Domeniu: Infracțiuni. Furt. Abuz de încredere.
Aspecte de drept procesual. Acțiunea civila în apel
ABUZ DE ÎNCREDERE. FURT. DIFERENȚE. SITUAȚIE PREMISĂ. LIPSA CONSIMȚĂMÂNTULUI. MAJORAREA PRETENEȚIILOR CIVILE ÎN FAȚA INSTANȚEI DE APEL.
(decizia penală nr. 435/A/10.03.2016 a Curții de Apel București- Secția a II-a Penală, dosar nr. 8856/1748/2014)
Prin sentinţa penală nr.394 pronunţată de Judecătoria Cornetu la data de 30.10.2015 în baza art. 5 Cod penal cu referire la Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 pronunţată de Curtea Constituţională, s-a constatat că legea penală mai favorabilă este Codul penal în vigoare.
În baza art. 386 alin. 1 C.p.p. s-a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului S.D.K. din infracţiunea de abuz de încredere, prev. de art. 238 alin. 1 C.p., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p., în infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 3 lit. e) C.p., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p.
În baza art. 396 alin. 1 şi 2 C.p.p. a fost condamnat inculpatul S.D.K. la pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin.1 – art. 229 alin. 3 lit. e) C.p., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p.
S-a constatat că fapta pentru care a fost condamnat inculpatul a fost săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de pedeapsa de 3 (trei) ani şi 9 (nouă) luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 401/10.04.2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 626/29.02.2012 a Î.C.C.J. – Secţia penală.
În baza art. 105 alin. 1 C.p. a fost anulată liberarea condiţionată dispusă prin sentinţa penală nr. 1005/10.06.2015 a Judecătoriei Găeşti, definitivă prin necontestare la data de 16.06.2015.
În baza art. 43 alin. 1 C.p. pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare stabilită prin sentinţă s-a adăugat la restul rămas neexecutat din pedeapsa de 3 (trei) ani şi 9 (nouă) luni aplicată prin sentinţa penală nr. 401/10.04.2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II a Penală, respectiv la 571 zile, în final inculpatul S.D.K. executând o pedeapsă de 6 (şase) ani şi 571 (cinci sute şaptezeci şi unu) zile închisoare.
Pedeapsa se execută în regim de detenţie în conformitate cu prevederile art. 60 Cod penal.
În baza art. 67 C.p. în referire la art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 s-a aplicat inculpatului S.D.K. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de Codul penal la art. 64 alin. 1 lit. a) – dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, b) – dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pentru o perioadă de 2 (doi) ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.
În baza art. 65 alin. 1 C.p. în referire la art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012, s-au interzis inculpatului S.D.K. drepturile prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.p., ca pedeapsă accesorie din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată executată.
În baza art. 72 alin. 1 şi art. 40 alin. 3 C.p. s-a scăzut din pedeapsa de 6 ani şi 571 zile închisoare aplicată inculpatului durata de 08.04.2013 la 26.04.2013 când a fost arestat în Bulgaria în vederea extrădării şi de la 26.04.2013 la 16.06.2015 (perioada deja executată în baza M.E.P.I. nr. 620/01.03.2012 emis de Tribunalul Bucureşti conform sentinţei penale nr. 401/10.04.2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 626/29.02.2012 a Î.C.C.J. – Secţia penală).
În baza art. 397 alin. 1 raportat la art. 25 alin. 1 C.p.p., s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C. L. T. S.R.L. şi a fost obligat inculpatul S.D.K. la plata următoarelor sume: 23.000 euro reprezentând contravaloarea ansamblului de vehicule format din cap tractor marca V. şi semiremorca marca K., 4.327 lei şi 3471 lei, reprezentând impozit achitat de partea civilă pentru cele două vehicule, aferent anului 2012, fiind lipsită de folosinţa acestora, în favoarea acestei părţi civile.
În baza art. 276 alin. 1 C.p.p., a fost obligat inculpatul S.D.K. la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate de partea civilă (onorariu avocat).
