Litigiile înregistrate pe rolul instanţelor de judecată, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, urmează a fi soluţionate conform reglementărilor de drept material în vigoare la momentul naşterii raportului juridic.

Prin sentinţa nr. 1155 din 19 aprilie 2016, pronunţată de Tribunalul Dolj, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 1569/63/2016* s-a respins excepţia tardivităţii cererii.

 A fost admisă acţiunea formulată de reclamantul X, în  contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

A fost obligată pârâta să soluţioneze cererea reclamantului conform Legii 165/2013.

 Împotriva sentinţei nr. 1155 din 19 aprilie 2016, pronunţată de Tribunalul Dolj, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 1569/63/2016*, a formulat recurs pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, considerând sentinţa nelegală şi netemeinică.

În motivarea recursului, recurenta pârâtă a susţinut că instanţa de fond, la soluţionarea excepţiei privind necompetenţa materială a instanţei, nu a avut în vedere faptul că cererea de  chemare în judecată formulată de reclamant este îndreptată împotriva unei autorităţi aparţinând  administraţiei publice centrale şi anume Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Recurenta pârâtă a solicitat să se constate faptul că sentinţa a fost pronunţată  de o instanţă necompetentă, fiind incident motivul prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 3 N.C.proc.civ.

Recurenta a mai invocat şi dispoziţiile art. 488 pct. 6 N.C.proc.civ., art. 488 pct. 8 N.C.proc.civ.

Recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 223 alin. 2 Cod. Proc. Civ.

Intimatul reclamant X a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei ca fiind legală şi temeinică.

La data de 15.07.2016 recurenta pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a formulat o cerere de suspendare a cauzei, motivată de faptul că, prin încheierea de şedinţă din data de 20.04.2016, respectiv 14.04.2016, Curtea de Apel Constanţa şi Curtea de Apel Craiova au dispus sesizarea Î.C.C.J., în temeiul art. 519 C.proc.civ. în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la unele chestiuni de drept. A solicitat suspendarea cauzei până la pronunţarea  Î.C.C.J.

În şedinţa publică de la 19.09.2016 a fost pusă în discuţia părţilor cererea de suspendare a cauzei formulată de recurenta pârâtă prin cererea depusă la dosar la 15.07.2016.

Analizând cu prioritate cererea de suspendare, formulată de recurenta pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor prin notele de şedinţă, Curtea reţine următoarele:

Cererea de suspendare a fost motivată pe faptul că Î.C.C.J. urmează a se pronunţa asupra unor chestiuni de drept, respectiv, „Cum se interpretează dispoziţiile art. 18 ind. 1 alin. 4 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în corelare cu dispoziţiile art. III din OUG nr. 62/2010 şi ale art. unic din OUG nr. 4/2012, aprobată prin Legea nr. 117/2012, respectiv dacă termenul de prescripţie prevăzut de dispoziţiile art. 18 ind. 1 alin. 4 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 este afectat de o cauză specială de suspendare a prescripţiei extinctive, în reglementarea dată de dispoziţiile art. III din OUG nr. 62/2010 şi ale art. unic din OUG nr. 4/2012, aprobată prin Legea nr. 117/2012.” (Curtea de Apel Craiova, Secţia I civilă, încheiere de la 14.04.2016 pronunţată în dosarul nr. 4006/101/2015)

Curtea apreciază că cererea de suspendare este prematur formulată în condiţiile în care problema de drept cu care a fost sesizată Î.C.C.J. vizează fondul cauzei, iar în speţă, principalul motiv de recurs priveşte necompetenţa instanţei.

Recursul este fondat în limitele şi pentru considerentele ce succed:

În speţă, sentinţa recurată a  fost pronunţată de Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal a Tribunalului Dolj, care, în şedinţa publică de la 19 aprilie 2016, a respins excepţia necompetenţei materiale a instanţei invocată de pârâtă prin întâmpinare, în temeiul dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 2/2013.

Recurenta pârâtă a criticat greşita soluţionare de către instanţa de fond a excepţiei, critică întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 3 N.C.proc.civ. şi pe care instanţa de recurs o găseşte întemeiată pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, să se constate refuzul nejustificat cu abuz de putere de a soluţiona cererea privind emiterea titlului de plată conform Deciziei nr. 7037/18.11.2009 şi obligarea pârâtei la emiterea titlului de plată cu sumele actualizate la data plăţii efective.

