Furt calificat

Hotărâre 25 din 13.02.2009


Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târnăveni.

Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe inculpaţii , şi trimişi în judecată săvârşirea infracţiunilor de ameninţare şi furt calificat

La apelul nominal se prezintă inculpatul asistat de în susbtituire pentru,  asistat de în stare de arest în altă cauză, asistat de avocat, partea responsabilă civilmente şi părţile vătămate şi lipsă fiind restul  părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de şedinţă dupa care:

Instanţa pune în discuţie schimbarea încadrării juridice a inculpatului  din infracţiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit.a, g, i din C.p. şi ameninţare prev. de art. 193 alin. 1 din C.p. ambele cu aplicarea art. 33 lit.a din C.p. şi art. 37 lit.a din C.p., în infracţiunea de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit.a, g, i din C.p. cu aplicarea art. 37 lit.a din C.p. şi ameninţare prev. de art. 193 alin. 1 din C.p., cu aplicarea art. 33 lit.a din C.piar pentru inculpatul din infracţiunea de ameninţare săvârşită în stare de recidivă postexecutorie prev. de art. 193 alin. 1 din C.p. cu aplicarea art. 37 lit.b din C.p., în infracţiunea de ameninţare prev. de art. 193 alin. 1 din C.p.

Reprezentanta Ministerului Public solicită schimbarea încadrării judicice pentru ambii inculpaţi prin eliminarea stării de recidivă postcondamnatorie reţinută în cadrul infracţiunii de amenintare.

Apărătorul inculpatului solicită schimbarea încadrării juridice.

Apărătorul inculpatului solicită schimbarea încadrării juridice.

Instanţa dispune schimbarea încadrării juridice a inculpatului  din infracţiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit.a, g, i din C.p. şi ameninţare prev. de art. 193 alin. 1 din C.p. ambele cu aplicarea art. 33 lit.a din C.p. şi art. 37 lit.a din C.p., în infracţiunea de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit.a, g, i din C.p. cu aplicarea art. 37 lit.a din C.p. şi ameninţare prev. de art. 193 alin. 1 din C.p., cu aplicarea art. 33 lit.a din C.p iar pentru inculpatul dispune schimbarea încadrării juridice  din infracţiunea de ameninţare săvârşită în stare de recidivă postexecutorie prev. de art. 193 alin. 1 din C.p. cu aplicarea art. 37 lit.b din C.p., în infracţiunea de ameninţare prev. de art. 193 alin. 1 din C.p.

Apărătorii inculpaţilor arată că nu au alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Reprezentanta Ministerului Public arată că nu formulează alte cereri în cauză.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanţa, în baza art.339 Cod procedură penală declară încheiată faza cercetării judecătoreşti şi în baza art.340 Cod procedură penală  acordă cuvântul în fond.

Reprezentanta Ministerului Public expune starea de fapt reţinută în rechizitoriu arătând că din ansamblul probator rezultă vinovăţia inculpaţilor, şi chiar dacă partea vătămată şi-a retras plângerea formulată împotriva inculpaţilor, aceasta nu este valabilă, astfel cum prevăd dispoziţiile art.131 alin.3 Cod penal. Solicită condamnarea inculpaţilor majori la pedeapsa închisorii, cu executare în regim de detenţie, deducerea arestului preventiv pentru inculpatul , obligarea acestuia în solidar, cu inculpatul minor la plata despăgubirilor către partea civilă, precum şi obligarea la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. Pentru inculpatul minor solicită condamnarea la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiţionată a executării .

Partea vătămată lasă la aprecierea instanţei soluţionarea cauzei.

Partea vătămată lasă la aprecierea insanţei soluţionarea cauzei.

Partea responsabil civilmente solicită ca inculpatul să nu fie condamnat la închisoare.

