Luarea măsurii preventive a arestului faţă de un inculpat care a săvârşit o nouă faptă penală în timpul cercetării judecătoreşti a altei infracţiuni

Sentinţă penală 8 din 10.08.2009


=ROMANIA=

JUDECATORIA ZARNESTI

JUDETUL BRASOV

 DOSAR NR.2013/338/2009

I N C H E I E R E A  NR. 8

Sedinta Camerei de Consiliu din data de 10.08.2009

Pe rol fiind propunerea arestarii preventive a inculpatului R.V cercetat  sub aspectul savarsirii infractiunilor de ultraj contra bunurilor moravuri si tulburarea linistii publice  prev. si ped. de art.321 alin. 1 Cod penal,  si  lovire prev. si ped. De art. 180 alin. 2 Cod penal.

Dezbaterile in prezenta cauza au fost inregistrate conform art.304 Cod procedura penala.

La apelul nominal facut in sedinta Camerei de Consiliu se prezinta inculpatul personal asistat de domnul avocat L.D.C, in substituirea doamnei av. L.L.

S-a facut referatul cauzei, dupa care ;

La prima strigare a cauzei avocatul inculpatului solicita un mic ragaz pentru a citi dosarul aratand ca nu a avut aceasta posibilitate ajungand cu greu de la Brasov. Instanta incuviinteaza cererea, acorda domnului avocat la cerere 15 min pentru studiu , suspenda sedinta de judecata.

 La a doua strigare a cauzei, aparatorul inculpatului depune la dosar imputernicire avocatiala.

Instanta a pus in vedere inculpatului prevederile art.70 Cod procedura penala, referitoare la dreptul de a nu da declaratie in cadrul procesului si la faptul ca in cazul in care accepta a dea o declaratie tot ceea ce spune poate fi folosit impotriva sa.

Conform dispozitiilor art.150 Cod proc.penala, instanta audiaza inculpatul, cele declarate de acesta,  dupa citire si semnare atasandu-se  la dosar.

Instanta acorda cuvantul asupra propunerii arestarii preventive a inculpatilor.

Reprezentanta Parchetului, avand cuvantul, solicita admiterea cererii, incuviintarea propunerii si dispunerea luarii masurii arestarii preventive a inculpatului, aratand ca  in cauza sunt intrunite  conditiile prev. De art. 148 lit.d Cod procedura penala intrucat inculpatul a sasarsit cu intentie  o noua infractiune, solicita a se avea in vedere  materialul probator  si ca tot acest incident s-a petrecut  sub ochii  celor ce trebuiau sa asigure ordinea si sa protejeze oamenii, respectiv sub ochii jandarmilor. Totodata arata ca inculpatul in anul 2007-2008  a mai fost cercetat si retinut  pentru  savarsirea infractiunilor de  lipsire de libertate in mod  ilegal si talharie,  iar in cursul anului 2008 s-a dispus  arestarea preventiva a acestuia, dar aceasta masura  ulterior s-a inlocuit cu masura de a nu parasi  localitatea , iar apoi cu masura de a nu parasi tara. Referitor la gradul de pericol  al persoanei arata ca daca in anul 2008  inculpatul se cunostea  cu partile vatamate,  in prezenta cauza  nu exista nici o justificare  persoanele agresate nu erau din zona, dar inculpatul a atentat la  viata si integritatea persoanei,  in ce priveste  gradul de pericol  al faptei acest inculpat a oferit un spectacol hilar, care s-a desfasurat sub ochi jandarmilor, asa cum reiese  din declaratiile martorilor. 