În baza art. 274 alin. 1 C.p.p., a fost obligat inculpatul S.D.K. la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria a reţinut că:
Prin rechizitoriul nr. 4391/P/2012 din data de 21.10.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, a fost trimis în judecată inculpatul S.D.K. (aflat în executarea unei pedepse privative de libertate în Penitenciarul Bucureşti - Jilava) pentru săvârşirea în stare de recidivă postcondamnatorie a infracţiunii de abuz de încredere, prev. de art. 238 alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p.
În actul de sesizare s-a reţinut că la data de 26.03.2012, în calitate de conducător auto angajat la S.C. L. T. S.R.L., inculpatul a efectuat o cursă de transport marfă cu autocamionul marca V. cu număr de înmatriculare şi semiremorca cu număr de înmatriculare în I., iar la întoarcere nu a mai restituit autovehiculul şi semiremorca persoanei vătămate A.M.C., administratorul societăţii comerciale menţionate, astfel dispunând pe nedrept de acestea.
Analizând şi coroborând materialul probator existent la dosarul cauzei, instanţa a reţinut următoarele:
La data de 27.04.2012 numita A.S. – administrator al S.C. L. T. S.R.L. cu sediul social în mun. Tg. J., Calea B. nr. 42, jud. G. a sesizat organele de poliţie cu o plângere penală împotriva inculpatului S.D.K., angajat al acestei societăţi în funcţia de conducător auto (conform contractului de muncă încheiat şi înregistrat sub nr. 34/23.02.2012 în registrul general de evidenţă a salariaţilor, f. 105-109, dosar fond) întrucât, după ce acesta a plecat la data de 26.03.2012 din Piteşti cu ansamblul de vehicule format din cap-tractor marca V. cu număr de înmatriculare, încărcat cu piese auto pentru autovehicule D. cu destinaţia Teheran, Iran, l-a sunat pe fiul său A.M.C. la data de 15.04.2012 comunicându-i că se află în T. şi are probleme cu semiremorca înmatriculată, pe care a lăsat-o într-un service din ţara menţionată. În data de 25.04.2012, deşi au stabilit să meargă împreună în T., fiul său şi inculpatul, acesta din urmă nu a mai răspuns la telefon, aflând ulterior că în realitate ansamblul de vehicule nu se afla în vreun service, nefiind defect, ci ascuns de către inculpat.
În şedinţa publică din data de 23.10.2015, instanţa a pus în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului S.D.K. din infracţiunea de abuz de încredere în infracţiunea de furt săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie în raport de pedeapsa de 3 (trei) ani şi 9 (nouă) luni aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 401/10.04.2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 626/29.02.2012 a Î.C.C.J. – Secţia penală, întrucât inculpatul, cu ocazia deplasării sale în Turcia, şi-a însuşit ansamblul de vehicule aparţinând persoanei vătămate, producând un prejudiciu părţii civile.
Analizând cererea de schimbare a încadrării juridice formulate, instanţa a constatat că este întemeiată pentru următoarele considerente : potrivit art. 238 alin. 1 C.p., constituie infracţiunea de abuz de încredere « însuşirea, dispunerea sau folosirea, pe nedrept, a unui bun mobil al altuia, de către cel căruia i-a fost încredinţat în baza unui titlu şi cu un anumit scop, ori refuzul de a-l restitui… ».
Din punct de vedere al laturii obiective, în speţa dedusă judecăţii, conţinutul acesteia s-a realizat prin acţiunea de însuşire a bunului (ansamblului de vehicule), ulterior dispunând de bun aşa cum a rezultat din analiza materialului probator analizat mai sus. Problema în speţă a fost ridicată de existenţa titlului în baza căruia a deţinut inculpatul bunul ceea ce presupune existenţa unui raport juridic patrimonial în baza căruia se transmite detenţia acelui bun cu obligaţia restituirii sau a unei anumite folosiri. Astfel, între inculpatul S.D.K. şi partea civilă S.C. L. T. S.R.L. exista un raport juridic izvorât din contractul individual de muncă nr. 34/23.02.2012 (f. 105-109, dosar fond) care este un raport juridic nepatrimonial în ceea ce priveşte bunul folosit de acesta pentru efectuarea transportului de mărfuri. Potrivit doctrinei, raporturile juridice de muncă sunt definite ca fiind acele relaţii sociale reglementate de lege ce iau naştere între o persoană fizică, pe de-o parte şi, ca regulă, o persoană juridică, pe de altă parte, ca urmare a prestării unei anumite munci de către prima, în folosul celei de-a doua care, la rândul ei, se obligă să o remunereze şi să creeze condiţiile necesare prestare acestei munci.