Avocat, pentru inculpatul  solicită achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare, arătând că fapta nu există şi nu a fost săvârşită de inculpat, în realitate fiind vorba despre o ceartă între inculpaţi şi agenţii de pază.În privinţa infracţiunii de furt calificat, arată că în cazul în care instanţa consideră că sunt probe care să ateste săvârşirea acestei infracţiuni, solicită condamnarea acestuia la o pedeapsă orientată spre minim.

Pentru inculpatul avocat pune aceleaşi concluzii de achitare ca şi pentru inculpatul .

Avocat pentru inculpatul solicită aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special, cu suspendarea condiţionată a acesteia.

În baza art.341 Cod procedură penală instanţa acordă ultimul cuvânt inculpaţilor.

Inculpatul  solicită achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de amenintare, arătând că el s-a certat cu coinculpatul, nu cu agenţii de pază.În privinţa infracţiunii de furt calificat arată că recunoaşte săvârşirea faptei şi solicită o pedeapsă orientată spre minim.

Inculpatul solicită aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiţionată.

Inculpatul arată că el s-a certat cu coinculpatul , nu a amenintat nici un  agent de pază.

J U D E C Ă T O R I A,

Deliberând asupra cauzei penale de faţă constată următoarele:

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târnăveni cu nr. 875/P/2007 înregistrat pe rolul instanţei la data de 15 ianuarie 2008 sub nr s-a dispus la punctul 1 trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului  pentru săvârşirea infracţiunilor de ameninţare, prev. de art. 193 alin. 1 din Cp şi furt calificat, şi art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit.a, g şi i din Cp cu aplicarea art. 75 lit.c din Cp, privind săvârşirea infracţiunii de către un infractor major împreună cu un minor, ambele cu aplicarea art. 33 lit.a din Cp şi art. 37 lit.a din Cp şi la punctul 2 punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaţilor,  pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit.a, g şi i din Cp cu aplicarea art. 99 şi urm. din Cp şi pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare, prev. de art. 193 alin. 1 din Cp, cu aplicarea art. 37 lit.b din Cp.

În fapt, s-a reţinut la punctul 1 din rechizitoriu că în data de 10 octombrie 2007 în jurul orelor 13,00-13,30, inculpaţii  şi au ameninţat cu moartea agenţii de pază ce efectuau serviciul de pază la, întrucât aceştia au refuzat să-i lase să intre în incinta combinatului pentru a căuta fier vechi, iar la punctul 2 din rechizitoriu s-a reţinut că în aceeaşi zi, în jurul orelor 19,30, inculpatul , împreună cu inculpatul minor Bocotan Remus, au pătruns în incinta combinatului , prin escaladarea gardului împrejmuitor, s-au deplasat până în zona birourilor administrative, au spart geamul de la uşa de acces şi prin îndepărtarea grilajului au pătruns în casieria unităţii, de unde au sustras din casa de bani ce era descuiată suma de 2484,83 lei şi 73 de forinţi, iar din celelalte sertare au sustras un pachet de cafea, o sticlă de vin, un set de ceşti de ceramică şi o vestă de culoare neagră. Fiind sesizate organele de poliţie, la locul faptei a fost surprins inculpatul Bocotan Remus, în timp ce inculpatul  a părăsit în fugă locul faptei, fiind prins ulterior în seara aceleiaşi zile. Cu acea ocazie, o parte din suma de bani şi bunurile sustrase au fost recuperate şi restituite reprezentanţilor societăţii, constituită parte civilă în cauză.

Starea de fapt descrisă în cuprinsul actului de sesizare al instanţei s-a întemeiat pe următoarele mijloace de probă: proces verbal de sesizare (filele 53-54 dup), plângerile prealabile şi declaraţiile părţilor vătămate (filele 25-27, 29, 34, 55 dup), declaraţiile inculpaţilor (filele 12-14, 19-22, 52, 76, 81-82, 87-90, 100-102 dup), procese verbale de cercetare la faţa locului (filele 30-31 dup), dovezile de ridicare – predare a bunurilor sustrase (filele 56-58, 61 dup), planşe foto criminalistice (filele 65-72 dup), declaraţiile martorilor (filele 33, 60, 62-64, 104 dup), referat de evaluare minor (filele 44-50, 96-99 dup), proces verbal de percheziţie corporală (fila 59 dup), constituire de parte civilă (fila 32 dup).