Scopul demersului juridic iniţiat de reclamant constă în obligarea pârâtei la emiterea titlului de plată, aferent Deciziei nr. 7037/18.11.2009 eliberată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în temeiul Legii nr. 247/2005, care reprezintă titlul de despăgubire.

La data înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv 05.02.2016, era în vigoare Legea nr. 165/2013, care a abrogat dispoziţiile cuprinse în Capitolul V1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care reglementau modul de valorificare a titlurilor de despăgubire.

Astfel, Legea nr. 165/2013, adoptată în scopul eficientizării procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv de statul român în perioada comunistă sau a acordării despăgubirilor aferente acestora, prevăzut de Legea nr. 10/2001 şi de Legea nr. 247/2005, stabileşte modul de acordare a despăgubirilor compensatorii pentru bunurile preluate în mod abuziv de stat şi care nu pot fi restituite în natură.

Aplicarea în timp a dispoziţiilor actului normativ menţionat este prevăzută în art. 4, care stipulează că acestea sunt incidente cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a actului normativ şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor (…) la data intrării în vigoare.

Din interpretarea normei mai sus enunţate rezultă că litigiile înregistrate pe rolul instanţelor de judecată, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, urmează a fi soluţionate conform reglementărilor de drept material în vigoare la momentul naşterii raportului juridic.

În speţă, raportul juridic s-a născut la 05.02.2016, când reclamantul a introdus cererea de chemare în judecată pe rolul Tribunalului Dolj, dată la care era în vigoare Legea nr. 165/2013 a cărei incidenţă se constată în cauză.

Prin art. 41 a acestui act normativ, s-a stabilit în sarcina Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor obligaţia de emitere a titlului de plată cu privire la despăgubirile acordate în dosarele aprobate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a legii, precum şi a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a acesteia.

Scopul urmărit de reclamant prin litigiul dedus judecăţii constă tocmai în emiterea titlului de plată, în baza titlului de despăgubire reprezentat de Decizia nr. 7037/18.11.2009 eliberată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în procedura reglementată de dispoziţiile Legii nr. 247/2005, înainte de adoptarea Legii nr. 165/2013.

Ca atare, deciziile pronunţate de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în condiţiile mai sus menţionate, se încadrează în categoria prevăzută de dispoziţiile art. 33 şi 34 din Legea nr.165/2013.

De asemenea, este de reţinut că Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor face parte dintre entităţile prevăzute de lege, enumerate la art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013 cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii.

Astfel, prin art. 35 alin. 1 din actul normativ mai sus menţionat s-a acordat competenţa de soluţionare a deciziilor emise de entităţile învestite de lege cu soluţionarea cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a acestui act normativ, în favoarea secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii.

Aceste prevederi legale instituie o normă de competenţă absolută, ce atribuie tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul entităţii, competenţa de soluţionare a contestaţiilor emise de aceasta cu respectarea dispoziţiilor art. 33 şi 34 din Legea nr. 165/2013.

Cum pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor are sediul în Bucureşti, Calea Floreasca nr. 202, sector 1, în considerarea dispoziţiilor art. 35 alin. 1 din Legea nr. 165/2013, competenţa de a judeca pricina aparţine Secţiei civile a Tribunalului Bucureşti.

În acest sens este şi jurisprudenţa Î.C.C.J., Secţia I Civilă (ex. decizia nr. 553 de la 11 martie 2016 pronunţată în dosarul nr. 34854/3/2015).

Instanţa de fond a soluţionat în mod eronat excepţia invocată de pârâtă prin întâmpinare,  încălcând dispoziţiile legale de ordine publică privind competenţa şi a pronunţat o hotărâre casabilă, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 3 din N.C.proc.civ. „când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii”.

În raport de acest motiv, care face de prisos analiza celorlalte critici formulate de recurenta pârâtă, sentinţa este nelegală, astfel că recursul va fi admis, va fi casată sentinţa în raport de dispoziţiile art.  498 alin. 2 raportat la art. 488 alin. 1 pct. 3  N.C.proc.civ. şi trimisă cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, Secţia Civilă.

Domenii speta

Spete similare