Înşelăciune. Delapidare. Conţinut constitutiv. Contract de intermediere în domeniul asigurărilor. Nepredarea primelor de asigurare primite în baza poliţelor. Răspundere contravenţională

TITLU:

Înşelăciune. Delapidare. Conţinut constitutiv. Contract de intermediere în domeniul asigurărilor. Nepredarea primelor de asigurare primite în baza poliţelor. Răspundere contravenţională

C. pen., art.215, 215/1

Legea nr.136/1995, art. 63 alin. (1) lit.c)

Legea nr.32/2000, art. 39 alin. (8)

REZUMAT:

Fapta unei părţi co-contractante a unui contract de intermediere în domeniul asigurărilor care nu şi-a îndeplinit sau si-a îndeplinit în mod necorespunzător obligaţiile contractuale, - respectiv obligaţia de predare către asigurătorii-beneficiari a sumelor - primelor de asigurare primite în baza poliţelor nu constituie infracţiunea de înşelăciune, în condiţiile în care la momentul perfectării ori cel al executării respectivelor contracte de natură comercială reprezentanţii firmelor mandatare nu au desfăşurat o activitate concretă de inducere în eroare a societăţilor de asigurare, eroare care să poarte asupra unor condiţii şi clauze ale contractului, împrejurări care să fie prezentate după caz a fi false sau adevărate. Simpla neexecutare a unei obligaţii contractuale, atrage doar existenţa unui litigiu şi a unei răspunderi contractuale între părţile contractante de natura comercială, nu însă si o răspundere cu caracter penal.

Pot fi însă incidente dispoziţiile art. 63 alin. 1 lit. c din Legea nr. 136/1995, care prevăd că nedepunerea la asigurători de către intermediarii de asigurări a sumelor încasate cu titlu de prime de asigurare...constituie contravenţie, dacă fapta nu constituie infracţiune.

Nici incidenţa dispoziţiilor art. 215/1 Cod penal nu poate fi reţinută dacă făptuitorii nu au calitatea de funcţionar faţă de societăţile de asigurare care au înregistrat prejudiciul, fiind  funcţionari în raport de alte societăţi comerciale, cocontractante cu societăţile de asigurare care au înregistrat prejudiciul, intermediari în domeniul asigurărilor.

(Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală, Sentinţa nr. 112/F din 15.02.2010, nedefinitivă)

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREŞEDINTE: VOICA VALERICA

CONSIDERENTE:

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

La data de 21.12.2009 pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia I Penală a fost înregistrată, sub nr. 50303/3/2009, plângerea formulată de petenta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor împotriva ordonanţei nr. 4828/P/2005 emisă la data de 19.10.2009 de către de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de doamna V.A. şi domnul G.G., asociaţi ai SC A.F.L. 2001 SRL şi SC I. SRL, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi delapidare, prev. de art.215 şi 215/1 Cod penal.

Petenta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art.278 alin.3 Cod procedură penală.

În motivarea plângerii, după prezentarea succintă a situaţiei de fapt,  se arată în esenţă, că faptele potrivit condiţiilor în care au fost săvârşite întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune şi delapidare, prev. de art.215 şi 215/1 Cod penal.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul constată următoarele:

Prin ordonanţa nr. 4828/P/2005 emisă la data de 19.10.2009 de către de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii V.A. şi G.G., pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi delapidare cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin.1, 3, 5 şi art. 215/1 alin. 1, 2 Cod penal şi declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 292 Cod penal şi art. 39 alin. 8 din Legea nr. 32/2000.

Pentru a se pronunţa astfel, parchetul a constatat următoarele:

La data de 14.11.2005, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, s-a înregistrat plângerea penală depusă de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor C.S.A., prin reprezentant legal, împotriva numiţilor V.A. si G.G., solicitându-se tragerea la răspundere penală a acestora sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 215, alin. 3, 5 Cod penal, art. 292 Cod penal, art. 215/1Cod penal şi art. 39 alin. 8 din Legea nr. 32/2000.

În motivarea plângerii penale se arată în esenţa faptul ca C.S.A., a fost sesizata anterior, respectiv la data de 31.05.2005, cu privire la faptul ca SC A.F.L. 2001 SRL prin numitul C.I. - numit manager, în mod repetat si abuziv a propus unei agenţii de turism, intermedierea a  numeroase tipuri de asigurări în numele societăţii de brokeraj.