La dosarul cauzei s-au ataşat fişele de cazier judiciar ale inculpaţilor (filele  17, 40, 74 dup).

În cursul cercetării judecătoreşti, la termenul din 31 ianuarie 2008, instanţa a procedat, în temeiul art. 300 ind.1 din Cpp la verificarea din oficiu, în Camera de consiliu, a legalităţii şi temeiniciei arestării preventive a inculpatului , dispunând menţinerea arestării preventive şi stabilind termenul de judecată la data de 14 martie 2008.

La termenul de judecată din data de 14 martie 2008, în baza art. 160/b alin. 2 din Cpp s-a dispus revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului , avându-se în vedere faptul că acesta se afla în executarea unei pedepse privative de libertate aplicate de Judecătoria Târnăveni.

La termenul de judecată din data de 09 mai 2008 s-a procedat la audierea inculpaţilor, declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosarul cauzei la filele 189-191.

S-au ataşat la dosar fişele de cazier judiciar ale inculpaţilor (fila 202) şi  (fila 203).

Pe parcursul cercetării judecătoreşti, părţile vătămate şi, agenţi de pază în cadrul , au depus la dosarul cauzei declaraţii scrise prin care au arătat că nu înţeleg să se constituie părţi civile în cauză, însă îşi menţin declaraţiile şi plângerile prealabile formulate în cursul urmăririi penale (filele 159-160), iar partea vătămată, agent de pază, a fost audiată în calitate de martor, în baza art. 82 din Cpp, avându-se în vedere retragerea de către acesta a plângerii prealabile formulate împotriva inculpaţilor (declaraţie fila 207 şi 208).

Au fost audiaţi martorii (fila 285) şi (fila 287), declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosarul cauzei.

La termenul de judecată din data de 13 februarie 2009 s-a pus în discuţia părţilor, din oficiu, schimbarea încadrării juridice pentru inculpaţii şi , în sensul înlăturării aplicării dispoziţiilor privind recidiva în raport de infracţiunea de ameninţare prev. de art. 193 alin. 1 din Cp, având în vedere că aceasta nu poate constitui al doilea termen al recidivei.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, respectiv:

proces verbal de sesizare (filele 53-54 dup), plângerile prealabile şi declaraţiile părţilor vătămate (filele 25-27, 29, 34, 55 dup, filele 159-160, 207-208 dosar instanţă), declaraţiile inculpaţilor (filele 12-14, 19-22, 52, 76, 81-82, 87-90, 100-102 dup, filele 189-191 dosar instanţă), procese verbale de cercetare la faţa locului (filele 30-31 dup), dovezile de ridicare – predare a bunurilor sustrase (filele 56-58, 61 dup), planşe foto criminalistice (filele 65-72 dup), declaraţiile martorilor (fila 33 dup, fila 285 dosar instanţă), (fila 60 , 104 dup, fila 287 dosar instanţă), referat de evaluare minor (filele 44-50, 96-99 dup), proces verbal de percheziţie corporală (fila 59 dup), constituire de parte civilă (fila 32 dup), instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

În data de 10 octombrie 2007, în jurul orelor 13,00-13,30, inculpaţii , şi împreună cu martorul, s-au deplasat la sediul pentru a sustrage fier vechi. La poarta de acces s-au întâlnit cu agenţii de pază, şi, cărora le-au cerut acordul pentru a pătrunde în incinta societăţii. Întrucât au fost refuzaţi, inculpaţii  şi i-au ameninţat cu moartea pe cei trei paznici, aspect care rezultă din declaraţia martorului (fila 285), care a arătat în faţa instanţei că între inculpaţi şi agenţii de pază a izbucnit o ceartă şi s-au înjurat reciproc, iar în cursul urmăririi penale a declarat că inculpaţii i-au ameninţat cu bătaia şi moartea pe cei 3 paznici (fila 33 dup). După proferarea ameninţărilor, cei patru au pătruns pe platforma societăţii, însă au fost surprinşi după aproximativ 200 metri de membrii unui echipaj de poliţie, care a sosit la faţa locului, la solicitarea agenţilor de pază.

