Recurs. Procedura insolventei. Antrenare raspundere organe de conducere. Posibilitatea antrenarii raspunderii întemeiate pe prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006, în situatia în care se imputa pârâtului fapte savârsite ulterior deschiderii procedurii

Recurs. Procedura insolventei. Antrenare raspundere organe de conducere. Posibilitatea antrenarii raspunderii întemeiate pe prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006, în situatia în care se imputa pârâtului fapte savârsite ulterior deschiderii procedurii de insolventa.

- art. 138 din Legea nr. 85/2006

- art. 998-999 din Vechiul Cod civil

Decizia nr. 18/C/2016 – R din 28.01.2016

Dosar nr. 10871/83/C/2011/a1

Prin Sentinta nr.694/F din 20 octombrie 2015, pronuntata de Tribunalul S. M., a fost admisa cererea reclamantei lichidator judiciar C.I.I. D. I., S. M., în contradictoriu cu pârâta M. A., în dosarul de faliment privind pe debitoarea SC R. SRL, si în consecinta, a fost obligata pârâta M. A. sa achite în contul averii debitoarei falite suma de 136.871 lei.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre, judecatorul sindic a retinut urmatoarele:

Potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, „la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecatorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns în stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una dintre urmatoarele fapte:

 a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane;

 b) au facut acte de comert în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;

 c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, în mod vadit, persoana juridica la încetarea de plati;

 d) au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea în conformitate cu legea;

 e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au marit in mod fictiv pasivul acesteia;

 f) au folosit mijloace ruinatoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul întârzierii încetarii de plati;

 g) în luna precedenta încetarii platilor, au platit sau au dispus sa se plateasca cu preferinta unui creditor, în dauna celorlalti creditori.

Coroborând probele administrate în cauza, respectiv bilant încheiat la 31.12.2013, contul de profit si pierdere la 31.12.2013 si balanta de verificare pe luna septembrie 2014, luna anterioara deschiderii procedurii de faliment instanta a constatat ca în contul 345 produse finite este înregistrata suma de 450 lei, la contul 214 reprezentând mobilier, birotica, alte active este înregistrata suma de 8.301,68 lei si la contul 5311 casa în lei este înregistrata suma de 63.430,81 lei. Bunurile din averea debitorului si disponibilitatile banesti înregistrate în ultima balanta de verificare întocmita de catre debitor, acte justificative privind vânzarea bunurilor si utilizarea disponibilitatilor banesti, nu au fost si nici nu au fost puse la dispozitia lichidatorului judiciar.

Judecatorul sindic a constatat ca în sarcina pârâtei se poate retine ca a folosit cu buna stiinta bunurile si disponibilitatile banesti ale societatii respectiv în interesul sau propriu si în dauna celorlalti creditori ai societatii .

Prin urmare, în sarcina administratorului pârâtei se poate retine ca dovedita fapta prevazuta de lit. a) ale art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Prin savârsirea cu vinovatie a acestei singure fapte ilicite de catre pârâta, în patrimoniul societatii debitoare s-a creat un prejudiciu evident reprezentat de cuantumul datoriilor acumulate de catre societare, între fapta ilicita, prejudiciu si starea de insolventa a debitoarei existând un raport de cauzalitate, prin însusirea lichiditatilor societatii administratorul contribuind în mod direct la agravarea starii de insolventa si la cresterea starii de insolventa a societatii.

Împotriva hotarârii pronuntate de judecatorul sindic a formulat recurs, legal timbrat, pârâta M. A., solicitând instantei modificarea în totalitate a sentintei atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecata.

În motivarea recursului pârâta arata ca a condus activitatea falitei pâna la data de 30 septembrie 2014, data la care s-a deschis procedura falimentului împotriva debitoarei SC”R.”SRL. La termenul de judecata când a fost administrata proba cu interogatoriul pârâtei recurente, aceasta nu a avut posibilitatea de a se deplasa în instanta si astfel arata ca bunurile în valoare de 8.751,68 lei înregistrate în balanta de verificare întocmita în septembrie 2014 si care reprezinta mobilier de birou, a fost amortizat în proportie de 90% si casat în întregime ulterior, însa procesul – verbal de casare, dintr-o eroare, nu a fost înregistrat în contabilitate.

