Reîncredinţare minor. Părţile au reşedinţa stabilită în străinătate. Necompetenţa instanţelor române.

Incheiere din 17.06.2008 pronunţată în dosarul civil

nr.1193/324/2008

Emitent Judecătoria Tecuci

Materie  civilă.

1.Reîncredinţare  minor.  Părţile  au  reşedinţa 

stabilită în  străinătate. Necompetenţa  instanţelor  române.

Prin acţiunea  înregistrată  la  această  instanţă sub 

nr.1193/324/2008, reclamantul I.C.A.  cu reşedinţa  în  Italia a 

chemat în judecată  pe  pârâta I.Fl.C.  cu  reşedinţa  în  Italia  pentru 

încredinţarea  minorului I.V.A. spre  creştere  şi educare.

In  fapt,  în motivarea  în motivarea acţiunii a arătat că

prin sentinţa civilă nr.1234 din 18.07.2006 pronunţată de Judecătoria

Tecuci în dosarul civil nr.206/2005, s-a declarat desfăcută căsătoria

încheiată între părţi la data de 06.06.1997, iar copilul V.A. a fost

încredinţat spre creştere şi educare pârâtei I.F.C., iar reclamantul a

fost obligat să achite o pensie lunară de întreţinere de 75 lei.

A mai arătat reclamantul că prin sentinţa susmenţionată,

instanţa a reţinut că reclamantul a plecat în Italia, iar în anul 2005, pe

timpul vacanţei, a luat copilul cu el şi nu l-a mai înapoiat.

A precizat reclamantul că încă din anul 2005 copilul se

află în întreţinerea sa şi locuieşte în Italia unde are toate condiţiile

pentru o dezvoltare corespunzătoare, copilul este foarte dotat şi are

rezultate pe măsură, este foarte ataşat de reclamant şi nu este de

acord să plece cu pârâta.

A menţionat că în prezent copilul este la vârsta la care

poate să decidă singur domiciliul unde vrea să locuiască, astfel încât

instanţa va avea în vedere dorinţa sa.

Aceasta cu atât mai mult cu cât există o anumită

stabilitate în ce priveşte şcoala unde urmează cursurile, cercul de

prieteni, familia în care locuieşte de cel puţin trei ani, confortul oferit.

Oriunde ar fi luat de pârâtă, aceasta nu-i poate oferi cel

puţin condiţii similare, întrucât nu are o situaţie stabilă în ce priveşte

domiciliul şi locul de muncă.

În drept, şi-a întemeiat acţiunea pe dispoz.art.42 din

Codul familiei.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia

necompetenţei instanţei şi a solicitat respingerea acţiunii ca nefiind

de competenţa instanţelor române.

In motivarea excepţiei a arătat că reclamantul, pârâta şi

minorul au reşedinţa în Italia.

In aceste condiţii sunt aplicabile în speţă dispoziţiile

Regulamentului (CE) nr.2201/2003 al Consiliului Europei privind

competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în

materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti.

Ca practică judiciară pârâta a anexat dispozitivul unei

soluţii recent pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul

nr.4106/324/2007, prin care acţiunea având ca obiect stabilire

program vizitare minor a fost respinsă ca nefiind de competenţa

instanţelor române.

Prin încheierea  din  17.06.2008,  instanţa, în  baza a

rt.15  alin.1  lit.a  şi  alin.4  din  Regulamentul  C.E.  nr.2201/2003 a 

dispus  suspendarea procedurii  şi  a pus  în  vedere părţilor  să se 

adreseze  în termen de  60 zile instanţei celuilalt stat membru,

respectiv  Italia.

Pentru a  dispune  astfel,  instanţa a  arătat că  potrivit 

art.8  alin.1  din  Regulamentul C.E. nr.2201/2003  al  Consiliului 

Europei,  instanţele  judecătoreşti dintr-un  stat  membru sunt 

competente  în  materia  răspunderii părinteşti  privind  un  copil  care 

are  reşedinţa  obişnuită  în  acest stat  membru la  momentul  la 

care  instanţa a  fost sesizată.

