Constatarea reprezentativităţii

Hotărâre 47 din 10.01.2012


Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria X, fiind reprezentat de procuror C.E.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul SINDICATUL P.H., cu sediul în X, judeţul Harghita, prin reprezentant C.E., având ca obiect constatare reprezentativitate(art. 53 alin. 3 din Legea nr. 62/2011).

La apelul nominal făcut în şedinţa publică de astăzi se C.E..

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care: 

Instanţa, conform art. 1591 Cod de procedură civilă, din oficiu, la prima zi de înfăţişare, verifică dacă  este competentă general, material şi teritorial să judece pricina şi constată că este competentă, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 62/2011.

 Reprezentantul Parchetului, este de acord cu cererea fiind îndeplinite condiţiile de reprezentativitate.

Instanţa, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă, reţine cauza spre soluţionare.

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub numărul de mai sus petenta SINDICATUL P.H., cu sediul în X, judeţul Harghita, prin reprezentant C.E. a solicitat ca prin sentinţă să se constate că Sindicatul Învăţământului P.H. este reprezentativ la nivelul unităţii de învăţământ Sindicatul Învăţământului P.G.V.T..

În motivare arată că  SINDICATUL P.H. îndeplineşte condiţiile de reprezentativitate la nivelul unităţii de învăţământ Sindicatul Învăţământului P.G.V.T., invocând în drept dispoziţiile art. 51 şi urm. Din Legea nr. 62/2011 a dialogului social.

Examinând actele şi lucrările dosarului instanţa constată următoarele: 

Văzând că în cauză s-au depus documentele necesare pentru reprezentativitate, respectiv copie a hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile de dobândire a personalităţii juridice, declaraţiile semnate de reprezentanţii legali ai sindicatelor componente în care se specifică numărul total de membri de sindicat din fiecare unitate,  dovada depunerii la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a unei copii a dosarului de reprezentativitate, documente aşa cum au fost prevăzute de art. 52 C lit. a-d din Legea nr. 62/2011, instanţa va admite cererea astfel cum a fost formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

 

Admite cererea petentei SINDICATUL P.H., cu sediul în X, judeţul Harghita, prin reprezentant C.E. şi, în consecinţă:

Constată că Sindicatul Învăţământului P.H. este reprezentativ la nivelul unităţii de învăţământ Sindicatul Învăţământului P.G.V.T..

Fără cheltuieli de judecată.