Aparatorul inculpatului, avand cuvantul, solicita  a se analiza cauza cu mare  atentie , avand in vedere art. 5  si art. 66 ind. 1  Cod procedura penala si anume prezumtia de nevinovatie.Arata ca inculpatul si-a indeplinit obligatiile stabilite prin  decizii,  deci in apinia sa nu se poate avea in vedere cele mentionate in cazierul judiciar.  Inculpatul  a intrat  pe platoul numit I. R, la intrare nu era afisat nici un  panou sau o casierie unde trebuiau platite bilete de intrare, a vazut ca  nu este genul sau de petrecere si a hotarat sa plece, dar la iesire este oprit de organizatorii  care ii aduc la cunostiinta ca trebuie sa plateasca  biletul de intrare, jandarmii il someaza pe inculpat , acesta se opreste .  Solicita sa se aiba in vedere referatele  jandarmilor in care se mentioneaza ca organizatorii erau in stare de libertate, mai mult unul dintre organizatori vine si il loveste pe inculpat cu un pet in fata, lasandu-i un semn sub ochi, acesta ii comunica jandarmilor ca se va duce sa faca plangere la Politie si nu si-a facut dreptate singur, dar avand in vedere ca era insotit de persoana iubita care era nelinistita nu s-a mai oprit in acea seara la politie. Domnul avocat arata ca este convins ca jandarmi  si-au facut treaba, i-au comunicat inculpatului sa se duca linistit.

 Apreciaza ca aceasta masura  cu caracter fundamental trebuie sa se bazeze pe probe  care sa rastoarne prezumtia de nevinovatie,  pericolul  concret si pericolul social  prin prisma laturii subiective  si  sa se aiba in vedere  ca este singurul care isi intretine familia, se pregateste sa isi oficieze relatia cu persoana iubita si  sa  isi  infiimteze o  societate comerciala de amenajari interioare.  La dosar sunt  mai multe declaratii ale martorilor, dar nu apare nici o declaratie a  pretenei inculpatului, urmarirea penala nefiind finalizata.

Pentru aceste motive solicita respingerea cererii, si sa se aiba in vedere  ca nu s-au administrat toate probele.

Reprezentanta Parchetului arata ca solicita aceasta masura in baza art. 148 lit. d Cod procedura penala.

Aparatorul inculpatului arata ca celalat dosar este in  faza de urmarire, nu este finalizat.

 Inculpatul personal, avand ultimul cuvant, solicita respingerea propunerii Parchetului aratand ca  nu este vinovat, mai mult daca era sa savarseasca ceva cu intentie facea, dar nu este el  cel care a provocat  scandalul.

J U D E C A T O R I A

Constata ca prin referatul Parchetului de pe langa Judecatoria Zarnesti s-a solicitat arestarea preventiva a inculpatului R.V pentru savarsirea infractiunilor de lovire prev de art 180 alin 1 c.pen. si ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii si ordinii publice prev de art 321 alin 1 c.pen.

S-a aratat ca infractiunea consta in aceea ca in noaptea de 7/8.08.2009 in jurul orelor 3 a.m., inculpatul R.V a agresat verbal si fizic mai multe persoane in locul numit I.R din comuna B. unde se desfasura festivalul B. F. Dintre persoanele agresate au formulat plangere P.T.M, C. D. A. si C. A. pentru savarsirea infractiunii de lovire. S a mai aratat ca in dosarul nr 468/P/2007 al Parchetului de pe langa Judecatoria Zarnesti inculpatul a fost cercetat pentru lipsire de libertate in mod ilegal si talharie, la data de 24.07.2008 s-a dispus arestarea preventiva a acestuia si ulterior aceasta masura a fost inlocuita cu masura obligarii de a nu parasi localitatea, ulterior si aceasta fiind inlocuita cu masura obligarii de a nu parasi tara.

Cu ocazia audierii inculpatului de catre instanta de judecata acesta a declarat in esenta ca nu se face vinovat de faptele imputate, nu a lovit nici o persoana si nu a provocat scandal.

Instanta va retine totusi din probele administrate pana in acest moment de organele de urmarire penala ca situatia de fapt nu corespunde cu sustinerile inculpatului.

