Contestaţie la executare

Potrivit art. 14 alin. 2 din OUG 119/2007 în cadrul contestaţiei la executare îndreptate împotriva unei ordonanţe de plată nu se pot invoca decât aspecte legate de procedura de executare. Din interpretarea per a contrario a acestora, rezultă că în cadrul unei contestaţii la executare nu pot fi invocate apărări de fond împotriva unei ordonanţe de plată emise în baza acestei legi. În consecinţă capătul de cerere al contestaţiei î care se invocă apărări de fond trebuie respins ca inadmisibil.

Prin cererea înregistrată, astfel cum a fost precizată, pe rolul acestei instanţe sub nr. 3234/740/2010 la data de 09 iulie 2010, contestatoarea SC. A.G. S.R.L. a formulat, în contradictoriu cu intimata S.C. MBG S.R.L., contestaţie la executare, prin care a solicitat anularea actelor de executare efectuate de către BEJ MM în dosarul de executare 94/2010, inclusiv dispoziţia de înfiinţare a popririi din 01.07.2010. De asemenea, în cadrul aceleiaşi cereri, a contestat şi titlul executoriu Sentinţa comercială nr. 187 din 25.06.2009. Prin cererea formulată, contestatoarea a mai solicitat suspendarea executării silite şi restituirea taxei judiciare de timbru.

În motivarea contestaţiei, contestatoarea a arătat că dispoziţia de înfiinţare a popririi este lovită de nulitate, întrucât este emisă cu încălcarea legii, respectiv contestatoarea nu a fost înştiinţată în nici un fel de către executorul judecătoresc despre înfiinţarea popririi, fiind astfel vătămată, pentru că pe lângă sumele din titlul executoriu şi sumele cerute cu titlu de cheltuieli de executare. De asemenea, executorul judecătoresc a încălcat dispoziţiile art. 3731 alin. 4 şi 5 C.proc.civ., în sensul că acesta nu a solicitat mai întâi executarea titlului de bună-voie.

Contestatoarea a mai susţinut că a fost obligată de executorul judecătoresc la plata unor cheltuieli de executare disproporţionate faţă de suma ce face obiectul executării silite şi într-un cuantum exagerat faţă de prestaţia acestuia. În consecinţă, se impune cenzurarea acestuia de către instanţa de judecată. Pe de altă parte, aceste cheltuieli trebuie dovedite prin chitanţele emise.

Creditoarea a apreciat că în cadrul contestaţiei la executare este admisibilă invocarea de apărări de fond, în condiţiile în care titlul executoriu a fost obţinut pe calea ordonanţei de plată, iar OUG 119/2007 permite acest lucru. Suma pretinsă de creditoare nu corespunde realităţii. Calculul penalităţilor nu a fost însuşit de contestatoare sub nici o formă. În acelaşi timp, trebuie avut în vedere că şi contestatoarea are o creanţă împotriva intimatei, în sumă de 35.157,37 lei, reprezentând penalităţi de întârziere.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 399 şi următoarele din Codul de procedură civilă.

În susţinerea contestaţiei au fost depuse la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: Dispoziţia de înfiinţare a popririi nr. 94/2010 (fila 6), adresa nr. 848 din 06.07.2010 (fila 7).

La termenul din data de 25 martie 2010, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.

În motivare a arătat că prin contestaţia formulată se face referire doar la valoarea cheltuielilor de executare, în condiţiile în care ea a fost formulată împotriva întregii executări. Contestatoarea avea cunoştinţă de titlul executoriu pus în executare, în condiţiile în care i-a fost comunicat de către instanţă. Potrivit art. 454 C.proc.civ., poprirea se înfiinţează fără somaţie, înştiinţându-se totodată debitorul despre măsura luată. În ce priveşte presupusa vătămare invocată de contestatoare, respectiv că trebuie să plătească cheltuieli de executare într-un cuantum cu care nu este de acord, intimata a susţinut că nu se poate invoca această, atâta timp cât dispoziţiile art. 3717 alin. 2 C.proc.civ. stabilesc în sarcina debitorului cheltuielile ocazionate de efectuarea executării. Contestatoarea a avut posibilitatea să execute de bună-voie obligaţia din titlu, dar nu a făcut-o. Intimata a arătat că a achitat executorului judecătoresc un onorariu de 1000 lei. Intimata a mai arătat că, potrivit art. 14 alin. 2 din OUG 119/2007, împotriva executării silite a ordonanţei de plată, debitorul poate face contestaţie la executare potrivit dreptului comun, în cadrul acesteia neputându-se invoca decât aspecte legate de procedura de executare.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1141, 118, 3717 alin. 2 C.proc.civ.

La întâmpinare, intimata a anexat, în copie, factura nr. 00000167 din 02.06.2010 (fila 18), extras de cont din 15.06.2010 (fila 19),  şi Anexa nr.7 la Legea nr.19/2000 (fila 29), întâmpinare şi cerere în anulare formulate contestatoare (filele 20 – 23), Sentinţa comercială nr. 86 din 02.02.2010 (fila 24).

La solicitarea instanţei, a fost ataşat dosarul de executare silită nr. 2888/740/2010, iar executorul judecătoresc MM a depus la dosar, procesul-verbal din 01.07.2010 privind stabilirea cheltuielilor de executare, Contractul de executare silită nr. 94/2010 şi Recipisa de consemnare a sumei de 73.246,5 lei (filele 32 – 34).

Instanţa a încuviinţat proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind-o concludentă şi utilă soluţionării cauzei.

La ultimul termen stabilit, creditoarea a renunţat la judecarea cererii de suspendare a executării, instanţa luând act de aceasta.

De asemenea, la ultimul termen de judecată, instanţa a invocat, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind contestaţia la titlu, în raport de prevederile art. 14 alin. 2 din OUG 119/2007.

