Acțiune posesorie bunuri mobile; universalități de fapt coexistente; respingerea ca nefondată a cererii pentru lipsa indicării concrete a bunurilor mobile

Potrivit susţinerilor părţilor necontestate, pârâta şi tatăl reclamantei au avut o relaţie de concubinaj până ce a continuat până la decesul tatălui reclamantei, numitul A.Ș., survenit la data de 19.06.2013, conform certificatului de moştenitor suplimentar nr. ….., emis de SPN C..

Potrivit aceluiaşi certificat de moştenitor suplimentar, în masa partajabilă a fost inclus şi imobilul situat în Comuna Tuzla, str. ….., nr. … al cărui proprietar a devenit reclamanta, imobil unde, potrivit susţinerilor pârâtei necontestate de reclamantă, au convieţuit reclamanta, pârâta şi defunctul A.Ș., până ulterior decesului acestuia din urmă când, din cauza deteriorării relaţiilor dintre părţi, reclamanta a părăsit imobilul. Potrivit susţinerilor părţilor, imobilul a continuat să fie folosit de pârâtă.

În prezenta cauză reclamanta solicită pe calea acţiunii posesorii obligarea pârâtei la restituirea tuturor bunurilor mobile ce se află în imobilul situat în Comuna Tuzla, str. …. nr. .., jud. Constanța, proprietatea sa, precum și a actelor de proprietate.

Potrivit concepţiei majorităţii autorilor, acţiunea posesorie este definită ca fiind o acţiune eminamente imobiliară, chiar dacă art. 949 C.civ. şi următoarele nu fac această distincţie. Aceasta întrucât art. 935 C.civ. stabileşte că oricine se află în posesia unui bun mobil este prezumat că are titlu de proprietate asupra acestuia, funcţionând deci regula prescripţiei instantanee, posesoriul fiind absorbit de petitoriu (a se vedea G. Boroi şi colaboratorii – Noul Cod de procedură civilă – Comentariu pe articole – Editura Hamangiu 2013, pag. 588, M.Tăbârcă şi Ghe. Buta – Codul de procedură civilă comentat şi adnotat, Ediţia a II-a, Editura Universul Juridic, 2008, pag. 1620).

Potrivit unei alte opinii mai nuanţate a doctrinei relevante, acţiunea posesorie poate fi totuşi exercitată şi în cazul bunurilor mobile însă doar în situaţiile excepţionale (a se vedea V. Stoica – Drept civil: Drepturile reale principale Vol. I – Editura Humanitas 2004 - pag. 190, C. Bîrsan -  Drept civil. Drepturile reale principale – Editura Hamangiu 2007 – pag. 254).

Plecând de la premisa că şi în materie mobiliară este admisibilă exercitarea acţiunii posesorii, totuşi raportat la situaţia de fapt reţinută, instanţa apreciază că nu sunt întrunite condiţiile pentru admiterea prezentei cereri de chemare în judecată.

Astfel, deşi instanţa a pus în discuţie identificarea de către reclamantă cel puţin sumar a bunurilor mobile a căror posesie o solicită, aceasta a apreciat că nu se impune efectuarea unui inventar, argumentul invocat fiind acela că se poate admite o acţiune posesorie cu privire la o universalitate de bunuri mobile.

În opinia instanţei acest argument este în principiu corect, plecând de la premisa că acţiunea posesorie poate fi exercitată şi în cazul bunurilor mobile, însă, potrivit art. 541, alin. 1 C.civ.:(1) Constituie o universalitate de fapt ansamblul bunurilor care aparţin aceleiaşi persoane şi au o destinaţie comună stabilită prin voinţa acesteia sau prin lege.

În speţa de faţă se poate observa că, dat fiind faptul că până la părăsirea de către reclamantă a imobilului, între părţi au existat relaţii similare celor de familie, este rezonabil a se considera că în imobilul respectiv atât reclamanta cât şi pârâta au bunuri mobile personale, astfel cum afirmă pârâta prin întâmpinare.

Prin urmare, pornind de la definiţia universalităţii de fapt, rezultă că în imobilul respectiv există la acest moment nu una, ci două universalităţi de fapt, formate din bunuri mobile ce aparţin unele reclamantei şi altele pârâtei.

Instanţa mai constată că în prezenta cauză reclamanta a intentat o acţiune posesorie în reintegrare iar acest tip de acţiune, ca orice alt tip de acţiune reală de altfel, are în vedere nu atât persoana pârâtului, al celui care a produs tulburarea, ci bunul respectiv, fiind necesară deci individualizarea bunului sau prezentarea unor suficiente elemente pentru individualizarea universalităţii de fapt, tocmai pentru a se putea verifica îndeplinirea condiţiilor cerute de lege relativ la bun/universalitate de fapt, şi pentru a nu se ajunge în faza executării la extinderea efectelor hotărârii cu privire la alte bunuri decât cele care au fost deduse judecăţii iniţial de reclamant.

În speţă, efectuarea unui inventar al bunurilor mobile pretinse nu are ca scop dovedirea dreptului de proprietate - această condiţie fiind cerută în acţiunea în revendicare, ci este necesară pentru individualizarea universalităţii de fapt compusă din bunurile mobile proprietatea reclamantei, respectiv delimitarea acesteia de universalitatea de fapt compusă din bunurile mobile proprietatea pârâtei, în prezenta cauză în imobilul respectiv, unde părţile au convieţuit, existând două universalităţi de fapt compuse din bunuri mobile proprietate a amândurora.

Cum însă reclamanta a refuzat efectuarea unui inventar măcar sumar al bunurilor mobile pretinse, nu se poate admite prezenta acţiune şi punerea reclamantei în posesia tuturor bunurilor sale mobile, neexistând suficiente elemente pentru a delimita universalitatea de fapt compusă din bunurile mobile ale reclamantei, de universalitatea de fapt compusă din bunurile mobile proprietatea pârâtei, astfel încât, pentru motivele de fapt şi de drept expuse, instanţa va respinge cererea de chemare în judecată formulată de  reclamanta A. S. în contradictoriu cu pârâta M.M.A., ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare