Dosar nr. 1891/316/2010
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA TÂRGU BUJOR
JUDEŢUL GALAŢI
SENTINŢA PENALĂ Nr. 54
Şedinţa publică de la 24 Februarie 2011
Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea cauzei penale privind pe inculpatul T. V. ş.a. ,
trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 208 – 209 Cod penal.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 15.02.2011 care s-au consemnat
în încheierea de şedinţă din aceeaşi zi când instanţa având nevoie de timp pentru deliberare a amânat
pronunţarea cauzei la data de 23.02.2011 când instanţa în aceeaşi compunere şi pentru aceleaşi motive
a amânat pronunţarea cauzei la data de 24.02.2011.
I N S T A N Ţ A
Deliberând asupra acţiunii penale de faţă, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, judeţul Galaţi nr.
1795/P/2008 din data de 05.10.2010 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în
judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor T.V, şi M. H –I , pentru săvârşirea infracţiunii de furt
calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a), e) Cod penal.
În fapt, s-a reţinut de către Parchet că în ziua de 06.12.2008, în jurul orelor 0830,
învinuitul T V , având funcţia de pădurar în cadrul Ocolului Silvic Galaţi, a condus autoturismul marca
Dacia, cu număr de înmatriculare GL – - , pe raza comunei J , fiind însoţit de învinuitul M H –I .
La ieşirea din localitate, învinuitul T V a lovit cu maşina o gâscă aflată pe stradă,
aparţinând părţii vătămate P A . A coborât din autoturism, a luat pasărea şi a introdus-o în portbagaj.
Apoi a mai condus circa 10 m şi a oprit din nou. Învinuitul MHI a coborât din autoturism şi a fugit după o
altă gâscă pe care a lovit-o cu o bâtă luată din portbagajul maşinii, apoi i-a rupt gâtul.
În timp ce se îndrepta spre maşină cu gâsca în mână, martorul T I a strigat la el să
lase gâsca jos. Învinuitul MHI a lăsat gâsca la pământ, s-a urcat în autoturism şi a plecat împreună cu
învinuitul T V. Cele întâmplate au fost văzute de martorii P.V.ş.a.
La data de 17.12.2008, învinuiţii au predat părţii vătămate două gâşte.
Situaţia de fapt a fost reţinută de Parchet pe baza următoarelor mijloace de probă:
proces-verbal de consemnare a plângerii şi declaraţiile părţii vătămate PA; declaraţiile martorilor
P.V.ş.a.; declaraţiile învinuiţilor.
În cursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi: inculpatul M H (fila 14); inculpatul T V
(fila 15); partea vătămată P.A (fila 13); martorii P.V. ş.a..
La termenul de judecată din data de 15.02.2011 s-au depus de către inculpatul T V
înscrisuri (filele 42 – 47).
Analizând coroborat probele administrate în cauză, instanţa reţine următoarea
situaţie de fapt:
Se confirmă că în ziua de 06.12.2008, în jurul orelor 0830, inculpatul T V , având funcţia
de pădurar în cadrul Ocolului Silvic Galaţi, a condus autoturismul marca Dacia, având număr de
înmatriculare GL – 39 - PVM, pe raza comunei J fiind însoţit de inculpatul MHI..
La ieşirea din localitate, inculpatul T V a lovit cu maşina două gâşte aflate pe stradă,
aparţinând părţii vătămate PA.
Una dintre cele două gâşte a rămas la locul producerii accidentului, în timp ce cealaltă a
fost prinsă sub bara din faţă a autoturismului inculpatului.
Situaţia de fapt a fost reţinută de instanţă pe baza coroborării declaraţiilor celor doi inculpaţi
cu declaraţiile martorilor P V. ş.a.
Restul constatărilor din rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, judeţul
Galaţi nu se mai confirmă însă, astfel că activitatea infracţională la care face referire rechizitoriul nu
poate fi dovedită, dincolo de orice dubiu rezonabil.
