Anulare act

Prin sentinţa  civilă nr. 2898/26.11.2014 Judecătoria Oneşti a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul P.V.  în contradictoriu cu pârâţii P.M., P.I. şi P.M.,  ca neîntemeiată.

A obligat pe reclamantul P.V. la plata sumei  de  500 de lei către pârâta P.M. şi la plata sumei de 1000 de lei către pârâţii P.I. şi P.M., cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat.

Pentru a pronunţa  această  sentinţă  prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 2886 din 04.10.2011 pronunţată de Judecătoria Oneşti în dosarul nr. 1641/270/2011 pârâta P.M. a fost obligată să îi plătească reclamantului P.V., fiul său, suma totală de 9470,2 lei, din care 7500 de lei despăgubiri şi 1970 de lei cheltuieli de judecată.

În vederea recuperării sumei datorate reclamantul a declanşat executarea silită faţă de pârâta P.M.. Iniţial executarea silită a fost făcută de BEJ B.D. în cadrul dosarului de executare 88/2012, iar ulterior a fost iniţiată o nouă executare silită în cadrul dosarului nr. 273/E/2014 înregistrat la BEJ B.E..

Prin somaţia imobiliară nr. 88/2012 emisă de BEJ B.D. pârâtei P.M. i s-a pus în vedere să achite suma de 7500 de lei reprezentând despăgubiri civile, 1970,2 lei cheltuieli de judecată, 120 de lei taxă OCPI şi 1165,6 lei cheltuieli de executare, în caz contrar urmând să se treacă la executarea bunurilor imobile identificate prin procesul verbal de situaţie din aceeaşi dată, respectiv casa cu trei camere şi terenul situat în jud. Bacău.

La data de 16.11.2014 BEJ B.D. a solicitat BCPI Oneşti înscrierea în cartea funciară a imobilului a acestei somaţii însă prin încheierea nr. 13718 din aceeaşi dată cererea a fost respinsă cu motivarea că la data de 15.11.2012 a fost emis un extras de carte funciară în vederea întocmirii unui act translativ de proprietate la cererea B.L.V.

Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3411 din 19.11.2012 la B.L.V. pârâta P.M. a vândut pârâţilor P.I. şi P.M. o suprafaţă de teren de 2405 m.p., o locuinţă în suprafaţă de 75 m.p., o bucătărie de vară şi un şopron, bunuri înscrise în CF nr. 60243 a comunei B.

La data de 02.07.2014 a fost emisă în dosarul de executare nr. 273/E/2014 o nouă somaţie imobiliară de BEJ B.E.

În ceea ce priveşte cererea de constatare a inopozabilităţii contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3411 din 19.11.2012 faţă de reclamant instanţa urmează să o respingă ca neîntemeiată, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.

Potrivit art. 1562 C.civ.

„(1) Dacă dovedeşte un prejudiciu, creditorul poate cere să fie declarate inopozabile faţă de el actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul îşi creează sau îşi măreşte o stare de insolvabilitate.

(2) Un contract cu titlu oneros sau o plată făcută în executarea unui asemenea contract poate fi declarată inopozabilă numai atunci când terţul contractant ori cel care a primit plata cunoştea faptul că debitorul îşi creează sau îşi măreşte starea de insolvabilitate.”

În cauză atât reclamantul cât şi pârâţii au renunţat la administrarea oricărei probe şi nu au invocat nicio excepţie, doar în cuvântul pe fond reclamantul făcând referire la faptul că cererea sa ar fi devenit lipsită de interes ca urmare a plăţii făcute de pârâta P.M., însă cum această situaţie nu a fost invocată înainte de deschiderea dezbaterilor instanţa nu are decât să se pronunţe asupra fondului cauzei, pe baza probelor administrate, având în vedere şi faptul plăţii.

