raza comunei, iar toate aceste aspect semnalate, deşi dovedesc cu claritate intenţia de a nu aduce la îndeplinire hotărârea judecătorească nr. 2224/2008 a Judecătoriei Făgăraş, respectiv de a nu pune petenţii în posesie şi de a nu întocmi procesul verbal care să ateste această operaţiune, totuşi nu au fost luate în considerare de organul de urmărire penală, care a dispus clasarea cauzei.

S-a mai arătat că din înscrisurile depuse la plângerea adresată prim procurorului rezultă indubitabil activitatea ilegală desfăşurată pe terenul situat în Ileni, Hotarul Beclean (numit Răstoacă), de o societate care acţiona în complicitate cu Primăria Mândra, în speţă cu suspectul T, iar din ziarul Monitorul de Făgăraş din 24.10.2014, implicarea, în perioada 2012 - 2014, a Primăriei M în activităţi ilegale de exploatare minieră şi pietriş.

Petenţii au mai arătat că cele menţionate mai sus, dar şi declaraţia verbală a suspectului T, în sensul că atât timp cât el va fi primarul comunei M, petenţii nu vor fi puşi în posesie şi nimeni nu-i va face nimic întrucât este susţinut politic, pot fi confirmate de martorii MS, ZI,  astfel că este eronată concluzia procurorului cu privire la faptul că b exista teren liber pe vechile amplasamente şi era posibilă punerea noastră în posesie.

4. S-a apreciat că, deşi prin ordonanţa din 14.10.2014 procurorul a dispus clasarea cauzei "deoarece fapta nu este prevăzută de legea penală, nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege şi lipseşte o condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale", soluţia este greşită pentru următoarele motive:

- fapta reclamată de petenţi nu realizează conţinutul contravenţiei prevăzută de art. 1101 din Legea nr. 18/1991, ci aşa cum corect a reţinut primul procuror de caz, ea trebuie cercetată prin prisma dispoziţiilor art. 246 C.pen.; petenţii nu s-au plâns de nereconstituirea dreptului de proprietate şi nici de neeliberarea titlului de proprietate, ci de refuzul nejustificat, arbitrar, al membrilor Comisiei Locale M de a-i pune în posesie pe vechile amplasamente, astfel cum a stabilit Judecătoria Făgăraş prin sentinţa civilă nr. 2224/2008. Ca atare, fapta este prevăzută de legea penală la art. 246 C.pen. 1968;

- concluzia corectă care se desprinde din analiza întregului probatoriu este aceea că fapta a fost săvârşită cu intenţie şi nu se poate conferi o forţă probantă mai mare unor apărări "ţesute" de suspecţi şi să nu se aprecieze corect abuzul şi gravitatea faptei de a nu respecta o hotărâre judecătorească irevocabilă., astfel că, având în vedere şi ceea ce rezultă din înscrisurile anexate plângerii, nu există dubii că fapta suspecţilor a fost săvârşită cu vinovăţie;

- principiul ne bis in idem nu este aplicabil în cauză, astfel încât este greşită aprecierea procurorului că lipseşte o condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; s-a reţinut faptul că în cauza de faţă s-a cercetat aceeaşi situaţie care a făcut şi obiectul dosarului penal cu nr. unic 1060/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraş, iar prin rezoluţia procurorului din 30.03.2009, neatacată, fapta a fost considerată contravenţie. În realitate, situaţia nu este aceeaşi, deoarece la data înregistrării plângerii penale din dosarul nr. 1060/P/2008, sentinţa civilă nr. 2224/16.12.2008 a Judecătoriei Făgăraş nu exista, aşa cum nu existau nici hotărârile judecătoreşti de sancţionare a Comisiei Locale M şi a Primarului Comunei M, şi nici dosarul de executare silită nr.444/02.11.2009 al BEJ FVA.

Instanţele care s-au pronunţat cu privire la cererile de sancţionare au reţinut, de acum cu putere de lucru judecat, refuzul nejustificat al Comisiei Locale M cu privire la punerea noastră în posesie. Deci elementul "idem" nu există, iar prin neîndeplinirea cumulativă a celor 3 elemente (a se vedea Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cauza Engel şi alţii c. Olanda), principiul ne bis in idem nu are incidenţă în cauză, deoarece nu suntem în prezenţa aceleiaşi situaţii de fapt, cum greşit a apreciat procurorul.