Pentru aplicabilitatea  acestui articol, este îndeplinită

condiţia prevăzută de art.9, respectiv au trecut 3 luni de la mutare,

având în vedere că reclamantul a arătat că din anul 2005 minorul se

află în întreţinerea sa în Italia, unde frecventează şcoala şi deci are

reşedinţa obişnuită.

Potrivit art.2 pct.7 din Regulament, răspunderea

părintească cuprinde în special încredinţarea şi dreptul la vizită.

De la data de 01.01.2007 România a aderat la Uniunea

Europeană, iar potrivit art. din Regulament, acesta este obligatoriu în

toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre în

conformitate cu Tratatul de Instituire a Comunităţii Europene.

In expunerea de motive a Regulamentului la pct.12, în

materia răspunderii părinteşti, se prevede că ar trebui să fie

competente în primul rând instanţele statului membru în care copilul

îşi are reşedinţa obişnuită.

Apărarea reclamantului în sensul că nu s-a făcut dovada

că minorul are reşedinţa în străinătate, nu poate fi luată în

considerare din moment ce în motivarea acţiunii a precizat că din

anul 2005 minorul se află în Italia în îngrijirea sa şi frecventează

cursurile şcolare.

Având în vedere că minorul locuieşte cu tatăl său din anul

2005 în Italia, că părţile şi copilul au posibilitatea de a fi ascultate la

instanţa de reşedinţă obişnuită, unde autoritatea tutelară poate fi

consultată cu mai multă rapiditate, luând astfel în considerare şi

criteriul proximităţii, se apreciază că instanţa de la reşedinţa obişnuită

din Italia are o legătură mai specială cu copilul şi este mai bine

plasată pentru a soluţiona cauza, ceea ce serveşte interesului

superior al copilului, instanţa în baza art.15 alin.1 lit.a şi alin.4 din

Regulament va dispune suspendarea procedurii şi pune în vedere

părţilor să se adreseze în termen de 30 zile instanţei celuilalt Stat

Membru – Italia.

Impotriva  acestei  încheieri  reclamantul a  declarat 

recurs, invocând  disp.art.304  pct.9  C.p.c. , considerând  că 

instanţa  nu  a  interpretat corect  Regulamentul 2201/2003  al 

Consiliului  Europei.

Prin decizia  civilă  nr.563/2008 a  Tribunalului  Galaţi s-a 

respins  ca  nefundat recursul, motivat  de  faptul  că  prevederile 

regulamentului  CE nr.2201/2003  se  aplică  cu  prioritate  faţă  de

legislaţia  naţională  astfel  că  prevederile art.5  C.p.c. referitor  la 

competenţa instanţei  de  la  domiciliul  pârâtului  nu-şi  găsesc

aplicabilitatea  în  cazul  de  faţă.

La  prezenta  cauză  s-a  depus  ulterior  un înscris  din

partea apărătorului  pârâtei, avocat angajat  într-o  altă  cauză

intentată  de  aceasta  la  Judecătoria  Pinerolo (  judeţul Torino)  în

scopul  de  a  obţine  respectarea  condiţiilor  relative la  fiul  minor

stabilite  de  Judecătoria  Tecuci având  în  vedere  că reclamantul l-a 

întreţinut pe  minor  la locuinţa  sa,  cu  toate că  prin  hotărârea 

respectivă  copilul a  fost  încredinţat  mamei.

In această  cauză  pe  lângă  Judecătoria  Pinerelo 

domnul  I s-a  prezentat ca  parte  în judecată,  cerând  să  fie 

respinsă  cererea ce  mai  sus  şi  ca  fiul  minor  să-i  fie  încredinţat 

lui.

Considerând  principiul  în  baza căruia  nu pot fi 

intentate două  cauze  care au  acelaşi obiect, se  înţelege că 

judecata  în  România  trebuie suspendată  întrucât  în  Italia  există 

o judecată identică.

Lucrul  cel  mai  important  este  să  se declare

necompetenţa teritorială a  judecătorului  român  având  în  vedere că

aceeaşi  cauză  are  loc  în  Italia  şi  lipsa  de legitimitate  întrucât 

singurul  judecător  competent este  judecătorul  locului  în  care

pârâta  în  cauză  şi  minorul  au reşedinţa  sau domiciliul.

Domenii speta

Spete similare