Inculpat trimis in judecată pentru două infracţiuni concurente, furt calificat prev. de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit. g şi i Cod penal si ameninţare prev. de art. 193 Cod penal -Concurs real de infracţiuni art. 33 lit. a Cod penal -Recidiva m...

Sentinţă penală 65 din 31.03.2009


Prin Rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Sinaia nr. .../P/2008 s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata a inculpatului TI pentru savarsirea infractiunilor de furt calificat prev. de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.g si i Cod penal si amenintare prev. de art. 193 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. a si art. 37 lit. a Cod penal

S-a retinut in sarcina inculpatului faptul de a fi sustras in cursul lunii august 2008 pe timp de noapte si prin efractie mai multe bunuri din locuinta de vacanta a partii vatamate D P M. S-a mai retinut si faptul ca in data de 01.09.2008 inculpatul a adresat amenintari partii vatamate T V.

In etapa urmaririi penale au fost administrate urmatoarele mijloace de proba: declaratiile partilor vatamate, proces verbal de cercetare la fata locului, proces verbal de acte premergatoare , procese verbale de predare primire, declaratii de martori, adresa a Serviciului de Criminalistica I.PJ. Prahova, raport de constatare tehnico stiintifica dactiloscopica.

In fata instantei de judecata in etapa cercetarii judecatoresti s-au administrat urmatoarele mijloace de proba: declaratia inculpatului, declaratia partii vatamate, declaratiile martorilor.

Examinand actele dosarului instanta a retinut in fapt urmatoarele:

In cursul lunii august 2008 inculpatul a profitat de lipsa partii vatamate din locuinta detinuta in orasul C, casa de vacanta, si a patruns pe timp de noapte si prin fortarea usii principale de acces in casa precum si a usii de acces la magazie si a sustras bunuri respectiv un casetofon marca Grunding pe care l-a luat si instrainat ulterior numitului BV pentru suma de 20 lei; bunul a fost ridicat de la numitul BV de organele de politie si restituit partii vatamate.

Ramas o vreme in locuinta partii vatamate inculpatul a consumat aici alcool respectiv vin din sticle gasite in locuinta, sticlele au fost lasate si gasite de organele de ancheta iar de pe ele au fost prelevate urme papilare identificate ca fiind ale inculpatului conform adresei nr. 809780/2008 a Serviciului de Criminalistica I.PJ. Prahova.

Desi nu a recunoascut in mod direct savarsirea infractiunii inculpatul a afirmat ca fapta ar fi fost savarsita de o alta persoana pe care nu a indicat-o si pe care a dorit sa o absolve de raspundere penala, sustinerile sale retinandu-se ca sunt conjuncturale si lipsite de suport fata de datele care rezulta din materialul probator de care s-a facut vorbire; dealtfel este evident ca inculpatul, persoana pentru care furtul a devenit o infractiune de obicei cunoaste consecintele faptelor sale si incearca sa produca scenarii exoneratoare de raspundere fara insa sa ofere date concrete si verificabile organelor de ancheta bunaoara numele peroanei careia ii atribuie fapta de furt.

Inculpatul TI a devenit cunoscut comunitatii restranse in care traieste ca o persoana care creeaza probleme si in acest context se va retine ca, fiind in conflict cu vecinii sai, printre care si partea vatamata TV, a adresat acesteia cuvinte amenintatoare, respectiv ca "o taie, o omoara, ii da foc casei" iar aceste cuvinte au fost de natura sa produca partii vatamate temerea ca acestea se vor materializa, mai cu seama fata de profilul inculpatului, definit prin chiar faptele sale si care sunt cunoscute comunitatii.

În drept, s-a retinut ca faptele inculpatului TI  descrise în examinarea starii de fapt  intrunesc elementele constitutive ale infractiunii de furt calificat prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit.g si i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal si amenintare prev. de art. 193 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal si art. 33 lit. a Cod penal fiind vorba de infratiuni concurente.

La  stabilirea si aplicarea pedepselor ce s-au aplicat inculpatului s-a tinut seama de disp. art.72 Cod penal respectiv de dispozitiile partii generale ale Codului penal, de limita de pedeapsa prevazuta in partea speciala pentru infractiunea savârsite, de gradul de pericol social al faptelor, de persoana inculpatului si împrejurarile concrete de savarsire a faptelor.

Cu privire la persoana inculpatului s-a retinut ca acesta dovedeste în plan infractional perseverenta materializata atat prin fapte anterioare de acelasi tip fiind evident si in cauza de fata ca furtul din locuinta este o constanta a existentei sale. De altfel, si comunitatea restrânsa în cadrul careia traieste are despre inculpat aceeasi perceptie, respectiv ca fiind acesta o persoana violenta si care cauzeaza probleme.

S-a facut si aplicarea art. 37 lit. a Cod penal retinându-se ca inculpatul a mai fost condamnat prin Sentinta penala nr. ...a Judecatoriei Sinaia la o pedeapsa de 3 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de furt calificat prezenta infractiune fiind savarsita in termenul liberarii conditionate si deci in stare de recidiva postcondamnatorie.

In baza art. 61 alin. 1 Cod penal s-a revocat liberarea conditionata din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicata inculpatului prin Sentinta penala nr. ... a Judecatoriei Sinaia si s-a contopit restul de pedeapsa ce a mai ramas de executat din pedeapsa anterior aratata, 305 zile, cu pedepsele ce se vor aplica prin sentinta de fata - inchisoare la nivelul minimului prevazut de lege sau orientata catre acesta, in baza si a disp. art. 33 lit. a Cod penal si art. 34 lit. b Cod pena, inchisoare la nivelul minimului prevazut de lege sau orientata catre acesta.

In baza art. 71 Cod penal s-au  interzis inculpatului drepturile prevazute de art. 64 lit. a, b, mai putin dreptul de a alege, pe durata executarii pedepsei principale.

In baza art. 118 lit. a Cod penal s-a confisca de la inculpat suma de 20 lei dobandita din savarsirea infractiunii respectiv prin vanzarea bunului sustras.

In baza art. 346 Cod procedura penala s-a lua act ca partile vatamate nu s-au constituit parti civile in cauza.

In baza art. 191 alin. 1 Cod procedura penala a fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare statului din care onorariul aparatorului din oficiu de 100 lei s-a dispus a se avansa din fondurile Ministerului Justitiei catre Baroul de Avocati Prahova.