În vederea soluţionării acestei reclamaţii, în cauza s-a hotărât efectuarea unui control la sediul SC A.F.L. 2001 SRL, din documentele puse la dispoziţia echipei de control atât de către numiţii V.A. şi G.G. (asociaţi în cadrul societăţii), precum si de numitul C.I., reprezentantul firmei, dar şi din datele si informaţiile (respectiv contractele de mandat), transmise de mai multe societăţi de asigurare,  autorizate să practice asigurări generale şi care au colaborat atât cu SC A.F.L. 2001 SRL cât şi cu SC I. SRL si SC A.A.B. SRL, rezultând faptul ca au fost încălcate prevederile art. 63, alin. 1, lit. c din Legea nr. 136/1995, privind asigurările si reasigurările in România, referitoare la nedepunerea la asigurători de către intermediarii în asigurări a sumelor încasate cu titlu de prime de asigurare, (sancţionată ca şi contravenţie de prevederile mai sus enunţate), petenta apreciind astfel că în cauză au fost comise infracţiunile de înşelăciune si delapidare prevăzute de art. 215, alin. 5 Cod penal si art. 215/1 Cod penal.

Din analiza documentelor a rezultat situaţia debitelor nerecuperate, reprezentând prime de asigurare nepredate de către societăţile intermediare SC A.F.L. 2001 SRL si SC I. SRL către mai multe societăţi de asigurare, (SC ASIGURARE REASIGURARE ARDAF SA, ASTRA ASIGURĂRI SA, OMNIASIG, etc.), sume încasate în baza contractelor de intermediere in domeniul asigurărilor.

În continuarea sesizării s-a mai arătat faptul ca SC A.F.L. 2001 SRL, declarându-se broker de asigurare a încheiat contractul de mandat nr. 673/26.05.2005 cu numitul F.V. - agent de asigurare - având ca obiect prestarea de servicii în domeniul asigurărilor de către agentul de asigurare în numele şi pentru SC A.F.L. 2001 SRL, deşi nu este autorizat de către C.S.A. ca broker de asigurare, fapta ce constituie infracţiunea prevăzuta de dispoziţiile speciale ale art. 39, alin. 8 din Legea nr. 32/2000 privind societăţile si activitatea de asigurare.

Din actele premergătoare efectuate în cauza s-a reţinut următoarele:

Toate societăţile de asigurare ce figurează în cuprinsul prezentei sesizări si la care s-a făcut referire anterior, au încheiat cu cele trei societăţi, respectiv SC A.F.L. 2001 SRL, SC I. SRL si SC A.A.B. SRL contracte de intermediere în asigurări sau contracte de agent persoana juridica, convenţii ce au la baza regulile de drept comun în materia contractului de mandat, si în baza cărora, cele trei societăţi în calitatea lor de prestatoare se obliga sa depună într-un anumit termen sumele încasate, (respectiv primele de asigurare) si documentele justificative la societatea de asigurare, în caz de nerespectare a acestor dispoziţii si clauze contractuale, prestatorul suportând sancţiunile stabilite prin contract.

Fata de conţinutul sesizării (modalitatea concretă prin care petenta arata si invoca ca s-a produs inducerea în eroare) si al tuturor înscrisurilor, depuse la dosar, acte premergătoare suficiente pentru a clarifica situaţia de fapt, parchetul a apreciat că faptele concrete de înşelăciune în convenţii şi delapidare reclamate în cauza, astfel cum au fost descrise, (respectiv prin nedepunerea primelor de asigurare încasate si efectuarea de activităţi de asigurare fără autorizaţie din partea C.S.A.), si cum au rezultat din cercetări, nu cad sub incidenţa răspunderii penale, nefiind prevăzute de legea penala ca si infracţiune, în sensul normelor penale indicate, fiind astfel incidenta cauza de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzuta de art. 10 lit. b Cod procedură penală.

