Pretentii

Prin cererea înregistrată sub nr. 1144/17.07.2008 la Judecătoria Zimnicea, reclamantul R.E. l-a chemat în judecată pe pârâtul B.D., solicitând ca acesta să fie obligat la plata sumei de 7000 de lei despăgubiri materiale.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că  pârâtul i-a vândut 2 Kg de erbicid, pretinzând că acesta combate neghina la grâu şi că l-ar fi folosit şi el pentru cultura sa, garantând că produsul este de calitate.

Reclamantul, având încredere în pârât care este şi vărul său primar şi-a ierbicidat cultura de grâu semănată pe 2,5 ha însă aceasta a fost compromisă total datorită acelui erbicid.

Apreciază că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale iar pârâtul trebuie obligat în consecinţă la repararea pagubei pricinuite reclamantului.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a recunoscut că i-a vândut reclamantului ierbicidul respectiv, însă i-a indicat să se intereseze cum se administrează, nefiind culpa sa că reclamantul l-a folosit incorect. Apreciază, de asemenea, că în speţă nu se poate pune problema unei răspunderi delictuale, ci  a unei răspunderi contractuale, între cele două părţi fiind încheiată o convenţie de vânzare care excede noţiunii de faptă juridică ilicită.

Deşi instanţa, în exercitarea rolului său activ i-a pus în vedere reclamantului că orice cerere de chemare în judecată trebuie probată, indicându-i să-şi angajeze un avocat, apoi solicitându-i să-şi probeze acţiunea şi indicându-i ce mijloace de probă se pot folosi într-un astfel de caz, acesta a refuzat să-şi angajeze un avocat şi a renunţat să mai administreze proba cu martori, pe care instanţa o încuviinţase, apreciind că probele cu acte deja depuse la dosar sunt suficiente pentru dovedirea acţiunii sale.

Faţă de aceste împrejurări, considerând că principiul disponibilităţii prevalează faţă de principiul rolului activ al instanţei, care exercitat în mod excesiv poate prejudicia partea opusă reclamantului, instanţa a constatat închiderea dezbaterilor şi a soluţionat cauza în baza probelor cu acte administrate în cauză de către părţi şi în baza susţinerilor acestora.

Referitor la tipul de răspundere invocat în mod diferit de către părţi, instanţa a apreciat că în cauză este incidentă răspunderea civilă delictuală, iar nu contractuală. Răspunderea civilă delictuală alcătuieşte dreptul comun al răspunderii civile, pe câtă vreme răspunderea contractuală este o răspundere cu caracter special, derogator.

În cazul răspunderii delictuale, obligaţia încălcată este o obligaţie legală, cu caracter general, care revine tuturor – obligaţia de a nu vătăma drepturile altuia prin fapte ilicite – în timp ce în cazul răspunderii contractuale, obligaţia încălcată este o obligaţie concretă, stabilită prin contractul preexistent.

Prin prisma motivării acţiunii reclamantul invocă intenţia pârâtului de a-l prejudicia, împotriva acestuia formulând şi o plângere penală soluţionată prin rezoluţia nr. 478 P/30.06.2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Zimnicea cu neînceperea urmăririi penale împotriva pârâtului, acţiune ce se circumscrie  în sfera faptului ilicit şi nu în cadrul contractual al convenţiei celor două părţi.

Indiferent de ce tip de răspundere ar fi fost examinată în cauză, conform art. 1169 Cod civil sarcina probei revine reclamantului -  „ onus probandi incumbit actori”. Problema prezintă o deosebită importanţă pentru că într-un proces în care nu s-ar putea administra nici un fel de probă, ori probele ar fi insuficiente, va pierde acela căruia îi incumbă sarcina probei.

Conform acestei reguli de drept reclamantului îi revenea sarcina să probeze toate elementele răspunderii civile delictuale enumerate în motivarea acţiunii sale, adică existenţa unui prejudiciu cert – a dovedit doar existenţa unui prejudiciu (compromiterea culturii sale de grâu) – existenţa unei fapte ilicite, vinovăţia pârâtului şi legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu – elemente nedovedite şi nerecunoscute de către pârât.

În consecinţă, constatând că cererea reclamantului este insuficient probată, în baza art. 1169 Cod civil şi art. 998- 999 Cod civil instanţa  a respins-o ca nefondată.

În baza art. 274 Cod procedură civilă potrivit căruia  „partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”, instanţa a obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată efectuate în proces de către pârât, în sumă de 7.000 lei.

Domenii speta

Spete similare