Conform dispoziţiilor art. 66 Cod procedura penală, coroborate cu dispoziţiile art. 65 Cod
procedură penală, nu inculpatul trebuie să-şi dovedească nevinovăţia, sarcina administrării probelor
revenind, în cursul procesului penal, organelor de urmărire penală şi instanţei de judecată.
Tot astfel, orice soluţie pronunţată de către instanţă nu se poate întemeia decât pe probe
legal administrate şi convingătoare, aşa cum a statuat şi CEDO în cauza Telfner c. Austriei, scopul
procesului penal fiind ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită conform vinovăţiei
sale şi nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
Or, analizând probele administrate în cauză, instanţa apreciază că fapta săvârşită de
inculpaţi nu prezintă elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, pentru care cei doi inculpaţi
au fost trimişi în judecată, pentru următoarele considerente:
Partea civilă audiată în cauză de instanţa de judecată a declarat faptul că a auzit de la
numitul F N că inculpatul T V l i-a călcat cu maşina două gâşte.
De asemenea, a arătat că nu a scris singur declaraţia, ci la îndemnul agentului de poliţie, deşi
i-a arătat că lucrurile nu se întâmplaseră astfel după cum poliţistul dicta.
Acelaşi lucru l-a declarat şi martora P V , soţia părţii vătămate, care a arătat că cei doi
inculpaţi i-au adus la domiciliu două gâşte în schimbul celor două gâşte călcate cu maşina.
Aceeaşi martoră a declarat că una dintre gâştele călcate a fost luată de pe drum chiar în ziua
producerii accidentului, aspect care se coroborează cu declaraţiile inculpaţilor, ale martorilor S N şi I N
dar şi ale martorilor ED ş.a. care au afirmat că gâsca despre care se reţine în rechizitoriu că a fost
omorâtă cu bâta de inculpatul MHI a fost lăsată de acesta la locul accidentului.
Instanţa va înlătura declaraţia dată de martorul PV care nu se coroborează cu materialul
probator administrat în cauză.
Acest martor a declarat că a văzut cum gâsca omorâtă a fost dusă în maşina autoturismului
inculpatului de către inculpatul M şi că de faţă când s-a întâmplat aceasta erau şi martorii E D şi T I
care nu confirmă că gâsca ar fi fost dusă în maşina inculpatului TV , ci ar fi rămas la locul incidentului,
unde, de altfel, a şi fost găsită de partea vătămată.
Instanţa constată, de asemenea, că ceilalţi martori, deşi au susţinut că îşi menţin declaraţiile
date la urmărirea penală, au circumstanţiat declaraţiile.
Astfel, martorul P V a arătat în mod clar în faţa instanţei, că în ziua respectivă nu l-a văzut pe
inculpatul M H I (“nu l-am văzut pe M.H.i coborând din maşină, de fapt nu l-am văzut pe M H în acea
conjunctură” – fila 40), deşi în faza de urmărire penală declarase că îl văzuse pe acesta cum a lovit cu
bâta o gâscă.
Tot acesta a declarat în faza de urmărire penală că a găsit la faţa locului atât gâsca moartă, cât
şi bâta, însă despre găsirea vreunei bâte nu face vorbire niciun alt martor audiat în cauză, declaraţia sa
necoroborându-se cu niciun alt mijloc de probă aflat la dosarul cauzei.
Referitor la contradicţiile dintre declaraţia dată în faţa instanţei de judecată şi declaraţiile aflate
la dosarul de urmărire penală, martorul însuşi a declarat în faţa instanţei că declaraţiile din faza de
urmărire penală au fost scrise de agentul de poliţie B C şi nu corespund adevărului.
Aceste neconcordanţe pun sub semnul incertitudinii şi declaraţia dată de P V , care a menţinut
declaraţia de la urmărirea penală, şi care, deşi se afla împreună cu P V a afirmat că a văzut în mod clar
cum s-a petrecut evenimentul, inclusiv prezenţa incupatului MHI.
Având în vedere aceste declaraţii oscilante ale martorilor, instanţa apreciază că nu pot constitui
probe certe de vinovăţie împotriva celor doi inculpaţi.