Astfel, în cauza nu se poate vorbi despre săvârşirea unei infracţiuni de înşelăciune cu prilejul încheierii si executării între părţi a contractelor de intermediere în domeniul asigurărilor, invocate în speţa, doar prin simplul motiv ca în cauza una sau cealaltă parte co-contractanta (în speţa societăţile prestatoare) nu şi-au îndeplinit sau si-a îndeplinit în mod necorespunzător obligaţiile contractuale, - respectiv obligaţia de predare către asigurătorii-beneficiari a sumelor-primelor de asigurare primite în baza poliţelor, - în condiţiile în care nu a rezultat ca în acel context, respectiv cu ocazia perfectării si executării respectivelor contracte de natura comerciala, reprezentanţii firmelor mandatare, ar fi procedat la o activitate concretă de inducere în eroare a societăţilor de asigurare, în calitatea lor de mandante, eroare ce sa poarte asupra unor condiţii si clauze ale contractului, împrejurări care sa fie prezentate după caz a fi false sau adevărate. Astfel, nu se poate vorbi despre o acţiune de amăgire din partea făptuitorilor in lipsa recurgerii in prealabil la anumite mijloace frauduloase, (după caz: folosirea de calităţi sau nume mincinoase, acte false sau alte mijloace care sa dea la acel moment aparenta de veridicitate a unor fapte sau împrejurări în realitate mincinoase sau invers - de altfel partea neinvocând dispoziţiile alin. 2 ale art. 215 Cod penal - în speţa simpla neexecutare a obligaţiei contractuale, atrăgând doar existenţa unui litigiu şi a unei răspunderi contractuale între părţile contractante de natura comerciala, nu însă si o răspundere cu caracter penal, neexecutarea contractului nefiind prevăzută de legea penala ca si infracţiune.

De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. 1 lit. c din Legea nr. 136/1995, nedepunerea la asigurători de către intermediarii de asigurări a sumelor încasate cu titlu de prime de asigurare...constituie contravenţie, dacă, fapta nu constituie infracţiune, iar potrivit normei speciale de incriminare, respectiv art. 39 alin. 8 din Legea nr. 32/2000 privind societăţile si activitatea de asigurare, fapta oricărei persoane de a desfăşura o activitate de asigurare în sau din România, fără autorizarea C.S.A, constituie infracţiune.

Pentru aceleaşi motivaţii de drept, parchetul a apreciat că nu se poate reţine în cauza nici existenţa infracţiunii de delapidare sesizata în cauză. In plus, pentru existenţa acestei fapte penale, este necesar ca bunul, în speţa sumele de bani încasate, sa aibă o anumita situaţie juridica, respectiv să se afle în posesia sau detenţiunea, respectiv în patrimoniul persoanei juridice, între aceasta şi făptuitor să existe un anumit raport juridic - de muncă - în baza căruia acesta sa aibă printre atribuţiile de serviciu însărcinarea gestionarii sau administrării respectivelor bunuri, condiţii care nu sunt întrunite speţă, în  realitate  având  de-a face cu o răspundere contractuala din partea societăţilor prestatoare asumată în baza unor contracte de intermediere în asigurări.

Prin rezoluţia nr. 2317/II-2/2009 din 25.11.2009 emisă de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor împotriva ordonanţei Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti nr. 4828/P/2005 din data de 19.10.2009, reţinându-se următoarele:

La data de 14.11.2005, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, s-a înregistrat sesizarea penala depusa de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor – C.S.A., prin reprezentant legal, împotriva numiţilor V.A. şi G.G., solicitându-se tragerea la răspundere penală a acestora sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 215, alin. 3, 5 Cod penal, art. 292 Cod penal, art. 215/1 Cod penal şi art. 39 alin. 8 din Legea nr. 32/2000.

În motivarea plângerii penale s-a arătat în esenţa faptul că C.S.A. a fost sesizata anterior, respectiv la data de 31.05.2005, cu privire la faptul ca SC A.F.L. 2001 SRL prin numitul C.I. - unit manager, în mod repetat şi abuziv a propus unei agenţii de turism intermedierea a numeroase tipuri de asigurări în numele societăţii de brokeraj.

