Plangere contravenionala respinsa

Sentinţă civilă 1722 din 10.06.2010


R O M Â N I ACod operator 3924

JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI

Dosar nr. 2328/317/2009

Sentinţa Civilă Nr. 1722

Şedinţa publică din ..

Completul compus din:

PREŞEDINTE ..

Grefier ..

Pe rol fiind judecarea plângerii contravenţionale formulate de petentul .. împotriva procesului verbal de contravenţie seria CC nr.0619476/04.06.2009, în contradictoriu cu intimata IPJ Gorj.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns petentul şi martorul asistent consemnat în procesul verbal de contravenţie contestat, respectiv .., lipsind reprezentantul legal al intimatei.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, care a învederat că la dosarul cauzei a fost înaintată, prin serviciul registratură al instanţei, adresa nr.42077/26.04.2010 emisă de intimata IPJ Gorj, având anexat, în copie, buletinul de verificare metrologică nr.0162701/22.08.2008.

A fost audiată martora …, sub prestare de jurământ, cele declarate fiind consemnate şi ataşate la dosarul cauzei.

Având în vedere precizarea petentului că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de propus, constatând cercetarea judecătorească terminată şi cauza în stare de judecată, instanţa a acordat cuvântul pe fond.

Petentul …. a solicitat admiterea plângerii aşa cum a fost formulată, anularea procesului verbal de contravenţie contestat, exonerarea sa de plata amenzii contravenţionale aplicate şi înlăturarea măsurii complementare a reţinerii permisului de conducere.

INSTANŢA

Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Cărbuneşti la data de 10.06.2009, sub nr. 2328/317/2009, petentul … a solicitat, în contradictoriu cu intimata IPJ Gorj, anularea procesului verbal de contravenţie seria CC nr.0619476/04.06.2009, exonerarea sa de plata amenzii contravenţionale aplicate în cuantum de 240 lei şi înlăturarea măsurii complementare a reţinerii permisului de conducere, iar în subsidiar a solicitat anularea în parte a procesului verbal contestat, în sensul înlocuirii amenzii aplicate cu sancţiunea avertismentului.

In motivarea plângerii, petentul a arătat că în data de 04.06.2009 se deplasa cu autoturismul marca Ford, cu număr de înmatriculare B 128299, din direcţia Tg-Jiu către Rm-Vâlcea,iar pe raza localităţii Pişteştii din Deal s-a angajat într-o depăşire pe o porţiune de drum marcată cu linie discontinuă şi a revenit pe banda de mers într-o zonă care într-adevăr era marcată cu linie continuă, astfel încât la revenirea pe banda de mers a încălcat linia continuă.

A mai arătat petentul că a fost nevoit să încalce linia continuă întrucât autoturismul pe care l-a depăşit nu a  încercat să meargă cât mai mult pe partea dreaptă.

De asemenea, petentul a precizat că a încercat să explice şi agentului constatator motivul pentru care a încălcat linia continuă, respectiv faptul că s-a angajat în depăşire pe un drum marcat cu linie discontinuă şi doar la revenirea pe banda sa de mers a încălcat linia continuă, deoarece, nevenind nici o maşină din faţă, a mers mai mult până a revenit pe banda sa de mers. În ciuda prezentării situaţiei de fapt, agentul constatator a procedat totuşi la sancţionarea petentului.

Plângerea nu a fost motivată în drept.

În dovedire, petentul a depus la dosarul cauzei, în copie, procesul verbal de contravenţie contestat, dovada înlocuitoare seria DDA nr.639849/04.06.2009, şase planşe foto.

În şedinţa publică din data de 26.10.2009 petentului i s-a luat o declaraţie (fila 22 dosarul cauzei), acesta învederând că indicatorul care interzicea depăşirea era aşezat într-o poziţia care nu-i permitea vizibilitatea, că nu cunoaşte zona, că a observat târziu marcajul care interzice încălcarea sa, recunoscând că este posibil ca la trecerea de pe o bandă pe cealaltă să fi călcat marcajul continuu.

La solicitarea petentului, instanţa a încuviinţat proba testimonială, fiind audiat martorul …, depoziţia acesteia fiind ataşată la dosarul cauzei (fila 23). De asemenea, această martoră a declarată că petentul a încălcat linia continuă, deoarece nu cunoştea zona, iar indicatorul care interzicea depăşirea nu era vizibil, fiind ascuns după frunzele unui pom.

Instanţa, în temeiul rolului său activ, consacrat de disp. art. 129 alin.5 C.pr.civ., şi în vederea unei juste soluţionări a cauzei, a dispus emiterea unei adrese către intimata IPJ Gorj pentru a înainta întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii procesului verbal contestat, şi citarea martorului semnatar al procesului verbal contestat, …, în vederea audierii.

Cu adresa nr.179057/18.02.2010 intimata IPJ Gorj a înaintat la dosarul cauzei următoarea documentaţie: raportul agentului constatator Chiriţă Ovidiu Cătălin, 12 planşe video radar (filele 36 – 38 dosarul cauzei), iar cu adresa 42077/26.04.2010 a înaintat buletinul de verificare metrologică nr.0162701/22.08.2008 (filele 50 – 51 dosarul cauzei).

A fost audiat martorul asistent .., declaraţia acesteia fiind consemnată şi ataşată la dosarul cauzei (fila 56). 