În data de 11 octombrie 2007, numiţii agenţi de pază, au formulat plângere prealabilă în calitate de părţi vătămate, prin care au solicitat cercetarea şi tragerea la răspundere penală a inculpaţilor şi  pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare (fila 34 dup).

În cursul aceleiaşi zile, de 10 octombrie 2007, în jurul orei 19,30, după lăsarea întunericului, inculpatul  împreună cu inculpatul minor s-au întors la şi au pătruns în incinta societăţii prin escaladarea gardului împrejmuitor. S-au deplasat în zona unde se aflau birourile administrative şi au pătruns în biroul unde se afla casieria societăţii, după ce au spart geamul de la uşa de acces şi au îndepărtat grilajul metalic. Din casa de bani, inculpatul  a sustras suma de 2484,83 lei şi 73 de forinţi, iar din celelalte sertare au sustras un pachet de cafea Jakobs, o sticlă de vin, un set de şase ceşti de ceramică şi o vestă de culoare neagră. Fiind sesizaţi de agenţii de pază, membrii unui echipaj de poliţie i-au surprins în flagrant pe inculpaţi, însă inculpatul  a părăsit în fugă locul faptei. Asupra inculpatului minor au fost găsite toate bunurile sustrase şi suma de 73 de forinţi, bunurile fiind ridicate şi predate reprezentanţilor societăţii (dovezi de ridicare şi predare filele 56-57 dup). Inculpatul  a fost găsit ulterior în cursul aceleiaşi zile, având asupra sa suma de 690 lei (proces verbal de percheziţie corporală fila 59 dup), banii fiind ridicaţi şi predaţi reprezentanţilor (fila 58 dup).

Modul de săvârşire a faptei rezultă din procesul verbal de cercetare la faţa locului (fila 30-31 dup) şi planşa fotografică privind aspectele fixate cu ocazia investigării locului faptei (filele 65-72 dup).

Situaţia de fapt reţinută de instanţă şi vinovăţia inculpaţilor sunt pe deplin dovedite prin mijloacele de probă administrate în cauză.

Prin depoziţiile date pe parcursul procesului penal, inculpaţii şi  au recunoscut săvârşirea infracţiunii de furt calificat, arătând că, fiind în stare avansată de ebrietate, s-au hotărât să se deplaseze în incinta societăţii pentru a lua fier vechi. Declaraţiile date de inculpaţi se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, respectiv cu declaraţia martorei (fila 60 şi 104 dup, fila 287 dosar instanţă) şi procesele verbale încheiate de organele de poliţie la faţa locului.

În ceea ce priveşte infracţiunea de ameninţare, inculpaţii  şi nu au recunoscut săvârşirea faptei în faţa instanţei de judecată, arătând că au avut doar o discuţie cu cei trei paznici, fără a-i ameninţa. Declaraţiile acestora sunt însă infirmate de celelalte mijloace de probă administrate în cauză, respectiv declaraţiile martorului, care a confirmat că între inculpaţi şi agenţii de pază a avut loc o ceartă, iar în cursul urmăririi penale a arătat că inculpaţii au proferat ameninţări la adresa paznicilor şi declaraţiile părţilor vătămate (filele 62-64 dup). Totodată, inculpatul  a declarat în cursul urmăririi penale că agenţii au fost ameninţaţi de coinculpatul (declaraţie fila 12 dup).

