Anulare testament

Prin acţiunea înregistrată sub nr. 1918/316/2012 reclamantul M A a solicitat în contradictoriu cu pârâţi M C şi  M S, anularea testamentului întocmit de M C în favoarea fiicei sale  M S.

În motivarea acţiunii reclamantul a solicitat ca pârâţii să fie obligaţi să  depună testamentul în original  la dosarul cauzei.

Arată reclamantul că pârâţii l-au acţionat în judecată pentru ieşirea din indiviziune asupra masei succesorale rămase de pe urma defunctei M P decedată la data de 23.04.1996.

Susţine reclamantul că între termenele de judecată acordate în dosarul nr. 908/316/2012 pârâtul M C a cedat prin testament întreaga masă succesorală pârâtei M S, vitregindu-l de cota parte ce i se cuvine în calitate de nepot de pe urma defunctei M P şi de pe urma tatălui său M L.

Apreciază reclamantul că se impune anularea testamentului deoarece nu se poate testa şi cota sa parte către pârâta M S.

În dovedirea acţiunii, reclamantul a  solicitat proba cu înscrisuri.

Acţiunea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în sumă de 10 lei şi timbru judiciar.

În temeiul disp. art. 115 Cod procedură civilă pârâţii au formulat întâmpinare prin care au invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, motivat de faptul că testamentul este un act mortis causa, iar testatorul este încă în viaţă, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului,  excepţia lipsei de interes şi excepţia prematurităţii.

Pe fondul cauzei pârâţii au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma excepţiei inadmisibilităţii invocate, instanţa reţine următoarele:

Conform disp. art. 137 Cod procedură civilă, instanţa trebuie să se pronunţe mai întâi asupra excepţiilor care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii.

Excepţiile nu vor putea fi unite cu fondul decât dacă pentru judecarea lor este necesară administrarea de probe în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii.

Având în vedere că excepţia inadmisibilităţii este o excepţie de fond peremptorie instanţa apreciază că prin admiterea acestei excepţii nu mai este necesară şi soluţionarea celorlalte excepţii invocate.

Acţiunea dedusă judecăţi vizează anularea testamentului întocmit de pârâtul M C în favoarea  fiicei sale pârâta M S.

Pârâtul M C, autorul testamentului, este în viaţă.

Testamentul, potrivit legii civile este un act „Mortis causa” care produce efecte după moartea testatorului. Testamentul este un act unilateral, personal, solemn şi revocabil prin care testatorul dispune pe timpul încetării sale din viaţă de tot sau în parte de bunurile sale. Pe tot parcursul vieţii testatorul poate revoca s-au modifica testamentul, poate încheia orice act cu privire la  bunurile testate deoarece manifestarea de voinţă pe care a făcut-o prin testament nu-l leagă cu nimic în tot timpul vieţii sale.

Deci, efectele testamentului nu se produc în timpul vieţii testatorului ci numai după moartea sa, astfel că susţinerile reclamantului potrivit cărora îi afectează cota succesorală sunt nefondate.

Nu pot fi reţinute nici susţinerile potrivit cărora îi este afectată cota parte din moştenirea rămasă de pe urma defunctei M P, soţia pârâtului M C, pentru care există dosarul nr. 908/316/2012 privind ieşirea din indiviziune, având în vedere că acest dosar îşi urmează cursul şi  priveşte moştenirea rămasă de pe urma defunctei M P, iar testamentul încheiat de pârât nu poate avea nici o implicaţie în dosarul susmenţionat.

Reclamantul poate solicita anularea testamentului dar numai după decesul pârâtului M C şi nu în timpul vieţii acestuia.

Având în vedere că testamentul a cărui anulare se cere nu a produs efecte, testatorul fiind încă în viaţă nu există nici un temei legal pentru anularea acestuia pe cale judecătorească.

O acţiune judecătorească pentru  anularea testamentului se poate introduce numai după decesul testatorului ori în speţa de faţă, testatorul este în viaţă.

Faţă de aceste considerente instanţa apreciază că excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâţi este fondată şi va admite excepţia, urmând să respingă acţiunea formulată de reclamantul M A în contradictoriu cu pârâţii  M C şi M S, ca inadmisibilă.

Văzând disp. art. 274 Cod procedură civilă, care prevăd că partea căzută în pretenţii va fi obligat  la plata cheltuielilor de judecată, instanţa constată că reclamantul este parte căzută în pretenţii astfel că îl va obliga să plătească către pârâţii M C şi M S, 800 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Domenii speta

Spete similare