În vederea soluţionării acestei reclamaţii, în cauza s-a hotărât efectuarea unui control la sediul SC A.F.L. 2001 SRL, din documentele puse la dispoziţia echipei de control atât de către numiţii V.A. si G.G. (asociaţi în cadrul societăţii), precum şi de numitul C.I., reprezentantul firmei, dar şi din datele şi informaţiile (respectiv contractele de mandat) transmise de mai multe societăţi de asigurare autorizate să practice asigurări generale si care au colaborat atât cu SC A.F.L. 2001 SRL cât şi cu SC I. SRL şi SC A.A.B. SRL, rezultând faptul că au fost încălcate prevederile art. 63 alin. 1 lit. c din Legea nr. 136/1995, privind asigurările si reasigurările în România referitoare la nedepunerea la asigurători de către intermediarii în asigurări a sumelor încasate cu titlu de prime de asigurare, (sancţionată ca şi contravenţie de prevederile mai sus enunţate), petenta apreciind astfel că în cauza au fost comise infracţiunile de înşelăciune şi delapidare prevăzute de art. 215 alin. 5 Cod penal si art. 215/1 Cod penal

Din analiza documentelor a rezultat situaţia debitelor nerecuperate - reprezentând prime de asigurare nepredate de către societăţile intermediare SC A.F.L. 2001 SRL si SC I. SRL către mai multe societăţi de asigurare, (SC ASIGURARE REASIGURARE ARDAF SA, ASTRA ASIGURĂRI SA, OMNIASIG, etc.) sume încasate în baza contractelor de intermediere în domeniul asigurărilor.

In continuarea sesizării s-a mai arătat faptul ca SC A.F.L. 2001 SRL, declarându-se broker de asigurare, a încheiat contractul de mandat nr. 673/26.05.2005 cu numitul F.V. - agent de asigurare, - având ca obiect prestarea de servicii în domeniul asigurărilor de către agentul de asigurare în numele şi pentru SC A.F.L. 2001 SRL deşi nu este autorizat de către C.SA. ca broker de asigurare, fapta ce constituie infracţiunea prevăzuta de dispoziţiile speciale ale art. 39 alin. 8 din Legea nr. 32/2000 privind societăţile şi activitatea de asigurare.

Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti nr. 4828/P/2005 din 19.10.2009 s-a dispus, în baza art.10 lit. b Cod procedură penală şi art. 42 Cod procedură penală, neînceperea urmăririi penale faţă de V.A. şi G.G. şi C.I. pentru săvârşirea infr. prev. de art. 215 alin. 1, 3, 5 Cod penal şi art. 2151 alin. 2 Cod penal şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 Bucureşti pentru săvârşirea infr. prev. de art. 292 Cod penal şi art. 39 alin. 8 din Legea 32/2000.

Împotriva soluţiei a formulat plângere Comisia de Supraveghere a Asigurărilor arătând în esenţă, că, în opinia sa, în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în convenţie şi delapidare.

Verificând actele dosarului s-a constatat că soluţia dispusă este legală şi temeinică. Astfel, pentru existenţa infracţiunii de înşelăciune este necesar mai mult decât neexecutarea unor obligaţii contractuale. De esenţa infracţiunii respective este existenţa unor manopere de inducere în eroare a persoanei păgubite, manopere aparţinând autorului faptei şi care să aibă ca scop şi efect denaturarea realităţii pe care partea vătămată o percepe în aşa fel încât aceasta să acţioneze cu un consimţământ viciat, in mod lezionar pentru propriile interese cu consecinţă imediată a obţinerii de către autorul faptei ori altă persoană a unui profit material injust. Or, în cauza de faţă, din verificările efectuate nu a rezultat o ipoteză similară celei descrise anterior.

De asemenea, parchetul a apreciat că, nu se poate pune problema existenţei infracţiunii de delapidare în condiţiile în care sumele de bani nu aparţineau celor 3 societăţi şi nu se aflau nici în gestiunea nici în administrarea acestora ci doar trebuiau predate, în baza contractului de intermediere în asigurări încheiate.

Tribunalul, analizând actele dosarului de urmărire penală, reţine că soluţia dată de procuror şi menţinută de procurorul ierarhic superior este legală şi temeinică, având corespondent atât în actele premergătoare efectuate în cauză, cât şi în dispoziţiile legale ce reglementează această materie.

Astfel, pentru a fi în prezenţa infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 Cod penal trebuie să existe o acţiune de inducere în eroare prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărat, ca element material al laturii obiective.