În concluzie s-a solicitat judecătorului de cameră preliminară să constate că faţă de înscrisurile depuse şi de martorii propuşi (MS şi ZI) urmărirea penală este incompletă şi nu a permis aflarea adevărului şi lămurirea cauzei sub toate aspectele.

În drept au fost invocate prevederile art.341 alin.7 pct.2 lit.b C.proc.pen.

Petenţii au depus la dosar mai multe înscrisuri (filele 11-40, 64-70).

La dosarul cauzei au fost ataşate dosarele nr.5698/P/2011 şi 1511/II/2/2014 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

La dosar a depus note scrise Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu (filele 44-45).

La termenul de judecată din 1.04.2015 judecătorul de cameră preliminară, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale şi a pus în discuţie declinarea competenţei în favoarea Judecătoriei Făgăraş.

Deliberând cu privire la excepţia de necompetenţă teritorială invocată, judecătorul de cameră preliminară reţine următoarele:

Conform art. 340 alin.1 C.proc.pen. persoana a cărei plângere împotriva soluţiei de clasare sau renunţare la urmărirea penală, dispusă prin ordonanţă sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.

Conform art.41 alin.1 C.proc.pen. competenţa după teritoriu este determinată, în ordine, de:

a) locul săvârşirii infracţiunii;

b) locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul;

c) locuinţa suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârşit fapta;

d) locuinţa sau, după caz, sediul persoanei vătămate.

Conform art.41 alin.2 C.proc.pen. prin locul săvârşirii infracţiunii se înţelege locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia.

Potrivit conform art.41 alin.5 C.proc.pen. ordinea de prioritate prevăzută la alin. (1) se aplică în cazul în care două sau mai multe instanţe sunt sesizate simultan ori urmărirea penală s-a efectuat cu nerespectarea acestei ordini.

În fine, conform art.56 alin.6 C.proc.pen. este competent să efectueze ori, după caz, să conducă şi să supravegheze urmărirea penală procurorul de la parchetul corespunzător instanţei care, potrivit legii, judecă în primă instanţă cauza cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel.

În cauză, locul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art.246 din C.pen. din 1969 reclamată de petenţi este în comuna M,  care se află pe raza de competenţă teritorială a Judecătoriei Făgăraş.

Apoi, toţi intimaţii (suspecţi în dosarul Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu), domiciliază în judeţul Braşov, intimatul GD în comuna Recea, iar ceilalţi şase intimaţi pe raza comunei Mândra, ambele localităţii fiind în competenţa teritorială a Judecătoriei Făgăraş.

Doar petenţii (persoanele vătămate) domiciliază pe raza Municipiului Sibiu.

Pe cale de consecinţă, judecătorul de cameră preliminară, raportat la criteriile prevăzute de art.41 alin.1 C.proc.pen. constată că ar fi fost competentă să judece cauza în primă instanță Judecătoria Făgăraş şi, raportat la prevederile art.56 alin.6 C.proc.pen., competent să supravegheze urmărirea penală ar fi fost procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraş.

În cauză, urmărirea penală a fost supravegheată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, astfel că, raportat la prevederile art.41 alin.5 C.proc.pen. menţionate mai sus, competentă să judece cauza în fond în primă instanţă ar fi fost Judecătoria Făgăraş, judecătorului de cameră preliminară din cadrul acestei  urmă instanţe revenindu-i, în temeiul prevederilor art.340 alin.1 C.proc.pen., competenţa de a soluţiona plângerea împotriva ordonanţei de clasare, ţinând seama că urmărirea penală a fost efectuată cu nerespectarea ordinii prevăzute de art.41 alin.1 C.proc.pen.

Două precizări se mai impun a fi făcute.