Faţă de materialul probator aflat la dosar, instanţa apreciază că nu a fost răsturnată prezumţia
de nevinovăţie a inculpaţilor, în cauză găsindu-şi aplicarea principiul „in dubio pro reo".
Elementul material al laturii obiective a infracţiunii de furt, potrivit dispoziţiilor art. 208 Cod
penal, constă în acţiunea de luare a bunului mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul
acestuia, în scopul de a fi însuşit pe nedrept.
Or, în cauză, nu s-a făcut dovada, nici a acţiunii de luare, una dintre gâşte rămânând la locul
accidentului, cealaltă fiind prinsă în bara din faţă a autoturismului inculpatului T V şi nici scopul
prevăzut de textul de lege, în speţă însuşirea gâştelor.
În cea ce priveşte latura subiectivă a infracţiunii, atitudinea psihică a inculpatului faţă de fapta
săvârşită şi urmările acesteia trebuie să îmbrace forma vinovăţiei în modalitatea intenţiei directe.
Aşadar, inculpatul trebuie să săvârşească fapta cu intenţie directă, aşa cum aceasta este
definită în art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a) Cod penal, în sensul că inculpatul prevede rezultatul faptei sale,
urmărind producerea lui prin săvârşirea faptei.
Declaraţiile martorilor audiaţi în cauză pot proba, cel mult, intenţia inculpatului T V de a se
deplasa cu autoturismul, deoarece orice alt incident sau accident pe care acesta l-ar fi săvârşit cu
maşina, nu se poate datora decât culpei, astfel cum legea însăşi prevede şi cum practica judiciară în
materie a statuat în mod constant, fiind cunoscute ca infracţiuni uciderea din culpă, vătămarea corporală
din culpă, etc., cei doi inculpaţi recunoscând faptul că cele două gâşte au fost lovite cu maşina,
neputându-se evita acest lucru.
În aprecierea laturii subiective a infracţiunii, instanţa urmează să aibă în vedere şi atitudinea
celor doi inculpaţi imediat după accident, prima gâscă fiind lăsată pe marginea drumului, iar cea de-a
doua, strivită, fiind găsită prinsă sub bara din faţă a maşinii, în prezenţa martorilor S N şi I.N-.
Or, a crede că gâsca astfel găsită a fost luată de inculpaţi cu intenţie directă, în scopul însuşirii
pe nedrept, este absurd.
Tot cu privire la latura subiectivă, dacă s-a reţinut de către Parchet în sarcina inculpaţilor
săvârşirea infracţiunii de furt calificat, întrebarea care se naşte este care ar fi fost mobilul „infracţiunii”,
de ce ar fi avut o astfel de conduită cei doi inculpaţi.
Este greu de crezut că în plină zi, într-un loc public, o persoană care veghează la
respectarea legilor din domeniul fondului forestier în zona sa de competenţă, s-ar deda la o astfel de
faptă pentru a-şi însuşi pe nedrept două gâşte, în valoare de 40 – 50 de lei, astfel cum au declarat parte
din persoanele audiate în cauză.
Instanţa nu poate să ignore nici susţinerile inculpatului T V referitoare la faptul că s-a aflat
într-o puternică stare conflictuală cu agentul de poliţie B C , cât timp acesta şi-a desfăşurat activitatea
în cadrul Postului de Poliţie J , aspecte probate cu înscrisurile depuse de acesta la dosarul cauzei,
respectiv o cerere de înlăturare din funcţie a acestui agent de poliţie însoţită de semnăturile mai multor
locuitori ai comunei J precum şi o copie de pe procesul verbal al unei şedinţe a Consiliului local al
comunei J , judeţul G din decembrie 2008, când inculpatul T.V. a luat cuvântul cerând a se face
demersuri pentru înlăturarea din funcţie a poliţistului având în vedere starea de nemulţumire a cetăţenilor
faţă de modul în care acesta îşi exercita atribuţiile.