Or, în speţă, din actele premergătoare efectuate, dar şi numai din plângerea formulată rezultă că o parte co-contractanta a unui contract de intermediere în domeniul asigurărilor (în speţa societăţile prestatoare ale celor trei intimaţi) nu şi-a îndeplinit sau si-a îndeplinit în mod necorespunzător obligaţiile contractuale, - respectiv obligaţia de predare către asigurătorii-beneficiari a sumelor - primelor de asigurare primite în baza poliţelor. Dincolo de această situaţie ce reiese din actele dosarului, nu rezultă că la momentul perfectării ori cel al executării respectivelor contracte de natură comercială, reprezentanţii firmelor mandatare, respectiv intimaţii din prezenta cauză, ar fi desfăşurat o activitate concretă de inducere în eroare a societăţilor de asigurare, eroare care să poarte asupra unor condiţii şi clauze ale contractului, împrejurări care să fie prezentate după caz a fi false sau adevărate. În atare situaţie, nu se poate vorbi despre o acţiune de inducere în eroare din partea intimaţilor şi pe cale de consecinţă nu se poate vorbi de infracţiunea de înşelăciune. Simpla neexecutare a unei obligaţii contractuale, atrage doar existenţa unui litigiu şi a unei răspunderi contractuale între părţile contractante de natura comerciala, nu însă si o răspundere cu caracter penal, neexecutarea contractului nefiind prevăzută de legea penala ca si infracţiune.

În acord cu procurorul, instanţa reţine că în speţă pot fi incidente dispoziţiile art. 63 alin. 1 lit. c din Legea nr. 136/1995, care prevăd că nedepunerea la asigurători de către intermediarii de asigurări a sumelor încasate cu titlu de prime de asigurare...constituie contravenţie, dacă fapta nu constituie infracţiune, respectiv dispoziţiile art. 39 alin. 8 din Legea nr. 32/2000 privind societăţile si activitatea de asigurare, conform cărora fapta oricărei persoane de a desfăşura o activitate de asigurare în sau din România, fără autorizarea C.S.A, constituie infracţiune, care însă atrag o altă răspundere, cea contravenţională, respectiv o altă competenţă materială.

Nici incidenţa dispoziţiilor art. 2151 Cod penal în speţă nu poate fi reţinută întrucât intimaţii din prezenta cauză ar fi trebuit să aibă calitatea de funcţionar faţă de societăţile de asigurare care au înregistrat prejudiciul. Or, intimaţii sunt funcţionari în raport de alte societăţi comerciale, cocontractante cu societăţile de asigurare care au înregistrat prejudiciul.

De asemenea, sumele de bani nu aparţineau celor trei societăţi şi nu se aflau nici în gestiunea şi nici în administrarea acestora, ci doar trebuia predate în baza contractului de intermediere în asigurări încheiat cu societăţile de asigurare care au înregistrat prejudiciul.

În acord cu procurorul, instanţa constată că, în speţă, faptele pentru care s-a plâns petenta, astfel cum au fost reţinute şi analizate anterior, nu sunt prevăzute de legea penală.

În consecinţă, Tribunalul reţine că soluţia neînceperii urmăririi penale, conform art. 228 alin. 6 Cod procedură penală rap. la art. 10 lit. b Cod procedură penală, faţă de numiţii A.V., G.G. şi C.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune prev. de art. 215 alin. 1, 3, 5 şi delapidare prev. de art. 215/1 alin. 1, 2 Cod penal apare ca fiind temeinică şi legală.

Faţă de toate considerentele anterior expuse, Tribunalul constată că plângerea formulată de petenta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, este nefondată, motiv pentru care, în baza art. 2781 alin. 8 lit. a Cod procedură penală, o va respinge ca atare.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală va obliga petenta la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

DISPOZITIV:

În baza art. 2781 alin. 8 lit. a Cod procedură penală respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor cu sediul în Bucureşti, sector 1, str. Amiral Constantin Bălcescu nr. 18, împotriva ordonanţei nr. 4828/P/2005 emisă la data de 19.10.2009 de către de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pe care o menţine ca fiind legală şi temeinică.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă petenta la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare pentru părţi şi de la pronunţare pentru procuror.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 15.02.2010.

Domenii speta

Spete similare