În ceea ce priveşte schimbarea încadrării juridice pusă din oficiu în discuţia părţilor, instanţa va reţine că infracţiunea de ameninţare nu poate constitui al doilea termen al recidivei, limitele de pedeapsă prevăzute de Codul penal pentru această infracţiune fiind închisoare de la trei luni la un an, alternativ cu amenda, astfel că urmează să admită cererea şi să dispună schimbarea încadrării juridice în consecinţă.

În drept, fapta inculpaţilor  şi, care în data de 10 octombrie 2007, au ameninţat cu bătaia şi moartea părţile vătămate, agenţi de pază din cadrul, pentru a putea pătrunde în incinta societăţii în vederea sustragerii de fier vechi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ameninţare, prev. de art. 193 alin. 1 din Cp.

Fapta inculpaţilor  şi, care în data de 10 octombrie 2007, în jurul orei 19,30, împreună, în baza unei înţelegeri prealabile, după lăsarea întunericului şi prin escaladarea gardului împrejmuitor au pătruns în incinta de unde au sustras mai multe bunuri şi suma de 2484,83 lei şi 73 de forinţi, prejudiciul total fiind de 3167,83 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit.a, g, i din C.p. - pentru inculpatul  cu aplicarea art. 75 lit.c din C.p. privind circumstanţa agravantă a săvârşirii infracţiunii de către un major, când aceasta a fost comisă împreună cu un minor, iar pentru inculpatul minor cu aplicarea dispoziţiilor art. 99 şi urm. din Cp.

Din analiza fişei de cazier judiciar a inculpatului  (fila 203) instanţa reţine că prin sentinţa penală nr. 420/19 martie 2007 pronunţată de Judecătoria Târgu - Mureş inculpatul a fost eliberat condiţionat la data de 23 martie 2007 din executarea pedepsei de 4,6 ani închisoare, rezultată din contopirea unor pedepse, rămânând un rest de executat de 210 zile.

Instanţa constată astfel că infracţiunea de furt calificat ce formează obiectul prezentei cauze a fost săvârşită de inculpat după liberarea sa condiţionată din executarea pedepsei de 4,6 ani închisoare şi înainte ca această pedeapsă să poată fi considerată ca fiind executată, sens în care va reţine că infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului prin prezenta a fost săvârşită de acesta în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit.a din Cp.

Sub aspectul individualizării pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpaţilor, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 Cp, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a Codului penal, gradul de pericol social concret al faptelor relevat de modul de săvârşire şi de locul săvârşirii faptei (pe timp de noapte, prin efracţie), de valoarea prejudiciului, de persoana fiecăruia dintre inculpaţi, care au recunoscut săvârşirea faptei de furt calificat pe parcursul urmăririi penale şi şi-au menţinut declaraţiile în faţa instanţei de judecată, de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală şi anume pentru inculpatul  starea de recidivă postcondamnatorie în care a fost săvârşită fapta din prezenta cauză şi săvârşirea faptei împreună cu un minor, precum şi antecedenţa infracţională a fiecăruia, rezultată din fişele de cazier judiciar de la filele 202, 203.

Faţă de aceste aspecte, va dispune condamnarea inculpatului  la câte o pedeapsă cu închisoarea în cuantum orientat spre minim pentru fiecare din infracţiunile reţinute în sarcina sa, considerându-l suficient, raportat la faptul că prejudiciul a fost acoperit parţial prin restituire şi inculpatul a recunoscut fapta de furt calificat săvârşită, pedepse pe care inculpatul le va executa în regim de detenţie.

Instanţa va constata că infracţiunile reţinute prin prezenta în sarcina inculpatului  se află în concurs real de infracţiuni şi în baza art. 33 lit.a Cp, art. 34 lit.b din Cp va contopi pedepsele ce vor fi aplicate în cauza dedusă judecăţii, urmând ca în final acesta să execute pedeapsa cea mai grea.