O primă precizare este aceea că prevederea din art.41 alin.5 C.proc.pen. instituie o regulă de stabilire a competenței teritoriale diferită de cea cuprinsă în prevederile art.45 alin.3 din C.proc.pen din 1968, în temeiul acestui din urmă text legal numai în caz de sesizări simultane, precăderea se stabilea în ordinea enumerării de la art. 30 alin. 1 din C.proc.pen din 1968 ( a) locul unde a fost săvârşită infracţiunea; b) locul unde a fost prins făptuitorul; c) locul unde locuieşte făptuitorul; d) locul unde locuieşte persoana vătămată). Potrivit vechiului C.proc.pen. în cazul în care era sesizată o singură instanţă din cele competente potrivit art.30 alin.1, aceasta era competentă să judece cauza, indiferent care ar fi fost criteriul care i-a atras competenţa. Acest mod de stabilire a competenţei teritoriale a instanţei nu mai este însă incident potrivit noii reglementări, ordinea stabilită de art.41 alin.1 C.proc.pen. fiind obligatorie în cazul în care urmărirea penală s-a efectuat cu nerespectarea acesteia (în acest sens, N Volonciu ş.a., „Noul Cod de procedură penală comentat”, Ed.Hamangiu, Bucureşti 2014, pag.110).

O a doua precizare este aceea că în procedura plângerii împotriva soluţiei de clasare nu sunt aplicabile prevederile art.47 alin.3 C.proc.pen. referitoare la posibilitatea invocării excepţiei de necompetenţă teritorială până la începerea cercetării judecătoreşti, neexistând faza cercetării judecătorești în această procedură. Mai mult, în situaţia în care ar fi pusă în mişcare acţiunea penală, conform art.341 alin.7 pct.2 C.proc.pen. judecătorul de cameră preliminară necompetent teritorial (prin raportare la ordinea instituită de art.41 alin.1 C.proc.pen.) ar trebui să verifice legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, să excludă probele nelegal administrate ori, după caz, să sancţioneze potrivit art. 280 - 282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, iar dacă ar dispune soluţia de admitere a plângerii şi începere a judecăţii (art.341 alin.7 pct.2 lit.c C.proc.pen.), s-ar ajunge la situaţia ca verificările de mai sus şi eventualele excluderi de probe şi constatări ale nulităţilor să fie efectuate de o anumită instanţă, iar după începerea judecăţii să se decline competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea unei alte instanţe. Acest lucru nu poate fi acceptat deoarece în cazul prevăzut de art.341 alin.7 pct.2 lit.c C.proc.pen. judecătorul de cameră preliminară efectuează verificări întocmai ca şi judecătorul de cameră preliminară în procedura camerei preliminare reglementate de art.342 şi urm. C.proc.pen., iar conform art.346 alin.7 C.proc.pen. judecătorul de cameră preliminară care a dispus începerea judecăţii exercită funcţia de judecată în cauză, instituindu-se astfel o continuitate din punct de vedere al competenţei teritoriale între cele două faze ale procesului penal.

Pe cale de consecinţă, în baza art.50 C.proc.pen. rap.la art.47 alin.3 C.proc.pen. şi art.41 alin.1 lit.a, alin.5 C.proc.pen., cu referire la art.340 alin.1 C.proc.pen. judecătorul de cameră preliminară va declina competenţa de soluţionare a plângerii formulate de petenţii MA şi MOM în contradictoriu cu intimaţii  TIŞ,  CG, GD, FM, MV, CI, PI, împotriva ordonanţei Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu din data de 14.10.2014 emisă în dosarul nr.5698/P/2011 în favoarea Judecătoriei Făgăraş.

În baza art.275 alin.3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Pentru aceste motive,

JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Admite excepţia de necompetenţă teritorială şi în consecinţă:

În baza art.50 C.proc.pen. rap.la art.47 alin.3 C.proc.pen. şi art.41 alin.1 lit.a, alin.5 C.proc.pen., cu referire la art.340 alin.1 C.proc.pen. declină competenţa de soluţionare a plângerii formulate de petenţii MA  şi MOM, în contradictoriu cu intimaţii TIŞ,  CG, GD, FM, MV, CI, PI, împotriva ordonanţei Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu din data de 14.10.2014 emisă în dosarul nr.5698/P/2011 în favoarea Judecătoriei Făgăraş.

În baza art.275 alin.3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Fără cale de atac.

Pronunţată în camera de consiliu azi, 1.04.2015.

Domenii speta

Spete similare