Analizând înscrisurile depuse de părţi precum şi susţinerile acestora, instanţa reţine că nu s-a făcut dovada că prin încheierea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3411 din 19.11.2012 s-au fraudat interesele creditorului reclamant P.V. şi nici măcar că ar fi existat o asemenea intenţie. Astfel, chiar dacă scoaterea din patrimoniul debitoarei a unor bunuri este de natură să micşoreze acest patrimoniu, acest fapt nu reprezintă în mod necesar crearea sau mărirea unei stări de insolvabilitate, cu atât mai mult cu cât înstrăinarea a fost una cu titlu oneros şi nu a fost făcută nicio dovadă că în schimbul bunurilor înstrăinate nu a fost primit un preţ, aşa cum a susţinut reclamantul, ci dimpotrivă, existând prezumţia că pârâta a primit suma de bani pentru care a fost făcută înstrăinarea, aspect dovedit de faptul că a avut la dispoziţie suma de bani necesară achitării sumei pentru care a continuat executarea silită.

Pe de altă parte, neputându-se reţine crearea sau mărirea stării de insolvabilitate nu se poate reţine nici condiţia ca terţii contractanţi să aibă cunoştinţă despre o asemenea situaţie.

Din altă perspectivă instanţa reţine că prin întâmpinare pârâta a invocat faptul că în cursul executării s-ar fi convenit ca aceasta să se facă prin poprire asupra pensiei sale, aspect care nu a fost nici confirmat dar nici infirmat de reclamant. Ceea ce este esenţial este aceea că deşi nu este făcută dovada nivelului pensiei pârâtei, reclamantul nu contestă că pârâta ar beneficia de o pensie, astfel că indiferent de faptul că prin vânzare bunurile au ieşit din patrimoniul său nu se poate aprecia că aceasta a devenit insolvabilă câtă vreme are o pensie. Pe de altă parte, deşi reclamantul nu a depus înscrisuri suficiente, instanţa constată că executarea silită nouă, din dosarul nr. 173/E/2014 este  efectuată în baza prevederilor noului Cod de procedură civilă, încuviinţarea fiind dată prin încheierea nr. 2564/30.06.2014 a Judecătoriei Oneşti (conform somaţiei imobiliare din 02.07.2014), astfel că potrivit art. 812 C.pr.civ. (aplicabil noii executări silite) o executare silită imobiliară pentru creanţe mai mici de 10.000 de lei nu se poate face decât dacă debitorul nu are alte bunuri urmăribile, situaţie ce nu poate fi reţinută câtă vreme debitoarea are un bun urmăribil constând în pensie.

Aşadar, instanţa reţine că nu s-a făcut dovada creării unei stări de insolvabilitate a debitoarei ori a măririi unei asemenea stări şi nici a faptului că prin încheierea contractului de vânzare cumpărare a imobilelor s-a urmărit fraudarea intereselor creditorului, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1562 C.civ. pentru a se constata inopozabilitatea acestui act faţă de reclamantul P.V., motiv pentru care cererea de chemare în judecată urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.

 Potrivit art. 453 alin. 1 C.pr.civ. „Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată”, astfel că faţă de soluţia ce va fi pronunţată urmează ca reclamantul să fie obligat la plata către pârâţi a cheltuielilor de judecată constând în onorariile de avocat pe care aceştia le-au plătit, respectiv la plata sumei de 500 de lei către pârâta P.M. şi la plata sumei de 1000 de lei către pârâţii P.I. şi P.M.

Împotriva sentinţei a declarat apel reclamantul  P.V., care a solicitat respingerea acţiunii ca lipsită de interes şi obligarea pârâtei P.M. la plata cheltuielilor de judecată  pentru următoarele considerente:

- până la al doilea termen de judecată, pârâta debitoare  P.M. a achitat  debitul  datorat  reclamantului, debit a cărui neplată a determinat promovarea acţiunii şi, în aceste condiţii, întrucât nu mai subzista interesul în  continuarea  procesului, a  renunţat la administrarea probelor încuviinţate.

- având în vedere noua situaţie intervenită pe parcursul soluţionării  procesului, constând în achitarea debitului după introducerea acţiunii, aceasta a devenit lipsită de interes iar interesul, fiind o condiţie de exerciţiu a acţiunii, trebuia analizat de instanţă, indiferent dacă s-a invocat de vreuna  din  părţi  excepţia  lipsei  de  interes.