În temeiul art. 61 alin. 1 din Cp va dispune revocarea beneficiului liberării condiţionate acordate inculpatului  prin sentinţa penală menţionată anterior şi în baza art. 39 alin. 2 din Cp va contopi restul de pedeapsă ce a mai rămas de executat cu pedeapsa aplicată prin prezenta, urmând ca în final acesta să execute pedeapsa cea mai grea.

Va face aplicarea disp. art. 71, 64 lit.a teza a II-a şi lit.b din Cp. În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, instanţa reţine că natura faptelor săvârşite şi ansamblul circumstanţelor personale ale inculpatului, recidivist şi cu o bogată antecedenţă infracţională, condamnat pentru infracţiuni de acelaşi gen, conduc la concluzia că se impune complinirea funcţiei de eliminare, specifică pedepsei principale, prin îndepărtarea de la activităţile care presupun responsabilitatea civică ori exerciţiul autorităţii, prin interzicerea exercitării drepturilor de natură electorală.

Instanţa constată că inculpatul a fost cercetat în prezenta cauză în stare de arest, fiind reţinut la data de 04 decembrie 2007 şi arestat preventiv prin încheierea penală nr. 8/C/2007, la data de 05 decembrie 2007 în baza mandatului de arestare preventivă emis de Judecătoria Târnăveni.

Măsura arestării preventive a fost prelungită prin încheierea penală nr. 10/C/27 decembrie 2007 modificată prin încheierea penală nr. 88/R/28 decembrie 2007 a tribunalului Mureş şi menţinută conform art. 300 ind. 1 Cpp prin încheierea dată în şedinţa din Camera de Consiliu de la data de 31 ianuarie 2008. Ulterior, prin încheierea de şedinţă din data de 14 martie 2008, instanţa a dispus revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului.

Pentru considerentele anterior expuse, în baza art. 88 din Cp, instanţa va deduce din durata pedepsei ce va fi aplicate inculpatului  durata reţinerii şi arestării preventive în prezenta cauză de la 04 decembrie 2007 la 14 martie 2008.

La alegerea tratamentului sancţionator care se va aplica inculpatului minor, instanţa va avea în vedere împrejurarea că minorul are discernământul faptelor sale, precum şi criteriile prev. de art. 100 alin. 1 din Cp astfel: gradul de pericol social al faptei comise reflectat în modul concret de comitere, urmarea produsă şi cea care se putea produce raportat la împrejurările comiterii faptei, mobilul şi scopul pentru care fapta a fost comisă, împrejurarea că minorul a abandonat cursurile şcolare, provine dintr-o familie dezorganizată, tatăl minorului fiind încarcerat, iar în prezent acesta se află în grija mamei, care însă nu îi poate asigura supravegherea într-un mod eficient precum şi împrejurarea că minorul a fost implicat în muncă de la o vârstă fragedă, în vederea întreţinerii familiei – date care rezultă din referatul de ancheta socială întocmită în cauză şi concluziile cuprinse în aceste referat (anchetă socială – filele 97-99), precum şi vârsta minorului.

Faţă de cele reţinute şi în virtutea disp. art. 100 Cp, constată că, faţă de  inculpatul minor nu  este suficientă luarea unei măsuri educative pentru îndreptarea lui şi prevenirea comiterii altor fapte prevăzute de legea penală, pentru viitor şi că se impune faţă de acesta aplicarea unei pedepse.

La individualizarea pedepsei care se va aplica inculpatului minor instanţa va avea în vedere limitele speciale de pedeapsă, gradul de pericol social concret al faptei reflectat în scopul urmărit de inculpat, modalitatea concretă a comiterii faptei, urmarea care s-a produs, precum şi persoana inculpatului care este tânăr, a recunoscut comiterea faptelor şi a arătat că regretă săvârşirea acestora. 

Se va aplica, în consecinţa celor reţinute -  pedeapsa închisorii – apreciată ca aptă să îndeplinească scopul pedepsei, aşa cum acesta este prevăzut în disp. art. 52 Cp, pedeapsă ce va fi coborâtă sub minimul special prevăzut de lege prin aplicarea circumstanţelor atenuante menţionate. 