Tot în acest sens, instanţa are în vedere că atât partea vătămată, cât şi parte din martorii
audiaţi au declarat că în faza de urmărire penală declaraţiile au fost scrise de agentul de poliţie B C , iar
în cazul părţii vătămate, aceasta a arătat instanţei, referitor la declaraţia olografă dată în faza de
urmărire penală, că aceasta i-a fost dictată de agentul de poliţie şi că a spus agentului că ceea ce i se
dictează nu corespunde adevărului.
În Codul de procedura penală român, prezumţia de nevinovăţie este înscrisă între regulile de
bază ale procesului penal, în art. 52 statuându-se că „orice persoană este considerată nevinovată până
la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă”.
Prin adoptarea prezumţiei de nevinovăţie ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi care
garantează şi ele libertatea persoanei - dreptul la apărare, respectarea demnităţii umane - s-au produs o
serie de restructurări ale procesului penal şi a concepţiei organelor judiciare, care trebuie să răspundă
următoarelor cerinţe:
- vinovăţia se stabileşte în cadrul unui proces, cu respectarea garanţiilor procesuale, deoarece
simpla învinuire nu înseamnă şi stabilirea vinovăţiei;
- sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în
fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii şi definitive pentru
următoarea fază a procesului;
- la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul
de persoana nevinovată; la adoptarea unei hotărâri de condamnare definitive prezumţia de nevinovăţie
este răsturnată cu efecte „erga omnes” ;
- hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăţie, iar în caz de
îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunţe o soluţie de achitare.
Toate aceste cerinţe sunt argumente pentru transformarea concepţiei asupra prezumţiei de
nevinovăţie, dintr-o simplă regulă, garanţie a unor drepturi fundamentale, într-un drept distinct al fiecărei
persoane, de a fi tratată ca nevinovată până la stabilirea vinovăţiei printr-o hotărâre penală definitivă.
Înainte de a fi o problema de drept, regula in dubio pro reo este o problemă de fapt. Înfăptuirea
justiţiei penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunţă, pe
probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe baza de probe decisive, complete, sigure, în măsură să
reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii).
Numai aşa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că realitatea
obiectivă (fapta supusă judecăţii) este fără echivoc, cea pe care o înfăţişează realitatea reconstituită
ideologic cu ajutorul probelor.
În speţa dedusă judecăţii însă, toate aspectele prezentate anterior la analizarea, coroborată, a
întregului material probator administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât şi nemijlocit, în
faza cercetării judecătoreşti, sunt tot atâtea incertitudini pentru instanţa de judecată.
Faţă de aceste considerente, instanţa urmează ca în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art.
10 lit. d) Cod procedură penală, să achite pe cei doi inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt
calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a), e) Cod penal.
Având în vedere poziţia exprimată de partea vătămată P A , în sensul că nu are pretenţii de la
cei doi inculpaţi, întrucât inculpatul T V i-a adus imediat după incident două gâşte, în temeiul art. 346
alin. 1 şi 2 raportat la art. 14 Cod procedură penală, va lua act că partea vătămată P A nu s-a constituit
parte civilă, prejudiciul fiind recuperat.
În temeiul art. 192 alin. 1 pct. 1 lit. a) Cod procedură penală, va obliga pe partea vătămată P A
la plata sumei de 410 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului MHI (av. NC) în cuantum de 200 de lei, va fi
avansat din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E:
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) Cod procedură penală, achită pe inculpatul
T.V pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a), e)
Cod penal.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) Cod procedură penală, achită pe inculpatul
M.H – I, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a),
e) Cod penal.
În temeiul art. 346 alin. 1 şi 2 raportat la art. 14 Cod procedură penală, ia act că partea
vătămată P A, nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind recuperat.
În temeiul art. 192 alin. 1 pct. 1 lit. a) Cod procedură penală, obligă pe partea vătămată P A la
plata sumei de 410 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului M H – I (av. NC) în cuantum de 200 de lei, va fi
avansat din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public, pentru
inculpaţi şi pentru partea vătămată.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.02.2011.
Preşedinte, Grefier,
Red.A.A./16.03.2011
Tehnred.M.M./16.03.2011
3 ex./16.03.2011