Astfel, instanţa a considerat (având în vedere şi practica judiciară) că nu constituie infracţiunea de abuz de încredere, ci infracţiunea de furt fapta inculpatului S.D.K., care şi-a însuşit ansamblul de vehicule format din cap-tractor marca V. şi semiremorca marca K. – proprietatea părţii civile S.C. L. T. S.R.L. la care era angajat ca şi conducător auto, deoarece inculpatul a primit acest bun pentru a-l folosi în procesul muncii, pentru efectuarea transportului de marfă, având deci doar posesia lui fizică, ceea ce nu este de natură să transfere pe seama sa posesia sau detenţia bunului, în sensul legii. Aceste prerogative au rămas în continuare titularului dreptului, iar atitudinea inculpatului de a converti caracterul deţinerii într-o stăpânire în nume propriu prin efectuarea unor acte de dispoziţie, întruneşte caracteristicile unei luări a bunului din posesia sau detenţia altuia, în scopul însuşirii pe nedrept (C.S.J. secţia penală, decizia nr. 1197/2000 în C.J. nr. 2/2002, p. 133 şi în Dreptul nr. 3/2002, p. 160).
În concluzie, încadrarea corectă a faptei inculpatului S.D.K. era în prevederile art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 3 lit. e) C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p, instanţa constatând că se impune reţinerea agravantei prevăzută de alin. 3 lit. e) al art. 229 C.p. întrucât se referă la furtul privind un mijloc de transport, fără a distinge între transportul de persoane sau de marfă, fiind aplicabil adagiul latinesc „Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”.
Analizând din oficiu aplicarea legii penale mai favorabile Judecătoria a apreciat că în cauză se impune aplicarea legii penale noi din următoarele considerente:
Prin Legea nr. 286/2009 legiuitorul a adoptat noul Cod Penal al României pentru a răspunde necesităţilor practice care reclamau ajustări ale legislaţiei penale, mesajul juridic şi social al codului penal fiind întemeiat, în esenţă, pe obiectivul reformării politicii punitive a statului printr-o abordare conceptuală cuprinzând o revizuire a pedepselor şi o ordonare logică prin condensarea legislaţiei (o serie de infracţiuni din legi speciale au fost incluse în cod, unele sub formă modificată).
Potrivit Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, noua legislaţie penală a intrat în vigoare la data de 01.02.2014.
Instanţa a constatat ca pentru infracţiunea de furt calificat ce face obiectul cauzei pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 3 la 10 ani, ale cărei limite sunt considerabil mai mici faţă de cele care sancţionau aceeaşi faptă potrivit Codului penal de la 1969, respective de la 4 ani la 18 ani închisoare, ceea ce atrage în mod obligatoriu aplicarea legii penale mai blânde, în speţă dispoziţiile Codului penal în vigoare.
Din analiza materialului probator şi coroborarea mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale şi pe parcursul cercetării judecătoreşti, instanţa a reţinut că s-a dovedit mai presus de orice dubiu faptul că inculpatul S.D.K., la data de 26.03.2012, în calitate de conducător auto angajat la S.C. L. T. S.R.L. a efectuat o cursă de transport marfă cu autocamionul marca V. cu număr de înmatriculare şi semiremorca cu număr de înmatriculare în I., iar la întoarcere şi-a însuşit ansamblul de vehicule menţionat, astfel dispunând pe nedrept de acestea, cauzând un prejudiciu părţii civile de aproximativ 23.000 euro şi 7798,00 lei.
În consecinţă, instanţa a constatat că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpatul S.D.K..
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa a constatat că persoana vătămată S.C. L. T. S.R.L s-a constituit parte civilă în procesul penal cu sumele de 23.000 euro reprezentând contravaloarea capului-tractor marca V. şi a semiremorcii marca K., precum şi 4.327 lei, respectiv 3471 lei reprezentând impozitul plătit pentru aceste vehicule începând din anul 2012, vehicule pe care însă nu le-a putut folosi (f. 96, dosar fond).
