Amânare executare pedeapsă

Hotărâre 8 din 08.01.2010


SENTINŢA PENALĂ NR.8/ 08.01.2010

AMÂNARE EXECUTARE PEDEAPSĂ

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti la data 29.12.2009 sub nr……../303/2009, petenta-condamnată ML a solicitat amânarea executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicate prin sentinţa penală nr.31/10.01.2006 pronunţată de Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, întrucât este gravidă.

În motivarea cererii, petenta a arătat că prin sentinţa penală nr.31/10.01.2006 pronunţată de Judecătoria sectorului 6 Bucureşti în dosar nr…../2005 ( nr.unic ………/303/2005 ) şi rămasă definitivă prin decizia penală nr.159/16.02.2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, a fost condamnată la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art.208 Cod penal.

Prin sentinţa penală nr.99/09.02.2009 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, în dosar nr…../303/2009, executarea pedepsei închisorii de 3 ani aplicate prin sentinţa penală menţionată mai sus, a fost amânată până la data de 10.01.2009, când minora MA împlineşte vârsta de 1 an.

Petenta a mai arătat că în prezent este gravidă, iar în întreţinere mai are şi alţi minori.

În drept au fost invocate disp.art.453 alin.1 lit.b C.p.p.

În dovedirea cererii, petenta a depus următoarele înscrisuri, copie minută – dosar nr…../303/2009, copie act identitate , certificate de naştere privind pe: MA, MFA, MENG MAI, buletin ecografic sarcină din, ecografie, buletin de analize medicale, reţetă medicală.

Au fost ataşate la prezenta cauză dosarele de fond nr.11493/2005 (nr.unic …/303/2005) şi nr…./303/2009.

Analizând actele dosarului instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

Prin sentinţa penală nr. 31/10.01.2006 pronunţată de Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 159A/2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, s-a admis cererea de contopire formulată de petenta ML aceasta urmând să execute pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza sentinţei penale menţionate a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 92/21.03.2006.

Pedeapsa nu a fost pusă în executare întrucât petenta a beneficiat de mai multe amânări de executare a pedepsei.

La acest moment, conform înscrisurilor medicale ataşate la dosarul cauzei, petenta este gravidă în săptămâna 16.

Potrivit art. 453 alin.1 lit.b C.p.p., „când o condamnată este gravidă sau are un copil mai mic de un an, executarea pedepsei se amână până la încetarea cauzei care a determinat amânarea”.

Faţă de acest text de lege şi având în vedere că petenta a făcut dovada, prin actele medicale depus la dosar, că este gravidă, urmează a admite cererea şi a dispune amânarea executării pedepsei până la încetarea stării de graviditate, urmând ca, pe durata amânării executării pedepsei, aceasta să fie obligată să respecte următoarele obligaţii:

- să nu depăşească limitele teritoriului judeţului Prahova, decât pentru motive întemeiate, cu încuviinţarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti;

- să se prezinte la Poliţia Municipiului Ploieşti, desemnată să o supravegheze pe petenta-condamnată, conform programului de supraveghere întocmit de Poliţia Municipiului Ploieşti, sau ori de câte ori va fi chemată de Poliţia Municipiului Ploieşti;

- să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti;

- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.

În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.