Exista astfel martori care arata cu amanunte modul in care inculpatul a actionat, iritat de faptul ca i s-a solicitat sa plateasca bilet de intrare la spectacol,  lovind mai multe persoane. Acestea nu au prezentat certificate medico-legale nefiind inca obtinute. Martorul M.A descrie modul in care partea vatamata este lovita puternic in picior de catre inculpat dupa ce anterior aceasta parte vatamata era imobilizata de un jandarm. Partea vatamata a fost ulterior transportata la spital fiindu-i pus piciorul in ghips. Inculpatul sustine despre aceasta parte vatamata ca ar fi cazut pe treptele de la intrarea de pe podetul de lemn. Inculpatul a fost lovit cu un pet de plastic de catre martorul I. V. M., dar retinem ca acesta nu a provocat scandalul ci a incercat in acest fel sa intervina atunci cand a vazut mai multe persoane lovite cu pumnii si picioarele de catre inculpat. Atitudinea inculpatului a fost incurajata de prezenta jandarmilor care nu au intervenit eficient. Rezulta din probele de la dosar ca unul dintre acestia a fost coleg de scoala cu inculpatul. Dupa incident, a doua zi, jandarmul si inculpatul se intalnesc intamplator si numai atunci cel dintai se hotaraste sa redacteze un proces-verbal de contraventie, desi avea aceasta posibilitate in noaptea incidentului cand ar fi putut sa consemneze si prezenta unor martori. Evident nu putem analiza aici corectitudinea modului in care aceasta persoana si-a indeplinit obligatiile, dar oricum retinem ca este singurul martor care declara ca persoanele care aveau rolul de organizatori erau sub influenta bauturilor alcoolice, lasand sa se intrevada ideea ca scandalul a fost provocat de organizatori, desi acesti jandarmi nu au asistat la desfasurarea intregului scenariu.

Indiciile temeinice privind savarsirea infractiunii de ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii si ordinii publice sunt evidente, neavand nici o relevanta in cauza apararile inculpatului legate de faptul ca urmeaza sa se logodeasca si sa infiinteze o firma de amenajari interioare. Fapta s-a produs intr-o zona de turism de recunoastere internationala, fiind prezente la acel moment mai multe persoane. In acest sens Curtea Europeana a Drepturilor Omului a admis in cauza Letellier contra Frantei  ca prin gravitatea lor deosebita si prin reactia publicului la savarsirea lor, anumite infractiuni pot sa suscite o tulburare sociala de natura sa justifice o detentie provizorie, cel putin o perioada de timp.

In privinta apararilor legate de faptul ca probele nu au fost definitiv administrate instanta retine ca probele avute in vedere la luarea masurii preventive nu trebuie sa aiba aceiasi greutate cu probele ce vizeaza fondul cauzei.

Deasemeni, instanta constata ca este indeplinita cerinta prevazuta de art 148 lit d c.proc.pen , respectiv inculpatul savarseste din nou o infractiune cu intentie, fiind anterior pus in libertate pentru savarsirea infractiunii de lipsire de libertate in mod ilegal si talharie, fapte pentru care nu s-a pronuntat o hotarare de condamnare.

In consecinta, instanta va admite propunerea formulata de parchetul de pe langa Judecatoria Zarnesti si va dispune luarea masurii pe o durata de 29 de zile, constatand ca acesta a fost retinut pentru 24 de ore prin ordonanta procurorului.

DISPUNE

In baza art 148 lit d c.proc.pen raportat la art 136 ;i 146 c.proc.pen. dispune arestarea preventiva a inculpatului R.V fiul lui V. si L., nascut la data de 7.08.1XXX in or X, dom in X, CNP 177080XXXXXXX, cetatenie romana,studii 8 clase + 3 profesionala, fara ocupatie, posesor CI seria BV nr 30XXXX pentru savarsirea infractiunii de ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii publice prevazuta de art 321 alin 1 c.pen. pentru o durata de 29 de zile incepand cu data de 10.08.2009 ora 18.45 si pana la data de 9.09.2009 ora 18.45.

Cu recurs in 24 de ore de la pronuntare.

Pronuntata in sedinta Camerei de Consiliu din data de 10.08.2009.

PRESEDINTE GREFIER

DANIELA BORICEAN CODRUTA PORANCEA

Red.DB/10.08.2009

Dact. CP/10.08.2009

4 ex.

PROCES-VERBAL

La pronuntare, aparatorul inculpatului arata ca formuleaza recurs impotriva incheierii .

Inculpatul R.V arata ca nu doreste sa fie incunostiintata nici o persoana despre arestarea sa, parintii sai fiind bolnavi iar prietena lui plecata la parintii sai.

Drept pentru care s-a incheiat prezentul proces verbal.