Instanţa a constatat că în cauză sunt îndeplinite cumulativ elementele răspunderii civile delictuale (fapta ilicită a inculpatului constând în sustragerea celor două vehicule aparţinând altei persoane), prejudiciul material suferit de partea civilă constând în contravaloarea acestora (conform înscrisurilor existente la filele 220-240, dosar fond) şi a impozitelor achitate începând cu anul 2012 (f. 103, dosar fond), legătura de cauzalitate directă între fapta ilicită şi prejudicii, vinovăţia dovedită a inculpatului, care a acţionat cu intenţie directă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu, inculpatul S.D.K. şi partea civilă SC L. T. SRL.
Parchetul a criticat hotărârea atacată pentru nelegalitate, în esenţă sub aspectul greşitei schimbări a încadrării juridice dată faptei, din infracţiunea de abuz de încredere în cea de furt calificat, al stabilirii legii penale mai favorabile ca fiind legea nouă, în condiţiile în care tratamentul sancţionator al recidivei este mult mai aspru, precum şi al greşitei aplicări a dispoziţiilor 72 alin. 1 şi art. 40 alin 3 C.p., operându-se în fapt o dublă deducere a aceleiaşi perioade în sentinţa apelată.
Inculpatul S.D.K. a arătat că hotărârea este nelegală, întrucât s-a făcut în mod greşit schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina sa, din infracţiunea de abuz de încredere în infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 3 lit. e) C.p., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p., deşi lipseşte elementul material al infracţiunii de furt, întrucât partea civilă A.C. şi inculpatul au avut raporturi de muncă, iar ansamblul de vehicule cu care s-a deplasat inculpatul a fost încredinţat de benevol acestuia de către angajator, în vederea efectuării cursei pe ruta M.T. şi retur. A solicitat aplicarea unei amenzi pentru infracţiunea de abuz de încredere.
Partea civilă SC L. T. SRL a criticat aplicarea dispoziţiilor art.105 alin.1 C.p., în sensul anulării liberării condiţionate dispusă prin sentinţa penală nr. 1005/10.06.2015 a Judecătoriei Găieşti. Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză a rezultat că inculpatul a încărcat marfa de la M. cu piese Dacia în baza CMR şi a transportat-o până în Te., confirmând că a descărcat marfa.
Examinând hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel invocate cât şi din oficiu, conform art.417 alin. (2) C. proc. pen., Curtea reţine următoarele:
Prima instanţă a reţinut în mod corect, pe baza evaluării probelor administrate în cauză, situaţia de fapt, Curtea însuşindu-şi în întregime motivarea sentinţei atacate, sub acest aspect, pe care nu o va relua, urmând a răspunde punctual motivelor de apel formulate.
Fapta inculpatului S.D.K. care, la data de 26.03.2012, în calitate de conducător auto angajat la S.C. L. T. S.R.L. a efectuat o cursă de transport marfă cu autocamionul marca V. cu număr de înmatriculare şi semiremorca cu număr de înmatriculare în I., iar la întoarcere şi-a însuşit ansamblul de vehicule menţionat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz de încredere, prevăzută de art. 213 alin. 1 C. pen.1968.
Astfel, infracţiunea de abuz de încredere prevăzută de art. 213 alin. 1 C. pen. 1968 constă în însuşirea unui bun mobil al altuia, deţinut cu orice titlu, sau dispunerea de acest bun pe nedrept ori refuzul de a-l restitui.
Nu se poate reţine, în cauză, infracţiunea de furt, Curtea urmând a desfiinţa soluţia primei instanţe din acest motiv, ca urmare a admiterii apelurilor declarate de Parchet şi de inculpat, dat fiind că nu suntem în prezenţa luării unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept, care constituie infracţiunea de furt, ci a însuşirii unui bun mobil al altuia, deţinut cu orice titlu (în speţă, autovehiculul încredinţat de bună voie de angajator, pentru efectuarea unui transport).
Situaţia este diferită de aceea avută în vedere la pronunţarea deciziei nr. 1197/2000 de către fosta Curte Supremă de Justiţie, secţia penală, la care face trimitere prima instanţă, dat fiind că, la momentul la care autocamionul şi semiremorca au fost însuşite de către inculpat, persoana vătămată, care i le încredinţase, era în continuare proprietarul acestora, spre deosebire de situaţia dată drept exemplu, unde o sumă de bani fusese retrasă din cont în baza unei clauze de împuternicire care îşi încetase valabilitatea ca urmare a decesului titularului.