Analizând susţinerile părţilor şi probele administrate în cauză, instanţa reţine următoarele :

Prin cererea formulată, contestatoarea a formulat critici atât cu privire la executarea silită efectuată împotriva sa, cât şi împotriva titlului executoriu pus în executare, respectiv Sentinţa comercială nr. 187 din 25.06.2009 a Judecătoriei Alexandria. Această hotărâre a fost emisă în baza OUG 119/2007, privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contractele comerciale.

Sub aspectul excepţiei invocate, instanţa are în vedere dispoziţiile art. 14 alin. 2 din OUG 119/2007. Din interpretarea per a contrario a acestora, instanţa reţine că în cadrul unei contestaţii la executare nu pot fi invocate apărări de fond împotriva unei ordonanţe de plată emise în baza acestei legi. În consecinţă, instanţa va admite excepţia invocată şi va respinge acest capăt de cerere ca inadmisibil.

În ce priveşte contestaţia la executare propriu-zisă, instanţa va analiza pe rând motivele invocate de contestatoare în cerere.

Astfel, contestatoarea a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 454 şi 3731 C.proc.civ.. Instanţa are în vedere că din momentul emiterii ordonanţei de plată până la momentul emiterii dispoziţiei de înfiinţare a popririi a trecut un an, astfel că debitoarea contestatoare a avut suficient timp pentru plata sumei datorate din titlul executoriu. Potrivit art. 454 C.proc.civ., poprirea se înfiinţează fără somaţie, dispoziţie legală introdusă de legiuitor pentru protejarea intereselor legitime ale creditorului aflat în pericolul de a nu-şi putea îndestula creanţa. Instanţa apreciază că această măsură de executare silită are rolul de s surprinde debitorul şi de a nu-i da posibilitatea de a utiliza sumele de bani respective înainte ca poprirea să fie înfiinţată. Ca atare, instanţa apreciază că executorul judecătoresc nu a încălcat nici o dispoziţie legală prin neanunţarea în prealabil a contestatoarei cu privire la această măsură. În acelaşi timp, instanţa reţine că aceasta a fost notificată de executor concomitent cu măsura luată, astfel cum rezultă din înscrisurile de la filele 14 – 15 din dosarul de executare.

Cu privire la cheltuielile de executare stabilite de executorul judecătoresc prin procesul-verbal din 01.07.2010 (fila 32), în sumă totală de 6.814 lei, instanţa urmează să analizeze, mai întâi, dacă acestea au fost stabilite în conformitate cu dispoziţiile legale incidente. Instanţa are în vedere în acest sens dispoziţiile art. 37 alin. 1 teza I din Legea 188/2000, potrivit cărora executorii judecătoreşti au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale şi maximale stabilite de ministrul justiţiei, cu consultarea Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti. În acelaşi timp, la teza a II-a a aceluiaşi text sunt prevăzute onorariile maximale în cazul executării creanţelor având ca obiect plata unei sume de bani. În conformitate cu Ordinul nr. 2550/2006 al Ministerului Justiţiei, la care textul enunţat face trimitere, în anexa acestuia la punctul 4, în cazul executării silite efectuate prin poprire, pentru sumele cuprinse între 50.001 lei şi 80.000 lei, onorariul maxim este de 3 %, iar onorariul minim este de 60 lei la care se adaugă 2 % din ceea ce depăşeşte 1000 lei. Instanţa apreciază că aceste dispoziţii sunt speciale în raport cu cele de la teza a II-a de la alineatul 1 al art. 37, întrucât au în vedere executarea prin poprire, şi se aplică în cauză. În consecinţă, în cauză, în raport de suma executată, onorariul maxim este de 1993 lei, iar onorariul minim este de 1369 lei. În consecinţă, este evident că onorariul fixat de executor întrece cu mult maximul prevăzut de acest act normativ.

Prin acelaşi proces-verbal, executorul judecătoresc a stabilit şi alte cheltuieli de executare silită, în afara onorariului cuvenit, precum : taxe judiciare de timbru, cheltuieli de redactare a actelor emise, cheltuieli de expediere prin poştă. Instanţa apreciază că o parte din aceste cheltuieli, cele de redactare, reprezintă, în esenţă, la fel ca şi onorariul acestuia, preţul serviciilor prestate de către executorul judecătoresc, respectiv a actelor de executare silită. În acelaşi timp, instanţa apreciază că în cauză nu există dat că executorul judecătoresc a prestat o muncă de natură să impună stabilirea unui onorariu spre maximul admis de lege, respectiv acesta a realizat executarea silită printr-o singură dispoziţie de înfiinţare a popririi, fără a efectua şi alte acte de executare silită. Din acest motiv, instanţa apreciază că onorariul său trebuie redus spre minimul prevăzut de lege, având în vedere totodată şi celelalte sume stabilite de executor cu titlul de cheltuieli de redactare.

În consecinţă, instanţa va admite în parte acest capăt de cerere, va anula în parte Procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din 01.07.2010, în sensul că va reduce onorariul executorului judecătoresc de la suma de 6600 lei la suma de 1370 lei.

Cum obiect al Dispoziţiei de înfiinţare a popririi l-au făcut şi sumele cuprinse în procesul-verbal, instanţa va anula şi acest act de executare, în măsura reducerii onorariului executorului judecătoresc.

În ce priveşte restituirea taxei de timbru achitată în cauză, instanţa, în raport de soluţia dată şi de dispoziţiile art. 23 alin. 2 din Legea 146/2997, urmează să dispună restituirea în parte, către contestatoare, a taxei judiciare de timbru în valoare de 100 lei, achitată cu chitanţa nr. 0385506 din 07.07.2010.

Domenii speta

Spete similare