Deoarece s-a creat convingerea că inculpatul, faţă de atitudinea sinceră din cursul  cercetării judecătoreşti şi regretul manifestat faţă de săvârşirea faptei şi urmările acesteia – se poate îndrepta şi fără executarea efectivă a pedepsei şi, îndeplinite fiind şi celelalte cerinţe ale art. 81 Cp, instanţa va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare calculat conform disp. art. 110 Cp.

Se va atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 Cp privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul comiterii unei noi infracţiuni în interiorul termenului de încercare.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul, care nu a recunoscut săvârşirea faptei, va dispune condamnarea acestuia la o pedeapsă cu închisoarea în cuantum orientat spre minim pentru infracţiunea de ameninţare reţinută în sarcina sa, considerându-l suficient şi va face aplicarea disp. art. 71, 64 lit.a teza a II-a şi lit.b din Cp având în vedere bogata antecedenţă infracţională a inculpatului ce rezultă din fişa de cazier judiciar de la fila 202 din dosar, ce conduce la concluzia că se impune complinirea funcţiei de eliminare, specifică pedepsei principale, prin îndepărtarea de la activităţile care presupun responsabilitatea civică ori exerciţiul autorităţii, prin interzicerea exercitării drepturilor de natură electorală.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, va lua act că părţile vătămate nu s-au constituit părţi civile în procesul penal. Deşi partea vătămată a declarat că-şi retrage plângerea prealabilă formulată faţă de inculpaţii şi , instanţa va reţine că răspunderea penală a acestora sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare nu este înlăturată cât timp celelalte părţi vătămate nu au făcut aceeaşi declaraţie, fiind aplicabil principiul indivizibilităţii active a răspunderii penale.

Instanţa constată că cererea părţii civile formulată în cursul urmăririi penale, la fila 32 este fondată în parte, aceasta constituindu-se parte civilă cu sumele de 2.484,83 lei sustraşi din casieria societăţii şi suma de 683 lei reprezentând pagube colaterale.  Sub aspectul laturii civile, instanţa constată că aceasta este dovedită prin mijloacele de probă administrate, respectiv declaraţia martorei, de la filele 60 , 104 dup, fila 287 dosar instanţă, iar pagubele colaterale rezultate din forţarea uşii de la intrare, spargerea geamului şi distrugerea grilajului conform mijloacelor de probă de la filele 66-72 dup, mai puţin suma de 690 lei recuperată de la inculpaţi conform dovezilor de la filele 58-61 dup. Faţă de aceste considerente, va obliga  inculpaţii  în solidar, iar pe inculpatul minor în solidar şi cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 2.477,83 lei către partea civilă cu titlul de despăgubiri civile.

Văzând şi disp. art. 191 alin. 2 şi 3 din C.p.p. inculpaţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, urmând ca onorariul avocaţilor desemnaţi din oficiu să fie avansat din fondul special al Ministerului Justiţiei către Baroul Mureş.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite cererea de schimbare a încadrării juridice şi pe cale de consecinţă:

- dispune schimbarea încadrării juridice a inculpatului  din infracţiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit.a, g, i din C.p. şi ameninţare prev. de art. 193 alin. 1 din C.p. ambele cu aplicarea art. 33 lit.a din C.p. şi art. 37 lit.a din C.p., în infracţiunea de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit.a, g, i din C.p. cu aplicarea art. 37 lit.a din C.p. şi ameninţare prev. de art. 193 alin. 1 din C.p., cu aplicarea art. 33 lit.a din C.p.

- dispune schimbarea încadrării juridice a inculpatului din infracţiunea de ameninţare săvârşită în stare de recidivă postexecutorie prev. de art. 193 alin. 1 din C.p. cu aplicarea art. 37 lit.b din C.p., în infracţiunea de ameninţare prev. de art. 193 alin. 1 din C.p.