- este  nelegală obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, întrucât culpa  aparţine  pârâtei P.M., promovarea procesului fiind determinată de atitudinea acestei pârâte, care a înţeles să achite debitul abia după introducerea acţiunii.

Intimaţii-pârâţi P.M.,  P.I. şi  P.M. au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că nu se poate reţine motivul de creare a unei stări de insolvabilitate, contrariul fiind recunoscut de către apelant prin faptul că debitul a fost achitat după promovarea acţiunii. Au mai  arătat intimaţii că plata nu a fost determinată de acţiune ci de înţelegerea părţilor, că s-a renunţat la probatoriu de către ambele părţi, în mod special  de  către reclamant, care a înţeles astfel să-şi asume dispoziţiile instanţei şi, pe cale de consecinţă, culpa procesuală şi efectul stabilirii acesteia.

Prin răspunsul la întâmpinare, apelantul-reclamant a arătat că plata s-a făcut ca urmare a formulării acţiunii, că nu a existat vreo înţelegere în ceea ce priveşte plata în condiţiile în care pe parcursul a peste doi ani s-au desfăşurat trei acţiuni de executare silită  în vederea recuperării debitului de la pârâta P.M.

Analizând  actele şi lucrările dosarului reţine următoarele:

Potrivit art. 32 alin. 1 lit. d Cod procedură civilă, una  din  condiţiile de  exercitare a acţiunii  civile  este aceea de a justifica un interes. În ceea ce priveşte cerinţele legale ale condiţiei interesului, potrivit art. 33 Cod procedură civilă, acesta trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Forma  procedurală prin care poate fi invocată lipsa de interes o constituie excepţia lipsei de interes. Fiind o excepţie absolută, excepţia lipsei de interes poate fi invocată de parte sau de instanţă, din oficiu, în orice stare a procesului, astfel cum prevăd  dispoziţiile  art. 247  alin. 1 Cod procedură civilă.

Din actele dosarului nu rezultă că la judecata în primă instanţă s-ar fi invocat excepţia lipsei de interes, pentru ca instanţa să aibă obligaţia de a se  pronunţa asupra acestei excepţii, astfel cum susţine apelantul-reclamant. 

Interesul este determinat, conform cerinţei impuse de prevederile art. 33 Cod procedură civilă, atunci când apelarea la un mijloc procesual ce intră în conţinutul acţiunii civile poate fi justificată de un avantaj, de un folos practic concret.  Examinând argumentele dezvoltate în motivarea apelului, în ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes, instanţa reţine că  în speţă nu este îndeplinită cerinţa unui interes determinat, în sensul că nu există un folos practic în legătură cu pretenţia dedusă  judecăţii  de  reclamant în temeiul art. 1562 Cod civil, privind acţiunea revocatorie, acesta obţinând pe parcursul soluţionării litigiului plata sumei  pe care i-o  datora pârâta debitoare P.M..

Faţă de cele reţinute, constatând ca fiind întemeiate susţinerile apelantului reclamant, referitoare la excepţia lipsei de interes, văzând şi dispoziţiile art. 480  alin. 2  Cod  procedură civilă, va admite apelul şi va  schimba în tot sentinţa apelată, în sensul că va respinge acţiunea ca fiind lipsită de interes.

Fundamentul obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală iar în speţă, pârâta P.M. se află în culpă procesuală, cererea reclamantului fiind respinsă ca urmare a faptului că obligaţia de plată ce  a determinat sesizarea instanţei, a fost îndeplinită de pârâtă pe parcursul soluţionării cauzei.

 În consecinţă, în temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, va admite cererea reclamantului privind plata cheltuielilor de judecată de către pârâta P.M., aceasta urmând a  fi obligată să plătească reclamantului cheltuieli de judecată la fond şi în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocat.

Domenii speta

Spete similare