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin procesul verbal de contravenţie seria CC nr. 0619476 întocmit de intimatul IPJ Gorj la data de 04.06.2009, petentul a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 240 lei şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art.100 alin.3 lit. e) din OUG nr.195/2002 rep., reţinându-se în sarcina sa că în data de 04.06.2009, ora 1619, pe raza localităţii Pişteştii din Deal, pe DN 67, în timp ce conducea autoturismul marca Ford cu nr. de înmatriculare B …dinspre Tg-Jiu către  Rm-Vâlcea, a depăşit autoturismele marca Opel cu nr. de înmatriculare GJ 05 REX şi Dacia Logan cu nr. de înmatriculare B 56 DTP care circulau în faţa sa, în aceeaşi direcţie de mers, în zona de acţiune a indicatorului depăşirea autovehiculelor, cu excepţia motocicletelor fără ataş, interzisă, trecând şi peste marcajul longitudinal simplu continuu, fiind înregistrat de aparatul video radar Python II montat pe auto MAI 19949 – caseta video 1084.

La rubrica menţiuni petentul a consemnat „drept de contestaţie în instanţă”, semnând procesul verbal de contravenţie.

De asemenea, în cuprinsul procesului verbal de contravenţie a fost consemnat martorul asistent …

În soluţionarea plângerii contravenţionale trebuie observate prevederile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, potrivit cărora instanţa sesizata cu soluţionarea unei plângeri contravenţionale verifică legalitatea si temeinicia procesului-verbal.

Verificând legalitatea procesului verbal de contravenţie contestat, instanţa reţine că acesta a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor art.16 şi 17 din OG 2/2001, nefiind incidentă nici o cauză de nulitate absolută din cele care se pot invoca din oficiu, iar petentul nu a invocat nici o cauză de nulitate relativă.

Sub aspectul temeiniciei, instanţa va avea în vedere prevederile art. 100 alin 3 lit. e) din OUG 195/2002 rep., potrivit cărora constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile nerespectarea de către conducătorul auto a regulilor privind depăşirea.

Din perspectiva Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului si a Libertăţilor Fundamentale faptele contravenţionale intra in sfera cauzelor penale.

În acest sens s-a pronunţat CEDO in cauza Anghel contra României când a hotărât că faptele contravenţionale intra sub  incidenta art. 6 paragraf  2 din Convenţie.

Art. 6 paragraful 2 din Convenţie prevede ca o persoana acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovata pana când vinovăţia sa este legal stabilita.

Instanţa analizând probele pe care organul constatator le foloseşte în dovedirea situaţiei de fapt reţinută in procesul verbal de contravenţie le apreciază ca fiind concludente întrucât sunt edificatoare sub aspectul săvârşirii contravenţiei.

Astfel, din planşele foto depuse la dosarul cauzei (fila 38) reiese cu certitudine că autoturismul cu nr. de înmatriculare B 1282299 condus de petent a efectuat manevra de depăşire a unui alt autoturism în curbă, cu încălcarea marcajului longitudinal simplu continuu. Instanţa reţine în acest sens că numărul de înmatriculare al autoturismului condus de petent este vizibil în planşele video radar numerele 3, 4, 5 şi 6, iar starea de fapt reţinută în procesul verbal contestat este atestată de planşele video radar nr.9, 10 şi 11, în care este surprins autoturismul condus de petent în efectuarea manevrei de depăşire a unui alt autoturism cu încălcarea liniei continue. Faptul că este vorba de acelaşi autoturism este atestat de succesiunea cronologică a planşelor video radar.

Instanţa coroborează materialul probator administrat de intimată cu declaraţia petentului (fila 22 dosarul cauzei), care recunoaşte că este posibil să fi călcat marcajul continuu, invocând în apărarea sa faptul că nu cunoştea zona, iar indicatorul care interzicea depăşirea era aşezat într-o poziţie care nu-i permitea vizibilitatea, învederând, de asemenea, că a observat destul de târziu marcajul care interzice încălcarea sa. Instanţa nu poate reţine această apărare, deoarece toţi conducătorii auto au obligaţia de a se comporta în trafic cu maximă diligenţă, iar marcajul continuu încălcat de petent este vizibil, aşa cum reiese din planşele foto ataşate la dosar.

Instanţa are în vedere şi declaraţia martorului propus de petent, respectiv … (fila 23), în sensul că maşina petentului a încălcat linia care interzicea depăşirea, invocând că petentul nu cunoştea zona, iar indicatorul care interzice depăşirea nu este vizibil, fiind ascuns după frunzele unui pom.

Chiar reţinând că indicatorul care interzice depăşirea nu ar fi vizibil, instanţa nu poate trece peste faptul că linia continuă care interzice depăşirea este clar marcată pe carosabil.

Cât priveşte declaraţia martorului asistent că nu poate preciza dacă depăşirea s-a efectuat cu încălcarea liniei continue sau nu, deoarece a trecut mult timp de atunci şi nu-şi aduce aminte, instanţa constată că, în raport de ansamblul materialului probator administrat în cauză, această declaraţie nu este de natură să arunce vreo îndoială asupra stării de fapt reţinută în procesul verbal contestat.

Faţă de considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 100 alin.3 lit.e) din OUG 195/2002 va  fi respinsă plângerea formulată de petent împotriva procesului verbal seria CC nr.0619476/04.06.2009.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge plângerea contravenţională formulată de petentul …, …., împotriva procesului verbal de contravenţie seria CC nr.0619476/04.06.2009, in contradictoriu cu intimata IPJ Gorj.

Menţine procesul verbal procesului verbal de contravenţie sus menţionat ca legal şi temeinic.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din 27 Mai 2010.

Preşedinte,

 Grefier