Cu privire la suma de 63.430,81 lei, aceasta suma a fost utilizata în scopul achitarii contravalorii chiriei concasorului închiriat de la o alta persoana fizica, concasor folosit pe perioada reorganizarii de catre societate. Ca urmare a desfasurarii acestei activitati, societatea a achitat primele trei rate din planul confirmat de catre judecatorul sindic, iar diferenta de suma nu a putut fi achitata deoarece nu au mai existat comenzi pentru livrare piatra sparta din cariera.

Apreciaza ca nu are nici o culpa ca societatea a ajuns în stare de faliment, dimpotriva a facut eforturi pentru a lucra în continuare si pentru a achita creanta la Administratia Judeteana a Finantelor Publice S. M., însa nu a reusit si datorita concurentei, respectiv ca în zona s-au mai deschis 4 cariere, iar preturile practicate de acestea pentru a acapara piata au dus la încetarea activitatii sale.

În drept au fost invocate prevederile art.483 Cod procedura civila.

Lichidatorul judiciar al debitoarei, legal citat, nu si-a exprimat pozitia cu privire la recursul de fata.

Examinând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate de recurenta, precum si din oficiu, cu luarea în considerare a actelor dosarului si probelor administrate în prima instanta, Curtea de apel a constatat ca acesta este fondat, urmând sa fie admis, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Cererea privind antrenarea raspunderii patrimoniale a recurentei pârâte a fost formulata la data de 09.03.2015, dupa intrarea societatii în procedura generala de faliment ca urmare a nerespectarii planului de reorganizare confirmat anterior.

Prin cererea de chemare în judecata se imputa pârâtei recurente faptul ca a cauzat starea de insolventa a debitoarei, în calitate de asociat unic si administrator al debitoarei, prin fapta prevazute de art. 138 alin. 1 litera a din Legea nr. 85/2006. În concret, se imputa pârâtei ca nu a predat lichidatorului judiciar bunurile si sumele de bani existente în patrimoniul societatii la data deschiderii procedurii falimentului si cu care figura scriptic în ultima balanta de verificare, cea pe luna septembrie 2014, anterior intrarii în faliment prin Sentinta nr. 1059/ F/21.10.2014.

Curtea de apel a retinut ca faptele imputate pârâtei sunt fapte ulterioare deschiderii procedurii de insolventa si chiar ulterioare deschiderii procedurii de faliment, aspect care rezulta fara putinta de tagada din cuprinsul cererii de chemare în judecata. Întrucât faptele imputate pârâtei sunt ulterioare intrarii în insolventa a debitoarei, savârsite chiar la doi – trei ani dupa acest moment, Curtea de apel a constatat ca aceste fapte nu au fost în masura sa conduca la aparitia starii de insolventa a debitoarei, între acestea si starea de insolventa neexistând nici un raport de cauzalitate. Pârâta nu se poate face vinovata de aducerea societatii în stare de insolventa prin fapte savârsite mult ulterior aparitiei starii de insolventa. Chiar daca savârsirea faptelor imputate pârâtei ar fi dovedite, ele nu sunt în masura sa conduca la antrenarea raspunderii acestuia în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006, ci sunt apte, eventual, sa antreneze alte forme de raspundere civila sau penala, daca sunt dovedite.

Din chiar cuprinsul dispozitiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 si din enumerarea facuta de acest text de lege rezulta ca faptele pentru care poate fi antrenata raspunderea pe care o reglementeaza trebuie sa fie fapte anterioare aparitiei starii de insolventa, prevazând ca aceste fapte trebuie sa fie cauza insolventei. Or, nu pot fi cauza insolventei fapte savârsite mult dupa aparitia starii de insolventa. În acelasi sens sunt si dispozitiile art. 59 din acelasi act normativ, text la care art. 138 face trimitere.

În aceste conditii, Curtea de apel nu a împartasit concluzia judecatorului – sindic în sensul ca în cauza sunt îndeplinite conditiile raspunderii civile delictuale, ci dimpotriva, a considerat ca nu exista raport de cauzalitate între faptele imputate pârâtei si starea de insolventa a debitorului sau prejudiciul creditorilor, dupa cum nu exista nici vinovatia pârâtei în aparitia starii de insolventa a debitoarei.

Procedând la admiterea cererii de chemare în judecata, instanta de fond a aplicat în mod gresit legea, fiind incident motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 Cod de procedura civila Vechi.

În consecinta, admitând recursul formulat, în temeiul art. 312 raportat la art. 304 pct.9 Cod de procedura civila, Curtea de apel a modificat în totalitate sentinta atacata în sensul ca a respins ca nefondata cererea formulata de lichidatorul judiciar împotriva pârâtei.

Domenii speta

Spete similare