În cauză este evident că inculpatul nu a făcut să intervertească fără drept calitatea sa de simplu detentor al unui bun mobil în aceea de proprietar al acestuia, ceea ce este specific infracţiunii de abuz de încredere, nefiind îndeplinită condiţia privind „lipsa consimţământului” la momentul luării bunului, pentru ca fapta să constituie furt.
În ceea ce priveşte situaţia premisă, titlul la care face referire textul de la art. 213 CP 1968 poate proveni nu numai dintr-un contract, dar şi din orice situaţie de fapt în baza căreia se transmite detenţia bunului, cu obligaţia restituirii sau a unei anume folosiri.
Infracţiunea a fost săvârşită în stare de recidivă mare postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 alin. 1 lit.a) C. pen.1968, respectiv după rămânerea definitivă şi înainte de punerea în executare a pedepsei de 3 ani şi 9 luni închisoare la care a fost condamnat inculpatul prin sentinţa penală nr. 401/10.04.2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 626/29.02.2012 a Î.C.C.J. – Secţia penală.
Sub aspectul laturii civile, în acord cu prima instanţă, Curtea apreciază că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale - prejudiciul cert şi nereparat încă, fapta ilicită, vinovăţia, legătura de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta ilicită.
Persoana vătămată S.C. L. T. S.R.L s-a constituit parte civilă în procesul penal cu sumele de 23.000 euro reprezentând contravaloarea capului-tractor marca V. şi a semiremorcii marca K., precum şi 4.327 lei, respectiv 3471 lei reprezentând impozitul plătit pentru aceste vehicule începând din anul 2012, vehicule pe care însă nu le-a putut folosi, sume de bani pe care prima instanţă l-a şi obligat pe inculpat să le plătească părţii civile. Curtea nu poate avea însă în vederea majorarea acestor pretenţii în faţa instanţei de apel, date fiind dispoziţiile art. 20 C.p.p., care interzic acest lucru.
Faţă de aceste considerente, Curtea în baza art. 421 pct.2 lit.a) C.p.p., va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu şi de inculpatul S.D.K. împotriva sentinţei penale nr. 394 din 30 octombrie 2015 a Judecătoriei Cornetu, va desfiinţa în parte sentinţa apelată şi, rejudecând:
Va înlătura dispoziţia privind schimbarea încadrării juridice dată faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul S.D.K..
În baza art. 213 alin. 1 C. pen. 1968, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit.a) CP 1968 şi art. 5 C.p., va condamna pe inculpatul S.D.K. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere.
În baza art. 39 alin. 1 C. pen. 1968, va contopi pedeapsa aplicată prin prezenta cu pedeapsa de 3 ani şi 9 luni închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a şi b CP 1968, pronunţate prin sentinţa penală nr. 401/10.04.2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 626/29.02.2012 a Î.C.C.J. – Secţia penală, şi va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea, 3 ani şi 9 luni închisoare, sporită cu 3 luni, astfel că inculpatul va executa în total 4 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a şi b C. pen. 1968.
În baza art. 71 C. pen. 1968, va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a şi b C. pen. 1968.
În baza art. 72 alin. 1 C.p., va scădea din pedeapsa aplicată inculpatului durata de 08.04.2013 la 26.04.2013 când a fost arestat în Bulgaria în vederea extrădării şi de la 26.04.2013 la 16.06.2015 (perioada deja executată în baza M.E.P.I. nr. 620/01.03.2012 emis de Tribunalul Bucureşti conform sentinţei penale nr. 401/10.04.2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II a Penală).
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, care nu sunt contrare prezentei.
În baza art. 421 pct.1 lit.b) C.p.p., va respinge ca nefondat apelul declarat de partea civilă SC L. T. SRL.
În baza art. 275 alin.2 C.p.p., va obliga pe partea civilă SC LKW TRANS SRL la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în apel. Onorariul avocatului din oficiu, de 260 lei, se va suporta din fondurile MJ.