I.În baza art. 193 alin. 1 din C.p., condamnă pe inculpatul  , CNP  cetăţean român, fără ocupaţie, concubinaj, 5 copii minori, domiciliat în localitatea recidivist, la o pedeapsă de

3 (trei) luni închisoare

Pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare.

În baza art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit.a, g, i din C.p., cu aplicarea art. 75 lit.c din C.p. şi art. 37 lit.a din C.p., condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de

3 (trei) ani închisoare

Pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie.

Constată că infracţiunile reţinute prin prezenta în sarcina inculpatului se află în concurs real de infracţiuni.

În baza art. 33 lit.a din C.p. şi art. 34 lit.b din C.p. contopeşte pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea şi anume pe cea de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 61 alin. 1 din C.p. dispune revocarea beneficiului liberării condiţionate acordate prin sentinţa penală nr. 420/19 martie 2007 a Judecătoriei Târgu – Mureş şi contopeşte restul de pedeapsă ce a mai rămas de executat de 210 zile cu pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta, urmând ca în final acesta să execute pedeapsa cea mai grea şi anume, pe cea de 3 (trei) ani închisoare.

Privează pe inculpat de exerciţiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a şi lit.b din C.p., pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 alin. 1 şi 2 din C.p.

În baza art. 88 din C.p. deduce din durata pedepsei aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive în prezenta cauză de la 04 decembrie 2007 la 14 martie 2008.

II. În baza art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit.a,g,i din C.p., cu aplicarea art. 99 – 100, art. 109, art. 74 şi art. 76 lit.d din C.p. condamnă pe inculpatul minor, fără ocupaţie, necăsătorit, fără copii, domiciliat în comuna, ffl în localitatea fără antecedente penale, la o pedeapsă de

6 (şase) luni închisoare

Pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

În baza art. 81 şi art. 110 din C.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe o durată de 1 (un) an şi 6 (şase) luni, reprezentând termen de încercare stabilit în condiţiile art. 110 din C.p.

În baza art. 359 alin. 1 şi alin. 2 din C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 C.p. cu privire la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul comiterii unei noi infracţiuni, cu intenţie, în interiorul termenului de încercare şi asupra consecinţelor acestei revocări.

III. În baza art. 193 alin. 1 din C.p., condamnă pe inculpatul - fiul lui natural şi,  cetăţean român, studii 7 clase, fără ocupaţie, concubinaj, un copil minor, domiciliat în, recidivist, arestat în altă cauză, la o pedeapsă de

3 (trei) luni închisoare

Pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare.

Privează pe inculpat de exerciţiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a şi lit.b din C.p., pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 alin. 1 şi 2 din C.p.

Ia act că părţile vătămate domiciliat în localitatea nu s-au constituit părţi civile în procesul penal

În baza art. 14 alin. 1, 2 şi alin. 3 lit.b şi art. 346 alin. 1 din C.p.p., raportat la art. 998, art. 1000 alin. 2 şi art. 1003 Cod civil, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă, cu sediul în localitatea împotriva inculpaţilor şi părţii responsabile civilmente şi, în consecinţă:

Obligă inculpaţii  şi în solidar, iar pe inculpatul minor în solidar şi cu partea responsabilă civilmente, domiciliată în, ffl în localitatea la plata sumei de 2.477,83 lei către partea civilă, cu titlul de despăgubiri civile.

În baza art. 349 şi art. 191 alin. 2 şi 3 din C.p.p. obligă inculpaţii  şi la plata sumelor de câte 450,00 lei fiecare cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, iar pe inculpatul minor în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 450,00 lei – cu acelaşi titlu.

Suma de 450,00 lei, reprezentând onorariul avocaţilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi, urmează să fie avansată din fondul special al Ministerului Justiţiei către Baroul Mureş.

Cu apel în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi părţile prezente şi de la comunicare pentru celelalte părţi.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 13 februarie 2009.

Domenii speta